79...rim_5-6_2012_net

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net

http://slidepdf.com/reader/full/79rim5-62012net 1/117

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


SUMAR

ISSN 1220-5710

REVISTA DE ISTORIE

MILITARĂ

Publicaţia este editată deMinisterul Apărării Naţionale,prin Institutul pentru StudiiPolitice de Apărare şi IstorieMilitară, membru al ConsorţiuluiAcademiilor de Apărare şi In-stitutelor pentru Studii de Se-curitate din cadrul Partene-riatului pentru Pace, coordo-

nator naţional al Proiectului deIstorie Paralelă: NATO – Tratatulde la Varşovia

COLEGIUL DE REDACŢIE

• General-maior (r) dr. MIHAILE. IONESCU, directorul Institu-tului pentru Studii Politice deApărare şi Istorie Militară• A cad em i c i an DIN U C .G I U R E S C U , A c a d e m i aRomână• D r . J A N H O F F E N A A R ,Preşedintele Comisiei Olandezede Istorie Militară• Prof. univ. dr. DENNISDELETANT, London Univer-sity • Colonel (r) dr. PETRE OTU,directorul ştiinţifc al Institutuluipentru Studii Politice de Apărareşi Istorie Militară

• P r o f . u n i v . d r . M I H A IRETEGAN, Univers i tateaBucureşti• IULIAN FOTA, consilierprezidenţial• Dr. SERGIU IOSIPESCU,cc. şt., Institutul pentru StudiiPolitice de Apărare şi IstorieMilitară• Prof. univ. dr. ALESANDRUDUŢU, Universitatea „SpiruHaret”

• P rof . u n i v . d r . M A RIAGEORGESCU, UniversitateaPiteşti• Comandor (r) GHEORGHEVARTIC

• Dosar: 70 de ani de la Bătălia de la Stalingrad– General maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU – Dosar „Stalingrad”........ 1– General maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU – Romanians at Stalingrad.

Myth and Reality ................................................................. ...................................... 3– ADRIAN PANDEA – Stalingrad – moment de cotitură în relaţiile dintre

România şi cel de-al Treilea Reich ................................................................. ...... 14– PETRE OTU – Un proiect eşuat. Grupul de armate

„Mareşal Antonescu” ............................................................................................................ 25– SORIN TURTURICĂ – Aeronautica militară română în Bătălia

Stalingradului, septembrie-decembrie 1942 ...................................................... 33– MIOARA ANTON – Sfârşitul unei epopei: propaganda de război

şi dezastrul de la Stalingrad ................................................................................... 56

• Istorie modernă– RADU GABRIEL ICHIM – Contribuţia preoţilor ortodocşi la susţi-

nerea Războiului de Independenţă (1877-1878) ............... ................................ 63

• Primul Război Mondial– General maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU – Henri-MathiasBerthelot (1861-1931). Du culte de l’oensive à la stratégie globale ............ 71

– MARIA GEORGESCU – Ion I.C. Brătianu şi reintrarea României înrăzboi în toamna anului 1918 ............................................................................... 75

• Armata română în misiuni internaţionale– Lt. col. dr. IULIANA-SIMONA ŢUŢUIANU – Consideraţii juridice

privind participarea forţelor armate române la misiuni internaţionale ....... 81– Colonel (r) DOREL PIETRĂREANU – Observator militar ONU în

deşert (II) ........................................................... ......................................................... 87

• Addenda et corrigenda – DANIEL FOCŞA – Pe marginea articolului „Dan Vizanty, «Asul

regăsit...»”, de Ana Maria Vizanti .......................................................................... 97

• Manifestări ştiinţice – Conferinţa internaţională „New Security Challenges: Towards a

Cooperative Agenda”, Istanbul, 27-30 mai 2012 – IULIANA-SIMONAŢUŢUIANU, CARMEN RÎJNOVEANU ............................................................. 98

– Conferinţa ştiinţică internaţională „Luptele de pe Don: de la Voronejpână la Stalingrad. 1942-1943”, Moscova şi Voronej, 4-8 iunie 2012– General maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU ................................................... 101

– Al XXXVIII-lea Congres Internaţional de Istorie Militară, Soa(Bulgaria), 27-31 august 2012 – PETRE OTU .................................................... 104

– Cooperarea ştiinţică româno-franceză – SERGIU IOSIPESCU .......... 107

• Recenzii, prezentări de carte – S.I. Filonenko, A.S. Filonenko, Operaţiunea „Ostrogojsk-Rossoşi-

Stalingrad” pe Donul de Sus, Editura Kvarta, Voronej, 2005– DANIELA ŞIŞCANU .......................................................................................... 109

– Vasile Scârneci, Viaţa şi moartea în linia întâi, Editura Militară,Bucureşti, 2012 – ŞERBAN PAVELESCU .......................................................... 111

– Mihai I. Buttescu, Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui ofţer din garda regală, Editura Militară, Bucureşti, 2012 – MARIA GEORGESCU ........ 113

• Revista a fost inclusă în baza de date a Consiliului Naţional al CercetăriiŞtiinţice în Învăţământul Superior, ind evaluată la categoria „C”.

• Poziţia revistei în lista-catalog a publicaţiilor este la numărul 5017

ISSN 1220-5710

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


1 Revst de stre mtr

Ds „Stgd”

Consecvent programului iniţiat la începutul anului 2012, Institutul pentru StudiiPolitice de Apărare şi Istorie Militară, prin „Revista de Istorie Militară”, publicaţie detradiţie în peisajul istoriograei româneşti, aduce în atenţia cititorilor un nou „dosar”.Este vorba de participarea armatei române la bătălia de la Stalingrad, evenimentde la care se împlinesc şapte decenii, un timp sucient de lung pentru ca reecţiaistorică să aibă consistenţă interpretativă, deşi trebuie spus că legat de aceastăteribilă confruntare sunt multe fapte şi întâmplări de descoperit.

În istoriograa română „subiectul Stalingrad” a avut o evoluţie sinuoasă. Ime-

diat după bătălie, în jurul ei s-a instalat o tăcere cvasitotală, ce îşi avea raţiunile îndorinţa regimului Antonescu de a se proteja faţă de consecinţele negative majoregenerate de înfrângerea de pe Volga. Ea a reprezentat un seism de mare am-

ploare a cărui undă de şoc a lovit din plin nu numai Berlinul, ci şi Bucureştiul.După încheierea conictului, vreme de circa trei decenii, regimul comunist a

evitat să abordeze o asemenea temă, deşi istoriograa românească analizase, dela jumătatea deceniului şapte, probleme sensibile ale raporturilor româno-sovieti-ce (ruse) din trecut, cum ar , de pildă, cea a Basarabiei. O asemenea interdicţie avizat nu numai cercetarea, ci şi memorialistica, astfel că acele mărturii, din infernulcare s-a numit Stalingrad, au rămas îngropate, unele la propriu, pentru vremuri maibune. Cât priveşte zecile de mii de militari români, care au luptat la Stalingrad, din-

tre care mulţi nu s-au mai întors, numele şi faptele lor au rămas inaccesibile mareluipublic

Abia în anii ’80 ai secolului trecut, pe fondul adâncirii contradicţiilor dintre Bucu-

reşti şi Moscova, subiectul „Stalingrad” a început foarte timid să-şi facă loc în cer -cetarea istorică. Colecţia „File din istoria militară a poporului român” şi monograa

în trei volume „România în cel de-al doilea război mondial”, ambele editate decătre Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară, au fost primele lucrări

în care participarea românească la bătălia de la Stalingrad a fost abordată.După 1989, odată cu dispariţia restricţiilor ideologice, tema a intrat în atenţia

istoriograei româneşti. Firesc, primele contribuţii au vizat scoaterea la lumină a do-

cumentelor aferente perioadei, urmate apoi de lucrări consacrate participării Ro-

mâniei la cea de-a doua conagraţie mondială sau dedicate chiar bătăliei de laStalingrad. Concomitent, au început să apară şi memorii ale unor actori importanţi,cum ar , de exemplu, cele ale generalilor Constantin Sănătescu, comandantulCorpul 4 armată în toamna anului 1942 sau Constantin Pantazi, ministrul de război

în guvernul Antonescu. La rândul ei, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Războia iniţiat un amplu program de recuperare a memoriei participanţilor la război, unvolum ind dedicat evenimentelor militare din vara şi toamna anului 1942.

Urmare a acestor eforturi, Stalingradul a încetat să mai e un „terra incognita” în istoriograa română. Cu toate acestea, subiectul este departe de a epuizat,mai ales că, în ultimii ani, el pare să intrat într-un con de umbră, cercetarea istori-

că autohtonă concentrându-se mai mult pe problemele „Războiului Rece”, undetotul este de descoperit. De altfel, această tendinţă se manifestă şi pe plan inter -naţional, perioada postbelică devenind o „vedetă” a preocupărilor istoricilor, maiales a celor care se ocupă cu istoria contemporană.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


2 Revst de stre mtr

Mai este un lucru de semnalat. În unele cercetări şi lucrări consacrate campa-

niei din est a armatei române (22 iunie 1941-23 august 1944), apărute în ultimeledouă decenii, a existat tendinţa de a justica deciziile politico-militare ale regimuluiAntonescu, în locul unei grile critice prin care să se reliefeze şi erorile acestei peri-oade. Desigur, din rândul acestora face parte şi angrenarea armatei române cuun efectiv numeros în campania Werhmacht-ului din vara anului 1942, în podaavertismentelor lansate de oameni politici proeminenţi, cum ar Iuliu Maniu şi

Constantin I.C. Brătianu sau militari de rang înalt, un exemplu ind chiar şeful Mare-

lui Stat Major, generalul Iosif Iacobici, demis din funcţie de Ion Antonescu.„Dosarul” din acest număr al Revistei de Istorie Militară stăruie asupra câtorva

teme majore aferente acestui subiect: decizia mareşalului Ion Antonescu de a par -ticipa la campanie, într-un manieră care a depăşit chiar şi aşpteptările germane,privită din perspectiva mitului şi a realităţii; relaţiile de comandament româno-ger -mane înainte, pe timpul şi după bătălie; proiectul bizar, am spune, de constituirea unui grup de armate mixt, româno-german, ce urma să e comandat chiar de„conducătorul statului român”; participarea aeronauticii române la confruntăriledin marele cot al Donului şi Stepa calmucă; propaganda regimului după înfrânge-

rea celor două armate române, ce a avut de gestionat un subiect de o gravitateexcepţională.Desigur, aşa cum cititorii vor putea constata, autorii au încercat, pe baza unor

noi documente, sau „recitirii” mai atente a altora, relativ cunoscute, să proiecte-

ze o imagine cât mai aproape de realitate a acestui episod dramatic al istorieimilitare naţionale. Acesta a fost, aşa cum armam în prefaţa unei cărţi dedicatăanalizei participării forţelor militare româneşti în anii 1942-1944, „o epopee inutilă”,având în vedere grava înfrângere suferită de armata română.

Dar, dincolo de această aserţiune, de punctele de vedere exprimate şi deinformaţiile mai noi şi mai vechi, regăsite în cadrul studiilor din revistă, ţinem să

aducem omagiul nostru peste timp zecilor de mii de militari români, în fond părinţii,unchii şi bunicii generaţiilor de astăzi, care au luptat, în condiţii cu totul improprii, înuna dintre bătăliile decisive ale celei mai mari conagraţii din istorie.

Gee m () d. Mihail E. ionEScu,Det isttt pet Std Pte

de Apărare şi Istorie Militară

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


3 Revst de stre mtr

Te participation o Romanian troops tothe great conrontations on the German-Sovi-et ront in the summer and autumn o 1942,which went in historiography under the name

o “Battle o Stalingrad”, is a highly complexsubject to which historians paid special atten-tion during the last two decades1. While theperspectives rom which this subject was tack-led varied, the analysis ocused especially onthe political-diplomatic eorts undertook by the regime o Ion Antonescu to abandon theAxis ater the major deeat on Volga and romthe Kalmyk Steppe.

Next we will emphasize how the Romaniansoldiers ended up in taking part to the secondcampaign on the Soviet-German ront, analyz-ing their participation rom two perspectives –the mtvt propagated by the re-gime, on one hand, and the retes rom theront and rom behind the ront, in the diplo-matic cabinets rom Bucharest and Berlin, onthe other hand.

We chose this topic because the participa-tion o the Romanian army to this great battle,which had an important role in the unolding

o the Second World War, was subjected at itstime to numerous distortions and mystica-tions meant to justiy the decision to take partto the campaign and to hide the severe conse-quences o the deeat.

Te text w te Rm res were deped

Romania’s entry under the German sphereo inuence took place gradually, the processbeing accelerated by the rapid deeat o France

Rms t Stgrd. Mt d Ret

DoSar:70de ani de la Bătălia de la Stalingrad

Mjrgeer ret. Dr. Mihail E. ionEScu *

in May-June 1940 and by the loss o territo-rial integrity in the summer o 1940. Troughskilul maneuvering, Germany managed to im-pose the abdication o King Charles II and the

appointment in Bucharest o a governing teamled by General, later Marshal, Ion Antonescu.On November 23, 1940, Ion Antonescu sealedRomania’s entry into the ripartite Pact, pre- viously signed by Germany, Italy and Japan onSeptember 27 same year2.

Ion Antonescu supported Romania’s par-ticipation to the German campaign againstthe Soviet Union, unleashed on June 22, 1941,with the ocial aim o retaking Bessarabia andNorthern Bukovina, two provinces that wereceded to the Soviet Union at the end o June1940. Tis goal was reached on July 26, 1941,but Ion Antonescu, ollowing Hitler’s request,decided to continue the operations beyondDniester, deep inside Soviet territory 3.

Tis decision stirred a political controversy at home, the leaders o the main oppositionparties – Iuliu Maniu rom the National Peas-ants’ Party and Constantin (Dinu) I.C. Brătianurom the National Liberal Party – demanding

the withdrawal o the Romanian troops romthe Eastern Front and warning on the negativeconsequences o their long-term presence easto Dniester4.

Ion Antonescu did not take into accountthis opinion, the Romanian army being sentto Odessa and to the battles north o the Seao Azov and in the Crimean Peninsula. Assome o the objectives were reached, such asthe occupation o Odessa, most o the Roma-nian orces were withdrawn rom the ront and

* Director o the Institute or Political Studies o Deense and Military History (Romania).

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


4 Revst de stre mtr

brought back home. On November 8, 1941, onthe name day o King Michael I, who took thethrone ater his ather’s abdication, a great mil-itary parade was organized in order to mark theend o the campaign o 1941. Te Romanianauthorities signaled that the hostilities ended

and that the objectives were accomplished.But, towards the end o 1941, major events

took place, which changed, to a large extent, theappearance o the German-Soviet war. First, itwas the Soviet counteroensive, launched onDecember 5, 1941, which saved Moscow andput and end to the German “blitzkrieg”5. Teghting on the Eastern Front turned into a waro attrition, having an unpredictable durationand an uncertain end.

Ten there was the attack o Pearl Harborby the Japanese (December 7, 1941), whichprompted the US to enter the war, which now became a world war. Hitler’s declaration o waragainst the US, on December 11, 1941, in thehope that Japan will do the same against theSoviet Union, remains a hotly debated subjectin historiography.

All these let their mark on the Romanianstate. On December 6, 1941, as Bucharest didnot comply with Britain’s ultimatum to ceasethe hostilities on the Eastern Front, the or-mer declared war against Romania. A ew dayslater, on December 12, 1941, ollowing theimperative request o Berlin and Rome, theRomanian government declared war againstthe US. Consequently, Romania now ounditsel at war with all the powers o the UnitedNations, which were ocially constituted onJanuary 1942.

Hitler decided to resume, in 1942, the o-

ensive on the entire Eastern Front and optedor an ample action on the southern ank o the German-Soviet ront, combined with anoensive in the North, limited to the conquest

o Leningrad. By launching an oensive in thesouth o the Soviet territory, the Führer hopedto inict a decisive blow to the Red Army andto reach the oil reserves o the Caspian Sea.

Te creation o the plan o operations or1942 proved to be a controversial subject with-

in the German General Sta 6. Eventually, Hit-ler’s political and strategic vision materializedin the “Operation Blue” („Directive no. 41”),signed on April 5, 19427. Te lack o sucientorces orced Hitler to rely on smaller allies,including Romania, although he regarded thecombat skills o the Romanian troops as beingmediocre.

Te deployment o the Romanian army inthe summer oensive o the Wehrmacht was

decided by Ion Antonescu in three stages.Te rst stage consisted in Hitler’s letterto Antonescu rom December 29, 1941.he Führer inormed Antonescu about hisintention o continuing the oensive in thesummer o 1942, asking him to send troops.Te German chancellor took the commitmentto equip the Romanian troops with Germanarmament. Ion Antonescu agreed with Berlin’srequests and promised he would do anything inhis power to help Germany emerge victorious.

Te second stage took place in early 1942,during Wilhelm Keitel’s tour in the Balkans.Te German dignitary visited Bucharest anddiscussed with Ion Antonescu the details re-garding the summer oensive. Te head o theRomanian state rearmed his decision, takingcommitments that surpassed even the Ger-man expectations. On this basis, on January 17, 1942, an economic protocol was signed, by which Germany pledged to equip the troops

that were about to be deployed in the cam-paign, but – and this is very important – thisaction was to happen on the ront and not inthe country 8.

Rket prpeed grede er, mde 1943 Rketepzerbüse 43,ber 88 mm, d ts prjete, te R.P.G. 4322

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


5 Revst de stre mtr

At last, the third stage took place duringIon Antonescu’s visit to Hitler’s headquartersin Rastenburg (February 11, 1942). Te heado the Romanian state rearmed his commit-ment to take part in the summer operations,the quantum o orces being similar to thatrom the campaign o 1941. On this occasion,Antonescu also raised several other issues inthe bilateral relations: the withdrawal o theGerman troops rom the country; the situationo the leaders o the Iron Guard that ound re-uge in Germany (as they represented a politicalreserve or the Reich); the clarication o therapports with Hungary, etc9.

From the moment the decision to par-ticipate to the summer oensive o the Weh-rmacht was taken, the regime orchestrated anample propaganda campaign meant to pres-

ent the actions o the Romanian troops in thesouth o Soviet Union – alongside those o theGermans – as being legitimate and in accor-dance with the immediate and uture interestso Romania.

MtsDuring the military campaign o 1942, a se-

ries o ideas launched at the beginning o thehostilities were resumed and amplied, while

new ones were manuactured in the propagan-da labs in order to respond to the ever shit-ing conditions o the war. Undoubtedly, mosto them, old and new, had little in commonwith the reality on the ground, being rather„propaganda myths” meant to oer support toa military eort that exceeded both the pos-sibilities and the legitimate aspirations o theRomanians. Te latter began to ask themselvesincreasingly oten about the uture o the warand about their ate in the post-war period.

Given the complexity o the topic and theshort time available or this presentation, weshall outline only some o the elements o the„ocial mythology” regarding the Battle o Stalingrad, which demonstrate, in our opin-ion, the obvious discrepancy between the in-tentions o the regime and the reality on theground.

One o the major justications invoked by the authorities was that o the “ wr” or

the “rsde gst mmsm”. It waspresent rom the very start o the hostilities,on June 22, 1941, being used rom time to timeduring the operations rom the autumn o

1941. Tereore, in his “Proclamation” to thecountry on the eve o the war, Ion Antonescucalled Romanians to join “the holy war [au-thor’s emphasis] against the oes o civilizationand o the church, o justice and o our ownrights: to holy war [author’s emphasis] or our

People and King. On great and righteous war alongside the great German nation or an hon-orable uture or human kind ”10.

Mihai Antonescu, in a speech broadcastedat the radio during the same day (June 22), wasalso rm in his conviction that Romanians had just started “a great holy war ”11. Te initial vic-tories o the German army on the Eastern Frontinduced an exaggerated optimism among theleaders in Bucharest, who started to believe intheir messianic role not only in the history o Romanians, but also in the European history.

Consequently, they unreservedly approved any idea or plan coming rom the Tird Reich. Atthis point, it is worth mentioning that otherleaders o satellite countries reused to adhereto Hitler’s goals, limiting themselves strictly totheir national demands12.

erms such as “ wr” or “rsdegst mmsm” went hand in hand withthe idea o retaking Bessarabia and NorthernBukovina and then o consolidating their stra-

tegic deense by occupying Odessa. owardsthe end o 1941, given the withdrawal o mosto the Romanian orces and the breakdown o the “blitzkrieg”, these terms were used less o-ten.

In the rst part o 1942, the theme o the“holy war” was resumed in the attempt o jus-tiying Romania’s war eort on the EasternFront. It is not a coincidence that, in April1942, all the movie theatres in Romania played“Te Holy War”, a lm about the struggle o

the Romanian army or Christianity against agodless, atheist regime13.

Another idea propagated by the regimethrough various channels was that o the ms spprt te rm r i ates’s des o committing important orcesor the summer oensive o the Wehrmacht.In his response to Colonel Spalcke (later Gen-eral), member o the German diplomatic mis-sion to Bucharest, Marshal Antonescu asked

him to convey to Hitler “my assurance that hewill be able to count more on me, on the armyand on the Romanian people, the harder thediculties will be”14.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


6 Revst de stre mtr

Ion Antonescu rearmed this idea in theletter addressed to Hitler on January 5, 1942, inresponse to Führer’s greetings or the New Year.“ In what concerns the contribution o the Roma-nian divisions that will participate to the spring oensive, I shall take all the measures or their timely deployment – in accordance to your wish-es – in order to participate to the new action”15.

Tis idea o Romania’s contribution to theuture campaign can also be ound in the Mem-orandum prepared by Mihai Antonescu andpresented to Hitler by Ion Antonescu duringhis visit in Germany on February 11-12, 194216.During the talks with the Führer, Marshal IonAntonescu reassured him that “Romania iscommitted to continue the war with the samecontribution”17. At this point, we should addthat it was during this visit to Germany when

the principles and the oundation o coopera-tion between the German and the Romaniantroops were laid out.

Directly linked to this thesis, the regimepromoted another one, namely that o themtr mgt Rm d te sdt te Rm rm , en element whichguaranteed the nal victory. o support thisidea, the heads o the regime showcased thedimensions o the Romanian military poten-tial, as well as the contribution o the Roma-nian orces to the Eastern Front until the endo 1941. According to the ocial statistics,Romania deployed on the Eastern Front 587000 men, including 22 000 ocers and 18 000non-commissioned ocers. Nearly a quartero them were killed, wounded or unaccountedor. By categories o personnel, the situationwas as ollows:

– 5 447 ocers (25%)– 2 331 non-commissioned ocers (13%)

– 126 358 soldiers (22%)

By operations, these losses were distributedas ollows:

– 23% during the ghting in Bessarabia andNorthern Bukovina;

– 77% in the operations east o Dniester, inUkraine, Crimea and Sea o Azov 18.

In addition to these elements, there is alsothe act that, at the beginning o 1942, therewere ten divisions on the Eastern Front, de-spite the initial talk o deploying only two.Moreover, Romania ensured the transport o 22 000 military trains without any accidentor sabotage. Te costs o war until the end o 1941 totaled 200 billion lei, an impressive sum,without any doubt. Also, we should not ignorethe economic eort, which consisted in oil andagricultural products that the Romanian stateprovided or the German cause.

Te military victories rom the spring andsummer o 1942 have improved the morale o the troops, Ion Antonescu claiming, duringone o his inspections on the ront, that “the

Romanian soldier has pure brotherly relationswith his superiors. Tere is a unity in soul that can rarely be seen”19. Tis assessment will soonbe contracted, as we shall see, during the erceBattle o Stalingrad. Ion Antonescu was con- vinced that a German victory would also guar-antee his own political survival, this being thecontext in which a new thesis/myth emerged– that o te sdt te e betweeRm d Germ .

From the very beginning, the heads o theregime – and especially Ion Antonescu – didnot hesitate to present the alliance with theTird Reich as the only shield guaranteeingthe existence and uture o Romania. In his re-sponse to a series o letters sent by the liberalleader Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, dated

December 18, 1940, and February 14 and 21,

attk g „D..u.D.R.” . 26, kw der te me „Reş”,mde 1943, ber 75 mm

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


7 Revst de stre mtr

1941, Ion Antonescu stated that: “ Being inca- pable to count on Britain and being unable to go alongside the Soviets, Germany was the only orce that we could count on politically and economically, but also militarily, thus permit-ting us to develop a real military power that wecould put to good use at the right moment inaccordance to our interests”20.

Ater Romania’s entry into war, Ion An-tonescu constantly rearmed the solidity o the alliance between Romania and Germany and that the interests o the two countries co-incide, implying that the ght should continueuntil the end. From this perspective, Antones-cu’s letter to Hitler rom July 31, 1941, whichcontained the answer to the latter’s request tocontinue the military actions beyond Dniester,is very revealing. In a moment in which the

victories on the Eastern Front were impressive,the head o the Romanian state emphatically conrmed that “ I shall continue until the end the action started in the East against the great enemy o Europe and o my country: Russianbolshevism. Tat is why I shall not put orward any conditions and I shall not question thismilitary cooperation on new territory.

I shall accomplish the military mission speci- ed in the letter sent by your Excellency and I

shall ulll the conditions in the indicated region. I shall carry out this mission rom the deep con-viction that I serve not only the Romanian peopleeast o Dniester, but also the center o civilizationand the oundation o Europe’s new ate”21.

Although the events towards the end o 1941 raised serious questions concerning Ger-many’s capacity to have the nal word on theEastern Front and, generally speaking, in theentire war, Ion Antonescu remained condentin the victory o his ally. In act, the events in

early 1942 justied, to a certain extent, the op-timism o the Romanian ocials. Te Germanarmy scored important victories: the siege andretaking o Kharkov (May 1942); the taking o Sevastopol (June 7 – July 4, 1942); the occu-pation o the entire Crimean Peninsula (June-July 1942), the rapid invasion o the Caucasusand south Russia.

Summarizing, these were some o the maincoordinates o the ocial mythology prac-

ticed by the authorities in Bucharest in orderto coner credibility to a political and strategicdecision signicant or the ate o the post-warRomanian state.

Te ret In this part o the presentation, we shall go

behind the scenes in order to emphasize thegenuine – or supposedly genuine – reasonsbehind Antonescu’s decision to enter the war,as well as the real state o aairs regarding theoperational capacity o the Romanian army,the relations between the Romanian and theGerman general stas, the consequences o thedeeat on Volga, etc.

It is obvious that the thesis o “ wr”and “rsde gst mmsm”, whichenjoyed a special place in the ocial propa-

ganda since the very beginning o the hos-tilities, implied an objective that surpassed by ar the possibilities and aspirations o Roma-nia. However, these slogans continued to bepresent until around the time o the Battle o Stalingrad. What stood behind this thesis wasactually the erce competition with Hungary,the motive o the dispute being the “decision”taken in Vienna on August 30, 1940, regardingNorthern ransylvania. Both countries, nd-

ing themselves in the sphere o inuence o theReich, were deeply unhappy with the German“arbitrage”, which made them seek German“sympathy” or a more avorable resolution.

Geer ie Ştefe,e te Geer hedqrters

Jr 20, 1942 agst 23, 1944

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


8 Revst de stre mtr

In the correspondence with the leaders o the historical parties, who criticized Antones-cu or signing the ripartite Pact, he repliedthat he acted “ rom precaution and rom the in-

stinct o sel-preservation. Precaution because Hungary had signed it before me [original em-phasis – author’s note]. Facing this situation,

I believed that, in case Germany wins the war, Hungary will not be rewarded on our expenseand, in case Germany loses the war, we sharethe same responsibilities towards the victors”22.

For the campaign o 1942, the terms re-mained unchanged, the Hungarian govern-ment deciding to participate with an expedi-tionary corps comprising – according to Ro-manian estimates – no less than 17 divisions.Ion Antonescu accepted the German requestand decided to send on the ront the same

number o troops as in 1941.It must be said that Germany shrewdly speculated this competition between the twocountries, preerring to keep them in doubtand reusing to take any decision avoring oneor another. In what Romania was concerned,its bid or Northern ransylvania proved ill-ated, exhausting and, eventually, ruitless.

Being aware o the lack o enthusiasm re-garding the re-deployment o the Romanian

Army on the Eastern Front, the authoritieslaunched the slogan according to which theght in south Russia represented, ater all, aght or ransylvania. However, both amongthe ranks o the Romanian army and amongthe political class, there was an oppositionregarding the participation o the Romaniantroops on the Eastern Front. Unocially, anew slogan came up: we want war, but notin east, but in west, against Hungary. Amongunits in ransylvania, there were acts o oppo-sition to the deployment on the Eastern Front,and during their march to the east, shots werered in Predeal train station towards the villao Marshal Antonescu23.

Te political opposition also protestedagainst the deployment o the Romanian army in the south o the Soviet Union. On January

19, 1942, Iuliu Maniu and Constantin (Dinu)I.C. Brătianu sent a memorandum to MarshalIon Antonescu containing a ew consider-ations on his decision. Te two political lead-ers emphasized that “the task o destroying

Russian bolshevism does not belong to Roma-nia, but rather to Germany. I you are not con-vinced that the German army can destroy the

Bolshevik army without the help o Romaniandivisions, then you no longer believe in the nal

victory o Germany. In this case, it is even morenecessary that the Romanian army should nolonger ght east o Dniester ”24.

Protests against the decision o Ion An-tonescu also came rom the higher echelon,the most illustrative example being that o theChie o the General Sta, General Iosi Iaco-bici. When he ound out about the decisiono deploying the Romanian army in the nextcampaign, he protested, asking in a memo senton January 8, 1942, that the allocated orces be

as small as possible. In another memorandum,he demonstrated – with gures – that the Ro-manian troops are not properly equipped andtrained or the Eastern Front and, in case o ailure, Romania would lack a credible military orce, as the commitment surpasses Romania’sentire potential. Dissatised with Iocobici’s at-titude, in whom he also saw a political rival, IonAntonescu dismissed him. He was replaced by General Ilie Șteea, who, according to his own

testimony, tried to limit the eectives that wereabout to be sent on the Eastern Front25.In conclusion, there were dissensions in

the higher echelon regarding the participationGeer cstt csttesKps,

mmder 4t arm

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


9 Revst de stre mtr

o the Romanian army to the Battle o Stalin-grad, which eventually spread to other ech-elons, soldiers included. Many could not helpbut ask what are they doing deep inside Sovietterritory, especially when their equipment,training and rations let a lot to be desired. Teidea circulated by the ocial propaganda o the ms spprt te rm or a new campaign was, thereore, unounded.

In the summer o 1942, Antonescu sent alarge expeditionary corps o over 27 divisionson the Eastern Front, totaling 253 957 men.Some divisions headed to Stalingrad, othersto the Caucasus. wo armies ought in theBattle o Stalingrad – the Tird Army, underthe command o General Petre Dumitrescu,and the Fourth Army, under the commando General Constantin Constantinescu-Klaps.

Te Tird Army comprised our corps head-quarters (1, 2, 4, 5), eight inantry divisions(5, 6, 7, 9, 11, 13, 14, 15), two cavalry divisions(1 and 7), totaling 143 336 men. Te FourthArmy comprised two corps headquarters (6and 7), ve inantry divisions (1, 2, 4, 18, 20)and two cavalry divisions (5 and 8), totaling 75250 men26. Tese gures conrm that Romaniaprovided the largest contingent o allied troopsor the Battle o Stalingrad.

Teir combat value was, however, relatively modest, ar o rom what the regime tried toportray to the general public. Tere were many shortages in anti-tank and heavy armament,which caused major losses once the large scaleoperations began. For instance, the large Ro-manian units were equipped with 37mm and75mm anti-tank guns, which were useless inace o the -34 tank. According to Romaniandocuments, because their shells did not pen-etrate the armor o the -34, the Soviet tank

crews waited or the artillery to nish the am-munition, ater which they literally crushedthe Romanian positions under their tracks27.

Te motorized vehicles were insucient –or almost inexistent –, something that orcedthe Romanian troops to rely mostly on horsesor transportation. Because the supply lineswere under a severe strain during the Battle o Stalingrad, getting the animals ed proved to bea serious challenge. Te rations or the soldiers

were as dicult to get. In what the equipmentwas concerned, the Russian winter ound theRomanian troops in their summer uniorm,ampliying their dissatisaction.

In addition to these shortages, some o which congenital – or historical –, a new phe-nomenon took place, namely the lack o soli-darity between the ocers and the soldiers,

the ormer being preoccupied especially withtheir own wellbeing. It is not surprising thatGerman sources mentioned that the Roma-nian military cooks prepared three menus: oneor the ocers, one or the non-commissionedocers and the third or soldiers, whose ra-tions were very small28.

Under these conditions, te mre dmbt pt o the Romanian expedition-ary corps rom south Russia were decient, thelarge units being condemned to an almost cer-tain deeat.

Te Battle o Stalingrad put to the test tesdt te RmGerm e.In the rst months o 1942, ater long nego-tiations, an agreement was reached concern-ing the equipping o the large Romanian unitstaking part to the campaign, which was to bedone on the ront – and not inside the country – by the Germans. By this measure, Germany wanted to make sure that the German arma-

ment was not used to equip the Romaniantroops remaining at home, thus upsetting thebalance between Romania and Hungary. In thebeginning, the shipments o armaments pro-

operts te 4t arm teKmk Steppe

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


10 Revst de stre mtr

ceeded satisactorily, but gradually the Ger-mans slowed them down, causing dissatisac-tion in Bucharest.

Te causes o this situation can be tracedback especially to the increasing inability o the German industry to satisy the ever grow-ing needs on the ront line, but also to the mis-trust that was plaguing German-Romanianrelations29. Tis mistrust derived rom severalsources. First, the Romanian requests were toonumerous, orcing the German part to inormBucharest that it is unable to satisy them. Un-doubtedly, Ion Antonescu and the RomanianGeneral Sta tried to cover not only the short-term needs or the coming campaign, but alsolong-term (post-war) ones, their intention be-ing quickly deciphered by Germans.

Ten there was Mihai Antonescu’ initiative

o keeping some o the armament at home,something that generated a small storm in thebilateral relations, which only calmed downbecause o the necessity to continue the com-mon ght30.

A third source o mistrust consisted in theact that the German exports o armament to

Romania rolled, as provisioned in the agree-ments o January 1942, on a war credit grantedby Germany. However, the Romanian orderscaused it to grow, prompting Berlin to decidenot to surpass the credit limit that Romaniahad at the Reich Bank, credit that was paidout with Romanian deliveries o surplus prod-ucts31. As Romania was reticent about shippingthese products, the German authorities, beingalready unable to cover their own needs, now had the perect motive to block the transer o armament to Romania. Tat explains why thelarge Romanian units deployed at Stalingradnever received the armament and equipmentneeded to ulll their mission.

Another dispute concerned the rations o the Romanian troops rom the area o opera-tions. Te discussions between Ion Antonescu

and Field Marshal Keitel rom January 1942determined that the rations o the Romaniantroops on the ront should have been suppliedby the German part. In time, dierent inter-pretations appeared, the Romanian GeneralSta considering itsel exonerated o this re-sponsibility. Keitel argued, however, that, in

Stgrd September 1942, b letet ret. age Vse

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



exchange or the rations, Romania must supply larger quantities o ood products to Germany.Te pressures rom Berlin proved successul,Bucharest being orce to deliver, as compensa-tion, the extra quantities o ood.

Although the Romanian soldiers undoubt-edly preerred the “German rations”, the strain

on the German supply lines and the ever grow-ing needs o the Wehrmacht eventually trans-lated in a severe shortage o rations or the Ro-manian troops.

Te actual deployment o the large Roma-nian units generated even more troubles in thebilateral relations. Te German headquartersdid not take into account the real possibilitieso the Romanian troops, the only criterion be-ing that o the availability or Stalingrad. Con-sequently, the operational disposition o thetwo Romanian armies resembled a thin cord,lacking and depth and reserves, the large unitsbeing, according to a Romanian document o that period, “like beads on a string”32, in otherwords extremely vulnerable to attack.

Moreover, the Romanian armies did notreceive any precise mission rom the Army Group “B”, something that generated conu-sion among ocers and stas. In addition, ree-dom o movement was drastically limited, the

commanders o the armies being not permit-ted to move more than one company. Equally grave proved to be the Germans’ constant lacko attention to the inormation regarding themassive preparations o the Soviets or coun-teroensive. In addition to these, the possibili-ties o the adversary were underestimated andthe supplies were ew, thus completing the se-ries o errors o the German headquarters andmaking the Romanian troops, situated at the

anks o the main group o orces, representedby the German Sixth Army, certain victims.

Te deeat rom Stalingrad generated a severe crisis in the Romanian-German relations.Te German part blamed Romanians or theailure, who, at their turn, accused their allieso poor disposition o the orces on the rontand o breaching the obligations assumed atthe beginning o the campaign33. It also hadimportant consequences at home, irremedi-

ably weakening the regime o Ion Antonescu,many perceiving it, rom now on, as a transi-tory political ormula. As a result, the politi-cal orces – both governing or in opposition –

multiplied their eorts to abandon the alliancewith Germany.

Te sel-evident conclusion is that the Bat-tle o Stalingrad obliterated te mt tesdt te e betwee Rmd Germ , which the regime rom Bucha-rest has propagated since September 1940.

cssIn the Romanian history o the 20th century,

the Second World War occupies a special place.Te researches o this segment o history pos-sess a signicant cognitive and scientic value,but they also have a contemporary political im-pact. It is a period in which the Romanian na-tion suered proound traumas – starting withthe territorial losses in 1940, which threatenedthe very continuity o the Romanian state, and

ending with the military campaign on the East-ern Front, which unolded ar rom the nation-al borders in an asymmetrical coalition war.It is also worth mentioning that, besides theact that there was no written agreement be-tween Romania and Germany concerning theobjectives o the war, the deployment o theRomanian troops deep inside Soviet territory,at Stalingrad, severely contradicted Romania’s vital national interests. Tis is a truth that the

democratic political establishment o Romaniaconstantly emphasized.It also must be added that certain stereo-

types and redundancies rom this mythology 34 – itsel a product o propaganda labs35 – canstill be ound in the media or in the specialty literature. Tis is why we have the obligation,scientic and political, to discern between mythand reality when it comes to the Second WorldWar and the deployment o Romanian troopson the Eastern Front. As it was evident in the

previous pages regarding the Battle o Stalin-grad, the authorities in Bucharest resorted tolarge arsenal o specic measures in order togarner the support o ordinary Romanians ora new war eort. Governmental structures (civilian and military), research institutes, jour-nalists, all were mobilized or this objective.Te message was disseminated by brochureso popularization, media, radio, cinematogra-phy, civilian and military ceremonies, religious

services, posters, leaets, etc. “Te motives be-hind our decision to ght on Volga against the Bolsheviks – to quote an assessment rom aRomanian military document – should all like

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



a droplet in the souls o Romanians, on a dailybasis, in order to conquer their doubt ”36.

Te ideological scaold used by the regimeand the attempts to materialize it were im-pressive, but their credibility and eciency arequestionable. Romanians proved hard to con- vince. Within the army and the political class,there was a real opposition that maniestedtowards the plan o Ion Antonescu, while thepopulation was increasingly dissatised withthe daily hardships and the war eort.

Unortunately, the darkest ears becamereality, as the Romanian army recorded themost severe deeat o the Second World War.Te human losses totaled a staggering 158 854men (dead, wounded or missing), which rep-resented more than hal o the entire eective.Also, it recorded massive losses in armament,

ammunition, rations, equipment, etc37. Tetwo Romanian armies ceased their combatoperations on January 3 (Tird Army) and, re-spectively, on January 5 (Fourth Army), theirremnants being brought back home in the ol-lowing months.

Although the authorities took drastic mea-sures to censor the repots rom the ront line,the tragedy rom the River Don and the Ka-lmyk Steppe reached the ears o Romanians,

so that the public opinion “started to react”, asanother document rom that time stated. Forthe regime o Ion Antonescu, it became harderand harder to mobilize the population in thewar eort alongside Germany, especially whenthe conviction that Germany lost the war be-came generalized.

Te catastrophe rom Stalingrad also mod-ied the regime’s propagandistic paradigm38.All the talk about the ght against communism,o “holy war”, o “crusade against bolshevism”now turned into desperate calls or saving Eu-rope rom Bolshevik invasion, or deendingcivilization and, implicitly, or deending theborders and the state itsel. However, no one,with the exception o a ew ocials o the re-gime, believed any longer in such delusions.

1 Among the published works on this subject(monographs, journals, volumes o documents, etc.),

we note: Adrian Pandea, Ion Pavelescu, Etimie Ar-deleanu , Românii la Stalingrad, Editura Militară,Bucureşti 1992; Constantin Sănătescu, Jurnal , Editu-ra Humanitas, Bucureşti, 1993; Florin Constantiniu,

Alesandru Duţu, Mihai Retegan., România în război1941-1945. Un destin în istorie, Bucureşti, EdituraMilitară, 1995; Cornel Scaeş, Horia Şerbănescu, IonScaeş, Armata română, 1941-1945, Editura. RAI,Bucureşti, 1996; Stenogramele şedinţelor Consiliuluide Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, coordina-tor: Marcel- Dumitru Ciucă, 11 volume, ArhiveleNaţionale ale României, Bucureşti, 1997-2008; Dinu

C. Giurescu, România în al doilea război mondial.1939-1945, Bucureşti, 1999; Mihail Vasile-Ozunu,Petre Otu, Înrânţi şi uitaţi. Românii în bătăliade la Stalingrad , Bucureşti, Editura Ion Cristoiu,1999; Alesandru Duţu, Între Wermacht şi Armata

Roşie. Relaţii de comandament româno-germane şi româno-sovietice (1941-1945), Bucureşti, Edit-ura Enciclopedică, 2000; Istoria Românilor, vol. IX (1940-1947 ), coordonator: Dinu C. Giurescu, Edit-ura Enciclopedică, Bucureşti, 2008; etc.

2

Antonescu-Hitler, Corespondenţă şi întâlniriinedite (1940-1944), volume I, ed. Vasile Arimia, IonArdeleanu, Ştean Lache, Cozia Ed.-Co, Bucureşti,1991, p. 24-64.

3 More on these episodes in Alesandru Duţu,Mihai Retegan (coordinators), Eliberarea Basara-biei şi a nordului Bucovinei (22 iunie-26 iulie 1941),Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti,1999; Alesandru Duţu, Petre Otu (coordinators), Peţărmul nord-pontic ((17 iulie 1941 – 4 iulie 1942),Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române,

2000 etc.4 Iuliu Maniu-Ion Antonescu. Opinii şi conrun-

tări politice 1940-1944, oreward and adnotations by Ion Calaeteanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994,p. 75-116; For the analysis o Antonescu’s decision,see Florin Constantiniu, Ilie Schipor, recerea Nis-trului, Editura Albatros, Bucureşti, 1995.

5 For discussions regarding this type o warare,see: Karl-Heinz Frieser, Mitul Blitzkrieg-ului. Cam-

pania Wehrmacht-ului în Vest 1940, translated by Augustin Văduva, revision by Radu Voinescu, Edit-ura Militară, Bucureşti, 2010.

6 Manred Kehrig, Stalingrad, Analyse und Doc-umentation einer Schlacht , Deutsche Verlag-An-stalt, Stuttgart, 1974, p.25-35; Liddell Hart, Istoriacelui de al Doilea Război Mondial, translation: IrinaNegrea, vol. I, Editura Orizonturi, Bucureşti, 2006,p.320-327; Alan Clark, La guerre à l’Est , tome II,Paris, Robert Laonte, p. 16-40; Benoît Lemay , Erichvon Mainstein. Le stratège de Hitler , Perrin, 2006,p.308-336 etc.

7 Adol Hitler, Directive de război, Romanian ver-sion: Dragoş Nedelcescu, Editura Elit, p. 246-290.

8 Ibidem, p. 157-158.9 Ibidem, p. 175-216.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



10 Mircea Agapie, Jipa Rotaru, Ion Antonescu.Cariera militară. Scrisori inedite, Editura Academieide Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1993, p. 168.

11 „impul”, June 24, 1941.12 Marshal o Finland Carl Gusta Emil Man-

nerheim, Memorii, second edition, oreword at therst edition by General-Leutenant Ermei Kanninen,Honoric President o the Finish Commission o

Military History, oreword at the second editionby Irmeli Mustonen, the ambassador o Finland,translation: eodor Atanasiu, eds. Dumitru Preda,Adrian Pandea, Editura Militară, Bucureşti, 2011,p.275-306.

13 René de Weck, Jurnal. Jurnalul unui diplo-mat elveţian în România: 1939-1945, translatedrom French and edited by Viorel Grecu and Clau-dia Chinezu, Editura Fundaţiei Culturale Române,Bucureşti, 2000, p.126.

14 Antonescu-Hitler. Corespondenţă şi întâlniriinedite (1940-1944), vol. I,... p.159.

15 Ibidem, p. 162.16 Ibidem, p. 168-169. Te document rearms

the idea that „Romanians wish to ght against USSRtill the end” /.../ „they sincerely desire to cooperatein this action upon which the entire national uturedepends, together with the institutions o civiliza-tions”.

17 Ibidem, p. 180.18 Central National Historical Archives, und

Presidency o the Council o Ministers, Military Cabinet o Ion Antonescu, rom now on A.N.I.C.,P.C.M., Military Cabinet, dossier no. 65/1942, . 10-51; dossier no. 81/1943, . 7-43.

19 Stenogramele şedinţelor Consiliului deMiniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol VI (ebrua-rie - aprilie 1942), collection o documents edited by Marcel Dumitru Ciucă and Maria Ignat, Bucureşti,2002, p.430.

20 Mareşalul Ion Antonescu, Epistolarul inernului, edited by Mihai Pelin, Editura Viitorul

Românesc, Bucureşti, 1993, p.139; C.I C. Brătianu,Carol II, Ion Antonescu, Amintiri, Documente,Corespondenţă, oreword, notes and index by IonArdeleanu, Editura Forum – SRL, Bucureşti, 1992,p.120-121,124-127,130-131. Regarding the natureand the development o the Romanian-German re-lations, see Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol

şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române(1938-1940), edition and bio-bibliographical study by Stelian Neagoe, Humanitas, Bucureşti, 1994.

21 Antonescu-Hitler.Corespondenţă şi întâlniri

inedite (1940-1944), vol. I ,... p.118.22 Mircea Agapie, Jipa Rotaru, op. cit ., p. 167.23 General Ion Gheorghe, Un dictator neericit.

Mareşalul Antonescu (Calea României spre Statul

satelit ), oreword by Stelian Neagoe, Editura Ma-chiavelli, Bucureşti, 1996, p.228.

24 Iuliu Maniu-Ion Antonescu. Opinii şi conrun-tări politice 1940-1944..., p.114.

25 More on the cases o Iacobici and Şteea , see:Adrian Pandea, Ion Pavelescu, Etimie Ardeleanu,op. cit . p.15-84; Şei Marelui Stat Major Român(1941-1945). Destine la răscruce, coordinator: Gen-

eral-colonel Dumitru Cioină, Editura Militară,Bucureşti, 1995, p.73-174.

26 Mihail Vasile-Ozunu, Petre Otu, op. cit .,p.112-114; 129-134.

27 Anthony Beevor, Stalingrad , translation: DeliaRazdolescu, RAO International Publishing Com-pany, Bucureşti, 2005, p. 294-306.

28 Ibidem, p.224.29 Andreas Hillgruber, op. cit ., p.199-202.30 A.N.I.C., P.C.M. Military cabinet dossier no.

385/1942, . 435.31 Ibidem, dossier no. 11/1940-1942, . 110-118 ;

dossier no. 239/1941, . 8-10 ; 83-84 ; 172-176; dos-sier no. 375/1941, . 319-320; dossier no. 122/1942,. 1-3 ; 8-13; dossier no. 176/1942, . 1-15; dossier no.218/1942, . 4-6; 15-18; dossier no. 256/1942, . 69-80; dossier no. 286/1942-1943, . 105-108; Roma-nian Military Archives (rom now on A.M.R.), undMicrolms, reel PII 1.1427, rames 277-318.

32 Ibidem, reel P.II1.1051, rame 160.33 More on this subject in General Platon

Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei sovietice (22 iunie 1941-23august 1944), Tird edition, Fides, Iaşi, 1997, p. 161-167; Adrian Pandea, Ion Pavelescu, Etimie Arde-leanu, op. cit . 51-84, 425-466; Mihail Vasile-Ozunu,Petre Otu, op. cit . p. 241-253.

34 See ACA. War, Military and Media romGutenberg to today, 29th Internaţional Congress o Military History, Bucharest, Romania, 10-15 August2003, edited by Major General, Ph D., Mihail E. Io-nescu, Militay Publishing House, Bucharest, 2004.

35

See Mioara Anton, Propagandă şi război 1941-1944, ritonic, Bucureşti, 2007; Pacea de mâine, ed-itor: Petre Otu, Editura Militară, Bucureşti, 2008.

36 A.N.I.C., P.C.M. Military cabinet, dossier no.124/1943, . 21, 26.

37 A.M.R., und Microlms, reel II 1.2724, rame18. Between November 15, 1942, and January 7,1943, the Tird and Fourth Romanian armies lost71724 ries, 2495 automatic ries, 778 machineguns, 2512 automatic pistols, 77 anti-aircrat ma-chine guns, 459 anti-aircrat guns, 162 eld guns,

138 mortars, 44 long guns, etc. Tese losses repre-sented 50% (ries) and 74% (anti-aircrat guns) romthe total number in existence.

38 General Ion Gheorghe, op. cit . p. 256.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Relaţiile de comandament româno-germa-ne în timpul bătăliei de la Stalingrad se înscriuîn ceea ce Erich von Manstein numeşte „lanţulde comandă absolut grotesc” existent la anculsudic al dispozitivului german. Din perspectivaînţelegerilor la vâr între Bucureşti şi Berlin din

iarna 1941-1942, orţele române de pe rontulde est urmau sa e reunite sub comandă pro-prie într-o zonă care, iniţial, usese identicatădrept litoralul estic al Mării Negre şi Caucaz.Evoluţia operaţiilor militare şi soluţiile operaţi-onal-strategice impuse de Hitler au determinatdislocarea trupelor Armatelor 3 şi 4 în CotulDonului şi Stepe Calmucă, în timp ce ormareagrupului de armate ce urma să se găsească subcomanda mareşalului Ion Antonescu nu a mai

avut loc. Adăugându-se avalanşei de schimbări


aDRian PanDEa *

SalinGRaD – MoMEn DE coiuRăîn RElaţiilE DinRE

RoMânia Şi cEl DE-al REilEa REich

Abstract

Te relations between the Romanian and the German General Stas ollowed what Erichvon Manstein described as “the utterly grotesque chain o command” within the southern fank o the German disposition. According to the agreements at the highest level between Bucharest and Berlin in the winter o 1941-1942, the Romanian orces on the Eastern Front were to bereunited under Romanian command in an area that was initially identied as the Easternlittoral o the Black Sea and the Caucasus. Te article below oers an insight into Romanian-German preparations prior and during the Battle o Stalingrad, a moment that irreversiblychanged not only the course o the war itsel, but also the relations between the two allies.

Keywords: Romania, Germany, Eastern Front, Stalingrad, Adol Hitler, Ion Antonescu, IlieŞtefea, Ferdinand Heim, Maximilian von Weichs, Hermann Hoth

* Directorul Editurii Militare.

provocate de Führer la eşaloanele de coman-dă germane, aceasta a dus comandamenteleromâne într-o situaţie dramatică. Cele douăarmate au ost subordonate Grupului de Ar-mate „B”, condus de generalul Maximilian vonWeichs, nu tocmai un amic al românilor, care

l-ar preerat pe eldmareşalul Wilhelm List– comandantul Grupul de Armate „A” până laînlocuirea sa de către Hitler însuşi –, pe careîl ştiau încă de la începutul anului 1941, când,în runtea Armatei 12 germane, traversase Ro-mânia, în drum spre Bulgaria.

Formal, legăturile de comandament erauasigurate de comandamentele germane delegătură ( Deutsche Verbindungskommando– DVK), prezente la nivel de corp de armată

şi divizie, conduse la nivelul ecărei armate

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



de către un Stat-major de legătură ( DeutscheVerbindungsstab – DVSt), în runtea cărora seaau coloneii Schöne (la Armata 3) şi Hans Do-err (la Armata 4)1. Aceştia, la rândul lor, erausubordonaţi generalului Arthur Haue, şeulMisiunii Militare Germane în România. Aces-te structuri aveau rol de inormare şi comuni-

care şi nu aveau nicio competenţă să intervinăîn actul de comandă propriu-zis. Replica ro-mânească a DVK-urilor au ost Detaşamentelede legătură „colonel Gârbea” şi, respectiv, „co-lonel Antonescu”, care au ost trimise la nivelulgrupurilor de armate germane.

Comunicarea în Armata germană de Uscatera la acea dată serios limitată de imixtiunealui Hitler, ceea ce ăcea ca uncţionarea ei sănu e posibilă decât pe verticală. Astel, majoritatea deciziilor erau luate sau aprobate deFührer, ind ltrate de un cerc oarte restrânsde apropiaţi ai acestuia, în runte cu aghiotan-tul-şe, generalul Schmundt2. Astel, majori-tatea solicitărilor comandamentelor româneerau adresate în van eşaloanelor germane carepur şi simplu nu le dădeau curs (von Weichsşi Haue ind cel mai des incriminaţi pen-tru o asemenea procedură). Din acest motiv,

parte română – în primul rând generalul IlieŞteea, şeul Marelui Stat Major, aat pe rontîn aşteptarea constituirii grupului de armateamintit mai sus – a ost nevoită să acă apel laintervenţiile mareşalului Ion Antonescu pen-tru a încerca să obţină câştig de cauză. Dinoctombrie 1942, acest canal de comunicare aost deschis, dar olosirea sa, uneori extrem deenergică, de către partea română nu a pututpreveni dezastrul.

Sunt motive suciente pentru o scurtă pre-zentare a concepţiei şi atitudinii celor doi liderimilitari, Hitler şi Antonescu.

La 15 august 1942, generalul Ilie Şteea, şe-ul Marelui Stat Major, înainta un raport ma-reşalului Ion Antonescu, prin care, invocândargumente de natură operaţională şi logistică,încerca să prevină dislocarea Armata 4 română

în Stepa Calmucă. Rezoluţia mareşalului a ost,ca de atâtea ori, devastatoare. „Pentru câştiga-rea războiului, mergem oriunde” („oriunde”era termenul elegant cu care şeul de cabinet,

colonelul Radu Davidescu, înlocuise neaoşul„şi la dracu’!”), scria el, reproşând Marelui Stat

Major că nu era posibil să e transmis germa-nilor un mesaj de genul: „Rămâneţi voi undeeste rău şi să trecem noi la căldură”. În subtext,Antonescu descira în propunerea stat-majo-riştilor un deetism de genul celui aşat de ge-neralul Iosi Iacobici la începutul anului 1942,când armase că „românul nu se bate bucurosdeparte de ţara sa” . Pentru conducător însă,bătăliile la care luaseră parte trupele româneîn prima parte a anului 1942 inrmaseră apre-

hensiunile lui Iacobici. Victoriile de la Sevasto-pol şi Kerci, înaintarea în Cuban şi Caucaz îldeterminau pe mareşal să arme, nu ără te-mei, că „Nu s-a pierdut nimic peste normal,soldatul s-a bătut mai bine ca oricând şi amcreat pagini de epopee eroică de care neamulromânesc va şti o eternitate şi care îi vor servila câştigarea drepturilor lui.” Şi adăuga: „Pânăacum, el [neamul românesc – n.n.] stătea pe

urtucaia. De aceea, era umilit şi cerşea drep-turile, şi nu a avut moral şi încredere”.3

Nu îşi închipuia în acel moment că, pestenumai trei luni, pe lista dezastrelor „onda-

Fedmreş Er v Mste

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



toare”, urtucaiei i se va adăuga Stalingradul.De aceea, îndemnul adresat lui Şteea şi sta-

tului-major, „Vedeţi lucrurile prin secole, nuprin moştenirile egoiste”, i se potrivea în egalămăsură.

Invocarea urtucaiei, simbol al înrângeriiruşinoase, de către un oţer care se armase înRăzboiul de Întregire Naţională este, aparent,surprinzătoare. S-ar putea deduce de aici căexperienţa participării la Primul Război Mon-dial usese traumatizantă pentru armata româ-nă, armaţie care nu se potrivea cu aima pe

care Antonescu şi-o dobândise alături de ge-neralul Prezan prin conducerea operaţiilor din1917, ca şi a celor din 1919.

Şi Hitler a ăcut apel la exemple din PrimulRăzboi Mondial. Se ştie că în aimosul său dis-curs de la Löwenbraukeller din München, din8 noiembrie, vrând să explice auditoriului dece trupele lui Paulus nu ocupaseră încă Stalin-gradul, el a explicat că lentoarea operaţiilor se

datora exclusiv dorinţei sale de a nu avea un aldoilea Verdun! În acelaşi discurs-uviu sunt şialte ragmente interesante, mai puţin preluateîn cărţile de istorie, dar care conţin indicaţii

preţioase despre rolul pe care Hitler îl va jucaîn tragedia declanşată câteva zile mai târziu.Astel, comparând situaţia Germaniei din 1914cu cea din 1942, Hitler accentua aptul că, spredeosebire de Kaiser, căruia îi lipsea tăria de a seopune adversarilor, aceştia din urmă vor găsiîn el un oponent care nici măcăr nu se gândea

la cuvântul capitulare. Ceva mai încolo, vor-bind despre situaţia de pe ront, el spunea cădacă inamicul se pregăteşte de atac, va lăsatsă atace şi să sângereze până la moarte.4

Exista, aşa cum se va vedea, o anumită simi-litudine între Hitler şi Antonescu în abordareaevoluţiilor militare din anul 1942. Atunci cândşi-a ăcut cunoscute intenţiile pentru al doileaan de campanie în Rusia, Hitler s-a conruntat,cu o anumită rezistenţă din partea OKH şi a

generalilor sau, mai curând, cu incapacitateaacestora de a înţelege şi accepta raţiunile geo-strategice pe care întemeiase planicarea ope-raţiilor. Fixând ca obiectiv câmpurile petrolie-re din Caucaz, Führerul îşi îndepărtase o datămai mult pe stat-majorişti şi pe comandanţiide câmp, convinşi că un obiectiv militar ar ost preerabil unuia economic. ensiunea din-tre cele două părţi şi-a atins vârul în august-septembrie, când, după emiterea Directivei nr.

