curs 3asdas

7/25/2019 Curs 3asdas

http://slidepdf.com/reader/full/curs-3asdas 1/6

Curs 3Diviziunea şi ramurile dreptului

3.1. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat

„Publicum jus est quod ad statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorumutilitatem pertinet” – Ulpianus, D., 1.1.2 („Dreptul public este cel ce se referă la organizareastatului roman; dreptul privat priveşte interese particulare”).

3.2. Caracteristicile dreptului public

Principalele caracteristici ale dreptului public sunt:

în mod tradiţional normele dreptului public ocrotesc interesul public, ceea ce justifică protecţia deosebită acordată;

unul din subiectele raportului de drept public (relaţiei sociale reglementate de normele

dreptului public) este o autoritate publică; părţile raportului juridic de drept public se află într -o poziţie de inegalitate juridică, statul

(autorităţile publice) având o poziţie supraordonată iar cealaltă parte o poziţie desubordonare;

normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative, de lacare nu se poate deroga – „ Jus publicum privatorum pactis mutari non potest” – D.,2.14.38 („Dreptul public nu poate fi modificat prin convenţii între particulari”);

normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu.

3.3. Ramurile dreptului public

În funcţie de obiect şi de metoda de reglementare, se disting următoarele ramuri de drept public: dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul internațional public.

3.3.1. Dreptul constituţional

Definiţia dreptului constituţional

Dreptul constituţional este o ramură a dreptului unitar român formată din normele juridicecare reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii.

Specificul obiectului de reglementare

Relaţiile sociale care formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii. Normele dreptului constituţiona lreglementează în principal forma statului, organizarea, funcţionarea şi raporturile dintre puterile publice, limitele puterilor publice, organizarea politică a statului, cetăţenia, drepturile, libertăţ ileşi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, partidele politice, sistemul electoral. Toate normele



cuprinse în Constituţie sunt norme ale dreptului constituţional, unele dintre acestea având o dublănatură juridică. Astfel, obiectul de reglementare al dreptului constituţional cuprinde două catego rii

de relaţii sociale: - relaţii cu o dublă natură juridică (acele relaţii care sunt reglementate în acelaşi timp de

Constituţie, dar şi de alte ramuri de drept. Exemplu: art. 48 din Constituţie1 reglementează relaţii

specifice dreptului familiei). Constituţia, fiind legea fundamentală a ţării, este necesar să cuprindăşi cele mai importante aspecte specifice disciplinelor de ramură; - relaţii specifice de drept constituţional, care formează obiectul de reglementare numai

pentru normele de drept constituţional (de exemplu, normele cuprinse în Capitolul I, Titlul III – Autorităţi publice din Constituţia revizuită, care reglementează instituţia Parlamentului).

Particularitățile normelor juridice cuprinse în Constituția României

În Constituţie se regăsesc norme cu aplicaţie mijlocită – norme principii (reglementărilecu caracter de principiu din Constituţie sunt dezvoltate de reglementări din alte ramuri de drept.Exemplu - dispoziţia art. 46 din Constituţia revizuită conform căreia „Dreptul la moştenir e este

garantat” este dezvoltată prin reglementările Codului civil cu privire la instituţia moştenirii) şinorme cu aplicaţie nemijlocită (care nu mai au nevoie de o dezvoltare prin alte norme juridice.Exemplu – dispoziţia art. 104 alin. (2) din Constituţia revizuită care arată că „Guvernul în întregulsău şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând cu data depunerii jurământului” nuare nevoie de norme de explicitare pentru că astfel s-ar ajunge la „completarea Constituţiei”, ceeace nu este permis).

3.3.2. Dreptul administrativ

Definiţie

Dreptul administrativ reprezintă acea ramură a dreptului care cuprinde ansamblulnormelor juridice care reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea, activitatea,controlul și răspunderea administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.


Normele dreptului administrativ reglementează: raporturile dintre autorităţile administraţiei publice, pe de o parte şi dintre acestea şi persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte;

drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici reglementate în principal prin Statutul

funcţionarilor publici; răspunderea patrimonială a autorităţilor administraţiei publice şi răspunderea

contravenţională a persoanelor fizice şi juridice;

1 Art. 48 din Constituţia revizuită prevede: „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber cons imţită între so ţi, peegalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2)

Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate ficelebrată numai după căsătoria civilă. (3) Copiii d in afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”.



contenciosul administrativ alcătuit din totalitatea litigiilor de natură administrativă,

născute în relaţiile dintre administraţie şi particulari, date în competenţa instanţe lor judecătoreşti

principiile şi procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor administraţiei publice.

