Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
386
Section: Literature
PARADIGMS OF THE 19TH CENTURY HUNGARIAN RECEPTION OF THE SATIRICAL
POEM
Márta Zabán Assoc. Researcher, PhD, ”Babeș-Bolyai” University of Cluj-Napoca
Abstract:The paper tries to research and interpret the meaning of the 19th century epic, heroic
poem and satirical poem in Hungarian literature. The researches in the history of the genre shed
light on the fact that until now the literary researches overlooked important aspects of epics (e. g. the comic character), because they analyzed the 19th century epic mostly in its functionality,
without emphasizing the definition of the epic of the era. The thesis reveals that in the second half
of the 19th century in Hungarian literature the definition and meaning of the heroic poem and the rhyming novel (satirical poem) divided, how these notions set and how their meaning progressed
to the present definitions of these genres.
Keywords: satirical poem, heroic poem, Hungarian literature, 19th century, history of concepts
În secolul al 19-lea în canonul literaturii elite maghiare au fost puține genuri mai
importante decât epopeea. Imaginea despre sine a sistemului literaturii elite și ierarhia
genurilor literare au fost influențate puternic de prognosticul lui Herder despre probabila
dispariție a limbii maghiare.1Deoarece mare parte a sistemului literar maghiar din acea
epocă s-a autodefinit și și-a formulat funcțiile canonice ale literaturii după logica acestei
prognostici în vederea combaterii acesteia, literatura maghiară s-a sructurat după o logică
vindicativă, prin care au încercat să demonstreze viabilitatea acestei literaturi. Astfel
epopeea eroică naivă strămoșească, gen literar care de fapt a lipsit cu desăvârșire din
literatura maghiară, a devenit genul literar cel mai important al epocii.
În consecință, epopeea în secolul al 19-lea era concepută în literatura maghiară ca
fiind cel mai important text al reprezentării naționale, al legitimării existenței și valorii
unei națiuni. Această cerință a epocii este foarte pronunțată, iar mulți gânditori își exprimă
părerile în această direcție.2 Putem remarca faptul că cea mai caracteristică trăsătură
comună a tuturor definițiilor din această epocă privește funcția acestui gen, adică cerința
de a reprezenta națiunea. În același timp, nu putem uita nici de gânditorii care, de la
sfârșitul anilor 1830, și-au exprimat îndoielile Ŕ nu în privința funcției reprezentării
naționale a epopeii Ŕ ci în privința modernității genului.
Există mai multe păreri concurente în această epocă privind genul literar care să
preia funcția de narațiune națională, în absența unei epopei eroice-naționale. Conform
uneia deja menționate, genul cel mai reprezentativ pentru o națiune ar fi epopeea, astfel
epopeea strămoșească3 pierdută a maghiarilor trebuie să fie scrisă și reconstituită; alții
1„Da sind sie jetzt unter Slawen, Deutschen, Wlachen, und andern Völkern der geringere Teil des Landeseinwohner, und nach Jahrhunderten wird man vielleicht ihre Sprache kaum finden.ŗ (Johann Gottfried Herder, Sämmtliche Werke, ed. Bernhard Suphan, vol. 14., Weidmann, Berlin 1909. 268.) 2Vezi: Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány születése. Toldy Ferenc és a magyar irodalomtörténet (Nașterea unui gen național. Ferenc Toldy și istoria literară maghiară), AkadémiaiŔUniversitas, Budapesta, 2004. 360Ŕ375. 3„Dar se zice că epoca epopeii a trecut, cu tot cu lumea eroică, a cărei fapte trebuia să le împărtășească. Locul ei a fost
preluat de către roman; și acea poezie de valoare care în era noastră industrială mai există, se poate manifesta doar în dramă și liră. [...] Dar, în opinia mea, drumul nu este închis încă, pentru cei asupra cărora Calliope își revarsă milostenia.ŗ (János Arany, Dñzsa Dániel: Zandirhám = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 371Ŕ375., aici: 372.)
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
387
Section: Literature
cred că același rol poate fi îndeplinit de un gen nou, romanul; în final, cea de-a treia
concepție spune că deși epopeea a fost genul preferat, la mijlocul secolului al 19-lea s-a
ajuns în epoca dramei.4 De exemplu, Pál Gyulai, un critic literar important al epocii
precizează că romanul ar putea să fie genul modern care umple golul lăsat de epopee:
„Epoca noastră cu siguranță nu este epoca epopeii adevărate. Criticii care afirmă că în
această epocă nouă romanul este genul care preia locul epopeii, au dreptate.ŗ5 Ŕ ne
mărturisește în 1855.
