complicatii si esecuri in implantologie-8

8/20/2019 Complicatii Si Esecuri in Implantologie-8

http://slidepdf.com/reader/full/complicatii-si-esecuri-in-implantologie-8 1/24

1

COMPLICAȚII ȘI EȘECURI ÎN IMPLANTOLOGIE

Cu 30 de ani în urmă, menționarea cuvântului ”implant” era controversată.

Organizațiile stomatologice erau foarte precaute în conceptul implantului dentar.

Scopul medicinei stomatologice moderne este să restaureze conturul, funcția,

confortul, estetica și funcția fonetică a pacientului. Ca rezultat al cercetărilor în ceea ce

privește designul implantelor, materialele și tehnicile folosite, implantologia este

soluția pentru multe cazuri și situații clinice provocatoare.

Scopul medicinei actuale este să creeze pacientului confortul unei sănătăți orale

în ton cu tendințele moderne ale medicinei dentare. Pacienții cu edentație parțială și

totală nu-și pot recăpăta complet funcția estetică, confortul și funcția fonetică prin

proteze mobilizabile tradiționale. Criteriile de evaluare a succesului în medicina

dentară sunt o problemă complexă. Eșecul înseamnă că un implant nu a rezistat mult

timp în cavitatea orală.

Un implant sau un dinte diagnosticat ca eșec clinic este mai ușor de descris decât

unul cu succes clinic. Semnele și simptomele eșecului implantar sunt:

1.

Mobilitate orizontală peste 0,5 mm sau orice mișcare verticală observată clinicla aplicarea unei forțe sub 500g.

2. Pierderea rapidă a osului indiferent de reducerea stresului și a terapiei

periimplantare.

3. Durerea în timpul percuției implantului și a funcției masticatorii.

4. Extruzie continuă, necontrolată, în pofida corecțiilor chirurgicale.

5.

Radiotransparență generalizată în jurul implantului. 6.

Mai mult de jumătate din osul înconjurător al implantului este pierdut.



2

7. Implantele poziționate greșit sunt nefolositoare ca suport protetic.

Fiecare din aceste condiții indică eșecul și necesitatea îndepărtăriiimplantului. Oricum, un implant rămas în cavitatea orală în aceste condiții

înseamnă un implant eșuat. Excepție o fac implantele ”sleepers” care sunt

destinate să consolideze structura osoasă de sub țesuturile moi pentru susținerea

restaurărilor protetice. Implementarea unui implant agresiv menține garanția

unei mobilități orizontale detectabile, a exudatului inflamator, a unei pungi

parodontale de peste 5 mm, un indexde sângerare de 2 sau peste și o

sensibilitate la percuție și în masticație.

Un implant necesită mai puține tratamente decât un dinte natural când sunt

com parabile adâncimile sulcusurilor, dar, când există mobilitate, un implant

necesită mai mult tratament decât un dinte.

O scară prezentând calitatea sănătății implanturilor bazată pe evaluări

clinice a fost sugerată de James și modificată de Misch.

Spre deosebire de criteriile succesului, această scală permite medicului

dentist să evalueze un implant, să-l plaseze într-un grup și apoi să-l trateze în

acord cu aceste criterii. Prognosticul este tot în legătură cu această clasificare.

Aspecte clinice Management

1. Sănătate

optimă

Fără durere, sensibilitate la palpare, percuție, masticație

Fixare rigidă, fără mobilitate orizontală și verticală la o forță

de 500g

Pierdere osoasă sub 1,5 mm la etapa a 2-a chirurgicală

Pierdere osoasă mai mică de 1 mm în următorii 3 ani

După primul an, adâncimea stabilă a sulcusului este mai mică

de 4 mm.

Fără antecedente de exudat inflamator,

Fără radiotransparență

Index de sângerare între 0 și 1

Măsuri obișnuite

de întreținere

2.

Sănătatesatisfăcă

toare

Fără durere sau sensibilitate la palpare, percuție sau masticație Fixare rigidă, fără mobilitate orizontală sau verticală la o forță

de 500g

Reducereastresului,

igienizări mai



3

Pierderea crestei osoase între 1,5 și 3 mm

Pierdere osoasă în următorii 3 ani sub 1 mm.