45, care prevedea ocuparea simultană a Stalin-gradului şi a câmpurilor petroliere din Cau-caz, au ost îndepărtaţi, pe rând, eldmareşaliiFedor von Bock şi Wilhelm List şi şi generalulFranz Halder. Mai mult, Hitler şi-a asumat şicomanda Grupului de Armate „A”, pe lângă ceaa Armatei de Uscat. S-a vorbit atunci despre victoria denitivă repurtată de nazişti asupra„spiritului de la Zossen”, adică asupra stat-majoriştilor şi a militarilor de „modă veche”.

Competenţa, nedublată de anatism ideologic,nu mai constituia o condiţie pentru ascensiu-nea în poziţia de lider militar.

otuşi, sinteza germană Germany and theSecond World War atrage atenţia asupra aptu-lui că ignoranţa lui Hitler în chestiuni militareeste de multe ori un clişeu de interpretare careproduce distorsiuni în aarea adevărului. Ast-el, versiunea acreditată de generalii germanidupă război, în special de Halder, că Statul

Major al Armatei de Uscat s-ar opus opţiu-nilor strategice şi operaţionale necugetate aleFührerului nu este conrmată de documente.Nu numai că nu a existat vreo contrapropune-

Fedmreş Fedr v Bk

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



re a stat-majoriştilor, dar şi Halder, şi Zeitzler,

succesorul său, au susţinut cu tărie, până la de-clanşarea contraoensivei sovietice, că ArmataRoşie nu mai avea resurse umane şi materialepentru declanşarea unei riposte de amploare.Să nu uităm că Zeitzler, atunci când a dispusînlocuirea Diviziei italiene „Celere” cu orţe ro-mâneşti, la sârşitul lunii octombrie, a armatcă situaţia rontului permite o linie de apăraresubţire şi rezerve reduse... Cu toate că memo-rialistica şi istoriograa bătăliei au acreditat o

cu totul altă versiune, Hitler a ost, începândîncă din august 1942, cel mereu îngrijorat deposibilitatea unui contraatac sovietic din zonaSeramovici, în Cotul Donului, spre Rostov,repetând manevra Armatei Roşii din 1920 (lacare luase parte şi Stalin). În acest sens, gene-ralul Kurt Zeitzler a transmis la 23 octombrie1942 o completare la Ordinul de operaţii nr. 15,document care trebuie recitit, argumentează

istoricii germani, în sensul temerilor Führeru-lui aţă de o eventuală oensivă sovietică6. Am-plasarea trupelor române la ancurile Armatei6 germane era expresia acestei nelinişti, dar

Hitler lega succesul operaţiilor de ocupareaStalingradului, ceea ce s-a dovedit, în cele dinurmă, o decizie atală.

În România, Ion Antonescu supunea Ma-rele Cartier General şi Marele Stat Major unorcritici extrem de dure, de multe ori nedrepte.În aceeaşi lună august a anului 1942, cu puţin

înainte de a trimite raportul despre dislocareaArmatei 4 în Stepa Calmucă, generalul Şteea,sătul de invectivele adresate de conducătorMarelui Stat Major („stupid”, „roboţi”, „Moşeacă”), ceruse să e înlocuit şi trimis pe rontla comanda unei divizii.7 Nu i-a ost acceptatădemisia nici atunci, nici mai târziu, aşa că varămâne alături de Antonescu până la 23 au-gust 1944. Spre deosebire Hitler însă, Ion An-tonescu nu era un proan, usese stat-majoristîn anii primei conagraţii mondiale, apoi şe alMarelui Stat Major în perioada interbelică, ati-tudinea sa aţă de „creierul armatei” avându-şi sorgintea într-o exigenţă exacerbată, care îiadusese şi porecla de „câinele roşu”.

Din punctul de vedere al portretului-robotagreat de Hitler, Antonescu nu ar ost potrivitpentru uncţia de şe de stat-major al OKH. Elîi reproşa în mod constant lui Franz Halder că

Fedmreş Mxm v Wes

Fedmreş Wem lst

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



nu usese rănit în 1914-1918 (singurul atu pecare îl avea în privinţa experienţei militare) şică toată pariciparea sa la război se consumasepe un scaun. Cu toate acestea, în discuţiile pur-tate aţă în aţă de cei doi lideri, Antonescu nua ost niciodată intimidat şi şi-a permis replicişi atitudini neîntâlnite la alţi demnitari din Axă

în dialogurile cu Führerul şi nicidecum la cor-pul de comandă german.

Din această perspectivă, preluarea comen-zii grupului de armate care ulterior s-a numit„Don” de către mareşalul Antonescu, chiardacă nu ar ost în măsură să răstoarne rezul-tatul bătăliei, ar conerit comandanţilor ger-mani un canal de comunicare cu propria con-ducere supremă, altel inexistent. Aceasta esteopinia lui von Manstein, consemnată în me-moriile sale, împărtăşită (şi chiar încercată) înanii următori şi de alţi lideri militari germani,precum eldmareşalul Paul Ewald von Kleistşi generalul Erwin Jaenecke. Oarecum în con-tradicţie cu această poziţie, în amintita sintezăgermană se susţine că eventuala instalare a luiAntonescu la comanda grupului ar supus ca-maraderia de arme româno-germană unui test

oarte serios. Întrebarea este dacă acest test ar ost mai „serios” decât cel care s-a desăşuratîn Stepa Calmucă şi în Cotul Donului la cum-păna anilor 1942-1943. ot astel, varianta lui von Manstein priveşte lucrurile mai mult dinperspectivă germană, dar nu ia în calcul că,„privind prin secole”, Antonescu şi, implicit,

România ar preluat astel o bună parte dinpovara istoriei care apasă acum pe umerii con-ducătorului german.

Dacă la nivelul comandamentelor germaneliniştea care domnea ascundea un amestec delipsă de inormaţii, erori de apreciere şi revolteneexprimate, Antonescu şi Şteea, deşi păreauîn pragul rupturii în august, şi-au armonizatcurând punctele de vedere, conducătorul sta-tului ind nevoit să admită că semnalele primi-te de pe ront erau cât se poate de reale.

Decizia angajării trupelor române în cam-pania anului 1942 şi, implicit, la Stalingrad i-aaparţinut lui Ion Antonescu, care şi-a motivat-o din punct de vedere militar şi politic prinnecesitatea menţinerii României în alianţă cuGermania, considerată drept singura capa-bilă să asigure întregirea României în Vest şi

dotarea armatei. Desigur că, judecată din per-spectiva desăşurărilor ulterioare, decizia s-adovedit greşită, chiar neastă. Întrebarea carese pune este dacă, la acea dată, era posibilă oaltă soluţie. În esenţă, pe lipsa alternativei seundamentează şi apărarea pe care şi-a con-struit-o Antonescu. Nu trebuie uitat că a avutputerea să recunoască aptul că răspundereaîn aţa istoriei îi revine în totalitate, ără a acecaz de conruntările dure pe care le-a avut cu

comandamentele germane, cu Hitler însuşi,pentru a salva ceea ce mai era de salvat.

Există, totuşi, un lucru care ar trebui sta-bilit cu cât mai multă precizie: când şi-a datseama Ion Antonescu că Germania îşi pier-duse suul şi că planurile pe care le ăurisepână atunci deveneau irealizabile? Din studiuldocumentelor de arhivă, putem arma că, la 3decembrie 1942, mareşalul realizase aptul că

înrângerea germană de la Stalingrad era re-zultatul nu numai al unei erori de concepţie şiconducere, ci şi al „neputinţei” de a-i copleşipe ruşi. La 9 decembrie – data elaborării scri-Geer herm ht

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



sorii către eldmareşalul von Manstein –, nouaatitudine a mareşalului prinde contururi maiprecise, nu atât datorită detalierii greşelilorcomise de comandamentele germane, ci, înspecial, pentru că ace o scurtă retrospectivăa tuturor indelităţilor Berlinului, începând cususţinerea legionarilor şi sârşind cu abuzurile

săvârşite de glorioşii ostaşi germani staţionaţiîn România. Cu alte cuvinte, încrederea sa în victoria Reichului era grav ştirbită.

Pentru trupele române din Cotul Donuluişi Stepa Calmucă era însă prea târziu. Singuradecizie care le-ar putut salva ar ost reuzulde a ocupa aliniamentele din ancurile Arma-tei 6 germane. Or, acest lucru nu ar ost posi-bil decât înainte de luna august 1942, când, aşacum am arătat anterior, mareşalul Ion Anto-nescu nu admitea abateri de la angajamentelepe care şi le luase aţă de Berlin.

Generalii români au identicat în acto-rii care au dus la înrângerea suerită de Ger-mania pe Don şi Volga tot atâtea ipostaze aledivergenţelor apărute între comandamentelegermane şi române.

Din punctele de vedere exprimate de Ion

Antonescu, Ilie Şteea, Petre Dumitrescu şiSocrate Mardari se distinge ideea că actoruldecisiv a ost subestimarea adversarului. Ar-gumentarea porneşte de la recunoaşterea cuobiectivitate a surprizei de mari proporţii pro-duse nu atât de declanşarea contraoensivei sovietice, cât de amploarea şi orţa ei. Or, susţincomandanţii români, surprinderea realizată aost cu atât mai mare cu cât Înaltul Comanda-ment german, în runte cu Hitler, era convins

că armata sovietică se aă în pragul colapsului.Chiar dacă se admitea greşeala săvârşită prinlungirea excesivă a liniilor de comunicaţii şi dexarea unor obiective divergente pentru arma-tele de la ancul de sud – Stalingradul şi Ca-ucazul –, nimeni din comandamentul germannu-şi închipuia că o contraoensivă sovietică va avea ca rezultat pulverizarea dispozitivuluigerman de la Voronej până în Caucaz. Mare-

şalul Ion Antonescu, oarte dur în armaţiileăcute începând din 3 decembrie 1942, subli-nia că subestimarea constantă a inamicului apus comandamentul german în situaţia de a-şi

proba la Stalingrad, pur şi simplu, „neputin-ţa”. ermenul poate apărea drept ambiguu şi,

în orice caz, neadecvat unei critici militare deînaltă ţinută, dar este sucient de cuprinzătorpentru a exprima întreaga dramă germană laStalingrad şi, prin extensie, pe cea româneas-că. Practic, din momentul declanşării contra-oensivei sovietice, Wehrmachtului îi rămâneao singură soluţie militară: retragerea cât mairapidă şi neprimirea bătăliei.

Ajungem astel la o altă cauză relevată deînalţii oţeri români pentru a explica înrân-

gerea germană: greşeala de concepţie. Fără amai insista asupra erorii evidente de a stabiliobiective divergente pentru o oensivă care sedorea „nală” – admirabil analizată şi explicatăde generalul Petre Dumitrescu –, vrem să atra-gem atenţia asupra unui punct de vedere ex-trem de interesant avansat de colonelul Socra-te Mardari, subşe al Marelui Cartier Generalla acea dată. Mardari consideră, şi oeră chiarargumente pentru aceasta, că atât OKW cât şiOKH nu numai că nu se temeau de o contra-oensivă sovietică, dar o şi aşteptau pentru aprovoca ceea ce se chema o bătălie decisivă!

Fedmreş Wrm v Rte

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Numai că nu aveau la dispoziţie orţele şi mij-loacele necesare pentru a determina un cursavorabil unei astel de bătălii. Opinia lui So-crate Mardari ne apare cu atât mai interesantăcu cât ea este, în general, ignorată de exegeţiibătăliei.8 Este interesant de subliniat că, într-oconvorbire cu unul din medicii săi curanţi,Hitler avea să susţină că bătălia usese pierdutăexact în momentul când totul era pregătit pen-

tru distrugerea ruşilor datorită absenţei sale dela cartierul general. Dincolo de megalomaniacare răzbate din această elucubraţie, este dem-nă de remarcat persistenţa ideii că germaniierau pregătiţi pentru a primi bătălia, ceea ceconrmă aserţiunea lui Mardari. Să ne amin-tim că şi în discursul de la München, din 8 no-iembrie, Hitler credea o riposta a adversaruluinu îi va aduce acestuia decât pieirea.

Cea de-a treia cauză a dezastrului germande la Stalingrad ocialităţile militare româneo stabilesc în conducerea greşită a trupelor pecâmpul de luptă. Este, probabil, cea mai deli-

cată parte a argumentaţiei lor deoarece ea numai poate aruncată în exclusivitate pe ume-rii lui Hitler. Desigur, există scuza că totul s-aăcut din ordinul Führerului, sub prestare de jurământ. Românii incriminează în special o-losirea deectuoasă a rezervelor blindate pen-tru contraatacarea pătrunderilor sovietice din

Cotul Donului. Responsabil pentru acest ataca ost nominalizat generalul Ferdinand Heim,comandantul Corpului XLVIII Blindat, trimisîn aţa tribunalului militar de către Hitler, ul-terior însă reabilitat şi repus la comandă. Daroţerii români l-ar mai vrut acolo şi pe ge-neralul Maximilian von Weichs, comandantulGrupului de armate „B”, cel care, între altele, nua comunicat comandamentului român permi-siunea dată de Hitler – deşi tardivă – pentruretragerea Grupării. „Lascăr”. Nici generalulHollidt, cel care a provocat distrugerea Corpu-lui I armată, nici generalul Hoth, care a condusla dezastrul „nal” Armata 4 română, nu s-aubucurat de o prea mare simpatie în rândul ro-mânilor.

Iar mareşalul Ion Antonescu l-a adăugatcu obstinaţie la această listă pe şeul Misiu-nii Militare germane din România, generalul

Arthur Haue. Între altele, trebuie spus căexista o animozitate mocnită între Antonescuşi Haue – alsele sale rapoarte despre situaţiaarmatei române ind o realitate incontestabilă– oare şi-a găsit în acele zile punctul de maxi-mă tensiune. Fără a-l absolvi de „vină”, Haues-a găsit în neericita poziţie de paratrăsnet al„descărcărilor” mareşalului aţă de conducereamilitară şi politică germană. Dar în conictulnedeclarat între Antonescu şi Hitler, el va

găsit „bun de plată”, pentru Führer ind maicomod să sacrice un pion decât să piardă unaliat de care avea tot mai multă nevoie.9

Pentru a corecţi trebuie să spunem că, aşacum rezultă clar şi din documente, stabilirea şichiar „pedepsirea” vinovaţilor au ost declan-şate de partea germană. La scurt timp după cetrupele ruseşti au debuşat la atac, generalii ger-mani au căutat „ţapi ispăşitori” pentru a expli-

ca o înrângere de asemenea proporţii. Oricumam întoarce armaţiile ăcute în acele zile decomandamentele germane la toate nivelurile,acuzaţiile împotriva românilor au pornit chiar

Geer Ferdd hem

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



de pe câmpul de luptă şi nu de la Cartierul Ge-neral al Führerului. Exista o motivaţie extremde puternică: străpungerea tancurilor sovieticese produsese în sectoarele apărate de români.Acesta era un apt incontestabil. Dar era el su-cient pentru a justica crearea unui curentde opinie antiromânesc care a cuprins arma-

ta germană, de la soldat până la Führer? El s-adovedit şi als, şi destructiv pentru nişte trupecare erau obligate să caute împreună o cale deieşire din situaţia cumplită în care se găseau.

După cât se pare, semnalul acestei atitudinia comandamentelor şi trupelor germane a ostdat de către generalul-colonel Maximilian

Freiherr von Weichs, comandantul Grupuluide armate „B”, care a blamat in ordinele sale

comportarea trupelor române. ot el a no-minalizat primul „acuzat” din tabăra noastră:generalul Gheorghe Stavrescu, comandantulDiviziei 14 Inanterie, pe care a vrut să-l trimi-tă în aţa Curţii Marţiale. Semnicativ este ap-tul că intenţia sa – revocată în cele din urmăla sugestia lui Adol Hitler – a ost tradusă înpractică, e drept numai parţial, de generalulKarl Hollidt, care pur si simplu l-a destituitpe generalul Stavrescu de la comanda diviziei,un amestec inadmisibil în treburile comanda-mentului român. Lucrurile nu s-au oprit aici.Au urmat acuzaţiile aduse generalilor PetreDumitrescu, comandantul Armatei 3 româ-ne; Ilie Şteea, şeul Marelui Cartier General,Constantin Constantinescu-Klaps, comandan-tul Armatei 4, şi lista ar putea continua. „Fri-ca de tancuri” (explicabilă prin lipsa artilerieiantitanc grele, singura capabilă să stăvilească

tancurile sovietice), „rica de ruşi” (invocată şide eldmareşalul Erich von Manstein, care, îngeneral, a avut estimări pertinente cu privire la valoarea combativă a trupelor române; este to-tuşi greu de explicat despre ce „rică” ar vorbala aproape un an şi jumătate de la declanşareacampaniei şi la mii de kilometri de aliniamen-tul de pornire), retragerea intempestivă de pealiniamentele deensivă, insubordonarea aţă

comandamentele germane sunt numai câte- va din acuzaţiile aduse românilor în acele zile(multe din ele preluate ca atare nu numai dememorialişti, ci şi de istorici).

Este uşor de întrevăzut criza de încrederecare a apărut în relaţiile româno-germane. Eas-a maniestat de la cel mai înalt nivel al condu-cerii politice şi militare până la ultimul soldat.Consecinţele ei au ost tragice pentru partearomână şi, în general, neaste pentru ceea cepropaganda vremii numea „cauza comună”.

Atitudinea comandamentelor germane întimpul bătăliei nu era doar o reacţie emoţio-nală, ea îşi avea precedente bine determinateîn modul în care usese apreciată valoarea ali-atului român de la bun început. Hitler este celcare, evaluând întrebuinţarea armatei româneîn proiectata invazie a Rusiei, susţinuse că nuera bună de nimic şi tot el este cel care, după

23 august 1944, va arma că trădarea româ-nilor începuse la Stalingrad. Sorgintea unorasemenea caracterizări rezida nu numai în ex-perienţa de adversari în anii Primului RăzboiMondial sau în analiza „nemţească” a capaci-tăţii combative a armatei române, ci şi în cre-

Geer Kr hdt

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



dinţa existenţei unei ineriorităţi rasiale consi-derate de domeniul evidenţei. Într-o scrisoareadresată lui von Manstein, generalul ArthurHaue susţinea, negru pe alb, că „Decienţeleşi slăbiciunile conducerii militare şi ale trupeisunt caracteristici native. Soldatul român nuîl va egala niciodată pe soldatul german”.10 De

aici până la „celebra” relatare a asului germanHans-Ulrich Rudel, care regreta că nu a maiavut muniţie pentru pedepsi pe loc ceea ce el,de acolo, de sus, considera a laşitatea româ-nilor11, nu mai era decât un pas.

Dar cine este „vinovat” de dezastrul ar-

matei române? Răspunsul generalilor româniparticipanţi la bătălie este lipsit de echivoc:comandamentul german! Sunt necesare câte- va precizări. Simpla învinovăţire a comanda-mentului german poate apărea ca o derobarede la responsabilităţi, asemănătoare cu ceaa generalilor germani aţă de Hitler. De ace-ea ne simţim obligaţi să accentuăm că existădouă aspecte complementare ale „vinovăţiei”comandamentului german. Primul este cel lacare ne-am reerit anterior şi care cuprindeerorile de concepţie, conducere şi „neputinţa”

Wehrmachtului de a atinge obiectivele xatede Hitler. El este completat, în cazul concretal Armatelor 3 şi 4 române, de modul deectu-os în care Înaltul Comandament german şi-aonorat angajamentele luate aţă de partea ro-mână. Puse să lupte în sectoare periclitate, peronturi mult prea extinse aţă de posibilităţilelor umane şi materiale, ără rezerve puterniceîn adâncime, trupele noastre erau condam-nate în cazul declanşării unei contraoensive

sovietice de proporţii. Cel de-al doilea aspect,al „vinovăţiei” comandamentului german esteînsă, mult mai important în concepţia genera-lilor români, el este cheia pentru a înţelege oîncriminare atât de tranşantă. Nimeni nu eranebun să creadă că un război poate un marştriumal continuu, aşa cum cădelniţau propa-ganda şi politicienii. De aceea, într-o încleşta-re de asemenea nivel, să acuzi pe cineva că ar

dorit să comită o eroare de genul celei de laStalingrad este aberant. Chintesenţa acuzaţieiromâneşti la adresa comandamentului germanse reeră la modul în care acesta a determinat,

ără scrupule, distrugerea armatei române.Avertizate de starea precară a înzestrării diviziilor româneşti, de pericolul iminent carele pândea, de lipsa rezervelor etc., OKW-ul,OKH-ul, comandamentele de toate nivelurilenu au întreprins nimic substanţial până la 19noiembrie, pentru ca apoi să determine mă-

cinarea orţelor române în operaţii lipsite dinstart de sorţi de izbândă. Şi ca o încununare,gravele reproşuri şi tendinţa evidentă de a-iscoate „ţapi ispăşitori” pe români. MareşalulAntonescu avea perectă dreptate atunci cândarma că şi în cazul unei erori de concepţie –neadmise de partea germană la acea dată –,şi în cazul unei planicări care ar condus labătălia de la Stalingrad, armata română a ostsacricată cu bună ştiinţă. În primul caz, dato-

rită aptului că nu i-au ost asigurate condiţiilepentru a ace aţă oricărei eventualităţi, iar înal doilea, pentru că a ost pusă să joace rolulmomelii într-o cursă de şoareci.

Ne loveam iarăşi de o limită a capacităţii

de înţelegere a „marelui aliat’’ aţă de „micile”noastre probleme. Antonescu cunoştea preabine această stare pentru că, aşa cum dove-desc scrisorile sale adresate liderilor partidelor

politice burgheze, nu uitase experienţa Pri-mului Război Mondial. ot aşa procedaserăatunci şi ruşii. Când Ion I. C. Brătianu apeladisperat la armata rusă pentru a stăvili trupelelui Falkenhayn şi Mackensen, generalul Alek-seev îi ţinea prelegeri teoretice şi îl acuza cătrădează o nervozitate specică debutantuluiîn treburile războiului. Dacă pentru ruşi exis-ta – la acea dată – justicarea unui joc dublucu nalităţi precise, în anul 1942 Germaniei

nu îi servea absolut deloc distrugerea armateiromâne. Orgoliul de mari seniori ai războiu-lui era un motiv plauzibil pentru acuzaţiileormulate, dar nu putea şi cauza lipsei totalede pragmatism politic şi militar. În acest sens,trebuie înţelese şi reeririle mareşalului la com-portarea neloială a Germaniei aţă de România– în timpul rebeliunii legionare, în chestiunileeconomice –, ormulate în scrisoarea sa din 9

decembrie 1942 adresată eldmareşalului vonManstein.ot atunci, în clipele erbinţi ale bătăliei,

s-a emis ideea că la tăiatul buştenilor nu poţi

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



olosi un cuţit de ructe, cu reerire directă laposibilităţile armatei române de a satisacecerinţele unei bătălii de proporţiile celei de laStalingrad. Acest punct de vedere, care se do-rea avorabil românilor, conţine însă o eroareenormă de apreciere a situaţiei concrete. NuBucureştii au ost cei care au solicitat o par-

ticipare la campania din vara anului 1942, ciBerlinul. Dislocarea pe ront şi misiunea auost impuse de comandamentele germane, iarlipsurile în dotare erau binecunoscute de aces-tea şi trebuiau acoperite în conormitate cuangajamentele asumate de Berlin. Ideea era cuatât mai alsă cu cat ea putea deni participa-rea trupelor române şi în cazul unei victorii.Ceea ce lipseşte cu desăvârşire este descirareaonestă a cauzelor care au determinat Germa-nia să acă apel la trupe române, ungare, n-landeze, italiene etc. Cât despre rezolvarea sianume necesitatea încorsetării trupelor româ-ne cu trupe germane, ea nu era deloc nouă, omai avusese Alekseev, în 1916, şi va solicitatădupă 23 august 1944 de Armata Roşie.

Pentru partea română dezastrul de pe Donşi Volga a avut imediat un impact deosebit de

puternic. Să pierzi, practic, două din cele treiarmate mobilizate la acea dată, mai ales într-unmoment în care devenea evident că reacereaintegrităţii teritoriale a ţării – scopul declaratal războiului – nu mai putea sperată prin-tr-o pace alături de învingători ci, după toateestimările, printr-o angajare militară împotri- va Ungariei, era un moment deosebit de grav.De aceea nici nu este de mirare că Stalingradula pus în cumpănă ansamblul relaţiilor politiceşi militare stabilite între România şi. Germa-nia. Nu era vorba de înrângerea germană înprimul rând, ci de aptul că la acea dată mare-şalul Antonescu a înţeles cu o precizie extremde dureroasă că Adol Hitler era incapabil săadmită că armata română urmărea în acestrăzboi împlinirea unor idealuri naţionale. Deaceea, în scrisoarea trimisă eldmareşalului von Manstein, reerindu-se la misiunea atri-

buită armatei române de către Germania, IonAntonescu constata cu amărăciune că aceastaera chemată „să contribuie la zdrobirea bol-şevismului, împlinind astel un rol european

oarte îndepărtat de modestele ei idealuri naţi-onale şi politice”. Să aşterni pe hârtie asemeneacuvinte, în decembrie 1942, era o mare îndrăz-neală şi, în acelaşi timp, o „mea culpa” aţă deîndrăzneala de a-şi închipuit că ar putea săinducă poporului român o „conştiinţă impe-rială”12. În ianuarie 1942, generalului Iacobici

îi reamintea mareşalului Antonescu că ÎnaltulComandament german se pronunţase pentru„a întrebuinţa în luptă cât mai puţine braţe ro-mâne, spre a le avea libere la munci agricole”,considerând astel suspectă solicitarea pentruo „colaborare operativă” a armatei române încampania din Rusia. Antonescu ştia, însă, cănu putea permite nimănui să irosească orţeleţării într-un „proiect” ce începuse să-şi dove-

dească slăbiciunea. În acest caz, concluzia sadin amintita scrisoare constituie o ameninţaredeloc voalată la adresa relaţiilor româno-ger-mane: „Această jertă generoasă [împotrivacomunismului – n.n.] nu poate deci privităca o obligaţiune ără restricţii. Nimeni nu poa-te cere decât ceea ce noi consimţim a da, în-tre România şi Germania neexistând până laaceastă dată nicio convenţie, nici politică, nicimilitară”.13 Dar ceea ce atrage atenţia în moddeosebit este acuzaţia pe care o aduce condu-cerii germane că încalcă independenţa Româ-niei, angajând armata română într-o luptă ărăsorţi de izbândă. De apt, partea română s-adovedit capabilă să admită înrângerea în bătă-lie, chiar şi propriile slăbiciuni, dar nu a pututadmite modul în care comandamentul germana crezut de cuviinţă să macine ără rost orţe-le române. Spre deosebire de Germania sau de

Rusia, România nu îşi putea permite pierdereaa două armate pentru desăvârşirea a ceea ce sedovedise o eroare strategică şi operaţională. Şiatunci când comandamentul german a găsit decuviinţă să arunce vinovăţia pentru înrângereîn curtea noastră, riposta conducerii române,în runte cu Antonescu, a ost deosebit de vi-olentă. Încordarea relaţiilor româno-germanes-a propagat cu iuţeală de sus în jos, de la eşa-

loanele de vâr până la soldaţii de rând. Crizade pe ront a dat la iveală toate limitele unei„alianţe” impuse în primul rând de orţa împre- jurărilor.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Discuţiile în jurul stabilirii unui vinovataduc în atenţie în special numele lui Hitler şi,în ceea ce priveşte partea română, al lui Anto-nescu. Nici unul, nici altul nu au putut preveniStalingradul. Între altele însă, mareşalul IonAntoneseu nici nu prea avea cum, în lipsa uneireacţii normale a „marelui său aliat”.

Ce a urmat? Hitler şi-a continuat politicaşi strategia în aceeaşi manieră, reuzând oriceel de retragere, continuând să creadă că voinţapoate mai presus decât raţiunea.

Mareşalul Antonescu a început, din 1943,să caute o soluţie onorabilă de ieşire a Româ-niei din orbita Axei pentru a putea rezolvaaşa cum credea de cuviinţă dezideratele naţi-onale. Eectele circumspecţiei cu care a privit

de atunci încolo relaţiile cu Hitler şi ale con- vingerii sale că este preerabilă o pierdere pe„tabloul” politic uneia pe cel militar s-au văzutla... 23 august 1944, atunci când armata româ-nă dispunea de peste un milion de combatanţişi de un plan militar coerent pentru salvareaţării.

Din acest motiv, schimbul de replici dintreHitler şi Antonescu, mediat de generalul Haue(purtătorul de cuvânt al primului, „dialogul”

din 28 decembrie având loc la Predeal),pregurează destul de exact evoluţia relaţiilorgermano-române după momentul Stalingrad.Adol Hitler, care era la curent cu virulenţaacuzaţiilor pe care mareşalul român le aduceapărţii germane, a strecurat printre încurajărişi îndemnuri la susţinerea „cauzei comune” oameninţare oarte puţin voalată. „oate stateleEuropei – clama Führerul – se găsesc azi în

situaţia unor călători dintr-o aceeaşi barcă şicare au acelaşi scop. Cine nu vâsleşte, se îneacă.Şi trebuie să vâslim: suntem legaţi prin PactulAnticomintern”. Ion Antonescu nu s-a lăsatimpresionat niciodată de stilul agresiv olositde Hitler, aşa că nu i-a rămas nici de aceastădată dator: „Eu nu părăsesc barca, dar cu braţele

goale nu trimit soldaţii la luptă şi trebuie să ştiucu cine şi încotro merg în barcă!”14

1 Vezi Manred Kehrig, Stalingrad. Analyse und Dokumentation einer Schlacht , Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart, 1974, p 48-49.

2 Militärgeschichtliches Forschungsamt, Ger-

many and the Second World War, vol. VI Te Global War. Widening o the Confict into a World War and the Shit o the Initiative 1941–1943, ClarendonPress -Oxord, 2001, p. 1210-1211.

3 Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea,Corneliu M. Lungu (eds.), Pace şi război (1940–1944). Jurnalul mareşalului Ion Antonescu(comentarii, anexe, cronologie), vol. II. Succese şieşecuri (1.I.1942 – 30.VI.1943), Casa editorială De-miurg, p. 48-49.

4 Max Domarus , Hitler. Speeches and Proclama-tions 1932-1945. Te Chronicle o a Dictatorship,

vol. 4 Te years 1941 to 1945, Bolchazy-CarducciPublishers, Wauconda, 2004, p. 2701.

5 Manred Kehrig, op.cit., p. 552-553; vezi Ordi-nul de operaţii nr. 1 în Adrian Pandea, Ion Pavelescu,Etimie Ardeleanu, Românii la Stalingrad. Viziunearomânească asupra tragediei din Cotul Donului şiStepa Calmucă, Editura Militară, Bucureşti, 1992,p. 158-160

6 Germany and the Second World War, vol. VI,p. 1117.

7 Şei Marelui Stat Major 1941-1945. Destine larăscruce, Editura Militară, Bucureşti, 1995, p. 133.

8 A. Pandea, I. Pavelescu, E. Ardeleanu, op.cit.,p. 425.

9 Ibidem, p. 70 şi urm.10 Elena Matei, Generalul Arthur Haue de-

spre armata română la Stalingrad, în „Document.Buletinul Arhivelor Militare Române”, an V, nr.1(17)/2002.

11 Hans-Ulrich Rudel, Stuka Pilot , NoontidePress, Costa Mesa, 1990, p. 57 apud Joel E.A. Hay-ward, Stopped at Stalingrad. Te Lutwae and Hit-ler’s Deeat in the East. 1942-1943, University Presso Kansas, 1998, p. 229.

12 A. Pandea, I. Pavelescu, E. Ardeleanu, op.cit.,p. 385.

13 Ibidem.14 Ibidem, p. 453.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




PERE ou *

un PRoiEc EŞua: GRuPul DE aRMaE„MaREŞal anonEScu”

Abstract One o the most disputed projects during the great battle o the Volga in the summer and

autumn o 1942 envisioned the creation o an army group placed under the command o Ion Antonescu. Te idea came into being given the presence o a Romanian expeditionary corps,numbering 26 divisions, in the south o the Soviet territory and the specicity o the German-

Romanian relations. Te developments on the battleeld, however, prevented this project rommaterializing.

Keywords: Ion Antonescu, Adol Hitler, Stalingrad, Ilie Ştefea, Volga, Vinnytsia

* Director adjunct, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

ite geerseIdeea s-a născut pe ondul prezenţei în su-

dul teritoriului sovietic a unui corp expediţio-nar românesc numeros cirat la 26 de divizii şial specicului raporturilor româno-germane,marcate de dorinţa partererului român, a luiIon Antonescu în special, de a avea o cât maimare autonomie pe câmpul de luptă. Acest lu-cru a reieşit şi în acţiunile anterioare, conducă-torul statului român comandând, la începutul

campaniei în iunie-iulie 1941, un grup compus

Unul dintre cele mai controversate proiectedin timpul marii încleştări de pe Volga din varaşi toamna anului 1942 a ost cel privind consti-tuirea, după terminarea bătăliei, a unui grup dearmate ce urma să e pus sub comanda mare-şalului Ion Antonescu.

din două armate române (armatele 3 şi 4) şiArmata 11 germană. De asemenea, a reuzatconcursul german pentru cucerirea Odessei,bătălia pentru marele port de la Marea Neagrăind purtată de Armata 4 română1.

ot atât de adevărat este şi aptul că Hitlerşi-a luat toate măsurile pentru ca armata ger-mană să deţină conducerea acţiunilor de luptăşi să-şi asigure controlul aliatului român. Fărăa intra în detalii vom aminti aptul că, la înce-putul campaniei, Führer-ul i-a cerut lui Anto-nescu, prin scrisoarea din 18 iunie 1941, să-iîngăduie să transmită „din când în când aceleadin dorinţele mele, care se reeră la armata ro-mână şi a căror execuţie în interesul desăşu-rării unitare a operaţiunilor în ansamblu lor,trebuie considerată absolut necesară. Coman-

dantul Armatei 11, ca un el de stat major al

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Cartierului dv General, ar transorma acestedorinţi în ordine militare şi ori de câte ori va vorba de hotărâri esenţiale, ele vor diuzatesub semnătura dvs”2.

În poda tonului politicos şi deerent, lu-crurile erau cât se poate de clare, germanii nudoreau să lase conducerea în mâna comanda-

mentelor româneşti. De altel, Hitler nu aveao părere prea bună despre valoarea armateiromâne. Cu toate acestea, obligat de realităţilerăzboiului, respectiv de insucienţa orţelor,el a ost nevoit să solicite, cu scopul înclinăriibalanţei de partea sa, concursul aliaţilor maimici, inclusiv al României.

În vara anului 1942, având în vedere valoa-rea numerică a contingentului pus la dispozi-ţie de Ion Antonescu, Hitler a încercat aceeaşi

stratagemă ca la începutul campaniei. La 1 iunie1942, în cadrul vizitei ăcute la Cartierul gene-ral al Grupului de armate „Sud”, el a lansat ide-ea de a se constitui, după încheierea înaintăriispre Volga şi Don, un grup de armate, alcătuit înprincipal din orţe româneşti, care să e dislocatde o parte şi de alta a Stalingradului, avându-lpe mareşalul Antonescu drept comandant3.

Prin această propunere, Führer-ul a urmăritşi consolidarea poziţiei pe plan intern a lui Ion

Antonescu pentru a-şi putea aduce la îndepli-nire, în mai bune condiţii, obligaţiile asumate.Dar, ără îndoială, elementele de ordin militarau prevalat. Prezenţa a 26 de mari unităţi ro-mâne în adâncimea teritoriului sovietic puneamultiple probleme de aprovizionare, dotare,instrucţie, administrative, disciplinare, me-dicale etc, ce se puteau rezolva mai bine prinprezenţa mareşalului Antonescu în runteaunui comandament de sine stătător.

S-a decis ca inormarea lui Ion Antonescudespre acest proiect să o acă şeul MisiuniiMilitare Germane în România, generalul Art-hur Haue. În acest scop, el a ost chemat laVinniţa, la Cartierul general al lui Hitler. Deproiect a aat şi ataşatul militar al României,aat tot la Vinniţa, colonelul Ion Gheorghe. Dela început, el a considerat că încredinţarea co-menzii acestui grup de armate mareşalului IonAntonescu reprezenta o gravă eroare de ordin

politic şi militar, întrucât absenţa îndelungatădin ţară a acestuia ar generat dicultăţi deordin politic, încurajând activitatea opoziţiei.

Dar problema undamentală era aceea că

Ion Antonescu deţinea uncţia de conducătoral statului român, iar în cazul unei înrângeri,care nu putea exclusă, prestigiul şi autoritateasa ar ost aectate. „Conducătorul statului nuse putea, însă, întoarce, scria oţerul român, înrolul unui conducător de trupe învins deoareceaceasta ar putut avea consecinţe ireparabile”4.

De aceea, el a căutat să împiedice accepta-rea de către Ion Antonescu a propunerii ger-mane, sosind repede la Bucureşti. Primirea aost xată pentru dat de 1 iulie 1942, dar dincauza prelungirii unei discuţii între mareşal şigeneralul Constantin, colonelul Gheorghe n-aputut să discute problema înaintea lui ArthurHaue, care venea cu mesajul lui Hitler.

Ion Antonescu i-a primit pe cei doi conco-mitent, iar propunerea lui Hitler l-a bucurat

oarte mult: „Firea sa soldăţească, notează ata-şatul militar român la Berlin, dădea la o partecelelalte considerente. Găsea că este cel mairesc lucru din lume să plece acolo unde se gă-seau soldaţii României. Fără ezitare, el l-a rugatpe generalul Haue să-i transmită Führer-uluimulţumirea sa pentru încrederea dovedită şisă-l asigure de devotamentul său”5.

Pregtr tese: „S mdt ş

ştmpee”Potrivit conducerii germane, mareşalul tre-buia să preia comandamentul la 1 septembrie1942. Cum data era destul de apropiată, celedouă părţi au început negocierile legate decomponenţa grupului şi structura de orţe, or-ganizarea comandamentului, regiunea de diz-locare, organizarea sitemului de comunicaţii,misiunile marilor unităţi din subordine etc. Omare atenţie a ost acordată deplasării mareşa-

lului pe ront, locului unde va dispus coman-damentul grupului, pazei acestuia etc.Discuţiile au ost purtate între Marele Stat

Major român, condus de generalul Ilie Şteea,şi reprezentanţi ai O.K.W.-ul şi O.K.H.-ul. Celedouă părţi aveau opinii dierite asupra întrebu-inţării celor 26 de divizii româneşti ce urmausă acţioneze în sudul teritoriului sovietic. Pebaza indicaţiilor mareşalului Ion Antonescu,generalul Şteea a comunicat dorinţa părţii

române de a organiza unul sau două coman-damente de armată pentru a conduce diviziileromâne ce auiau spre ront. În acelaşi timp,Şteea nu era de acord cu plasarea unei arma-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



te române în Stepa calmucă, întrucât prezentaserioase inconveniente. Ţinutul era inospitali-er, clima oarte aspră, reţeaua de comunicaţiioarte redusă, iar organizarea cantonamente-lor oarte dicilă din cauza lipsei de alimente,apă, uraje, lemn6.

La 14 august 1942, în cadrul unei întreve-

deri cu generalul Haue, Ion Antonescu şi-aargumentat pe larg cererea, insistând pe nece-sitatea creării unui al doilea comandament dearmată, menit să scoată în evidenţă puternicaparticipare a trupelor române, în comparaţiecu ceilalţi aliaţi, în primul rând a Ungariei.

Statul major al O.K.H a apreciat optimă so-luţia constituirii unui grup de armate mixt ro-mâno-german, care să reunească două armateromâne (3 şi 4). Concepţia de întrebuinţare a

trupelor române pe rontul de est s-a materia-lizat într-un ordin preliminar pentru grupurilede armate „A” şi „B” din 18 august 1942. Potri- vit acestuia, viitorul comandament de armatăurma să e plasat între Armata 6 germană şiArmata 8 italiană. Cât priveşte Armata 3, aatăla acea dată în Caucaz sub ordinele grupului dearmate „A”, ea trebuia să opereze la est şi sud-est de Astrahan. O.K.H. considera posibilă re-unirea celor două armate române şi a Armatei

6 germane în viitorul grup condus de mareşa-lul Ion Antonescu.Aceasta era, de altel, şi dorinţa autorită-

ţilor de la Bucureşti. Într-o scrisoare din 17august 1942 către generalul Haue, colonelulDavidescu, şeul cabinetului militar al lui IonAntonescu, solicita Berlinului reunirea tutu-ror orţelor româneşti, ce acţionau pe teatrulde operaţii de sud sub o comandă unică româ-nească7.

Două zile mai târziu, la 20 august 1942,generalul Haue transmitea mareşalului IonAntonescu rugămintea lui Hitler şi a şeuluiOKW de a prelua comanda unui grup mixt dearmate româno-german. Antonescu a accep-tat atât propunerea, cât şi data propusă – 24septembrie – pentru materializarea ei. La 22august, Antonescu a ost de acord şi cu modi-carea planului inţial, conorm căruia Armata3 română urma să e plasată la ancul stâng al

Armatei 6 germane, iar Armata 4 să acţionezeîn Stepa calmucă.O nouă etapă a discuţiilor privind crearea

acestui grup de armată s-a consumat în zilele

de 24-25 august 1942, când la Vinniţa a avutloc o reuniune la care au participat un grup deoţeri din Misiunea Militară Germană în Ro-mânia, în runte cu generalul Haue, o delega-ţie română, condusă de Ilie Şteea şi generalulFranz Halder, şeul de stat major al O.K.H. Înurma negocierilor, s-a hotărât, la 27 august

1942, ca până la preluarea comenzii de cătremareşalul Ion Antonescu, grupul de armatănou îninţat să poarte denumirea codicată deStatul major „Don”. În acelaşi timp, s-a decis cageneralul Ilie Şteea, şeul Marelui Stat Majoral Armatei române, să e numit şeul statuluimajor al Grupului de armate8.

La 3 septembrie 1942, şeul statului major al O.K.H. a emis ordinul de constituire aGrupului de armate, dar materializarea lui era

dependentă de evoluţia situaţiei de la Stalin-grad. Pe această bază, la 14 septembrie 1942,şeul Misiunii Militare Germane în România,generalul Haue, a adus precizări importanteasupra modului de organizare şi uncţionare aGrupului de armate9.

O problemă centrală, reglementată cu oar-te mare grijă, a ost cea privind raporturile decomandament, în aşa el încât germanii să de-ţină controlul cvasitotal. Grupul de armată era

subordonat direct O.K.H-ului, care îi stabileamisiunile de luptă. El era comandat de mare-şalul Ion Antonescu, având ca şe de stat majorpe generalul Ilie Şteea. Locţiitorul lui Anto-nescu, în cazul unei absenţe mai îndelungate,previzibilă întrucât Antonescu era „conducă-torul statului român”, a ost desemnat coman-dantul Armatei 6 germane, generalul Friederich von Paulus.

Comandamentul grupului urma să e în-

cadrat de din personal al Marelui Cartier Ge-neral Român, însă germanii, neîncrezători încapacitatea statelor majore româneşti, au re-curs la ormule care să asigure controlul asu-pra principalelelor decizii. Astel, ei au decisca generalul Haue să e împuternicit dreptconsilier responsabil pe lângă mareşal şi co-mandamentul grupului de armate, în toateproblemele „conducerii, instrucţiei, înzestrăriişi asigurării materiale a tuturor trupelor de us-

cat române”10

. În această calitate, el participala toate activităţile grupului şi superviza pla-nicarea şi desăşurarea operaţiilor marilorunităţi din subordine. În cazul constatării unor

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



abateri de la concepţia generală stabilită, eltrebuia să inormeze prompt O.K.H-ul. Deşiavea aceste mari responsabilităţi, poziţia gene-ralului Haue a ost denită ca aceea a unui şe de stat major de legătură. Statul său major eraormat din Eşalonul mobil al Misiunii MilitareGermane în România, eşalonul x de la Bucu-

reşti urmând să se ocupe de rezolvarea celor-lalte aspecte ale colaborării româno-germane.Pentru rezolvarea problemei aprovizionări-

lor şi a legăturilor, inclusiv administrarea şi ex-ploatarea zonei de operaţii, se detaşa la Coman-damentul grupului o secţie germană de servicii(O.Q.), care putea întărită cu personal român.Şeul secţiei depindea din punct de vedere dis-ciplinar de şeul Misiunii Militare Germane înRomânia. Acelaşi statut avea şi şeului trans-

misiunilor Grupului de armată. Conducereatransporturilor era asigurată în mod centralizatde şeul transporturilor din cadrul O.K.H11.

De asemenea, au ost constituite state majore de legătură la cele două armate. La Ar-mata 3, acesta avea în runte pe colonelul destat major Hans Schoene, iar la Armata 3 pecolonelul Doerr. La corpurile de armată şi ladivizii se intenţiona trimiterea unor detaşa-mente de legătură, acestea ind subordonate

statelor majore de legătură germane. Acesteatrebuiau ca pe „lângă misiunea lor principală– cea consultativă – să-şi acă simţită prezen-ţa şi inuenţa asupra conducerii aliaţilor şi sărăspundă de îndeplinirea dispoziţiilor Grupu-lui de armate”12.

La 20 septembrie 1942, s-a constituit „zonatrupelor de uscat Don”, condusă de generalullocotenent von Rothkirch und Panthen, ceavea la dispoziţie pentru administrarea zonei o

divizie de asigurare, un serviciu de pază a ron-tierei şi comandamente13.Şi partea română a luat măsuri importante

pentru constituirea Grupului de armate şi co-ordonarea auirii marilor unităţi desemnatesă intre în compunere. La sârşitul lunii iunie1942 s-a creat „Detaşamentul locotenent-co-lonel itus Gârbea”, compus din 24 de oţeri,dintre care nouă de rezervă, 12 suboţeri şişapte uncţionari civili, ce avea rolul de a asigu-

ra legătura cu înaltele comandamente germanedin zonă14.La începutul lunii august 1942 s-a consti-

tuit Eşalonul 1 al Marelui Cartier General Ro-

mân ce avea în compunere 69 de oţeri (de statmajor, necombatanţi, de rezervă), zece subo-ţeri şi opt uncţionari civili15. El a ajuns pe rontla 18 august 1942.

ot în primele zile ale lunii august 1942, aînceput organizarea Marelui Cartier Generalromân ce trebuia să încadreze Grupul de arma-

te „Mareşal Ion Antonescu”. În el intrau cabine-tul militar al mareşalului, statul major, coman-danţi de armă (geniu şi transmisiuni), secţiileorganizare-eective, inormaţii-contrainorma-ţii, operaţii, transport şi instrucţie şi servicii.

Grupul era deservit de Centrul de instruc-ţie armată nr. 3, două batalioane de inanterie,o companie de transmisiuni, alte subunităţi.Eectivul se ridica la 65 de oţeri de stat major,85 de oţeri de ront, 29 de oţeri necomba-

tanţi, 38 de oţeri de rezervă, 122 de suboţeri,52 uncţionari civili16.

O problemă importantă claricată în aceas-tă perioadă a ost cea a denumirii. La 11 sep-tembrie 1942, Marele Stat Major propuneaCabinetului militar al conducătorului statuluica denumirea să e „Marele Cartier GeneralRomân. Grupul de Armate «Mareşal Anto-nescu»”. În avoarea acestei propuneri se invo-cau următoarele argumente: grupul comanda

direct marile unităţi puse sub comanda sa; elavea autoritatea disciplinară şi administrativăa tuturor trupelor ce staţionau în Caucaz şiCrimeea; comanda şi conducea direct trupelerămase în interior şi în ransnistria în calitatede Mare Cartier general Român17.

La 14 septembrie 1942, Ion Antonescu aaprobat propunerea, dispunând să se comandeştampilele, dar ordinul de zi să e dat la consti-tuirea ocială a grupului18.

Eşalonul mobil al Marelui Cartier Generals-a dislocat la Rostov, în regiunea rontului, în-tre 15 şi 23 septembrie, iar la 25 septembrie aajuns acolo întregul eectiv al comandamentu-lui. Spre sârşitul lunii septembrie, în conor-mitate cu cerinţele exprimate de Ion Antones-cu, sediul Grupului de armată a ost stabilit laNovocerkask, echiparea tehnică a acestuia indterminată la sârşitul lunii octombrie 1942.

În aceeaşi perioadă s-a dizlocat pe calea e-rată, tot la Rostov, şi Eşalonul mobil al Misiu-nii Militare Germane în România, el începândcooperarea cu Marele Cartier General Român.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Către mijlocul lunii octombrie 1942, existauaproape toate condiţiile necesare intrării înuncţiune a Grupului de armată „mareşal IonAntonescu”. Până în acel moment, orţele ger-mane şi române din zona Stalingradului erauconduse de grupul de armate „B”.

Dspztv, msPotrivit concepţiei germane pusă de acord

cu cerinţele româneşti, noul comandament tre-buia dizlocat între cele două grupuri de armatăgermane „A” şi „B”. Primul opera în Caucaz, iaral doilea în zona Stalingradului. Din analizasituaţiei strategice, dar şi din precizările suc-cesive ale O.K.H-ului, reieşea că misiunile gru-pului nu puteau să e oensive, el urmând săpăstreze „ără gând de retragere rontul atins la

sârşitul acţiunilor oensive în curs”19.Fâşia încredinţată pentru apărare era des-

tul de largă şi era delimitată astel:– la vest: râul ihaia, de la vărsarea acestuia

în Don, Millerovo, Kamensk, pe Doneţk;– la sud: depresiunea Manîci şi râul Kuma

până la Marea Caspică.Frontul grupului, ce atingea 700 de kilome-

tri, era delimitat, în principal, de cursul mijlo-ciu al Donului20.

Pentru acoperirea acestui ront, grupular urmat să dispună de trei comandamente

de armată (armatele 3 şi 4 române, Armata 6germană), 13 comandamente de corp de ar-mată, inclusiv Corpul de cavalerie român, dincare şase germane; 29 de divizii de inanteriedin care 14 germane, şase divizii de cavalerieromâne, trei divizii blindate (două germane şiun română). La acestea se adăugau unităţi de

geniu şi transmisiuni germane, precum şi or-maţiuni de servicii germane şi române.La realizarea dispozitivului s-a ţinut seama

de importanţa regiunii Stalingrad, de cursulmijlociu al Donului, un obstacol de valoareoperativă, dar care nu împiedica total eventu-alele acţiuni oensive ale sovieticilor, precum şide specicul Stepei Calmuce.

Dispozitivul preconizat era următorul:– Armata 3 română, pe un ront de 170 de

km, între vărsarea râului ihaia în Don, până laKleţkaia (inclusiv). Ea avea în subordine patrucorpuri de armată (1, 2, 4, 5), nouă divizii deinanterie (5, 6, 7, 9, 11, 13, 14, 15, 20) şi douăde cavalerie (1,7);

– Armata 6 germană apăra o âşie de 200 dekm, între Kleţkaia (exclusiv) şi Dubovâi Uvrag.Structura de orţe cuprindea şase corpuri dearmată şi 14 divizii de inanterie.

– Armata 4 română era dispusă într-o âşie

largă de 330 km între Dubovâi Uvrag şi Kuma.Forţele la dispoziţie însumau două corpuri de

Grp de rmte Mreş i ates

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



armată (7, cavalerie), trei divizii de cavalerie (10,18, 19), patru divizii de cavalerie (5, 6, 8, 9). Înacest caz se poate vorbi de o supraveghere a â-şiei încredinţate şi nu de o apărare propriu-zisă,terenul de la sud de Stalingrad ind consideratinadecvat unor acţiuni de luptă de amploare.

În rezerva grupului de armate se aau douădivizii blindate germane şi una română, iar înrezerva O.K.H., dar plasate în sectorul grupu-

lui, se mai găsea plasat Corpul 6 armată român,cu trei divizii de inanterie (1, 2, 4)21.Acest dispozitiv reecta concepţia ce dom-

nea la sârşitul lunii septembrie şi începutullunii octombrie 1942, în rândul Înaltelor co-mandamente german şi român, potrivit căreiaeliminarea rezistenţei sovietice la Stalingradera o chestiune de câteva zile.

După cum se poate observa, rontul de nordavea o importanţă mai mare; în schimb, Arma-

ta 4 avea misiunea să realizeze o supravegherea regiunii de la sud de Stalingrad, Stepa calmu-că având, după opinia planicatorilor germanişi români, o importanţă strategică redusă.

amr, mr...Intrarea în uncţiune a Grupului „mareşal

Ion Antonescu” a depins de cucerirea Stalin-gradului, aceasta ind condiţia obligatorie22.Cum acest obiectiv nu a putut materializat,el suerind amânări repetate, aceeaşi soartăa avut şi grupul de armate ce urma să aibă în

runte pe conducătorul statului român. Iniţial,grupul trebuia să intre în uncţiune începândcu 1 septembrie, dar la acea dată nu erau în-trunite condiţiile necesare pentru acest lucru.ermenul următor xat a ost 24 septembrie1942, dar nici el nu a putut respectat, deşiparte din structurile comandamentului eraudeja în zonă. Din partea română se găsea chiarşeul Marelui Stat Major, generalul Ilie Şteea,care va rămâne, coordonând în parte trupe-

le aate în dispozitiv, până după declanşareacontraoensivei sovietice la 19 noiembrie.La 26 septembrie 1942, Marele Stat Major a

cerut ataşatului militar la Berlin să întreprindădemersuri pe lângă autorităţile germane pentrua se preciza momentul preluării comenziiGrupului de armată de către mareşalulAntonescu. Generalul Ion Gheorghe a răspunscă Hitler era plecat la Berlin şi se întorcea laCartierul său general după data de 3 octombrie

1942. După aceasta se putea discuta problema,dar opinia sa era că intrarea în uncţiunea grupului nu putea avea loc înainte de 10octombrie 194223.

Pentru discutarea problemelor militare,inclusiv preluarea comenzii grupului de arma-te mixt, Ion Antonescu s-a deplasat la Vinniţa,la Cartierul general al lui Hitler, în luna octom-brie 194224. Angajarea armatelor 3 şi 4 românea ocupat un loc central, Hitler menţinând op-

ţiunea sa de a le disloca la ancurile Armatei 6germane. Pe această bază, Armata 3 română,comandată de generalul Petre Dumitrescu, apreluat, începând cu 10 octombrie 1942, âşiade pe Don, de la Kleţkaia până la sud-est deKazanskaia. Intrarea în uncţiune a Grupuluide armată a suerit o nouă amânare, Stalingra-dul neputând cucerit.

Parte română a continuat să acă demersuriinsistente pe lângă O.K.H. şi Grupul de armate

„B”, cel care dirija pregătirile, pentru începe-rea uncţionării Grupului de armate cât maigrabnic cu putinţă, dar răspunsul invariabil alFührer-ului era acela că preluarea comenzii de

armt 4 rm per ViScolul

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



către mareşalul Antonescu se va ace după că-derea Stalingradului.

După opinia autorităţilor române, întârzie-rea preluării comenzii era de natură să ampli-ce problemele marilor unităţi române, a celordouă armate. Generalul Şteea îl inorma pe IonAnonescu la 4 noiembrie 1942 despre neajunsu-

rile resimţite de trupele române. Astel, Arma-ta 3 română nu a ocupat zona xată, âşia indextinsă, iar Armata 4 română nu a preluat co-manda în zona ce i-a ost destinată. O parte dinmarile unităţi româneşti (diviziile 2, 20 inante-rie) erau reţinute în alte sectoare, iar din cauzaterenului îngheţat, lucrările de organizare nu seputeau executa. La rândul său, Corpul 6 Armatăavea unităţile obosite şi nu a trecut în reacere,aşa cum se promisese de către germani.

Importante erau şi neajunsurile de ordinmaterial, Grupul de Armate „B” neglijând do-tarea armatelor 3 şi 4 române şi axându-se peaprovizionarea armatelor germane, în speciala Armatei 6 germane, angajată în operaţiunimilitare la Stalingrad şi a Grupului de Armate„A”, aat în Caucaz. Problema transporturilorrămânea, la rândul ei, dicilă. Concluzia gene-ralului Şteea era că dacă ar existat un co-mandament, cu putere decizională, care să o-

losească mijloacele de transport, trupele româ-neşti ar ost mai îndestulate, iar materialele şiechipamentele aduse la timp. Orice amânare aormării Grupului de Armate „Ion Antonescu”lucra în deavoarea trupelor române25.

La 14 noiembrie 1942, mareşalul Antones-cu a ost rugat de O.K.H. să ia în considera-re posibilitatea nepreluării comenzii. Faţă deaceastă nouă amânare, generalul Şteea a pro-testat, considerând că neintrarea în uncţiune

a grupului de armată era de natură să înrău-tăţească situaţia marilor unităţi române. Ge-neralul Şteea avansa propunerea că dacă IonAntonescu nu era disponibil, comanda grupu-lui să e preluată de un general român26.