Atenția deosebită referitoare la reprezentarea națională a discursurilor despre
epopee din secolul al 19-lea, ar putea să fie unul dintre motivele decisive pentru care
cercetările literar-istorice încearcă, de asemenea, să surprindă epopeea în funcționalitatea
sa și să o asocieze cu genuri literare care au potențialul de a-și asuma funcțiile epopeii.6
Lászlñ Imre ajunge la concluzii similare cu cele ale lui Gyulai în cartea sa intitulată
„Műfajok létformája a XIX. századi epikánkbanŗ (Forme de existență ale genurilor în
epica noastră din secolul al XIX-lea), dar el vede posibila supraviețuire a funcțiilor
epopeice, în special în romanul istoric, dar în același timp nu exclude alte genuri.7 Cu
toate acestea, după cum putem citi și în monografia monumentală a lui Péter Dávidházi,
scrisă despre Ferenc Toldy, autorul primei istorii literare maghiare moderne, nu trebuie să
vedem reprezentarea națională în mijlocul secolului doar în romanul istoric, ci mai
degrabă în discursul istoriei literare care abia se născuse: „Istoria literară care, la mijlocul
secolului al XIX-lea s-a aflat în proces de maturizare, și care a început să se separe din
punct de vedere instituțional de literatura beletristică, care la rândul său întruchipează
istoria dezvoltării literaturii naționale, prin prisma analogiei cu »carmen solutum«
quintilian poate fi considerată astfel »epos solutum«, adică epopee scrisă în proză,
descoperind în ea cea mai îndrăzneață transmutare a epopeii naționale, care fusese deja
depășită în mijlocul secolului al XIX-lea, adică supraviețuirea ei în forma sa științifică,
care ar putea, prin noua întărire a identității narative a comunității, să preia cele mai
importante funcții psihologice și ideologice ale epopeii.ŗ8 Levente T. Szabñ, în studiul său
intitulat „Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es évekbenŗ (Pragmatica conceptelor de
critică în anii 1850), analizând pragmatica conceptelor de critică literară din acei ani, care
era în curs de profesionalizare la acel moment, definește critica literară ca un metagen
modern cuprinzător, purtător de funcții reprezentative ale comunității. În acest sens,
„istoric vorbind, nobilimea Ŕ înzestrată cu dreptul duelității Ŕ este o comunitate care
posedă legitimitatea de a forma națiunea. Nu este întâmplător faptul că atunci când
literatura, și în mod special textele stiințifice (genuri precum critica și istoria literaturii),
își revendică dreptul reprezentării comunității, își exprimă propria importanță și faptul că
sunt demne de reprezentare mergând pe marginea argumentelor, clădindu-le din convenții
topice pe care le-a însușit acea comunitate care în privința imaginii despre sine a națiunii
era importantă și demnă de reprezentare din punct de vedere istoric [...]ŗ9 În argumentația
4Întrebarea dacă secolul al 19-lea se află în epoca epopeii sau a dramei nu mai este o noutate în a doua jumătate a secolului căci Ferenc Toldy și Gusztáv Szontagh au avut deja polemici pe acest subiect în 1839. (Vezi: Anna Szalai (ed.), Tollharcok
(Irodalmi és szìnházi viták 1830Ŕ1874) (Polemici literare și teatrale 1830Ŕ1874), Szépirodalmi, Budapesta, 1981., 319Ŕ349.) 5Pál Gyulai, Epikai költemények(Poezii epice) = P. Gy., Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Bp., 1908. 88Ŕ136., aici: 94Ŕ95. 6Așa e de exemplu funcțiile miturilor de origine, formarea epopeică a trecutului, discursul reprezentativ etc. (Vezi: Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány… 372Ŕ374.) 7„Atrofierea epopeii în secolul al XIX-lea, în mod natural, modifică echilibrul genurilor semnificative, diviziunea muncii, iar funcțiile esențiale trăiesc în continuare, dar în alte genuri, de exemplu și mai ales în romanul istoric.ŗ (Lászlñ Imre, Műfajok létformája a XIX. századi epikánkban (Forme de existență ale genurilor în epica noastră din secolul al XIX-lea) Kossuth
