Bd. Magheru, nr. 20, 010334 Bucureşti tel.: 021.318.89.00 / 021.318.89.01; fax: 021.312.44.80

e-mail: marketing@nottara.ro Casa de bilete: 021 317 41 01

Dosar de prezentare

Sala George Constantin

Prima reprezentaţie: 12 mai 2016, la Cricoteka, în cadrul Festivalului Culturii

Române la Cracovia

DADAnoNON

un scenariu de Ilinca Stihi cu texte de Tristan Tzara, Antonin Artaud, V.I.Lenin

Distribuţia:

EA/NoNON: Cristina Florea

DA: Cristian Nicolaie

da: Dan Bordeianu

Regia: Ilinca Stihi

Scenografia: Imelda Manu

Video: Vlad Ioachimescu

Muzica şi sound designul: Tom Brânduş

Durata: 1 oră ( fără pauză)

Producţie a Teatrului Nottara

Despre Dada, da' dacă aşa ceva se poate

Acum douăzeci de ani, când se aniversau cu douăzeci de ani mai puţin decât în februarie

2016 de la întâmplarea din strada züricheză Spiegelgasse, de la numărul 1 (pentru a rămâne în

ton, ar trebui să zic: cu două sute şaişpe ani, opt ceasuri şi şapte muşte de rododendron, mai

puţin), în Sala cu oglinzi a fostului sediu al Uniunii Scriitorilor din România (încă o poveste dada şi

acest sediu fost, adică, din ţara aceluiaşi Moineşti), vicepreşedintele de atunci al asociaţiei (din

primul an de mandat interimar al lui Laurenţiu Ulici), poetul Florin Iaru, când i-a venit rândul la

precuvântare, s-a urcat pe masa prezidiului prezentându-şi dosul asistenţei. Gest-conferinţă, ca să

zic aşa. Evident, şi mai potrivit ar fi fost ca întreaga lume aleasă de lângă el, îmbrăcată în costume

de Moulin Rouge ori de Lacul lebedelor, să facă acelaşi gest, fără desuuri, ca dansatoarele de

cancan din Peripeţiile bravului soldat Švejk, din adâncuri crescându-le azalee şi-n jur roind păsări

muscă şi păsări ale paradisului, în ritm de imn naţional intonat de Sex Pistols. Altfel cum dada?

În definitiv (conform uneia dintre poveştile despre începuturi), firea dada înţeapă cu vârful

cuţitului doar dicţionare, nu fiinţe trăitoare. Şi este, cu certitudine, o fire a spectacolului, căci la

Cabaretul Voltaire happeninguri erau toate cele ce se petreceau, după o posibilă definiţie actuală

a termenului. Reacţie spectaculară faţă de un şir de spectacole oribile din vecinătatea imediată.

Inevitabil, etalonul este Tristan Tzara (Samuel Rosenstock, după registrele de stare civilă) pe care

ar fi să-l cunoaştem de aici, din curbura Carpaţilor, mai îndeaproape (la fel şi pe Marcel Iancu)

decât pe Hugo Ball şi pe nevasta acestuia, Emmy Hennings, pe Jean/Hans Arp ori pe Richard

Huelsenbeck, cofondatori şi reprezentanţi ai unui spirit al vremii, mai degrabă decât teoreticieni

gonflându-se în academisme.

La nouăsprezece ani, când ajungea la Zürich, viitorul poet „trist în ţara” lui (indiferent care

va fi fost aceea - familiei Rosenstock pare că i se refuzase cetăţenia română) fusese martorul a

suficiente spectacole începând, probabil, de la Moineşti, locul naşterii, până în Bucureştiul anilor

premergători şi de început ai primului război mondial, pe unde trecuse ca licean pe la Sfântu Sava

şi Mihai Viteazul. Probabil că Moineştiul nu i-ar fi putut lăsa decât o senzaţie cam ca în Rondelul

oraşului mic al primului lui mentor şi susţinător, Alexandru Macedonski („Oraşul mic te fură-

ncet/Cu ale lui tăcute strade,/Cu oameni proşti, dar cumsecade,/Ce nici nu ştiu că sunt poet.”), iar

Capitala de pe Dâmboviţa, mirosind deja a posibil război, pesemne că era deja un veşmânt, totuşi,

incomod pentru cel ce pleca în Elveţia pentru studii de filozofie.