La 19 noiembrie 1942, sovieticii au declan-şat contraoensiva în âşia Armatei 3 române,urmată de o altă, o zi mai târziu în sectorul Ar-matei 4 române. Acţiunea a ost încununată desucces, astel că, la 22 noiembrie 1942, Armata

6 germană, împreună cu două divizii române, 1cavalerie şi 20 inanterie române, au ost încer-cuite. În aceste condiţii, la 21 noiembrie 1942,Hitler a decis, în sârşit, constituirea grupului

de armată „Don”. Cu o zi înainte, la 20 noiem-brie 1942, Hitler i-a adresat o scrisoare lui IonAntonescu prin care îl inorma că l-a numit lacomanda grupului de armată pe eldmareşalulEric von Manstein, care avea misiunea să lichi-deze, în cel mai scurt timp, criza creată în re-giunea Stalingrad. Führer-ul propunea lui An-

tonescu să preia comanda grupului, „după cesituaţia actuală apreciată ca gravă va lichda-tă”27. Grupul de armate „Don”, condus de Man-stein, a desăşurat, ără succes, în perioada 12decembrie – 22 decembrie 1942, operaţiunea„Viscolul” cu scopul de despresurare a orţelorîncercuite în regiunea Stalingradului.

Proiectul creării Grupului de armate „Ma-reşal Ion Antonescu” a ost, în cele din urmă,un eşec. În legătură cu acest rezultat, Ion Ghe-

orghe, ataşatul militar la Berlin, scria că eşu-area proiectului s-a datorat intervenţiilor dis-crete pe care le-a ăcut pe lângă colonelul vonMellenthin din O.K.H, pe care l-a rugat să dis-cute cu orurile competente despre aptul cămareşalul Ion Antonescu nu avea ce să cautepe ront, el ind mult mai util la Bucureşti28.

Fără a nega importanţa demersului genera-lului Ion Gheorghe, de altel greu de vericatîntrucât de el nu a ştiut decât un singur om,

maiorul Avram Zenobie, ajutorul său, credemcă aptul cel mai important al eşecului unei ase-menea iniţiative l-a reprezentat evoluţia ope-raţiilor din zona Stalingrad. Cu toate eorturileşi deciziile repetate ale lui Hitler, Stalingradulnu a putut cucerit. Astel nu s-a îndeplinitcondiţia esenţială pentru intrarea în uncţiunea Grupului de armate.

1 Pentru aceste episoade a se vedea, între alte-le, Alesandru Duţu, Mihai Retegan (coordonatori),

Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei (22iunie – 26 iulie 1941), Editura Fundaţiei CulturaleRomâne, Bucureşti, 1999; Alesandru Duţu, PetreOtu (coordonatori), Pe ţărmul nord-pontic (17 iulie1941 – 4 iulie 1942), Bucureşti, Editura FundaţieiCulturale Române, 2000 etc.

2 Antonescu-Hitler. Corespondenţă şi întâlniriinedite (1940-1944), vol. I, ediţie alcătuită de VasileArimia, Ion Ardeleanu, Ştean Lache, COZIA Ed.-

Co, Bucureşti, 1991, p. 108.3 Manred Kehrig, Stalingrad, Analyse und Do-

cumentation einer Schlacht , Deutsche Verlag-An-stalt, Stuttgart, 1974, p. 45.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



4 Generalul Ion Gheorghe, Un dictator neericit. Mareşalul Ion Antonescu (Calea României spre Sta-tul satelit), ediţie şi studiul introductiv de Stelian Ne-agoe, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1996, p. 239.

5 Ibidem, p. 240.6 Şei Marelui Stat Major.1941-1945. Destine

la răscruce, coordonator: general-colonel DumitruCioină, Editura Militară, Bucureşti, 1995, p. 134

7Arhivele Naţionale Istorice Centrale (A.N.I.C.),ond Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Cabine-tul militar Ion Antonescu (P.C. M.cabinet), dosar16/1942, . 6-8.

8 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Ma-reşalul Antonescu. Relaţiile germano-române (1938-1940), ediţie şi studiu bio-bibliograc de Stelian Ne-agoe, Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 185.

9 Arhivele Militare Române (A.M.R.), ond 948,dosar nr. 109, . 56-57.

10

Manred Kehrig, op. cit ., p.48.11 A.N.I.C., ond PCM cabinet, dosar nr. 62/1942,. 88-90.

12 Manred Kehrig, op. cit ., p. 49.13 Ibidem, p.50.14 Pentru activitatea acestui detaşament a se

vedea A.N.I.C, ond Manuscrise, dosar nr. 2091 şi2092.

15 A.M.R., ond Microlme, rola nr. P.II 1.1154,cadrul 337.

16

Ibidem, rola P. II1. 2724, cadrul 26.17 A.N.I.C., ond P.C.M. cabinet, dosar nr.

62/1942, . 81.18 Ibidem, p. 82.19 Adrian Pandea, Ion Pavelescu, Etimie Arde-

leanu, Românii la Stalingrad. Viziunea românească

asupra tragediei din Cotul Donului şi Stepa Calmu-

că, Editura Militară, Bucureşti, 1992, p.132.

20 Ibidem.21 Ibidem, p. 132-133.22 Pentru bătălia de la Stalingrad a se vedea, în-

tre altele, Gheorghi K. Jukov, Amintiri şi refecţii,

traducerea: Vl. Zaharescu, S. Caminschi, Editura

Militară, Bucureşti, 1970; Wilhelm Adam, O hotă-

râre dicilă, vol.I-II, în româneşte de Costin Fene-

şan, Editura Militară, Bucureşti, 1988; B.H. LiddelHart, Strategia. Acţiunile indirecte, traducere din

limba engleză de colonel L. Cojoc, locotenent-co-

lonel S. Pitea, cuvânt înainte de general-maior în

rez, dr. I. Cupşa, Editura Militară, Bucureşti, 1973;

Georey Jukes, Stalingrad. 300 000 hommes encer-

clés, introduction du captain Sir Basil Liddell Hart,

Paris, 1977; B.H. Liddel Hart, Istoria celui de-al

doilea război mondial , traducere: Irina Negrea,

Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, .a.,

vol. I, p. 317-345; vol. II, p.115-122; Franz Halder, Jurnal 1939-1942, versiunea românească: Corina

Grigore-Pintilie, Editura Elit, Iaşi, .a; Anthony Be-

evor, Stalingrad , traducere din limba engleză Delia

Razdolescu, Editura Rao International Publishing

Company, Bucureşti, 2005 etc.23 A.N.I.C., ond P.C.M. cabinet, dosar nr. 62/1942,

. 77.24 Andreas Hillgruber, op. cit ., p. 186-187.

25 A.N.I.C, ond P.C.M. cabinet, dosar 62/1942,

. 108-11.26 Adrian Pandea, Ion Pavelescu, Etimie Arde-

leanu, op. cit ., p. 138.27 A.N.I.C, ond P.C.M. cabinet, dosar 62/1942,

. 72.28 Generalul Ion Gheorghe, op. cit ., p. 241,

246.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




SoRin uRuRică *

aERonauica MiliaRă RoMânăîn Băălia SalinGRaDului

– SEPEMBRiE-DEcEMBRiE 1942 –

Abstract During the Battle o Stalingrad, the Romanian Aeronautics deployed the 4th Anti Aircrat

Brigade, the 2nd Fighter Flotilla, the 2nd Bomber Flotilla, the equivalent o an air reconnaissancewing, an air transport group and a signal battalion. Te main part o this orce was put under command o the 46 year old General Ermil Gheorghiu.

Until November 19th , supporting the German 6th Army assault on Stalingrad was the mainobjective o the Romanian bombers and ghters. Ater the Soviet counteroensive, the Roma-nian Aviation and Anti Aircrat Artillery ocused on supporting the Romanian 3rd Army, in itsattempt to create a new deensive line south o River Chir. Ater December 23 rd , 1942, most o

the Romanian air and air deense units have let the Stalingrad region.

Keywords: Romanian aviation, Battle o Stalingrad, 4th Anti Aircrat Brigade, 2nd Fighter Flotilla, 2nd Bomber Flotilla, Ermil Gheorghiu

Când, în 1941, Germania a atacat UniuneaSovietică, comandanţii germani au încercatsă obţină victoria printr-o singură campanie,

purtată pe trei direcţii: Leningrad, Moscovaşi Kiev-Rostov. rei mari grupuri de armate( Nord , Centru şi Sud ) au rupt din primele zileapărarea sovietică la rontiere şi au înaintatadânc în teritoriul inamic. După o jumătatede an, rontul s-a stabilizat pe o axă nord-sudcare pleca de la Leningrad (izolat, dar necuce-rit), trecea prin aţa Moscovei şi se oprea perâul Mius; mai în spate, cea mai mare parte aPeninsulei Crimeea se aa în mâinile germa-

nilor. În decembrie 1941 şi în primele luni ale

anului 1942 armata germană s-a aat pentruprima dată în acest război într-o situaţie dici-lă. Sovieticii au trecut la contraoensivă pe mai

multe direcţii cu o vigoare care i-a surprinspe germani (Moscova, Rjev, Izium sau litora-lul Peninsulei Crimeea). Au ost pierderi grelede ambele părţi, dar Wehrmacht-ul a reuşit săacă aţă situaţiei.

Pe la sârşitul primăverii anului 1942, sovie-ticii se aşteptau ca oensiva inamică să se reia înzona centrală a rontului, pe direcţia Moscova.Această idee, dominantă până prin luna iulie,i-a venit în ajutor lui Hitler, care a dat o dublă

lovitură pe direcţia generală Sud. Obiectivul

* Muzeograf, Muzeul Aviaţiei.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



principal, impus de Führer personal, a ost ace-la de a ocupa câmpurile petroliere din Caucaz.Secundar, armata germană urma să cucereascămarele centru industrial Stalingrad, ocazie cucare urma să elimine diviziile sovietice dintreDon şi Volga şi, apt de asemenea important,să blocheze transportul de materiale dinspre

Caucaz spre Moscova pe uviul Volga Opera-ţiunea aceasta purta denumirea Blau.

După ce prima ază a acesteia s-a încheiatprin ocuparea Voronejului (8 iulie 1942), Înal-tul Comandament German a desinţat Grupulde Armate Sud, considerat prea mare şi greoipentru noile sarcini. În locul acestuia au ostcreate Grupul de Armate A, care s-a îndreptatspre Caucaz, şi Grupul de Armate B, care a ac-ţionat spre Stalingrad. Şi în 1942, ca şi în aniianteriori, eortul trupelor terestre germane aost admirabil dublat de Lutwae, componen-ta aeriană a Wehrmacht -ului.

i. PRoaGoniŞii aERiEniai BăăliEi SalinGRaDului

av mtr germ

Lutwae a ost structura aeriană care înprimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondiala modelat arta olosirii în luptă a aviaţiei mi-

litare. La declanşarea unei campanii, primulobiectiv al piloţilor germani era cucerirea su-premaţiei aeriene, în special prin lovirea la sol,prin surprindere, a aviaţiei inamice. Abia dupăce spaţiul aerian era securizat se putea trece lacel de-al doilea obiectiv, sprijinul trupelor te-restre proprii. De obicei, obţinerea supremaţi-

ei aeriene era realizată încă din primele zile aleluptelor. Astel, aviaţia militară germană putea veni în ajutorul armatelor terestre când aces-tea se aau încă în aza bătăliilor de la ronti-ere. Campaniile din Polonia (1939) şi Franţa(1940) au scos în evidenţă beneciile olosiriiaviaţiei de bombardament în conlucrare cuunităţile blindate în sectoarele de rupere arontului. După ce rontul era rupt, aviaţia seconcentra pe dezorganizarea spatelui inamic,semănând conuzia şi întârziind (de multe oriblocând) unităţile adversarului care se apropi-au de linia întâi. De aceea, aviaţia de bombar-dament era considerată principala componen-tă a Lutwae1.

Bombardierele germane erau, la începutulrăzboiului, bimotoarele de tipul Dornier 17şi Heinkel 111 şi monomotorul Junkers 87(Stuka), acesta din urmă lovind ţinta cu mai

multă acurateţe deoarece era proiectat să-şilanseze încărcătura explozivă în picaj. În lunilepremergătoare declanşării campaniei înpotrivaUniunii Sovietice, avioanele Dornier 17 au ost

Bmbrder he 111 d Gr. 5 Bmbrdmet Stgrd

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



înlocuite masiv cu avioane de bombardamentmult mai perormante, de tipul Junkers 88.

Avionul de bază al vânătorii germane eraMesserschmitt B-109. Varianta E a acestuia,care a dus greul împotriva aviaţiei de vânătoareengleze în vara anului 1940, a ost, de asemeneaînlocuită cu varianta F, care avea motor şi arma-

ment mai puternice; de exemplu, doar B-109 Fera capabil să doboare teribilul avion de asaltsovietic Il-2, al cărui blindaj îl ăcea aproapeinvulnerabil2. De asemenea, vânătoarea germa-nă mai avea în înzestrare, secundar, avioaneleMesserschmitt B-110, care erau bimotoare.Se bucuraseră de succes în Polonia, Norvegiaşi Franţa, dar dezamăgiseră în lupta cu aviaţiaengleză, ind greoaie în aţa unor aparate agile,aşa cum au ost monomotoarele Hawker Hurri-cane şi Supermarine Spitre. De aceea, în 1941aparatele B-110 erau mai degrabă olosite înmisiunile de atac la sol sau convertite treptatpentru lupta aeriană pe timp de noapte.

În sârşit, pe lângă aviaţia de bombardamentşi cea de vânătoare, germanii mai dispuneau deunităţi şi subunităţi aeriene de inormaţii (ob-servaţie de-a lungul rontului şi recunoaştereîndepărtată), transport şi legătură.

Atacul asupra Uniunii Sovietice a ost susţi-nut din aer de trei ote aeriene germane, ecare

ind repartizată câte unui grup de armate. Eor-tul a ost mare, iar uzura aparatelor pe măsură.În plus, consumul din 1941 a aectat rezervelede carburant, care au scăzut de la 613 000 t la254 000 t (orice oensivă aeriană asupra Angli-ei a ieşit astel din calcul). Îngrijorător a ost şiaptul că au ost reduse orele de şcoală şi antre-nament ale piloţilor din Lutwae.3

Cel mai mare eşec al aviaţiei germane în1941 a ost – probabil – neîndeplinirea misiu-nii de a distruge ota sovietică din Marea Nea-gră (otele română şi germană erau departe, caorţă, de a se putea conrunta cu cea inamică).În consecinţă, sovieticii au ost capabili să de-barce trupe în Crimeea, în decembrie 1941 şi

ianuarie 1942, şi să ameninţe serios poziţiilegermano-române din Peninsulă.Componenta Lutwae care în 1942 a acţi-

onat în sprijinul Grupului de Armate Sud a ostFlota 4 Aeriană germană, aată sub comandageneralului Wolram von Richthoen, vărul ce-lebrului as al cerului din Primul Război Mon-dial. În primii ani de război, von Richthoen aost comandantul Corpului VIII Aerian, mareunitate specializată în atacuri în olosul trupe-lor terestre. Fiind un comandant agresiv (im-petuos, chiar) i-a ăcut o oarte bună impresielui Adol Hitler, care l-a urmărit cu admiraţieîn timpul campaniilor din Polonia (1939) şiFranţa (1940). A rămas la comanda Fliegerkor-

ps VIII şi în 1941, la declanşarea Operaţiunii Barbarossa. Momentul său de glorie a venitîn lunile mai-iunie 1942, când escadrilele dinsubordine au avut rezultate dincolo de oriceaşteptări şi au ajutat mult la ocuparea extremi-tăţilor estice şi vestice ale Peninsulei Crimeea

de către Armata a 11-a (bătăliile din PeninsulaKerci şi cea de la Sevastopol).

Încântat, Hitler l-a numit pe generalul Wol-ram von Richthoen comandant al Flotei 4 Aeri-ene germane în iulie 1942, trecând peste Göring,care avea o altă preerinţă. La acel moment, diviziile germane înaintau către sud şi începuserăsă simtă o oarecare ameninţare din partea avia-

Bmbrder heke 111

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



ţiei sovietice, ale cărei bombardiere deveniserăagresive, în special pe timp de noapte.

Având de protejat înaintarea a două grupuride armate, von Richthoen şi-a împărţit ota:Corpul VIII Aerian (acum condus de genera-lul-maior Martin Fiebig) a ost trimis în spriji-nul trupelor care înaintau către Stalingrad, iarCorpului IV Aerian (comandat de generalul-

maior Kurt Pugbeil) i-a ost repartizată sar-cina de a lupta în Caucaz. Un al treilea corp,I Artilerie Antiaeriană, comandat de generalulOtto Deschloch, a ost, de asemenea, pus ladispoziţia celor două grupuri de armate.

Cele două corpuri aeriene au ost insuci-ente pentru operaţiuni atât de vaste. De aceea,la jumătatea lunii august, când rezistenţa so- vietică a crescut pe direcţia Stalingradului, vonRichthoen a ost nevoit să aducă lângă Volga

cea mai mare parte a Corpului IV. În săptămâ-nile următoare, armata sovietică s-a apărat cusucces pe râul erek din Caucaz, oprind înain-tarea germano-română. Mai târziu, în a doua jumătate a lunii noiembrie, când sovieticii aucontraatacat la Stalingrad, încercuind Armataa VI-a germană, Richthoen a ordonat ca în-treaga aviaţie din Caucaz să vină în sprijinultrupelor încercuite (cu excepţia a două grupuride vânătoare şi a câtorva avioane de inorma-

ţii). Mica orţă aeriană rămasă în sud nu a ostcapabilă să lupte cu succes împotriva aviaţieisovietice, care a început să lovească din ce înce mai puternic orţele terestre şi navele Axeidin Marea Neagră4.

im er svet

Prima victimă a Operaţiunii Barbarossa aost aviaţia militară sovietică (V.V.S. - Voenno-

Vozduşnie Sily), care a suportat una dintre celemai devastatoare lovituri aeriene din istoriamilitară. La răsăritul soarelui, în ziua de 22 iu-nie 1941, peste 1250 de bombardiere şi avioane

de vânătoare germane, cărora li s-au adăugat– în extremitatea sudică a rontului – circa osută de aparate ale aeronauticii militare româ-ne, au apărut deasupra aerodromurilor sovieti-ce, şi-au lansat bombele şi le-au mitraliat. Avi-oanele cu stea roşie au ost – în cea mai mareparte – surprinse şi distruse la sol. Au urmat

alte atacuri, venite dinspre vest în valuri, astelîncât la apusul soarelui aviaţia sovietică nu maiconstituia un adversar care să pună în pericolsupremaţia aeriană a Axei. Numeroase mariunităţi ale V.V.S. pierduseră până la 60-70% dincapacitatea de luptă5.

În următoarele zile, aviatorii sovietici aureacţionat lent şi incoerent, iar pierderile aucontinuat să crească, ajungând în prima săptă-mână la patru mii de avioane. Cum de la Mos-

cova exista o presiune permanentă ca ei să ata-ce, scenele dramatice au continuat timp de maimulte săptămâni. Una dintre ele a avut loc la9 iulie, când 27 de bombardiere sovietice s-auîndreptat spre un aerodrom german al Flotilei3 Vânătoare ( Jagdgeschwader 3). Vânătorii ger-mani au decolat şi în următorul sert de oră audoborât – ără nicio pierdere proprie – toatebombardierele inamice6.

Surprinderea totală a ost prima cauză care

a dus la distrugerea orţelor aeriene comunisteîn vara anului 1941, dar a ost departe de a singura. Un al doilea mare dezavantaj al apă-rării aeriene a U.R.S.S.-ului a ost inerioritateatehnică. Majoritatea avioanelor de la graniţade vest erau cu o generaţie în urma celor ger-mane, neputând concura cu ele la parametritehnici esenţiali: puterea motorului, aerodi-namica, blindajul şi capacitatea de oc. Esteadevărat, deja industria sovietică trecuse la

realizarea unor tipuri perormante de avioane.Până în iunie 1941 au ost abricate circa 2600de aparate sensibil egale cu cele germane: avi-oane de vânătoare (MiG-3, LaGG-3 şi Yak-1),avioane de bombardament (Pe-2) şi avioane deasalt (Il-2). Dintre acestea, doar vreo 700 ajun-seseră pe terenurile de zbor ale V.V.S.7

Celelalte cauze ale pierderilor masive aleaviaţiei sovietice din primele săptămâni derăzboi au ost: tacticile superioare germane,

pregătirea şi experienţa în luptă a piloţilor ger-mani, mult peste cele sovietice şi capacitateagermană de a obţine inormaţii aeriene vitale,mereu actualizate.

Bmbrder Sv Mrett 79B

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Destul de repede, în august 1941, au apărutsemnele unei uşoare revigorări. Deşi mult slă-bită, aviaţia sovietică a ost capabilă să-şi adu-că o oarecare contribuţie la eortul general alArmatei roşii de a întârzia înaintarea Wehrma-cht -ului către Moscova. Faptul că în iunie mul-te avioane de tip vechi au ost distruse la sol a

avut şi un avantaj: surplusul de piloţi sovietici,deja ormaţi, a mers în spatele rontului şi a ă-cut trecerea pe avioanele moderne disponibile.Aceasta a ost o primă măsură care s-a pututlua pe termen scurt.

Pe termen mediu şi lung, cea mai impor-tantă măsură pe care conducerea sovieticăa luat-o a ost aceea de a muta industria dinregiunea europeană a Rusiei în zona MunţilorUral. Beneciile pentru aviaţia sovietică s-au

văzut în 1942. După o iarnă extrem de dicilă,în care s-au creat noile ateliere de abricaţie,muncitorii sovietici au produs, pe parcursulîntregului an, aproape 25.000 de avioane8. Înplus, odată cu intrarea Statelor Unite în război(decembrie 1941), U.R.S.S. a beneciat de unimportant ajutor american, inclusiv în avioane;numai până la 30 iunie 1942 au ost primite dinS.U.A. 1.285 de avioane (până la sârşitul răz-boiului numărul acestora va creşte la 14.795)9.

În 1942 aviaţia sovietică a ost reorganizată.În runtea acesteia a venit generalul AlexanderNovikov, care în anul precedent s-a remarcatîn sectorul nordic al rontului ca unul dintrepuţinii comandanţi capabili să adopte o atitu-dine agresivă şi să obţină rezultate. În centrulatenţiei noului comandant al V.V.S. a stat înin-ţarea armatelor aeriene. În 1941, diviziile aeri-ene au ost subordonate comandanţilor dieri-telor ronturi, iar acest apt ridica probleme în

organizarea unor contralovituri coerente. Princrearea armatelor aeriene şi prin aptul că ge-neralii aaţi în runtea lor erau, în acelaşi timp,adjuncţi ai comandanţilor Fronturilor, aviaţiasovietică putea duce acţiuni de luptă mult maieciente, atât împotriva inamicului aerian, câtşi în olosul trupelor terestre proprii.

De asemenea, Novikov a îninţat corpurileaeriene afate în rezerva strategică a Stavka10.Până la sârşitul războiului, această rezervă s-a

dovedit de multe ori esenţială în crearea unorsituaţii de superioritate operativă, prin capaci-tatea de manevră şi concentrare pe care o auastel de elemente mobile neangajate.

Omogenizarea regimentelor şi a diviziilor aost o altă preocupare importantă a comandan-ţilor V.V.S. în lunile premergătoare marii bătă-lii de la Stalingrad. Au dispărut diviziile mixte(compuse din unităţi de vânătoare şi bombar-dament), iar în cadrul diviziilor specializate(vânătoare, bombardament şi asalt) s-a ordonat

olosirea aceluiaşi tip de aeronavă. În mod ex-cepţional, doar diviziilor de asalt li s-a permissă-şi păstreze un regiment de vânătoare, caresă acă protecţia aparatelor Il-2 Sturmovik , detemut în atacul la sol, dar vulnerabile în aţa vâ-nătorilor aerieni inamici11. Diminuarea proble-melor logistice şi uniormizarea pregătirii deluptă a personalului navigant şi de la sol a osto consecinţă directă a acestei omogenizări.

Unităţile de artilerie antiaeriană aparţineau

altei structuri, denumită Apărarea Antiaerianăa eritoriului ( ProtivoVozdushnaya OboronaStrany – P.V.O. Strany), creată la începutulanilor ’30. În 1941, aviatorii români care auexecutat misiuni dincolo de liniile inamiceconsiderau artileria antiaeriană sovietică ca„ind prezentă la punctele sensibile, mai pu-ţin în lungul rontului, la trecerea liniilor, undede cele mai multe ori a ost inexistentă. Foartedensă şi oarte ecace, în special până la patru

mii de metri. Apărarea punctelor sensibile seace prin baraje şi perdele de oc greu de stră-bătut”12. În plus, P.V.O. avea propriile grupuride aviaţie de vânătoare, care în 1942 au ostsubordonate operativ V.V.S-ului.

aert mtr rm

Îzbucnirea celui de-Al Doilea Război Mon-dial a găsit aeronautica destul de nepregătită.

În 1939 aviaţia militară se conrunta problemeoarte mari: avioanele erau puţine şi depăşitesub aspect tehnic, numărul piloţilor pregătiţide război era mic iar doctrina olosirii în lup-tă era încă tributară Primului Război Mondial,care vedea în orţa aeriană doar un elementcomplementar celei terestre. În acest sens, gro-sul investiţiilor în anii 1920 -1930 a mers cătredezvoltarea unităţilor de recunoaştere aerienă,în detrimentul aviaţiei de bombardament şi de

vânătoare. În a doua jumătate a anului 1939,când guvernul României a devenit oarte pre-ocupat de înzestrarea cu aparate moderne, eradeja târziu: producţia rmelor producătoare

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



din Occident era dirijată către nevoile interne.De aceea, românii nu şi-au putut dezvolta avia-ţia militară coerent; de exemplu, nu au îndepli-nit condiţia operativă minimă de a avea în ca-drul aceleeaşi otile un singur tip de avion, cumera recomandat (acest obiectiv a ost atins doarpentru aviaţia de vânătoare în anii 1943-1944 şi

niciodată pentru aviaţia de bombardament).Astel, la 22 iunie 1941, pe rontul de laPrut se aa un amestec obositor de material volant, care a creat mari probleme de întreţi-nere şi aprovizionare. Erau nu mai puţin de 52de tipuri de avioane şi 36 tipuri de motoare.Majoritatea acestora au ost concentrate în ju-mătatea sudică a Moldovei, în cadrul GrupăriiAeriene de Luptă, pusă sub comanda generalu-lui de escadră Constantin Celăreanu13.

Este greu de admis că aviaţia de vânătoareavea un tip de aparat care să constituie coloanasa vertebrală. Cele mai numeroase erau avioa-nele poloneze P.Z.L. 11 şi 24 (primele abricateşi sub licenţa la I.A.R. Braşov), care înzestrauFlotila 3 Vânătoare (Grupurile 3 şi 4), dar aces-tea au ost olosite mai ales pentru interdicţie laVest de Prut. În schimb, deasupra Basarabiei şila Odessa s-au aat permanent avioanele de vâ-nătoare ale Grupării Aeriene de Luptă: un grup

(trei escadrile) de avioane Messerschmitt 109(import german), un grup înzestrat cu I.A.R.-80(realizate de abrica I.A.R. din Braşov), douăescadrile de avioane Heinkel 112 şi o escadri-lă înzestrată cu Hawker Hurricane (importatedin Anglia). Cel mai bun randament (raportuldintre ore zburate/victorii aeriene/pierderi)l-a dat avionul Hurricane, dar lipsa pieselor deschimb la ăcut inutilizabil în 1942. Heinkelul112 a ost, de asemenea, scos din calcul, ind

considerat prea lent14

. Me-109 şi I.A.R.-80 aucorespuns misiunilor ordonate, iar în 1942 se vor regăsi la Stalingrad.

Aviaţia de bombardament era, de asemenea,ormată din escadrile înzestrate cu material diversicat. Cele mai perormante s-au dovedit bi-motoarele Heinkel 111 (un grup) şi Savoia-Mar-chetti 79B (un grup) care, de asemenea, în anulurmător se vor regăsi pe rontul de la Volga.

În ceea ce priveşte aviaţia de inormaţii,

aceasta era de două eluri: aviaţia de recu-noaştere îndepărtată, înzestrată cu bimotoarede mare viteză (Bristol Blenheim) şi aviaţia deobservaţie, înzestrată cu monomotoare len-

te, abricate în ţară, de tipul I.A.R. 37/38/39.Această ultimă specialitate avea misiunea dea supraveghea linia rontului, de a descoperipoziţiile inamice sensibile (baterii de artilerie,trupe în mişcare, poduri), de a solicita tir deartilerie amică şi de a dirija loviturile acestuiapentru a obţine eectul dorit.

Schimbarea doctrinei aeriene şi pregătireapiloţilor pentru război s-a pus în mod seriosîn toamna anului 1940, când a sosit în ţară oMisiune Germană a Aerului, care o dubla peaceea a trupelor de uscat. Instructorii germanis-au concentrat în special asupra ecientizăriiaviaţiei de vânătoare şi de inormaţii (ambeleind vitale în cazul unui atac aerian şi terestrusovietic asupra zonei petroliere).

Cea de-a doua armă din compunerea aero-

nauticii militare române a ost artileria antia-eriană. În anii premergători celui de-al DoileaRăzboi Mondial, aceasta a ost inuenţată şimodelată de personalitatea şi activitatea câ-torva oţeri, printre care generalul de brigadăGheorghe Popescu şi maiorul Ion Bungescu.Lor li se datorează în bună măsură, menţine-rea artileriei AA ca armă de bază a aeronauti-cii, alături de aviaţie, prin eortul ăcut pentruînzestrare şi, urmare directă a acestuia, de mă-

rire a numărului de baterii antiaeriene. De ase-menea, oarte importante au ost şi îninţarea– în zona de sud-vest a Capitalei – a Centruluide Instrucţie al Aeronauticii (1938) şi a Şco-lii de oţeri de artilerie antiaeriană (îninţatăîn1939, prima promoţie ieşind în 1941).

În toamna anului 1940 la Centrul de In-strucţie al Artileriei Antiaeriene, instructoriigermani au ţinut un curs pentru artileriştii AA.De asemenea, au mai ost instruiţi şi pândarii

aerieni, ...-ştii şi teleimprimatoriştii aerona-uticii militare15.În 1941 unităţile române de artilerie antia-

eriană erau înzestrate cu tunuri de calibru mij-lociu (Vickers-75 mm) şi mic (Boors – 40 mm;Rheinmetall-37 mm; Hotchkiss-25 mm; Gust-lo şi Oerlikon – 20 mm). O parte dintre aces-tea (în special cele de calibru mic) au ost con-centrate în vederea însoţirii trupelor terestrecătre Răsărit. Celelalte au primit misiunea de

a proteja Capitala, a marile centre industriale(Ploieşti, Braşov, Piteşti) şi a instalaţiile portu-are de la Marea Neagră (Constanţa) şi Dunăre(Galaţi, Brăila, Giurgiu şi urnu Severin).

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



După încheierea campaniei din 1941, bate-riile AA au ost creditate cu 184 avioane do-borâte sigur, multe altele ind considerate cand doborâte probabil. Majoritatea acestoraerau bombardiere, vulnerabile datorită predic-tibilităţii pe care o aveau înainte de a-şi lansaîncărcătura explozivă.

ii. aERonauica RoMânăŞi Băălia aERoERESRă

PEnRu SalinGRaD

îept pter eree petr Stgrd

Chiar înainte ca armata germană să ajungă

la Volga, Stavka a divizat Frontul Stalingrad :a ost creat Frontul Sud-Estic, căruia i-a ostrepartizată Armata a 8-a Aeriană, şi un nou

Front Stalingrad , sprijinit de Armata a 16-aAeriană16. Resursele către aceste două mariunităţi aeriene au ost distribuite cu prioritate,mai ales că la sârşitul verii eectivele lor eraudeparte de a complete.

Stalin a pus cele două ronturi sub coman-dă unică, încredinţată generalului-colonel An-

drei Eremenko (13 august 1942). Zece zile maitârziu, la 23 august 1942, tancurile germaneau ajuns la marginea Stalingradului, veninddinspre nord, şi au angajat imediat bateriilesovietice de apărare antiaeriană. anchiştii auost destul de miraţi să constate că artileria AAinamică nu avea nici măcar o minimă ecienţăîn lupta antitanc. După ce au eliminat-o, au vă-zut că luptaseră împotriva unor civili, în specialemei. În după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc

şi primul mare bombardament asupra oraşului.Zone întregi din Stalingrad au ost transor-mate în ruine. În zilele următoare, alte acţiuniaeriene puse în practică de Corpul VIII Aerianau lovit alte cartiere, spre deliciul lui Richtho-en care, asistând din aer la bombardamente, aconstatat că „oraşul este distrus şi nu mai are,practic, niciun obiectiv care să merite atenţiaaviaţiei”17.

Sovieticii au realizat repede că un oraş în

ruine este mai uşor de apărat. Inanteria ger-mană era acum obligată să-l cucerească metrucu metru, în condiţiile în care se aa deja obo-sită, ind la capătul a trei luni de lupte oensi-

ve. A început astel un război de uzură în carerezistenţa zică şi psihică a combatanţilor aprevalat în aţa tehnicii militare.

Deasupra ostelor clădiri, transormate înridicături de moloz, se aau avioanele Corpu-lui VIII, care acum îşi găseau mai greu ţintele.În plus, Flota 4 pierduse din orţa cu care în-

cepuse Operaţiunea Blau. Astel, între 5 şi 12septembrie 1942 a realizat zilnic sub o mie deieşiri/avion, cu circa 35% mai puţin aţă de pe-rioada de la începutul oensivei. Lipsa pieselorde schimb, unele dicultăţi de aprovizionarecu muniţie şi carburant (inerente în situaţialungirii comunicaţiilor) şi pierderile provocatede apărarea aeriană sovietică au ost motive-le acestei diminuări. Bombardierele germaneerau ţinta predilectă a vânătorilor sovietici,

care au ost sătuiţi să evite, pe cât posibil, lup-ta cu vânătorii inamici18. Iată de ce, sosirea ae-ronauticii române pe rontul de la Stalingrad aost apreciată ca ind binevenită de către vonRichthoen, care s-a grăbit să se întâlneascăbucuros cu comandanţii români.

itrre dspztv ş mse redte ert mtre rme

Unităţile aeronautice române care au par-ticipat la luptele din zona oraşului Stalingradau ost organizate sub orma unui corp aeriandenumit, ca şi în anul precedent, Grupareaaeriană de luptă. Această mare unitate a luatinţă la 6 septembrie 1942 (până la 10 octom-brie 1942 s-a numit Comandamentul Aviaţieide Luptă) prin ordinul Statului Major al Aeru-lui şi a ost de la început pusă sub comanda ge-neralului de escadră aeriană Ermil Gheorghiu,

avându-l ca şe de stat major pe comandorulav. Vasile Constantinescu19.La doar 46 de ani, Gheorghiu avea în spate

o carieră care îl recomanda drept un om inte-ligent, curajos şi un bun organizator. Artileristca ormaţie, a ăcut parte din prima promoţiede observatori aerieni (1915) şi a luptat în tim-pul Primului Război Mondial într-o escadrilăde inormaţii, înzestrată cu biplane de tip Far-man-40. În aprilie 1917, în timpul unei misiuni

de otograere a rontului inamic, a ost grav rănit de ocul antiaerian, o schijă perorându-icatul. A continuat să acă otograi până cândşi-a pierdut cunoştinţa, iar această atitudine

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



onorantă i-a adus mult râvnitul Ordin „MihaiViteazul”, cls. a III-a20. Peste câteva luni a ostunul dintre primii care a remarcat, în timpulunui zbor, retragerea trupelor ruse din secto-rul Mărăşeşti; în zilele următoare, când lupteleau crescut dramatic în intensitate, locotenen-tul observator Ermil Gheorghiu s-a aat des

deasupra liniilor inamice, ăcând otograi saueectuând bombardamente. Deşi la 15 noiem-brie 1918 şi-a luat brevetul de pilot, a continu-at să zboare ca observator aerian. În primăvaraanului următor se aa la Chişinău, primindordin să treacă rontiera Rusiei sovietice şi săculeagă din aer inormaţii despre Armata ro-şie. La a treia misiune, când la manşă se aa lo-cotenentul Vasile Niculescu (devenit cunoscutîn urma unei misiuni pe care a ăcut-o în no-

iembrie 1918, când a pătruns în ransilvaniapentru un prim contact al guvernului de la Iaşicu românii ardeleni), o pană la motor a obligatavionul să aterizeze orţat în teritoriul contro-lat de bolşevici21. Cei doi tineri oţeri româniau ost capturaţi şi au ost internaţi la Odessatimp de trei luni; s-au întors în luna august, înurma unui schimb de prizonieri. În 1920 ErmilGheorghiu s-a aat pentru opt luni în Franţa,unde a studiat caracteristicile misiunilor de

inormaţii şi de bombardament, aşa cum le-adezvoltat armata ranceză în timpul MareluiRăzboi. Revenit în ţară, a activat câţiva ani cainstructor, apoi director al Şcolii de observatoriaerieni de la ecuci. În a doua jumătatea a ani-lor ’20, după ce a urmat cursurile Şcolii Supe-rioare de Război, a devenit oţer de stat major

(era maior) şi a ost repartizat la InspectoratulGeneral al Aeronauticii (noiembrie 1928)22.În anii 1931-1932 a ost ataşat militar şi aeroal României în Italia, iar în perioada ianuarie1932-martie 1937 a ost ataşat aero la Paris. La15 aprilie 1937 comandorul Gheorghiu a ostnumit comandant al Flotilei 1 Inormaţii de laIaşi, ulterior devenind comandant al eşalonu-lui imediat superior – Regiunea a II-a Aeriană– iar în lunile anterioare declanşării Operaţiu-

nii Barbarossa a îndeplinit uncţia de coman-dant al aeronauticii Armatei a III-a. În aceastăultimă uncţie l-a avut ca şe de stat major pecomandorul Vasile Constantinescu, care îi va alături şi mai târziu, la Stalingrad. Avansat ge-neral de escadră aeriană la 10 Mai 1941, ErmilGheorghiu a redevenit comandant al Regiuniia II-a Aeriană la declanşarea războiului, avândîn responsabilitate aprovizionarea unităţilorde pe ront şi apărarea antiaeriană a Moldovei.

A acumulat astel o vastă experienţă în chesti-unile logistice şi în protejarea comunicaţiilor,experienţă care l-a recomandat pentru uncţiade comandant al Grupării Aeriene de Luptă23.

Pentru a pregăti sosirea aviaţiei române perontul de la Don şi Volga a ost creată, la 1 au-gust 1942, Regiunea Aeriană Înaintată. A ostpusă sub comanda generalului de escadră Er-mil Gheorghiu, anticipându-se astel viitoareanumire în runtea aviaţiei de luptă. Când, prin

anii ’50, Gheorghiu a ost anchetat de Securi-tate în legătură cu activitatea sa pe rontul deRăsărit, acesta şi-a amintit destul de exact:

„La 1 august 1942 m-am aat cu Coman-damentul noii Regiuni la Stalino. (...) Ca mij-loace de execuţie [Comandamentul] a avut obază aeriană regională înaintată şi o coloană deautovehicule de transport, circa 40. Coman-damentul avea rolul de a pregăti în regiunea

Stalino terenurile necesare a primi unităţile deaviaţie ce urmau să sosească în Est, la sârşitullunii august, apoi să primească, adăposteascăşi să păzească combustibilul pe zece zile şi mu-Geer de esdr Erm Gerg

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



niţia acestor unităţi şi să le hrănească şi îmbra-ce cu mijloace mai reduse, deoarece hrana eraîn atribuţiunea Comandamentului german.Pentru unităţi, germanii ne-au pus la dispozi-ţie două aerodroame la circa 4 km vest de Sta-lino, pe care existau unele adăposturi pentrumaterialul volant şi două clădiri în care s-a pu-

tut instala Baza aeriană înaintată şi cele douăcompanii de pază ce completau mijloacele Re-giunii. (...) ot cursul lunii august au sosit cuC.F. (pe calea erată – n.a.), prin Lemberg, cudestinaţia Stalino, combustibilul şi muniţiuni-le pentru unităţile ce urmau să sosească cătresârşitul lunii”24.

La începutul lunii septembrie, RegiuneaAeriană Înaintată reuşise să aducă din ţară, în

cantităţi suciente de materiale:– zece plinuri combustibil/avion;– cinci plinuri combustibil/auto;– douăzeci încărcături bombe/avion;– până la treizeci de încărcături cartuşe

bord/avion;– până la trei unităţi de oc pentru artileria

antiaerienă25.Înainte de venirea eşaloanelor volante des-

tinate viitoarelor misiuni de luptă (bombar-

diere, avioane de vânătoare, de inormaţii, detransport şi de legătură), pe aerodromurile re-partizate s-au instalat eşaloanele rulante (per-sonal tehnic, autovehicule, autocisterne etc),aduse din ţară pe platorme de cale erată. Deasemenea, tot pe calea erată au sosit în regiu-nea Stalino şi bateriile de artilerie antiaeriană.

Aviaţia militară trimisă în 1942 la Stalin-grad a ost inerioară celei din anul anterior,deoarece între cele două campanii nu au ost

ăcute investiţii importante care să suplineascăpierderile şi uzura din 1941 (totuşi, un oarecareprogres – insucient – a existat: a crescut nu-mărul de avioane de vânătoare I.A.R.-80 şi debombardiere Savoia-Marchetti 79B, abricatela Braşov). Experimental, avionul I.A.R.-80a ost modicat pentru a axecuta misiuni de vânătoare în picaj, devenind I.A.R.-81 bopi.Pe rontul de la Volga, un grup de I.A.R. 81 vaprimi atât misiuni de vânătoare, cât şi de bom-

bardament în picaj.În schimb, artileria AA s-a întărit prin spo-rirea producţiei proprii, import de tunuri, spe-cializarea personalului în Germania şi îninţa-

rea unor regimente noi. Cele trei brigăzi exis-tente în ţară (numerotate de la 1 la 3) au ostastel capabile să repartizeze baterii Frontuluide Est ără a pierde prea mult din puterea de oca anului anterior. La 25 august 1942 a devenitoperativă Brigada 4 Artilerie Antiaeriană, cucomanda pe baza înaintată de la Stalino26. Era

pusă sub ordinele colonelului Gheorghe Pâr- vulescu şi era ormată din 32 de baterii, organi-zate în şase divizioane. Două divizioane urmausă acţionele autonom în linia întâi, în sprijinulcelor două armate române, iar celelalte patru auost subordonate Regimentului 4 Artilerie AA(Braşov), comandat de locotenent-colonelulD-tru Grumăzescu, şi Regimentului 5 ArtilerieAA (Sibiu), comandat de locotenet-colonelul I.Ionescu27. Bateriile erau înzestrate cu tunuri de

calibru mic (în special Rheinmetall de 37 mm)şi mijlociu (Vickers de 75 mm).Unul dintre oţerii români aaţi cu Briga-

da 4 Artilerie Antiaeriană la Stalingrad a ostsublocotenentul Constantin Mihăescu dinpromoţia 1941. Astăzi, general-maior în retra-gere, aat la venerabila vârstă de 92 de ani, îşiaminteşte:

„Plecarea pe ront în 1942 şi aşezarea în

dispozitivul operativ mi-au rămas clare în me-morie... Mă găseam de un an cu bateria meala marginea pădurii de la Chiajna, unde aveammisiunea de a acţiona împotriva aviaţiei inami-ce care ataca Bucureştiul. Aveam patru tunurienglezeşti Vickers de 75 mm. Cu ele doborâ-sem în 1941 un bombardier sovietic care a ostapoi expus în Piaţa Palatului.

Pentru plecarea pe ront ne-am îmbarcatîn Chitila-riaj, într-o garnitură specială. Ca

să putem părăsi dispozitivul operativ al Capi-talei, cu vreo şase luni mai devreme am primitîncă o baterie de tunuri şi militari, pe care i-aminstruit şi i-am lăsat în locul nostru. Când amplecat din Bucureşti nu ştiam unde voi merge şice misiune voi primi. Am mers cu trenul pânăla Stalino, unde am ost debarcaţi. Comandan-tul meu de baterie era un ost ataşat militar, că-pitanul Dobrescu, din artilerie. Nu ştia nimicdespre antiaeriană şi nu prea avea treabă cu

bateria, venise pe ront să-şi acă stagiul, altelnu putea avansat...La Stalino, Dobrescu a ost chemat la Co-

mandament ca să primească misiunea bate-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



riei noastre. S-a întors şi mi-a spus: «eu pleccu avionul în noul punct de dislocare şi vă lascomanda bateriei. O veţi aduce cu camioaneleaici, la Morozovskaia», şi mi-a arătat un punctpe o hartă. Aveam 22 de ani şi vreo 150 de oa-meni în subordine: artilerişti, şoeri, bucătari...De la statul major al regimentului am primit

nişte hărţi locale, dar erau la o scară destul demare. otul era verde cu nişte linii subţiri carear trebuit să indice drumurile.

Înainte să plec, am stat de vorbă cu unoţer tânăr care a ost pe ront şi care era înreacere. El mi-a dat câteva saturi. Mi-a spus:

Dragă, zona este peste tot minată, sari în aer când nu te aştepţi şi primeşti oc când nu te

gândeşti! Ai grijă, în deplasare, să mergi pe ur-mele altora care au trecut înaintea ta pe acolo,

aşa eşti mai sigur că nu e minat. În al doilearând, să nu i curios. Dacă se întâmplă ceva înzona ta, nu te priveşte, îţi vezi de misiunea ta.

Lasă-i pe alţii, care au ost numiţi, să se ocupe. Orice abatere de la misiune te încurcă şiîţi aci singur greutăţi. Mi-au prins bine acestesaturi...

Am început deplasarea! Conduceam unconvoi de cinsprezece maşini, cu care căramtunurile, muniţia, bucătăria şi ostaşii. Aveam şi

un turism de oraş, rechiziţionat, dar eu nu am vrut să-l olosesc, era al comandantului. Amîncolonat maşinile, am trimis cercetaşi înain-te... Ce să găsească? Nu era nici ţipenie, totulera pustiu! Stepă cât vedeai cu ochii... Ici, co-lea, era cîte o porţiune de şosea asaltată. Darnu puteam să mergem pe ea, pentru că, indtoamnă, colhozurile treieraseră şi pentru că nuaveau depozite, au pus cerealele pe asalt. Şinoi am mers pe nişte drumuri de pământ, nişte

şleauri, în paralel cu şoseaua asaltată. La popa-suri eram în alertă, eram cu gândul la partizani!Bucătăria gătea în timpul marşului, iar cândopream serveam masa, apoi plecam imediat.

Uneori am trecut prin zone mai mocirloaseşi ne-am împotmolit. Oamenii au ăcut un elde hamuri din rânghii, s-au înhămat şi aşa amscos maşinile... Localităţile erau oarte puţine.Nişte sate amărâte, cu case din chirpici. Feres-trele lor erau doar nişte geamuri puse în pere-

te, ără cadru de lemn. Am intrat şi eu într-ocasă... Mirosea urât, pentru că, neavând lem-ne, localnicii ăceau ocul cu bălegar. De undecopaci, în stepă?

Am trecut, bineînţeles, şi prin locuri undese purtaseră lupte. Încă mai erau morţi ne-ridicaţi, încă mai era sârmă ghimpată, încămai erau distrugeri... Vreo cinci zile am mersprintr-o câmpie imensă, ără repere. Aveamdoar harta şi busola. Mulţi s-au rătăcit; nu toa-te unităţile au ajuns, la timp, la locul indicat.

Monotonia ne termina. Eram atât de plictisiţi,încât am ăcut un concurs cu soldaţii: primulcare vedea un pom avea de la mine un pachetde ţigări... Până la urmă am ajuns la Morozov-skaia şi am văzut că acolo era un aerodromde pământ, pe care trebuia să-l apărăm. Acestdrum a ost primul meu examen adevărat derăzboi!”28.

În lunile în care aeronautica militară româ-

nă s-a aat pe rontul Stalingradului, generalulde escadră aviator Ermil Gheorghiu a avut însubordine următoarele mari unităţi:

a) cmdmet ave de lpt,la început ormat din Flotila 2 Vânătoare (cuGrupurile 6, 7 şi 8), Grupul 5 Bombardament(un al doilea grup de bombardament era aştep-tat să vină din ţară) şi un batalion de transmi-sionişti;

b) Rege aer îtt, cu un

grup de transport aerian (o escadrilă de trans-port greu şi una de transport uşor);

c) Brgd 4 artere ater (cu 32de baterii de calibru mijlociu şi mic).

Din punct de vedere operativ, aceste uni-tăţi s-au subordonat comandantului Corpu-lui VIII Aerian german până la 10 octombrie1942.

Acestea au ost principalele orţe aeronau-tice ale românilor pe rontul de la Volga, darnu au ost singurele. Încă de la 6 august a acţi-onat pe rontul din Caucaz un cmdmetaer armte 3, ormat din câteva escadri-le de inormaţii şi legătură şi două divizioanede artilerie AA, care a executat misiuni în o-losul Corpurilor VI, de Munte şi de Cavalerie.La data de 16 septembrie 1942, a primit ordinsă îşi transere subunităţile la nord de Stalin-grad, în timp ce la sud de oraş a ost creat un

cmdmet aer armte 429

. Ambelecomandamente aero au ost structurate în ju-rul a câte unui grup de aviaţie de inormaţii, acâte trei escadrile ecare.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Misiunile încredinţate unităţilor aero-nauticii române au fost:

Misiunile aviaţiei de informaţii:1) Recunoaşteri aeriene în olosul Armate-

lor 3 şi 4 române;2) Recunoaşteri aeriene în olosul Armatei

6 germane;3) Recunoaşteri aeriene în olosul Armatei8 italiene;

4) Descoperirea şi evaluarea situaţiei unortrupe române şi germane aate în încercuire(după ruperea rontului de către sovietici).

Misiunile aviaţiei de vânătoare:1) Combaterea aviaţiei militare sovietice

prin misiuni de vânătoare liberă şi acoperi-rea aeriană permanentă propriilor terenuri de

zbor.2) Protecţia bombardierelor Axei în timpulzborurilor către şi dinspre obiective;

3) Atac asupra trupelor terestre inamice.

Misiunile aviaţiei de bombardament:1) Sprijinirea directă a Armatei 6 Germa-

ne, prin bombardarea dieritelor obiective dinStalingrad, luate cu asalt de către soldaţii ger-mani;

2) Sprijinirea indirectă a acestei armate,prin bombardarea căilor de comunicaţii sovietice prin care erau aprovizionaţi apărătoriiStalingradului

3) Sprijinirea directă a diviziilor române,prin bombardamentul trupelor sovietice dinsectorul lor.

Misiunile aviaţiei de transport:1) Aprovizionarea unităţilor din prima li-

nie, iar după 19 noiembrie, a celor căzute înîncercuire;2) Evacuarea răniţilor;3) Evacuarea unor militari (în special per-

sonal calicat) din încercuire.

Misiunile artileriei AA:1) Apărarea antiaeriană a aerodromurilor2) Apărarea antiaeriană a unor puncte sen-

sibile ale trupelor terestre (trecerile peste Don

şi Doneţ, depozitele, puncte de comandă etc).3) Apărarea antitanc (după data de 19 no-iembrie), e prin deplasarea pe alianiamentenoi, menite să întârzie sau să oprească înainta-

rea blindatelor sovietice, e prin rămânerea pepoziţie (în special în cazul aerodromurilor).

Misiunea transmisioniştilor aero:Asigurarea – în colaborare cu transmisio-

niştii germani – a legăturilor dintre toate cen-trele de inormare, decizie şi execuţie ale aero-

nauticii române, dar şi a legăturilor cu eşaloa-nele germane superioare.

av ş rter ter rme e septembretmbre 1942

Intrarea în dispozitivul de la Don şi Volga aaeronauticii române a coincis cu pierderea su-premaţiei aeriene germane în sectorul sudic alrontului, din următoarele motive:

– dirijarea cu prioritate a resurselor aerosovietice către Stalingrad;

- uzura aviaţiei germane, după patru lunineîntrerupte de eort oensiv;

– retragerea unor unităţi de vânătoare înapărarea spaţiului german30.

Dacă deasupra oraşului Stalingrad, con-centrarea de orţe aeriene germano-românea rămas importantă, victoria Armatei 6 indconsiderată esenţială, în zona trupelor româ-ne şi în spatele rontului, unde se găseau aero-

dromurile, aviaţia sovietică a avut o oarecarelibertate de acţiune şi a ost agresivă. Luptelepurtate în acele zile sunt astel rememorate degeneralul-maior (r) C-tin Mihăescu din artile-ria antiaeriană:

„La Morozovskaia, apărarea antiaeriană eraasigurată şi de români, şi de către germani. Eum-am aşezat cu bateria mea undeva în câmp,de unde ţineam sub observaţie aerodromul...

Când au început luptele cu piloţii sovietici, amobservat că oloseau următoarea tactică: primadată ne atacau pe noi, cu aviaţia de asalt şi de vânătoare, ca să ne ţină ocupaţi. Apoi veneauşi bombardierele, care îşi lansau bombele dela vreo trei mii de metri asupra aerodromului.Aceste atacuri aveau loc mai ales în zori, la pri-mele raze, când era sucient de întuneric să lemascheze sosirea, dar destulă lumină ca piloţiisă îşi vadă obiectivele.

Ţin minte că prima dată când am deschisocul am crezut că am aprins avionul care neataca şi ne-am oprit entuziasmaţi, uitându-nela el şi aşteptând să cadă. Pe urmă am reali-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



zat că ăcările veneau de la ţeava tunului cucare trăgea în noi. Aceste avioane de asalt şi de vânătoare zburau jos şi se mişcau oarte repe-de, nu aveam timp să le ochim. Aşa că şi noine-am dezvoltat tactica noastră: ne xam unpunct deasupra liniei orizontului şi trăgeamtoţi acolo, creând un baraj de oc prin care tre-

cea aparatul inamic. În schimb, ceilalţi care nuerau la tunuri – şoerii, bucătarii – trăgeau cuarmamentul individual direct asupra avionu-lui. Noi, cei de la artileria antiaeriană, neindtrimişi chiar în linia întâi, am primit în ţară unarmament individual mai vechi, mai prost....Dar, pe drum, venind către Don, am găsit multarmament de calitate şi multă muniţie pe caresovieticii le abandonaseră, iar noi ni le-am în-suşit, chiar dacă nu era regulamentar. Iar laaerodrom, soldaţii au ăcut trageri cu ele şi auînvăţat să le mânuiască oarte bine. Nu aveau voie, dar când îţi aperi pielea, orice mijloacesunt bune...”31.

Conorm înţelegerilor iniţiale cu aliaţiigermani, Comandamentului Aviaţiei de Luptăi-au ost repartizate trei aerodromuri: acins-kaia şi Morozovskaia pentru aviaţia de bom-bardament şi de transport, iar aerodromul u-zov pentru aviaţia de vânătoare.

Prima misiune a marii unităţi aeriene con-duse – doar administrativ, deocamdată, nuşi operativ – de Gheorghiu a avut loc la 12septembrie 1942. În această zi, a ost trimisădeasupra Stalingradului aviaţia de vânătoa-re, pentru a patrula şi pentru a se obişnui cuzona. Au zburat toate cele 45 de avioane dis-ponibile în acel moment (numărul avioanelorgata de acţiune va creşte în zilele următoare)şi au raportat nouă avioane inamice doborâte,

şase victorii aeriene ind considerate sigure32.Aceste misiuni au continuat şi în următoareledouă zile, cu alte victorii aeriene omologate,apoi, la 15 septembrie, vânătorilor români li s-acerut să protejeze bombardierele germane înpicaj (Ju-87 Stuka). Unul dintre tinerii piloţi deatunci a ost slt. av. Ioan Di Cesare, din Grupul7 Vânătoare, înzestrat cu aparate Messerschmitt109 E. După aproape şapte decenii, în primăva-ra anului 2011, a rememorat astel primele zile

pe rontul de la Volga:

„Făceam misiuni de vânătoare liberă şi desus vedeam trupele germane care atacau ora-

şul. Apoi, ăceam însoţirea şi protecţia avioa-nelor germane Stuka, să nu e atacate de avi-aţia sovietică. Stalingradul era distrus, pentrucă era bombardat zilnic. Uneori, când degajamdintr-o luptă aeriană, eram oarte aproape desol... Zburam deasupra trupelor terestre şi dacă vedeam tunuri antiaeriene sovietice, trăgeam

în ele. Distingeam linia rontului după caselecare luau oc, după ce Stukas-urile le bombar-daseră. În plus, înainte de zbor, primeam in-ormaţii cam pe unde se aa această linie”33.

În aceste zile, Armata 6 germană declan-şase asaltul general asupra jumătăţii de norda oraşului iar sovieticii trăiau momente dis-perate. Pentru a-şi putea păstra malul drept alVolgăi, comandanţii Armatei roşii au aruncatîn luptă Divizia 10 Gardă a generalului de 37de ani Alexandr Rodimţev, mare unitate carepână la sârşitul luptelor va avea pierderi depeste 90%.

Sporirea eorturilor germane de a obţine victoria la Stalingrad la jumătatea lunii sep-tembrie a coincis cu instalarea Grupului 5Bombardament (He-111) pe terenul acinska-ia şi eectuarea primelor bombardamente34.