Egyetemi Kiadñ, Debrețin, 1996. 43.) 8Péter Dávidházi, Egy nemzeti tudomány… 357Ŕ358. 9Levente T. Szabñ, Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es években(Pragmatica conceptelor de critică în anii 1850) = RODOSZ-tanulmányok I. (Studii RODOSZ), ed. Levente T. Szabñ, Kriterion, Cluj, 2003. 175Ŕ190., aici: 179.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
388
Section: Literature
lui Levente T. Szabñ, funcția de reprezentare națională asumată de critica literară se
constituie pe modelul strategiilor tradiționale reprezentative ale nobilimii, în competiție cu
alte reprezentări ale comunității, precum epopeea.10
În conformitate cu cele spuse anterior, aceste idei au fost formulate pe marginea
acelei ipoteze fundamentale că în secolul al 19-lea cel mai important rol a unei epopei este
de a reprezenta în mod demn o națiune și de a legitima existența națiunii. Această
abordare a genului, după cum am văzut, marchează în mod necesar gama de probleme
vizibile și textele care pot fi aduse în contact cu genul epopeii în mod productiv.
În lucrarea mea, aș dori să ofer o interpretare comparativă a genului epopeic cu
romanul în versuri, care în epoca respectivă (și mai ales în literatura maghiară) este un
gen literar relativ tânăr. Această interacțiune a determinat foarte mult dezvoltarea ambelor
genuri, a definit gândirea despre genul epopeic, adică genul narațiunii naționale canonice
din a doua jumătate a secolului al 19-lea. Deoarece aceste două genuri nu pot fi
relaționate din punct de vedere al funcționalității lor, logica cercetării până în prezent, așa
cum am văzut, a dat mai puțină importanță raportului dintre ele. Lucrarea de față propune
în continuare o interpretare bazată pe metodologia istoriei conceptelor.11
Cele două paradigme ale recepției romanului versificat în tradiția maghiară sunt de
obicei diferențiate prin tradițiile Byron și Puskin. Versiunea byroniană a romanului
versificat este una care influențează puternic conceptul epopeii din mijlocul secolului, iar
în același timp gândirea despre epopee din acea epocă determină în mare măsură și modul
în care aceste lucrări, adică operele lui Byron, sunt înțelese pe teritoriul limbii maghiare.12
Se pare că recepția maghiară din acea epocă evidențiază sensuri și specificități diferite ale
romanelor în versuri ale lui Byron, față de cum este descris într-o monografie importantă
a temei apărută în limba maghiară în trecutul apropiat: „Subiectul romanului în versuri
este contemporan, tinde spre reprezentările tipice ale unui roman, are o viziune empirică
asupra lumii. Reflecțiile personale, digresiunile lirice ale poetului conferă un stil
subiectiv, o compoziție aerisită. Scoaterea în prim plan a stilului frivol, colocvial, a
umorului, a ironiei este expresia unei crize sociale, ideologice și etice.ŗ13
Pentru a ilustra contaminarea parțială a celor două genuri în secolul al 19-lea, aș
dori să subliniez două afirmații ale lui János Arany din anii 1850. Poetul canonic al
secolului afirmă: „Poezia eroică, în ceea ce privește forma, este scrisă în versuri, pretinde
o versificare potrivită pentru narațiune, demnă, cum ar fi hexametrul, terțina sau ottava
italiană, versul Zrìnyi etc.ŗ,14
adică structura strofelor italiene și rima ottava sunt
menționate ca fiind variante posibile pentru strofele unei epopei. Este de remarcat aici, că
și opera „Bolond Istñkŗ este scrisă tot în această structură, care nu a fost clasificată de
istoria literaturii ca fiind una dintre epopeele lui Arany. Se pare că factorul de formă
foarte important pentru el (dar și în general în epocă) nu include în genuri separate textele
în hexametre și terține, dar nici nu creează o identitate între ele.