Nu de alta dar, la jumătate de an de la lansarea primului manifest dada, România avea să

intre în război. La drept vorbind, nici ţara de adopţie de după conflagraţie, Franţa, nu avea să-i

iasă în întâmpinare cu flori şi covor roşu, programul poetului, căruia acum i-am spune de tip fuck

the sistem, atrăgându-i diatribele unui Breton, dar şi ale presei naţionaliste de pe malurile Senei,

care puneau laolaltă, întru morburi de respins, „dadaiştii, negrii şi metecii”. Minunată asociere

dorita insultă: în definitiv, în localul din Zürich se năştea altceva, la sfârşitul iernii lui 1916, o

desprimăvărare în spirit care inevitabil avea, în cel mai bun caz, aparenţa năstruşniciei şi, în cel

mai rău, a atacului din partea unor corpi străini, malefici, iconoclaşti. În solul provizoriu (experienţa

a şi fost declarată închisă, după câţiva ani, de chiar creatorii ei) al dadaismului au germinat, în

definitiv, toate experienţele, experimentele şi avangardele ulterioare, începând cu suprarealismul

şi, cred eu, încheind, până una-alta, cu postmodernismul. Iar cei ce le sunt cetăţeni, inevitabil

universali, inevitabil oriunde meteci, inevitabil peste tot în răspăr, şi-au câştigat dreptul de a

arunca în dicţionar cu stiletul şi de a fredona fără grija logicii, fie ea comună ori academică: „la

chanson d'un bicycliste qui était dada de coeur, qui était donc dadaïste comme tous les dadas de

cœur”.

În prezent, vrând-nevrând, maeştrii de acum un veac şi-au luat locul în parkingul muzeal,

pe post de clasici, în special ai literaturii franceze. Până în 1981, lui Tristan Tzara i se publicau, la

Paris, în patru volume, operele complete. Pe un deal al Meudon-ului, Jean/Hans Arp îşi are un

minunat muzeu al cărui custode, locuind la câteva străzi depărtare, e o româncă naturalizată în

Hexagon. Urmaşi direcţi, precum Gherasim Luca, Benjamin Fondane, Brâncuşi ori Brauner aparţin

şi ei aceluiaşi destin de vârf al artelor, întru o similară stare de spirit. Activând, mai mult ori mai

puţin direct, într-ale politicii militante, actul lor esenţial a însemnat curăţarea instrumentelor

artistice de toate soiurile de prejudecăţi şi, cumva, chiar de ele însele prin ele însele.

Doru Mareş

EXTRASE DIN TEXT:

EA/Nonon: Incredibil! Chiar a apărut!

DA: Libertate: DADA

EA/Nonon: Incredibil! Na, că mă iau emotiile. Am şi fluturaşi în stomac. Cred ca am şi roşit.

DA: Strigăt al durerilor crispate, împletire a contrariilor și a tuturor contradicțiilor

EA/Nonon: Oare să traversez?

da: DADA

EA/Nonon: Omuleţul roşu stă tot acolo. Ca un strigoi înţepenit.

DA: Tot ce e grotesc și inconsecvent: VIAȚĂ

EA/Nonon: Dacă s-a stricat semaforul?

da: DADA

EA/Nonon: Asta trebuie să fie.

da: DADA

EA/Nonon: Aşteaptă cuminte, ca şi mine, în faţa omuleţului roşu. E exact cum mi-l imaginasem.

Inalt, cu pardesiu negru, mărime medie, pantofii curaţi, sau cel puţin, aşa presupun. Nu văd până

acolo şi omuleţul roşu de la pietoni mă împiedică în mod evident să verific.

DA: Lume a începutului de secol. Lume a începutului de mileniu! Inceputuri!

EA/Nonon: Aş risca să traversez, dar n-aş vrea să fac impresie proastă chiar aşa, din prima. Nu...

E o minune! Asa cum minunile se întâmplă, clar! Deodată ce ai plecat, poţi ajunge oriunde.

Oriunde. Aici, la Zurich, toţi au ajuns bine. Vecinul de la opt, şi-a găsit slujbă stabilă şi bună: şofer

de taxi. Acasă era dirijor şi râdea tot blocul de el. O fostă colegă a ajuns chelneriţă. A terminat

economia deci chiar lucrează în branşă. Eu? Cine ştie? Poate o să fiu, în sfârşit, casnică. Numai

la Zurich se-mplinesc visurile! O să mă plimb pe stradă, cu 3 copilaşi blonzi, perfect occidentali, şi-

atunci să-mi mai spună cineva imigrant. Toata familia o să mă invidieze! O să le duc cadouri

scumpe! O să-mi pot aduce pisica.. Ce bine ar fi.. Mor de dorul ei...

