features of the religious buildings in the period … 05 16.pdf · dacilor. se dezvoltă cultura...

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

158

FEATURES OF THE RELIGIOUS BUILDINGS IN THE PERIOD LATENE ON THE

TERRITORY OF ROMANIA

Ioana-Iulia Olaru Assoc. Prof., PhD, „George Enescu” National University of Arts, Iași

Abstract:The following lines will treat the second period of Iron Age, Latène (actually, only the first

two phases, the one of formation and the one of spreading, after which the inhabitants of these territories will enter Antiquity, for Prehistory has ended), presented from the point of view of religious

buildings on the territory of Romania. The settlements of the entire Iron Age reflect the continuation of

migrations, though limited, through sedentarization and also the fortification of some settlements, which became true centres of the unions of tribes. The urbanization process started in Hallstatt will

continue in Latène, in the context of the development of tribal aristocracy, as a consequence of the

unions of tribes which became more and more stable. Becoming bigger and bigger, the population

needed bigger settlements, fortified, but it is interesting to monitor also the evolution of religious buildings, both of the funerary ones (from the stone tumuli from the formation period of the period

Latène, to their disappearance and even of the necropoleis from the extra-Carpathian space, because

of the abandonment of many fortified settlements), and especially during the building of religious cult buildings, for they attract attention and we will monitor them during the second period, the one of

spreading during the period Latène. This is the time when the construction of the big Dacian

sanctuaries began (it will be continued then during the time of Burebista), big and complex

rectangular, circular or apse-like buildings.

Keywords: palisade, tumulus, dromos, cnemide, patera

Alcătuită din Epoca bronzului și Epoca fierului, Epoca metalelor este perioada în care

apar primele semne ale unei revoluții statal-urbane, iar uneltele din piatră sunt înlocuite cu

cele din metal (proces început încă de la sfârșitul Eneoliticului). Încă înainte de Epoca

mijlocie a bronzului, spațiul carpato-dunărean a devenit unul dintre centrele metalurgice

importante ale Europei.

Un nou avânt în dezvoltarea forțelor de producție are loc o dată cu răspândirea

celuilalt metal, mai practic, fierul, a cărui metalurgie, descoperită de hittiți, a ajuns și pe

teritoriul României de astăzi. În întreaga Epocă a fierului1 se intensifică tot mai mult

agricultura (prin generalizarea folosirii uneltelor din fier, utilizarea plugului cu brăzdar din

fier), dar păstoritul este acum o ocupație de bază, furnizoare de bogăție. Totuși, treptat,

datorită limitării migrațiilor, se va reveni parțial la sedentarizare, dar infiltrațiile de grupuri

răsăritene vor continua în întreaga Epocă a fierului. Meșteșugarii ocupă un loc aparte în

societate; apar negustorii, datorită schimbului tot mai intensiv de mărfuri. Societatea continuă

să se diferențieze din ce în ce mai mult în clase distinctive. Consolidarea uniunilor de triburi

va duce la conflicte tot mai ample.

1 Cca 1 150/1 000 – 50/70 î.Hr.: data constituirii Statului dac. Cf.Dinu C. Giurescu, Istoria ilustrată a românilor,

București, Ed. Sport-Turism, 1981, p.25; Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele

mai vechi timpuri şi pînă astăzi, Bucureşti, Ed. Albatros, 1971, p.30;Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a

Daciei, București, Ed. Meridiane, 1982, p.174; H. D., in Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roşu

(coord.), Dicţionar enciclopedic de artă veche a României, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980,

p.155, s.v. fierului, epoca


159

În această perioadă se înmulțește numărul așezărilor, cele întărite devenind adevărate

centre ale triburilor sau ale uniunilor de triburi – între care se intensifică legăturile. Apar

așadar adevărate cetăți, centre apărate cu valuri (cu structură din bârne și piatră), cu palisade

înalte deasupra și cu șanțuri adânci în față: Sântana – Arad, Mediaş, Teleac (Transilvania);

Stânceşti (Botoşani), Cotnari (jud. Iaşi), Buneşti – Avereşti (jud. Vaslui) (Moldova); Satu Nou

(Dobrogea); Albeşti (Muntenia); Verbicioara (Oltenia).