Până la 30 septembrie 1942, misiunea es-cadrilelor române a rămas neschimbată. Bom-

bardierii au lovit obiective din zona de norda oraşului şi – mai ales – gara micii localităţiKotluban. Vânătorii, e au ăcut protecţie avi-oanelor române din Grupul 5 sau a celor ger-mane de tip Stuka, e s-au aat la vânătoare li-beră. S-au realizat 944 ieşiri avion (din care treiserturi în misiuni de vânătoare) în peste o miede ore de zbor, în timpul cărora au ost arunca-te trei sute de tone de bombe. Au ost obţinute46 de victorii aeriene (41 revenind aviaţiei de

vânătoare) dar au ost şi pierderi proprii: pa-tru piloţi şi opt avioane în lupta aeriană, doipiloţi şi trei avioane în urma bombardamentu-lui inamic. Comandantul român, generalul deescadră aviator Ermil Gheorghiu, şi-a împărţittimpul între uzov şi acinskaia, constatândcă aviatorii români „au căpătat experienţă şi auînceput să cunoască adversarul”35.

Primele două săptămâni ale lunii octom-brie 1942 au ost marcate de o uşoară stagnare

a Armatei 6 pe rontul de la Stalingrad. Solda-ţii generalului Paulus au acuzat oboseală, iarcomandantul le-a acordat un răgaz până pe 14octombrie. În schimb, riposta sovietică a cres-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



cut în intensitate, maniestându-se prin nu-mărul mai mare de contraatacuri locale şi debombardamente asupra aerodromurilor.

Începând cu 1 octombrie 1942, Coman-damentul Aviaţiei de Luptă s-a întărit prin venirea Grupului 1 Bombardament (ormatdin două escadrile înzestrate cu bimotoareSavoia-Marchetti 79B) şi a Escadrilei 113 Le-gătură (înzestrată cu Fiesler Storch şi Fleet).Obiectivele aviaţiei române au suerit unelemodicări. Aviaţiei de bombardament i s-aordonat să lovească din aer cuiburile sovieticede rezistenţă, bateriile de tunuri de câmp şi deantiaeriene şi locurile de îmbarcare/debarcarede pe ambele maluri ale Volgăi. De asemenea,avioanele I.A.R. 81 ale Grupului 6 Vânătoarecare le însoţeau au bombardat în picaj aceleaşiobiective, cu bombe de 100 şi de 225 kg. În pe-

rioada 4-8 octombrie, aviaţia de vânătoare apărăsit aerodromul uzov: Grupul 6 s-a depla-sat pe Morozovskaia, Grupul 7 pe Marinovka,iar Grupul 8 a trecut în reacere36.

La 10 octombrie 1942, ComandamentulAviaţiei de Luptă (care din ziua de 7 îşi muta-se punctul de comandă pe acinskaia) şi-a luatdenumirea de Grpre aer de lpt,„îşi ia independenţa de uncţionare şi preia,astel, pe propria răspundere, comanda asupraunităţilor de aviaţie din subordine, în cadruloperaţiunilor Flotei 4 Aeriene” Pentru coordo-narea activităţii cu aviaţia germană, a ost de-taşat pe lângă statul major al G.A.L. o echipăde legătură pusă sub ordinele lt.-col. Brasser.Doar Grupul 7 Vânătoare, condus de căpita-nul av. Grigore Crihană şi înzestrat cu avioaneMesserschmitt 109 E, a continuat să primeas-că ordine directe de la comandantul CorpuluiVIII Aerian german37.

De asemenea, G.A.L. a primit un sector

propriu de acţiune şi şi-a schimbat obiectivelece urmau a lovite, acţionând aproape exclu-siv asupra căilor erate care asigurau legăturadintre linia întâi sovietică şi spatele rontului.Grupul 8 Vânătoare (I.A.R.-80) a revenit înluptă începând cu 12 octombrie, de pe terenulde zbor de la Bokovskaia, iar Grupul 6 Vână-toare (I.A.R. 81) a ost redislocat, în acelaşitimp, pe un teren proaspăt amenajat lângăPerelasovski38. În sârşit, transormarea Co-

mandamentului în Grupare Aeriană de Luptăa coincis şi cu înrăutăţirea condiţiilor meteo –ceaţă – având drept eect anularea unor misi-uni (11 şi 13 octombrie).

La 14 octombrie 1942, generalul Paulus,comandantul Armatei 6 germane, a ordonatdiviziilor din subordine să declanşeze asaltulasupra zonei de nord, având ca prim obiectiv ocuparea abricii de tractoare „Djerjinski”. Aost un atac bine pregătit; din aer, eortul între-gului Corp VIII Aerian a ost concentrat asu-

pra celor trei kilometri de ruine care până decurând abricaseră temutul tanc -34. Până adoua zi, germanii au curaţat locul de sovieticişi au început să acţioneze către sud, unde seaau abrica de tunuri „Baricada” şi metalur-gia „Octombrie roşu”39. Armata 62 sovietică ageneralului Ciuikov a ost dată peste cap, sub-unităţi ale acesteia rămânând izolate; niciodatăArmata 6 germană nu a ost mai aproape de victorie. Dar inanteria sovietică au rezistat,graţie unui curaj pe care disperarea că nu maiexistă loc de retragere (era cu spatele la Volga)l-a amplicat.

În plus, Ciuikov a primit întăriri. Aceastărezistenţă sovietică a atras în luptă şi ultimelerezerve pe care Paulus le mai avea la Stalin-grad. A ost exact momentul în care, pe an-curi, în dreptul trupelor române, au început săe masate puternice unităţi blindate şi motori-zate ale Armatei roşii, mişcări pe care şi aviaţiaromână de inormaţii repartizată Armatei 3le-a sesizat.

Comandamentul Aero al Armatei 3 româneşi-a început activitatea la data de 6 august 1942,pe rontul din Caucaz. La momentul îninţăriavea în subordine trei escadrile de inormaţii, oescadrilă de legătură şi nouă baterii de artilerieantiaeriană (două cu tunuri de calibru mijlociu,şase cu tunuri de calibru mic şi o baterie de mi-traliere AA)40. imp de patruzeci de zile, esca-drilele au executat misiuni de recunoaştere de

până la 40-50 km în adâncimea teritoriului ina-mic (193 ieşiri avion/368 ore de zbor). Avioanelede legătură au executat 230 ore de zbor, trans-

iaR 80

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



portând 611 persoane (curieri şi răniţi). Au ostpierdute patru avioane, cu unsprezece membriai echipajelor. În schimb, artileria AA româneas-că a ost creditată cu douăsprezece avioane sovietice doborâte sigur şi şase probabil 41.

Pe rontul de la Cotul Donului aviaţia deobservaţie a Armatei 3 a conlucrat cu aviaţiade recunoaştere îndepăratată a Grupării Aeri-ene de Luptă. Principalele obiective ale acestorescadrile au ost cercetarea îndepărtată pe di-recţia Kazanskaia – Filonovskaia – Nord c..Filonovskaia – Rakovka – Olhovka – Salse –Nord Stalingrad şi cercetare apropiată în secto-rul Ielanskoie – Savastianov – Devkin – Simni-aski – Lebsaski – Logovski. În a doua jumătatea lunii octombrie şi în prima jumătate a luniinoiembrie a ost semnalată o activitate inten-să pe căile erate şi pe aerodromurile sovieti-

ce. „Din coroborarea acestor inormaţiuni, s-aajuns la concluzia că inamicul grupează orţeimportante în aţa Armatei 3 şi în special înzona Kleţkaia-Seramovici şi zona capului depod Cebotarev”. Până la retragerea de pe ron-tul de la Don, Aviaţia de observaţie a Armatei 3a realizat 396 ieşiri/avion şi 533 ore de zbor.42

În Stepa Calmucă, Comandamentul AeroArmata 4 a avut în subordine trei escadrile deobservaţie, o escadrilă de legătură şi un divizi-

on de artilerie antiaeriană. A supravegheat înspecial zona din aţa Corpurilor 6 şi 7 române,semnalând concentrări de orţe blindate şi mo-torizate, nu de puţine ori deschinzând oc de

ltee D Srt,ber Stes ş

aexdr Şerbes dGrp 7 Vtre

mitralieră sau eectuând bombardament uşorasupra acestora. O sinteză inormativă a Co-mandamentului armă că: „în general, ecareavion care pleca în misiune de cercetare aveala bord încărcătura completă de bombe pentruatacul obiectivelor descoperite în cursul exe-cutării misiunilor”. Neavând însă o orţă sem-nicativă, Comandamentul Aero al Armatei 4nu a avut realizări comparabile cu ale GrupăriiAeriene de Luptă. Pe parcursul întregii campa-nii (septembrie-decembrie 1942) a avut doar94 ieşiri/avion, acumulând 203 ore de zbor.Asupra obiectivelor inamice au ost lansate 222bombe a 12 kg şi au ost trase aproape 17.000de cartuşe de mitralieră de calibru 7,92 mm.43.

Grupul 1 Recunoaştere a intrat în organi-ca Grupării Aeriene de Luptă la 14 octombrie1942, chiar în ziua în care Paulus a luat cu asalt

platorma industrială din nordul Stalingradu-lui. S-a stabilit pe acinskaia, având în compu-nere 15 avioane bimotoare: şapte Bristol Blen-heim importate în 1940 din Anglia (ormauEscadrila 1) şi opt Dornier-17, luate de curândde la germani (Escadrila 2)44. Două zile mai târ-ziu, Grupul 3 Bombardament uşor a aterizatpe Morozovskaia. Era compus din opt avioa-ne poloneze P.Z.L. 23 Karas, nouă bimotoareranţuzeşti Potez 63 şi opt aparate româneşti

I.A.R. 37 (trei dintre ele, acuzând deecţiunitehnice, „au rămas în pană pe traect ”)45. Faptulcă erau 40 de aparate de cinci tipuri dierite de-monstrează cât de limitate erau resursele avi-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



aţiei militare române în timpul celei mai maribătălii la care a decis să participe din proprieiniţiativă. Încropirea unor grupuri de aviaţiedin escadrile dierite se situa pe poziţii opusecu recomandările instructorilor Misiunii Aerogermane din toamna anului 1940, când armatanoastră a preluat doctrina militară a Wehrma-

cht-ului. Mai târziu, Ermil Gheorghiu va ar-ma într-un ordin de zi: „Grupul 3 Bombarda-ment uşor a reprezentat o luptă continuă întreposibilităţile materialului şi dorinţa de a seace simţit. Rezultatele pe care le-a înregistratreprezintă un maximum în această privinţă,născut din elanul personalului şi impulsiuneacomandanţilor”46.

ae ert rme dp deşre tresve svete

După ce aviaţia de inormaţii a început săsemnaleze închegarea unor dispozitive inami-ce puternice în aţa diviziilor româneşti, aviaţiade bombardament a Grupării Aeriene de Lup-tă a ost olosită prioritar împotriva acestui pe-ricol. În mai multe rânduri, protecţia bombar-dierelor româneşti a ost asigurată de Grupul7 Vânătoare, care de la jumătatea lunii octom-brie a acţionat de pe aerodromul Karpovka.

Condiţiile meteo (ceaţă, ploi şi ninsoare)au diminuat riposta aviaţiei militare române.Jurnalul de operaţii al Grupării ace des ree-rire la executarea întârziată, parţială sau chiarla anularea misiunilor. Un al doilea motiv carea aectat orţa de şoc aeriană a românilor a ostnumărul din ce în ce mai mic de avioane dis-ponibile; în prima zi a lunii noiembrie valoareaaviaţiei de luptă era ormată din cinci avioanede inormaţii, 29 bombardiere şi 42 de aparate

de vânătoare (dintre care 17 erau Me-109 şi în-deplineau misiuni mai ales pentru germani)47.

În jurul datei de 10 noiembrie devenise clarpentru români şi germani că un atac în zonaArmatei 3 române era iminent. Von Richtho-en, comandantul Flotei 4, a preluat personalcoordonarea acţiunilor aeriene, subordonân-du-şi direct Gruparea Aeriană de Luptă şi di-rijând Corpul al VIII-lea pe rontul de la CotulDonului. O vreme avorabilă care a ţinut câ-

teva zile a permis dezlănţuirea unor atacuriaeriene asupra coloanelor şi concentrărilor detrupe inamice.

Nu a ost sucient... Chiar dacă „trupele te-

restre proprii maniestă entuziasm aţă de eec-tele ce observă”, iar „prizonierii ruşi capturaţi înzilele de 10 şi 11 XI. declară că sunt îngroziţi deacţiunea aviaţiei...”48, declanşarea contraoensivei sovietice la 19 noiembrie a schimbat soartabătăliei (Operaţiunea Uranus). Armata 3 a ostdată peste cap din prima zi (comandanţii ro-mâni au acuzat, înainte, în timpul şi după bătă-lie lipsa mijloacelor corespunzătoare de apărareîmpotriva tancurilor). Subunităţile române auînceput să se retragă haotic şi, în situaţia dată,la eşaloanele superioare s-a simţit o acută lipsăde inormaţii. Dar, din cauza lipsei de vizibilita-te, aviaţia nu a putut executa misiuni.

Dramatismul s-a amplicat a doua zi, cândoensiva s-a declanşat în sectorul Armatei 4din Stepa Calmucă, având acelaşi eect. Primadintre contramăsurile luate de generalii ro-

mâni şi germani a ost aceea de a creea o nouălinie de apărare undeva în aţa trupelor aateîn retragere, olosind ca principal mijloc anti-tanc artileria antiaerienă. Printre cei cărora lis-a ordonat să intre în acest dispozitiv s-a aatşi sublocotenentul Constantin Mihăescu de laMorozovskaia:

„Când sovieticii au rupt rontul, am primitordin să ne deplasăm către nord, pe un alinia-

ment antitanc. La bateria mea, două tunuri aurămas pe poziţie, iar eu am plecat cu celelaltedouă. Am ajuns la locul indicat printre primii.Un oţer superior mi-a xat poziţia şi, pe mă-sură ce alţii soseau, erau instalaţi la stânga mea.Eram, deci, în capătul drept al dispozitivului...Apoi au început să curgă militari de-ai noştride pe ront. Unii erau cu arme, dar erau şi mulţirăniţi. reaceau pe lângă noi spre o zonă de re-grupare din spatele nostru.

La un moment dat, în capătul stâng al linieinoastre, au apărut şi tancurile ruseşti. Eu eramdeparte de ele şi ştiam că tunurile mele sunteciente doar până la o mie de metri. Am aş-teptat şi am văzut că cei din stânga au angajatprimii bătălia. După un timp au deschis ocul şicei din centru şi apoi noi, cei din dreapta, caream prins tancurile cam din lateral. Sovieticiiau ost respinşi... era probabil vreo unitate decercetare. Între timp, în spatele nostru s-a ă-

cut un nou aliniament şi am primit ordin să neregrupăm acolo. Când am ajuns cu cel două tu-nuri pe noul aliniament, am ost trimis înapoila Morozovskaia. Când m-am întors, am aat

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



la rasul pământului. (...) Am ajuns la acinska-ia. Acesta era un aerodrom oarte mare şi eua trebuit să îmi aştept rândul în aer, pentru că

erau multe avioane româneşti şi germane care veneau la aterizare.Când am ajuns la sol, am căutat să stau de

vorbă cu aviatorii români. Acolo, pe un viscolteribil, l-am întâlnit pe comandorul Cristescu,pe care îl cunoşteam de la Braşov din 1937. Eracomandantul grupului de bombardiere înzes-trat cu Savoia-Marchetti 79B. I-am spus de ceam venit şi el mi-a zis: Di Cesare, dacă vrei să tevezi cu Gheorghiu, nu avem decât o soluţie. Să

luăm maşina pe care o am eu la dispoziţie şi sămergem la el! . Mai întâi am mâncat ceva, pentrucă nu mâncasem toată ziua, apoi am plecat.

Ne-am dus în centrul localităţii, la o clădirecu etaj, ostă şcoală. Acolo era sedul GrupăriiAeriene de Luptă, condusă de generalul ErmilGheorghiu. El ne-a primit şi eu i-am explicatpe hartă – asistat de comandorul Cristescu– care era situaţia la Karpovka şi Stalingrad.Gheorghiu i-a cerut lui Cristescu să trimită un

bimotor Savoia la Grupul 7 şi să ia toţi pilo-ţii care nu aveau avioane şi nu puteau ieşi dinîncercuire. Dar Cristescu a răspuns că nu areniciun avion disponibil, pentru că a doua zi

trebuie să plece în misiune de bombardamentundeva în spatele rontului sovietic. Şi totel a sugerat să se apeleze la unitatea de aero-transport. Gheorghiu l-a chemat pe căpitanulMihail Pavlovschi, comandantul grupului detransport aerian, care era înzestrat cu Junkers52. Avioanele acestea ăceau legătura cu ţara.

Aduceau de acasă diverse materiale, inclusiv corespondenţa, şi tot ele duceau ceea ce tri-miteam noi. Pavlovschi a primit ordinul ca adoua zi de dimineaţă un Junkers 52 să ajungăpe Karpovka şi discuţia s-a terminat.

Eu am revenit la aerodromul acinskaia îm-preună cu Cristescu. În dimineaţa următoare,pe un viscol nemaipomenit, - era 25 noiembrie1942 – au mai venit doi aviatori de la Karpovka.Primul a ost căpitanul german Schmidt, oţe-

rul nostru de legătură cu Grupul de Stuka. Aldoilea care a venit a ost căpitanul Dan Scurtu.(...) rimotorul de transport Junkers 52 se pre-gătea să plece la Karpovka, aşa cum ordonaseGheorghiu. Schmidt s-a urcat în acest avion şia insistat ca piloţii români să decoleze imediat,pentru că pe aerodromul Grupului 7 situaţiaera oarte critică.

ancurile erau ţinute la marginea aerodro-mului de artileriştii antiaerieni, dar nimeni nu

ştia pentru cât timp. Ordinul era să ia în primulrând piloţii care nu aveau avioane. Dar, cândavionul a aterizat, mulţi s-au îngrămădit să seurce. În această situaţie, un pilot român, Con-stantin Rozariu, a scos pistolul şi a tras în aercâteva ocuri. El a cerut să se urce întâi piloţii,apoi, dacă mai erau locuri, mecanicii sau alţi oa-meni oarte utili pentru misiunile următoare.

După ce s-au urcat cei vizaţi şi avionul sepregătea să decoleze, s-a întâmplat următorul

lucru: oamenii ind disperaţi, doi soldaţi s-auagăţat de coada avionului. Unul era cu aţa însensul de mers al avionului şi unul cu spatele.Cel care a ost cu aţa a ost izbit de curentul deaer şi dat jos în momentul în care avionul a luat viteză. A căzut, dar n-a murit. Celălalt a ajunsla acinskaia, bineînţeles îngheţat. A ost dat jos şi dus la un punct sanitar. A supravieţuit...

ot prin piloţii Junkersului 52 şi prin neamţs-a transmis ordinul generalului Gheorghiu ca

toată lumea să plece de la Karpovka. Primii careau încercat să plece au ost mecanicii, în run-te cu locotenentul Gheorghe Simonetta. Nu auputut să spargă încercuirea şi s-au întors. Sigur,

Sbteet vtr i D cesre

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



aviatorii care aveau avioane au început să por-nească motoarele şi să plece spre acinskaia.Printre primii care au încercat să decoleze a ostadjutantul Iolu. Acesta însă, ca să-l salveze peoţerul mecanic al grupului, pe Simonetta, arenunţat la paraşută. Simonetta s-a urcat în ca-bină, iar Iolu s-a aşezat în braţele lui. A închis

cabina şi a pus motorul în plin. Dar tancurilesovietice erau la marginea aerodromului şi tră-geau în avioanele care încercau să plece. O raa-lă l-a lovit pe Simonetta, care a murit pe loc. Dincauza aceasta, Iolu nu a mai putut să controlezecum trebuie şi a accidentat avionul. A ost rănitşi evacuat cu Junkersul, care încă nu plecase. Aost operat şi a trăit şi după război. Simonettaa rămas acolo, la Karpovka... Al doilea avioncare a avut probleme a ost acela al căpitanuluiAlexandru Şerbănescu. El era în cabină deja, iarsoldatul era urcat pe plan şi da la manivelă să-ipornească motorul. Soldatul a ost împuşcat şia căzut. Un mecanic a sărit pe aripă, i-a pornitmotorul şi aşa Şerbănescu a putut să decoleze.Adjutantul iberiu Vinca a scos aparatura radiodin burta avionului şi în locul ei a băgat un me-canic. Pe al doilea l-a înghesuit în spatele scau-nului de pilotaj, unde era loc pentru micul bagaj.L-a băgat cu picioarele acolo şi i-a ţinut corpulcu umerii. Şi, în poziţia asta chinuită, Vinca a

decolat şi a ajuns cu ei la acinskaia. Ceilalţi pi-loţi au decolat, ecare cu avionul personal, da-că-l avea, sau au venit cu Junkers-ul 52.

imp de câteva zile mai zbura câte un Jun-kers de la acinskaia la Karpovka. Echipajelelor erau însoţite de oameni de la Grupul 7, careăceau legătura între comandant şi cei rămaşipe aerodromul de lângă Stalingrad. Au zbu-rat mai ales sublocotenenţii Liviu Mureşanu,care era din Cluj şi Ion Simionescu, care era

din Buzău. Amândoi ăceau parte din Escadrila58. Puiu Mureşanu, cum îi spuneam noi, eraun om bine dezvoltat, bine educat şi un pilotde vânătoare oarte bun, ştiu asta pentru că aost coechipierul meu în perioada lui de an-trenament. Cei care au rămas pe Karpovka aureuşit, la un moment dat, să treacă prin liniilesovieticilor şi să ajungă la Stalingrad, pe aero-dromul Pitomnik. După nu mai ştiu câte zileşi nu ştiu în ce el, o parte dintre ei au ajuns la

acinskaia. Printre ei se aa şi ordonanţa mea,care mi-a adus lada personală. Mi-a cerut scu-ze că i-a ost oame şi a mâncat pâinea pe carea găsit-o în ladă...”50

Cu Karpovka şi cu alte aerodromuri pier-dute, germanii şi românii au decis păstrarea cuorice cost a aerodromurilor de la Morozovska-ia şi acinskaia, care, odată luată hotărârea dea aproviziona din aer trupele din încercuireade la Stalingrad, deveneau nepreţuite. Sovieti-cii au sesizat şi ei importanţa acestor terenuride zbor şi, neavând încă posibilitatea de a lecaptura prin acţiuni ale trupelor terestre, le-ausupus bombardamentelor aeriene. General-maior (r) Constantin Mihăescu a ost rănit în-tr-un astel de atac:

„Revenisem pe Morozovskaia... Vremeaera cumplită. Cum supravegheam cerul maiales către Est, primeam viscolul în aţă. Ca săse protejeze, nemţii oloseau măşti. Noi nuaveam aşa ceva şi de aceea ne-am tras ciorapii

pe cap şi le-am ăcut găuri în dreptul ochilor.Apoi, către sârşitul lunii noiembrie, când vre-mea s-a mai îmbunătăţit, au început atacurileaeriene sovietice cu o intensitate oarte mare.În ziua de 30, în timp ce bateria mea deschise-se ocul asupra unor avioane care loveau aero-portul, un alt avion inamic, nici acum nu ştiude care era, pentru că nu l-am văzut, a venitrazant asupra noastră şi a deschis ocul. Auost omorâţi cercetaşul şi transmisionistul, iar

eu am ost rănit la piciorul drept.Am ost evacuat de către soldaţii mei că-

tre un punct de triere a răniţilor din zona ger-mană. Undeva, în spatele rontului, pe o caleerată care ducea spre Rostov, era un canton.Acolo erau aduşi răniţii şi erau lăsaţi în zăpadă.Cât te uitai cu ochii, pe o rază de un kilometruîn jurul cantonului, erau numai răniţi întinşi lapământ. Printre ei circulau maşini sanitare şi îisăltau, dar după anumite criterii. De exemplu,

tanchiştii aveau prioritate, ind consideraţipersonal calicat. Apoi, în raport cu trupa, deasemenea oţerii şi suboţerii aveau priorita-te. Răniţii din maşinile sanitare erau aduşi lacanton, unde se aa o echipă de medici ger-mani care îi pansa. Pe calea erată era şi un trencare venise plin cu muniţie şi alimente şi careacum era încărcat cu cei pe care deja îi văzuse-ră medicii. Am ost şi eu urcat într-un vagon şiaşa am părăsit rontul. A ost ultimul tren care

a plecat din regiunea Stalingrad”51

.

În luna decembrie, Gruparea Aeriană deLuptă, mult subdimensionată, a acţionat în

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



sprijinul trupelor române şi germane aate îndeensivă la sud de râul Cir. Aviaţia de inor-maţii a G.A.L. a încetat, practic, să mai existe.Singurul avion operaţional de recunoaştereîndepărtată disponibil a ost trimis să ajuteaviaţia de observaţie a Armatei 352. Aviaţia deluptă a executat mai multe misiuni de bombar-dament asupra mecanizatelor Armatei roşii,ind creditată cu 30-40 de tancuri şi 100-120de autovehicule distruse şi cu 13 avioane (11sigure) doborâte53.

Atacurile în adâncime, pe direcţia sud, aleunor corpuri mecanizate sovietice, declanşateîn sectorul Armatei 8 italiene la 16 decem-brie au pus sub semnul întrebării menţinereade către români şi germani a aerodromurilorMorozovskaia şi acinskaia. În acest context,la 23 decembrie, Gruparea Aeriană de Luptă a

primit ordin de la Flota 4 germană să-şi muteunităţile pe aerodromul Novocerkarsk, în regi-unea Rostovului. Era astel părăsită zona dra-maticei bătălii a Stalingradului.

În 1943, G.A.L. a devenit Corpul AerianRomân şi a continuat acţiunile de luptă dinRăsărit. Uzura materialului a ost suplinităprin import de avioane din Germania: bom-bardiere Junkers 87 şi 88, avioane de vânătoa-re Messerschmitt 109 (varianta G) şi avioanede asalt Henschel 129. Cu o orţă revigorată,

campania răsăriteană, începută în august-sep-tembrie 1942, a ost continuată până în lunaaugust 1944.

iii. concluZii

În toamna anului 1942, aeronautica milita-ră română a participat la eortul de război alarmatei române în Bătălia de la Stalingrad cuurmătoarele structuri: Grpre aer delpt, Rege aer îtt, Brgd4 artere ater, cmdmetaer armte 3 rme şi cmdmet aer armte 4 rme. Primele treiau purtat acţiuni militare în special în zonamarelui centru industrial de pe Volga; ultimeledouă au acţionat la Cotul Donului şi, respectiv,în Stepa Calmucă.

Iniţial, aeronautica militară română nua dezvoltat acţiuni independente, misiunileacesteia indu-i stabilite de comanda Flotei

4. Începând cu 10 octombrie, generalul ErmilGheorghiu, şeul G.A.L., a preluat şi comandaoperativă a escadrilelor din subordine.

În bătălia de la Stalingrad, aeronauticamilitară române a avut următorul rol:

a) de a sprijini unităţile terestre din linia în-tâi, în mod direct , prin obţinerea de inormaţii vitale din câmpul inamic şi prin atacul poziţii-lor adverse şi în mod indirect , prin atacul asu-

pra comunicaţiilor armatelor sovietice;b) de a interzice inamicului aerian spaţiulocupat de diviziile române şi germane.

c) de a aproviziona unităţile din linia întâisau aate în încercuire şi de a evacua răniţ

Din păcate, aviatorii şi artileriştii antiaerieniromâni au ost puşi în situaţia de a ace aţă, cumijloace mai reduse decât cele din 1941, unuiinamic mai puternic decât cel pe care îl înrun-tase cu un an în urmă. Când unităţile aero şi

AA române au intrat în dispozitiv, puterea ae-riană sovietică era în creştere în sectorul sudic,iar cea germană se diminuase mult aţă de lunaiunie 1942, când începuse Operaţiunea Blau.

St. cstt Mes

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



În aceste condiţii, aeronautica română aavut următoarele rezultate:

Aviaţia de informaţii a avut meritul de asesiza cu o lună înainte concentrarea trupelorsovietice în sectorul Armatei 3 române. Urma-re directă a realităţilor semnalate, aviaţia deluptă română şi germană si-a concentrat eor-

tul asupra acestora. Cum românii şi germaniinu au avut capacitatea de a întări aliniamentulArmatei 3 (sau pe cel al Armatei 4) cu unităţiterestre puternice, care să acă aţă loviturii dela Cotul Donului şi din Stepa Calmucă, activi-tatea inormaţiilor aero nu a avut un rol deter-minat privind soarta bătăliei.

O lacună a acestei specialităţi aeronauticea ost lipsa posibilităţii de a ace recunoaşteripe timp de noapte (lipsă simţită şi cu un an

înainte, in timpul luptelor din Basarabia şi dela Odessa). În consecinţă, olosind ca timp dezbor doar orele cu lumină, nu a ost în măsurăsă stabilească activitatea inamicului pe timp denoapte. De asemenea, zburând doar ziua, avi-oanele de recunoaştere îndepărtată şi cele deobservaţie s-au aat mai tot timpul în pericolde a atacate de vânătorii sovietici.

Aviaţia de bombardament a ost reprezen-

tată de trei grupuri subdimensionate: 1, 3 şi 5,înzestrate cu material volant eterogen şi consti-tuite în Flotila 2 Bombardament. De multe ori,misiunile planicate au ost anulate din cauza

condiţiilor meteo. Cu toate acestea, a executatpeste 300 de misiuni, asupra obiectivelor a o-losit în special bombe de 50, 100 şi 250 kg. (îngeneral, pentru lovirea din aer a ţintelor s-auolosit patrule de câte trei avioane). A atacatatât sectoare ale trupelor sovietice din linia în-tâi, cât şi comunicaţiile din spatele rontului.

Aerodromurile inamice au ost mai puţin

vizate, intrucât s-a constatat că avioanele He-111 şi Savoia-Marcetti 79, specializate în bom-bardamentul de la înălţime, nu sunt ecienteîmpotriva unor ţinte dispersate şi protejate debiute din pământ, aşa cum era dispus la solmaterialul volant sovietic.

O nemulţumire permanentă a piloţilor areprezentat-o lipsa blindajului în zona echi-pajelor şi a motoarelor, ăcându-le vulnerabilemai ales aţă de artileria A.A. inamică (cel pu-ţin şapte bombardiere româneşti au ost dobo-râte de antiaeriana sovietică).

Aviaţia de vânătoare a ost ormată dinGrupurile 6 şi 8 din Flotila 2 şi din Grupul 7din Flotila 1 (în timpul bătăliei de la Stalingrad,Grupul 7 s-a subordonat operativ Flotilei 2). Aost creditată cu 54 de victorii, dintre care 40au ost obţinute în timpul misiunilor de vână-toare liberă54. În campania precedentă (1941), vânătoarea Grupării aeriene de Luptă, ormatătot din trei grupuri (5, 7 şi 8) a ost capabilă să

doboare cel puţin 143 de avioane sovietice. În1942 condiţiile au ost mai dicile: adversarulaerian avea avioane cel puţin comparabile cucele ale românilor iar condiţiile meteo au ţinut

Stk pe erStgrd

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



mai mult timp la sol vânătorii români. Expe-rimentarea avionului de vânătoare-bombarda-ment I.A.R.-81 nu a dat rezultatele aşteptate.După această campanie, avioanele I.A.R. 81 auost olosite doar în misiuni de vânătoare, întimp ce pentru misiuni de bombardament înpicaj au ost importate Ju-87 Stuka.

Artileria antiaeriană a s-a aat pe rontulde la Stalingrad cu baterii de calibru mijlociuşi mic (o brigadă ormată din două regimen-te). Divizioanele au ost distribuite în apărareaunor obiective ale Grupării Aeriene de Luptăsau ale trupelor terestre. Artileriştii antiaerieniromâni au înruntat un adversar agresiv, care,spre deosebire de anul anterior, şi-a dezvoltatcapacitatea de lovirea prin atacuri disciplina-te care combinau asaltul (la joasă înălţime) cubombardamentul greu (de la înălţimi medii şi

mari). Artileriştii români s-au dovedit însă su-cient de bine pregătiţi încât să riposteze eci-ent, iar când situaţia a impus-o, să îndeplineas-că misiuni de apărare împotriva tancurilor.

ANEXĂ ord de Z nr. 19

Astăzi, 6 decembrie 1942, împlinindu-se treiluni de când GRUPAREA AERIANĂ DE LUPĂ

participă eectiv cu unităţile sale de bombardament,vânătoare şi recunoaştere la sprijinirea şi întărireaacţiunii Armatei 3 Române şi a Armatei 6 Germaneîn lupta de pe Don şi de la Stalingrad, se citează prinOrdin de Zi pe Grupare toate unităţile în subordine

pentru activitatea şi rezultatele deosebite pe care le-au obţinut.

A. AVIAŢIA DE BOMBARDAMEN

1. Grupul 5 Bombardament

Execută: 105 misiuni de bombardament cu 529avioane ieşite

otalizează: 1.136 ore de zbor Lansează: 861.584 kg. bombe. În sectorul Stalingrad distruge circa 25 tunuri

terestre, 15 tunuri a.a., două poziţii aruncătoare,două poduri pontoane, o navă şi mai multe ambar-caţiuni.

Provoacă mai multe incendii şi şase explozii pu-ternice.

În bătălia de pe Don distruge sau avariază in- stalaţii de c.. şi material rulant în gările de maretrac şi întrerupe circulaţia în 13 puncte; distrugedouă trenuri şi avariază alte trei.

Obţine aceleaşi eecte asupra 400-500 de auto-vehicule, care de luptă şi vehicule hipomobile. Pro-voacă inamicului pierderi mari în personal.

Susţine 13 lupte aeriene şi obţine o victorie.

Grupul 5 Bombardament este unitatea care s-aarmat cel mai mult printre unităţile de bombarda-ment greu ale Grupării:

– prin măsurile pe care le-a luat de a putea inter-veni la timp în toate acţiunile care i s-au ordonat;

– prin pregătirea, conştinciozitatea şi tenacita-tea cu care le-a executat;

– prin aptul că niciodată echipajele sale nu auezitat a se angaja în misiunile cele mai periculoase(acţiunea de la RASPOPINSKAJA) şi cele din peri-oada oensivei inamicului de pe Don, când echipaje-le au atacat de la 50 şi 100 m.

– prin rezultatele pe care le-au probat, în majo-ritatea cazurilor, prin otograi aeriene.

2. Grupul 1 Bombardament Execută: 91 misiuni de bombardament cu 365

de avioane ieşite;otalizează: 654 ore de zbor

Lansează: 369.115 kg. bombe Distruge sau avariază instalaţii de c.., material

rulant în cinci gări de mare trac şi întrerupe circu-laţia în trei puncte prin distrugerea liniilor.

Distruge sau avariază trei trenuri în mişcare, oremiză de c.., un pod pontoane, două-trei baterii deartilerie, un atelier reparaţii care de luptă şi 200-300 autovehicule.

Provoacă mai multe incendii, cinci explozii laobiectiv şi produce pirderi în trupele inamice.

Susţine şase lupte aeriene şi obţine două victo-rii.

Grupul 1 Savoia, prin rezultatele obţinute, acontribuit cu ecacitate la micşorarea orţei comba-tive a inamicului şi la întreţinerea unei depresiunimorale în rândurile vrăşmaşe.

Cu personalul şi materialul său a întărit eor-tul comun care se ace pentru câştigarea victoriei

nale.

3. Grupul 3 Bombardament uşor Execută: 104 misiuni de bombardament cu 294

avioane ieşite;otalizează: 431 ore de zbor;

Lansează: 91.257 kg. bombe Distruge sau avariază 100-150 de autovehicule,

care de luptă şi vehicule hipo, 6-8 baterii de artilerie,două depozite, o ambarcaţiune pe Don, 9 trenuri, ohaltă de c.., o rampă de debarcare şi un post de co-mandă.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Provoacă 14 incendii, şapte explozii puternice şinumeroase pierderi în trupele inamice.

Grupul 3 Bombardament uşor a reprezentat oluptă continuă între posibilităţile materialului şidorinţa de a se ace simţit. Rezultatele pe care le-aînregistrat reprezintă un maximum în această pri-vinţă, născut din elanul personalului şi impulsiuneacomandanţilor.

B. AVIAŢIA DE VÂNĂOARE

1. Grupul 7 Vânătoare Execută: 277 de misiuni, astel :– 85 misiuni de vânătoare liberă şi atac la sol;– 80 misiuni de protecţie av. bombardament;– 92 misiuni de acoperire aeriană cu 805 avioa-

ne ieşite şi cu un total 837h şi 25’ zbor.Susţine 15 lupte aeriene şi doboară 8 avioane;

distruge trei avioane la teren.Grupul 7 Vânătoare, prin comandantul şi per-

sonalul său pune în evidenţă noţiunile de energie, promptitudine în execuţie, conştinciozitate în îngri- jirea materialului.

El se armă ca o unitate care nu a şovăit nici-odată când a ost trimis să-şi acă misiunea, saucând, izolat de restul grupurilor, este pus într-o situ-aţie de mai mare nesiguranţă.

2. Grupul 8 Vânătoare Execută 216 misiuni, astel:– 71 misiuni de vânătoare liberă şi atac la sol;– 94 misiuni de protecţie av. bombardament;– 27 misiuni de acoperire aeriană;– 4 recunoaşteri sondă.– cu 660 avioane ieşite şi cu un total de 813h şi

15’ zbor.

Susţine 10 lupte aeriene şi doboară 15 avioaneinamice.

Grupul 8 Vânătoare îşi îndeplineşte datoria princontribuţia ce o aduce în micşorarea orţei aerieneinamice şi în posibilitatea de lucru ce o asigură avia-ţiei de bombardament, mereu în luptă cu greutăţilede ordin tehnic pe care i le creează materialul şi ac-ţiunea aeriană inamică.

3. Grupul 6 Vânătoare-Bombardieră Execută 152 de misiuni, astel:

– 46 misiuni de vânătoare liberă;

– 83 misiuni de protecţie a bombardamentului;– 6 misiuni de acoperire aeriană;– 17 misiuni de bombardament în picaj şi atac

la sol, în cursul cărora lansează 15.600 kg bombe

Are 391 avioane ieşite şi totalizează 530 ore dezbor.

În cursul acţiunilor de bombardament în picaj distruge 15-20 autovehicule şi provoacă inamicului

pierderi în personal.Susţine 11 lupte aeriene şi doboară 18 avioane

inamice.Grupul 6 Vânătoare-bombardieră se armă prin victoriile aeriene obţinute şi prin libertatea deacţiune pe care o asigură ormaţiunilor noastre debombardament.

Grupul a ost la datorie cu toate pierderile su- erite din cauza acţiunii inamice şi a greutăţilor deordin tehnic ce au ost impuse materialului pe tere-nurile improprii din Cotul Donului.

C. AVIAŢIA DE RECUNOŞERE

Grupul 1 Recunoaştere Execută 145 misiuni cu un total de 336 ore de

zbor. Lucrând iniţial în protul Armatei 3 Române,

Armatei 6 Germane şi Armatei 8 Italiene, reuşeşte,între 15 şi 26 octombrie, să determine că eortul ina-mic se îndreaptă către sectorul Armatei 3.

Concentrându-şi după aceea activitatea inor-mativă numai în zona acestei Armate, semnalează

în decurs de cinsprezece zile: 7.000-8.000 de auto-vehicule şi cca. 300 tancuri, dovedind că inamicul îşi concentrează orţe importante în aţa Armatei, în

special în sectoarele C. 2 A. (SCHEBOAREW – DENIAKIN – KALMYKOWSKIJ) şi C. 4 A. (KLE-SKAJA – KARASENSKIJ – PODPESCHENSKIJ).

Precizează dispozitivul de a.c.a. al inamicului şidescoperă terenurile de aviaţie din aţa zonei Armatei.

Aduce documentarea otogracă asupra obiecti-velor importante (c.., zone de concentrare, terenuri

de aviaţie) prin care înlesneşte concentrarea aviaţieide bombardament în condiţiuni optime.

Pe timpul atacului inamic descoperă mişcarearezervelor şi inormează asupra liniilor atinse de ca-

petele coloanelor. Doboară trei avioane de vânătoare de tip JAK

(Yak – n.a.). Prin acţiunea sa inormativă Grupul 1 Recu-

noaştere a reuşit:– să orienteze din timp Comandamentul asupra

intenţiunilor inamicului;

– să semnaleze un număr de obiective importan-te care au olosit comandamentului G.A.L. în între-buinţarea oportună şi ecace a aviaţiei de bombar-dament.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Echipajele Grupului s-au distins în mod cu totul deosebit prin zborurile lor îndrăzneţe, pline de ris-curi, executate în condiţiuni atmoserice neînchipuit de grele, de la înălţimi ce au variat uneori între 30 şi100 de metri, în zone în care apărarea antiaerianăinamică era ecace atât prin numărul mijloacelor cât şi prin precizia tragerilor.

Ţin să remarc că otograile aeriene şi lucrările

în legătură cu exploatarea lor, pe care le-a prezentat această unitate, au marcat o evoluţie aţă de modul în care s-a ăcut şi înţeles până în prezent.

D. AVIAŢIA DE LEGĂURĂ

Escadrila 113 Legătră A intrat sub ordinele Grupării Aeriene de Luptă

la data de 1 octombrie 1942. A executat 253 misiuni, astel:

40 misiuni de Comandament;

85 misiuni de legătură;121 misiuni de transport;7 misiuni de depanare.

A totalizat 450h şi 30’ de zbor. A transportat 4.500 kg (poştă, coletărie, curieri

către P.C.). A parcurs 67.575 km.Cu un număr redus de avioane, prin grija ce a

pus în întreţinerea materialului. Prin înţelegerea importanţei pe care o au legă-

turile pentru un Comandament, personalul acesteiunităţi a ost totdeauna în măsură să execute misiunile care i s-au încredinţat, indierent de timp şi situaţie.

E. BAALIONUL 1RANSMISIUNI-EXPLOAARE

Prin întrebuinţarea judicioasă a tuturor mijloa-celor tehnice care i s-au pus la dispoziţie a asigu-rat toate transmisiunile necesare Grupării Aerienede Luptă, deşi această sarcină trebuie să revină în

parte şi Serviciului de ransmisiuni al Armatei Ger-mane.

A deschis: 40 centrale teleonice;4 telegrace

şi a întins cca. 800 km. cablu Prin impulsiunea şi energia Comandanţilor şi

prin munca ără preget a personalului, Batalionul 1 ransmisiuni-Exploatare a ăcut ca Gruparea Ae-riană de Luptă să e mereu în legătură cu Coman-damentele superioare şi cu unităţile din subordine,

indierent de stricăciunile şi întreruperile pe care le-au cauzat bombardamentele aeriene inamice. În această perioadă, de la 6 septembrie la 6

decembrie 1942, când Gruparea Aeriană de Luptă

execută 1.050 de misiuni, când realizează 4.737 orede zbor, lansează 1.337.506 kg de bombe şi distruge50 de avioane inamice, oţerii statului său major

sau remarcat printr-o netăgăduită valoare proesi-onală, printr-un spirit deosebit de iniţiativă şi prin-tr-o analiză justă a elementelor care mi-au servit laluarea hotărârilor.

Cu toţii, oţeri, suboţeri şi soldaţi au ost la da-torie chiar şi atunci când P.C. al Grupării Aerienede Luptă a trebuit să lucreze sub bombardamenteleaeriene.

Prin aceasta, Comandament şi unităţi participăeectiv în ideea de a-şi servi Ţara, la atingerea scopu-lui nal: obţinerea victoriei în care Aviaţiei Românei se va recunoaşte o parte de merit şi de contribuţie.

COMANDANUL GRUPĂRII AERIENE DE LUPĂ

General de escadră aviator,

ss. Gheorghiu Ermil

Sursa: A.M.R., Fond Corpul Aerian Român,Dosar 1, . 10-14.

BiBlioGRaFiE

ARHIVELE MILIARE ROMÂNE:– Fond Flotila 1 Vânătoare– Fond Gruparea Aeriană de Luptă

– Fond Jurnal de operaţii G.A.L.– Fond Microlme– Fond Statul Major al Aerului

ARHIVELE C.N.S.A.S.– Fond P (Penal)

SUDII ŞI LUCRĂRI DE SPECIALIAE* * * – Istoria artileriei şi rachetelor antiaeriene

române, Editura Modelism, Bucureşti, 1996avrm, Ver, Zburătorii României Mari,

Editura Alpha MDN, Buzău, 2007hrdest,V, Grberg, i, Red Phoenix Ri- sing. Te Soviet Air Force in World War II , Universi-ty Press o Kansas, 2012

hwrd, Je S. a., Stopped At Stalingrad. Te Lutwae and Hitler’s Deeat in the East 1942-1943,University Press o Kansas, 1998

Rg, M, Cum a câştigat U.R.S.S. al Doilea Război Mondial sau pe cine nu laşi să moară, nu telasă să trăieşti, în Istorie şi civilizaţie, Anul IV, Nr.30 (martie 2012)

INERVIURI* General-locotenent (r) Ioan Di Cesare* General-maior (r) Constantin Mihăescu

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



1 Vezi, pe larg, concluziile ataşatului aero al Ro-mâniei la Berlin, lt-cdor Al. Zaharescu, în raportulpe care l-a întocmit în vara anului 1940 reeritor lacapacitatea combativă a Lutwae, Arhivele MilitareRomâne (în continuare, A.M.R.), Fond Microlme,Rola P. II 3. 1185, cadrul 112.

2 A.M.R., Fond Flotila 1 Vânătoare, Dosar 50,

. 356.3 Joel S. A. Hayward, Stopped At Stalingrad. Te Lutwae and Hitler’s Deeat in the East 1942-1943,University Press o Kansas, 1998, p. 19

4 Ibidem, p. 180.5 Von Hardesty, Ilya Grinberg, Red Phoenix Ri-

sing. Te Soviet Air Force in World War II , Universi-ty Press o Kansas, 2012, p.5

6 Ibidem, p. 87 Ibidem, p. 15.8 Ibidem, p. 53.9 Mihai Rogai, Cum a câştigat U.R.S.S. al Doilea

Război Mondial sau pe cine nu laşi să moară, nute lasă să trăieşti, în Istorie şi civilizaţie, Anul IV,Nr. 30, p. 68. Conorm acestei surse, până la sârşitulrăzboiului au ost livrete sovieticilor şi 8.218 tunuriantiaeriene.

10 Von Hardesty, Ilya Grinberg, Op.cit . pp. 112-113.

11 Ibidem, p. 114.12 A.M.R., Fond Flotila 1 Vânătoare, Dosar 63,

. 13.13 Idem, Fond Gruparea Aeriană de Luptă, Do-

sar 1. . 1-3;14 Idem, Fond Flotila 1 Vânătoare, Dosar 50,. 358.

15 Idem, Fond Microlme, Rola P II 3.1189, Ca-drul 15.

16 Joel S. A. Hayward, Op.cit., p. 185.17 Ibidem, p. 188-189.18 Ibidem, p. 195.19 A.M.R., Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar

3, . 2.20 Valeriu Avram, Zburătorii României Mari,

Editura Alpha MDN, Buzău, 2007, pp. 144-145.21 Arhivele CNSAS, Fond P , Dosar 015409, . 11.22 Ibidem, . 13-15.23 Ibidem, . 20-28.24 Ibidem, . 30.

25 A.M.R., Fond Statul Major al Aerului, Dosar309, . 38.

26 * * * – Istoria artileriei şi rachetelor antiaerieneromâne, Editura Modelism, Bucureşti, 1996, p. 218

27 Ibidem, p. 230.28 Interviu cu gl.mr. (r.) Constantin Mihăescu,

nepublicat.29 A.M.R., Fond Statul Major al Aerului, Dosar

309, . 32-35.30 Idem, Dosar 871, . 11.31 Interviu cu gl.mr. (r.) Constantin Mihăescu

(nepublicat, în posesia autorului).32 A.M.R., Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar

3, . 8.33 Interviu gl.-lt. (ret.) Ioan Di Cesare (nepubli-

cat, în posesia autorului).34 A.M.R., Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar

3, . 24.35 Ibidem, . 20-50.36 Ibidem, . 60-68.37 Ibidem, . 79.38 Ibidem, . 87.39 Joel S. A. Hayward, Op.cit., p. 210-212.40 A.M.R., Fond Statul Major al Aerului, Dosar

309, . 32.41 Ibidem, . 33.42 Ibidem, . 40.43 Ibidem, . 3644 Idem, Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar

3, . 82.45 Ibidem, . 96.46

Vezi Anexa.47 A.M.R., Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar3, . 124.

48 Ibidem, . 157.49 Interviu cu gl.mr. (r) Constantin Mihăescu

(nepublicat, în posesia autorului).50 Interviu gl.-lt. (ret.) Ioan Di Cesare (nepubli-

cat, în posesia autorului).51 Interviu cu gl.mr. (r) Constantin Mihăescu

(nepublicat, în posesia autorului).52 A.M.R., Fond Statul Major al Aerului, Dosar

311, . 9.53 Ibidem, . 10.54 Idem, Fond Jurnal de operaţii G.A.L., Dosar

3, .

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Sârşitul anului 1942 a adus modicăriimportante în evoluţia operaţiunilor militare.

Forţele aliate româno-germane au suerit unadintre cele mai grele înrângeri ale Campanieidin Est, iar eectele căderii Stalingradului asu-pra moralului armatelor au ost devastatoare1.În consecinţă, s-a decis reevaluarea activităţi-lor de propagandă şi adaptarea tuturor progra-melor la realitatea creată de eşecul militar perontul de Est. În atenţia MStM au stat douăobiective: neutralizarea propagandei străi-ne (în special a celei britanice şi sovietice) şi

exercitarea unui control strict asupra inorma-

ţiilor2. Combaterea deetismului a devenit unadintre priorităţile autorităţilor statului, civile şi

militare.

îd, dezdejde ş dezteresBiroul 2 inorma, în noiembrie 1942, că nu-

mărul celor care erau tot mai mult convinşi deinutilitatea luptei se aa într-o continuă creşte-re. Broşurile, conerinţele, ziarele nu mai convingeau. Cei care diuzau materialele de pro-pagandă acuzau conţinutul mult prea sosticatal acestora, cerând să se imprime tuturor tipă-

riturilor un caracter mult mai accesibil. Potri-


MioaRa anon *

SFâRŞiul unEi EPoPEi: PRoPaGanDaDE RăZBoi Şi DEZaSRul

DE la SalinGRaD

Abstract

Te end o the 1942 brought signicant changes in the evolution o military operations onthe Eastern ront. Te consequences o the all o Stalingrad on the morale o Romanian-Ger-man armies were devastating. Te civil and military authorities tried to raise the morale o the troops and keep their aith in a nal victory. Te motives or deeatism were multiple, thesehaving causes as much in immediate reality as in an institutional tradition: the ractious rela-tions between ocers and soldiers; the lack o military equipment; the tense relations with theGerman allies, especially ater Stalingrad; exhaustion o morale and the eects o Soviet and

British propaganda. Propaganda was successul as long as the military operations were successul. Te extension

o the war, the discriminating treatment applied to Romanian soldiers by the Germans, the Russian winter, and attacks by partisans contributed to the diminution o the troops’ conden-ce in winning a decisive victory.

Keywords: Stalingrad, Romanian propaganda, Eastern ront, deeatism

* Cercetător ştiinţic principal Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



vit SSI, dezinteresul pentru luptă al celor carese întorceau pe ront avea la bază două cauze:propaganda britanică mult mai credibilă şi maipuţin agresivă, permisionarii ind încrezătoriîn inormaţiile urnizate de BBC; şi propagan-da sovietică care descria condiţiile deosebit deatrăgătoare ale prizonieratului. Dacă în primul

caz, postul britanic insista asupra sacriciilorinutile şi a scopurilor care nu justicau pre-zenţa românească dincolo de linia Nistrului,în cel de-al doilea caz, sovieticii îndemnau lapărăsirea luptei şi întoarcerea armelor împo-triva trupelor germane: „Soldaţi români! Numai ascultaţi ordinele date de Antonescu şiîncetaţi lupta împotriva trupelor sovietice carenu au nimic cu voi. Armele voastre trebuie săse îndrepte contra trupelor hitleriste care v-au

cotropit ţara!”3

.Apărarea intereselor superioare de stat re-clama intervenţia Ministerului Propagandeipentru combaterea propagandei adverse. Sepreconiza elaborarea unor planuri uncţiona-le, care să convingă populaţia de necesitateacontinuării războiului. Aceasta presupuneapublicarea de articole scurte în marile ziare ale vremii, „repetate zi de zi”, plasarea de aşe pestrăzile oraşelor şi în mijloacele de transport

în comun; „îndemnuri ingenioase” în cinema-tograe; predici în biserici; conerinţe asuprapericolului rusesc: „Motivele care ne impun săluptăm pe Volga în contra bolşevicilor să cadăzilnic ca picătura în suetele românilor pentrua învinge îndoiala”4. Intelectualii, în special li-teraţii trebuiau să-şi pună condeiul în slujbaneamului şi să zugrăvească la radio, în ziaresau în reviste realităţile sovietice.

„Răspândirea deetismului” a stat la baza

emiterii ordinului general nr. 28, din 14 no-iembrie 1942, prin care generalul ConstantinPantazi atrăgea atenţia oţerilor asupra „cu-rentelor deetiste din interior” care condu-ceau la „destrămarea solidarităţii naţionale şia disciplinei armatei”5. El recomanda oţerilorabandonarea „ecărelii” şi o atitudine con-ormă cu interesele naţionale: „oţi şei suntobligaţi să păstreze spiritul de disciplină şi deîncredere al oţerilor de sub ordinele lor; să le

controleze maniestările sub toate împrejură-rile, netolerând nici o slăbiciune”6. otodată,Constatin Pantazi consemna în memoriile salecă la Stalingrad moralul trupelor se menţinea

cu greutate şi nu putea întărit cu vorbe saucu discursuri7.

La 16 decembrie 1942, SSI semnala că nu-mărul soldaţilor permisionari care descriau re-alitatea dureroasă a rontului era într-o conti-nuă creştere: „Între mai mulţi soldaţi, veniţi dinregiunea Donului şi Stalingradului, se discută

cu groază ceea ce au văzut acolo şi comparau viaţa lor cu cea a celor care stau la Bucureştişi ac aaceri, lăsându-i pe ei neschimbaţi luniîntregi. […]. Din cauza barbariilor comise deruşi, ostaşii români sunt demoralizaţi şi, atuncicând cad prizonieri, se sinucid”8.

În decembrie 1942, propaganda sovietică ainsistat asupra înrângerilor repetate, precumşi asupra pierderilor înregistrate de trupele ro-mâneşti. „România Liberă” transmitea la 28 de-

cembrie 1942 că „Antonescu nu a putut ascun-de nimic, cum nu a putut ascunde predarea luiLascăr, Ciobanu şi Şteănescu şi a camarazilorlor”9. Comunicatele ociale se reereau numaila pierderile inamicului şi la deensiva elastică.Din perspectiva realităţii rontului, ConstantinSănătescu caracteriza ca anteziste analizelepresei centrale: „14 decembrie 1942: […] Aş-tept cu nerăbdare ziarele, care s-au strâns într-un maldăr întreg. Nu găsesc nimic prin ele, din

contră, constat că antezia lucrează la gazetariără control, căci ziarele vorbesc de atacuri res-pinse, de încercuirea orţelor ruse, în ne, detoate, numai adevărul nu transpiră deloc”10.

Dumitru Faranga descria la 22 decembriestarea jalnică a trupelor române: „Mă uitam laraţii noştri cum dădeau bir cu ugiţii. Arătautare jalnic. Unii erau ără raniţe, cu echipamentde adunătură, cu pături pe cap, sau cască deer. Mulţi nu aveau încălţăminte, iar picioarele

erau înăşurate în zdrenţe”11

. Acelaşi memori-alist consemna că Radio Londra îi ironiza peromânii siliţi să lupte şi să trăiască în condiţiiextreme: „Şi englezii ăştia sunt nişte mincinoşi.Ei nu ştiu că noi suntem acum cinci la o pâineşi nu patru. A şi început să circule printre noiun vers tare nostim: «Cinci la pâine şi-n chi-loţi/Am plecat pe ront cu toţi”12. otodată,megaoanele sovietice îndemnau la dezertareprin promisiuni de premii în valoare de zeci de

mii de ruble pentru cei care oereau inorma-ţii privind capacitatea de luptă a trupelor ro-mâne13. Generalul Sănătescu se arăta prounddezamăgit de modul în care presa centrală

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



trata eşecul de pe rontul de Est, aceasta indîn opinia sa singura vinovată de dezastrul ţăriiindcă „s-a complăcut în a ascunde adevărul, anu ţine seama de opinia publică şi a preamăripe Mareşal”14.

Relaţiile dintre aliaţii de pe rontul de Est auatins la Stalingrad un punct de cotitură. Înrăută-

ţirea relaţiilor dintre cele două comandamente,cât mai ales tratamentul aplicat armatei române,l-au determinat pe Ion Antonescu să adreseze oscrisoare eldmareşului Manstein, prin care res-pingea acuzaţiile germane reeritoare la respon-sabilitatea trupelor române pentru spargerearontului: „Nimeni de la noi nu şi-a îngăduit săpăteze onoarea armatei germane cu calicative-le cu care este dezonorată sub ochii impasibilişi uneori din ordinul oţerilor germani armata

noastră. [...] Soldatul român nu poate coman-dat decât de oţerul şi comandamentul român.El nu poate umilit de un străin, cu atât mai pu-ţin de un camarad de arme, chiar când greşeşte.El nu poate masacrat în atacuri inutile, cumnu au ost masacrate nici diviziile germane nr.62 şi nr. 294. De bravele noastre unităţi nu poatedispune oricine după bunul său plac, după cumnu se poate dispune de ale dvs15.