Sulcus peste 4mm, dar stabil în următorii 3 ani.

Antecedente de exudat prezente sau absente

Fără radiotransparență


dese, gingivo-

plastie și

controale

radiologice mai

dese

3. Sănătate

compro

misă

Fără durere

Sensibilitate ușoară

Inițial fixare rigidă, mobilitate orizontală între 0 și 0,5 după

inserarea protezelor și fără mobilitate verticală

Pierdere osoasă mai mare de 3 mm în primul an, pierdere

osoasă mai mare de 1 mm în următorii 3 ani, dar sub jumătate

din osul total

Sulcus peste 5 mm și în creștere în următorii 3 ani

Exudat prezent

Radiotransparență ușoară în jurul porțiunii crestală a

implantului


Reducerea

stresului, terapie

cu antibiotice,

CHX, trat.

Chirurgical,

schimbarea părții

protetice sau

implantelor

4. Eșecul

clinic

Durere

Mobilitate orizontală peste 0,5mm

Mobilitate verticală

Pierdere osoasă progresivă, necontrolată

Pierdere osoasă peste jumătate din suportul implantar

Exudat inflamator necontrolat

Radiotransparență generalizată

Indepărtarea

implantului

5. Eșec

absolut

Expulzarea implanturilor Grefă de os



4

ACCIDENTE ÎN TIMPUL INSERĂRII IMPLANTULUI

1.Accidente hemoragice

Hemoragiile pot fi declanșate de:

- incizia mucoperiostului , atunci când sunt interesate ramuri arteriale care nu

sunt de tip terminal. Se pot rezolva prin ligatura vaselor respective.

- decolarea muco- periostală poate duce la afectarea unor vase arteriale din zonă

prin ruperea sau secționarea lor. Se procedează la ligaturarea acestora.

- f rezajul în os poate determina o hemoragie mai puțin importantă, rar în jet, mai

frecvent sub formă de mustire. De cele mai multe ori, hemoragia se oprește de

la sine sau prin inserția finală a implantului, care presează pe peretele osos în

zona vasului afectat.

- perforarea elementelor anatomice d e vecinătate – fose nazale, sinus maxilar,

canal mandibular – poate duce la apariția hemoragiilor. Se pot produce

complicații sinusale, sau complicații nervoase – parestezii sau nevralgii

trigeminale determinate de compresiunea nervului alveolar inferior.

2. Accidente nervoase

Nervul alveolar inferior – este cel mai expus lezării în timpul actului chirurgical.

Trunchiul nervos poate fi traumatizat prin întindere, compresiune, secționare totală sau parțială. De asemenea, au fost semnalate și afectări chimice sau afectări prin ischemia



5

locală produsă de hematoame sau supraîncălzire. Dacă pacientul acuză anestezie sau

nevralgie a buzei inferioare la o săptămână de la implantare, se poate îndepărta

implantul și se așteaptă remisia completă a simptomatologiei înainte de a se

reinterveni. Normal, vindecarea are loc rapid dacă implantul a fost indepărtat imediat,

creându-se loc pentru expansiunea intraosoasă a hematomului și decompresia

trunchiului nervos. (Marc Bert).

Prevenirea acestor complicații se face prin:

-

evaluarea preoperatorie minuțioasă a înălțimii crestei alveolare – cel mai fidel

fiind examenul CT

- atenție la incizia, decolarea și manipularea țesuturilor moi în zona foramenului

mentonier

- sutura – se evită suturile profunde pentru a nu leza ramurile pachetului vasculo-

nervos mentonier.

- Se preferă forajul osos cu freze care au stoper reglat la adâncimea prestabilită.

-

Se verifică profunzimea frezării cu radiografii retroalveolare digitale.

Nevul incisiv – situat mezial de gaura mentonieră, este o ramură a nervului alveolar

inferior pentru caninul și incisivii inferiori. Se menționează că acest nerv poate fi

perforat sau dilacerat fără complicații. Totuși, pacienți mai tineri pot acuza

modificarea sensibilității la dinții restanți vitali anteriori. Se citează cazuri când a fost

necesară îndepărtarea unor implanturi perfect osteo – integrate din cauza senzațiilor de

presiune sau discomfort în această regiune.