3.3.3. Alte ramuri ale dreptului public

Dreptul financiar – este format din ansamblul normelor juridice care

reglementează relațiile financiare, ca relații sociale, în formă economică, de formare,administrare, întrebuințare și control al resurselor financiare publice, aparținând statului,colectivităților locale și instituțiilor publice.

Dreptul penal – este format din totalitatea normelor juridice adoptate prin lege deParlament care stabilesc ce fapte constituie infracțiuni, condițiile răspunderii penale,sancțiunile și alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanțele judecătorești persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în scopul apărării celor mai importante valori

sociale ale statului de drept. Dreptul procesual penal - cuprinde totalitatea normelor juridice care

reglementează procesul penal.

Dreptul internaţional public – este format din totalitatea normelor juridicecuprinse în tratate și alte acte juridice internaționale care reglementează relațiile dintrestate, relații în care acestea se manifestă ca titulare ale drepturilor lor suverane, ale puteriide stat, precum și relațiile dintre state și organizațiile internaționale (ONU, ConsiliulEuropei, Uniunea Europeană etc.).

3.4. Caracteristicile dreptului privat

Principalele caracteristici ale dreptului privat sunt:

în mod tradiţional, normele dreptului privat ocrotesc interesul privat; părţile raportului juridic de drept privat se află într -o poziţie de egalitate juridică. Statul

(autorităţile publice) poate fi parte în raportul juridic de drept privat având aceleaşidrepturi şi obligaţii ca orice altă persoană juridică;

normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive, de la

care părţile pot deroga prin convenţia lor; normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a

încălcat un drept subiectiv.

3.5. Ramurile dreptului privat

În funcţie de obiect şi de metoda de reglementare, se disting următoarele ramuri de drept privat: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul internațio na l privat.

3.5.1. Dreptul civil

Definiţie



Dreptul civil este acea ramură a dreptului românesc care reglementează raportu rile

patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţiide egalitate juridică.


Normele dreptului civil reglementează: A. raporturi patrimoniale civile:

- raporturi reale, care au în conţinutul lor drepturi reale (dreptul de proprietate şi celelaltedrepturi reale principale);

- raporturile obligaţionale care conţin drepturi de creanţă. Dreptul de creanţă este acel dreptsubiectiv în virtutea căruia subiectul activ numit creditor poate cere subiectului pasiv numit debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva.

B. raporturi nepatrimoniale civile: - raporturi care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil (cele care au în

conţinutul lor drepturi personale nepatrimoniale: dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, lasănătate etc.); - raporturi de identificare (cele care au în conţinutul lor drepturile prin care se

individualizează subiectele de drept civil: dreptul la nume, domiciliu, reşedinţă etc.); - raporturi generate de creaţia intelectuală (cele care au în conţinutul lor drepturile

personale nepatrimoniale asupra unei opere ştiinţifice, literare, artistice sau invenţie: dreptul la paternitatea operei).

Funcţia dreptului civil de a fi „drept comun”

Atunci când o altă ramură de drept nu conţine norme proprii care să reglementeze unanumit aspect al unui raport juridic, se apelează la normele dreptului civil. Astfel de exemplu,multe reglementări din Codul civil și din Codul de procedură civilă reprezintă dreptul comun pentru relaţiile reglementate prin normele de drept comercial (în art. 291 din Legea nr. 31/1990 a societăților se arată că „prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile Codului c ivilşi ale Codului de procedură civilă”). De asemenea, însăși Codul civil prevede în art. 2(2) faptul că„prezentul cod este alcătuit dintr -un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toatedomeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale”.

3.5.2. Dreptul comercial

Definiţie

Dreptul comercial este format dintr-un ansamblu de norme juridice de drept privat carereglementează activitatea comercială, adică producerea și circulația (distribuția) mărfurilor,executarea de lucrări și prestarea de servicii.




Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare raporturile juridice lacare participă comercianții, în calitatea lor de profesioniști ai activității comerciale. Suntreglementate în principal raporturile patrimoniale care prezintă caracter comercial (de exemplu,raportul născut din contractul de vânzare-cumpărare comercială) şi, în secundar, raporturi

nepatrimoniale (de exemplu, raportul ce are în conţinutul său dreptul de a alege şi de a fi ales în

organele de conducere ale societăţii comerciale). Raporturile care privesc unele atribute deidentificare ale comercianţilor (firma, sediul, emblema etc.) au o natură patrimonială, conţinutullor putând fi evaluat în bani, spre deosebire de atributele civile de identificare a persoanei fizice(nume, domiciliu, stare civilă) care intră în conţinutul unor raporturi civile nepatrimoniale.

3.5.3. Dreptul muncii

Definiţie

Dreptul muncii este acea ramură a sistemului de drept românesc alcătuit din ansamblu lnormelor juridice care reglementează relaţiile care se nasc între salariaţi (persoane fizice) şi

angajatori (persoane juridice sau persoane fizice) în legătură cu prestarea muncii. Munca reprezintăactivitatea umană specifică – manuală şi/sau intelectuală – prin care oamenii îşi utilizea zăaptitudinile (fizice şi intelectuale) în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţe lorlor.


Normele de dreptul muncii prevăzute în Codul muncii reglementează: - totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă; - modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor

de muncă; - jurisdicţia muncii. Potrivit art. 266 C.muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea

conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetareacontractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

Dispoziţi ile cuprinse în Codul muncii se aplică:a) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în

România;

b) cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitateaîn străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în carelegislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă;

c) cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care presteazămunca pentru un angajator român pe teritoriul României;

d) persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individualde muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii;

e) ucenicilor care prestează munca în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă;f) angajatorilor, persoane fizice şi juridice;g) organizaţii lor sindicale şi patronale.

3.5.4. Alte ramuri ale dreptului privat



Dreptul familiei – reprezintă totalitatea normelor juridice care

reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie,rudenie, adopție și raporturile asimilate de lege, su b anumite aspecte, cu raporturile

de familie, în scopul ocrotirii și întăririi familiei.

Dreptul internaţional privat - reprezintă ansamblul normelor juridice carereglementează raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi de drept privatcu element de extraneitate. Elementul de extraneitate reprezintă o împrejurare defapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu două sau mai multe sisteme dedrept. De exemplu, obiectul unui contract de vânzare-cumpărare este situat înstrăinătate, sau una din părțile contractante este de altă naționalitate.

3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept

În prezent există ramuri de drept care cuprind atât dispoziţii specifice dreptului public, câtşi dispoziţii specifice dreptului privat, astfel încât nu putem face o încadrare în diviziunea clasică.

Aşa este de exemplu Dreptul afacerilor.

Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept

Dreptul afacerilor are ca obiect studierea noţiunilor juridice fundamentale privindorganizarea şi derularea afacerilor de către persoane fizice și juridice, în condițiile legii. Prin

afacere vom înțelege acea activitate economică desfășurată în limitele legii în scopul obțineriiunui profit.

Dreptul afacerilor este un drept mixt, reunind elemente ale dreptului public şi privat dinurmătoarele ramuri juridice: teoria generală a dreptului (norma juridică; aplicarea legii în timp,spaţiu şi asupra persoanelor; ramurile de drept), drept civil (persoana fizică – capacitatea civilă,elemente de identificare; persoana juridică – capacitatea civilă, înfiinţare, elemente constitutive; patrimoniul; bunurile; actul juridic), drept comercial (constituirea, funcţionarea, modificareasocietăţilor comerciale; fondul de comerţ; procedura reorganizării judiciare şi a falimentuluioperatorilor de comerţ; faptele de comerţ; obligaţiile comerciale; contractele comerciale), dreptulmuncii (forţa de muncă; încheierea, executarea şi încetarea contractul individual de muncă;contractul colectiv de muncă), drept fiscal (fiscalitatea afacerilor: impozitul pe profit, impozit ul pe dividende), drept administrativ (cadrul juridic al parteneriatului public-privat), drept penal al

afacerilor (angajarea răspunderii penale în mediul de afaceri şi infracţiunile în legătură cuafacerile).

Definiția dreptului af acerilor. Dreptul afacerilor reprezintă un ansamblu de norme juridice provenind din diverse ramuri de drept privat și drept public care reglementează înființarea ,funcționarea și încetarea activităților economice desfășurate în limitele legii în scopul obț inerii

unui profit.

curs 3asdas

Documents