La rândul său, mareşalul german consem-

na în memoriile sale că asemenea incidenteputeau puse pe seama înrăutăţirii condiţii-lor de pe ront, dar erau şi urmarea impresieiproaste lăsate de multe dintre unităţile româ-neşti: „Oricât de bine aş înţeles indignareatrupelor germane, care se vedeau descoperiteîn mijlocul luptei de unităţile româneşti, inci-dentele de acest el nu puteau decât să dăunezecauzei aliate”16. Reculul maşinii de război ger-mane ridica la nivelul trupei, dar şi al oţerilor

numeroase semne de întrebare reeritoare laraţiunile deciziei mareşalului Antonescu de amenţine trupele pe rontul de Est.

Neliniştea a sporit în urma eşecului de laStalingrad. ot mai multe zvonuri indicaucăderea sigură a rontului german din RusiaSovietică. Context în care, MStM a dispus su-pravegherea atentă a permisionarilor, precumşi a corespondenţei trimisă de pe ront. Panicade pe ront nu trebuia să ajungă în ţară. SSI-

ul inorma că trei oţeri români au armat încasa liderului ţărănist, dr. Nicolae Lupu, cădeşi românii s-au luptat ără nici o reticenţă laStalingrad „ei nu mai concep să treacă o nouă

iarnă în Rusia”. Ei semnalau că se produceautot mai multe treceri în liniile ruseşti ca urma-re a propagandei sovietice care promitea con-diţii oarte bune pentru prizonieri: „Aceastao propagă chiar soldaţii scăpaţi şi întorşi dinprizonierat”17. Potrivit SSI, oţerii au cerut dr.Lupu să intervină pe lângă Iuliu Maniu pentru

a trimite un nou memoriu lui Ion Antonescu,un „demers disperat”, şi să avertizeze că situ-aţia de pe rontul de Est era dezastruoasă, iararmata română risca să e decimată şi aban-donată de aliatul german18. Potrivit sursei SSI,permisionarii relatau că trupele române eraupround nemulţumite atât de tratamentul lacare erau supuse, cât şi de misiunile pe care leprimeau, ind transormate „în elemente desacriciu”19.

Eşecul trupelor româno-germane de perontul de Est a ost urmat de scăderea rapidăa moralului soldaţilor. Se inorma că soldaţii,aaţi în reacere în spitalele din apropierea li-niilor rontului, erau avertizaţi de către „agenţiiinamici” că trupele ruseşti nu vor cruţa pe ni-meni: „Se constată că într-adevăr propagandadusă de agenţii inamicului a prins în rândurilesoldaţilor întrucât s-au găsit în cursul lunii e-bruarie peste 2.000 de ostaşi numai în Gara de

Nord ără bilete de ieşire din spital, ci numai cuşele de observaţii medicale”20.Marele Cartier General era inormat asu-

pra tratamentului la care erau supuşi prizo-nierii români de către trupele Armatei Roşii.Unul dintre rapoarte aducea „probe materialeşi documente sovietice” care demonstrau cărăniţii români erau arşi de vii: „Cadavrele ră-niţilor noştri au ost găsite carbonizate de că-tre trupele noastre după recucerirea terenului

pierdut. De asemenea, spitalele de campaniecare nu au putut evacuate în aţa pătrunde-rii inamicului au ost incendiate, iar răniţii arşide vii”21. Se preciza că nu exista nici măcar osingură dovadă care să ateste contrariul: „Iată,deci, ce [îi] aşteaptă pe luptătorii români carecad în mâinile inamicului”22. Comandamente-lor Marilor Unităţi le era recomandat să expli-ce oţerilor şi trupei că era preerabilă o moar-te eroică – „indierent în ce mod” – uneia „în

chinuri şi mai puţin vitejească”.Ordinele circulare de la sârşitul anului 1942încercau să pună ordine în avalanşa de zvonurişi inormaţii contradictorii. Potrivi SSI, permi-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



sionarii şi răniţii se situau la baza „exagerărilor,denaturărilor şi generalizărilor inconştiente”.Sub ameninţarea cu trimiterea în aţa CurţiiMarţiale, militarii nu aveau voie să vorbeascădespre evoluţia operaţiunilor militare, să col-porteze inormaţiile aate din surse inamice(„mai ales când sunt spuse de un militar şi lo-

vesc în puterea de rezistenţă a armatei, pe careduşmanii noştri caută să o destrame”): „MStMa luat întinse măsuri pe teritoriul ţării pentru aurmări şi descoperi atât pe agenţii inamicului,cât şi pe militarii care nu vor respecta cu sn-ţenie cele ordonate mai sus”23.

Secţia a II-a a Armatei a III-a raporta, înebruarie 1943, că starea morală era îngrijoră-toare din cauza înrângerilor repetate, a orţeide lovire a Armatei Roşii, a propagandei sovie-

tice, a lipsei de echipament24

, precum şi a rac-turii dintre oţeri şi soldaţi, ind semnalat undezinteres total al oţerilor aţă de trupe, ceeace avoriza succesul propagandei sovietice.

Mareşalul Antonescu a ordonat intensi-carea acţiunilor de „lămurire a maselor şi decombatere a ştirilor tendenţioase”25, iar Cabi-netul militar a elaborat, în martie 1943, „In-strucţiunile pentru combaterea propagandeiinamice şi lămurirea publicului (în special,

muncitorii şi ţăranii), despre nevoia de a luptape rontul de Est, „alături de germani contrabolşevicilor”, scopul declarat ind anihilareapropagandei inamice şi convingerea opinieipublice interne26.

Msr petr mbtere deetsmDezastrul de la Stalingrad a zguduit în egală

măsură opinia publică internă şi trupele de peront. O notă a SSI, din ianuarie 1943, inorma

că o parte a oţerilor germani era tot mai pe-simistă în privinţa şanselor de victorie, iar in-cidentele dintre cele două armate, germană şiromână, erau rezultatul „tensiunilor nervoase”acumulate de-a lungul săptămânilor de lupte.27 MStM a ordonat descoperirea şi distrugereaorganizaţiilor subversive sau a persoanelor izo-late, care interesat/dezinteresat lansau zvonurialarmiste sau deetiste, ştiri alse, sancţionareamergând până la aplicarea pedepsei capitale,

măsura ind justicată de condiţiile de război.S-a interzis ascultarea posturilor de radio stră-ine, în special, a celor britanice: „Propagandainamică încearcă a propaga deetismul prin ex-

ploatarea urii contra ungurilor, lipsei de sim-patie pentru germani, greutăţile inerente răz-boiului şi nepriceperea de masa populaţiei de ane bate până la înrângerea armatei ruseşti”28.

În ciuda încercărilor de redresare a mora-lului trupelor de pe ront, starea lor de spirita atins cote îngrijorătoare. Potrivit rapoartelor,

soldaţii de pe Don şi Volga îşi pierduseră oricesperanţă, iar noii veniţi erau „contaminaţi” deaceeaşi deznădejde. Un nou ordin, din ianuarie1943, prevedea ca grupele de poliţie ale mari-lor unităţi să supravegheze gările, punctele detriere, pentru a înlătura orice posibilitate deinormare a celor care mergeau către Caucaz29.Situaţia de pe ront se agravase. Se raporta căpe Don, Volga şi Caucaz sovieticii oloseau, înscopuri propagandistice, prizonierii români

şi germani. MStM a emis un ordin general pearmată pentru depistarea celor întorşi din pri-zonieratul sovietic cu misiunea de a desăşura„propagandă subversivă”.

În ebruarie 1943, mareşalul Ion Antonescua ordonat remedierea situaţiei prin: reacereamoralului celor scăpaţi de la Stalingrad; iden-ticarea celor care diuzau inormaţii alse şi judecarea lor ca „agenţi ai inamicului”; trimi-terea de noi echipe de propagandă ale MStM

în zonele unde existau probleme30

. Propagan-da pentru armatele de operaţiuni s-a realizat,în martie 1943, prin intermediul radioului (auost diuzate 30 de emisiuni în limba rusă, 27de comunicate ociale militare, 178 de comu-nicări militare, politice, sociale şi economice,18 preluări din ziare, comentarii ale eveni-mentelor politice şi militare), prin diuzareade noi broşuri precum „Cuvinte pentru ostaşi.Instrucţiuni pentru educaţia morală a soldaţi-

lor” şi a Ordinului circular de amănunt pentrucombaterea ideilor subversive31. Pentru stopa-rea răspândirii inormaţiilor asupra înrânge-rilor de pe ront, în martie 1943, generalul Şte-ea a ordonat declanşarea de acţiuni educativeîn trenurile permisionarilor şi arestarea celorcare comiteau indiscreţii în legătură cu evolu-ţia operaţiunilor militare32.

Anul 1943 a ost unul dintre cei mai impor-tanţi din punctul de vedere al organizării acţi-

unilor de propagandă: spre ront s-au trimisnumeroase echipe de teatru, caravane cinema-tograce, radioul şi-a mărit timpul de emisieşi şi-a diversicat subiectele destinate rontu-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



lui. emele radioonice de contrapropagandăcuprindeau: combaterea regimului comunist;„cruzimile comandanţilor şi politrucilor bol-şevici”; răul tratament aplicat prizonierilor derăzboi; pierderile masive ale inamicului.

Literatura scrisă – ziare, broşuri, manies-te – a ost editată în zeci de mii de exempla-re şi trimisă în liniile rontului. Promisiuni deîmproprietărire, acordarea de case pentru o-ţeri, pensii pentru invalizii de război şi văduve,reintegrarea socială a celor care veneau de peront erau numai câteva din măsurile stimula-tive iniţiate de autorităţi pentru cultivarea în-crederii în victorie.

Din dările de seamă asupra activităţii întoc-mite lunar de Secţia Propagandă reiese eortulextraordinar depus de MStM şi de MinisterulPropagandei pentru susţinerea moralului trupei

şi al opiniei publice. Potrivit autorităţilor indis-creţia era principala cauză a scurgerii de inor-maţii către inamic. Acesta era motivul pentrucare MStM a interzis militarilor de orice gradsă comenteze în amilie, cu prietenii, cunoscuţiisau necunoscuţii, chestiunile legate de armatăsau de mersul operaţiunilor militare. În nume-le apărării intereselor naţionale a ost interzisărăspândirea zvonurilor. Pentru a testa stareade spirit a celor veniţi de pe ront, Ministerul

de Interne la propunerea Marelui Stat Major apregătit agenţi speciali pe care i-a plasat în lo-curile amenajate pentru odihna soldaţilor. În-tr-o notă a SSI, din 18 ianuarie 1943, se arata că„militarii care vin de pe ront – datorită aptuluică nu sunt percheziţionaţi – aduc amiliilor şicamarazilor lor din ţară scrisori în care se des-tăinuiesc lucruri şi apte petrecute acolo şi caresunt, apoi, diuzate în marea masă a populaţiei.La aceste ştiri, spiritul inventiv al cetăţeanuluiadaugă elemente care constituie argumentul

convorbirilor cotidiene, creând astel o stare despirit avorabilă propagandei democrate”33.

Pentru a stopa scurgerea de inormaţii,Radu Davidescu, şeul Cabinetului Militar alMareşalului, propunea ca în căminele militaresă se aşeze instrucţiuni pentru soldaţii veniţide pe ront. „La Bucureşti şi în alte centre, peunde sunt în trecere ostaşi care vin de pe ront,este bine să li se dea lămuriri prin viu grai, pu-blicaţii şi chiar scurte lme de propagandă na-

ţională, jurnale de război”34

.În opinia Secţiei a II-a propaganda ocialăavea rezultate slabe din cauza caracterului preasavant al materialelor de propagandă. MStM-ul

proiectase propaganda scrisă doar pentru o-ţeri, nu şi pentru soldaţi. Ultimii, mare partedintre ei nu ştiau să citească, iar oţerii aveauobligaţia să explice conţinutul materialelor depropagandă. Ceea ce se întâmpla oarte rar sauchiar deloc. Echipele de teatru deşi aveau oaudienţă sporită în rândul soldaţilor, în oartemulte locuri nu ajunseseră, iar „Poşta radio” şi„Ora ostaşului” nu erau ascultate. Secţia a II-aconsidera că se cheltuiau prea mulţi bani cu unmaterial de propagandă inecient.

Eşecul de la Stalingrad impunea revizuireagrabnică a modalităţilor de desăşurare a răz-boiului psihologic. Reevaluarea strategiilor depropagandă s-a datorat anchetelor care au sta-bilit că soldaţii erau convinşi de invincibilitatearuşilor şi nemulţumiţi de lipsa armamentuluişi de comportamentul oţerilor: „Mulţi oţeri

se poartă prost cu ei, îi bat ără rost, nu se inte-resează de ei, de hrana lor etc.”35.Propaganda prin armarea adevărului

trebuia înlocuită cu insinuări şi „şiretlicuri”.MStM a primit însă cu rezerve sugestiile Sec-ţiei a II-a. Soldatul putea verica aptele: „[…]o propagandă lipsită de adevăr va oartecurând demascată de ostaşii de pe ront, caresunt în situaţia de a verica permanent şi laaţa locului, armaţiile propagandei”36. Nu erasingurul organism care cerea aplicarea de noimetode. Iniţiativa a pornit chiar de la Ministe-rul Propagandei care a indicat părăsirea meto-delor agresive. Pentru contracararea eectelorpropagandei sovietice, MStM a întocmit, pen-tru unităţile aate în linia întâi, o nouă broşurăcu caracter popular intitulată Soldat român, iaaminte! Potrivit rapoartelor, diuzarea broşuriia avut rezultate încurajatoare, autorităţile mili-tare cerând suplimentarea tirajului.

„Şiretlicurile” presupuneau trimiterea de

inormatori la unităţile al căror moral era scă-zut. Inspecţiile ociale nu oereau inormaţiicomplete şi reale asupra stării de spirit şi anevoilor trupei. Inltrarea inormatorilor per-mitea o mai bună cunoaştere şi o regândire astrategiilor propagandei în vederea ecientiză-rii lor. Agenţii convingeau prin înăţişare, prostîmbrăcaţi, cu urme de răni, nemâncaţi, presu-pus prizonier sovietic, eliberat, dar care nuusese tratat conorm propagandei sovietice.

Ritmul unor asemenea apariţii nu trebuia însăaccelerat. Pentru demontarea tezelor propa-gandei sovietice se sugera publicarea unei bro-şuri, care să descrie experienţa din prizonierat

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



a unui locotenent imaginar, însoţită de oto-grai care înăţişau soldaţi sovietici împuşcândprizonieri români şi germani37: „Ce simplu ar ca soldatul nostru să se întâlnească, la întâm-plare, cu totul neprevăzut, un camarad, soldat,ca şi el, mai prost îmbrăcat şi mai nemâncat cael, care să aibă şi urma unei răni bine vizibile

care să-i spună: «Cine spune că e bine la ruşi eplătit de ei şi trimis ca să acă propagandă. Euam ost la ei şi uite cum am scăpat. Ne bate, neîmpuşcă!» Asemenea agenţi să se înmulţească,dar nu prea mulţi pentru a nu da de bănuit”38.

La mijlocul anului 1943, Secţia I Inormaţiisemnala decienţele pe care le avea propagan-da românească pe ront. Soldatul nu lupta dinconvingere, ci din datorie. Folosirea până la sa-turaţie a unor ormule şi scenarii învechite, de-terminase ca propaganda să nu mai inuenţezetrupele. extele erau prea abstracte, mult preasosticate şi şablonate, apt care nu mai dina-miza „suetul luptătorului”. Excesul de patri-otism dusese la indierenţă şi apatie: „Nu poţirăsoi o publicaţie de propagandă ără a întâlnideclinate în toate elurile expresiile «sângeleromân», «de la Nistru până la isa», «drepturiistorice»”39. O astel de propagandă uncţionapentru cazul ungar unde puteau exploatatesentimentele maghiaroobe: „[…] rebuie să

evadăm din ormele stereotipe de propagandăde cabinet, chiar dacă aceasta este ăcută deteoreticieni de mare valoare, care sunt capabilisă demonstreze axiomatic, rătăcirile comunis-mului pe calea dialecticii. Masa nu vrea eor-turi intelectuale, nu vrea nici înţelegerea dia-lectică, ea vrea mură în gură”40.

„Metode arhaice” se constatau şi în execu-ţia propagandei. Improvizată şi neproesionis-tă, în comparaţie cu cea sovietică (atentă până

la amănunt). „Sentinela”, deşi tipărită în tirajeimpresionante, nu se adresa soldaţilor: „Ştimcu toţii că soldaţii noştri, prin educaţia lor deacasă, nu sunt prea amiliarizaţi cu ziare. Ma- joritatea lor mai urmăreşte în ziar o povesteeroică, însă cea mai mică consideraţie de ordinintelectual îl oboseşte, aşa că propaganda prinpresă nu-şi atinge scopul”41. Avertismentelecă „propaganda sovietică prinde” erau tot mairecvente: „Dintre toate relele ce se constată de

ceva vreme, cel mai urgent de combătut esteacela relativ la bunul tratament al prizonierilorromâni […]. Graţie unei abile propagande ina-mice pe ront şi în interior, acest zvon a prins

destul de mult printre ostaşi. El trebuie combă-tut urgent şi cu pricepere”42.

Evoluţia operaţiunilor au pus la grea încer-care moralul soldaţilor aaţi pe rontul de Est.Evacuările, numărul oarte mare de prizonieri,precum şi relaţiile încordate cu comandamen-tele germane au dus la o demoralizare accentu-

ată a trupelor

43

.Pătrunderea trupelor sovietice pe teritoriulromânesc a complicat misiunea propagan-dei. Megaoanele sovietice plasate în imediataapropriere a liniei rontului îndemnau solda-ţii să renunţe la luptă, deoarece la Moscova,Grigore Gaencu trata ieşirea României dinrăzboi. Chiar dacă nu exista nici un ocial ro-mân la Moscova, pentru soldatul român nu eraimportant cine anume negocia, ci ce anumenegocia: sârşitul războiului: „La Ruginoasa,rontul românesc este oarte aproape de celrus şi soldaţii din tranşee joacă rişca cu ruşii”44.Propaganda a avut succes atâta vreme cât auexistat operaţiuni militare de succes. Prelun-girea războiului, tratamentul discriminatoriuaplicat soldaţilor români de către germani, iar-na rusească, atacurile partizanilor au contribu-it considerabil la scăderea încrederii trupelorîn obţinerea unei victorii decisive.

1 Pierderile române la Stalingrad s-au ridicatla 158.854 militari morţi şi prizonieri. AlesandruDuţu, Între Wehrmacht şi Armata Roşie. Relaţiide comandament româno–germane şi româno–

sovietice (1941–1945), Bucureşti, Editura Enciclo-pedică, 2000, pp. 98 şi urm.; vezi şi Adrian, Pandea,Ion Pavelescu, Etimie Ardeleanu, Românii laStalingrad. Versiunea românească asupra tragedieidin Cotul Donului şi Stepa Calmucã, Bucureşti,Editura Militarã, 1992.

2 ANIC, Fond PCM–Cabinetul Militar, dosar124/ 1943, la 25.

3 Maniestele sovietice erau tipărite în limbilegermană, română, rusă şi ucraineană şi se adresau,deopotrivă, trupelor aliate germane şi române,îndemnându-le la dezertare, cât şi partizanilor,cerând activarea reţelelor şi provocarea a cât maimulte pierderi invadatorilor. „Buletin de InormaţieMilitară” din 6 decembrie 1942, Idem, Fond PCM–Cabinetul Militar, dosar 363/1942, la 124.

4 Ibidem, dosar 124/ 1943, lele 21, 26.5 Ibidem, dosar 129/1943, la 34.6 Ibidem.7 Constatin Pantazi, ministru de Război, 1942–

1944, Cu Mareşalul până la moarte. Memorii,Bucureşti, Editura Publierom, 1999, p. 202.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



8 ANIC, Fond Cabinetul Militar, dosar 124/1943,la 60.

9 Idem, Fond PCM–SSI, dosar 27/1942, la 216.10 Constantin Sănătescu, Jurnal , Bucureşti,

Humanitas, 1993, p. 85.11 Dumitru Faranga, Jurnal de soldat, 1942–1944,

Bucureşti, Editura Militară, 2001, pp. 223-224.12 Ibidem, p. 245.13 Constantin Nicolescu, Jurnal de campanie, în

în www.worldwar2.ro.14 Constantin Sănătescu, op. cit., p. 109.15 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi

Mareşalul Antonescu. Relaţiile româno-germane1938–1944, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994,p. 191; Constantin Pantazi, op.cit., p. 213.

16 Erich von Manstein, V ictorii pierdute. Memo-riile de război ale celui mai strălucit general al lui

Hitler , Iaşi, Editura Elit, 2002, p. 292.17 ANIC, Fond PCM–SSI, dosar 30/1942, vol .I,

la 13. 18 Asupra corespondenţei dintre mareşalul Ion

Antonescu şi liderii opoziţiei din România a se vedeaMareşalul Ion Antonescu, Epistolarul inernului, ed.Mihai Pelin, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc,1993; Iuliu Maniu–Ion Antonescu. Opinii şi conrun-tări politice, 1940–1944, Cluj–Napoca, 1994.

19 ANIC, Fond PCM–SSI, dosar 30/1942, vol .II,la 12. Nota din 20 ianauarie 1943.

20 ANIC, Fond IGJ, dosar 39/1943, la 69.21 Ordin circular din 30 decembrie 1942 reeritor

la tratamentul ce se aplică prizonierilor români decătre trupele bolşevice. Prizonierilor le era rezervatăo soartă asemănătoare, ind lăsaţi să îngheţe. Idem,IGJ, dosar 45/1943, la 15.

22 Ibidem.23 Idem, PCM-Cabinetul Militar, dosar 129/

1943, la 14.24 La 29 septembrie 1942, Simion Iuga consemna

că „a început să sosească câte ceva din echipamentulde iarna: căciuli, cojoace, pături, anele şi capişoane,

dar din cele mai importante nu am primit în raportcu necesarul. Mare problemă prezintă încălţăminteapentru iarnă. oţi bocancii sunt în parte răi şi preamici. ot acum au început şi ploile, urmate de rig,ceaţă şi îngheţ. Simion Iuga, Jurnal de campanie, înwww.worldwar2.ro.

25 Idem, PCM–Cabinetul Militar, dosar129/1943, la 55.

26 Ibidem, la 2bis.27 Nota inormativă din 28 ianuarie 1943 semnată

„Punctator”. PCM–SSI, dosar 30/1942, vol. II, la

59; Florin Constantiniu, Te Romanian–Germanin Condence Crisis during the Stalingrad Battleîn Romania in Wolrd War (1941–1945), Bucureşti,1997, pp. 127-129; eodor Mavrodin, Mareşalul

Antonescu întemniţat la Moscova, Piteşti, EdituraCarminis, 1998, p. 60.

28 ANIC, PCM–SSI, dosar 30/1942, vol. II, la 59.29 „Notă inormativă din 29 ianuarie 1943”, în

ANIC, PCM-Cabinetul Militar, dosar 129/1943, la44.

30 ANIC, Fond PCM-Cabinetul Militar, dosar129/1943, le 43.

31 În cursul lunii ianuarie 1943 au ost trimise peront 3.269 cărţi de lectură, 33.154 reviste, 26.000calendare, 4 000 de portrete şi cărţi poştale cu regeleMihai şi Ion Antonescu, 200 de iconiţe şi 900 deziare din Capitală. „Activitatea Secţiei Propagandădin MStM în cursul lunii ianaurie 1943”, idem, dosar124/1943, la 159.

32 Idem, dosar 129/1943, la 53.33 Ibidem, la 17.34 Ibidem, la 21.35 ”Raportul nr. 25.038 înainta Marelui Stat

Major la 30 decembrie 1943, de Secţia a II-a dincadrul Armatei a 3-a”, în ibidem, cadrul 293; Doinaalaşman, Florian Rădulescu, Secţia Propagandăcontracarează zvonurile (1943–1944), în „Document”,an VI, nr. 2-3 (24-25), 2004, pp. 41-42.

36 AMR, Fond Microlme, rola PII 12744, cadrul288.

37 Eectivele Secţiei Propagandă urmau a suplimentate cu încă cinci echipe de misionari,ormate din cadre tinere, cu experienţa rontului,şi care urmau să activeze în interiorul armatelor de

operaţiuni, în special pentru combaterea zvonuluică în prizonieratul sovietic existau condiţii oartebune. Ibidem, cadrul 291.

38 Ibidem. Constantin Sănătescu consemna înmemoriile sale că o astel de metodă era utilă pentruaarea a cât mai multe inormaţii despre subiectelecomentate de soldaţi. Constantin Sănătescu, op. cit.,p. 86.

39 „Notă inormativă nr. 2523 din 23 iune 1943.Ce se vorbeşte în Uniunea Sovietică despre Româniaşi armata română”, ANIC, Fond PCM–Cabinetul

Militar, dosar 324/1943, la 44.40 Ibidem, la 45.41 Ibidem, la 51.42 Ibidem, cadrul 292.43 Parte dintre prizonierii români care bene-

ciaseră de un bun tratament erau apoi eliberaţi înliniile româneşti. Scopul era acela de a convingeasupra intenţiilor sovietice şi de a demonta temelepropagandei româneşti. Numele lui Carol al II-leaapare în propaganda sovietică de la începutul anului1944, prizonierii români ind inormaţi că acesta

donase un ond de 20000 de dolari pentru lagăreledin Rusia. Notă inormativă din 21 ianuarie 1944, înIdem, PCM-Cabinetul Militar, dosar 69/1944, la 13.

44 Ibidem, vol. I, la 224.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



istorie Modernă

Pr. RaDu GaBRiEl ichiM *

conRiBuţia PREoţiloR oRoDocŞila SuSţinEREa RăZBoiului

DE inDEPEnDEnţă (1877-1878)

Abstract

In order to regain independence rom the Ottoman Empire, Romania joined military orceswith the Russian Empire. Te Orthodox clergy also joined the brave Romanian soldiers, either directly, by taking part in battle, or indirectly, by helping the army with packages and money.

Primate Metropolitan Calinic Miclescu played an important role in the war too, praying or those dicult times, as well as bishops Melchisedec Şteănescu and Atanasie Stoenescu. Telatter had a great infuence over his subordinate priests, given that it is agreed upon that theclergy rom the region o Oltenia played one o the most important parts in these ghts. Terecognition o Romania as independent by the Great Powers came with the price o trading

Bessarabia to Russia in exchange or Dobrogea.

Keywords: Ideal, independence, recognition, army, soldiers, clergy, military priests,monks, treaty

* Universitatea Ştean cel Mare Suceava.

În vara 1876, au intrat în acţiune armate-le Serbiei şi Muntenegrului pentru apărareacoreligionarilor şi raţilor de sânge din zona

Balcanilor de vest, evenimente ce dovedeau căEuropa Orientală era ameninţată de noi zgu-duiri politico-militare.

Era normal ca România să e cu inimaalături de populaţiile de aceeaşi religie, caresperau la o soartă mai bună. Dar raţiunea di-plomatică, datoriile internaţionale şi grija pro-priilor sale interese îi comandau prudenţă şio atitudine corectă. Evenimentele aveau să seprecipite1. Moldova şi Ţara Românească au

ost ţări vasale Înaltei Porţi, până în 1877, ără

a integrate eectiv în imperiu, aşa cum era ca-zul provinciilor de la sud de Dunăre. Astel, elebeneciau de o autonomie limitată, în schim-

bul unui tribut anual, de mărime variabilă, darcare putea atinge, după anumite surse, până ladouă treimi din venitul total al acestora2.

Dierenţa de statut aţă de celelalte provin-cii creştine din Balcani, vasale în totalitate Im-periului Otoman, se maniesta mai ales în do-meniul religios, capitulaţiile încheiate cu Prin-cipatele stabilind în mod clar că nici o moscheenu avea dreptul de a construită pe teritoriulacestora, clopotele bisericilor puteau utiliza-

te ără restricţii etc., tot atâtea prevederi ce vor

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



contribui mai târziu la orjarea mitului „inde-pendenţei” spirituale sub ocupaţia otomană3.

Conerinţa de la Constantinopol din de-cembrie 1876 avea să se încheie la 20 ianuarie1877 ără a se ajunge la un rezultat. După în-cheierea conerinţei, Poarta a început negoci-erile cu Serbia şi a încheiat pace la 18 martie1877. Cu Muntenegru s-a prelungit armistiţiulpână la 10 aprilie. Protocolul de la Londra din31 martie 1877 avea să e respins de Poartă,astel calea războiului ruso-turc era deschisă.

La 12/24 aprilie, împăratul Alexandru I adat din Chişinău un maniest către poporul săuprin care anunţa că a declarat război urciei.Comandamentul peste armata de operaţiunidin Europa a ost încredinţat marelui duce Ni-colae, ratele ţarului; alt rate, marele duce Mi-hail, a luat conducerea armatelor care îşi des-

ăşurau operaţiunile în Asia. La 11/23 aprilie,trupele ruseşti au început să treacă rontiereleromâne. Europa ceruse reorme şi Rusia îşi lu-ase mandatul de a le împlini cu armele şi de aelibera pe cei supuşi opresiunii otomane.

Prima grijă, prima datorie a guvernuluiromân trebuia să e asigurarea autonomiei,chezăşie a individualităţii politice şi naţionalea ţării, spre a nu da drept altor puteri să de-cidă pentru România. Ocrotirea drepturilorromâneşti trebuia căutată atât prin negocierile

diplomatice, cât şi, la nevoie, şi după exemplulpildelor străbune, în apărarea energică şi băr-bătească cu armele4.

La 1/16 aprilie 1877, guvernul român a în-cheiat cu guvernul Rusiei o convenţie prin carese accepta trecerea trupelor ruse pe teritoriulromânesc, iar Rusia se angaja să respecte inte-gritatea teritoriului românesc. La 12/24 aprilie,Consiliul de Miniştri a transmis preecţilor dela judeţe învecinate cu Rusia de a se abţine de laorice el de raporturi cu comandanţii trupelorintrate sau care ar urma sa vină, de a declina ori-ce concurs oerit de comandanţii ruşi de a cerede la organele puterii centrale şi a lăsa numaiautorităţilor comunale sarcina de a apăra inte-resele populaţiei aţă de aceste trupe ruseşti.

Parlamentul român şi-a început lucrările înziua de 14/26 aprilie. În discursul ronului seexpunea în aţa reprezentanţilor naţiunii ro-mâne grelele împrejurări în care se aa ţara:„Armatele imperiale ruse au intrat pe teritoriul

nostru ără ca puterile garante să protestat.Un război pe care românii nu l-au voit, nu l-auprovocat, a izbucnit. Părăsiţi de sprijinul alto-ra, ei nu mai au să conteze decât pe sine”5.

La 6/18 aprilie, domnitorul Carol I a datordinul de mobilizare generală a oştirii pentrua-şi îndeplini misiunea ei de apărare. urciiau început să provoace la rontieră acte ostilecontra românilor. Poarta notica agentului di-plomatic al României la Constantinopol că în-cetează orice relaţii cu reprezentantul român şisuspendă uncţiile sale. Poarta trata pe agentuldiplomatic român ca pe un uncţionar turcescpe care îl putea destitui. Corpul diplomatic dela Constantinopol a reacţionat în consecinţăatrăgând atenţia că reprezentantul român seaa sub protecţia dreptului ginţilor6.

Armata română cu contigentele comple-te chemate sub arme avea un eectiv de peste50.000 oameni cu 180 guri de oc, iar orţelenaţionale în întregul lor, cu contingenteleneînrolate sub steaguri, cu dierite clase ale

miliţiilor şi gărzilor orăşeneşti, care puteau chemate la apărarea teritoriului şi căminelor,ormau un total de 100.000 oameni7.

În luna mai a anului 1877, printr-o tele-gramă de răspuns trimisă din Bucureşti, con-ducerea ţării se exprima elogios cu privire lazelul apostolic al înaltului arhipăstor care aveareşedinţa la Craiova, şi cu ermă încredere des-pre destoinicia şi devotamentul, patriotismulşi spiritul de sacriciu al păstorilor săi: „Nici-

odată urările vitejilor olteni nu mi-au ost maiscumpe decât în aceste mari evenimente princare trece iubita noastră ţară. Istoria naţiona-lă a înscris în paginile ei devotamentul cătrepatrie şi virtuţile militare ale oltenilor. Nu măîndoiesc că vor arăta şi în aceste împrejurări căsunt inimoşi i ai României [...]. MulţumescPrea Snţiei Voastre pentru rugăciunile ceînălţaţi către Atotputernicul care va veghea şide astă dată asupra ţării noastre”. Acest mesajde încredere era transmis „tuturor protoiere-

ilor eparhiei ca să-l supună vederii preoţilor,ecare din districtul său”8.

Ţarul Alexandru I a venit, la 27 aprilie/ 8mai, în vizită la principele Carol I. Ţarul eraînsoţit de către ii şi nepoţii săi, de cancelarulprincipe Gortceakov, de miniştrii şi depersonalităţile ruse aate în România. Eraără precedent această vizită a împăratuluiRusiei în capitala României. rupele româneau dat în Bucureşti onorurile suveranului

Rusiei; cavaleria română a asigurat escortaţarului. Steaguri române şi ruse, alăturate,împodobeau străzile, pieţele şi casele. Numelelui Carol şi al lui Alexandru erau alăturate în

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



aclamaţiile mulţimii ce se aa pe traseul urmatde ambii suverani. Cuviinţa şi respectul cu careîl întâmpinau autorităţile şi cetăţenii din toatestările, civilizaţi şi ordinea perectă, împreunăcu aspectul vesel şi sărbătoresc al întreguluioraş, au impresionat pe înaltul oaspete, „[...] alecărui simţiri binevoitoare, în acele momente,pentru ţara care-l primea atât de călduros, ostrâmptă şi senilă politică avea să le întuneceatât de tare mai târziu”9. Ţarul cu suita sa aveasă se întoarcă în seara aceleiaşi zile la cartierulgeneral al armatei sale de la Ploieşti.

Independenţa României usese proclamatăîn Parlamentul de la Bucureşti. La 9 mai, noap-tea, craiovenii maniestau cu torţe pe stradă.Poporul întreg luase act, cu entuziasm, „demarele apt românesc” proclamarea Indepen-denţei de stat10. Dar independenţa nu era recu-

noscută pe plan internaţional.O nestrămutată credinţă în izbânda depli-

nă a luptei pentru libertate naţională, pentruapărarea drepturilor istorice legitime şi a in-ţei neamului, a însueţit şi a unit toate orţelepoporului român în momentul hotărâtor pecare l-a reprezentat anul 1877 – anul în careRomânia îţi cucerea, prin acte de bravură şiprin mari jerte pe câmpul de bătălie, neatâr-narea absolută, rupând denitiv cu starea de

supunere aţă de Imperiul Otoman.Intrarea României în Războiul de Indepen-denţă a semnicat încheierea unei etape oar-te importante pentru cucerirea suveranităţiistatului, suveranitate care trebuia impusă prinrăzboi Imperiului otoman11.

Ca şi în celelalte momente importante dinistoria românilor, clerul ortodox nu a rămas de-oparte de restul poporului. Mitropolitul primatCalinic Miclescu, la data de 3 august 1877, îi tri-mite lui Carol I o scrisoare prin care-şi arată ne-

mulţumirea deoarece ,,unul din cele mai marigenii militare ale neamului nostru, recunoaştecă românii s-au înstrăinat de arme, din cauzaoprimării musulmane. Acea suzeranitate a în-grădit drepturile cele mai sacre ale ţării”12. Încontinuarea scrisorii, mitropolitul îl înştiinţea-ză pe rege că toţi slujitorii bisericeşti şi cetăţeniide rând au ost îndemnaţi să contribuie cu diverse ,,orande” iar mamele îşi lăsau ii la ,,bote-zul sângelui”, ca în numele lui Dumnezeu să e

înălţat drapelul ţării. Mitropolitul Calinic dă caexemplu de jertă pe regină: ,,[...] iară ÎnălţimeaSa Doamna, clironoamă a virtuţilor strămoşeşti,leagă ranele celor ce combat pentru patrie.

Biserica Română la rândul ei, ca una cetotdeauna a luat parte la marile evenimentenu poate sta indierentă. Clericii însoţesc zi şinoapte pe Înălţimea voastră şi pe luptători pecâmpul de glorie, cu rugile sale”13. În încheie-re, mitropolitul îi dă regelui arhiereasca bine-cuvântare, zicându-i că cea mai ericită zi din viaţa lui va aceea în care îi va mulţumi luiDumnezeu pentru succesul cu care L-a încu-nunat pe Carol I , rostind cuvintele psalmis-tului David care spunea: ,,Acum am cunoscutcă a mântuit Domnul pe unsul Său, cu putereadreptei Sale. Îl va auzi pe dânsul din cerul celsânt al Lui”14 (Psalmi 19;6,7,).

Pentru acele momente, mitropolitul primatCalinic Miclescu rânduieşte rugăciuni specialepentru vremuri de război, invocând ajutorul luiDumnezeu. Înainte de plecarea la luptă Calinic

Miclescu ,,a avut onoarea să binecuvânteze sa-bia oerită de armata română, conducătoruluisău”15. Exemplul mitropolitului primat a ostluat şi de alţi ierarhi înăcăraţi. Nu putem să-lomitem aici pe vrednicul de pomenire episcopulAnastasie Stoenescu al Râmnicului Noului Seve-rin, care, la 20 august-1 septembrie 1877, s-a dusla Corabia şi acolo, de aţă ind domnitorul Ca-rol, primul ministru Ion C. Brătianu a săvârşit oslujbă solemnă cu binecuvântare a armatei, după

care armatele române au trecut Dunărea16

.La Râmnicul Vâlcea, a ost pusă Bolniţaepiscopală la dispoziţia unui batalion militar.Preectul judeţului l-a inormat pe episcop căarmata nu avea arme. Episcopul a adunat banidin întreaga eparhie prin preoţi şi a cumpăratpuşti. O parte din preoţi îşi dădeau salariilepentru a veni în sprijinul armatei române17.

Un important număr de voluntari româniau sosit pe ront din Banat, ransilvania şiBucovina. Printre voluntari se număra şi Con-

stantin Şaguna, nepotul mitropolitului Şaguna,dar şi tineri studenţi bucovineni. Mai mult, ti-nerii din Societatea Academică Arboroasa dinBucovina printre care se numărau Ciprian Po-rumbescu, Constantin Morariu (nepotul mi-tropolitului Silvestru Morariu), Orest Popescul,Eugenie Sireteanul şi Zaharia Voronca – toţistudenţi la Facultatea de eologie din Cernăuţi– , au organizat o colectă pentru strângerea deonduri care urmau să e olosite la înarmarea

grupului de studenţi bucovineni şi bănăţeni ceurmau să se înroleze în armata română18.Îndemnurile mobilizatoare, pornite din

elan patriotic exprimau semnalul acestui mo-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



ment, aşteptat şi pregătit de veacuri, momentulcrucial când trebuia dovedită, tradusă în apte,hotărârea de luptă şi unitatea de voinţă a nea-mului românesc: „Este scris neatârnare! Pe aRomâniei stea! Veniţi toţi, cu mic cu mare, Vă-nchinaţi români, la ea!”19. Cu o patriotică în-sueţire şi creştinească osârdie clerul ortodoxa contribuit, prin cuvânt şi aptă, la realizareaunui scump ideal naţional, dovedind o pildui-toare dăruire „pentru sânta Independenţă”20.

Mitropolitul primat Calinic Miclescu eradeplin conştient de marea importanţă a mo-mentului istoric pe care îl trăia acum ţara şi în-demna clericii să acţioneze ca atare. În Războiulde Independenţă 1877-1878, preoţii militari auînsoţit trupele române pe câmpurile de luptă,aşa cum numeroşi călugări şi călugăriţe s-au pusîn slujba Serviciului Sanitar al armatei, ca inr-

mieri sau brancardieri şi de data aceasta, uniiprelaţi, precum episcopul Atanasie Stoenescu alRâmnicului, au exprimat într-un mod remarca-bil adeziunea B.O.R. la idealul independenţei21.

Episcopul Atanasie Stoenescu s-a adresatîn mai multe rânduri prin circulare şi dispoziţiicătre protoiereii şi preoţii din eparhia sa, princonvingătoare îndemnuri, către toţi slujitoriiBisericii ortodoxe din aceste părţi ale ţării, pen-tru a-şi „pune toate silinţele”, a iniţia şi organiza

acţiuni creştineşti şi patriotice, spre „a veni înajutorul acelora care se luptă şi suportă sarcini-le”22. În adresa din 18 mai 1877, se arată: „Clerulcare în toate timpurile grele a ost alăturea cunaţiunea nu trebuie a rămâne nici de astă datăîndărăt, ci prin orande de tot elul, şi după pu-terile sale, să contribuie la uşurarea sarcinilorce apasă asupra ţării [...]. Gravele împrejurăriprin care trece Ţara noastră în aceste timpuriimpune ecărui român datoria de a veni în aju-torul său, ecare cu ceea ce va putea”23.

La 20 mai, înaltul ierarh s-a adresat dinnou clerului, arătând că ţara noastră a sueritdin cauza stăpânirii musulmane şi aându-seacum în momentul hotărâtor al eliberării dinaceastă stare, a chemat pe toţi la arme şi aumers „la runtarii pentru a lupta [...] spre a-i daţării liniştea şi drepturile antice”. oţi preoţiişi enoriaşii erau povăţuiţi să acă mereu rugă-ciuni pentru ca bunul Dumnezeu să înarmezecu putere de sus braţul ostaşilor români. ot

pentru a contribui la depăşirea greutăţilor răz-boiului a ost dată circulara din 2 iulie 1877,în care se spunea: „[...] ne impun datoria de aace necontenite rugăciuni către Atotputerni-

cul Dumnezeu ca să trimită ajutorul Său cerescostaşilor noştri şi tuturor românilor, ca să iasătriumători din această luptă”24. La 27 iulie,arăta că toţi dreptmăritorii creştini sunt obli-gaţi a avea această contribuţie în calitate de iai Bisericii şi cetăţeni ai Patriei. Ostaşii ind lahotarele ţării gata de a intra în luptă, se cuvinesă e permanent încurajaţi, sprijiniţi din toateputerile de întregul popor25.

În acest interval cronologic, imaginea rege-lui a ost una complexă (de altel, ea se

va amplica tot mai mult pe măsura trece-rii timpului, sursele ce vorbesc despre Carol Iind tot mai numeroase). Regele nu se mai aaîn centrul unei dihotomii bine-rău, neamţ rău- voitor-salvator al naţiunii, după cum usese laînceputul domniei. Opiniile se nuanţează, uniidetractori ai monarhului recunoscându-i aces-

tuia câteva calităţi, în timp ce dintre apropiaţiicare îl apreciază, unii îşi permit să-l critice încâteva ocazii. Liderii politici conştientizează(dacă mai era nevoie) că în urma victoriei dinrăzboi Carol nu numai că stă erm pe tron, darse şi bucură de popularitate la nivelul opinieipublice.

Prin urmare, deşi imaginea regelui este ma-nipulată în disputele politice, iar unii încearcăsă îl şantajeze pentru a aduşi la putere, devi-

ne tot mai clar că autoritatea monarhului estemare, el ind arbitrul scenei politice.O atitudine de patriotism sincer, o activi-

tate asiduă şi devotată în sprijinul dobândiriidrepturilor legitime ale poporului şi realizăriiunităţii sale depline, acestea au constituit as-pectele specice prin care s-a maniestat parti-ciparea eectivă la viaţa românească a BisericiiOrtodoxe Române26.

Episcopul Atanasie Stoenescu mărturisea:„ca şi în toate ocaziunile – unde datoria către

ţară şi religiune ne-a chemat, am căutat ca îm-preună să unim voinţa noastră cu a Voastră,rugându-vă ca să nu cruţăm nici un mijloc şiosteneală, de a veni spre uşurarea greutăţilorţării şi spre ajutorul bravei noastre armate”27.

Alte circulare au ost date la 5 august28 şi 14septembrie în care se descria gravitatea situa-ţiei în care se aa ţara. Un grup de preoţi dinplasa Loviştea, judeţul Vâlcea, au donat sala-riul de pe luna septembrie în olosul armatei:

„Văzând că mulţi dintre conraţii noştri suntduşi la hotarele ţării şi chiar dincolo de hotareca să lupte pentru cauza cea mai sântă a româ-nismului, pentru independenţă, lege şi dreptu-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



rile noastre naţionale; pătrunşi de sânta cauzăpentru care curge sânge român şi considerândcă juna noastră armată, prin eroism şi bravuradovedită contra inamicului secular a probat lu-mii că în vinele soldaţilor români curge sângeadevărat românesc şi că vitejii lui Mihai şi ailui Ştean vieţuiesc încă, oerim dară pentrutreburile armatei române tot salariul ce ni secuvine pe luna septembrie”29.

Prin aceste câteva mărturii documentareale episcopului Râmnicului-Noului Severin dinanul 1877, se subliniază preocuparea cleruluişi dreptmăritorilor creştini pentru îndeplinireaidealului de independenţă al patriei şi suvera-nitatea României.

În timpul Războiului de Independenţă, ar-himandritul Melchisedec a poruncit ca preoţiisă strângă orande pentru ostaşii români, e pe

listele Crucii Roşii, e pe ale comitetelor or-mate în acest scop, iar în cazul când nu existauasemenea liste, să le întocmească protopopii.El însuşi a ăcut câteva daruri însemnate înbani. Ca membru în Senatul ţării, episcopulMelchisedec Şteănescu a luat cuvântul în maimulte rânduri, sprijinind năzuinţele Bisericii şiale poporului român. În elul acesta a doveditcu apta că „Biserica nu se poate izola de ţară;interesele ţării nu pot să e străine Bisericii”30.

Momentele cruciale din viaţa poporului ro-mân au prilejuit şi crearea condiţiilor pentruînăptuiri bisericeşti de însemnătate deosebită.Astel, declararea independenţei de stat a Ro-mâniei în 1877 şi dobândirea de jure a inde-pendenţei statului român prin lupte şi jerte înrăzboiul ruso-româno-otoman din 1877-1978,au deschis orizonturi organizatorice noi pen-tru Biserica Ortodoxă Română31.

La 16/28 august 1877, suveranul Români-ei a trecut prin urnu Măgurele şi Şiştov la

Gorni-Studen, cartierul general al ţarului. Aavut parte de o primire dintre cele mai cordialeşi distinse. Voind a dovedi în mod deschis con-sideraţia sa pentru înalta căpetenie a armateiromâneşti şi stima pentru această armată, careavea să lupte alături de cea imperială, ţarul aoerit principelui românilor comanda tuturororţelor ruse care împreună cu cele române,aveau să acţioneze înaintea Plevnei şi să or-meze, întrunite, Armata de Vest .

Căderea Plevnei, la 28 noiembrie/10 de-cembrie 1877, a însemnat un mare dezastrupentru turci. Aceasta a exercitat o înrâuriredecisivă asupra desăşurărilor ulterioare şi asu-

pra deznodământului nal32. Ulterior, a ostrecunoscută independenţa României de cătreMarile Puteri, după ce au pus dierite condiţiiBucureştiului.

ratatul de la San Steano dintre ruşi şi oto-mani atingea drepturile şi interesele colectiveale marilor puteri europene, care nu şi-au datacordul la transeruri de posesiune la gurileDunării, la stipulaţii navigaţia mărilor şi tre-cerea Strâmtorilor, respectarea contractelorcomerciale şi a intereselor nanciare interna-ţionale. Imperiul Austro-Ungar a propus or-ganizarea unei noi conerinţe internaţionale.Anglia aduna o importantă orţă maritimă înMarea Mediterană. Rusia răspundea prin alteînarmări. rupele ruseşti din Peninsula Balca-nică şi din jurul Constantinopolului au primitîntăriri. Alături de marile puteri, statele dună-

rene şi balcanice, România, Serbia, Muntene-gru şi Grecia se pregăteau militar pentru a gata a se apăra.

Anticipând derularea evenimentelor, M.Kogălniceanu subliniase într-un raport pre-zentat Consiliului de Miniştri la 2/14 ianuarie1878, necesitatea participării unui delegat ro-mân la tratativele de pace.

În această direcţie se remarcă cererea adre-sată de Carol I Marelui duce Nicolae, la data de

28 decembrie 1877/ 10 ianuarie 1878, de a ac-cepta participarea României la negocierile dearmistiţiu, de asemenea şi o telegramă adresatăţarului, la 6/18 ianuarie 1878, în care se vor-bea de „generoasele asigurări, care păstreazăpentru ţara mea o valoare mai înaltă, un înţelesmai nobil decât tratatele cele mai ormale”33.

În ciuda protestelor adresate de Carol du-celui Nicolae, la 4 ebruarie 1878 şi ale lui M.Kogălniceanu, care a dus în această perioadăo remarcabilă luptă pentru recunoaşterea ca-

lităţii de parte beligerantă34, România nu va acceptată de către Rusia la semnarea tratatu-lui de la San Steano, la 19 ebruarie/ 3 martie1878. Acelaşi tratament a ost aplicat şi Serbieişi Muntenegrului.

La propunerea Rusiei de a se da României laschimb Dobrogea pentru partea din Basarabiarestituită României la 1856, Mihail Kogălnicea-nu a adresat, la 9 martie 1878, guvernelor ma-rilor puteri o notă prin care arăta motivele po-

litice, economice şi naţionale, precum şi con-sideraţiile de interes public european la gurileDunării, care au determinat naţiunea românăa se declara împotriva acestui schimb şi a-l

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



respinge. La 15 martie, cancelarul guvernuluiimperial rus, într-o discuţie cu reprezentantulRomâniei la Sankt Petersburg, generalul princi-pe I. Ghica, a declarat acestuia, că „cu toate stri-gătele în ţară şi străinătate în aacerea Basara-biei, hotărârea Rusiei este irevocabilă; că ea nu va duce această chestiune înaintea congresului,

căci ar o oensă către Împărat; că dacă altăputere va ace aceasta, Rusia nu se va asocia. Ea voieşte să trateze această chestiune numai cuRomânia, dacă nu va reuşi s-o acă să cedeze,apoi va lua Basarabia cu orţa; dacă România vaopune împotrivire armată, ea-i va atală”35.

Relaţiile româno-ruse devin tot mai încor-date ind pe punctul de a izbucni un conictmilitar între cele două părţi. Din dierite surse veneau ştiri despre existenţa unui plan rusescde ocupare a României. Unităţi ruseşti dislo-cate pe teritoriul românesc au început să ocu-pe anumite puncte strategice, încălcând astelconvenţia semnată la 4/16 aprilie 1877.

La 1/13 iulie 1878, tratatul de la Berlin aveasă înscrie în articolele 43 până la 47, indepen-denţa României, legând-o de următoarelecondiţii: egalitatea conesiunilor şi credinţelorreligioase pentru olosirea drepturilor civile şipolitice; întoarcerea Basarabiei către Rusia înschimbul Dobrogei, limitată printr-o linie por-

nind la Est de Silistra până la Marea Neagră,la Sud de Mangalia, cu delta Dunării şi insulaŞerpilor. „[...] în cugetul multor din compatri-oţii noştri rezultatele politice nu le pricinuiescaceeaşi mulţumire ca rezultatele militare36. Estenetăgăduit că, o ştire victorioasă cu jerte simţi-toare, cu încordări mari şi devotamente minu-nate din partea tuturor claselor sociale, Româ-nia n-a putut să scutească pierderea unei părţide teritoriu, n-a putut să înlăture strâmbătatea

care i s-a ăcut la San Şteano şi s-a primit lacongresul din Berlin [...]. Ea n-a cedat Rusiei, atrebuit să cedeze instanţei care şi mai mari de-cât noi sunt siliţi să se supună, concertul puteri-lor europene. Dar a ost nedrept congresul!”37.

S-a recunoscut independenţa României decătre toată Europa, dar nu înainte de a se recu-noaşte independenţa Serbiei, în aceleaşi condi-ţii şi cu aceleaşi anexe de pretenţii din parteaEuropei, aţă de România38.

Chiar din a doua zi de după semnarea trata-tului, M. Kogălniceanu ia măsuri pentru obţi-nerea recunoaşterii noului statut internaţionalal României. În baza principiului suveranităţii

României, el propunea transormarea agenţii-lor diplomatice şi a consulatelor generale dinBucureşti în legaţii, ai căror titulari ar avea ca-litatea de trimişi extraordinari şi miniştri pleni-potenţiari. În virtutea reciprocităţii, se avansa,totodată, ideea transormării similare a agenţi-ilor diplomatice româneşti din străinătate.

La intrarea trupelor româneşti victorioasede pe ront în noiembrie 1878 li s-a ăcut decătre populaţia din ulcea o primire grandioa-să. Arcurile de trium pentru primirea arma-tei române în Dobrogea se lucrau de „iscusitulzugrav Enache Cardaş şi de tapiţerul IohanJung”39. „oate aceste tablouri de ornamenta-rea arcurilor se lucrau pe ascuns, înlăuntrul Bi-sericei S. Nicolai [...] deoarece în oraş era mareagitaţie în unele populaţii de origine străină,cari regretau încorporarea Dobrogei în Româ-nia [...]. Intrarea în biserică, în timpul lucrului,era îngăduită numai preoţilor acestui sânt lo-caş, consulului român Stoianovici şi consulu-lui rancez Langlé”40. Administraţia Dobrogeia ost preluată ocial de autorităţile române la23 noiembrie 1878, eveniment marcat prin o-cierea unui e-Deum în Biserica Schimbareala Faţă din Constanţa41.

Regele Carol I a ţinut atunci un discurs,prin care spunea: ,,Salutaţi dar cu iubire drape-

lul român, care va pentru voi drapelul liber-tăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii.

În curând provincia voastră, pe calea con-stituţională, va primi o organizaţiune denitivă,care va ţine seama de trebuinţele şi de moravu-rile voastre, care va aşeza pe temelii statornicepoziţiunea voastră cetăţenească. Până atunciautorităţile române au ca întâie îndatorire de acerceta şi îndestula trebuinţele voastre, de a în-griji de bunul vostru traiu, de a vă ace a iubi ţara

la a căreia soartă este lipită de a voastră.[...] im-poztul asupra chiriei cârciumelor, caenelelor,băcăniilor, hanurilor, toate acestea se vor pre-ace de la 1 ianuarie 1879 într-o dare băneascămai uşoară şi mai dreaptă; iar bedelul (impozitpentru scutirea din armată), darea entizab (taxade doi şi jumătate la sută pe vânzarea vitelor) şitaxa pe mori se desinţează cu totul.

Şi dar chemând binecuvântarea Celui A-ot-Puternic, în numele şi cu învoirea Euro-

pei, noi luăm astăzi în stăpânire Dobrogea,care vine şi este ţară română, şi trimiţându- vă Domneasca Noastră salutare, vă urăm caaceastă zi să devie pentru această nouă parte a

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



României începutul unui viitor de pace şi îno-rire, începutul bunului traiu şi al înrăţirii întrei acestei ţări”42.

Sediul Episcopiei Dunării de Jos, care ră-mânea doar cu judeţele Covurlui şi Brăila,după ce România a ost obligată să cedeze Ru-siei judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, s-a mutat

în Galaţi, unde se aşează titularul eparhiei, epi-scopul Melchisedec Şteănescu, împreună cuadministraţia eparhială.

Noul context teritorial presupunea aron-darea Dobrogei unei eparhii din Biserica Or-todoxă Română, apt petrecut în martie 1879,când prin Decretul domnesc semnat de CarolI43 „districtele de peste Dunăre (ulcea şi Con-stanţa, n.n.), până la o dispoziţiune ulterioarăse alipesc la Eparhia Dunării de Jos, pentru ase putea da curs lucrărilor relative la adminis-traţia bisericească din acea parte”44. Peste doiani încetează situaţia de provizorat, cele două„districte“ dobrogene ind încorporate juris-dicţiei canonice şi administrative a EpiscopieiDunării de Jos45.

În vara anului 1879 episcopul Iosi Ghe-orghian46 al Dunării de Jos a delegat pe arhi-mandritul Ieronim Şteănescu, revizor eclezi-astic, să acă o inspecţie amănunţită a situaţieibisericeşti din Dobrogea, pentru a se cunoaşte

starea bisericilor, a slujitorilor şi credincioşilorortodocşi. Arhimandritul Ieronim a întocmitun amplu şi amănunţit raport pe care-l înain-tează ierarhului la 5 octombrie 1879.

În anul 1878, România era într-o situaţiegrea după război. În aceste împrejurări, Patri-arhia Ecumenică de la Constantinopol a soco-tit că ar prilejul potrivit să ceară despăgubiripentru secularizarea averilor mănăstireşti. Gu- vernul român tot amâna răspunsul. În urma

acestui apt, guvernul de la Bucureşti împre-ună cu mitropolitul primat, Calinic Miclescu,au reuzat să mai continue dicutarea chestiuniisecularizării cu Scaunul ecumenic de la Con-stantinopol.

Patriarhul Ioachim al III-lea (1878-1884)credea că poate sili guvernul să revină asupradeciziei sale, ăcând greutăţi la trimitarea ac-telor pentru recunoaşterea celor trei arhiereititulari aleşi de Sântul Sinod şi începând să

arate oarecare îndoieli şi critici asupra legiiorganice, împiedicându-se de cuvintele ca: de-numirea de locotenenţi a arhiereilor titulari,de binecuvântarea ce se pretindea pentru hiro-

tonia acestor arhierei şi mai ales de intitulareaBisericii Ortodoxe Române ca autoceală47.

În 1879, mitropolitul primat Calinic Mi-clescu scria patriarhului ecumenic din Con-stantinopol: „Principiul cum că cele relativela organizarea Bisericii se schimbă o dată cuschimbările politice este recunoscut în modulcel mai evident de Sinoadele ecumenice şi Is-toria Bisericească ne dă numeroase dovezi des-pre respectarea sa”48.