Prevenire – întrucât este greu de anticipat o astfel de manifestare, se recomandă

plasarea unor implante mai scurte deasupra acestui nerv.

Nervul lingual

Poate fi afectat cel mai frecvent prin extracția molarului de minte inferior. Pacientul

acuză senzație de arsură sau parestezie a marginii limbii. În implantologie sunt citate



6

cazuri de afectare a nervului lingual la inserarea implanturilor în zona molară și mai

ales utilizarea implanturilor subperiostale.

Prevenire – se evită orice incizie de descărcare linguală. Lamboul lingual semanipulează cu multă grijă, decolarea făcându-se în contact intim cu osul. Menținerea

lamboului trebuie securizată în raport cu corticala osoasă. Lezarea nervului lingual

poate dura ani de zile, iar refacerea lui este numai parțială.

Tratamentul nevralgiil or

Leziunile minore ale nervilor se vindecă spontan într -o perioadă cuprinsă între câteva

zile și câteva luni. Timpul de vindecare depinde de extensia și tipul leziunii, dar și de

vascularizație - țesuturile cicatriceale se vindecă mai greu. Pentru leziunile mai severe

se pot administra: clonazepam, carbamazepine, piridoxina (vit. B6). Este posibilă și

repararea nervului secționat prin microchirurgie. Totuși, vindecarea este greu

predictibilă.

Perforarea corti calei infer ioare a mandibulei

Se poate produce în cazul crestelor alveolare cu resorbție accentuată în zona

interfor aminală și trebuie folosită toată înălțimea osoasă disponibilă. În această situație

este de preferat ca implantul să perforeze puțin corticala inferioară decât să rămânădeasupra crestei osoase. Un studiu efectuat de Wessling – 1990 – pe 516 implanturi

Branemark inserate la 105 mandibule foarte atrofiate arată că 107 din aceste

implanturi perforează marginea inferioară a mandibulei. După 2 ani, implanturile care

perforează mandibula prezintă o rată de eșec de 4,7%, iar cele care nu perforează au o

rată de eșec de 5,4%, după cum arată autorii.



7

Exemplu de implanturi care au perforat corticala inferioară și ulterior au fost expulzate

Implanturi care depășesc marginea inferioară, dar sunt bine integrate.



8

Perforarea planșeului sinusal

Inserarea implanturilor în zonele laterale maxilare se face, de multe ori, utilizând la

limită înălțimea osului alveolar până la sinusul maxilar. Dacă se perforează numaicorticala, iar membrana sinusală rămâne integră, implantul poate fi inserat ușor

dincolo de corticală. În această situație, membrana sinusală stimulează regenerarea

osoasă dirijată, similar membranelor artificiale, iar vârful implantului va fi integrat în

os de neoformație.

Perforarea membranei sinusale – presupune inserarea unui implant strict până la

nivelul corticalei sinusale, astfel închizându-se comunicarea oro-sinusală. În această

situație se urmărește evoluția vindecării, iar la apariția manifestărilor sinusale se

intervine în consecință.

Expulzia intrasinusală a unui implant

Expulzia imediată – se poate produce la inserarea unui implant sub-sinusal, cel

mai frecvent când este impactat. Este foarte important să fie scos imediat prezervând

creasta osoasă. De aceea nu se lărgește orificiul creat pentru a căuta implantul, această

manevră ducând la compromiterea patului implantar. Calea de abord în această situație

este cea descrisă de Caldwell – Luke: crearea unei breșe osoase la nivelul peretelui

anterior al sinusului, prin care se poate introduce o canulă de aspirație cu diametrul

mai mic decât cel al implantului. Prin mișcarea liberă a canulei în sinus se poate aspira

implantul – se aude un zgomot caracteristic - și se scoate delicat din cavitatea sinusală.

Se poate insera imediat un implant cu diametrul mai mare. Indicațiile postoperatorii

sunt cele de la chirurgia sinusală.



9

Expulzia întârziată este rar întâlnită, se constată la

descoperirea implantului. Radiografia retro-alveolară arată

lipsa implantului la nivelul crestei, implantul fiind vizibil în

cavitatea sinusală pe ortopantomografie. Rezolvarea este

similară situației de mai sus, cu diferența că reinserarea unui

implant trebuie amânată câteva luni.