Mari progrese se înregistrează în a doua perioadă a Epocii fierului2, Latène

3. În afara

generalizării roții olarului și a metalurgiei fierului – amintim introducerea brăzdarului de fier

pentru plug, ce înclină balanța acum din nou spre agricultură, care devine ocupația de bază.

Dezvoltarea meșteșugurilor și a specializării producătorilor va intensifica schimburile

comerciale, determinând utilizarea tot mai mare a monedei. Societatea geto-dacilor cunoaște o

restructurare datorată sporirii producției, acumularea de bogății ducând la dezvoltarea

proprietății private și a familiei în detrimentul ginții. Conflictele intercomunitare se amplifică,

ceea ce a dus la strângerea legăturilor intertribale. Uniunile de triburi devenind tot mai stabile,

are loc acum o dezvoltare a artistocrației tribale. Se produce marea migrație a celților (în sec.

al IV-lea î.Hr. ajung și în aceste locuri)4. Deși nici aceștia nu au afectat foarte mult societatea

și nici teritoriul Daciei, fiind cu vremea asimilați (au pătruns în nord-vestul și centrul

Transilvaniei, precum și în Moldova5, în Transilvania constituind o enclavă), influența lor

asupra culturii dacice va fi mai importantă decât a sciților, mai ales prin implementarea unor

structuri organizatorice care vor fi preluate ulterior de către daci.

Religia este axată pe cultul lui Zalmoxis, simbol al credinței în viața de după moarte;

ca urmare, ritul incinerației (care elibera sufletul nemuritor) se generalizează în lumea geto-

dacilor.

Se dezvoltă cultura și arta dacilor.

Pe teritoriul Dobrogei de astăzi, existența populației getice este atestată de Istoriile lui

Herodot, dar așezări fortificate sunt documentate din sec. al V-lea î.Hr., descoperirile

demonstrând relațiile autohtonilor cu coloniștii greci.

În ceea ce privește așezările, transformările economico-sociale au ca urmare un spor al

populației, mărturie stând înmulțirea așezărilor și a necropolelor în toată perioada Latène.

Predomină ritul incinerației în această perioadă, acest rit devenind general și la

Dunărea mijlocie în Latène6. O descoperire importantă este cimitirul de la Enisala (jud.

Tulcea), cu peste 400 de morminte, majoritatea de incinerație, datate în sec. al IV-lea î.Hr.7,

ca și cele birituale de la Celic-Dere (jud. Tulcea), Stelnica (jud. Ialomița)8.

În afara necropolelor, și morminte tumulare au fost găsite, aparținând aristocrației,

probabil getică. Mormântul (în tumul) de inhumație al unui prinț trac de la Agighiol9 (jud.

2 450 (pt. zonele din sud) / 300 î.Hr. (pt. zonele din nord) – 106-271 d.Hr.). Cf. H. D., in Radu Florescu et al.

(coord.), op. cit., p.155, s.v. fierului, epoca 3 Denumită după oppidum-ul și locul de cult al celților helveți de lângă La Tène, de pe malul lacului Neuchatel,

Elveția, în cadrul clasificării Epocii fierului din 1874 a lui Hildebrand. Cf. A. Vulpe, M. Petrescu-Dîmbovița, A.

Lászlo, Cap.III. Epoca metalelor, in Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Alexandru Vulpe(coord.), Istoria românilor,

vol.I, Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti, Academia Română, Ed. Enciclopedică, 2010, p.289 4 Vasile Pârvan, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, București, Ed. științifică, 1972, p.105 5 Dinu C. Giurescu, op. cit., p.28 6 Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, București, Ed. Meridiane, 1982, p.346 7 A. Vulpe, Cap.V. Istoria și civilizația spațiului carpato-dunărean între mijlocul secolului al VII-lea și începutul secolului al III-lea a.Chr., in Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Alexandru Vulpe(coord.), op. cit., p.488 8Ibidem, p.493 9 Tezaurul din camera interioară conține: un coif din argint aurit, o pereche de cnemide, câteva patere, un pocal

ornamentat, o plăcuță triunghiulară decorată, podoabe, ceramică pictată (aceasta din urmă ar data mormântul în

cca 350 î.Hr., dar piesele din metal îl datează la înc. sec. al IV-lea î.Hr.)... Cf. Timothy Taylor, in Jane Turner

(coord.), Dictionary of Art, New York, Grove‘Dictionaries, 1996, vol.1, p.452, s.v. Agighiol;Paul MacKendrick,


160

Tulcea), cum vom vedea mai jos, este unul dintre cele mai importante și mai fastuoase, la care

se adaugă mormântul de la Peretu (jud. Teleorman) sau cele mai modeste de la Fântânele (jud.