Într-una dintre criticile lui scrise tot în aceeași perioadă, întâlnim o concepție despre
epopee a cărei existență o puteam suspecta și în textul precedent: „să presupunem că
epopeea în sine, sau mai degrabă epopeea clasică, nu mai este posibilă în epoca noastră:
oare ar fi imposibilă o epopee modernizată cu mai multe sau mai puține elemente
10Levente T. Szabñ, Kritikaképzetek…185. 11Reinhart Koselleck: Conceptele şi istoriile lor, 2009. 12După cum se vede, recepția acestor romane versificate în literatura maghiară a avut un aspect puternic care viza politica literaturii. (Despre acest aspect în privința literaturii engleze vezi: Byron: The Poetry of Politics and the Politics of Poetry,
Roderick Beaton, Christine Kenyon Jones (eds.), London-New York, Routledge, 2017.) 13Lászlñ Imre, A magyar verses regény (Romanul maghiar în versuri), Akadémiai, Bp., 1990. 5. 14János Arany, Széptani jegyzetek (Însemnări estetice)= J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 283Ŕ309., aici: 297.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
389
Section: Literature
romantice: o legendă Frithjof, un Child Harold, un Oneghin?ŗ15
În concepția lui Arany,
romanele versificate ale lui Byron și Puskin se interpretează aparținând de „classica
epopoeiaŗ, adică de poemul eroic care lipsește și nu mai poate fi înlocuit, actualizat pentru
necesitățile epocii, interpretându-se ca succesori.
Comparând conceptul despre epopee a lui János Arany cu textele aferente ale lui Pál
Gyulai și Ferenc Salamon, devine evident că conceptul lui Arany nu este unic, și nici
măcar singular în această epocă. Sunt voci care sunt de acord cu el dar există și idei
concurente (chiar și în cadrul cercului literar grupat în jurul lui Arany, așa numitul
„partidul literar Deákŗ).
Pál Gyulai, în critica sa despre un poem al lui János Arany intitulat „Toldi estéjeŗ
(Seara lui Toldi) (1885), vorbește, de asemenea, despre două posibile realizări ale epopeii:
„epopeea propriu-zisăŗ și „epopeea romanticăŗ. Susține că aceasta din urmă este
narațiunea poetică în versuri, sau romanul versificat: „deși în literatura engleză și germană
alături de roman, a apărut și epopeea, aceasta nu este nici din punctul de vedere al
conținutului, nici al formei, o epopee veritabilă. Așa-numita epopee romantică a fost
ridicată la rangul de gen în secolul trecut de către englezi, dar aceasta nu este nimic
altceva decât ceea ce numim noi o povestire versificată, o narațiune poetică în versuri.
Este aproape de roman dar se deosebește prin conținutul său mai ideal, poetic, prin forma
sa ritmică. Scott Walter și Byron au creat acest gen.ŗ16
La el apare explicit faptul că
romanul versificat poate fi interpretat ca un înlocuitor de succes al epopeii. Nu este
indiferent unde se introduce un anumit gen în sistemul de genuri, deoarece, în funcție de
varietatea de genuri pe care le vedem în jurul lui, putem observa conturându-se diferite
aspecte ale genului, înțelesurile textelor date pot fi inserate în diferite tradiții
interpretative. Cu toate acestea, textul lui Gyulai ne atrage atenția și asupra unui alt
aspect: în concepția lui, epopeea romantică a lui Byron, romanul versificat și narațiunea
poetică în versuri sunt sinonime. Având în vedere toate acestea, devin interpretabile
numeroase fenomene care până acum adeseori au fost trecute cu vederea de către istoria
literaturii, și anume faptul că următoarele opere în paratext pot fi interpretate ca fiind
narațiuni poetice în versuri: Toldi și Katalin de János Arany, Romhányi de Pál Gyulai și
Alfréd regénye de János Vajda.