1 .C. Văcărescu, Luptele românilor în resebelul din 1877-1878, Editura F. Göbl Fiii, Bucureşti, 1887,pp. 2-3.

2 Georges Castellan, Historie de la Roumanie (Is-toria României), PUF, Paris, 1994, p. 17.

3 Mirel Bănică, Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ‘30, Editura Polirom, Bucureşti,2007, p. 34.

4 .C. Văcărescu, Luptele românilor în resebelul din 1877-1878, Editura F. Göbl Fiii, Bucuresci, 1887,p. 18.

5 Ibidem, p. 23.6 Ibidem, p. 34.7 Ibidem, p. 43.8 Arhiva generală a Episcopiei Râmnicului şi Ar-

geşului, dosar 4/1977, . 23. A.N.R., Fond protoieria jud. Gorj, dosar 104/1877, . 15 r. şi 54 v. Apud. †Nestor Vornicescu, Arhiepiscop şi Mitropolit, De-

săvârşirea unităţii noastre naţionale – Fundament al unităţii Bisericii străbune, Craiova, 1988, p. 277.

9 .C. Văcărescu, op.cit., pp. 84-85.10 D.J.A.N. Dolj, Fond Preectura Dolj , dosar nr.

13/1877, . 24 .11 N. Adăniloaie, România independentă, în „Is-

toria Românilor”, Academia Română, Editura Enci-clopedică, vol VII, tom. I, Bucureşti, 2003, p. 662.

12 D.A.N.I.C. Bucureşti, Fond ,,Casa Regală”, do-sar nr. 8/1877, .1.

13 Ibidem, . 1 -v, . 2 .14

Biblia sau Sânta Scriptură, Editura Institutu-lui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Româ-ne, Bucureşti, 1991, p. 573.

15 Razmond Netzhammer Archevque, Le cas dumétropolite Miclesco- Un document longtemps at-tendu, yp Eberhard Kalt-Zehnder.Zoug, Eschenz(Suise), le 16 septembre 1938, p. 3.

16 Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget şi sim-ţire românească, Editura Institutului Biblic şi deMisiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1981, p. 380.

17 Ibidem, pp. 381-382.18 Alexandrina Cuţui, Clerul ortodox bucovinean

şi Unirea din 1918, eza de doctorat, coordonatorştiinţic, pro. univ. dr. Dumitru Vitcu, Universita-tea ,,Ştean cel Mare” Suceava, 2011, pp. 52-57.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



19 George Sion, Steaua României, în „Românul”,27 mai 1877, Bucureşti, Apud.†Nestor Vornicescu,Arhiepiscop şi Mitropolit, Desăvârşirea unităţiinoastre naţionale – Fundament al unităţii Bisericii

străbune, Craiova, 1988, p. 275. George Sion (1822-1892) a ost poet, memorialist şi traducător român.

20 Diac. Şt. Călinescu, Către preoţii săteni, în„Biserica Ortodoxă Română”, an III, nr. 11, august,

Bucureşti, 1877, p. 502.21 Mircea Păcurariu , Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiuneal Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, pp.132-133.

22 † Nestor Vornicescu, op. cit., p. 278.23 A.N.R., Direcţia ârgu-Jiu, Fond Prot. Jud.

Gorj, dosar 104/1877, . 2. Circulara din 18 mai1877.

24 Arhiva generală a Episcopiei Râmnicului şiArgeşului, dosar 14/1877, .110.

25 † Nestor Vornicescu, op. cit., p. 279.26 Ibidem, p. 8.27 Vocea Clerului, an I, nr. 23 din 4 septembrie,

Bucureşti, 1877, p. 184.28 Scrisoarea Epsicopului Atanasie Stoenescu

din 5 august 1877 către „Comitetul doamnelor cra-iovene” onstituit pentru ajutorul ostaşilor răniţi.Vezi colecţia muzeală a Arhiepiscopiei Craiovei dela mănăstirea Jitianu. Apud † Nestor Vornicescu, op.cit., p. 280.

29 † Nestor Vornicescu, op. cit., p. 280.30 Episcopul Melchidesec a ăcut această decla-

raţie la Sankt Petersburg. Mircea Păcurariu, Mi-tropolia Moldovei şi Episcopiile ei (până la 1918),Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiuneal Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 171.

31 Mircea Păcurariu , op. cit., p. 133.32 Dumitru Vitcu, Prin ,,Paradisul Orientului” în

vreme de război (1877-1878), în „Prin labirintul isto-riei-stat, societate şi individ în perioada construcţieinaţionale”, Iaşi, Editura Junimea, 2009, p. 138.

33 N. Iorga, Politica externă a regelui Carol I ,Editura Glykon, Bucureşti, 1991, p. 272.

34

Mihail Kogălniceanu adresează o serie de notecirculare agenţilor diplomatici români din străină-tate; la 16 ebruarie 1878, printr-o scrisoare îi cereministrului Aacerilor Externe al Imperiului otomanrecunoaşterea independenţei; la 25 martie 1878, îitrimite lui Vârnav Liteanu, reprezentantul diploma-tic român la Viena, o notă în care îi cere să nu se laseintimidat de armaţiile lui Bismarck.

35 .C. Văcărescu, op. cit., pp. 571-572. Vezi Blue-Book , nr. 20 din 1878, urkey.

36 Potrivit art. 46 din ratat, „Insulele care or-mează Delta Dunării precum şi Insula Şerpilor, san-

geacul de ulcea cuprinzând districtele (cazalele) deChilia, Sulina, Mahmudie, Isaccea, ulcea, Măcin,Babadag, Hârşova, Chiustenge, Megidie sunt întru-pate cu România. Principatul mai primeşte, aară de

acestea, ţinutul situat la sudul Dobrogei până la olinie care, plecând de la răsărit de Silistra, răspun-de la Marea Neagră, la miazăzi de Mangalia”. C.ratatul de Pace de la Berlin, încheiat în 13 iulie1878, Iaşi, 1878, p. 39; C. Hamangiu, Codul general al României, ediţia a doua, vol. II, Bucureşti, 1907,pp. 410-412; Nicolae

37 Ciachir, Războiul pentru independenţa Ro-

mâniei în contextul european (1875-1878), EdituraŞtiinţică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pp.264-278.

.C. Văcărescu, op. cit., pp. 587-588.38 N. Iorga, op. cit., p. 312.39 Brutus Cotovu, Întemeierea şi dezvoltarea

oraşului ulcea, în „Dunărea de Jos“, an II, nr. 1,Galaţi, septembrie 1909, p. 20.

40 Ibidem, p. 21.41 Gh. Dumitraşcu, Aspecte ale situaţiei Dobrogei

în perioada noiembrie 1878-mai 1883. Activitatea primului preect de Constanţa, Remus N. Opreanu,

în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol“, vol. XVIII, Iaşi, 1981, p. 293.

42 1866-1896, rei-deci de ani de domnie ai Re- gelui Carol I, - Cuvântări şi acte, vol. I (1866-1880),Ediţiunea Academiei Române, Institutul de arteGrace Carol Göbl, urnisor al Curţii Regale, Bucu-reşti, 1897, p. 516.

43 Monitorul Ocial nr. 64, 1879. Decretul nr.633 din 16 martie 1879.

44 Diac. Anghel Constantinescu, MonograaSntei Episcopii a Dunărei de Jos, Bucureşti, 1906 ,

pp. 123-124; pr. Eugen Drăgoi, Aspecte ale vieţii bi- sericeşti din Episcopia Dunării de Jos în anii 1864-1886 , în „Monumente istorice şi izvoare creştine” ,Editura Arhiepiscopiei omisului şi Dunării de Jos,Galaţi, 1987, p. 284.

45 Monitorul Ocial, 12 ebruarie 1881. Legeanr. 293 din 7 ebruarie 1881; Diac. Anghel Constan-tinescu, op. cit., pp. 126-127; pr. Eugen Dragoi, op.cit., p. 284.

46 Mitropolitul Iosi Gheorghian (din botez IoanGheorghian) (1829-1909) s-a născut în oraşul Bo-

toşani, în amilia unui preot. A studiat la Şcoala dela Biserica „rei Ierarhi” şi la Academia Mihăilea-nă din Iaşi şi a urmat dierite cursuri la Sorbona. La19 iunie 1865, este numit Episcop al Huşilor, undea păstorit până la 24 martie 1879, când a ost alesEpiscop al Dunării de Jos, cu reşedinţa la Galaţi. Înaceastă calitate, reorganizează viaţa bisericească dinDobrogea, revenită la România (1878). La 22 noiem-brie 1886, a ost ales Mitropolit Primat al României,La 29 martie 1893, Mitropolitul Iosi Gheorghian(1886-1893) este obligat să-şi dea demisia, în urmareuzului său de a accepta Legea clerului mirean şi a

seminariilor , propusă de ake Ionescu.47 Manual Istoria Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1958, p. 528.48 † Nestor Vornicescu, op.cit., p. 8.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Primul Război Mondial

Geermr r Mihail E. ionEScu *

hEnRi-MahiaS BERhElo (1861-1931)Du culE DE l’oFFEnSiVE à

la SRaéGiE GloBalE

* Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

En utilisant un titre incitant, monsieur Jean-

Noël Grandhomme, proesseur a l’ Universitédin Strasbourg, nous surprend en proposantune monographie, on pourrait dire exhaustive,du général Henri-Mathias Berthelot. Le livreen question, contenant près de mille pages estdedié à la memoire du colonel Jean Nouzille(1926-2007), un ancien ami et collaborateur denotre institut, depuis le temps du debut de sonexistence sous la orme du Centre d’Etudes etde Recherche d’Histoire et de Teorie Militai-re, durant les années 80 du siecle précedent.Le livre bénécie d’une préace écrite par Ca-therine Durandin, un tres connu proesseur àl’INALCO et un historien consacré de la Rou-manie moderne et contemporaine.

Dans son introduction tellement émouvantepour un roumain, Jean-Noël Grandhomme tra-ce l’itineraire de ses voyages à travers la Rouma-nie, en tant qu’enant durant la periode de debutde Ceausescu, et son initiation spirituelle dansl’histoire moderne et contemporaine du peupleroumain, dans La Grande Guerre de 1914-1918,episode dans lequel il decouvra le personnagedu général, che de la mission militaire rançaisesur le ront de l’est, dans notre pays.

On doit souligner des le debut qu’au mo-ment de l’arrivée de la mission rançaisec’estait une periode très dicile pour les ro-umains. L’eondrement du ront roumain amis en lumière d’une manière visible la signi-cation du principe du leadership, selon une

ancien expression roumaine – „l’homme le

plus apte au moment necessaire.” Parcequel’entrée en guerre de la Roumanie, quoiqueprise en considération, a quand même surprisle Grand Quattier General du Kaiser, à Pless.Bien que l’avancée roumaine en ransylvanieut plûtot timide, hésitante , le réel danger del’aaiblissement du ront de l’Est a poussé lecommandement allemand à prendre la mesureextrème d’envoyer contre le nouveau ennemimême l’ancien che du Grand Etat Major alle-mand, le général Erich von Falkenhayn, ayantla mission précise de résoudre la situation. Cequi suivit est bien connu: il utilisa ses troupeset la coopération, ecace quoique a grandedistance, avec le vainqueur des serbes, le maré-chal Mackensen, et ainsi le nouveau comman-dant de la ransylvanie a réussi nalement arepousser les troupes roumaines sur la lignedes Carpates, dans les cols des montagnes, audelas de ceux-ci, en leur provoquant la dérouteet la retraite vers l’Est.

Dans ces conditions, le commandementallié a agi de açon symetrique, en envoyant surle ront roumain un des plus reputés générauxrançais, l’adjoint du maréchal Jore dansla bataille de Marne, celle qui avait changéle sort de la guerre en 1914. C’est aussisignicati pour la gravité de la situation etpour comprendre le role du leader sauveur, leait que le Roi Ferdinand I de la Roumanie avaitoert à Berthelot le commandement de l’Armée

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



roumaine. Allors, celui-ci acceptera seulementla rang de conseiller du roi, mais cela n’empechapas qu’il devienne des ce moment le acteurdécisi dans la politique militaire roumaine.

Mais permettez moi, avant d’envisager leproblème du leadership dans la conduite de laguerre, de passer en revue l’activité riche, pro-

digieuse de l’auteur et d’insister sur son mag-nique ouvrage. Jean-Noël Grandhomme étaitdéjà bien connu pour son importante monogra-phie Le général Berthelot et láction de la Franceen Roumanie méridionale (1916-1918) publié àVincennes et ayant reçu le grand prix NicolaeIorga de l’Academie Roumaine en 2001. On luidoit aussi La Roumanie dans la Grande Guerreet léondrement de lármée russe, Paris, 2000de même que la collaboration au volume col-

lecti Français et Roumains dans la Grande Gu-erre, Ivry-sur-Seine, 2008, à coté de nombruexétudes publiées dans des revues rançaises etétrangères, parmi lesquels je vais mentionneraussi notre Revue d’Histoire Militaire.

Pour ce qui est de la reconstitution de la vie du général Berthelot, il s’agit d’une activitétrès détaillée, mais aussi de la redécouverte del’histoire générale et locale de la France démo-cratique, de la n du Second empire jusqu’au

milieu de l’entre deux guerres, ayant bien sûrau centre la Première Guerre Mondiale.Henri-Mathias Berthelot, né en 1861, le ls

d’un geandarme de la Valée de Loire, d’originerurale, vécu ses premières années dans l’empirelibéral. Entré dans l’armée en 1879, il va se ai-re une carrière au sein de cette „génération dela revanche”. En 1883 il sera diplômé du SaintCyr, ensuite ce sera l’activité militaire en Al-gérie et le baptême du eu durant la campagne

de onkin, pendant la guerre entre la Franceet la Chine. Il retourne en France pour se tro-uver en pleine crise boulangiste, ensuite il seraadmis au printemps de 1888 à l’Ecole Supérie-ure de Guerre. Après avoir ni ses études dansl’Ecole Supérieure il sera envoyé des 1893 àl’Etat Major de la XIIeme Division de Reims ouil avancera „à l’ombre du général Brugère”.

A cette époque, la France connut unepériode de terreur anarchiste, de proondes

transormations démocratiques, radicales, detentatives de changement, telles que l’AaireDreyuss, mais aussi d’éuphorie générée par lescommencements de l’Entente, suite à l’alliance

conclue avec le sar Alexandre le-III-e. Berthelotsera parmi les quelques ociers rançaisayant eu l’occasion de visiter les Etats Unisd’Amérique, membre d’une haute missionmilitaire, à l’invitation du président TeodoreRoosevelt qui voulait cultiver l’amitié entreles deux républiques et le souvenir, en partie

oublié de la collaboration ranco-américainedans la guerre de l’indépendance.En 1903 il va exercer son premier vrai

commandement à la tête du 20e bataillon dechasseurs alpins pedestres à Baccara, la villedu crystale, sur le Meurthe, qui a ce temps láse trouvait près de la rontière avec le Reich,donc “devant l’ennemi héréditaire”. Peu detemps après, la guerre russo-japonaise vaintroduire, d’une manière authoritaire, dans

l’armée rançaise le culte de l’oensive. Allors,Berthelot, colonel en 1911, deviendra un desexponents de cette doctrine. La crise de l’Agadir va provoquer une dispute autour des idées duche de bataillon de Grandmaison concernantl’importance des troupes proessionnnelles(troupes de métier) pour l’appliquation del’oensive. Cela ne va pas rester sans inuencesur les conceptions de Berthelot, mais aussi surle development de l’aviation militaire à laquelle

il prevoyait un grande avenir… à conditionqu’elle soit utilisée pour l’oensive! En mêmetemps, il commence a être de plus en plusattaché au generalissime (des 1912) Jore qu’ilavait connu pendant la campagne de onkin.Avec son patron, il a eectué en 1913 une visiteen Russie, pour participer aux manoeuvres del’armée russe, visite extrémement importantepour l’harmonisation des conceptions militaireset des plans de guerre des deux alliés. Les

opinions rançaises sur le potential de l’arméerusse sont très signicatives – 1 300 000 soldatsdans l’armée de terre, plus que la riplice, y compris la Roumanie, 4 000 000 reservistsinstruits, 900 000 milices et encore 8 000 000 àl’age ou ils etaient capables de porter des armes.27 corps d’armée se trouvaient en Europe, cinqet demi en Siberie, 3 dans le Caucase et 2 dansle urkestan.

Les impressions, le mémoire de Berthelot

Observation sur l’armée russe reconnaissent lesqualités mais aussi les vulnérabilités de cetteorce, ce qui ne va pas rester sans importancepour sa uture action en Roumanie.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



En novemre 1913, choisi par Jore pour seshautes qualités intelectuelles, mais aussi pourla ressemblence de leurs caractères (tempe-raments), Berthelot deviendra le sous-che del’Etat major de l’armée rançaise, et des le moisde decembre la même année aussi général debrigade. Depuis ce moment la, sa personnesera intimement liée au commandement su-preme de l’armée et bientôt de la guerre.

En utilisant de nouveaux documents, leproesseur Grandhomme va prouver l’absencedes apréhensions rançaises concernantl’imminance du déclanchement de la guerre, y compris au plus haut niveau, jusqu’au milieude la dernière décade du mois juillet 1914, cequi de nouveau soulève la question de la res-ponsabilité de la guerre.

Qu’il nous soit permis d’insister sur le se-

cond parti du livre – „1914-1916. Des san-glantes illusions au pragmatisme” –, même si,évidamment, la grande expérience du généralBerthelot se ormera durant ces années de gu-erre, y compris celle de commandant direct destroupes sur le ront (dépuis décembre 1914 enChampagne et ensuite à Verdun), une expéri-ence qui le sera tellement utile en Roumanie. Ilme semble qu’en lisant ces pages on peut déce-ler aussi une „sourdine” appliquée aux théories

de l’oensive à outrance prechées par le généralGrandemaison et par son adepte, Berthelot.Une nouvelle vision sur les années 1916-

1919 est proposée par le proesseuer Grand-homme, puisque la troisième partie de son livre porte le très signicati titre „La «stratégiepériphérique» voie detourné de la victoire”.

L’histoire de la mission Berthelot en Rou-manie, qui avait constitué jadis le sujet de lathèse doctorale du proesseur Grandhomme,se trouve maintenant enrichie par d’autres so-

urces nouvelles, parmi lesquels le journal et lesmémoires inédites du géneral Pétain. Mais cequ’il est important à souligner c’est l’armationici, à la place du culte de l’oensive et de lapercée – qui avaient relevées leurs limites si-non même l’échec sur le ront rançais – d’unestratégie globale, de l’action par la péripheriemoins bien deendue, ainsi donc le centre – laFrance, la Belgique – pouvant être libéré.

Une discussion complexe concernant le

nouveau concepte a eu lieu dans les cerclesmilitaires de ce temps lá en France et en Gran-de Bretagne, et la révélation historiographiqued’aujourd’hui me semble changer même la re-

constitution et l’évaluation de l’eort de guerrede la Roumanie.

L’analyse de la situation de la Roumanie quinous est proposée par les acteurs militaires dedécision rançais est certainement interessante,mais d’une manière surprenante elle omet iciun élement essentiel, la Russie. Lors de la désig-

nation du che de la mision militaire rançaiseon apprend, pour la première ois, la reserve dupresident cu Conseil roumain, Ion I.C. Brătianu,portant sur le choix d’un général „de l’école deSarrail”, donc d’un général politique.

Ainsi donc, en tenant compte des multi-ples qualités, diplomatiques et militaires, ne-cessaires pour aire ace sur le terrain, l’anciencommandant du corps 32 d’armée, le généralde division Berthelot a été nalement préérépar Jore.

An de reconstituer l’histoire de la missi-on militaire rançaise en Roumanie, je suis trescontent de remarquer aussi le recours ait à laseule étude roumaine solide, due au regretéondateur de notre Institut, le général EugèneBantea, le magistre de nos premieres étudesd’histoire militaire.

L’itineraire du général Berthelot et de seshommes à travers l’Angleterre, la Norvège, laSuede, la Finlande et la Russie est reconstitué

dans toutes les detailles, la rencontre avec letsar et les mots de celui-ci: ”Dites au roi Ferdi-nand que je suis derrière lui avec mes armées,toutes mes armées, et que je le soutiendrai jusqu´a mon dernier homme et mon dernierkopeick”, sont mémorables, même si contredi-tes bientôt par le général Alexeiev, de acto legénéral en che des armées russes.

Allors, je ne vais pas insister sur les évé-nements d’après l’arrivée de la mission mili-

taire rançaise en Roumanie; les aits sont denos jous, enn, mieux connues surtout graceà la thèse doctorale de monsieur le proesseurGrandhomme. Ce qu’il aut souligner quandmême s’est que le général Berthelot a gagné lasympathie, voire même l’amitié du ministre dela France à Bucarest, la comte Saint-Aulaire, dela reine Marie, de Nicolae Iorga, et, sûrementle plus important, mais aussi le plus dicile,du roi Ferdinand, en ayant le pouvoir de leur

insoufer a eux et ensuite à tous, l’espérancedans la victoire, la croyance dans l’oensive.Allors eectivement le general Berthelot

deviendra le che d’état major du roi, le vrai

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



commandant de l’armée roumaine. Dès le mili-eu d’octobre 1916 il ait ace a Falkenhayn dansles cols des Carpates et aronte Mackensensur le Bas Danube et au Dobroudja. Dans lesopérations de deense de l’Oltenie, de la Vala-chie et de la Dobroudja, le general Bertheloteut l’occasion de constater ”línecacité russe”.

Dans la vision de Alexeiev, du commandementrusse, déjà communiquée au général rançais,puisque la deense devait se aire sur la lignede la rivière Siret, la perte du terrain n’etaitpas importante ”dans leur tradition nationa-le”, ainsi que monsieur Grandhomme conclut.Ainsi donc, en ayant à sa disposition seulementles orces atiguées et decouragées de roumai-nes le miracle de la Marne ne put pas etre re-peté sur la riviere Arges, ainsi donc le nouveaucommandant en che de toutes les orces en-nemies en Roumanie (y compris des orces deFalkenhayn) le maréchal Mackensen ut capa-ble d’entrer le 6 decembre 1916 à Bucarest.

Il aut insister sur la remarque du généralGurko vis à vis de la responsabilité de Berthelotau moment de la retraite vers la Moldavie: ”UnNapoleon, aidé dúne douzaine de Moltkenáurait pas mieux reussi”. D’ailleurs, ainsi qu’onapprend de la lecture des documents du SHD,après l’abandon (cession) de la Dobroudgea

les ociers russes considéraient la ligne duPrut comme étant la plus avantageuse pour ladéense, ce qui pourtant signiait la disparitionde la Roumanie.

Le miracle s’est produit nalement grace augénéral Berthelot et aux hommes de sa missi-on: la création en Moldavie au printemps de1917 d’une nouvelle armée roumaine – mon-sieur Grandhomme préère ”la restructurationde lármée roumaine” mais aussi ”le proposná rien déxgéré”.

Les recherches produites suite à un projetscientique (un „grant” comme on dit en an-glais) gagné par notre institut et consacrées àla question de la réorme dans l’armée roumai-ne, ont mis en évidence clairement le ait que,après quelques mois, à l’aide du général, desociers et de tous les militaires rançais, il utpossible de créer une vraie armée de guerre,bien sûr, selon le modèle rançais, perormant,en ayant à sa disposition des armements sou-

vent renouvelés, même s’il arrivait avec un cer-tain retard de France.Une des taches ondamentales accomplies

par le général Berthelot, en parait accord avec

le comte Saint-Aulaire, ut celle de choisir lescadres de commande. Sa mission a eu mêmeplus de succès qu’en France, où l’éliminationdes „généraux politiques” avait recontré desobstacles sérieux, l’exemple le plus grave étantle très long maintien du générail Sarrail.

Le second miracle – mais ne ut’il pas, le

peuple roumain, un vrai miracle?, selon le pro-eseur George Brătianu – le second miracle aété la campagne militaire de l’année 1917.

Des nouveaux documents en provenancedu SHD montrent les grandes dicultés dansla réalisation de ces miracles dues en partie audéaillances roumaines, mais, dans une per-spective plus large, à la situation interne et àla crise du commandement suprème russe,encore impossible à connaitre exactement a

cause de l’inaccésibilité des archives primairesde Moscou.Ce qui suivit este bien connu. La chute de

la Russie, la paix demandée par les nouveauxmaitres du Kremlin, les bochéviques, et soneet similaire sur la Roumanie, en dépit deseorts désespérés du général Berthelot.

De nouveau nommé commandant sur leront rançais, il a eu la chance de revenir enRoumanie pour reprendre ici la guerre et pour

repousser le maréchal Mackensen et ses or-ces. Le cycle du leadership s’arrête ainsi à la nde l’année 1918. La continuation de la secondemission du général Berthelot en Roumanie a eudu succes spécialement pour le peuple rouma-in à cause de l’accomplissement de l’unicationnationale. Avec le ministre de la France à Bu-carest, le comte Saint-Aulaire, le général Bert-helot s’averrait être, ainsi que le général Gurkol’avait dit, ”plus Roumain que les Roumains”.

En eet, le général Berthelot et sa missionont réussi à élever aux plus hautes niveaux pasl’amitié mais bien la raternité ranco-roumai-ne, un capital qui devait être bien gardé. C’estdonc le mérite de monsieur Grandhomme, luimême un militant de cette lien de raternité,de nous avoir rappellé ce précieux héritage parson merveilleux livre.

Une petite mention: les mémoires dugénéral Berthelot, utilisées ensuite par Glenn

orey, j’ai eu l’occasion de les connaître dèsl’année 1984, à l’occasion de mon voyage auxEtats Unis d’Amérique et de les utiliser déjà dansle traité L’Histoire militaire du peuple roumain.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Primul Război Mondial

MaRia GEoRGEScu *

ion i.c. BRăianu Şi REinRaREaRoMâniEi în RăZBoi

în oaMna anului 1918

* Proesor univ., Universitatea din Piteşti.

Abstract

An emblematic gure o the Romanian political elite, Ion I.C. Brătianu (1864-1927) domi-nated the political stage, taking into his hands Romania’s destiny during critical and dening moments. During the dicult years o the First World War, he led the country with conviction,assuming the consequences o his actions. Among these decisions, Romania’s reentry into thewar, in 1918, had tremendous consequences or the country.

Keywords: Ion I.C. Brătianu, First World War, Romania, Entente

Figură emblematică a elitei politice româ-neşti, Ion I.C. Brătianu (1864-1927) a dominatscena politică, asumându-şi responsabilitateagestionării destinelor României în momentecritice, denitorii, ce i-au marcat evoluţia isto-rică. În anii grei ai participării armatei românela Primul Război Mondial a ost la cârma ţă-rii, asumându-şi cu convingere şi responsabi-litate deciziile cu toate consecinţele bune saurele. A diriguit din umbră soarta ţării şi dupăpărăsirea puterii în ianuarie 1918, implicându-se cu aceeaşi orţă şi dăruire pentru reintrareaîn luptă a armatei române alături de Antanta,mai ales în situaţia extrem de dicilă a Româ-niei datorată condiţiilor oneroase ale păcii dela Bucureşti (24 aprilie/7 mai 1918) impuse dePuterile Centrale. În acest scop liderul liberala întreprins o serie de acţiuni pe plan extern,dar şi în ţară, susţinut de regele Ferdinand şi deregina Maria, dar şi de colaboratori de nădejde,dintre care cei doi cumnaţi prinţul Barbu Ştir-bei şi colonelul Radu R. Rosetti.

Printre cele mai importante şi eciente ac-ţiuni demarate de Brătianu a ost misiunea înOccident a colonelului Radu R. Rosetti, trimissă ia contact cu o serie de personalităţi ale vieţiipublice pentru a inorma corect despre situaţiaRomâniei aate sub incidenţa păcii cu PuterileCentrale şi a asigura pe Aliaţi că trupele româ-ne vor reintra în luptă o dată ce împrejurărileo vor permite1. În acest sens Ion I.C. Brătianua trimis o serie de instrucţiuni2, notate sub dic-tare de colonelul Rosetti, ce trebuiau înmâna-te lui Victor Antonescu, membru marcant alPartidului Naţional Liberal, care îndepliniseuncţia de ministru plenipotenţiar la Paris (10octombrie 1917-25 martie 1918), dar useseînlocuit de guvernul Marghiloman. Victor An-tonescu urma să e considerat în continuarereprezentant real al României la Paris, în con-ormitate cu acordul regelui pe care Ion I.C.Brătianu îl obţinuse. Ca urmare, Victor Anto-nescu era însărcinat „a vorbi în numele regeluicare e obligat a avea o atitudine ocială care

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



nu corespunde nici sentimentelor, nici urărilorsale”; iar acest apt trebuia să e ăcut cunoscutla Paris.

După o prezentare a situaţiei interne, in-strucţiunile lui Brătianu precizau că oştii re-prezentanţi ai României, precum Victor An-tonescu, dr. C. Angelescu, George Danielopol,

Ludovic Mrazek, ale căror misiuni au ost re-trase în noua situaţie a ţării, „trebuie de aptsă reprezinte pe lângă Aliaţi interesele perma-nente ale statului român” şi „să joace, în capita-lele occidentale, rolul pe care l-au avut exilaţiiromâni de la 48 până la 56, în secolul trecut”.În acest scop, aveau sarcina să lămurească si-tuaţia ţării şi să organizeze propaganda astelca la Congresul de pace România să nu rămânăizolată. Erau dezvoltate detaliile acestei pro-pagande şi subliniată importanţa explicării înVest a condiţilor deosebit de înrobitoare alepăcii de la Bucureşti, analizată în trăsăturile eigenerale.

„În ce priveşte suetul României adevă-rate”, instrucţiunile lui Brătianu subliniau că„atitudinea ei până la pacea generală va ca şicea de până acum: 1) Îşi păstrează neclintită în-crederea în victoria Aliaţilor şi a drepturilor ci-

vilizate. 2) Va menţine neştirbite simţăminteleaţă de Aliaţi, nesolidarizându-i cu toate sue-rinţele ce ne-au venit din partea ruşilor aliaţi.3) Va sueri, dar va lupta în ascuns şi prin toatemijloacele, pentru ca în ziua liberării teritoriu-lui, să înlăture în ceea ce o priveşte toate mij-loacele de încătuşare pe care i le impune astăzi vrăjmaşul. Va avea desigur timpuri oarte grelede trecut, nu numai din punct de vedere mo-ral, dar şi material, prin ocupaţia care de apt

se prelungeşte şi prin oametea ce se vesteşteîn cursul acestui an de secete şi în urma jau-rilor germane. Dar pentru întreţinerea acesteirezistenţe ne trebuie un singur lucru: nădejdeaasigurată că Aliaţii înţeleg situaţia grea princare trecem şi că avem întreaga lor simpatieşi încredere, că vom avea şi că avem deja totajutorul lor pentru a repara rănile şi a culegeroadele jertelor noastre”.

Aceste instrucţiuni ale lui Brătianu cătreVictor Antonescu, copiate de colonelul Rosetticu o peniţă topogracă pe o hârtie de 15/25cm, precum şi o scrisoare a reginei Maria către

vărul său, regele George al V-lea al Marii Bri-tanii, au ost ascunse în partea metalică a bre-telelor oţerului mesager şi au ajuns cu bine înmâna destinatarilor.

Periplul diplomatic semiocial al colonelu-lui Rosetti la Paris şi Londra din însărcinarealui Brătianu avea scopul de a pregăti reintrarea

României în război şi s-a derulat cu succes înperioada iunie-august 19183. Prima destinaţiea ost Ambasada Franţei de la Berna, unde asolicitat pe ambasador - un „cunoscut de-al luiBrătianu” – să intervină pentru publicarea ra-portului Comisiei elveţiene ce constatase răultratament al prizonierilor români în lagăreledin Bulgaria. A urmat Parisul, unde a transmislui Victor Antonescu instrucţiunile lui Brătianu.În capitala Franţei a reuşit să ia contact cu oserie de personalităţi ale vieţii publice precum:matematicianul Paul Painlevé, ministru de răz-boi (martie-noiembrie 1917) şi prim-ministru(septembrie-noiembrie-1917) care s-a intere-sat de soarta României şi s-a declarat pentruun atac decisiv prin Balcani; Auguste Gauva-in, redactor pentru politica externă la „Journaldes Débats” şi cunoscător al problemelor dinEuropa de Sud-Est; C. B. Tomson, şe al Bi-

roului Operaţii la Secţia engleză a ConsiliuluiInteraliat de la Versailles. În timp ce Gauvainse arăta avorabil revendicărilor noastre aţă deAustro-Ungaria, dar era rezervat în privinţa lu-ării Banatului întreg şi a reluării Cadrilaterului,Tomson socotea că chestiunea graniţelor va hotărâtă de oameni politici şi de experţi. Deaceea l-a sătuit pe Rosetti să intre în contactcu experţi de la Ministerul Propagandei de laLondra (Crewe House). otodată, Tomson

i-a ăcut cunoştinţă cu generalul sir HerewardWake, şeul Secţiei Inormaţii, cu care a avuto lungă convorbire privind potenţialul armateiromâne în cazul în care ar reintra în acţiuneşi caracteristicile teatrului de operaţii din Bal-cani. Atât Gauvain cât şi Tomson consideraucă „părăsiţi şi chiar atacaţi cum am ost de ruşi,nu puteam decât să primim pacea impusă deadversar”4.

La Londra, acţiunea colonelului Rosetti s-aderulat „conorm indicaţiilor lui Ion I.C. Bră-tianu”. Ea a constat: „în a arăta că deşi nevoităsă acă pace, România şi suveranii săi erau din

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



inimă cu Aliaţii şi vor reintra în acţiune înda-tă ce ar cu putinţă; în a arăta liniile mari aleratatului de la Bucureşti şi a destăinui celespuse de delegatul german Kriegge lui P. Mis-sir şi anume că condiţiunile tratatului aceluiace le socoteam, noi românii, ca ind prea gre-le, nu erau nimic pe lângă cele ce se pregăteau

pentru Aliaţi”5.Colonelul Radu R. Rosetti a ost primit în

audienţă de regele George al V-lea căruia i-aremis acreditivul reginei Maria. Suveranul bri-tanic i-a declarat simpatia pentru România şipentru cauza ei şi a sătuit ca preşedintele SUAWoodrow Wilson să e convins de temeiniciacauzei româneşti, „căci el va actorul hotă-râtor la încheierea păcii”. De asemenea, a ostbine primit şi de ministrul aacerilor străine,lord Arthur Balour, cu care a discutat desprederularea războiului, acesta arătându-se inte-resat de părerile diplomatului german Krieggeşi i-a conrmat rămânerea la post în Româniaa ministrului sir George Barclay, ceea ce îşi do-rea Brătianu. În aceeaşi zi a avut o întrevederela War Oce cu lordul Alred Milner, minis-trul de război. „Acesta a ost cu totul categoricîn armaţiunile sale, spunându-mi – scria Ro-

setti - să asigur pe Ion I.C. Brătianu că războiul va dus până la sârşit şi că nu va încetatpână ce România nu va reîntregită şi idealu-rile sale realizate”6.

La Foreign Oce s-a întâlnit pe rând cucâţiva ociali sir Ronald Graham, sir GeorgeClarke şi lord Hardinge, care şi-au exprimatpărerea de rău pentru situaţia României şisimpatiile lor pentru ea. Ulterior s-a văzut demai multe ori cu sir William yrell, şe la Poli-

tical Intelligence Department şi a luat masa cuA.W.A. Leeper, şeul Secţiei române a ForeignOce-ului.

S-a regăsit la Londra şi cu Griths Evans,membru al Misiunii militare engleze în Ro-mânia, cu care se cunoştea din ţară, plănuindîmpreună organizarea unor conerinţe despreRomânia.

Conorm satului lui Tomson a avut diver-

se întrevederi la War Oce, Secţia Inormaţii,unde a lăsat un memoriu despre armata româ-nă, iar la cererea lui Leeper a alcătuit memoriiasupra unor părţi ale tratatului de la Bucureşti

pe care le-a ăcut să circule în serele guverna-mentale; a trimis copii şi doctorului Ioan Can-tacuzino la Paris, pe care Brătianu îl nomina-lizase alături de Victor Antonescu să conducăacţiunea de propagandă în Franţa.

O oarte lungă întrevedere a avut la Minis-terul Propagandei cu redactorul şe al ziarului

„Te imes”, H. Wickham Steed, cu publicistulSeton Watson (Scotus Viator), cu colonelul Ba-ker şi cu diplomatul român George Moroianu,ataşat al Ministerului englez de Externe pentruproblemele românilor mai ales din teritoriileaate în monarhia biceală. Rezumând situa-ţia cauzei române în Anglia, Wickham Steeda conchis că „cercurile diriguitoare şi masa po-pulaţiei sunt avorabile României”, iar „popo-rul englez se simte răspunzător de nenorocirileRomâniei şi va ţine angajamentele luate. ra-tatele se vor executa cu mici modicări”

Reîntors la Paris (25 august 1918 st. n.), co-lonelul Rosetti a urmărit în continuare obiectivele misiunii încredinţate de Brătianu. Pentruaceasta, în septembrie 1918, a demisionat dinarmata română pentru a se înrola în armataranceză, ind încadrat iniţial la statul majoral Armatei 5, comandată de generalul Henri

Mathias Berthelot, ostul şe al Misiunii mi-litare ranceze (cu care colaborase la MareleCartier General român în 1916 şi de care eralegat printr-o sinceră prietenie ce va dăinui întimp). Din octombrie 1918, colonelul Rosettia ăcut parte din Armata Aliată de Dunăre,sub ordinele aceluiaşi general Berthelot, cucare s-a deplasat la Salonic. Armata de Dunăreusese constituită de Aliaţi cu intenţia de a introdusă în acţiune spre a realiza joncţiunea

cu trupele române la momentul oportun. Co-lonelul Rosetti a servit ca oţer de legătură în-tre Comandamentul militar rancez şi actoriipolitico-militari de răspundere de la Iaşi, carepregăteau reintrarea în luptă a armatei româneîmpotriva Puterilor Centrale şi care aveau nevoie de inormaţii sigure şi de la sursă.

Legătura cu Ion I. C. Brătianu s-a realizatîn condiţii dicile, colonelul Rosetti reuşind

cu greu să-i transmită inormaţii. Abia la 2/15octombrie 1918, a prins „o ocazie unică” sprea-i ace lui Brătianu „o dare de seamă asupraînsărcinărilor ce mi-ai dat şi a situaţiei atât ge-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



nerală şi militară, cât mai ales a cauzei româneîn ţările Înţelegerii” şi a-i comunica că trebuiesă treacă la acţiune7. Ocazia se datora aventu-roasei misiuni a lui Victor Antonescu, cu avi-onul la Iaşi, la cererea lui George Clemenceaucare voia să ia contact direct cu Brătianu. Pri-mul-ministru al Franţei solicita pe liderul libe-

ral să urgenteze reintrarea României în război,ceea ce reprezenta şi dorinţa regelui şi a tabereiantantiste conduse de Brătianu în secret şi cutenacitatea ce îl caracteriza. Cu acest prilej şila solicitarea lui Berthelot, colonelul Rosetti amai transmis prin Victor Antonescu mesajereginei Maria şi lui Barbu Ştirbei, ambii impli-caţi alături de Brătianu în acţiunea de revenirea României alături de Aliaţi8.

„Am văzut toate persoanele pe care m-aiînsărcinat să le văd, toate mi-au dat asigurăriormale pentru cauza noastră şi m-au însăr-cinat a te saluta în numele lor”, scria colone-lul Rosetti lui Brătianu. otodată, îi prezentaun amplu raport atât despre situaţia generală,subliniind că popoarele şi guvernele Înţelegerii(mai puţin Italia) vor continua războiul până vor zdrobi Germania şi erau „bine dispuse aţăde România”, precum şi despre situaţia ţării şi

a cauzei române (în America necunoscută, înAnglia excelentă, în Franţa la el, „de unde ni se va da tot ajutorul” spre „a înăptui MareaUnire”, Italia în schimb „ne dă vorbe bune, darnu ne susţine”); în privinţa lui Brătianu, aces-ta era văzut bine, „ca întruchipând aspiraţiilenoastre”9.

Pentru a-l ţine la curent pe Brătianu cu situ-aţia rontului din Balcani şi a se putea organizaîn bune condiţii reintrarea armatei române în

luptă, colonelul Rosetti a întocmit ulterior oserie de rapoarte şi note despre dierite proble-me (legate de Dobrogea, de viitoarea conerin-ţă de pace, de reorganizări politico-adminis-trative şi militare interne, de necesitatea unormisiuni la Washington, la Soa sau la MareleCartier General sârb ş.a.). Aceste inormaţiierau transmise prin diverse canale; unele - di-rect prin locotenentul Robert de Flers, scriitor

şi diplomat rancez, corespondent de presă înRomânia în anii 1917-1918; altele - indirect,trimise e lui Barbu Ştirbei, la care ajungeauprin Robert de Flers sau prin Griths Evans,

e lui Saint-Aulaire, cu specicarea: „colonelulRosetti vă roagă să transmiteţi ceea ce urmeazălui Brătianu”, iar uneori şi reginei10.

Între timp în ţară, Brătianu începuse să ac-ţioneze deja cu destulă promptitudine. Fostulpreşedinte al Consiliului de Miniştri se bizu-ia pe derularea ostilităţilor şi pe apropierea

Armatei de Orient pentru a reintra în război.Această intervenţie repunea în vigoare angaja-mentele luate cu Aliaţii, iar pacea de la Bucu-reşti rămânea ără valoare. La 24 septembrie/7octombrie 1918 a avut loc o întâlnire discretăîntre Brătianu şi miniştrii aliaţi. Germanii con-statau deja că Brătianu redevenea „omul zilei”,curtat de Antanta11.

Marele Stat Major denitivase încă dinseptembrie 1918 un proiect de operaţie pentrureintrarea în război. Brătianu a luat legăturaîn mare taină cu generalul Constantin Prezan,ostul şe al Marelui Cartier General român înanii războiului, care se retrăsese la moşia sa dela Schinetea, judeţul Roman, după pensionareadin aprilie 1918, solicitându-i colaborarea. otîn mare secret, Brătianu a adus în preajma Ia-şilor dintr-o garnizoană îndepărtată şi pe IonAntonescu, „spre nemulţumirea lui Marghilo-

man care nu pricepea nimic”. Se reăcea asteltandemul ce a uncţionat în anii 1916-1918 înMarele Cartier General. Cei doi au prezentat la9/22 octombrie 1918, un memoriu regelui Fer-dinand, în care analizau posibilităţile de mo-bilizare a armatei pentru reintrarea Românieiîn război12.

La 16/29 octombrie 1918, Brătianu a trimisun mesaj către Clemenceau, încredinţat luiRobert de Flers, plecat de la Iaşi în misiune pe

rontul din Balcani, cu avionul pilotat de ace-laşi Noël care-l adusese şi pe Victor Antonescula Iaşi. În scrisoare, Brătianu sublinia „legături-le indisolubile” ce uneau din nou România de„cauza nobilă” a cărui „mare reprezentant” erapreşedintele Consiliului de Miniştri rancez, -ind convins că realizarea celor mai „dragi aspi-raţii” ale poporului român era aproape. Regeleadăuga şi el salutările sale. În acelaşi sens, Fer-

dinand I telegraase şi preşedintelui FranţeiRaymond Poincaré13.Prăbuşirea rontului balcanic şi prezenţa

trupelor aliate la Dunăre reprezentau premi-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



se pentru grabnica intrare a armatei româneîn acţiune. Acest lucru era cerut cu insistenţăşi de generalul Berthelot, care prin Robert deFlers, reîntors după multe peripeţii cu avionulla Iaşi, arăta necesitatea de a se trece urgent laacţiune. Demersuri similare ăceau şi miniştriialiaţi de la Iaşi.

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, regele acerut demisia guvernului Marghiloman, care aost înlocuit cu unul condus de generalul Con-stantin Coandă. „Succesiunea lui usese din vreme rânduită” de liderul liberal. Deşi „logicaşi dreptatea cereau să vie Brătianu”, după cumnota I.G. Duca - nu era totuşi recomandabilca acesta să apară în prim planul vieţii politi-ce deoarece era pus sub acuzare împreună cuguvernul său.

Guvernul Coandă a ost un guvern de tran-ziţie „la discreţia absolută a lui Brătianu”, alecărui indicaţii au ost urmate de noul prim-ministru cu stricteţe. Printre primele măsuri aost anularea actelor şi măsurilor luate de guvernul Marghiloman, dar cea mai urgentă sar-cină era decretarea mobilizării şi reintrarea înrăzboi, mai ales că acesta se apropia de sârşit,iar România trebuia să se ae în tabăra aliaţilor

săi14

.La 26 octombrie/8 noiembrie 1918 de laârnovo, colonelul Rosetti transmitea la Iaşi,prin SF, lui Saint-Aulaire, că armata aliată vatrece Dunărea în acea noapte, iar chemarea laarme a românilor era lansată. Regina şi Brătia-nu trebuiau anunţaţi. Mesajul era: „În interesulsuprem al cauzei româneşti şi pentru a uşuramişcarea trupelor aliate, este absolut necesarca România să schimbe guvernul [ceea ce deja

se ăcuse], să mobilizeze imediat armata şi sălanseze chemare la revoltă a populaţiei dinMuntenia. Gloria României şi a dinastiei de-pinde de rapiditatea cu care se ia această de-cizie!”15

Într-adevăr la 26 octombrie /8 noiembrie1918, primele elemente ale armatei de Dunăreajunseseră la marele uviu, pregătindu-se sătreacă la nord de el. În aceeaşi zi, la Iaşi, a avut

loc o întâlnire la care au participat Ion I. C.Brătianu, generalul Constantin Coandă, con-tele de Saint-Aulaire, generalul Pierre Henry Laont, ataşatul militar rancez, generalul Con-

stantin Prezan, Nicolae Mişu, ostul ministrula Londra, locotenent-colonelul Ion Antones-cu. ema discuţiilor lungi şi contradictorii aost reintrarea României în război. Franceziistăruiau pentru o grabnică reintrare în acţiu-ne, aducând drept argument iminenţa semnă-rii armistiţiului. În schimb, generalul Prezan a

arătat greutăţile oarte mari ce stăteau în aţamobilizării. În poda intervenţiei lui Prezan,regele Ferdinand şi Brătianu au luat decizia caRomânia să reintre în acţiune, pregătindu-sedocumentele în acest sens16.

Astel, la 27 noiembrie/9 noiembrie 1918,guvernul român a adresat trupelor de ocupaţiedin România un ultimatum, cerându-le ca în24 ore dă părăsească teritoriul României. PrinÎnaltul decret nr. 3179 din 27 octombrie /9 no-iembrie 1918 s-a hotărât mobilizarea armateiromâne.

La 28 noiembrie/10 noiembrie 1918, guver-nul român a remis reprezentanţilor Antantei laIaşi un memoriu privind sacriciile de războiale României şi reluarea colaborării cu aliaţii17.În noaptea de 28/29 noiembrie/10/11 noiem-brie 1918, armata română a reînceput opera-ţiile militare împotriva Puterilor Centrale. Ar-

mistiţiul de la Compiègne (11 noiembrie 1918)între puterile Antantei şi Germania, găsea Ro-mânia alături de Aliaţi.

Obiectivele lui Brătianu nu s-au oprit aici,mai erau necesare: „realizarea întregirii nea-mului; validarea convenţiilor din august 1916;interesul european, în general, şi al Angliei şiFranţei, în special, ca la gurile Dunării să exis-te un stat destul de puternic spre a asigura or-

dinea şi pacea”18

, interese naţionale în slujbacărora s-a angajat în continuare întreaga con-ducere politică şi militară a ţării, susţinută deîntregul popor.

Ion I. C. Brătianu a ost un om politic şide stat pregătit şi motivat să conducă ţara cudemnitate şi curaj, având toate calităţile native cultivate în acest sens de nu mai puţin ce-lebrul său tată, Ion C. Brătianu (1821-1891),

de la care a moştenit harul politic şi diploma-tic. Ranat prin cultură şi exerciţiu politic, aanalizat şi prognozat cu realism şi cumpătaresituaţia imediată şi de perspectivă a societăţii

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



româneşti în contextul geopolitic al vremii. Înmediile politice şi militare din Franţa şi MareaBritanie: „Aproape toată lumea e unanimă în arecunoaşte că e cel mai capabil şi chiar singu-rul nostru om de stat, dar nu toţi au încredereîn sistemul său de guvernare şi mai ales în oa-menii de care se înconjura”19 – nota colonelul

Rosetti.Orgolios şi ambiţios, introvertit şi arogant,inexibil şi autoritar, acest „rege neîncoronatal României” a ost iubit, invidiat şi urât înegală măsură, atât de contemporani, cât şi deurmaşii săi. Cu calităţi şi deecte, meritele salesunt incontestabile în construcţia Românieicontemporane.

1 Vezi pe larg, General Radu R. Rosetti, Mărturi-

siri (1914-1919), Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Maria Georgescu, Editura Modelism, Bu-cureşti, 1997, p. 233-235.

2 Ibidem, p. 238-241 (Instrucţiunile dictate de

Brătianu sunt reproduse în întregime).3 Ibidem, p. 242-2 62.4 Ibidem, p. 245.5 Ibidem, p. 246.6 Ibidem, p. 247.7 General Radu R. Rosetti, op. cit ., p. 267-269;

Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Ma-

nuscrise, Arhiva General Radu R. Rosetti, IV, varia10, supliment, . 6-7.

8 I.G. Duca, Memorii, vol. 4, Războiul partea a II-a (1917-1918), Editura Machiavelli, Bucureşti, p.164; General Radu R. Rosetti, op. cit ., p. 266.

9 General Radu R. Rosetti, op. cit ., p. 267-268;Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Ma-nuscrise, Arhiva General Radu R. Rosetti, IV, varia

10, supliment, . 6-7.10 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de

Manuscrise, Arhiva General Radu R. Rosetti, IV, va-ria 10, . 10-19; 29-30; supliment . 5-9.

11 Jean-Noël Grandhomme, Le Général Berthelot et l’action de la France en Roumanie et en Russie

Méridionale (1916-1918), Chateau de Vincennes,1999, p. 846.

12 Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vo-caţia datoriei, Editura Militară, Bucureşti, p. 250;

I.G. Duca, op. cit ., vol 4, p. 165.13 Jean-Noël Grandhomme, op. cit ., p. 850.14 I.G. Duca, op. cit ., vol 4, p. 170.15 Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de

Manuscrise, Arhiva General Radu R. Rosetti, IV, varia 10, . 19.

16 Petre Otu, op. cit., p. 253.17 Desăvârşirea unităţii naţional statale a popo-

rului român. Recunoaşterea ei internaţională. 1918. Documente interne şi externe, august 1918-iunie1919, vol. III, Editura Ştiinţică şi Enciclopedică,Bucureşti, p. 50.

18 General Radu R. Rosetti, op. cit ., p. 294.19 Ibidem, p. 260.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Abstract

Romania, as a North Atlantic reaty Organization and the European Union member, hasincreased its international participation in preventing and solving crisis and conficts and in

ghting against international terrorism. Tis Paper tackles some relevant legal issues related tothe Romanian armed orces’ participation in missions outside the national territory.

Keywords: multinational operations; Romanian military doctrine; use o orce; collectivedeense; military counseling

Armata română în misiuni internaţionale

lt. . Dr. iuliana-SiMona ţuţuianu *

conSiDERaţii JuRiDicE PRiVinDPaRiciPaREa FoRţEloR aRMaE

RoMânE la MiSiuni inERnaţionalE

* Cercetător ştiinţic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

Misiunile ce revin armatei în statul de dreptau o serie de undamente de natură socială,psihosocială or juridică. Dacă determinărilesociale şi cele psihosociale reectă cultura na-ţională a statului respectiv, undamentele juri-dice implică, într-o analiză temeinică, aspecte-le reeritoare la necesitatea socială a existenţeiarmatei, utilizarea adecvată a orţei în caz deagresiune armată şi participarea cu trupe lamisiuni în aara graniţelor naţionale.

Fundamentul juridic al existenţei armatei– ca instituţie a statului cu misiuni speciceîn domeniile securităţii naţionale şi apărării– este reprezentat de prevederile Constituţieistatului român reeritoare la armată şi la obli-gaţia cetăţenilor de a-şi apăra, la nevoie, ţara.Caracterul legitim şi legal al utilizării orţei înîndeplinirea misiunilor armatei este probat,înainte de toate, prin textul Constituţiei.

Armata este instituţia statului abilitată prinlege să întrebuinţeze orţa pentru a-şi înăptui

rolul de garant al suveranităţii naţionale. Misi-unile sale au, deci, acoperirea juridică necesarăşi sucientă. În aara prevederilor constituţi-onale, activităţile armatei sunt reglementateprin acte normative - legi organice, hotărâri deguvern, ordine ale ministrului apărării naţio-nale, regulamente militare, dispoziţii ale şeu-lui Statului Major General, instrucţiuni – careexplicitează şi detaliază prevederile constituţi-onale.

Baza legală a participării unor structuri aleArmatei României la misiuni în aara rontiere-lor naţionale este desemnată de legile specialeadoptate de Parlamentul ţării, cât şi de tratate-le şi convenţiile internaţionale la care Româniaeste parte.

Astel, Legea 121/2011 privind participarea orţelor armate la misiuni şi operaţii în aarateritoriului statului român conţine 29 artico-le care reglementează condiţiile în care orţe-le armate ale României participă la misiuni şi

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



operaţii în aara teritoriului statului român. Înarticolul 2, se precizează aptul că „misiunileşi operaţiile la care participă orţele armate înaara teritoriului statului român sunt: a) de apă-rare colectivă în cadrul Organizaţiei ratatuluiAtlanticului de Nord sau de asigurare a securi-tăţii statelor membre ale Uniunii Europene; b)

de răspuns la crize; c) de pace; d) de asistenţăumanitară”.1 Aceste misiuni şi operaţii pot desăşurate sub mandatul Organizaţiei Naţi-unilor Unite sau al Organizaţiei pentru Secu-ritate şi Cooperare în Europa, sub conducereaOrganizaţiei ratatului Atlanticului de Nordsau a Uniunii Europene, în cadrul unor coaliţii,precum şi la solicitarea statului aectat.

Capitolul III al aceleiaşi legi detaliază pro-cedura de încheiere a înţelegerilor tehnice (cu-

prinzând elementele de detaliu privind parti-ciparea orţelor armate la misiuni şi operaţii încadrul unor orţe internaţionale sau în cadrulunor unităţi ale altor state) şi modul în care serealizează transerul de autoritate (acţiuneaprin care România predă controlul, la niveloperaţional şi/sau tactic, al orţelor sale par-ticipante într-o anumită misiune sau operaţiecomandantului/comandamentului care con-duce misiunea sau operaţia respectivă).

Dimensiunea extinsă a apărării naţionalepermite internaţionalizarea acesteia şi, im-plicit, migrarea spre unele ormule colective,comune, de asociere. Alianţele, coaliţiile şiparteneriatele militare sunt entităţi menite săgestioneze domeniul securităţii internaţionaleîn aţa unor provocări diverse, de la lipsa unorcapabilităţi militare corespunzătoare la nivelulmultor ţări aliate, la dezbaterea privind asu-marea „corectă” a riscurilor de securitate şi asarcinilor aerente.

Constituţia României stabileşte şi regle-mentează rolul armatei, asigurând, din punctulnostru de vedere, şi cadrul legal suprem pentruapărarea colectivă: „Armata este subordonatăexclusiv voinţei poporului, pentru garantarea

suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statu-lui, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democra-ţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale trata-

telor internaţionale la care România este parte,armata contribuie la apărarea colectivă în sis-temele de alianţă militară, participă la acţiuni

privind menţinerea sau restabilirea păcii”.2

Apărărarea naţională, atribut al statuluiromân, a devenit indisolubil legată de apăra-rea colectivă, dat ind statutul de membru alNAO şi obligaţiile asumate aţă de aliaţi. Demenţionat aptul că apărarea colectivă nu sub-stituie apărarea naţională, nu diminuează şi nudiluează în niciun el responsabilităţile statului

de drept ci, dimpotrivă, le consolidează într-odimensiune post-Westphalică a suveranităţilornaţionale interdependente. Noile realităţi geo-strategice demonstrează aptul că nu există şinu poate exista apărare naţională în aara an-gajamentelor colective, în aara unor respon-sabilităţi internaţionale.

Carta ONU susţine şi încurajează „dreptul inerent de autoapărare individuală sau colec-tivă în cazul când se produce un atac armat

împotriva unui stat membru al Naţiunilor Unite” .3 În prezent, centrul de greutate al apă-rării colective - denită minuţios în documen-tele NAO şi în cele ale Uniunii Europene (re-spectiv, apărarea comună) - se mută treptat înzona securităţii colective, vizate ind, în modprioritar, strategiile de distrugere a centrelorgeneratoare de terorism, de crize şi conicte,precum şi strategiile de descurajare a înarmăriişi agresiunii armate.