Teleorman), Făcău (jud. Giurgiu), Găvani (jud. Brăila), Topraisar (jud. Constanța), Ciulnița

(jud. Ialomița)10

.

Primele știri scrise despre geții dintre Balcani și Dunăre datează din sec. al VI-lea î.Hr.

(Herodot)11

, despre cei de la Dunărea de Jos se știa încă din sec. al V-lea î.Hr., iar despre daci

se vorbește abia în sec. al II-lea î.Hr. Aria de răspândire a neamurilor nord-tracice a fost

spațiul carpato-dunărean.

În etapa de formare a epocii Latène (450 – 300 î.Hr.), în ceea ce privește practicile

funerare în aria de răspândire a grupului nord-tracic, de menționat sunt credințele despre

moarte și despre viața de apoi. Ritul de înmormântare preponderent era incinerația, dar nu

lipsește nici cel al inhumației; oricum, problema este mai complexă și mai dificil de lămurit.

Se pare că în sec. al V-lea – al III-lea î.Hr. caracteristică era incinerația, pentru ca, din sec. al

II-lea î.Hr., paralel cu aceasta să se practice și inhumația12

. Mormintele din așezarea de la

Zimnicea erau în principal de incinerație, dar există și cele de inhumație. Un mormânt de

incinerație dintr-un tumul de aici consta dintr-o cameră patrulateră subterană, căptușită cu

ziduri din pietre brute nelegate cu mortar sau lut (2,7x2,8m), săpată la 1,5m adâncime, cu

intrare pe latura sudică printr-un culoar care cobora în trepte13

.

Un tumul cu construcție din piatră (din sec. al IV-lea î.Hr.) a fost descoperit și la

Cucuteni – „Dealul Gosan‖ (jud. Iași), precum și la „Movila Răbâii‖, Albița (jud. Vaslui).

Mormântul princiar de la Agighiol (jud. Tulcea) este o dovadă a existenței unor

formațiuni statale în Dobrogea, în sec. al IV-lea î.Hr.14

. În el a fost găsit un bogat inventar (al

unei căpetenii probabil)15

. Are două camere funerare de inhumație, zidite cu lespezi

neregulate de piatră, cioplite sumar și fără mortar16

, acoperite cu bârne din lemn17

, precum și

cu câte un dromos astupat ulterior18

,de asemenea zidit19

.

Va urma apoi etapa de răspândire a epocii Latène (300 – 100 î.Hr.) (sec. al III-lea – al

II-lea î.Hr.). Epoca aceasta de până în sec. I î.Hr. – secol în care geții și dacii vor constitui o

autentică unitate etno-culturală – este deocamdată o perioadă cu o istorie mai puțin cunoscută,

izvoarele antice referitoare la ea și la acest spațiu sunt sărace în informații (din cauza

diminuării legăturilor grecilor cu spațiul nord-dunărean, ca urmare a invaziei celtice în

Balcani, precum și din cauza crizei orașelor elenistice, căzute ulterior sub stăpânire romană).

Dar la acestea se adaugă și situația locală, internă, lumea geto-dacă aflându-se acum în

prefaceri continui, politice – cu puternice formațiuni tribale –, la care se adaugă începuturile

Pietrele dacilor vorbesc, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978, p.27; Ion Miclea, Radu Florescu,

Geto-dacii. Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă, București, Ed. Meridiane, 1980, p.28-29 10 A. Vulpe, op. cit., p.493 11 Vasile Pârvan, Getica…, p.32 12 Alexandra Comșa, Date cu privire la structura antropologică și la unele ritualuri funerare la geto-daci

(secolele VI î.e.n. – I e.n.), in Thraco-Dacica, tomul XII, 1-2, 1991, București, p.153 13 Radu Vulpe, Așezări getice din Muntenia, București, Ed. Meridiane, 1966, p.24 14 Gavrilă Simion, in Gabriel Jugănaru (coord. catalog), Aspecte privind prelucrarea și circulația metalelor în

Dobrogea din Preistorie până în Evul mediu, Tulcea, Biblioteca Istro-Pontică, 2005, p.33 15