Argumentul regizorului:

Ceea ce îmi doresc, este să găsesc un limbaj artistic care să facă dadaismul prezent, acum

și aici. Nu este un spectacol istoric. Mergând mai departe, în convingerea mea că lumea modernă

este construită după toate bunele și relele lansate în manifeste de dadaiști, cred că orice

spectator, care este prezent în timpul său istoric, se va lăsa purtat de universul literar, vizual,

sonor și teatral al spectacolului. Dacă se-ntâmplă asta, informația propriu-zisă va fi accesată

ulterior și cred că se va asimila natural, într-o înțelegere firească a fenomenului și nu doar ca

urmare a unei curiozități intelectuale.

În text există un fel de motto, care se tot reia: „Ooo, lume a începutului de secol! O lume a

începutului de mileniu! Ooo, începuturi!” E caracteristic anului 1916, secolului 20; e caracteristic

anului 2016, secolul 21? Se aseamănă între ele „începuturile”?

Ilinca Stihi

Argumentul scenografului:

Conceptul meu scenografic conține imaterialitatea ființei umane, cea din trecut și prezent,

hazardul, confuzia timpului istoric devenit timpul prezent și, nu în ultimul rand, sistemul simbolic

are stă la baza curentului dada.

Această radiografie a umanității este creată printr-o suprapunere de planuri, aparent

imateriale. Evoluția volumelor, transparente total, este urmată gradat de alte suprafețe gemene,

însă cu un nivel ridicat de opacitate. Cu fiecare pas făcut, în profunzimea scenei, cu atât

opacitatea suprafețelor blurează mai mult elementele aflate fizic în scenă. Este o uzină cu

ramificații complicate de țevi, prin care circulă atât viața, cât și moartea; noi suntem cei care

decidem ce robinet deschidem și cât de neclar sau clar vrem să vedem lucrurile din jur.

Formula de planuri multi-layer vrea să provoace structura plată a suprafețelor translucide,

cu volumetria perspectivei imaginilor video, în căutarea unui alt tip de expresie. Decorul trebuie să

se topească în imaginea digitală proiectată. Linii puternice de lumină, construite digital, vor

transporta viața prin țevile inerte și reci, indicând traseul eliberator sau uneori, ciclicitatea

destinului. Viața, natura, briza mării, suflul vieții, se află undeva, în fundal, și par de neatins, însă

ieșiri către, există. Actorii, obiectele reale, elementele de recuzită existente în scenă se vor

reformula digital pe ecranele transparente, într-o continuă iluzie optică, mereu cu un nou sens, mai

profund, mai adevărat.

Provocarea mea, la nivel conceptual, este aceasta și sper că va ajunge în sufletul publicului

dornic de nou.

Imelda Manu

Argumentul muzicianului:

La un secol de existență a curentului Dada, transpus prin acest spectacol într-un prezent

neliniștitor, aducem în fața publicului protestul împotriva unei realități absurde – dezumanizarea,

fie că are ca proveniență ororile războiului sau artificialitatea unei vieți instituționalizate.

Având la dispoziție mijloace multimedia extinse – videoproiecție multi-plan, muzică și sunet

în surround – ne-am propus să realizăm un mecanism prin care publicul să poată "plonja", la nivel

senzorial, către stările și trăirile individuale ale personajelor, precum și către cele colective.

Astfel, muzica are o tentă severă și este prezentă ideea de depersonalizare a individului,

exprimată prin multiplicarea imaginii acestuia pe mai multe suprafețe de proiecție. Acestea sunt

doar câteva dintre elementele folosite pentru a crea senzațiile pe care le dorim transmise.

Tom Brânduș

Argumentul creatorului video:

Fiecare reîntâlnire cu Ilinca Stihi reprezintă pentru mine o experienţă absolut inedită, un

periplu halucinant, pe cărări încă virgine ale artei, şi un prilej de a mă redefini ca post-producător.