Experienţa dobândită de Armata Româ-niei în acţiunile multinaţionale desăşurate înultimii ani scoate în evidenţă un spectru largde misiuni pe care aceasta poate să le îndepli-nească. Misiunile din teatrele de operţii dinBalcanii de Vest, Irak şi Aganistan constituiedovezi de netăgăduit ale angajamentului ple-nar al ţării noastre la eorturile comunităţiiinternaţionale pentru combaterea noilor ame-ninţări la adresa securităţii. Armata noastrăparticipă la toate misiunile specice acţiunilormilitare post-conict, pentru reacerea unorstructuri şi inrastructuri, pentru stabilizareaunor zone şi pentru reconstrucţia unor capa-bilităţi guvernamentale, centrale şi regionale.O gamă extinse de misiuni care apropie oartemult conceptele de apărare naţională, apărarecolectivă, securitate comună, securitate coo-perativă, etc. Rolul Alianţei Nord-Atlantice şi

cel al UE, în acest proces de asigurare a securi-tăţii, stabilităţii şi apărării spaţiului european şieuro-atlantic se accentuează, dar nu împotrivaentităţilor statale, ci în olosul acestora.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Apărarea naţională şi apărarea colectivă,două concepte care marchează două epoci is-torice – cea a realizării şi consolidării statelorde drept şi cea a globalizării, care solidarizeazăstatele de drept – sunt, în acelaşi timp, comple-mentare, interdependente şi pe deplin justi-cate. În acest context, gama misiunilor ce revin

Armatei României îşi lărgeşte spectrul, se mo-dernizează şi se adaptează permanent deciziilorpolitice ale statului. Rezultanta acestui proceso constituie transormarea Armatei în vedereaasigurării “credibilităţii apărării teritoriului na-ţional, îndeplinirii angajamentelor asumate încadrul apărării colective şi participării la misiuniinternaţionale, în conormitate cu priorităţile şicerinţele politicii externe şi de securitate”.4

Conducerea politică a operaţiilor milita-

re multinaţionale este cea care impune, prinmandatul încredinţat orţei militare, realizareaobiectivelor şi în acelaşi timp direcţioneazăoperaţiile militare multinaţionale de la nivelstrategic la nivel tactic. Există trei opţiuni pen-tru comanda şi controlul unei orţe multinaţio-nale: comanda paralelă, atunci când naţiunileîşi păstrează controlul asupra orţelor disloca-te; comanda naţiunii conducătoare, naţiuneacare urnizează majoritatea orţelor şi resurse-

lor desemnează, de obicei, comandantul orţe-lor coaliţiei; şi opţiunea de alianţă regională,caz în care comanda şi controlul depind de voinţa şi abilitatea naţiunilor dintr-o zonă dea realiza un eort de coaliţie (în acest ultim cazaranjamentele sunt cel mai adesea condiţiona-te de poziţia de lider regional a unui stat şi deinuenţa exercitată de acesta).

Doctrina militară românească considerăcomanda şi controlul drept părţi componente

ale managementului militar şi elemente de bazăale artei şi ştiinţei militare. În practică, acesteuncţii reprezintă o entitate, întrucât coman-dantul nu poate comanda eectiv ără control şinu poate exercita controlul ără comandă. For-ţele militare, indierent la ce nivel ne raportăm(tactic, operativ sau strategic) sunt conduse decomandanţi. „Comandantul este acel militar căruia i s-a conerit autoritatea de a conduce,coordona şi controla o structură militară. În

această calitate, el îşi exercită autoritatea în scopul planicării, organizării, conducerii şicontrolului eorturilor subordonaţilor şi al uti-lizării resurselor umane, materiale, nanciare,

inormaţionale alocate pentru atingerea obiec-tivelor militare stabilite” .5 Dar, este comandan-tul un lider? ermenii sunt sinonimi sau dierăprin conţinut? În numeroase analize şi studiireeritoare la o posibilă distincţie între ter-meni, se consideră că un comandant incumbăşi calitatea de lider, dar liderul nu este în mod

obligatoriu şi comandant.Leadershipul are un rol important la toa-te eşaloanele, are la bază autoritatea conerităde lege, ilustrând valoarea deosebită pe caresocietatea o acordă primordialităţii dreptu-lui. Această primordialitate ace ca legea să emijlocul prin care ordinea socială este stabilităşi în virtutea căreia liderii militari trebuie: săcunoască, să respecte şi să aplice legea; să in-struiască ceilalţi membri ai orţei militare cu

privire la obligaţiile ce le revin în virtutea legii;să promoveze dreptul în calitatea lui de impor-tantă valoare socială; să acţioneze în vedereamenţinerii disciplinei şi să vegheze la respecta-rea legii în entitatea militară pe care o conduc.Darea şi executarea ordinelor este parte com-ponentă şi strict necesară în exercitarea actuluide comandă şi a autorităţii, pentru că ordinuleste mijlocul prin care se duce la îndeplinire osarcină sau o misiune. Este imperios necesar

ca raportul dintre cel care transmite ordinul şicel care-l primeşte să e astel reglementat în-cât să se evite conuziile, mai ales în condiţiileîndeplinirii unei misiuni în cadrul operaţiilormilitare multinaţionale.

Aspectele de ordin juridic joacă un rolesenţial în procesul de luare a deciziei şi peparcursul derulării unei operaţii militare mul-tinaţionale. Legitimitatea acesteia din urmăare la bază legislaţia internaţională şi este un-

damentul înţelegerii clare a bazelor legale aleoperaţiei la toate nivelurile de participare cuorţe ale naţiunilor contributoare. Legislaţiainternaţională include posibilităţile şi limitări-le operaţiei în ansamblu, precum şi aspectelereeritoare la neutralitate, utilizarea armelor,identicare ţintelor, crimele de război, auto-apărarea, respectarea mediului înconjurător,etc. În acest sens, Statul Major General al Ar-matei Române urmăreşte ca tot spectrul ope-

raţiilor militare multinaţionale să se desăşoaresub controlul actelor normative internaţionaleşi legilor naţionale ale statelor participante şi,după caz, al legilor ţării gazdă. În uncţie de

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



cadrul juridic, alianţa sau coaliţia trebuie să-şistabilească parametrii în care pot acţiona or-ţele militare.6

În armata României, comandantul orţelorangajate în acţiuni militare este investit cu res-ponsabilitatea respectării dreptului conicte-lor armate. Multitudinea şi dinamica schimbă-

rii normelor juridice în materie de drept publicinternaţional, aptul că numeroase norme juri-dice lasă la latitudinea comandanţilor aprecie-rea oportunităţii aplicării lor, impune asistenţa juridică a actorilor de răspundere.7

După 1990, în România s-au instituitcompartimentele juridice în cadrul comanda-mentelor marilor unităţi tactice şi operative.Experienţa participărilor armatei române lamisiunile militare internaţionale de menţine-

re sau impunere a păcii a demonstrat utilita-tea consilierilor juridici la nivelul unităţilor(subunităţilor) militare. Aceştia au obligaţiasă coordoneze pregătirea, în domeniul drep-tului umanitar internaţional, a militarilor dincompunerea marii unităţi (unităţii), precum şisă aproundeze cunoştinţele militare şi tehnicade lucru pe care oţerii de comandă şi de statmajor le aplică pentru planicarea, organiza-rea şi conducerea acţiunilor de luptă. Pe scurt,

obiectivele asistenţei juridice pe timpul con-ictelor armate sunt: asigurarea îndepliniriimisiunilor ără încălcarea normelor de drept;realizarea concordanţei dintre necesităţile mi-litare şi restricţiile impuse de reglementările juridice specice (interne şi internaţionale)în vigoare; realizarea proporţionalităţii dintremijloacele şi metodele olosite şi necesităţilemilitare; prevenirea exceselor şi represaliilorpe timpul ducerii acţiunilor militare. O com-

petentă asistenţă juridică pe timpul conicte-lor armate oeră comandantului, statului major, comandanţilor de unităţi, convingerea căacţiunile militare desăşurate sunt legitime şinu vor sancţionaţi pentru comiterea unorcrime de război. Consilierul juridic intervinenu doar în rezolvarea speţelor unde se încalcănormele de drept intern şi internaţional, ci şi înstabilirea obiectivelor, alegerea mijloacelor deluptă şi determinarea procedeelor şi măsurilor

necesare îndeplinirii misiunii.Legat de misiunile actuale şi de eectiveledesăşurate, Consiliul Suprem de Apărare aŢării a decis, în ultimii doi ani, scăderea nu-

mărului de militari care participă la misiuniinternaţionale şi creşterea numărului de mi-litari aaţi în ţară, dislocabili la ordin. Astel,la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, or-ţele dislocate în teatrele de operaţii au scăzut,în anul 2012, cu 106 militari aţă de anul 2011,iar orţele aate în ţară, dislocabile la ordin, au

crescut cu 308 militari, aţă de 2011. MinisterulAdministraţiei şi Internelor a pus, anul acesta,la dispoziţia Uniunii Europene, OSCE, NAOşi ONU, un număr de 357 de militari, care ac-ţionează în teatrele de operaţii din Aganistanşi Balcanii de Vest.

Principala misiune externă a Armatei Ro-mâniei rămâne Aganistanul – ISAF (Inter-national Security Assistance Force), unde ac-ţionează 1938 de militari români: inanterie,

logistică şi orţe speciale. Militarii români, cueective reduse (71 persoane), sunt prezenţişi în misiunea multinaţională din Bosnia şiHerţegovina – EUFOR ALHEA –, condusăde Uniunea Europeană. În Balcani, misiuneaNAO KFOR – Kosovo Force – reuneşte şi ea64 de militari români.

În cadrul misiunilor conduse de UE – AA-LANA (Libia) şi cele de observare şi moni-torizare EUMM (Georgia) şi EUSEC (Congo)

– activează 237 şi, respectiv, 8 militari români.În ne, misiunile de observare şi monitori-zare conduse de ONU – MONUSCO (Congo),UNMIK (Kosovo), ONUCI (Coasta de Fildeş),UNMIL (Liberia), UNMISS (Sudanul de Sud),UNSMIS (Siria) şi UNAMA (Aganistan) –prezintă un total de 40 de militari români.

Cuanticând datele, obţinem un total alorţelor planicate şi dislocate în teatrele deoperaţii de 2600 militari (inclusiv personalul

de stat major şi legătură, reprezentat de 5 mi-litari), orţele dislocabile la ordin ind de 1252militari.8

Participarea orţelor armate române la mi-siuni internaţionale a generat, treptat, uneleimplicaţii de ond asupra cadrului legislativ înmaterie. Acesta a ost consolidat, treptat, prinmodicarea/ adoptarea unor acte normativede reerinţă, precum Legea nr. 42 din 2004 pri-vind participarea orţelor armate la misiuni în

aara teritoriului statului român. Anul trecut,aceasta a ost abrogată, odată cu publicareaîn Monitorul Ocial al României a Legii nr.121/2011.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Legea nr. 42/2004 privind participarea or-ţelor armate la misiuni în aara teritoriului

statului român, aţă de dispoziţiile Legii apără-rii naţionale nr. 45/1994, simplica procedurade luare a deciziilor, apt ce a permis creştereaoperativităţii în îndeplinirea misiunilor. Pentruparticiparea la operaţii de apărare colectivă,

operaţii în sprijinul păcii, misiuni de asistenţăumanitară sau la operaţii militare de tip coali-ţie, de gestionare a crizelor, Consiliul Supremde Apărare a Ţării hotărăşte care sunt orţele şimijloacele ce pot puse la dispoziţie în acestscop, în anul următor. În temeiul hotărâriiConsiliului Suprem de Apărare a Ţării, Guver-nul introduce în proiectul legii bugetului on-durile necesare, atât pentru pregătirea orţelorşi mijloacelor puse la dispoziţie, cât şi pentru

participarea acestora la o eventuală misiune.Dispoziţii asemănătoare conţine şi Legea nr.121/2011 cu acelaşi obiect de reglementare.

De asemenea, integrarea României înNAO - un proces complex şi de durată impli-când eorturi susţinute din partea statului ro-mân - a impus elaborarea unor acte legislativedistincte în vederea armonizării cu acquis-ulAlianţei. Enumerăm, spre exemplicare:

– Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi

uncţionarea Consiliului Suprem de Apărare aŢării (în probleme de cooperare în domeniuldecizional, de securitate şi stabilitate);

– Legea nr. 346/2006 privind organizarea şiuncţionarea Ministerului Apărării Naţionale;

– Legea nr. 453/2004 privind regimul stăriide asediu şi regimul stării de urgenţă;

– Legea 446/2006 privind pregătirea popu-laţiei pentru apărare;

– Strategia de securitate naţională a Ro-

mâniei, 2007 (în special la nivelul riscurilor şiameninţărilor din mediul de securitate inter-naţional şi al vulnerabilităţilor interne);

– Strategia naţională de apărare a ţării,2008;

– Legea nr. 355/2009 privind regimul stăriide mobilizare şi de război.

Adoptarea acquis-ului euroatlantic şi aacordurilor de standardizare este vizibilă înnormele, doctrinele şi actele normative spe-

cice elaborate după concretizarea, în 1999,a statutului de stat candidat la aderare. Majo-ritatatea reglementărilor militare actuale aleArmatei României menţionează în mod expres

în textul lor realitatea transpunerii în legislaţiamilitară naţională a dispoziţiilor operaţionale juridice ale NAO.9

Studierea legislaţiei militare oeră prilejulde a constata prounzimea implicaţiilor inte-grării României în NAO şi UE, atât în ceeace priveşte ormarea personalului, dar şi prin-

cipalele concepte operaţionale. Consecinţeledirecte privesc atât dezvoltarea relaţiilor custatele membre ale NAO, cât şi participareala operaţiile multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice. Reerindu-ne la cel de-al doilea as-pect, este sucient să menţionăm participareaRomâniei la ultima operaţie a NAO din Libia- Unied Protector. Începând din data de 22aprilie 2011, regata „Regele Ferdinand“ cu 207marinari români la bord, a acţionat timp de trei

luni de zile, în cadrul Grupării Navale NAO(conorm rezoluţiilor 1970 şi 1973 ale Consi-liului de Securitate) cu misiunea de respectarea embargoului maritim asupra transporturilorde arme destinate Libiei. În prezent, regataparticipă la operaţia de luptă AALANA, cuun echpaj ormat din 236 de marinari, împo-triva pirateriei navale în Golul Aden, sub co-manda Uniunii Europene.

Participarea orţelor armate române la

dierite misiuni internaţionale, pe undalultransormării conceptelor clasice de apărareteritorială în cele de tip expediţionar, contribu-ie, în mod resc, la conturarea unui nou pro-l strategic al României.10 Implicit, se impunetransormarea politicilor de apărare, odată cuasumarea unui rol important în securitatea re-gională şi a unor eorturi multiregionale axatepe reconstrucţie şi stabilizare în zone situate lamari distanţe de continentul european.

Angajamentele asumate de România privind parteneriatul mondial de asigurare a pă-cii au condus la intensicarea preocupărilorpentru crearea unui cadru juridic adecvat.Doctrina militară a României prevede, în modclar, aptul că angajarea unor eective ale ar-matei în operaţiuni de pace multinaţionale seace pe baza aprobării şi a mandatului coneritde autorităţile publice constituţionale naţio-nale, la solicitarea organelor şi organizaţiilor

internaţionale abilitate. Constituţia Românieisubliniază aptul că România întreţine şi dez- voltă relaţii paşnice cu toate statele şi relaţii debună vecinătate, întemeiate pe principiile şi

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



normele general admise ale dreptului interna-ţional. Reerindu-ne strict la aspectele juridiceşi umanitare privind operaţiile multinaţionale,prin aderarea la tratatele, convenţiile şi acordu-rile internaţionale care reglementeză ducerearăzboiului, România şi-a asumat pe de o parte,respectarea acestora, şi pe de alta, responsabi-

litatea stabilirii aliaţilor săi.Participarea României la misiuni inter-naţionale se bucură de o largă recunoaştereinternaţională, aducând benecii de imaginesemnicative ţării noastre. Politica externăromânească este reprezentată la cel mai înaltşi însemnat nivel de asumare a valorilor uma-ne universale, în cadrul unor misiuni de marecomplexitate şi angajament, ţara noastră reu-şind să-şi menţină statutul de actor credibil şi

urnizor de securitate în sistemul internaţional.Adaptarea permanentă la evoluţiile înregistra-te în cadrul mediului de securitate regionalşi internaţional a structurii sale de orţe pre-supune nu doar măsuri legislative şi abordăridoctrinare de anvergură, ci şi unele mutaţii îngândirea şi acţiunea militară, ără de care in-tegrarea în ciclurile decizionale şi de acţiunespecice instituţiilor şi organizaţiilor de secu-ritate euroatlantice nu ar posibilă.

BiBlioGRaFiE

Visarion NEAGOE, Armata României în misi-uni internaţionale 1991-2009, Bucureşti, EdituraCentrului ehnic-Editorial al Armatei, 2010.

Petre OU (coord), Reforma militară şi soci-etatea în România (1878-2008), Editura Militară,2009.

Mihăiţă CIOCAN (coord), Fenomenul militar contemporan. Analiza şi sinteze, Bucureşti, ARSDOCENDI, 2003.

Constituţia României, Bucureşti, Editura ALLBECK, 2003.

Petre DUŢU, Armata şi societatea în tranzi-ţie, Bucureşti, Editura AISM, 2002.

Carta Albă a Guvernului. Armata României2010: reformă şi integrare euro-atlantică, Bucu-reşti, Editura Militară, 2000.

Nicu-Ionel SAVA ş.a. (coord.), Armata şi socie-tatea, Bucureşti, Editura INFO-EAM, 1998.

Viorel ARDELEANU ş.a., Operaţiuni de men-ţinere a păcii, Bucureşti, Institutul Român de Stu-dii Internaţionale, 1994.

Ioan MURARU, ş.a., Constituţiile Români-ei, Bucureşti, Regia autonomă „Monitorul Ocial”,1993.

1 Legea 121/2011 privind participarea orţelorarmate la misiuni şi operaţii în aara teritoriului sta-tului român. Publicată în Monitorul Ocial, Partea Inr. 427 din 17 iunie 2011.

2 Articolul 118, pct. 1, Constituţia României.3 Carta ONU, Art. 51.4 Strategia de securitate naţională a României.

România Europeană, România Euroatlantică: pen-tru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, maisigură şi prosperă. Bucureşti, 2007, p.50. Adoptatăde CSA prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.

5 Moştoei Constantin, Duţu Petre, Liderul mi-litar în România, Editura Universităţii Naţionale deApărare „Carol I” Bucureşti, 2007, p. 7.

6 Visarion Neagoe, Armata României în misiuniinternaţionale 1991-2009, Bucureşti, Editura Cen-trului ehnic-Editorial al Armatei, 2010, pag. 44.

7 Protocolul adiţional I la Convenţiile de la Ge-neva din 12 august 1949 privind protecţia victimelorconictelor armate internaţionale (1977) prevede,

în articolul 82, necesitatea existenţei consilierilormilitari la eşaloanele cu rang de mare unitate tacticăşi mai mare, dar nu exclude posibilitatea uncţionă-rii acestora şi la eşaloane mai mici.

8 Situaţia eectivelor participante la misiuni şioperaţii în aara teritoriului naţional în anul 2012,actualizată la data de 15 octombrie 2012. Baza lega-lă a misiunilor aerente anului 2012 este reprezenta-tă de Hotărârea CSAŢ nr. S57 din 2011.

9 Exemple elocvente în acest sens sunt: art. 269

din Doctrina Armatei României (2007), care pre-cizează că documentul respectiv reprezintă docu-mentul naţional de implementare SANAG-2437,iar cuvântul introductiv al Doctrinei OperaţiilorForţelor erestre din 2007 (F..-1) evidenţiază căeste „modelată“ de principalele documente de statmajor ale NAO, în principal A..P.-32 Land Ope-rations NAO şi A.J.P.-3.2.2. Command and Control

Allied Land Forces.10 Petre Otu (coord), Reorma militară şi soci-

etatea în România (1878-2008), Editura Militară,2009.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



armata română în misiuni internaţionale

ce r DoREl PiERăREanu *

oBSERVaoR MiliaR onuîn DEŞER (ii)

* Colonel (r) Dorel Pietrăreanu a lucrat în Departamentul pentru Politică de Apărare şi Planicare.

Abstract

Romania was one o the contributors to Te United Nations Iraq–Kuwait Observation Mis- sion (UNIKOM). Tis is the account o one o the Romanian ocers who participated to thismission between July 22, 1992, and October 14, 1993. Te author leaves behind the usual tech-nicalities and military jargon and ocuses instead on the daily lie o the observers, managing to recreate a vivid picture o both hardships and happy moments spent in the desert, all witha bit o local color.

Keywords: Romania, UNIKOM, Iraq, Kuwait

cr deşertDe Crăciun, în deşert, am ăcut sarmale. Da,

da! Aţi înţeles bine: sar-ma-le! Când am plecatîn Misiune, în deşert, ştiam şi eu, asemeni celormai mulţi bărbaţi, să ac ouă ochiuri, omletă şiriptură. Viaţa în deşert te învaţă însă multe.Am avut grijă să iau cu mine şi o carte de bu-cate! Produsele necesare le găseam din belşugîn magazinele din Kuwait. Aveam şi oame cât

cuprinde… Restul a venit de la sine!A ost, dacă vreţi, ambiţia, dar şi plăcereamea, de a sărbători româneşte această maresărbătoare a creştinătăţii. Fără să mă laud, amăcut 51 de sarmale (cum o ieşit număr ărăsoţ, nu ştiu, dar 51 au ost!) şi toate, dar abso-lut toate, au ost mâncate în seara de Crăciun,de către cei cinci observatori militari ONU dinbaza noastră. Adică undeva în deşert, la graniţadintre Irak şi Kuwait. Mai erau puţini kilometri

până la graniţa şi cu Arabia Saudită.

Eu nu ştiu cât „am intrat” noi în Europa,dar ştiu că sarmalele româneşti au pătrunscu succes încă din decembrie 1992 în Franţa,Norvegia, Kenya şi Tailanda (ţările de undeerau colegii mei de atunci). Adevărul e că mi-acam ost puţin teamă că sarmalele nu vor ieşila el de bune şi gustoase ca acasă. Dar, real-mente, au ost oarte bune, motiv pentru carecolegii de acolo m-au rugat să repet isprava şi

de Anul Nou.Vorba vine „de Revelion”, pentru că în aceanoapte, la trecerea dintre ani, eu, Michel-ran-cezul şi Luis-venezueleanul am hoinărit patruore prin deşert, în patrulă. Dar, numai după ceam devorat sarmalele!

La două zile după Crăciun, am ost în Ku-wait City în cele două zile libere. Am sunat-ope soţia mea şi din vorbă în vorbă i-am spuscă de Crăciun am ăcut sarmale. Cred că, preţ

de vreo 30 de secunde, am vorbit singur, ca te-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



levizorul. Era năucită săraca de veste, pentrucă ştia… ce ştiam eu să gătesc, atunci când amplecat de acasă. Cu greu şi-a revenit. În primulconcediu, când am venit în ţară, ica şi soţiam-au pus să le pregătesc sarmale. Le-am convins, dar le-am şi promis că la revenirea deni-tivă în ţară nu voi mai repeta isprava. Şi m-am

ţinut de cuvânt.Aş vrea să vă povestesc ceva nostim dinperioada de pregătire a sarmalelor de Crăciun.Colegii mei de acolo le-au denumit „sarmate”şi aşa le-a rămas numele în zonă.

Michel, colegul rancez, m-a văzut în bu-cătărie cum tot erbeam la „sarmate”. M-a în-trebat ce pregătesc. I-am spus despre ce este vorba. Michel era un oarte bun bucătar, dar şicam curios din re. Cu cîteva minute mai îna-

inte, eu văzusem în rigider, în spaţiul rezervatlui, sticla sa de whisky. A mea se terminase şi,să u sincer, îi cam pusesem gând rău (la a lui!).I-am spus atunci că, aş avea nevoie de puţinwhisky ca să pun în „sarmate”, când erb, pen-tru că aşa procedăm noi „la Romania”, aşa estetradiţia. Michel, suet bun, caritabil şi curiosca o ată mare, a scos imediat sticla din rigiderşi mi-a oerit-o să o olosesc.

Eram în mare dilemă şi necaz: nu ştiam ce

să ac. El nu pleca de lângă mine, eu nu puteamsă torn whisky în oala cu „sarmate”. ot săracu’Michel m-a scos din încurcătură!

– Auzi, Dorele, tu mi-ai spus că este primadată când pregăteşti acest el de mâncare. Sin-cer să u, mi-e teamă să nu greşeşti doza şi săpui prea mult whisky şi să le strici gustul. Ar păcat. Văd că ai muncit prea mult la ele. Haimai bine să bem noi din whisky şi să-şi punăecare cât vrea cînd mănâncă. După gust.

Cu părere de rău – chipurile – am acceptat.În sinea mea, îmi venea să-l pup. Cum stăteamnoi şi beam, „sarmatele” continuând să arbăpe oc, odată îl văd pe Michel întorcându-secu aţa spre mine, parcă străulgerat de o ideenăstruşnică. Ceva îmi spunea că se apropie ur-tuna în deşert.

– Ascultă, Dorele. Ai zis că „sarmatele”sunt o mâncare tradiţională a românilor. Abia

după ’89 aţi plecat şi voi peste graniţe şi aţi ă-cut cunoştinţă, printre altele, şi cu whisky-ul.De când a devenit o tradiţie la români să beawhisky şi să-l mai şi pună în „sarmate”?

– De azi Michel, de azi!După care a început să mă alerge prin cur-

tea bazei. Până seara, am tot încercat cu Michelşi cu ceilalţi colegi „sarmatele” cu whisky.

rebuie să vă spun că, Michel mi-a ost deun real ajutor: a încercat singur vreo 15 „sar-mate” până s-a convins că sunt oarte bune.

Sticla lui Michel s-a terminat şi ea. A mai pusuna la bătaie, că Franţa este o ţară bogată şigeneroasă! Către miezul nopţii, Michel vorbeadin ce în ce mai bine limba engleză (în condiţiinormale el vorbea o engleză oarte ranţuzită),iar eu ranceza… Ele, „sarmatele”, ne-au ajutatsă ne înţelegem oarte bine, într-un el de espe-ranto: ceva engleză, ceva ranceză, ceva româ-nă şi restul sarmale.

răiască „sarmatele”!

Srp, bre ş te geProbabil că aţi rămas surprinşi de aptul că

ţin minte nişte date din calendar. Nu mi-ampropus să le ţin minte! Explicaţia probabilă ar că acestea reprezintă nişte repere importan-te dintr-o experienţă unică, antastică în viaţamea, experienţă atât în plan personal, cât şiproesional. Şi ar mai ceva! Acolo, în deşert,cu timpul, nu mai vorbeai de zile: luni, mier-

curi sau duminică. Aproape că dispăreau aces-te noţiuni: discutam despre „în data de…”, sau„în data de…”.

Duminica sau sâmbăta erau zile ca oricarealta, pentru că noi lucram în deşert după unalt program. Zilele libere erau, în înţelesul nor-mal, doar acelea în care eram trimişi în KuwaitCity la recuperare.

Baza noastră din sectorul „Nord” era oa-recum mai avantajată aţă de altele, în sensul

că nu eram aşa departe de localităţi, iar deşer-tul nu începea chiar din curtea noastră. Altelspus, nu era aşa mare densitate de scorpionisau de şerpi, aşa cum era în alte baze aate înplin deşert. La una din acele baze aveam să lu-crez şi eu, aproape 7 luni de zile!!!…

Aşa se ace că primul scorpion negru l-am văzut la noi în bază, pe data de 4 august 1992(ziua soţiei mele, Sonia) şi l-am ţinut în mână(pentru luare aminte!). Randy, oţerul ameri-

can, a ost cel care a omorât acel scorpion. Câ-teva zile mai târziu, tot în curtea bazei noastre,Erdal – colegul turc – a omorât un şarpe. Ocobră galbenă.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Au mai ost şi alţi scorpioni şi alţi şerpiomorâţi acolo în bază, ori în drumurile noastreprin deşert. Dar aceştia au ost primii, iar ap-tul ca atare, m-a impresionat! Era prima datăcând vedeam pe viu scorpioni şi cobre galbene.Şi vă asigur că nu ai aceleaşi senzaţii ca atuncicând le vezi la eleenciclopedia… Mai ales că,

la mine acasă la părinţi, la Vulcana-Pandele,din judeţul Dîmboviţa, tata nu avea în ogradăscorpioni, şerpi…

În zonă, în special în deşert, am văzut mulţidromaderi, multe vulpi, şopârle, ulii şi multe,multe insecte ciudate. Am avut şansa să par-ticip, în Kuwait, la o cursă de dromaderi. Eraoarte haios să-i vezi pe călăreţi cum săltau înşei şi cum îşi îndemnau animalele să alerge!De asemenea, în deşert îmi plăcea să mă uit la

puii albi de dromaderi care, şi pentru localnici,constituiau o raritate.Prin martie ’93, timp de vreo trei zile, am

avut parte de un eveniment mai puţin obişnu-it: invazia uturilor. Parcă ploua sau ningea cuuturi. Milioane de uturi. Aveam senzaţia cărespirăm uturi. Şi mâncarea parcă avea gustde uturi.

Umblam prin curtea bazei, sau până ajun-geam la maşini să plecăm în patrulă, dând din

mâini ca apucaţii, să ne erim de uturi. Peuniorme, pe mâini şi pe aţă aveam acel pu de uturi care parcă pătrundea peste tot. Neeream mai ales ochii.

Aşa cum au apărut, aşa au şi dispărut. Veni-seră de niciunde şi au plecat nicăieri!

Între timp, am ost şi eu învăţat de către co-legii mei din alte ţări cum să omor atât scorpio-nii negri sau galbeni, cât şi cobrele galbene. Nucăscai ochii… Era ceva în genul: care pe care!

Scapă cine poate. Nu sunt vorbe mari. Altel,plăteai VA-ul pe viaţă, plus accizele!

*

Rămânem la „sectorul scorpioni”. Cel carem-a învăţat cum să omor scorpionii era un o-ţer din Insulele Fiji. rebuia să ataci scorpionuldin spate, pentru că altel exista riscul să te în-ţepe cu acul său aat în coadă. Oricum, pentru

a evita orice situaţie neplăcută, aveam mereu laîndemână trusa medicală de prim ajutor, undese aau dierite antidoturi, precum şi seringileaerente. În acest sens, acordam o mare atenţie

orelor de pregătire sanitară, unde eram instru-iţi de către colegii noştri doctori de la SpitalulMilitar Norvegian al Misiunii. Făceam injecţiicolegilor, prin pantalonii mozaic de uniormă,dar ne ăceam injecţii şi nouă înşine. rebuiesă recunosc, că mi-a ost mult mai uşor să acinjecţie colegilor, decât mie însumi. Când îmi

ăceam mie, erau momente dicile, deoareceacţionam mai cu milă… Era pielea mea şi ţi-neam la ea, nu?

Ceea ce era greşit, pentru că acul intra în-cet, nu brusc sau rapid şi aveam senzaţia căpârâie tot corpul, sau toată planeta când eubăgam serul.

O singură dată am avut nevoie, în deşert,de intervenţia colegului meu de echipă. Atuncicând nu-ştiu-ce insectă m-a înţepat în umăr

şi în doar două-trei minute nu am mai simţitpartea stângă a corpului. Colegul meu suedeza acţionat oarte repede şi mi-a ăcut injecţiade rigoare. În câteva minute totul a revenit lanormal.

De subliniat că, în documentele de organi-zare şi uncţionare a Misiunii, era clar stipulataptul că prin curtea bazei, sau în deşert, tre-buie să i încălţat numai cu bocancii. Vă daţiseama, cam cum arătam noi în timpul liber

umblînd prin curte, în slip şi în bocanci! Scenede groază!. Altel, ONU nu îşi asuma nici un elde răspundere pentru… pagube colaterale.

De asemenea, în deşert nu aveai voie să ieşiori să circuli în aara jaloanelor care delimitaudrumurile de zonele minate.

Erau în acea perioadă oarte multe zone încare echipele de deminări încă nu intraseră să„cureţe” locul de minele, bombele etc. neex-plodate. Viaţă de deşert militarizat!

De multe ori, pentru a ne amuza (!?) oripentru a ace atmosera mai interesantă, îm-preună cu colegii mei prindeam scorpioniicare alergau vesel prin curtea noastră şi îipuneam să se lupte între ei: e negrii cu ne-grii, e galbenii cu negrii. Pe alţii îi şicanam,intervenind şi schimbându-le traseul. Aveamînsă mereu la îndemână lopeţi, mături orialte obiecte, pentru orice eventualitate. Nuatigeam acul scorpionului nici dacă era mort

de câteva zile! Localnicii ne avertizaseră asu-pra acestui apt! Paza bună… Dincolo deaceste aspecte de bravadă, sau de „sport ex-trem”, cu toţii eram mereu atenţi la ce se

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



întâmplă în spatele nostru. Pentru că pericolulreal, de acolo putea să vină, atunci când aces-te lighioane „simpatice”, ori şerpii se apropiaudin spate.

Nu mică ne-a ost mirarea (dar numai mi-rarea?) când, într-o după-amiază, l-am văzutpe colegul nostru chinez că a plecat la „cules

de scorpioni”. A prins vreo 15-16 bucăţi, i-aomorât, le-a înlăturat acul şi i-a pregătit ca peşniţele, pentru masă.

Masa lui! Noi nu ne-am atins de aşa ceva,deşi el ne-a invitat… I-am mulţumit „rumos”(ori, cum ar spune Cristi, prietenul meu: „cucel mai al dracului respect!”) şi l-am trimis la…mămiţica lui.

Era prin luna mai ’93. Eu şi Luis, colegulmeu din Venezuela, am ost invitaţi la cină de

către Ionuţ (din Brăila) la el în bază, în deşert,undeva în apropierea graniţei comune: Irak,Kuwait şi Arabia Saudită. Cu o zi-două înainte,în zonă usese urtună de nisip, iar Ionuţ şi cole-gii lui nu reuşiseră încă să cureţe de nisip pestetot în curte. Când am ajuns acolo, am observatcă Ionuţ umbla în şlapi. L-am atenţionat, dar elglumind mi-a spus că după o asemenea urtunăde nisip nu crede că vreun scorpion sau vreunşarpe vor îndrăzni să vină curând să-i viziteze!

Ok! Erau scorpionii din tarlaua lor!!!Pe la ora 10 seara, eram aară cu Ionuţ, lao ţigară. Eu stăteam în picioare, pe scările bu-cătăriei, iar Ionuţ mai jos, pe alee, în aţa mea,cam la un metru. În curtea bazei, luminileerau peste tot aprinse (tot o regulă impusă deONU!). Ionuţ, tot în şlapi. Ca la Brăila pe a-leză! Cum umam, văd apropiindu-se zglobiude Ionuţ un scorpion negru, cam de vreo 10cm lungime. Probabil de aceea l-am şi văzut,

pentru că era şi mare şi negru!I-am spus lui Ionuţ să nu mişte. A înţelesdespre ce era vorba şi s-a îngălbenit. Am să-rit direct pe lighioană, ind convins că nu s-abucurat prea mult trezindu-se cu o asemeneagreutate peste el. Motiv pentru care nu a maimişcat! Rămăsese numai… ideea de scorpion!

– Mulţumesc Dorele! Hai să bem un whisky!Era necesar. Pentru amândoi. Cred că

îl meritam!!! Am turnat pe jos o picătură în

memoria scorpionului care tocmai îşi dăduseobştescul sârşit… Oameni suntem! Cam atâtdespre scorpioni pentru că, nu-i aşa?, ce-i preamult strică, iar ce-i puţin nu ajunge!

Mi-a ost întotdeauna rică de şerpi. Amomorât şerpi (cobre galbene), dar numai cumaşina. Mi-a ost mereu teamă de momentulsaltului cobrei. Luis m-a învăţat cum se omoa-ră şerpii cu maşina. Ştia şi ăcea asta la el înţară, în Venezuela, la erma pe care o avea înapropiere de Caracas.

Când întâlneam o cobră în drumul nostru,opream maşina la 3-4 metri. Puneam manetaîn viteza întâi, acceleram motorul la maxim,călcând ambreiajul, iar în momentul în care vedeam cobra că a mişcat puţin capul sprestînga sau spre dreapta (deci nu era pregătităatunci să sară!) eliberam imediat ambreiajul,maşina pornind în trombă spre şarpele derutatde zgomot! Ne rugam, şi eu şi Luis, ca şarpelecobra să nu aibă totuşi răgazul să acă saltul, să

atace. Cobra galbenă, când atacă, ace un saltde 1-2 metri!Am scăpat cu aţa curată de ecare dată

(Luis avea şcoală în el!…), cobra ind izbită demasca maşinii şi strivită de roţi. Dar ce teamăne era! ranspiram total dacă nu vedeam înoglinda retrovizoare corpul strivit al cobrei.Exista riscul să se agaţe pe dedesubtul maşiniişi să ne strice ordinea de zi, strecurându-se aşaameţită în interiorul maşinii… Localnicii ne-au

povestit de astel de întâmplări deloc plăcute!Era prin luna iunie’93. Într-o seară, la masacomună, Geir – norvegianul – ne-a spus că vreasă se apuce de jogging şi că s-ar bucura dacă armai veni şi alţii. Să alergăm aşa de nebuni îndeşert! Alergatul mai treacă-meargă, dar să tetrezeşti pe la patru şi jumătate dimineaţa… Dece la ora aceea? Pentru că atunci era mai răcoa-re, ind doar 38-40°C!!! Apoi, deşertul deveneacuptor.

Ce mi-am zis? Nu contează o experienţă înplus.Aşa că a doua zi, dis-de-morning, cine era

în curte echipat regulamentar: slip, ciorapi şibocanci!? Eu şi Geir! Am bătut pe la uşile ce-lorlalte camere. Nimic! Ba, unii colegi ne-autrimis elegant… către alte azimuturi! rebuiesă spun că jur-împrejur, pe o rază de 10-15 kmnu era nimeni. Nici o casă, nici o aşezare. Doarnoi, scorpionii, cobrele galbene, vulturii, vulpi-

le şi insectele băştinaşe.Am plecat noi alergând voios pe drumulără nume, prin deşert, având grijă să nu tre-cem de jaloane, ca să nu călcăm pe vreo mină

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



încă neexplodată. Ne-am dus cam mult! La în-toarcere spre bază mai alergam, mai mergeamla pas că, deh, e greu să alergi pe nisip. Geir,mai rezistent, se învârtea ca un titirez pe lângămine, mai se oprea, mai vorbeam. Ca oameniprin deşert, ără griji şi ără alte procupări majore. Ca la 5 dimineaţa! Cum mergeam aşa,

agale, de teamă să nu ne prindă radarul, ambăgat de seamă că nu suntem singuri în peisajul miric al deşertului. Undeva, în dreapta la vreo 8-10 metri, o cobră galbenă ne monitori-za în linişte, zâmbind a râde… Corpul grosuţ îiera întins pe nisip şi doar capul şi „gâtul” erauridicate scrutând priveliştea (sau prada!) neaş-teptată ce i se oerea.

Cu toată sinceritatea vă spun că în mo-mentul acela nu am avut nici curajul lui

Făt-Frumos, nici al Zmeului şi am strigatcât am putut de tare – dar în limba română:-Şarpele!!!

Şi am luat-o la ugă. Săracul Geir, reşte cănu a priceput ce am zis, dar strigătul meu da-cic de luptă (sau de ugă, cine mai ştie!?) a ostoarte convingător şi omul a bănuit că nu amprins aşa deodată şi ără nicio explicaţie puterimiraculoase de nici Bănel, „Săgeata Carpaţi-lor”, pe extrema dreaptă nu m-ar întrecut în

cursa vieţii şi a morţii! Apucat cam ără veste,Geir s-a ţinut ca scaiul de mine! Ne-am opritdirect în bucătărie unde, după ce-am închisuşa, ne-am dus la ereastră să vedem dacă nuavem companie… Abia atunci, răsuând cugreu şi deschizând câte o cutie cu bere recei-am spus de ce o luasem la ugă ca un apucat.A priceput repede că era băiat isteţ şi nu a maicerut detalii. Atunci nu ştiam despre verticali-zarea jocului, dar noi deja îl verticalizasem! Şi

încă cum!Cert este că a ost prima şi ultima zi de jo-gging în deşert! Cel puţin în ceea ce mă pri- veşte!

rebuie să recunosc aptul că şi după reîn-toarcerea acasă, din Misiune, timp de 2-3 luniam cam avut coşmar nopţile din cauza şerpi-lor, a cobrelor galbene! Soţia chiar îmi reco-manda să merg la un medic. Adevărul e că descorpioni nu mi-a ost teamă. De şerpi, de mic

copil mi-a ost şi teamă şi silă, ori ceva de genulacesta.Oricum, nu prea suport să văd şerpi nici la

grădina zoologică!

Ce mică-i lumea!A sosit noul an. De câteva zile. Dar spiritul

sărbătorilor încă nu s-a încheiat. Vă propunem,aşa, ca o lectură la gura sobei, un alt episod dinpovestirilie dlui Pietrăreanu: „OBSERVAORMILIAR ONU ÎN DEŞER”, episodul „Cemică-i lumea!”Aşadar, enjoy!

Eram tot în baza din Sectorul „Centru”. Îndeşert.În luna aprilie 1993, un coleg dintr-o insu-

lă din Pacic şi-a încheiat misiunea şi a plecatacasă. În seara dinaintea plecării, ca şi ceilalţicolegi care au plecat din această bază, e pe lacasele lor, (pentru că şi-au terminat mandatul),e în alte baze, el a organizat o masă de adio.Un che în plus nu strică !

Până aici, nimic deosebit. Aşa procedau

toţi.La sârşitul petrecerii, înainte de a merge încamerele noastre din containere, ne-a întrebatcum a ost mâncarea pe care a pregătit-o, ac-centuând că a olosit carne de… porc. În acelmoment s-a lăsat o linişte teribilă, „ca-ntr-omănăstire arsă”!

Imediat, ne-am uitat la colegul nostru din-tr-o ţară din nord-vestul Aricii, pentru că elera singurul musulman din bază. Datorită pre-

ceptelor religiei sale islamice, nu avea voie sămănânce carne de porc, ori să bea băuturi al-coolice. Cu toţii ştiam acest lucru şi, reşte, îirespectam opţiunea religioasă.

El usese în timpul Ramadanului – o maresărbătoare a musulmanilor – în pelerinaj laMecca, în Arabia Saudită. Intenţiona să meargădin nou la Mecca, în luna mai, pentru a deveni„hadgi”, un titlu religios onoric pentru ei.

Când a auzit aşa ceva, parcă s-a dărâmat

bucătăria-container pe el. Chipul i se tranor-mase din … negru, în albastru. După câteva cli-pe, care nouă ni s-au părut o veşnicie, a spus:

- Ştiu de ce ai ăcut-o! Ţi-am spus de atuncică nu are rost să m supăraţi. E o răzbunareprostească! Dacă eram în ţara mea, pentru oastel de aptă, aveam dreptul să te omor. Ni-meni nu mi-ar ăcut nimic. Eu nu am păca-te, pentru că nu am ştiut ce mănânc. Pentrumine ai devenit un mare ticălos! Şi, probabil, şi

pentru colegii noştri. Nu ştiu ce amintiri îţi vorpăstra colegii noştri din această bază. Probabiluna nu tocmai rumoasă. Ai reuşit să strici at-mosera. u pleci, dar noi rămânem. Cred că

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



vom reuşi să trecem peste această situaţie stu-pidă pe care ai provocat-o!

Apoi a plecat în cameră. Nici oţerul „ari-can” nici cel… „oceanic” (să-i zicem aşa!) nu au vrut atunci să spună „motivul vechi” al aceleiîntâmplări bizare. Aveam să-l aăm mai târziu,pe la sârşitul lunii iunie, când „aricanul” urma

să termine misiunea şi să plece acasă. Iată des-pre ce era vorba.În anul 1990, oţeri din mai multe ţări au

participat la un curs internaţional de perecţi-onare, în Anglia. Printre ei şi cei doi amici aimei, protagonişti ai întâmplării relatate. Dinîntâmplare (mâna destinului?!), sub oblăduireaceţii londoneze, cei doi au „sponsorizat” ace-eaşi „lady a nopţilor lungi şi plicticoase”…

Erau supăraţi de atunci, de când au aat de

situaţia deloc plăcută a „concurenţei internaţi-onale”… O oare şi doi grădinari!Ironia sorţii a ăcut ca peste puţin timp cei

doi să se reîntâlnească în această misiune, îndeşert şi, culmea, să lucreze în aceeaşi bază,timp de trei luni de zile.Ca să vezi ce mică-ilumea! Cum s-au întâlnit ei din nou: unul dinArica, iar unul dintr-o insulă din… Oceania!!!

Noi nu am observat nimic ciudat în com-portamentul şi în relaţiile lor până la nalul

acelei petreceri de adio. Care, chiar de adio aost!Dar mai ştii ce le mai rezervă viaţa!?

cer prtre sprPe 10 martie’93, Michel – oţerul rancez

cu care lucrasem în deşert, cel cu „sarmatele”,ca vechi prieteni ce eram, ne-a invitat la o pe-trecere în noua bază unde usese mutat, adică„noul său loc de muncă”. Fireşte că ne-am dus!

Doar nu ne chemase la muncă!Lume multă acolo. De la noi, din bază, amplecat patru colegi cu două maşini: un sene-galez, un indonezian, un chinez şi un român.Adică, eu. Doar la ONU poţi găsi o asemeneadensitate sau combinaţie multinaţională pemetru pătrat!

Chinezul şi indonezianul urmau să plece dela petrecere mai devreme, adică pe la ora 22,deoarece intrau de serviciu în patrulă, în de-

şert, până la ora 02.00, iar eu şi senegalezul săne întoarcem la baza noastră din deşert, cândse va terminat cheul. Stabiliserăm aşa, pen-tru că indonezianul nu punea strop de băutură

alcoolică în gură. Era musulman. Deci, era şo-er bun de… luptă. Chinezul era om normal.Bea şi apa din glastră, la neajungere… Colegulmeu, senegalezul, musulman ind ca şi indone-zianul, nu suporta nici măcar mirosul de bere.Şoer gata de acţiune şi el. Adică, respectam şinoi regulile jocului! Zis şi… planicat. Numai

că socoteala de acasă nu se prea potriveşte cucea din… deşert.Erau multe maşini acolo, în curtea bazei,

unde useserăm invitaţi. Frumos aliniate. Pe-trecerea era în toi. Era cam ora 9 şi jumătate.Indonezianul şi chinezul se pregăteau să pleceîn patrulă şi îşi luau „la revedere” de la prieteni.Era ca în lmul acela cu Stan şi Bran, când toţiîşi tot luau rămas bun, şi nimeni nu pleca. Seăceau tot elul de glume la adresa celor doi

care urmau să ia drumul deşertului şi să rătă-cească pe acolo printre nisipuri.Indonezianul s-a urcat la volanul noii noas-

tre oyota de serviciu, care avea doar vreo1000 de km la bord. Motor oarte puternic, oadevărată uzină pe roţi. A ambalat motorul şia vrut să dea înapoi. A uitat însă râna de mânătrasă şi, reşte, maşina nu se urnea din loc. Arealizat apoi acest apt, a lăsat râna de mână,dar nu a luat şi piciorul de pe pedala de acce-

leraţie. Maşina, astel eliberată, a pornit ca dinpuşcă şi, scăpată de sub control, a lovit cu spa-tele, în serie, trei maşini rumos parcate. S-aales praul de tot, inclusiv de petrecere. Eraupagube mari, de mii de dolari. Problema era cuatât mai spinoasă, cu cât colegul indonezianurma să plece denitiv din misiune, peste nu-mai cinci zile… Ghinion!

imp de 2-3 săptămâni nu s-au mai orga-nizat petreceri în zona demilitarizată. Apropo!

„Petrecerile” acestea îşi aveau rostul lor. Erau,de regulă, organizate la sugestia psihologuluiMisiunii, pentru a preveni apariţia „sindromu-lui singurătăţii”, potenţial pericol depresiv, de-oarece noi lucram în deşert în condiţii de izola-re. ot din acest motiv, după 8-9 zile lucrate înbaza din deşert, eram automat trimişi două zilelibere în Kuwait City, la reacere! Nu se jucanimeni cu astel de probleme! Grija aţă de om,era chiar grijă aţă de om!

Dar, cum se pare că peste tot în lume, oriceminune ţine… câteva zile, startul în organiza-rea unei petreceri l-a dat chiar baza noastră.Am ăcut invitaţii pe care le-am trimis inclusiv

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Comandamentului Misiunii şi Comandamen-tului Sectorului „Centru”. Ca o glumă de se-zon, am scris pe invitaţii că maşinile oaspeţilorsă e parcate în aara bazei, iar distanţa întremaşini să nu e mai mică de 25 de metri. De-şertul era mare! Am invitat şi poliţia militarăa Misiunii, care a avut grijă de… maşini şi de

şoeri.Au participat vreo 40 de persoane. A ostoarte rumos. Deoarece petrecerea avea loc adoua zi de Paşti, am pregătit inclusiv ripturăde miel. Să ne simţim ca acasă!

Am invitat pe toţi colegii români. (Rămă-seserăm doar cinci, deoarece Corneliu plecasedin Misiune, revenind acasă, ind suspect deo ormă de cancer, pe care ar „dobândit-o”prin locurile în care a lucrat în Misiune! Aju-

tat de Ministerul Apărării Naţionale şi de cătreONU, a urmat un tratament intensiv în ţară şiîn străinătate şi a depăşit acea situaţie mai multdecât dicilă).

Au venit doar Petrică şi Ionuţ. Ceilalţi (Va-sile şi Daniel) erau de serviciu în bazele lor şinu au putut onora invitaţia. Petrică şi Ionuţ auspus că s-au simţit oarte bine. Au plecat pe latrei dimineaţa, traversând drumurile deşertu-lui împreună cu colegii lor, glumind că la acea

oră târzie dorm şi şerpii şi scorpionii. Echi-pa lui Petrică a avut şi o pană de rezolvat pedrum!Am mâncat, am băut, am cântat, că dedansat nu putea vorba.Poate doar cu cămile-le sau scorpionii.

*Pe 4 iulie’93, am ost invitaţi la baza aeri-

ană de la Camp Khor la petrecerea prilejuităde ziua naţională a colegilor noştri americani.

E adevărat că pe invitaţie era scrisă recoman-darea ca ţinuta să e una ca pentru o activi-tate sportivă, dar tot la el de adevărat este cănoi am crezut că poate vorba despre una din„glumele trăsnite” ale americanilor. Noi negândeam că, ind vorba de o petrecere de zinaţională, chiar dacă veneam dintre nisipuri,ţinuta trebuie să e dacă nu la patru ace, măcaruna decentă. Deci, noi nu ne-am îmbrăcat înţinuta sportivă.

Am plecat cu Petrică şi ne-am oprit la Da-niel, coleg de-al nostru din Râmnicu-Sărat carelucra la Comandament. Acolo au venit Vasileşi Ionuţ. (Vasile era căpitan, ca şi mine, iar pe

vremea aceea lucra în domeniul înzestrării cuarmament şi tehnică de luptă. Cu Vasile aveamsă mă mai întâlnesc în străinătate, peste ani, cualte treburi, când el era ataşat militar în Belgia,iar eu consilier militar la Misiunea României laNAO. Pe la începutul anului 2007, în ziua încare a ost avansat la gradul de general de bri-

gadă, avea să e trecut în rezervă. Deci, Vasileeste acum un tânăr pensionar, dar (surpriză!)lucrează ca uncţionar ONU în Coasta de Fil-deş. Pe Ionuţ, viaţa sau aţa îl va duce prin 2004sau 2005 într-o nouă misiune de menţinere apăcii în Irak. Deşi împuşcat şi cu schije de gre-nade în corp, Ionuţ avea să scape. Am urmăritpe un post tv un interviu oarte interesant şiemoţionant cu Ionuţ, aat în perioada de con- valescenţă. Daniel, râmniceanul nostru sărat, a

trecut în rezervă, pe la începutul acestui mile-niu, „lovit” de eectele procesului de reormăîn domeniul militar. De Petrică nu mai ştiu ni-mic. Aşa e în viaţă!)

Revenim la 4 iulie 1993. Cum stăteam cutoţii la Daniel în cameră şi beam o bere rece,chipurile eram obosiţi de alergatul cu maşinileprin deşert, numai ce-l auzim pe „găzdoi”:

- Nu vă schimbaţi? E timpul să mergem!Am căscat cu toţii ochii cât cepele de la

aprozarul mioritic din colţul străzii Berceni, iarVasile, ca viitor general peste 14 ani, i-a zis:- Dănuţ, puiule, nu te-a înjurat nimeni pe

româneşte, astăzi? La noi la ţară, în bazele dindeşert nu acem petreceri în chiloţi de sport,pentru că ne e teamă să nu ne ciupească vreunscorpion de diverse chestii sensibile şi oartepersonale. Am crezut că e o glumă. Dacă nu-ţiplace ţinuta noastră, mai ales că văd că te daimare că de câteva zile lucrezi la mai marele co-

mandament şi nu-ţi mai prieşte deşertul, să-ţie şi ţie şi americanilor de oarte bine! Noi aşa venirăm, aşa merem! Dacă nu ne primiţi, ne în-toarcem la tine în cameră, îţi luăm toată bereaşi mâncarea din rigider şi plecăm în băjenie pedrumurile noastre galbene spre baze. Care-iproblema?!

La o aşa perspectivă, Daniel a zâmbit a râde(era zâmbetul de serviciu! dar te pui cu nebu-nii?), a deschis uşa şi ne-a potit la petrecere.

Acolo, am constatat că toţi cei ca noi, care veneam din bazele din deşert nu aveam ţinu-ta recomandată (era să zic „ordonată”!). Eranormal, nu? Doar nişte tipi care lucrează în co-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



mandamente, în birouri, pot să scrie asemenearecomandări pe o banală invitaţie care ajungeşi în teatre de operaţii. Unii care ajung pe diverse uncţii, devin subit cam constipaţi, avândimpresia că ei au inventat mersul pe jos, apacaldă ori gaura la macaroană. Dar, asta este oaltă problemă, care ţine de legătura cu realita-

tea. Noi vorbeam de petreceri, nu?În mod ostentativ, oţerii britanici şi ran-cezi au venit cu cea mai bună ţinută pe careo aveau cu ei în bazele din deşert. Aşa e cândorţezi nota. Oamenii de rând pot avea reacţiidintre cele mai diverse şi nu ştiu dacă neapăratşi bune.

În rest, petrecerea a ost oarte rumoasă şisubstanţială, deşi începutul a ost mai aparte.

Zbr de dme

Pe 17 mai’93, eu şi Luis am ost invitaţi decolegul nostru Geir la petrecerea prilejuită deziua naţională a Norvegiei. Petrecerea s-a des-ăşurat la Comandamentul Misiunii, de la UmmQasr. Doamne, ce bine ne-am simţit! Am statpână dimineaţa pe la ora 8. Pe la ora 8.30, eu şiLuis am plecat cu avionul Pilatus, de la UmmQasr la Comandamentul Sectorului „Centru”,în deşert, avion cu care ăceam şi patrulele ae-riene. Ne lipisem şi noi de colegii care erau pla-

nicaţi în acea dimineaţă să execute serviciulde patrulare, cu intenţia de a ajunge mai repedeîn bază să ne odihnim, după o noapte de che.În după-amiaza aceleiaşi zile, eu şi Luis trebuiasă plecăm în patrulă în deşert. Acolo la coman-damentul de sector, ne aşteptau doi colegi de-ai noştri cu o maşină. Ce mai, aranjamente întoată regula! Dar, vorba cântecului: „Dimineaţape răcoare…”

A ost un zbor pe care nici eu, nici Luis nu-l

vom uita. Dietmar, (căpitanul, pilot elveţian)căsătorit cum am mai spus cu o româncă, ne-a văzut şi a înţeles cam de unde veneam noi la oraaceea. Şi el usese la petrecere, dar plecase pe laora 23.15. Om normal! Şi ceea ce nu îndrăznisesă acă până atunci în timpul zborurilor de pa-trulare (când şi noi eram în ormă!), a ăcut înacea dimineaţă de… neuitat. Eram când la 300de metri înălţime, când cobora imediat în vitezăpână la vreo 10 metri de sol, speriind cămilele,care începeau să alerge bezmetice de colo-colo.El râdea, ce-i păsa, însă eu şi Luis nu mai pu-team: stomacul nostru era la nivelul urechilor.

Diezmar mai avea che şi de conversaţie!În mod normal, zborul pe acea distanţă

dura cel mult 35 de minute. În acea dimineaţăînsă, zborul – pentru plăcerea lui Dietmar nuşi a noastră -, a durat 90 de minute. I-am spuslui Dietmar că dacă nu are de gând să acă sin-gur curăţenie în avion din cauza mea şi a lui

Luis (care demult timp nu mai scotea o vorbăşi se încolăcise după gâtul chitarei) din motivelesne de înţeles, ar mai bine să aterizeze câtmai degrabă. Dietmar, băiat isteţ, a înţeles re-pede cum devine situaţia şi a aterizat.

Când am coborât din avion, eu şi Luisaveam eţele de culoarea nisipului. I-am spuslui Dietmar că gura aceasta îl costă o pălincă.Zis şi ăcut. Când peste câteva zile, eu şi Luisl-am întâlnit din nou în Umm Qasr, Dietmarne-a invitat la el în cameră pentru a rezolva,într-adevăr, nişte pălincă!

Aşa a ăcut şi Luis cunoştinţă cu pălinca ro-mânească, oerită însă de… un elveţian!

*Între timp, şi-au încheiat misiunea şi a ple-

cat pe la casele lor majoritatea prietenilor pecare mi-i ăcusem în deşert. Au ost înlocuiţi

de alţi oţeri din alte ţări.Pentru câteva zile, până la plecarea mea laBagdad, am lucrat în aceeaşi bază din deşertcu Petrică. Fusese transerat la noi, pentru amă înlocui. Era un apt inedit şi toată lumea vorbea: doi oţeri din aceeaşi ţară să lucreze înaceeaşi bază! A ost rumos şi interesant! Maimult de atât, era şi oarecum ciudată situaţiaatunci când, spre exemplu, dorind să vorbescceva cu Petrică, dar ind şi un alt coleg sau alţi

colegi de aţă, trebuia să vorbim în engleză.Dar, ne-am obişnuit. Am olosit limba românădoar când eram singuri. otuşi, pentru amuza-ment sau antrenament mai vorbeam în englezăşi când eram singuri. Dar, mai răruţ că-i maibunuţ.