A. Vulpe, op. cit., p.493 16 Ion Miclea, Radu Florescu, Geto-dacii..., p.28 17 D. Berciu, Mormîntul „princiar” de la Agighiol și unele probleme ale artei traco-getice, in Pontice, II, 1969,

Constanța, p.175 18 Ion Miclea, Radu Florescu, Geto-dacii..., p.28 19 D. Berciu, Arta traco-getică, București, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1969, p.35-37


161

monetăriei (circulația monetară fiind cunoscută de geto-daci încă din sec. al IV-lea î.Hr.)20

și

dezvoltarea unei noi forme de cultură21

.

Bastarnii ne-au lăsat în Moldova cultura Poienești-Lukaševca – după necropolele din

localitatea din jud. Vaslui și din localitatea Lukaševca=Lucașeuca, regiunea Orhei22

; pătrunși

la sf. sec. al III-lea î.Hr., bastarnii nu au avut decât o participare indirectă asupra societății

dacice deja constituite, astfel încât au sfârșit prin a fi asimilați.

Dar pătrunderea bastarnilor, prezența sciților, scăderea influențelor grecești și sud-

tracice au constituit impedimente în dezvoltarea societății autohtone. (În sec. al II-lea î.Hr.,

distrugerea fortificațiilor getice din nordul Moldovei: Stâncești – Botoșani, Moșna, jud. Iași,

Cotnari – Cătălina, Bunești a dus la o puternică dislocare a populației, care este posibil să se fi

așezat apoi în ținuturile estice ale Transilvaniei)23

.

Totuși, generalizarea metalurgiei fierului va duce la o dezvoltare a societății geto-

dacilor, care, spre sf. sec. al II-lea î.Hr., ajunge la un tot mai înalt nivel cultural și al

urbanizării, ce vor face posibilă viitoarea organizare de stat unitară.

În ceea ce privește construcțiile religioase, sanctuarele dacice, patrulatere, circulare

sau absidate, încep a fi construite și ele în această perioadă, de dinaintea sec. I î.Hr. (datate

sunt în general în sec. al II-lea – I î.Hr.)24

, deci ne putem opri asupra lor mai pe larg în

prezentarea de față.

La Sarmizegetusa, exista incinta sacră, cu 2 terase pe coasta abruptă a muntelui, între

care legătura era realizată prin scări monumentale. Două tipuri de sanctuare găsim aici:

sanctuare dreptunghiulare (525

), compuse din 6 sau mai multe rânduri de coloane așezate pe

baze masive, și sanctuare circulare (3 – unul dintre acestea fiind Soarele de andezit, un altar,

de altfel26

).

Incintă sacră se întinde la 100m de poarta de est a cetății, la capătul unui drum de

acces pavat cu dale din calcar, dispuse în trepte mici27

, drum deschis într-o piațetă de

asemenea pavată. De-o parte și de alta a piațetei, două brațe de la un canal de apă au probabil

semnificație cultică28

.

Pe terasa de jos, cel mai vechi sanctuar, amplasat în vest, a fost înlocuit încă de daci cu

alt sanctuar, mai nou. Cel vechi fusese un aliniament de postamente rotunde de calcar (cu un

diametru de 1,3-1,5m) ale celor 60 de coloane din lemn29

. Postamentele coloanelor au servit

în parte susținerii stâlpilor (tot din lemn) din interiorul noului sanctuar, înconjurat de stâlpi de

andezit (acesta a fost distrus de romani). Amplasate în est, există alte două sanctuare

patrulatere, unul cu 3 rânduri a câte 6 coloane de andezit și încojurat de stâlpi din andezit. Pe

aceeași terasă, celelalte două sanctuare sunt rotunde de această dată. Cel mare, cu un diametru

de 30m, se compune dintr-un cerc exterior din blocuri de andezit care înconjura un cerc

interior în care stâlpii din andezit sunt grupați (probabil după vreun sistem calendaristic) în

grupe (care se repetă de 30 de ori) de câte 6 stâlpi înguști și înalți + 1 stâlp lat și scund. Acest

cerc, la rândul său, înconjura un al treilea cerc din stâlpi din lemn acoperiți cu plăci de

20 Ion Miclea, Radu Florescu, Geto-dacii..., p.10 21 M. Babeș, Th. Isvoranu, Cap.VI. Spațiul carpato-dunărean în secolele III-III a.Chr., in Mircea Petrescu-

Dîmboviţa, Alexandru Vulpe(coord.), op. cit., p.517-518 22Ibidem, p.543 23 Viorica Crișan, Aspecte privind relațiile dacilor din estul Transilvaniei cu ținuturile extracarpatice (sec. II a.