După ani buni de experienţă în acest domeniu, exact atunci când ajung la concluzia că nu mai

apare nimic nou să mi se ofere, sau cel puţin nu la noi, dacă sună telefonul şi pe display apare

numărul Ilincăi, ştiu că va urma o nouă provocare de nerefuzat, un nou „proiect de cercetare”.

Relaţia noastră, regizor/ post-producător, îmi pare o reţea complexă de viziuni artistice,

filosofice, religioase şi politice fie aidoma, fie de sens contrar, fie convergente, fie divergente, dar

care, întotdeauna, ajung să rezoneze în modul cel mai fericit. Chiar dacă lucrăm la montajul unui

film, la sound design-ul surround al unei piese de teatru radiofonic, sau, în cazul de faţă, la

maparea video tridimensională şi a pseudohologramelor, pe scena teatrului Nottara, un termen –

ce cred că defineşte perfect rezultatul colaborării noastre îndelungate, este colajul, de această

dată, unul neo-dadaist. DADAnoNON reînvie, după mai bine de un secol, cu ajutorul tehnologiei

moderne, mijloacele de expresie ale acestui curent.

Vlad Ioachimescu

REPERE BIOGRAFICE

Regizorul

linca Stihi a studiat Regie de Film la Academia de Teatru și Film din București și din 2005

e regizor la Societatea Română de Radiodifuziune. În 2013 a inițiat alături de Atila Vizauer,

Redactor Șef - Redacția Teatru și Mihnea Chelaru, inginer de sunet - Redacția Teatru, primul

Festival Internațional de Teatru Radiofonic din România, Grand Prix Nova. A primit pentru

producțiile sale 7 premii internaționale și premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic

al anului în 2013, e membră al juriului Festivalului Internațional de Radio de la New York din 2013

și președinte al juriului de teatru radiofonic în cadrul Festivalului Prix Marulic din Croația în 2014,

unde susține și un workshop intitulat ”Iluzia. O hartă”. Semnează regia versiunii suedeze a unuia

dintre spectacolele sale, produs de Radio Suedia.

În calitate de regizor de teatru, realizează Brand de Henrik Ibsen în spațiul bisericii

Luterane din București, piesă selecționată de un juriu internațional să reprezinte România la

Festivalul Ibsen de la Oslo. Au urmat, EMES, scenariu propriu după opera lui Mihail Sebastian

montat la Teatrul Maria Filotti din Brăila (2007), CLOSER de Patrick Marber (2009), la Teatrul

Foarte Mic, Zâna Zorilor, text original inspirat de povestea lui Ioan Slavici(2012) și Hainele cele noi

ale Prințului, text original pentru copii (2013), montate la Teatrul Excelsior.

Autoarea scenariului şi regiei acestei montări îi dezvăluie Mariei Sârbu gîndurile sale despre O

lume a începutului de mileniu şi despre o aniversare istorică a avangardei româneşti. Vă invităm

să citiţi în cele ce urmează despre intenţiile acestui demers artistic, expuse chiar de Ilinca Stihi,

iniţiatoarea lui.

Maria Sârbu: DadaNoNon, acesta e titlul pe care l-ai dat scenariului ce stă la baza

spectacolului de la Teatrul Nottara. Ce te-a făcut să alcătuieşti acest text şi să îl pui în

scenă?

Ilinca Stihi: Constatarea unor similitudini surprinzătoare, legate de contextul politic, social și

cultural între 1916 și 2016, m-a făcut să-mi doresc să încep lucrul la scenariu. S-a evidențiat ca o

necesitate artistică, un fel de justă decantare a mesajului ce trebuie conținut. Actualitatea, cel

puțin provocatoare a lumii în care trăim, îndeamnă la nenumărate reflecții. Cred că suntem într-un

moment în care omul este îndemnat mai mult ca oricând spre autoreflexivitate. La fel și societățile

și culturile-far. De asemenea, mi se pare important să precizez că scenariul a fost lucrat mult

înainte de evenimentele tragice de la Paris, de la finele anului 2015 și nu este, deci, în nici un fel,

rezultatul stării de spirit pe care acestea au generat-o. Și totuși, ideile vehiculate aici se integrează

perfect problematicii acute, omniprezente recent.

M.S.: Ce surse stau la baza acestui scenariu scris de tine?