Interacțiunea genurilor mai sus menționate este o interpretare foarte specială a
epicului byronesc, văzută prin filtrele poetice ale epopeii clasice din acea epocă. Se pare
că modul de interpretare a epopeilor din acea perioadă a determinat în mare măsură
modul în care a fost înțeles noul gen din literatura engleză și rusă. Pál Gyulai, în criticile
sale citate mai devreme, menționează unele aspecte interpretative prin care crede că
putem înțelege arta lui Byron: „Byron a ales un drum diferit în epopeile sale. El nu a fost
poetul naiv și calm, ci copilul epocii noi, care s-a despărțit de tradițiile statului și ale
societății, și-a topit epopeile în liricul duhului și al pasiunilor ambigue, multe din ele
nefiind luate din istoria țării sale, ci din alte țări străine din est. Cel care ar judeca epopeile
lui Byron în conformitate cu epopeea adevărată, l-ar nedreptățiŗ. Pentru el, diferența
primară în comparație cu epopeea este liricitatea romanului în versuri și preferința
tematică de a plasa acțiunea în țări străine. Gyulai percepe diferențele între romanul
versificat și epopeea, separându-le în mod deliberat și explicit. Revenind la lucrările lui
Arany, observăm o discrepanță interesantă între sugestiile interpretative ale paratextelor și
15János Arany, Dñzsa Dániel: Zandirhám = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. Varga, Universitas, Debrețin, 1998. 372. 16Pál Gyulai, Epikai költemények(Poezii epice) = P. Gy., Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Bp., 1908. 94Ŕ95.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
390
Section: Literature
atitudinea criticilor. Pál Gyulai consideră că Toldi este o „epopee popularăŗ17
în timp ce
Arany o definește ca narațiune poetică în versuri. Chiar dacă mottoul din Csaba királyfi
provine din Bolond Istñk a lui Arany, critica nu intenționează să interpreteze această
relaționare, totuși în acest caz este legitim acest gest al criticilor dat fiind faptul că genul
desemnat pentru operă este „hun regeŗ. Cu toate acestea, referința la textul din Bolond
Istñk ar trebui să ridice un semn al întrebării în privința genului.
Am menționat faptul că în epocă există și idei care diferă de la concepția lui Arany.
În acest sens aș menționa criticile lui Ferenc Salamon despre Katalin și Buda halála ca
fiind raționamente concurente cu cele ale lui Arany. În 1856 Salamon descria operele lui
Byron ca „poeme lyirco-epiceŗ considerând că îmbinarea caracteristicilor epopeice și
lirice este principalul factor constitutiv al genului: „Deși în unele privințe ar fi greșit să
numim Katalin o lucrare byroniană, există trăsături care într-adevăr ne amintesc de acel
tip al narațiunilor poetice în versuri, ca și cele mai multe dintre operele lui Byron, iar
aceste texte conțin un amestec al elementului liric cu cel epopeic. În ultima vreme
poemele lyrico-epice au ajuns să fie la modă.ŗ18
Normele de gen ale romanului versificat devin din ce în ce mai cristalizate și în
literatura maghiară, iar acesta începe să funcționeze ca un gen autonom, se clarifică baza
de texte asociate cu el, adică devine tot mai limpede care operă aparține de el și care nu.
Acestui lucru se atribuie schimbarea percepției lui Salamon asupra operei lui Byron de la
începutul anilor 1860, când apare critica despre Buda halála și afirmă că Byron „este un
poet liric, nu epopeic și în niciun caz dramatic.ŗ19
Deși separă complet genul cultivat de
Byron de genul epopeic, este foarte grăitor faptul că a simțit nevoia de a pune în legătură
poezia lui Byron cu opera Buda halála: deci relația genurilor este încă problematică, chiar
dacă el are opinii foarte categorice despre relația celor două.