10

Perforarea planșeului foselor nazale

Apare prin neaprecierea corectă a dimensiunilor crestei edentate, sau prin

neatenție în timpul frezajului osos. De obicei nu are consecințe grave, cu condiția să seutilizeze un implant de dimensiune corespunzătoare care să nu depășească corticala

superioară. Se impun măsuri de asepsie și antisepsie locală.

Lezarea rădăcinilor dinților alăturați breșei edentate

Este un accident mai frecvent în cazul edentațiilor unidentare, când spațiul

protetic potențial este limitat, eventual și prin migrarea dinților limitrofi. Rădăcina

dintelui vecin poate fi afectată fie prin frezaj, fie prin inserarea unui im plant prea gros

în raport cu spațiul disponibil.

Toți autorii sunt de acord că, pentru buna integrare osoasă a implantului, trebuie să

existe cel puțin 2 mm de os între implant și rădăcina alăturată.

Lipsa stabilității primare a implantului

Implantul tre buie să aibă o stabilitate bună la finalul intervenției. Un implant

mobil antrenează sistematic o fibro-integrare, tot așa cum în traumatologie un os

fracturat imobilizat necorespunzător va duce la pseudoartroză. Dacă, într -un os dens,

se obține ușor o stabilitate primară bună, problema este mai complexă la osul cu

densitate medie sau mică. Această complicație apare frecvent la implantarea imediată

post – extracțională, atunci când nu există suficient os disponibil dincolo de apex. În

acest caz, examenul pr eoperator trebuie să stabilească posibilitățile de blocaj ale

implantului într-un os suficient ca înălțime și diametru.

Pentru implanturile inserate după vindecarea extracțiilor, afectarea stabilității primare poate fi determinată de:



11

-

Frezajul osos poate deforma neo – alveola prin tendința de a modifica axul de

inserție sau paralelismul, prin utilizarea unor freze neadecvate sau atunci când

există joc al piesei fizio-dispenserului.

- Tarodarea poate modifica excesiv cavitatea osoasă, mai ales în cazul osului mai

puțin dens. Filetul obținut se poate distruge la orice manoperă neadecvată sau la

inserarea implantului când se forțează înfiletarea. În aceste situații, dacă se

constată mobilitate, se înlocuiește implantul cu unul cu diametru mai mare. Se

poate preveni acest neajuns prin utilizarea implanturilor auto – înfiletante.

-

Implanturile auto - forante la care nu se obține o stabilitate primară suficientă

trebuie înlocuite cu unele cu diametrul mai mare „de salvare”. O soluție este ca

în cazul unei densități osoase slabe să se utilizeze la final o freză cu diametrul

mai mic decât ultima utilizată în mod normal. Dacă suportul osos a fost utilizat

la maxim ca lungime și lățime, neputându-se utiliza un implant cu diametru mai

mare, este de preferat să se amâne inser area implantului cu 6 – 8 săptămâni.

Acest lucru permite o cicatrizare osoasă parțială la nivelul alveolei care face

posibilă stabilizarea implantului fără a mai fi necesar frezaj suplimentar.

Fractura fr ezelor în os

Singurele freze care se pot fractura sunt cele sferice sau cele cilindrice de până

la 2 mm diametru. Atunci când fragmentul este situat superficial, îndepărtarea lui este

simplă. Dacă fragmentul este mai profund, îndepărtarea lui se face cu sacrificiu osos

important, care presupune de cele mai multe ori amânarea implantului după vindecarea

osoasă sau implantarea într -o zonă apropiată de defectul osos, dacă o permit condițiile

clinice. Nu se acceptă lăsarea fragmentului fracturat în os, chiar dacă se citează cazuri

în care nu au apărut complicații în asemenea situații.



12

În cazul frezelor cilindrice subțiri fracturate aproape de corticală, se face un șanț în

jurul fragmentului fracturat cu o freză sferică, degajânu-se o porțiune care să permită

dezinserția. Pentru fragmentele rămase mai profund, se pot utiliza freze trepan cu un

diametru interior de 2 mm care să circumscrie freza rămasă, cu condiția ca axele celor

două să fie perfect identice. Acest lucru se verifică prin scoaterea trepanului la fiecare

2-3 secunde, pentru a permite răcirea și vizualizarea fragmentului. Dacă această

manoperă reușește, se poate continua cu inserarea implantului în condiții normale.