Chr. – I p. Chr.), in Istros, X, 2000, Brăila, p.239-240 24 Vasile Pârvan, Dacia…, p.202 25

Radu Florescu, Arta dacilor, București, Ed. Meridiane, 1968, p.37 26Ibidem, p.37, 40 27 Dan Oltean, Religia dacilor, București, Ed. Saeculum, 2002, p.280 28 C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, Sarmizegetusa. Cetăţile şi aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, Ed.

Meridiane, 1988, p.31 29Ibidem


162

teracotă, cu 4 intrări cu praguri de piatră între ei, în centrul acestui cerc aflându-se alți stâlpi

dispuși în formă de potcoavă. În ceea ce privește sanctuarul rotund mic, cu un diametru de

12m, aici un singur rând de stâlpi de andezit trasa cercul în grupe (repetate de 11 ori) a 8+1

stâlpi, la care se adaugă un grup de 7+1 stâlpi și un grup de 6+130

. Un zid (dublat) din blocuri

regulat tăiate sprijinea terasa în partea dinspre deal31

.

Cel mai mare sanctuar, de tip aliniament patrulater, se află pe terasa superioară, ridicat

pe locul unuia mai vechi (din care s-au păstrat câțiva stâlpi de calcar). Noul sanctuar, cel

mare, era alcătuit din 60 de tamburi de andezit (cu un diametru de peste 2m), așezați peste

plinte circulare32

, în 6 rânduri, câteva baze de coloane, ionice, fiind deja așezate pe aceste

postamente (restul nu a mai fost completat, asemenea coloane fiind găsite pe drumul de acces

la cetate). Urma ca ele să susțină vase de andezit pentru arderea mirodeniilor. Un turn de pază

la est de sanctuar completa ansamblul. Și această terasă a fost întărită de un zid de piatră33

.

Extra muros, la poalele Grădiștei se găsește Soarele de andezit, o mare – 7m în

diametru – lespede rotundă, compactă, cu 10 raze – 10 lespezi de piatră în formă de sector de

cerc (razele), dispuse circular în jurul unui alt disc, cu diametrul de 1,46-5 picioare. Este

amplasat în prelungirea axei mari a absidei sanctuarului mare rotund. La 1,5 picioare de

marginea exterioară a acestui cel mai masiv monument arhitectural dacic se află un cerc

format din mici adâncituri săpate cu dalta34

. Postamentul Soarelui este alcătuit din două asize

de blocuri de calcar, care poate susțineau astfel un altar de sacrificiu (dedesubt s-a descoperit

un lighean mare din calcar de 1,03m lungime)35

.

În jurul cetății de la Costești se ridicau cele 4 sanctuare patrulatere (două pătrate)36

,

neacoperite (aliniamente din mai multe rânduri de tamburi)37

, amplasate pe 4 terase (1, intra

muros, 3, extra muros)38

. Lipsa grupării lor în spațiu duce gândul la inexistența unui

ansamblu: ele vor fi fost probabil construite succesiv39

. Dintre acestea, Marele sanctuar

dreptunghiular măsoară 34,6x11,3m, Sanctuarul mic dreptunghiular – 14,3x10,5m, ele fiind

orientate spre răsăritul solstițial de vară al Soarelui; celelalte două (de 14,3x10,3m și de

36,2x11,5m) sunt orientate spre răsăritul Lunii la solstițiile de vară și respectiv de iarnă40

.

La Piatra Roșie, în incinta mare, clădirea de sec. I d.Hr. măsura 10,7x7,8m și avea

două încăperi, latura de nord fiind absidată (tot absidată, patrulateră și cu două încăperi este și

clădirea din incinta mică, locuința-palat despre care am discutat mai sus).