În literatura maghiară, apariția romanelor în versuri în anii 1870 a fost deja
paradigmatică. Din acest moment putem vorbi despre autonomia genului, în sensul că
unele dintre textele sale nu mai sunt încadrate sub alte genuri, ci apar cu observația că ele
reprezintă romanul în versuri. Acesta este momentul în care a fost publicată opera lui
János Vajda, Alfréd regénye (Romanul lui Alfréd), operă care atât în epocă cât și în
prezent este considerată un roman în versuri. Aici aș menționa două critici care ar putea fi
de interes din punctul de vedere al genului. Cea a lui Emil Ábrányi, care a fost scrisă în
1876, anul apariției romanului în versuri Alfréd regénye; Ábrányi scrie o evaluare pozitivă
în revista Pesti Naplñ, evaluare care apără opera în fața criticilor negative. Argumentele
sale cele mai importante sunt următoarele: „Visul »Ultimei judecăți« este cea mai
puternică expresie a fanteziei lui János Vajda. Tot ce a putut să spună un critic despre asta
a fost că e bizar, ciudat, dezordonat. […] Sigur, pentru că în catehismul viermilor căzuți în
lemn se scrie că poetul ar trebui să fie conformist, moderat, să se facă plăcut, cuminte și
drăguț când visează cu ultima judecată. Grădinarii din secolul trecut au tuns copacii după
moda franceză, unii esteticieni fac același lucru și cu spiritul.ŗ20
În 1882 Virgil Koltai a scris o evaluare negativă despre Alfréd, aducând următoarele
argumente împotriva operei: „acest poem nu este o „copie cerească a adevăruluiŗ, ci visul
febril al unui suflet bolnavŗ,21
„Vajda să renunțe la această auto-tortură, să abandoneze
încălcarea normelor și va crea opere de valoare. Să descrie măreția trecutului și cu inima
17„Epopeea populară nu este nici mai mult, nici mai puțin decât naivul, naționalul: deci apropierea de epopeea adevărată, pe cât e posibil în epoca noastră. Cel puțin așa l-a ridicat la noi Arany pe rangul de gen.ŗ (Pál Gyulai, Epikai… 114.) 18Ferenc Salamon, Arany János kisebb költeményei (Poezii scurte ale lui János Arany) = F. S., Irodalmi tanulmányok (Studii
literare), vol. I., Franklin, Budapesta, 1889. 38Ŕ175., aici: 54. 19Op. cit. 163. 20á-e [Emil Ábrányi], Vajda János újabb költeményei (Versuri noi de János Vajda), Pesti Naplñ, 13 iulie 1876, nr. 160, 2. 21Virgil Koltai, Korszellem és költészet, Figyelő, 1882., vol. 13, 81Ŕ98., 183Ŕ194., 276Ŕ282., aici: 187.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
391
Section: Literature
eliberată de ură să se bucure de natură și să o cânte, căci el în esența lui cea mai lăuntrică
este bardul sentimentului național puternic și al naturii.ŗ22
Ambele critici interpretează
opera Alfréd regénye din perspectiva criticii epopeice clasicizante a lui Arany. Critica
apărută în Pesti Naplñ protejează lucrarea implicit în opoziție cu aceste norme, dar
argumentele sale nu evidențiază prin argumentele sale diferența operei interpretate cu
romanul versificat, ci pune în lumină dreptul la existență a unei alte poetici decât cea
propusă de Arany.
Critica lui Koltai este în mod explicit legată de canonul lui Arany și cercul din jurul
lui, deoarece obiecția lui împotriva lui Vajda este transpusă prinr-un citat din opera lui
Arany, Vojtina ars poetikája: „Nem a valñ hát: annak égi mása / Lesz, amitől függ az
ének varázsaŗ (Nu adevărul este deci: ci doar copia sa cerească / Va fi, de care depinde
magia cântării). Opera lui Vajda este problematică, căci nu este oglindirea cerească a
adevărului. Chemarea la reprezentarea măreției trecutului, a naturii, al sentimentului
național ne amintește de asemenea de conceptul despre epopee al secolului, și nu poate fi
interpretată în nici un fel ca trăsătură a romanului în versuri. Astfel spre sfârșitul secolului
aceste genuri au obținut un grad mai mare de separare și independență, dar acest lucru
poate fi perceput doar în stabilizarea denumirilor lor, nu și în categoriile care sunt
revendicate, adică critica denumește acele opere ca fiind romane în versuri, care sunt
categorizate astfel și până în ziua de azi, dar este foarte posibil ca critica să continue să
revendice caracteristicile genului epopeic. Așadar, urmele relației dintre cele două au
supraviețuit pe termen lung în istoria conceptuală a acestor genuri.
Cu toate acestea, putem observa un proces opus în ultima treime al secolului.