I.S.: Sursele sunt multiple. Pornesc, aș putea spune, de la actualitatea imediată, așa cum ni se

arată ea prin intermediul canalelor internaționale de știri; ea se diversifică pe măsură ce universul

cultural, atașat fenomenului DADA, intervine natural în construcția scenariului. Este o scriitură

atipică pentru că la această abordare îndeamnă spiritul însuși al lui Tzara. Pe de altă parte, am

fost mereu interesată de dramaturgia colajului literar, vizual sau sonor. Este un obiect de studiu

pentru mine și în acest demers. Spectacolul multimedia, în sine, lansează o provocare spre

întâlnire și dialog ale formelor diferite de expresie artistică. Cred că reprezintă o stilistică foarte

potrivită culturii acestui început de mileniu în care nu mai poți gândi univoc. Spațiul virtual a

deschis artele spre dialog, iar accesul tot mai larg al publicului la cultură tinde să o

redimensioneze și reinterpreteze. De aici, frisonul apocalipsei care străbate mai ales

intelectualitatea lumii. De altfel, e o anxietate bine cunoscută începuturilor de milenii, acelor

momente de răscruce în timp, când istoria pare să tragă adânc aer în piept pentru o nouă

sarabandă.

M.S.: Atunci când te-ai gândit la proiect, ai avut în vedere şi un public anume căruia să îi

adresezi spectacolul sau ai dorit ca publicul, indiferent de preferinţele sale, să cunoască

sau să înţeleagă câte ceva despre curentul literar şi artistic denumit dadaism, născut acum

o sută de ani?

I.S.: Nu este o noutate că istoria se repetă. Deja există multe speculații, în spațiul public, legate de

posibile asemănări între prăbușirea Imperiului Roman și reașezarea marilor puteri, cu sferele lor

de influență, pe harta lumii astăzi. Dar, dincolo de scenarii, se simte în aer vibrația schimbării. Și

nu este o energie la nivelul unei singure generații. Din motive diverse, secolul 20, încă de la

început, și-a declarat cu aplomb intenția inovatoare. E greu să clasifici rezultatele multiplelor

mișcări de reformă socială, culturală sau politică. Societatea civilizată își caută cu siguranță

formula ideală de existență, pe toate planurile. Cert este că nu s-a oprit niciodată la o soluție sau

la alta. De aproximativ o sută de ani, teza este, însă, aceeași: avem nevoie de altceva. Prin

abstracțiunea sa, acest altceva primește orice deziderat lansat cu pasiune în spațiul public, iar

toate demersurile împărtășesc un element comun - voința de a se despărți radical de orice s-a

făcut până atunci. Deci, după mai bine de o sută de ani de începuturi, ne aflăm în fața unui lung șir

de despărțiri, negări, contestări, un adevărat măcel al oricărui postulat, indiferent de domeniul pe

care l-a vizat. O consecință firească, de ordin psihologic, a unei asemenea experiențe istorice este

individualismul în care ne-am retras, cinismul și manifestarea psihotică a întregii societăți. Teoriile

diverselor conspirații pun stăpânire pe comunități, aservindu-și cel mai accesibil mijloc de

informare în masă - spațiul virtual. Căutăm, de fapt, explicații ale eșecului constant care pare deja

fatidic, insurmontabil și are atunci nevoie de un dușman pe măsură. Dacă ne desprindem, însă,

puțin de context, poate tocmai atunci descoperim chimia regenerării. Nașterea este un proces

dureros și sângeros. Implică exorcizări psihice, multă distrugere formală, combaterea poate

radicală a formei înseși, pentru a face loc noului. De aici replica ce revine obsesiv pe parcursul

întregului scenariu Ooo, lume a începutului de secol! O lume a începutului de mileniu! Ooo,

începuturi! și care continuă cu La început a fost cuvântul Ai!ca reacție la împușcăturile în rafală ale

unei mitraliere!

M.S.: Pe ce se pune accent în acest spectacol?