Expunerea unei părți a implantului

Atunci când anatomia post-extracțională lasă o creastă osoasă fină, inserarea

implantului poate perfora sau fractura una din tablele osoase. Dacă fractura se pr oduce

lingual, consecințele sunt limitate datorită grosimii gingiei, cu excepția cazului în care

implantul nu este în întregime înconjurat de os, aceasta ducând la o stabilitate slabă.

Efracția corticalei vestibulare antrenează probleme de recesiune gingivală cuconsecințe numeroase:

- Estetice: pierderea gingiei aduce un prejudiciu estetic major, prin obținerea, în

final, a unui dinte mult mai lung decât vecinii.

- Funcționale: implantul nu va fi înconjurat de os, stabilitatea sa fiind diminuată.

-

Parodontale: expunerea filetului implantului șurub sau expunerea suprafețeirugoase a implantului cilindric impactat crează o zonă retentivă pentru placa

bacteriană, foarte dificil de eliminat, care menține inflamație locală și agravează

recesiunea.

Inserarea post-extracțională a unui implant se face în condițiile unei pierderi osoase

importante de care trebuie să se țină cont în etapa chirurgicală.



13

Dehiscențele - pirederi osoase care se produc pornind de la creastă, lăsând partea

cervicală a implantului descoperită. Recesiunea gingivală fiind complicația majoră,

este necesar să se acopere pierderea osoasă pentru a obține fie o cicatrizare osoasă, fie,măcar, a menținerii gingiei la un nivel acceptabil estetic. Tehnicile utilizate fac apel la

materiale de comblaj și membrane.

Fractura implantului în os

Se poate produce în timpul inserției acestuia, în etapa chirurgicală. Deobicei este

cauzată de utilizarea unei forțe excesive în timpul inserării într -un os dens. Linia de

fractură apare fie la nivel apical, în zona ferestrelor de degajare, fie la nivel cortical, în

zona de contact cu imbusurile folosite la înșurubare. Riscul este mai mare atunci când

nu se mai folosește ultima freză din serie pentru realizarea lăcașului final, în ideea

obținerii stabilității primare.

Fracturarea implantului după încărcarea protetică se produce prin:

- Punți supraextinse raportat la numărul sau poziția implantelor ;

- Utilizarea extensiilor meziale sau distale, mai ales când acestea vin în contact cu

lucrări fixe sau antagoniști integri;



14

- Utilizarea incorectă a sprijinului mixt implanto-mucozal

- Ocluzie neechilibrată

- Punți cu sprijin atât implantar cât și dentar – diferențele de mobilitate fiziologică

între implant și dinte duce, în cel mai fericit caz la decimentari frecvente, sau,

mai neplăcut, la fractura implantului sau a bontului protetic.



15

Îndepărtarea fragmentului rămas în os poate fi cu atât mai dificilă cu cât

linia de fractură este mai spre apical. Se pot utiliza freze trepan cu diametrul mai

mare decât al implantului, cu care se crează un șanț în jurul fragmentului

fracturat, apoi se luxează cu ajutorul unui sindesmotom. Dacă nu este posibilăinserarea unui alt implant în aceeași etapă, este de dorit ca defectul osos să fie

corectat cu material de comblaj.

Pentru fragmentele apicale profunde se poate realiza o fereastră

vestibulară, metodă care are avantajul de a micșora sacrificiul osos. De



16

asemenea, pentru o vindecare corectă se utilizează comblajul defectului osos.

Timpul de așteptare până la inserarea unui nou implant este de minim 6 luni.

Fractura bontului protetic al implantului

Se poate produce fie în etapa de montare a acestuia, din cauza forțelorneadecvate sau a unor defecte de fabricație, fie după aplicarea suprastructurii

protetice. O cauză frecventă a fracturii bontului o reprezintă înfiletarea

insuficientă a acestuia în implant, de aceea este recomandat să se facă o

radiografie pentru vizualizarea conexiunii bont – implant.