Conturarea tot mai clară a normelor genului romanului în versuri are efect și asupra acelor
genuri, care până la separarea lui l-au avut în componență. János Arany în Prefața operei
sale Toldi szerelme (1879) scrie următoarele: „Oare ar fi posibil, ca sub scutul naivității
populare să includem și alte părți nebăgate în seamă: aventurile din Praga, jaful
mormântului, campania dublă din Napoli, unificată într-una; astfel ca în cadrul narațiunii
poetice în versuri, sau dacă preferați, romanului în versuri, cu pretenții mai puțin exigente
să se creeze poezia?ŗ23
Narațiunea poetică în versuri apare și aici ca sinonim pentru
romanul în versuri, dar genul pe care l-au denumit a fost foarte mult deplasat până acum
spre definiția romanului în versuri, dată de Lászlñ Imre, menționată mai sus. Acest lucru
se evidențiază și prin faptul că aici narațiunea poetică apare ca o opțiune care ar fi putut să
apară prin deplasarea forțată dinspre genul literar reprezentat de celelalte două părți ale
trilogiei, dar care fusese deja definită ca fiind epopee până atunci: „o epopee (epopoeia
cvasi-folclorică), în ea unul dintre eroii deosebiți, Toldi, aventurile și dragostea lui este un
episod mare. Am scris câteva cântece din ea, dar nu am reușit.ŗ Ŕ scria tot aici în legătură
cu Daliás idők (Vremuri eroice).24
Astfel Toldi și Toldi estéje care în mijlocul secolului
încă erau considerate narațiuni poetice, în 1879 sunt deja definite ca fiind epopee, Daliás
idők este definită ca o încercare eșuată de epopee, iar Toldi szerelme, care tinde spre
roman versificat, apare ca narațiune poetică în versuri / roman versificat. În acest moment,
putem vorbi deja despre o tendință în care genul romanului versificat absoarbe lucrări în
limitele poemului narativ.
Această relație între epopee și roman versificat nu are doar consecințe poetice, chiar
și concepția despre lume pe care cele două genuri le prezintă, diferă și astfel ar putea să ne
facă să reflectăm asupra logicii care le-a unit. Ne putem întreba cum a reușit liricitatea,
22Op. cit. 282. 23János Arany, Előszñ [Prefață] = János Arany, Összes művei (Opere complete) V., ed. Géza Voinovich, Akadémiai, Budapesta, 1953. 7Ŕ9., aici: 9. 24Op. cit. 8.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
392
Section: Literature
spleenul, acțiunea desfășurată în peisaje străine și subiectivitatea operelor lui Byron să
devină atât de importante pentru reprezentanții canonului, care „caută în primul rând
reconcilierea în literatură: reconcilierea omului cu el însuși, cu lumea lui, restabilirea
armonieiŗ,25
sau cum a reușit romanul versificat, în concepția lui Arany și contemporanii
săi, să fie într-un contact atât de apropiat cu epopeea „adevăratăŗ și „folcloricăŗ a cărei
menire a fost să reprezinte narațiunea națiunii, într-un cadru concepțional în care „estetica
poeziei străine (atât de elevată și/sau originală) nu poate să stimuleze valori estetice
asemănătoare în propria sa poezieŗ.26
Răspunsul trebuie căutat în strategiile interpretative
elaborate de criticii epocii sau cele acceptate în modelele străine. Să ne uităm la câteva
aspecte conform cărora Arany interpretează operele lui Byron. În 1856, adresându-se lui
János Erdélyi, el spune despre opera lui, Katalin, că „încercând s-o fac mai byronească,
am umplut-o cu imaginiŗ.27
Câțiva ani mai târziu, în 1861, traducând o critică franceză cu
titlul „A francia költészet 1861-benŗ (Poezia franceză în 1861), spune că poezia lui Byon
este atât de valoroasă mulțumită „măreției nesăbuite a eroilor cu soartă misterioasă,
păcatului și spiritului, amestecului între atitudinea lor libertină și mândră, rebeliunii lor
îndrăznețe împotriva societății ale cărei meschinării stau în contradicție imensă cu visele
lor infinite.ŗ28
Se poate observa că ideea de a căuta cele mai importante mize ale acestor
opere Ŕ și implicit, ale genului Ŕ în prezența dominantă a anumitor strategii reprezentative
și în valorile morale ale acțiunilor și principiilor eroului, este foarte diferită de ceea ce
considerăm noi noutate în apariția romanului versificat în secolul al 19-lea, cum ar fi
complexitatea viziunii asupra lumii, importanța structurilor narative digresive, a jocului
cu strategiile narative, cu perspective, cu diferite limbi și registre ale limbii etc.
Așadar, în pofida faptului că putem vorbi despre recepția maghiară a romanului
versificat a lui Byron la mijlocul secolului al 19-lea, ea poate fi interpretată numai prin
îndepărtarea concepției genului de roman versificat de la conceptul din prezent.
