experimental text abstract

8/16/2019 Experimental Text Abstract

1/3

Reproductibilitatea tehnologica a lucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce nouleste criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând, de o singura persoana sau de putine persoane.Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica alucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata

unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timp

uriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica alucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme

artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un


2/3

fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica alucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.

Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica alucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nica

ieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica a

lucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului


3/3

, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,Reproductibilitatea tehnologica alucrarii de arta schimba relatia maselor cu arta. Atitudinea extrem de refractara în fata unei picturi de Picasso se schimba într-o reactie foarte progresista în fata unui film de Chaplin. Atitudinea progresista se caracterizeaza printr-o fuziune imediata si intima a placerii placerea de a vedea si experimenta cu atitudinea evaluarii experte. O asemenea fuziune este un indicator social important. Dupa cum se vede clar în cazul picturii, cu cât este mai redus impactul social al unei forme artistice, cu atât mai mult diverg criticile pozitive si negative în rândul publicului. Conventionalul este placut, în vreme ce noul este criticat cu aversiune. Nu se întâmpla la fel si în cazul cinematografiei. Motivul este ca în cinema, mai mult ca nicaieri, reactiile indivizilor, care împreuna alcatuiesc reactia de masa a publicului, sunt determinate de concentrarea reactiilor într-o masa. De îndata ce aceste reactii se manifesta, ele se regleaza una pe cealalta. Din nou, comparatia cu pictura

este fructuoasa. Pictura a avut întotdeauna inten?ia de a fi vazuta, în primul rând,de o singura persoana sau de putine persoane. Privirea simultana a picturilor de catre un public larg, a?a cum se întâmpla în secolul al XIX-lea, este un simptom timpuriu al crizei picturii, o criza declansata nu numai de fotografie, ci si, într-un fel relativ independent, de pretentia lucrarii de arta de a obtine atentia maselor.Pictura, prin natura sa, nu poate fi un obiect al receptarii colective, asa cuma fost întotdeauna arhitectura, asa cum a fost poemul epic la un moment dat si a?a cum este astazi filmul. Si chiar daca nu pot fi trase concluzii directe desprerolul social al picturii numai din acest fapt,

experimental text abstract

Documents