Îndepărtarea bontului fracturat

Deși unii autori recomandă utilizarea ultrasunetelor pentru deșurubarea

bontului fracturat, similar îndepărtării pivoților intraradiculari, s-a constatat că

această metodă poate bloca șurubul în implant prin detașarea unor fragmente din

filet. De aceea sunt de preferat alte metode:

- Crearea pe suprafața șurubului fracturat a unui șanț, cu ajutorul unei freze

efilate, pentru a putea fi desfăcut cu o șurubelniță



17

-

Crearea unui orificiu cu o freză spirală care are sensul de înșurubare invers față

de cel al șurubului, așa încât, la înșurubarea completă a frezei se produce

desfiletarea bontului.

Fractur i le suprastructur il or protetice

Cunosc, în linii mari, aceleași cauze ca la fracturile tardive ale implanturilor:

- Extensii meziale sau distale prea lungi sau cu contacte ocluzale neechilibrate

- Punți supraextinse

- Agregare mixtă pe dinți și implanturi

-

Sprijin mucozal necorespunzător



18

COMPLICAȚII POST-OPERATORII

Complicații gingivale

Periimplantitele

Periimplantita sau boala peri-implantară descrie o inflamație nespecifică indusă

sau întreținută la nivelul țesuturilor gazdă. Unii autori definesc două entități clinice

diferite:

Periimplantita – reacție inflamatorie cu pierdere de suport osos în țesuturile care

înconjură un implant funcțional

Peri-mucozita – reacție inflamatorie reversibilă localizată doar la țesuturile moi.

Peri-implantita poate avea doar câteva sau toate simptomele specifice: sângerare la

palpare, adâncime a pungilor crescută, mobilitate, supurație și durere.

Infecția bacteriană este cel mai frecvent descrisă în relație cu biofilmul (definit

ca o comunitate de micro-organisme integrate într-un glicocalix atașat la osuprafață solidă). Suprafața solidă, uneori rugoasă a unui implant prezintă condiții

bune de aderență a biofilmului. Răspunsul inflamator al țesuturilor gazdă la

biofilmul aderent de de suprafețele implanturilor este cel mai important factor

etiologic al peri-implantitelor.

Diagnostic clinic

Leziunile peri-implantare avansate sunt ușor identificabile prin pierderea osoasă

vizibilă radiologic, mobilitate și semne clinice de infecție.

Leziunile incipiente sunt greu de depistat și reprezintă o provocare pentru

practicieni, întrucât constatarea lor permite inițierea procedurilor terapeutice care

previn rezorbții osoase și ulterior pierderea implantului.

Diagnosticul peri-implantitelor este similar cu cel al bolii parodontale. Semnele

tipice sunt următoarele:



19

1. Prezența distrucțiilor verticale ale osului alveolar

2. Formarea pungilor per i-implantare

3. Sângerare sau supurație la palpare ușoară

4. țesuturi roșii și edemațiate

5. mobilitate

Microbiologie

Există studii care compară microbiota care înconjură implanturi de titan

osteointegrate și neintegrate. S-a constatat că situsurile cu implanturi neintegrate există

o proporție mai mare de micro-organisme asociate deobicei cu parodontopatia - în

special gram negativi anaerobi, spirochete și bacter ii fuziforme au fost depistate în



20

procent mult mai mare zonele cu peri-implantită. Aceste rezultate conduc la concluzia

că, dacă patogenii tradițional parodontali sunt prezenți, procesul fiziopatologic este

similar cu cel al bolii parodontale, și pacienții

cu parodontopatie cronică au risc

crescut de peri-implantită. În aceste condiții dinții restanți sunt rezervorul de bacterii

care vor coloniza implanturile. Patogenii tradiționali parodontali – Porphyromonas

gingivalis, Actinomyces actinomycetemcomitans și Prevotella intermedia –

colonizează sulcusul peri-implantar în 1 – 3 luni de la expunerea în mediul oral.

Factori favorizanți

Sunt factorii care influențează colonizarea bacteriană.

Suprafața implanturilor – există o relație direct proporțională între rugozitatea

suprafeței implantului sau suprastructurilor și rata colonizării bacteriene, atât la nivel

supra cît și subginival.