BIBLIOGRAPHY
[Ábrányi, Emil] á-e, Vajda János újabb költeményei (Versuri noi de János Vajda), Pesti
Naplñ, 13 iulie 1876, nr. 160, 2. Arany, János: Előszñ [Prefață] = Arany, János: Összes művei (Opere complete) V., ed. Géza
Voinovich, Akadémiai, Budapesta, 1953. 7Ŕ9. Arany către János Erdélyi, Nagykőrös, 4 septembrie 1856 = János Arany, Összes művei
(Opere complete) vol. XVI (Corespondență 1852Ŕ1856), ed. Dezső Keresztury, Akadémiai,
Budapesta, 1982. 751Ŕ757. Arany, János: Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: S. Varga, Pál, Universitas,
Debrețin, 1998. Beaton, Roderick și Kenyon Jones, Christine (eds.): Byron: The Poetry of Politics and the
Politics of Poetry, London-New York, Routledge, 2017. Dávidházi, Péter: Hunyt mesterünk. Arany János kritikusi öröksége (Maestrul nostru
răposat. Moștenirea de critic literar a lui János Arany), Argumentum, Budapesta, 1994.
25Péter Dávidházi, Hunyt mesterünk. Arany János kritikusi öröksége (Maestrul nostru răposat. Moștenirea de critic literar a lui János Arany), Argumentum, Budapesta, 1994. 221. 26Pál S. Varga, A nemzeti költészet csarnokai (Galeriile poeticii naționale), Balassi Kiadñ, Bp., 2005. 541. 27Arany către János Erdélyi, Nagykőrös, 4 septembrie 1856 = János Arany, Összes művei (Opere complete) vol. XVI (Corespondență 1852Ŕ1856), ed. Dezső Keresztury, Akadémiai, Budapesta, 1982. 751Ŕ757, aici: 753. 28János Arany, Afrancia költészet 1861-ben(Poezia franceză în 1861) = J. A., Tanulmányok és kritikák (Studii și critici), ed.: Pál S. VARGA, Universitas, Debrețin, 1998. 489Ŕ504., aici: 491.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
393
Section: Literature
Dávidházi, Péter: Egy nemzeti tudomány születése. Toldy Ferenc és a magyar
irodalomtörténet (Nașterea unui gen național. Ferenc Toldy și istoria literară maghiară),
AkadémiaiŔUniversitas, Budapesta, 2004. 360Ŕ375. Gyulai, Pál: Kritikai dolgozatok 1854Ŕ1861. (Lucrări critice 1854Ŕ1861), Budapesta, 1908. Herder, Johann Gottfried: Sämmtliche Werke, ed. Bernhard Suphan, vol. 14., Weidmann,
Berlin 1909. 268. Imre, Lászlñ: A magyar verses regény (Romanul maghiar în versuri), Akadémiai,
Budapesta, 1990. Imre, Lászlñ: Műfajok létformája a XIX. századi epikánkban (Forme de existență ale
genurilor în epica noastră din secolul al XIX-lea) Kossuth Egyetemi Kiadñ, Debrețin, 1996. Koltai, Virgil: Korszellem és költészet, Figyelő, 1882., vol. 13, 81Ŕ98., 183Ŕ194., 276Ŕ282. Koselleck, Reinhart: Conceptele şi istoriile lor, 2009. S. Varga, Pál:A nemzeti költészet csarnokai (Galeriile poeticii naționale), Balassi Kiadñ,
Budapesta, 2005. Salamon, Ferenc: Arany János kisebb költeményei (Poezii scurte ale lui János Arany) = S.
F., Irodalmi tanulmányok (Studii literare), vol. I., Franklin, Budapesta, 1889. 38Ŕ175. Szalai, Anna(ed.): Tollharcok (Irodalmi és szìnházi viták 1830Ŕ1874) (Polemici literare și
teatrale 1830Ŕ1874), Szépirodalmi, Budapesta, 1981., 319Ŕ349. T. Szabñ, Levente: Kritikaképzetek pragmatikája az 1850-es években (Pragmatica
conceptelor de critică în anii 1850) = RODOSZ-tanulmányok I. (Studii RODOSZ), ed. T. Szabñ, Levente, Kriterion, Cluj, 2003. 175Ŕ190.