Într-o seară, cred că era trecut de miezulnopţii, eram cu Petrică la o masă aară în curteabazei. La un moment dat, l-am văzut pe Petrică

cum se supără pe viaţă, ia un şlap şi începe săumble după scorpioni.– Don Pedros, lasă-i dracului în pace, că

„au ost salon” şi ne-au permis să ne bem liniş-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



tiţi materialul ăsta didactic din pahare! Ţi s-apus pata pe ei? Vezi că o cauţi cu lumânarea!

Petrică, oarte calm – ca orice ardelean carese respectă – s-a întors spre mine şi cu cea mainevinovată aţă mi-a spus:

– Dorele, dacă reuşeşti să traduci în englezăceea ce mi-ai zis, să ştii că vin din nou la masă

şi-i las în pace!M-a blocat, eectiv. Am început să râd, dupăcare am plecat în camera mea (din container)să aduc dicţionarul. După câteva minute, amreuşit să rezolv problema dată. Destul de apro-ximativ. Mai puţin expresia „lasă-i dracului înpace”, care mi-a ieşit cam cu zecimale, motiv pentru care am oerit pe loc o bere. El s-a de-clarat de acord.

Şi aşa, seara s-a terminat cu bine.

„l revedere, deşert!”Pe 12 iulie ’93 am ăcut cheul meu de adio

în baza 5 din Sectorul „Centru”. A doua ziurma să plec la Comandamentul Misiunii dela Umm Qasr, să-mi iau documentele şi să mairezolv ceva probleme administrative, pentru cape 14 iulie să-mi iau zborul spre Bagdad. În ca-pitala Irakului, am lucrat până în luna octom-brie, (când am revenit denitiv în România), laBiroul de Legătură al Misiunii cu Ministerul

Apărării şi Ministerul Aacerilor Externe dinaceastă ţară.

Sosisem în acea bază din deşert pe 2 de-cembrie 1992 şi, iată, că după aproape şapteluni de zile o părăseam, cu destinaţia: Bagdad, vechea capitală a Mesopotamiei.

În ziua dinaintea plecării, am primit o mul-ţime de teleoane de la prietenii mei din Zonademilitarizată, oţeri din peste 30 de ţări, pen-tru rămas bun, pentru urări de succes în noua

activitate acolo, în „Groapa Leilor Asirieni”,cum ziceau ei. Unii îmi spuneau „Ultimul mo-hican al Sectorului Centru”, alţii „Scorpionskiller”, „Bătrâna vulpe a deşertului” etc. Aşminţi dacă nu aş recunoaşte că m-am simţitoarte bine primind astel de teleoane. Vani-tate? Mai degrabă cred că era vorba de bucuriape care o ai ştiind şi văzând că ţi-ai ăcut pri-eteni reali, sinceri, dezinteresaţi. Fără intenţiade a orţa nota, era cred, şi o apreciere asupra

activităţii unui oţer român, aşa cum şi colegiimei români au primit aprecieri sub o ormă saualta. În context, amintesc aptul că toţi oţeriiromâni cu care am participat la această Misiu-

ne am ost decoraţi cu Medalia ONU „În slujbapăcii”, medalie de care suntem mândri!

Petrică a insistat să mă ducă el cu maşina laUmm Qasr. Pe drum, aşa e când îşi bagă coadaştiu eu cine, ne-am amintit că în seara respec-tivă noi eram invitaţi de colegii noştri rancezila vila lor, din Kuwait City, pentru a sărbători

ziua lor naţională.Ce s-o mai lungim!? N-am rezistat tentaţiei(mai ales că nu ştiam nici cum va viaţa mea laBagdad) şi, Petrică a luat azimut Kuwait City,după ce mi-am rezolvat treburile la Comanda-ment. În drum am lăsat bagajele personale laDaniel în cameră. I-am dat, astel, lui Daniel(colegul din Râmnicu-Sărat) prilejul să spunăcă noi nu suntem sănătoşi ori normali, apt pecare l-am recunoscut imediat. Nu aveam timp

de discuţii în contradictoriu.De altel, la un moment dat, puţin debusolatde voioşia noastră, Daniel, suet bun şi prieten vechi (useserăm colegi şi în şcoala militară dela Sibiu!), chiar şi-a exprimat părerea de răunu poate veni şi el la che, pentru că, în aceanoapte, era de serviciu la Comandament. Ne-adat întâlnire pe a doua zi dimineaţa, când urmasă mă ducă la aerodromul militar. Ca vechitransmisionişti ce ne aam, i-am zis, aşa într-

o doară, să ţină staţia radio lângă el şi s-o lasepe „recepţie de serviciu”. Daniel ne-a promiscă ne va ţine de vorbă prin staţia radio noap-tea spre dimineaţă când urma să ne întoarcem,pentru ca drumul să ni se pară mai uşor şi sănu ne ia somnul (noi aveam staţie pe maşină).Săracu’Daniel, nici nu ştia ce vorbeşte! Nici nubănuiam atunci ce importanţă va avea, pestenumai câteva ore, acea recomandare,…

Am ajuns cu bine în Kuwait City. Am tre-

cut şi pe la apartamentul nostru şi mi-am mailuat câte ceva, nesemnicativ, şi apoi, cu toată viteza… înainte la petrecere. A ost superb! Stilranţuzesc. Probabil una dintre cele mai ru-moase petreceri la care am participat în aceaMisiune. Şi nu mă pot plânge că au ost puţine!Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, era totulprea ok, ca să nu apară ceva neprevăzut care sădărâme şandramaua!

Pe la trei dimineaţa, eu şi Petrică ne-am

luat rămas bun de la gazde şi am plecat spreUmm Qasr. Vorba vine! La ora 08.20 trebuiasă iau avionul militar ONU spre Bagdad, avi-on care avea o singură cursă pe săptămână.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Petrică, la volan, eu nemaiavând dreptul de aconduce maşina bazei, deoarece nu mai eramîncadrat acolo.

La ieşirea din Kuwait City, la un sens gira-toriu cu rumoase ori în mijloc, Petrică nu asesizat rondoul şi, crezând că şoseaua e dreap-tă ca la el în Zalău, a luat-o şi el de-a dreptul,

trecând cu voioşie peste ori, executând ope-raţiunea „Prăşitul timpuriu şi inopinat, acebine la… stomac”. Adică: noi cu braţe ca oţelu’să culegem muşeţelu’! Sperietura-sperietură,orile ca orile, dar nu ştiu peste ce cuie sauare a dat, cert era că nu mai puteam continuadrumul. Ne-am trezit total! Nici usturoi numâncasem, nici gura nu ne mirosea… a ori.Ne-am dat jos, cu gândul să înlocuim roata şisă ne continuăm marşul nostru triumal. Ţi-ai

găsit! Nicio belea nu vine singură! Cu tot eor-tul depus, nu am reuşit să desprindem roata derezervă din sistemul de prindere, blocat proba-bil de nisipul n din deşert. Am ost ajutaţi şide nişte poliţişti kuwetieni, dar nimic. Aveamroată, dar n-aveam roată! Pe la 6 ără un sert,noi tot în Kuwait.

L-am auzit pe Petrică luând o decizie istori-că: să mergem cu maşina, aşa cum era, la bazalogistică de la Doha şi să cerem, cu împrumut,

o altă roată. M-am uitat crucit la el. Nu am mai văzut şi nu am mai auzit pe cineva să meargă5-6 km cu maşina pe jantă. Dar, este un înce-put în toate. Până la avion mai erau două oreşi 10 minute, 120 de km şi o roată de reparat.Plus că nu ştiam ce vom găsi la Doha. Am ple-cat! Din asalt săreau scântei la propriu, nu lagurat. Cauciucul rămăsese undeva pe şosea,după numai câţiva metri parcurşi.

Când ne-a văzut soldatul (danez, de origi-

ne) de la poarta bazei din Doha cum veneamnoi, şontâc-şontâc şi scoţând scântei şi zgomotcât cuprinde, a înlemnit. Petrică, cu o voce su-avă, de parcă nimic nu se întâmplase, i-a spuszâmbind, dar în româneşte:

– e rog rumos, deschide poarta!Cu tot necazul care era pe noi, m-a bunit

râsul, când l-am auzit pe Don Pedros şi am vă-zut aţa buimacă a soldatului. Petrică, dându-şi seama, a reluat solicitarea în engleză. Parcăl-am prins pe Dumnezeu de glezna stângă,atunci când soldatul ne-a spus că ne ajută şi ne

va da o roată de rezervă. Ne venea să îl pupămpe obrăjori. Era 7 ără zece. Până la avion maiaveam o oră şi 30 de minute şi 120 de km deparcurs. Am plecat din Doha cu problema re-zolvată.

Aducându-mi aminte că Daniel era de serviciu până la ora opt, l-am contactat prin staţieşi l-am rugat să-mi aducă bagajul la aerodrom.Nu mică ne-a ost mirarea, când Daniel ne-aspus că ştia ce ni se întâmplase, deoarece po-

liţiştii kuweitieni anunţaseră la Comandamentdespre aptul că maşina ONU cu numărul cu-tare este în pană în Kuwait City şi are proble-me în soluţionare. Noroc că a ost Daniel deserviciu şi el a primit mesajul şi, recunoscândnumărul maşinii noastre, nu a ăcut vâlvă. Sti-lul mioritic e bun şi el uneori, nu? Ne-a reco-mandat să mergem uşor, că va reţine el avio-nul, până vom sosi acolo. Bun băiat, Daniel!Din Râmnicu-Sărat.

N-a ost nevoie, pentru că Petrică a condusîn stilul care îl consacrase pe Valea Someşului(unde cresc orile dorului) şi a ajuns la scaraavionului cu cinci (!) minute înainte de orastabilită pentru decolare. Sunt convins că nu voi uita vreodată acea noapte de pomină şi nicidrumul de întoarcere.

Avionul decola. Prin hublou, l-am văzut pePetrică cum s-a aşezat uşor pe iarba de la mar-

ginea pistei şi a început să-i explice lui Danielnu-ştiu-ce. Cam bănuiam eu despre ce discu-tau ei…

În activitatea mea de observator militarONU începea etapa Bagdad.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



added et ged

PE MaRGinEa aRicolului„Dan ViZany, «aSul REGăSi...» ”,

DE ana MaRia ViZani

În numărul 1-2 2011 al Revistei de Istorie Militară a ost publicat, sub semnătura doamneimatematician Ana Maria Vizanti, articolul „Dan Vizanty, asul regăsit”. La acest articol despre unoţer al Aviaţiei Regale Române, scris de respectiva doamnă în calitate de ică, mă văd obligat săac mai multe amendamente, în calitate de istoric şi de autor al singurei cărţi dedicate biograeiacestui oţer, carte la care se ace reerire în articol. În respectivul text, autoarea sa notează:

„După 1989, indierenţa a continuat, inexplicabil, cu excepţia unor articole omagiale ocazio-nale, scrise de acelaşi Cornel Marandiuc sau de lt. Col. Dan Gîju, în câteva reviste de specialitate.Centenarul naşterii Comandorului Dan Vizanty a ost marcat prin apariţia primei lucrări mono-grace, întemeiată, în bună parte, chiar pe memoriile inedite ale sale, precum şi de expoziţia oto«Asul regăsit...», inaugurată în ebruarie 2010 la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, prin eorturileAsociaţiei Aripi Româneşti”.

După cum se vede, autoarea nu găseşte de cuviinţă să reproducă nici numele autorului şi nicititlul respectivei lucrări în corpul textului, ăcând-o doar la subsolul paginii: „Dan Focşa, DanVizanty. Destinul unui pilot de vânătoare, Iaşi, 2010”.

Fiind vorba despre cartea al cărei autor sunt, amintesc în primul rând că numele meu este Da-niel Focşa şi nu Dan Focşa, iar cartea a apărut la Editura Institutului European, Iaşi, cu o preaţăsemnată Neagu Djuvara şi cu o postaşă scrisă chiar de Ana Maria Vizanti.

Cartea nu este „întemeiată, în bună parte, chiar pe memoriile inedite ale sale”, aşa cum scriedoamna matematician, ci este rodul unei cercetări istorice susţinute a subsemnatului, în arhive şibiblioteci, conţinând, reşte, şi citate din memoriile pilotului. De asemenea, la dorinţa aceleiaşiAna Maria Vizanti, care mi-a pus la dispoziţie pentru elaborarea lucrării câtevba documente deamilie şi câteva otograi vechi, cartea conţine o Anexă cu patru articole cu caracter memoria-listic ale lui Dan Vizanty (dintre care doar unul inedit), ecare în parte sub semnătura acestuia.

De asemenea, în aară de această lucrare – singura, până în prezent – dedicată lui Dan Vi-zanty, subsemnatul am mai publicat, cu ocazia centenarului acestuia, şi următoarele articole, lacare Ana Maria Vizanti nu s-a reerit nici măcar aluziv, deşi au ost, după ştiinţa mea, singurelearticole din presa tipărită care au marcat centenarul pilotului:

• Daniel Focşa, Centenar Dan Vizanty. Un pilot desăvârşit , în „Observatorul militar”, an XX,nr. 4 (1037), 27 ianuarie – 2 ebruarie 2010, p. 16.

• Idem, Centenar Dan Vizanty (I). În luptă contra americanilor. 4 aprilie 1944, în „Rost”, anVIII, nr. 86, aprilie 2010, pp. 49-53.

• Idem, Centenar Dan Vizanty (II). 10 iunie 1944. O palmă usturătoare dată de români avia-ţiei americane, în „Rost”, an VIII, nr. 87, mai 2010, pp. 68-78.

• Idem, Centenar Dan Vizanty (III). „Lunga vară erbinte” 1944, în „Rost”, an VIII, nr. 88, iunie2010, pp. 62-68.

• Idem, Centenar Dan Vizanty (IV). 1945-1947. Un sârşit şi un început , în „Rost”, an VIII, nr.89, iulie 2010, pp. 59-64.

• Idem, Apărător al cerului Bucureştilor – căpitan aviator Dan Vizanty, în „Istorie şi civiliza-ţie”, an II, nr. 14, noiembrie 2010, pp. 13-15.

De Fş, str

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Manifestări ştiinţice

conFERinţa inERnaţională„nEW SEcuRiy challEnGES: oWaRDS

a cooPERaiVE aGEnDa” iSanBul,27-30 Mai 2012

În perioada 27-30 mai a.c., Grupul de Lucru privind Securitatea Regională în Zona Extinsă

a Mării Negre (RSGBSA WG) a organizat, la Istanbul, prima conerinţă de cercetare cu tema:“New Security Challenges in the Greater Black Sea Area: owards a Cooperative Agenda”. Ac-tivitatea s-a desăşurat în parteneriat cu Universitatea Kadir Has din Istanbul, Centrul pentruStudii Internaţionale şi Europene din Istanbul şi Programul Universităţii Harvard Black Sea Se-curity Program.

RSGBSA WG a ost creat în 2006, ca parte constituentă a Consorţiului PP al Academiilorde Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate. În esenţă, RSGBSA WG este o iniţiativăorientată asupra evaluării mediului de securitate din REMN, pe baza cercetării şi a cooperăriiştiinţice internaţionale. Se urmăreşte promovarea unei viziuni comune a statelor din regiu-ne privind problematica securităţii şi a cooperării, evoluţiile mediului de securitate, precum şi

acordarea de sprijin pentru întărirea dialogului şi consolidarea capacităţii de analiză şi expertizăpe problematici-cheie care preocupă în prezent comunitatea regională. Co-preşedinţia RSGBSAWG este asigurată de România (dr. Mihail E. Ionescu) şi SUA (pro. Craig Nation, US War Col-lege, Carlisle). Secretariatul Permanent al RSGBSA WG este găzduit şi coordonat de Institutulpentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM).

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Activitatea desăşurată la Istanbul s-a înscris în parametrii noii viziuni strategice a RSGBSAWG (recomandată de SAC/ Consiliul Superior Consultativ al Consorţiului PP al Academiilor deApărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate, prin directivele emise la Berlin şi Bruxelles, înzilele de 28 octombrie 2010 şi, respectiv, 27 octombrie 2011), menită să promoveze dezvoltareasecurităţii cooperative în regiune prin organizarea de conerinţe de cercetare abordând proble-matici specice de interes regional.

La lucrările reuniunii au luat parte 54 de participanţi din statele regiunii Mării Negre(Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, urcia, Ucraina),precum şi reprezentanţi ai S.U.A., Austriei, Marii Britanii, şi ai unor organizaţii internaţionaleprecum NAO, BSEC, SELEC (ostul SECI), Consorţiul PP, Centrul George C. Marshalldin Germania, EUCOM. Prezenţa unei impresionante delegaţii din partea Federaţiei Ruse (9participanţi reprezentând atât mediul diplomatic, cât şi mediul academic şi ştiinţic) a demonstratinteresul crescut din partea partenerilor ruşi de a participa şi contribui la activităţile desăşurateîn cadrul RSGBSA WG şi al Consorţiului PP. De asemenea, prezenţa unor înalţi ociali dinpartea urciei (Ambasador Ahmet Bülent Meriç, director general pentru aaceri de securitatedin cadrul Ministerului Aacerilor Externe al urciei), Federaţiei Ruse (Dimitry Balakin, şeulSecţiei NAO/Securitate Europeană din cadrul Ministerului Aacerilor Externe) şi S.U.A. (David

Sobyra, Director, Programul de combatere a drogurilor, Pentagon) a conrmat nivelul ridicat departicipare, interes şi vizibililate internaţională a evenimentului.

Din partea României, au luat parte dr. Iulian Fota, consilier prezidenţial pe problematica se-curităţii naţioanle, gen.mr (r) dr. Mihail E. Ionescu, co-preşedinte al RSGBSA WG, dr. Liviu Mu-reşan, Fundaţia EURISC, George Niculescu, Centrul pentru Studii East-Europene şi Asiatice.

Lucrările conerinţei au ost structurate pe două paliere: şedinţe plenare (în cadrul celor 4secţiuni generale) şi grupuri de lucru (2 serii a câte 4 grupuri) având ca obiectiv principal analiza-rea prezentărilor şi elaborarea unor recomandări/evaluări relativ la subiectele supuse dezbaterii.În cadrul sesiunilor conerinţei au ost abordate următoarele problematici de interes:

• Sesiunea I: Energy Security (Securitatea energetică)• Sesiunea II: Critical Inrastructure Protection (Protecţia inrastructurii critice)• Sesiunea III: ransnational Organized Crime (Crima organizată transnaţională)• Sesiunea IV: Cyber security (Securitatea cibernetică)

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Agenda conerinţei a mai inclus trei sesiuni speciale în cadrul cărora au ost abordate tematicispecice care au vizat problematica securităţii, cooperării şi perspectivelor de evoluţie în zonaMării Negre.

În cadrul grupurilor de lucru, organizate la nalul ecărei zilei, s-au dezbătut şi agreat re-comandări (policy recommendations) care au ost prezentate la nalul conerinţei. Aceste re-comandări au scopul de a deservi interesele actorilor de decizie din regiune şi de a contribui laîntărirea încrederii între state şi la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale.

Volumul nal cuprinzând lucrările conerinţei, precum şi recomandările politice speciceagreate cu ocazia evenimentului urmează a publicate în perioada imediat următoare.

Evenimentul a conrmat, o dată în plus, potenţialul RSGBSA WG şi necesitatea implementă-rii noii orientări strategice a acestuia, precum şi interesul statelor din regiune în direcţia promo-

vării şi consolidării securităţii cooperative, în beneciul stabilităţii regionale.

lt. . dr. Sm ţ*

crme Rjve**


** Cercetător ştiinţic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




conFERinţa ŞiinţiFică

inERnaţională: „luPElE DE PE Don:DE la VoRonEJ Până la SalinGRaD.1942-1943”. MoScoVa Şi VoRonEJ,

4-8 iuniE 2012

În perioada 4-8 iunie a.c., la Moscova şi Voro-nej, au avut loc lucrările Conerinţei internaţiona-le dedicată unui eveniment de mare importanţăistorică, respectiv împlinirea a 70 de ani de la lup-tele purtate în regiunea Voronej, în timpul celuide-al Doilea Război Mondial.

Conerinţa s-a desăşurat sub patronajul Mi-nistrului Apărării al Federaţiei Ruse şi a Conduce-rii regiunii Voronej. Organizatorii conerinţei auost următoarele instituţii: Muzeul Central al Ma-

relui Război pentru Apărarea Patriei, AcademiaMilitară a Marelui Stat Major al Forţelor Armateale Federaţiei Ruse, Universitatea Agrară de Statdin Voronej „Petru I” şi Comitetul Veteranilor dinFederaţia Rusă.

În cadrul conerinţei au ost discutate acţiuni-le militare de pe râul Don de la sârşitul lunii iunie1942 până în ebruarie 1943 şi impactul lor asupraevoluţiei şi nalului bătăliei de la Stalingrad.

La reuniune au participat şi au prezentat co-

municări reprezentanţi din 11 state: Germania,Italia, Marea Britanie, România, Ungaria, Ucraina,Belarus, urkmenistan, Armenia, Kazahstan şi Kîrghîztan. Componenţa multinaţională a oru-mului a permis o abordare multilaterală a evenimentelor istorice de acum şapte decenii ce s-auconstituit într-un moment de cotitură în evoluţia celui de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările conerinţei s-au desăşurat în două etape. Deschiderea ocială a lucrărilor şi primaadunare plenară a avut loc la Moscova, la Muzeul Central al Marelui Război pentru ApărareaPatriei, în ziua de 5 iunie. A doua etapă s-a desăşurat la Voronej, la Universitatea Agrară de Stat„Petru I”. În seara zile de 6 iunie a avut loc întâlnirea ocială cu Vladimir Popov, prim vice-pre-

şedintele Conducerii regiunii Voronej.oate comunicările prezentate în cadrul conerinţei, care se aă la cea de-a cincea ediţie, vor publicate, alături de concluziile şi recomandările orumului reeritor la dezvoltarea colaborăriiştiinţice internaţionale în domeniul istoriei militare.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Participanţii au depus coroane de ori la „Monumentul Gloriei” la cimitirul eroilor, undeau ost înmormântaţi 10 000 de soldaţi sovietici căzuţi în timpul luptelor din regiunea Voronej(1942-1943) şi au vizitat alte cimitire ale militarilor străini şi locuri unde s-au desăşurat bătalii:Emance, Gremiacie şi Rudkino (raionul Hoholsk), Hrenovoe (raionul Bobrovsk) şi muzeele dinOstrogojsk şi Rossoşi.

E necesar de subliniat aptul că soldaţii români care şi-au pierdut viaţa în aceste bătălii în-sumează câteva mii, dar nu există niciun monument sau cimitir. În cadrul discuţiilor pe acest

subiect, purtate cu organizatorii conerinţei (Serghei Filonenko, vicerectorul Universităţii dinVoronej şi generalul de armată Mihail Moiseev, deputat în Duma de Stat şi preşedinte al Comi-tetului veteranilor) s-a convenit ca Universitatea din Voronej să încheie un acord cu o univer-sitate din Bucureşti, iar în cadrul activităţilor prevăzute în acest acord bilateral să e înscrisă şiproblematica ridicării unui monument dedicat ostaşilor români căzuţi la Cotul Donului şi StepaKalmucă. Oaspeţii străini, impresionaţi de numărul mare de militari români căzuţi, au tratatdrept „scandaloasă” inexistenţa unui monument sau cimitir românesc în acestă zonă (GiorgioScottoni, Italia).

România, prin Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, este la a douaparticipare la această conerinţă, prima având loc, cu o delegaţie ormată din trei persoane, în

2008. Da data aceasta, semn al crizei economice, am ost singurul participant român. În cadrulreuniunii am prezentat o comunicare despre participarea trupelor române în bătălia Stalingradu-lui şi am avut numeroase contacte cu istoricii ţării gazdă şi cei străini, în cadrul cărora am prezen-tat preocupările istoriograei româneşti privind studierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Geer mr rdr. M E. ies*

* Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




al XXXViii-lEa conGRES inERnaţionalDE iSoRiE MiliaRă, SoFia (BulGaRia)

– 27-31 auGuS 2012 –

Comisia Internaţională de Istorie Militară este un organism ştiinţic neguvernamental, creatîn anul 1938, ce reuneşte 47 de comisii naţionale de istorie militară din întreaga lume şi a desă-şurat tradiţionalul Congres la Soa. Este prima dată când reuniunea are loc în Bulgaria, aceasta

ind organizată de către comisia naţională de istorie militară (preşedinte – col. (r) dr. DimitarMinchev) cu sprijinul Ministerului Apărării. De altel, ministrul de resort, Anu Anghelov, a par-ticipat la sesiunea de deschidere, susţinând o alocuţiune. Au participat 166 de istorici, repre-zentând 38 de ţări din Europa, Arica, Asia şi cele două Americi. Dintre ţările europene aliatecomisiei au lipsit reprezentanţii Cehiei, Ungariei, Suediei şi Norvegiei.

ema Congresului, „echnology and Warare”, a ost destul de interesantă, ea prilejuind dez-bateri aproundate asupra rolului tehnologiei asupra conguraţiei războiului în dierite epociistorice. De altel, din dorinţa de a permite participarea largă a specialiştilor, organizatorii nu aurestrâns dezbaterea la o anumită perioadă istorică. În acest context, comunicările au acoperittoate epocile istorice din antichitate până la anii post Război Rece. Semnalez şi aptul că unele

comunicări au avut un caracter oarte tehnicist, concentrându-se asupra descrierii unor tipuride armament şi tehnică de luptă.

Cu toate acestea, raporturile dintre tehnologie şi arta războiului au ost relieate în mod apro-undat. A reieşit cu putere aptul că evoluţia războiului a ost dependentă în mare măsură deachiziţiile tehnice şi tehnologice. Carul de luptă, înşeuarea calului, praul de puşcă, ţeava ghintui-tă, încărcarea pe la culată, armamentul automat, tancul, aviaţia, arma atomică etc. au reprezentatmomente de „ruptură” în evoluţia artei militare. De altel, istoricii şi teoreticienii militari le-auconceptualizat sub dierite sintagme: „revoluţii militare”; „revoluţii în aaceri militare”; „revoluţiiştiinţico-tehnice” etc.

Programul ştiinţic al Congresului a mai inclus o sesiune consacrată literaturii noi apărutepe tema congresului, precum şi una dedicată tinerilor doctoranzi, Comisia propunându-şi atra-gerea în mai largă măsură a tinerilor spre cercetarea istoriei militare pentru a asigura schimbulde mâine.

România, care a găzduit Congresul în două rânduri, 1980 şi 2003, a ost reprezentată de ge-neral maior (r) dr. Mihail E. Ionescu, directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărareşi Istorie Militară, col. (r) dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei Române de Istorie Militară şi dr.Dumitru Preda din Ministerul Aacerilor Externe.

În cadrul reuniunii generalul maior (r) dr. Mihail E. Ionescu a prezentat comunicarea:„Romania’s War echnology: Between Requirements and Budgetary Priorities (1920-1939)” şi a

realizat mai multe intervenţii la dierite comunicări.Comunicarea a ost oarte bine primită, mai mulţi participanţi ind interesaţi de preocupă-rile conducerii de la Bucureşti pentru crearea industriei proprii de apărare, de raporturile dintrepolitic şi militar în procesul de înzestrare a armatei, de starea de operativitate a acesteia, de unc-

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



ţionarea alianţelor regionale la care România era parte (Mica Înţelegere, Înţelegerea Balcanică,alianţa cu Polonia) din perspectiva asigurării necesităţilor de înzestrare.

De asemenea, dr. Dumitru Preda a moderat o secţiune din programul ştiinţic.Un subiect disputat amplu în cadrul reuniunii de la Soa a ost locul şi tema viitorului con-

gres. Această problemă a apărut anul trecut la Rio de Janeiro, când reprezentanţii Japoniei au

anunţat că din cauza dezastrului natural nu mai pot găzdui congresul în 2013. Comisia cipriotăde istorie militară a prezentat o oertă de organizare, declinată ulterior. Astel, s-a ajuns în situ-aţia ca reuniunea din anul 2013 să nu poată avea loc, apt nemaiîntâlnit în ultimele trei deceniişi jumătate. În cele din urmă, Comisia Italiană de Istorie Militară s-a oerit să organizeze con-gresul, dar un răspuns denitiv va dat la 1 noiembrie în acest an, după ce va obţinut sprijinulautorităţilor militare italiene. ema ce va discutată la orino, locul unde se speră că va avea loccongresul, este: „Operaţii militare combinate şi întrunite de-a lungul istoriei”.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Congresul din anul 2014 va organizat de Franţa, tema ind „De la ultimul război european

la Primul Război Mondial” ea ind strâns legată de centenarul declanşării primei conagraţiimondiale ce va avea loc în anul 2014.În anul 2015, congresul va avea loc în China, ţară care va organiza şi Congresul mondial de

istorie, reuniune ce se desăşoară odată la cinci ani. Precedentul Congres a ost găzduit de oraşulAmsterdam (Olanda) în anul 2010.

În ansamblu, participarea la Congresul de la Soa, întâlnirile şi discuţiile purtate cu repre-zentanţi ai diverselor comisii naţionale prezente la reuniune, proiectele iniţiale, au ost oarteutile, contribuind la menţinerea legăturilor ştiinţice, la creşterea vizibilităţii internaţionale aistoriograei militare româneşti.

Petre ot *

* Director adjunct, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




cooPERaREa ŞiinţiFicăRoMâno-FRancEZă

În ziua de 15 noiembrie 2012 institutul nostru a ost vizitat de o delegaţie ranceză ormatădin domnul ataşat al apărării la Bucureşti, Jean-Marc Lavallée şi domnul Jean Nöel Grandhom-me, proesor la Universitatea din Strasbourg. Din partea română au participat domnii general-maior (r) dr. Mihail E. Ionescu, directorul institutului, colonel (r) dr. Petre Otu, director adjunct,dr. Sergiu Iosipescu şi locotenent-colonel dr. Simona Ţuţuianu.

Domnul colonel (r) Petre Otu a ăcut o succintă prezentare a institutului şi a activităţilor saleinsistând asupra colaborării cu Service Historique de la Deense de la Vincennes, cu ECPAD,publicându-se un număr special consacrat României din „Révue Historique des Armées” (2006),precum şi volumul Français et Roumains dans la Grande Guerre (2008).

În cursul discuţiilor a ost trecută în revistă cooperarea româno-ranceză desăşurată de insti-tutul nostru de-a lungul anilor şi perspectivele acesteia în viitor. A ost evocată personalitatea co-lonelului Jean Nouzille1, colaborator încă din anii ´80 al institutului şi predecesor la Strasbourg,în ceea ce priveşte studiile de istorie militară românească modernă şi contemporană, al domnuluiproesor Grandhomme.

Domnul proesor Grandhomme a înăţişat contribuţiile sale la istoria militară românească axate

în principal pe Primul Război Mondial şi cu precădere reeritoare la personalitatea generalului HenriMathias Berthelot şi la rolul misiunilor ranceze în România din anii 1916-1918, 1918-19192.

Pentru perioada următoare s-a convenit ca împreună cu ataşatura ranceză de apărare de la Bu-cureşti, cu Universitatea din Strasbourg să se demareze un proiect comun de cercetare ştiinţicăreeritoare la relaţiile militare româno-ranceze în cursul Primului Război Mondial. De asemenea,s-a propus domnului Grandhomme să continue colaborarea la publicaţiile institutului nostru.

În cursul după amiezii, la reşedinţa ambasadorului Franţei la Bucureşti şi prezentat publiculuide Excelenţa Sa domnul Philippe Gustin, proesorul Jean-Nöel Grandhomme a susţinut cone-rinţa „ Le général Berthelot et la naissance de la grande Roumanie (1916-1919)” în care a prezen-tat pe larg ultima sa carte consacrată generalului, şe al misiunii militare ranceze în România.

Conerinţa a ost urmărită de un numeros public civil şi militar.Au luat cuvântul pe marginea expunerii invitatului rancez domnii proesor universitar dr.

Florin Ţurcanu, general-maior (r) dr. Mihail E. Ionescu3 şi dr. Sergiu Iosipescu. Acesta din urmăa ţinut să sublinieze importanţa deosebită a demersului proesorului Grandhomme reeritor laevoluţia doctrinară a generalului Berthelot, de la susţinerea tezei colonelului de Grandmaison, aoensivei cu orice preţ, la aceea a strategiilor perierice. Această evoluţie explică în mare măsurăimportanţa acordată de înaltul comandament aliat şi de generalul Berthelot acţiunii misiuniimilitare ranceze în România, împreună cu armata din Orient ind în măsură să aducă o cotiturăîn desăşurarea Primului Război Mondial.

Serg ispes *

* Cercetător ştiinţic dr., Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



1 Născut la 26 mai 1926 colonelul Jean Nouzille a încetat din viaţă la 12 ebruarie 2007. A studiat la Şcoa-

la Militară Specială de la Saint-Cyr-Coetquidan, a luptat ca oţer în Indochina si Algeria. Şi-a dat doctoratul

de stat în litere şi a ost diplomat al Institutului de Înalte Studii Europene, a ost proesor la Saint-Cyr şi a ţi-

nut cursuri la Universitatea din Strasbourg, a ost preşedinte al Comitetului European de Istorie si Strategii

Balcanice Specialist în istoria Europei centrale şi sud-estice a scris cărţile Histoire de rontières. L’Autriche

et l’Empire ottoman, Le calvaire des prisonniers de guerre roumaines en Alsace–Lorraine. 1917 – 1918,

La ransylvanie. erre de contacts et de confits, La Moldavie. Histoire tragique d’une region europeenne

(1994). Această ultimă lucrare, tradusă în româneşte, a ost lansată la Chişinău în anul 2005, cu care prilejcolonelul Nouzille ţinea personal să sublinieze câteva dintre ideile cărţii sale: «Frontiera arbitrara trasată de

conducătorii comunişti pe teritoriul Basarabiei este ca o bombă cu eect întârziat… Războiul de pe Nistru,

care durează de la 1 martie până la 29 iulie 1992, demonstrează că aceasta regiune este o zonă strategică şi

geopolitică importantă pentru Federaţia Rusă. Armata a 14-a se va implica în mod deschis şi direct în acest

conict…» ; «Problema „limbii moldoveneşti” – opera lingviştilor sovietici după Primul Război Mondial —

continuă să învenineze relaţiile dintre R. Moldova şi România» ; «Cât priveşte viitorul Moldovei, e pe calea

ederalizării sau cea a unirii cu România, clasa politică ar trebui să ştie ce gândesc şi ce doresc cu adevarat

cetăţenii R. Moldova, sub rezerva ca ei să se poată exprima liber cu privire la acest subiect. Unii pot dori o

unire cu România după modelul realizat de cele două Germanii în 1990. Alţii s-ar putea să nu dorească ounire cu România, pentru a obţine o reală independenţă sau, de ce nu, pentru a rămâne în zona de inuenţă

rusă. Dacă Moldova rămâne independentă, două state româneşti pot stabili relaţii privilegiate bazate pe

identitatea naţională şi limba comună, pe interese şi obiective comune. Atunci când Romania va şi mem-

bră a NAO şi parte a Uniunii Europene, nivelul său de viaţa va mai ridicat; astel ideea unirii cu România

s-ar răspândi mai larg printre moldoveni, e ei românooni, rusooni sau turcooni».2 Este maître de conérences la Universitatea din Strasbourg, abilitat cu cercetări în domeniul chestiuni-

lor naţionale şi ţărilor de margine în inima conictelor europene, 1853-1989; este membru al Comitetului

ştiinţic al Memorialului de la Verdun, al Alsaciei-Moselle şi al Muzeului din Gravelotte, conduce publi-

carea Dicţionarului generalilor rancezi din Primul Război Mondial. În ceea ce priveşte istoria românilor

este de subliniat că teza doctoratului său la Sorbona a ost Le général Berthelot et l´action de la France en

Roumanie et en Russie méridionale (1916-1918). Din acelaşi domeniu a publicat La Roumanie de la riplice

á l´Entente (2009).3 Vezi discursul său la p. 71.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



recenzii, prezentări de carte

„oPERaţiunEa oSRoGoJSK – RoSSoŞi –SalinGRaD PE Donul DE SuS”

DE S.i. FilonEnKo, a.S. FilonEnKo

Cartea „Operaţiunea Ostrogojsk-Rossoşi– Stalingrad pe Donul de Sus” este o lucrareamplă dedicată oensivei Frontului Voronej,intrată în istoria celui de-al Doilea Război

Mondial sub denumirea de „Stalingrad pe Do-nul de Sus”. Meritul principal al lucrării esteacela că a introdus pentru prima dată în circu-itul ştiinţic documente şi materiale din Fon-dul de troee ale Arhivei de stat din Voronej,desecretizate în decembrie 2004

Monograa este structurată în trei capitole.În primul capitol autorii abordează problemaacţiunilor oensive ale Germaniei şi a sateliţi-lor ei, în regiunea Donului în vara anului 1942.

Primul din cele două subcapitole prezintă pla-nurile Germaniei şi punerea lor în aplicare peparcursul înaintării spre Don. Aici autorii acreerire atât la scopurile şi motivaţiile ideolo-gice ale nazismului în declanşarea celui de-alDoilea Război Mondial, şi în special, în ata-carea Unuinii Sovietice, cât şi la dimensiuneamilitară a acţiunilor de la începutul conagra-ţiei. De asemenea, se eectuează o scurtă ana-liză a motivelor statelor satelite de a intra în

război alături de Germania. E de menţionat căRomânia, Bulgaria, Slovacia, Croaţia, Spania şi Finlanda sunt doar enumerate ca ţări aliate aleGermaniei. O analiză mai aproundată a cauzelor care au determinat alianţa cu Germania nazistăs-a eectuat doar pentru Italia şi Ungaria. Atenţia sporită acordată celor două state se datoreazăparticipării armatelor lor în luptele de la Ostrogojsk-Rossoşi. După cum se cunoaşte, armataromână nu a luat parte la acţiunile militare din această regiune, ceea ce poate explica absenţaanalizei scopurilor urmărite de România în momentul alăturării oensivei germane la 22 iunie1941. Acelaşi subcapitol mai descrie şi operaţiunile de oensivă ale armatei germane şi aliaţilorsăi în regiunea Voronej.

Al doilea subcapitol tratează problema „războiului psihologic”, şi anume popaganda îndrep-

tată împotriva autorităţilor sovietice, precum şi eectul acesteia asupra armatei sovietice şi a po-pulaţiei din teritoriile ocupate. Sunt prezentate un număr impresionant de materiale propagan-distice: manieste, oi volante, aşe, diverse publicaţii etc. otodată, sunt prezentate şi modalită-ţile de diuzare ale acestor materiale. Cetăţenii sovietici erau încurajaţi să colaboreze cu armata

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



germană. Un alt scop al propagandei îl constituia împiedicarea sprijinului acordat partizanilor,prin instaurarea unui climat de teroare.

Următorul capitol, al doilea, prezintă activităţile de apărare ale orţelor sovietice, precum şipregătirile pentru trecerea la oensivă pe rontul regiunii Donului de sus. În primul subcapitolsunt abordate strategiile de apărare ale armatei sovietice şi cuprinde o descriere detaliată ale ac-ţiunilor militare, dislocarea orţelor armate ale ambelor părţi, tehnica şi armamentul din dotare,eectivele armatelor etc. În celălalt subcapitol sunt prezentate contaoensiva armatei sovietice la

Stalingrad şi pregătirile pentru operaţiunea de oensivă Ostrogojsk-Rossoşi.Ultimul capitol se întitulează „Distrugerea orţelor germano-asciste şi ale sateliţilor în ope-raţiunea de oensivă Ostrogojsk-Rossoşi.” şi cuprinde patru subcapitole. Primul subcapitol în-ăţişează atacul declanşat la 13 ianuarie 1943, al celor patru armate ale Frontului Voronej subcomanda generalului-locotenent F.I. Golikov, în urma căruia a ost încercuită şi distrusă Armata2 maghiară. Al doilea subcapitol prezintă oensiva Corpului 18 inanterie pe Frontul Voronej,aat sub comanda generalului-maior P.M. Zikov şi care, conorm planului operaţiei Ostrogojsk-Rossoşi, urma să străpungă apărarea inamicului (Corpul 7 german Armată şi Armata 2 maghiară)şi să înainteze în direcţiile vest, sud-vest şi sud, pentru a ace jocţiunea cu Armatele 3 şi 40 blin-date sovietice, pe alianiamentul localităţilor Ostrogojsk şi Karpenkovo. În următorul subcapitol

sunt descrise acţiunile armatei sovietice în urma cărora a ost distrus Corpul alpin italian. Celde-al patrulea subcapitol se concentrează asupra acţiunilor Armatei 6 din componenţa Frontuluide Sud-Vest. Aceste acţiuni s-au desăşurat în cooperare cu Armata 3 blindată, căreia i-a osttranserată o parte din âşia iniţială şi au presupus cucerirea localităţilor Visoceanov şi Novo-Markovka.

Ultima parte a volumului (anexele) constituie o importanta culegere de documente şi mate-riale: documente ociale ale comandanţilor sovietici, biograi, secvenţe de jurnal, planuri mili-tare, rapoarte, materiale oto, documente ociale ale comandanţilor orţelor germane, italiene şimaghiare, scrisori etc.

Precizăm că acţiunile orţelor militare române nu au intrat sub lupa investigaţiei autorilor, în

zonă acţionând, alături de mari unităţi germane, doar trupe maghiare şi italiene.Deşi are o dimensiune ideologică evidentă, lucrarea este considerată cea mai amplă cercetarea uneia dintre cele mai importante operaţii ale armatei sovietice din iarna anului 1942/1943 careace parte din ampla conruntare de la Stalingrad, soldată cu un dezastru militar pentru Germa-nia şi aliaţii ei.

De Şş *


7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




Vasile Scârneci, Viaţa şi moartea în linia întâi. Jurnal şi însemnări de război1916-1920, 1941-1943, Editura Militară, Bucureşti, 2012, 616 pagini.

Memorialistica, la el ca şi memo-ria aptelor pe care le redă în scris,este un demers, prin deniţie su-biectiv. Mai mult decât atât, într-uncontext social-politic şi istoric atâtde zbuciumat precum cel românescal anilor postbelici, este un exerciţiupericulos, supus cenzurii şi justi-cării, analizei şi pedepsei. În generalavem puţine mărturii despre al Doi-lea Război Mondial, mai puţine chiardecât cele privind prima conagraţiemondială. Iar cele care au ost con-semnate şi puse la dispoziţia publicu-lui sueră, în marea lor majoritate, depecetea timpurilor care au urmat ce-lui de-al Doilea Război Mondial. So- vietizarea României, controlul politicşi ideologic, ampla operaţie de rescri-ere şi reintrepretare a trecutului nos-tru recent şi mai puţin recent ce aumarcat anii postbelici, ani ai regimu-lui comunist, s-au materializat într-opierdere ireparabilă. Cei care au scrisşi puteau să îşi amintească trecutulnostru recent, memoria individuala

ca exerciţiu de memorie colectivă,al consemnării imaginii individualeasupra curgerii colective a timpului,nu mai sunt.

Iată de ce, conruntaţi cu un pei-saj memorialistic justicator, auto-justicator, incriminator ori acuzator, apariţia unei noi cărţide memorii de război părea a nu oeri decât, poate, exerciţiul unei noi parcurgerii de pagini atentşi cuminte încolonate a unei viziuni ideologice ori alta, potrivit cu timpurile, cu orientările lamodă de interpretare a istoriei noastre recente. Lucrarea lui Vasile Scârneci constituie pentrunoi, cititorii săi oarecum dezamăgiţi şi înarmaţi cu o părere preconcepută asupra genului, o sur-

priză extrem de plăcută. Constituită din două părţi consemnând cronica participării autorului lacele două conagraţii mondiale, lucrarea lui Vasile Scârneci are un caracter compozit. Cea de-adoua parte a sa reprezintă un veritabil jurnal de război, scris la cald, al participării autorului lacel de-al Doilea Război Mondial în calitate de comandant al Grupului 3 Vânători de Munte, d in

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



Bucovina şi până în Kuban şi apoi în Crimeea, pe parcursul a trei ani lungi de război. Memoriiledespre Primul Război Mondial sunt, din punct de vedere al alcătuirii, ulterioare însemnărilordespre cel de-al Doilea Război Mondial, ind scrise odată cu desăvârşirea operei de transcrierea caietelor originale ale însemnărilor mai sus pomenite, adânc marcate de trecerea timpului şicondiţiile vitrege de păstrare (au ost păstrate îngropate în grădina casei autorului mai bine de undeceniu, pe timpul celor mai crunţi ani ai regimului comunist). De aceea însemnările reeritoarela participarea autorului la Primul Război Mondial sunt cu mult mai închegate şi mai cursive, mai

aproape de genul literar clasic.Dincolo de aceste consideraţii asupra ormei trebuie să constatăm aptul că nu au ost nici-când gândite spre a publicate ceea ce a salvat aceste memorii de rescriere, de reinterpretare,dându-le o valoare imensă ce le impune în galeria celor mai importante mărturii asupra parti-cipării Armatei Române la cea de-a doua conagraţie mondială. Valoarea lor nu izvorăşte dinpoziţia cheie a autorului în ierarhia militară (ea este oarecum medie ca eşalon ierarhic ind maidegrabă una de execuţie şi nu de decizie) şi nici din ineditul unor inormaţii militare care au ost,prin eortul multor cercetători ai subiectului în mare parte elucidate şi prezentate publicului. Eaizvorăşte din ceea ce nici un document miltiar nu spune, din relatarea minuţioasă asupra vieţiide pe ront, asupra modului în care au luptat, au gândit, au suerit, au ost şi, nu de puţine ori, auîncetat să mai e ostaşii Armatei Române. Memoriile lui Vasile Scârnci ne arată cum trăiau sol-daţii, cum se comportau, cum interacţionau cu populaţia, cu aliaţii, cu inamicul, relaţiile dintreaceştia, tratamentul lor de către superiori, aprecierea lor asupra superiorilor, şi toate acestea lamodul nud, ără menajamente şi ără cuvinte de prisos. Neind supuse decât autocenzurii auto-rului, neind gândite a supravieţui vreunei cenzuri politice ori ideologice, neind inuenţate, încea mai mare parte a lor, de procesul de rememorare şi de adecvare a memoriei aptelor trecuteunui prezent contextual dierit (căci autorul reuză cu străşnicie să le rescrie, să se reinventezepe timpul procesului de transcriere), ele ne pun în contact direct cu logica acţională a timpuluisurprins în cuprinsul paginilor lor, ne dau la o parte un colţ din cortina grea a uitării permiţându-ne să privim dincolo de cuvintele seci ale documentelor militare şi de cele autojusticatoare oripromotoare ale memoriilor de după.

Veritabil testament adresat urmaşilor, memoriile lui Vasile Scârneci răspund cu brio une-ia dintre uncţiunile primordiale pe care le acordă acestora autorul, aceea de a purta memoriaostaşilor pe care i-a comandant, pe care i-a iubit atât de mult, pe care i-a văzut luptând şi nu odată murind pe ront, în linia întâi. Viaţa şi moartea lor, viaţa de zi cu zi a acestora reectată întextul scris este completată în modul cel mai ericit de o veritabilă cronică în imagini cum puţineau supravieţuit până la noi din acele vremuri de război. Oameni de rând cu vieţile lor comune,cu bucurii şi cu necazuri, uniţi în camaraderia rontului, a liniei întâi străpung negura uitării şine zâmbesc în scurtele răgazuri dintre lupte, în reacere, dau viaţă unor nume şi unor apte secconsemnate în documente, statistici şi comunicate.

Credem că, în acest context, principala calitate a memoriilor lui Vasile Scârneci este capa-

citatea evocatoare, modul în care, uzând de cuvinte puţine, autorul reuşeşte să acă portrete, săschiţeze caractere să ne redea esenţialul asupra unor oameni cu care a luptat, e că aceştia au ostcunoscuţi comandanţi ai Armatei Române pe rontul de est ori în Primul Război Mondial, e căau ost simpli ostaşi.

Acestea sunt motivele pentru care nu putem decât să recomandăm, mai mult decât călduros,atenţiei cititorilor cartea excepţional îngrijită de Adrian Pandea, redactorul ei şi autorul unuistudiu introductiv valoros ce încadrează pe deplin biograa şi parcursul de luptă ale autorului.Cei ce vor urma îndemnul nostru se vor conrunta cu o excepţională elie de viaţă, de istorie aRomâniei celor două războaie mondiale, atât de ericit dierită aţă de regula memorialisticii derăzboi româneşti contemporane.

dr. Şerb lv Pvees

*

* Cercetător ştiinţic III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net




Mihai I. Buttescu, Vânătorii Reginei Elisabeta. Memoriile unui oţer din gar-

da regală, Ediţie îngrijită, preaţă, note şi indice de comandor (r) Gheorghe Vartic,Editura Militară, Bucureşti, 2012, 440 p.

Literatura memorialistică se îmbo-găţeşte cu o nouă lucrare, cea a gene-ralului Mihai I. Buttescu (1878-1963),unul dintre iluştrii instructori şi co-mandanţi militari care s-au distins îneortul de modernizare a armatei şiimplicit a societăţii româneşti într-oepocă de mari rământări, împliniri şideziluzii.

Descendent dintr-un neam vechicu obârşiile în Moldova veacului alXIV-lea, cu un strămoş dregător dom-nesc („logoăt de taină” al domnitoru-lui Alexandru Moruzi) ai cărui urmaşiau ost slujitori ai bisericii ortodoxe,

Mihai Buttescu a ost crescut într-un spirit de dreptate şi demnitate, deinteres pentru învăţătură şi respectpentru tradiţii, de dragoste de neam şiţară, în tihna împrejurimilor mânăs-tirii Agapia. După absolvirea Liceuluinaţional din Iaşi (1889-1895), a urmato instruire militară de excepţie, înce-pută în ţară la Şcoala ilor de militaridin Iaşi (1895-1898) şi denitivată în

Germania la Şcoala de război de laAnklam şi în unităţi ale armatei prusi-ene (1898-1901). În cadrul Regimen-tului 87 inanterie al Ducelui de Nassau din Mainz, unde se pregătea pentru intrarea în Şcoalade război, a învăţat „ceea ce se numea substanţialul orţei militare: credinţa, disciplina, onoareaşi îndemânarea de a olosi armele, atât la tragere, cât şi la atacul piept la piept”. Mihai Buttescua avut şansa să acă parte din primele generaţii de oţeri pregătiţi în Germania, ca urmare a noiipolitici externe promovate de regele Carol I şi guvernele de la Bucureşti, mai ales după aderareaRomâniei la ripla Alianţă (1883). Revenit în ţară, a ost încadrat la Batalionul 2 vânători degardă „Regina Elisabeta”, dislocat la Constanţa şi Bucureşti, apoi la abăra de instrucţie de laDadilov şi Slobozia (1907-1911), unde ca proesor şi instructor şi-a valoricat cunoştinţele şiaptitudinile dobândite în Germania, implicându-se în procesul de îmbunătăţire a pregătirii deluptă şi la punerea în practică a unor măsuri de reormă a armatei române. Cariera sa militară a

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net



inclus, printre altele, implicarea în acţiunile de potolire a revoltelor ţărăneşti din 1907, misiuneade instruire militară a prinţului Carol, participarea la campania din Bulgaria din 1913. Încunu-narea acestei cariere a reprezentat-o participarea la Războiul de Întregire din 1916-1918, undeîn calitate de comandant al Regimentului 2 vânători „Regina Elisabeta” a ost decorat cu Ordinul„Mihai Viteazul” pentru vitejia cu care a condus unitatea în bătălia de la Mărăşeşti din vara anului1917. Demisionat din armată în 1920, s-a angajat în viaţa politică activând în Partidul Poporu-lui condus de generalul Al. Averescu. După declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a

ost mobilizat şi numit comandant al Regimentului 3 „Olt” şi înaintat general, iar după intrareaRomâniei în război a ost numit comandant militar, apoi director cultural al Uzinelor „Malaxa-Rogier” (1941-1944).

General în retragere în 1948, Mihai Buttescu a început să-şi scrie memoriile la îndemnul unu-ia dintre nepoţii săi, preotul Neculai Cosma din Humuleştii lui Creangă. Scrise târziu, în perioada1948-1957, în anii deplinei maturităţi ce şi-au spus cuvântul în judecarea evenimentelor, acestememorii aduc veritabile contribuţii la ilustrarea procesului complex de reormă a organismuluimilitar românesc, derulat la întretăierea secolelor XIX şi XX, precum şi a participării armateiromâne în Prima Mare Conagraţie Mondială. De asemenea, lucrarea oeră aspecte inedite dinmediul militar românesc şi german, aduce inormaţii noi privind personalităţi ale epocii şi eveni-

mente politice şi sociale pe care autorul le-a trăit.Aceste amintiri – intitulate de autor „Mărturisire cum a crescut şi a rodit o sămânţă de om(1878-1949)” – cuprind opt capitole. După o succintă introducere şi o incursiune în neamulButeştilor, urmează trei capitole purtând titluri sugestive: „Înmugurirea”, „Dezvoltare şi rod”şi „Războaiele”, ce includ perioada studiilor civile şi militare, cariera de oţer şi participareala marile conagraţii. Alte două capitole („Ligă şi partid” şi „Femeia şi pensia”) sunt dedicateactivităţii sale politice, sociale şi economice din perioada interbelică, precum şi vieţii sale perso-nale. Încheiate cu concluzii ce reprezintă mai degrabă un eseu asupra vieţii, aceste amintiri auost redactate într-un stil alert, în care autorul a olosit recvent dialogul, a îmbinat povestireacu analiza, reuşind să ne introducă nu numai în tumultul evenimentelor, dar să ne şi transmită

parumul epocii.Memoriile generalului Buttescu, evident subiective, reprezintă atât un autentic izvor de cu-noaştere a eortului de modernizare a armatei române, dar şi o sursă pentru studierea conceptu-lui armată-societate, ca modalitate de studiu a istoriei militare.

Aceste amintiri au o certă valoare documentară, potenţată de acribia cu care comandorul(r) Gheorghe Vartic a îngrijit pentru publicare manuscrisul, completat cu note explicative. Maimult, îngrijitorul acestei ediţii, cel căruia i-au ost încredinţate cele 600 de le ale manuscrisuluide către amilia autorului, a întregit memoriile cu preaţă, repere cronologice şi lista lucrărilorpublicate de autor, precum şi indice de persoane şi ilustraţie, ceea ce sporeşte ţinuta ştiinţică aacestui volum ce completează peisajul istoriograei militare româneşti.

Mr Gerges *

* Pro. univ. dr., Universitatea din Piteşti.

7/29/2019 79...RIM_5-6_2012_net


CONTENTS

• Dossier: 70 years since the Battle of Stalingrad– Major General (ret.) Dr. MIHAIL E. IONESCU – Dossier “Stalingrad” .......................................................... 1

– Major General (ret.) Dr. MIHAIL E. IONESCU – Romanians at Stalingrad. Myth and Reality ...................... 3

– ADRIAN PANDEA – Stalingrad – A Turning Point in the Relations Between Romania and theTird Reich ................................................................ ................................................................. ......................................... 14

– PETRE OTU – Army Group “Marshal Antonescu”, a Failed Project .............................................................. 25– SORIN TURTURICĂ – Romanian Military Aviation in the Battle of Stalingrad, September-

December 1942 ................................................................................................................................................................... 33

– MIOARA ANTON – e End of an Epopee: Romanian War Propaganda after the Disasterat Stalingrad ........................................................................................................................................................................ 56

• Medieval History – RADU GABRIEL ICHIM – The Contribution of the Orthodox Priests to the War of Independence

(1877-1878) ............................................................ ................................................................. ........................................... 63

• First World War – Major General (ret.) Dr. MIHAIL E. IONESCU – Henri-Mathias Berthelot (1861-1931).Du culte de l’offensive à la stratégie globale ............................................................................................................ 71

– MARIA GEORGESCU – Ion I.C. Brătianu and Romania’s Reentry into War in the Fall of 1918 ............. 75

• Romanian Armed Forces in International Missions– Lt. col. Dr. IULIANA-SIMONA ŢUŢUIANU – Legal Considerations Regarding the Participation of the

Romanian Armed Forces to International Missions.................................................................................................... 81

– Colonel (ret.) DOREL PIETRĂREANU – UN Military Observer in the Desert (II) ...................................... 87

• Addenda et corrigenda– DANIEL FOCŞA – On the Article „Dan Vizanty, «Asul regăsit...»”, by Ana Maria Vizanti ....................... 97

• Scientic Manifestations– International Conference “New Security Challenges: Towards a Cooperative Agenda”, Istanbul, May 27-30,

2012 – IULIANA-SIMONA ŢUŢUIANU , CARMEN RÎJNOVEANU ..................................................................... 98– International Scientic Conference “e Fights on the Don River: from Voronezh to Stalingrad.

1942-1943”, Moscow and Voronezh, June 4-8, 2012 – Major General (ret.) Dr. MIHAIL E. IONESCU ................................ 101– Te 38th International Congress of Military History, Soa (Bulgaria), August 27-31, 2012

– PETRE OTU ..................................................................................................................................................................... 104Romanian French Scientic Cooperation SERGIU IOSIPESCU 107

79...rim_5-6_2012_net

Documents