I.S.: E greu să definești un element anume, reprezentativ, pentru un demers artistic. Cred că, din

punct de vedere stilistic, urmăresc identificarea punctului just de convergență și dialog între

diferitele arte. Astfel, teatrul, imaginea grafică și cinematografică, muzica și arta sonoră și-ar da

mâna, în mod ideal, pentru a crea un tablou pluristratificat. În perfectă concordanță cu tipul de

senzitivitate a omului modern. DadaNoNon își dorește să fie un spectacol cameleonic care, în

funcție de atenția selectivă sau interesul intelectual propriu fiecărui spectator, să ofere o altă

perspectivă a unui univers. Mă refer la universul liber de formă și prejudecăți oferit de cultura

DADA. O cultură care ne este atât de aproape, în care trăim zi de zi, fără să conștientizăm acest

lucru. DADA este, cred, mai mult un mod de viață, decât doar un curent cultural. DADA reprezintă

măsura vitezei, aplicată la orice: cotidian, politică, sentimente și idei. Colajul, care se construiește

după rețeta dadaiștilor, redă viața umană într-o dimensiune fără extensie în distanță și timp și

astfel poate mult mai realistă, decât aceea oglindită de marii artiști ai școlilor clasice.

M.S.: De fapt, ce fel de spectacol pregăteşti publicului de la Nottara? La ce să se aştepte

spectatorii?

I.S.: Ideal ar fi să nu intre nimeni în sală cu altceva decât dorința de a participa la un spectacol.

Asta cu atât mai mult cu cât nu facem apel la repere culturale clasice. Orice preconcepție ar

însemna o baricadă pe care corpul viu al spectacolului ar trebui să o frângă, spre libera

comunicare cu fiecare conștiință. De fapt, conștiința anume a spectatorilor este componenta

intimă căreia ne adresăm. Pe toate palierele sale, pornind de la natura sa scriptică (scenariul) și,

adăugând, apoi, imaginea, teatralitatea sau muzicalitatea, spectacolul dorește să trezească spre

un anume tip de asumare. Asumarea unei vocații a omului modern spre construirea istoriei. Este o

misiune de la care este foarte periculos să abdicăm, cred. Scepticismul sau prudența nu sunt

argumente în fața unor generații viitoare și, până la urmă, nici în fața ratării personale. Confortabil

sau nu, trăim un timp crucial, un moment de cumpănă la nivel global și nu trebuie lăsat în seama

ideologilor destinul viitorului individual sau al nostru, al tuturor ca societăți diverse. Spectacolul

nostru poate că este o inventariere a patimilor definitorii pentru ultima sută de ani, dar astfel el

devine și un avertisment pentru pericolul teribil când ideile nasc uriașe pasiuni.

M.S.: Ce ne poţi spune despre echipa spectacolului; cum s-a închegat?

I.S.: Echipa spectacolului s-a alcătuit de-a lungul timpului. Cu scenograful Imelda Manu și light-

designerul Gheorge Jipa am realizat primul meu demers teatral cu Brand de Henrik Ibsen, la

Biserica Luterană din București. Inițiativa acestei întâlniri a avut-o marele regizor Cătălina

Buzoianu, personalitate artistică pe care o admir enorm și care ne-a sugerat să lucrăm împreună.

Intuiția dânsei a fost, evident, extrem de reală. De-a lungul timpului, diferitele proiecte nu au făcut

decât să ne descopere din ce în ce mai multe viziuni comune.

Vlad Ioachimescu este editor de film și mare pasionat de sunet și muzică. Ne știam din facultate

și, întâmplător sau nu, ne-am regăsit și am lucrat spectacole sonore împreună.

Tom Brânduș este o personalitate a lumii muzicale cu care mi-am dorit de mult să colaborez și, în

sfârșit, acest proiect a făcut totul posibil. Ceea ce iubesc la această echipă este imensa ei

diversitate. Fiecare vine cu ceva diferit în procesul de lucru. Cred că acest lucru îmi oferă un mare

avantaj.

M.S.: Ai absolvit Regia de Film, dar ai creat numeroase spectacole radiofonice, scriind la

acestea şi scenarii; ai fost răsplătită cu premii prestigioase. Nu eşti străină nici de scena de

teatru. Cum parcurgi calea între teatrul radiofonic şi scenă?

I.S.: Sincer, nu prea știu ce să răspund. Eu cred în fiecare proiect în parte, fără să-l consider de

teatru sau de film. Un regizor cunoscut internațional, dar al cărui nume nu mi-l aduc aminte,

spunea că există o singură meserie: aceea de regizor; cumva, mă identific cu această afirmație.

De altfel, mari personalități au glisat continuu între teatru și film, de exemplu, fără să simtă că

trădează vreun crez anume. Nu mă simt, nici eu, în mijlocul unui proces nefiresc. Cred că, pe cât

experiența artistică se extinde, pe atât fiecare realizare în parte are de câștigat. Am învățat enorm

lucrând spectacole sonore și învăț continuu. Este un gen privilegiat pentru că nu pare să aibă vreo

miză la noi în țară. Cu atât mai bine. Liniștea regizorului de spectacol sonor este binecuvântată.