Referitor la procesul tehnologic al tratamentului de suprafață al implanturilor, s-au

făcut studii comparative pe câini. S-au analizat implanturi tratate cu plasmă,

implanturi acoperite cu hidroxi-apatită, tratate acid și titaniu pur comercial utilizat la

implanturi. S-a constatat că nu există diferențe semnificative între acestea. Mai

importate au fost zonele retentive de joncțiune dintre implant și bont sau

suprastructrură care expuse în mediul oral devin dificil accesibile igienizării și oferă o

arie mult mai mare colonizării bacteriene.

Fumatul este un factor de risc important în peri-implantite și pierderea implanturilor.

Deși nu se cunosc în detaliu mecanismele fiziopatologice, s-a constatat că rata de

succes a implanturilor la fumători este cu aproximativ 20% mai mică decât la

nefumători, aproape similar cu incidența bolii parodontale.



21

Statusul parodontal al dinților restanți – este important prin faptul că bacteriile

prezente la acest nivel colonizează zonele peri-implantare. În aceste condiții, nu se

recomandă sondarea pungilor din jurul implanturilor. Se consideră că sulcusul gingival peri-implantar este în mod natural mai profund decât cel dentar, fără a avea conotații

patologice. Totuși este de dorit ca practicianul să obțină sulcusuri peri-implantare

puțin adânci în etapa a II-a chirurgicală, aici predominând bacteriile aerobe și oferind

condiții mai bune de igienizar e.

Grosimea gingiei keratinizate din jurul unui implant - nu există rezultate

semnificative care să certifice că lipsa gingiei keratinizate din jurul implanturilor nu

oferă condiții bune de menținere a sănătății a țesuturilor peri-implantare.

Totuși, s-a constatat că lipsa keratinizării predispune la pierdere de atașament și

recesiune mai mare, deci crește susceptibilitatea la peri-implantitele induse de placa

bacteriană.

Tratament

Tratamentul vizează factorul determinant al peri-implantitei, și anume placa

bacteriană. De aceea se urmăresc următoarele obiective terapeutice:

1. îndepărtarea sau modificarea plăcii bacteriene din sulcusurile peri-implantare.

2.

Decontaminarea și condiționarea suprafețelor implanturilor.

3. Corecția sau eliminarea situsurilor care nu pot fi igienizate corespunzător .

4. Stabilirea unui protocol de control eficient al plăcii bacteriene.

5. Re-osteointegrare.

Există numeroase posibilități de a decontamina suprafața implanturilor – utilizarea

clorhexidinei, acidului citric, peroxid de hidrogen, tetracicline, polimixina B sau



22

fluorură de staniu. Au mai fost propuse administrarea de antibiotice pe cale sistemică

(amoxicilină și metronidazol), totuși pătrunderea acestora la nivelul plăcii bacteriene

este puțin probabilă. Alternativ, se utilizează aplicații locale de antibiotice, combinate

obligatoriu cu o curățire locală adecvată.

Leziuni periapicale

În cadrul complicațiilor peri-implantare există o entitate clinico-radiologicădestul de rar întâlnită, similară oarecum leziunilor periapicale ale dinților naturali.Se poate constata radiologic o radiotransparență osoasă care circumscrie apexulimplantului, cu manifestări clinice absente sau reduse – cel mai des apariția uneifistule.

Leziune periapicală apărută la 2 ani de la inserția implantului

Aceste leziuni sunt rareori diagnosticate ca leziuni periapicale, întrucât

majoritatea practicienilor le consideră ca fiind o afectare a osteointegrării. Totușievoluția acestora este relativ lentă, stabilitatea im planturilor afectate este mult timp

foarte bună.

Date fiind similaritățile cu leziunile periapicale dentare, s-a încercat abordarea

chirurgicală de tipul rezecției apicale, adică îndepărtarea vârfului implantuluiafectat și chiuretajul țesutului de granulație. Rezultatele obținute au fost

surprinzătoare.



23

Rezecție apicală la nivelul implantului

Controlul la 6 luni și la 2 ani arată vindecare periapicală și lipsa oricăror manifestăr i clinice



24

complicatii si esecuri in implantologie-8

Documents