Acolo am putut să experimentez mult și să-mi găsesc drumul. La aceasta s-a adăugat experiența

teatrală scenică și cinematografică. Unde să se poată regăsi mai frumos toate aceste aventuri,

decât simultan, într-un spectacol multimedia. Poate că aici trebuia să ajung.

Prezentarea actorilor Cristina Florea

Cristina Florea a absolvit Facultatea de Teatru, Secţia actorie, în 2009, clasa profesor Doru

Ana. A obținut şi Masterul de Pedagogie, din cadrul aceleiaşi facultăţi a Univerităţii Naţionale de

Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), I.L. Caragiale, Bucureşti.

De la absolvire, Cristina Florea a activat atât în sfera teatrului independent – Godot Café

Teatru, Teatrul de Artă (Bucureşti), cât şi în teatre de stat, din Capitală şi din ţară. A colaborat cu

regizori consacraţi: Victor Ioan Frunză, Cristi Juncu, Petre Bokor, Diana Lupescu, Cristian

Dumitru.

Talentul său este completat şi de calităţi de dramaturg; Cristina Florea a scris piesa

intitulată Cineva ca tine care se joacă, în prezent, la Godot Café Teatru.

Cristian Nicolaie

A absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti în anul 1994 şi s-a format profesional

sub îndrumarea profesorilor săi, Dem Rădulescu și Dinu Manolache

La începuturile activității sale artistice, a jucat în spectacole montate de regizorii Dan Micu

și Silviu Purcărete (Teatrul din Râmnicu Vâlcea), iar aceste întâlniri au fost definitorii pentru

evoluția sa profesională. A dat viață multor personaje, ce aparțin unor tipologii diferite, la Teatrul

Nottara, la Teatrul Excelsior, ca și pe alte scene din țară. Are creații și în filme, la Teatrul TV, la

Teatrul Radiofonic, lucrând cu importanți regizori.

Prezenţa impozantă, abordarea introspectivă, vizibil meticuloasă a rolurilor, dar şi ludicul,

care îşi face apariţia în cele mai neaşteptate momente, dar întotdeauna potrivite, l-au recomandat

pentru a face parte din distribuţiile celor mai diverse spectacole, colaborând cu numeroşi regizori

de referinţă: Piaţeta de Carlo Goldoni, Emigranţii de Sławomir Mrożek şi Noaptea marilor speranţe

de Tudor Popescu, toate în regia lui Silviu Purcărete, Lăpuşneanul şi Svejk în spatele frontului,

ambele dramatizări de Dan Micu, care semnează şi regia acestora, Trei surori de A.P. Cehov, în

regia lui Dinu Manolache, Concurs de frumuseţe de Tudor Popescu, în regia lui Gheorghe

Marinescu, Cabaret de Fred Ebb, în regia lui Dinu Manolache, Miresele căpitanului, după Plaut, în

regia lui Petre Bokor, Opera de trei parale de Bertolt Brecht, în regia Dianei Lupescu. Nuanţarea

subtilă şi precizia cu care îşi conturează personajele sunt marca stilului său de joc.

Dan Bordeianu

Dan Bordeianu a studiat Actoria la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti – astăzi

UNATC, clasa profesor Mircea Albulescu, absolvent al promoției 1999.

Aşa cum mărturiseşte el, o întâlnire importantă a fost aceea cu regizorul Cătălin Naum – un

excepțional profesor al multor actori de prim-plan, din generații diferite. Acesta i-a fost mentor,

încă din anul I de facultate, când începe să activeze și la Teatrul Studenţesc Podul, trupă condusă

de Naum - veritabil laborator teatral.

Pentru atașamentul său față de Teatrul Nottara, care l-a consacrat, pentru simpatia pe care

i-o arată multe categorii de public, el a fost ales ca, pe parcursul anului 2014, să reprezinte

instituţia în relaţiile cu publicul şi presa, în calitate de ambasador onorific.

Imagini din spectacol şi programarea reprezentaţiilor: www.nottara.ro Persoană de contact: Paula Varga Marketing şi Comunicare Teatrul Nottara e-mail: paula.varga@nottara.ro marketing@nottara.ro