Rectangulare sunt și sanctuarele de la Bănița, Căpâlna, Barboși, Blidaru, Piatra

Craivii, Bâtca Doamnei. Cele două de la Piatra Craivii măsurau 31,5x11,5m și, respectiv,

17x8m, dar sunt în mare parte distruse, iar cele două de la Bâtca Doamnei erau constituite

probabil din câte 4 șiruri de coloane (din care se mai păstrează doar două la primul sanctuar,

în locul celui de-al doilea, distrus, fiind ridicat un turn din piatră)41

.

Circulare sunt și sanctuarele de la Meleia (52 picioare măsoară diametrul cercului

exterior al pridvorului și, respectiv, 49 picioare – al doilea complex)42

, ambele construcții

30Ibidem, p.32 31Ibidem, p.33 32 Ion Miclea, Radu Florescu, Geto-dacii..., p.74 33 C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, op. cit., p.34 34 Dan Oltean, op. cit., p.273 35Ibidem, p.274 36Ibidem, p.298 37 C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, op. cit., p.21 38

Paul MacKendrick, op. cit., p.51 39 Dinu Antonescu, Introducere în arhitectura dacilor, București, Ed. Tehnică, 1984, p.111 40 Florin C. Stănescu, Orientări astronomice în sanctuarele dacilor. Partea I: sanctuarele dacilor de la Costești,

România, in Acta musei napocensis, 33, 1996, Cluj-Napoca, p.469-476 41 Ion Horațiu Crișan, Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, București, Ed. Albatros, 1980, p.197-198 42 Dan Oltean, op. cit., p.295


163

fiind compuse din 3 părți concentrice: o tindă poligonală, o încăpere poligonală și una

absidată43

; cel de la Rudele (47 picioare, tot cu 3 părți: un pridvor exterior poligonal și două

încăperi, una poligonală și una absidată)44

; și cel de la Pustiosu (64 picioare, cu 3 părți

concentrice, două poligonale și una absidată)45

. Situate la mari altitudini (fără analogii în

lumea dacică)46

, cele de la Rudele și de la Meleia au fost identificate uneori cu stâne47

. La

Racoș, sanctuarul mai mare – 19,2-19,3m diametrul – are 3 piese concentrice: două

exterioare, poligonale, și una în mijloc, cu absidă; celălalt sanctuar are o piesă centrală

absidată și un cerc perimetral, absida fiind despărțită printr-un perete de restul construcției (ea

reprezentând probabil locul rezervat divinității)48

. Sanctuarele de la Fețele Albe – alcătuind

cel mai maiestuos complex religios din Munții Orăștiei (după Sarmizegetusa) – sunt dispuse

pe 3 dintre cele 5 terase ale ansamblului. Nu sunt construite intra muros și nu au vreo cetate în

apropiere49

. Una dintre clădiri, cu un diametru total de 15m, are două încăperi concentrice,

cea interioară fiind absidată, cea exerioară – octogonală. Datează de la înc. sec. I î.Hr. Altă

construcție tot de aici are două încăperi și un pridvor, lat de 1,5m, tot concentrice, cea

interioară fiind de asemenea absidată, ca și în cazul altei construcții cu două încăperi

concentrice, una exterioară, poligonală și una interioară, absidată – dar și aceste două exemple

datează din sec. I d.Hr.50

.

De tip liniar mai erau sanctuarele de la Tei (de 4,8x3,6m, săpat în pământ 0,4m, cu

latura de nord absidată)51

, Cetățeni, Pecica (absidat, cu o singură încăpere – de 8,6x4,5m la

Pecica52

), Popești, Cârlomănești, Căpâlna (absidate, cu mai multe încăperi). Acest tip

reprezintă cea mai simplă clădire de cult închisă53

.

O mențiune ar trebui făcută în ceea ce privește suprastructura sanctuarelor patrulatere:

întreaga colonatură era probabil consolidată și legată în partea superioară printr-o rețea de

grinzi care făcea trecerea spre acoperișul simplu, în două ape, nu foarte înălțat, posibil cu

streașină, terminat cu timpane triunghiulare și cu o învelitoare din șindrilă sau din scânduri

prinse în cuie. Dar faptul nu este confirmat arheologic54

.

Din cultura Poienești-Lukaševca, necropola de incinerație de la Poienești (jud. Vaslui)

este o mărturie a pătrunderii și locuirii bastarnice în toată zona de la Dunăre, care se încheie

înainte de sf. sec. al II-lea î.Hr.55

, o dată cu unificarea triburilor dacice56

.

Ulterior părăsirii multor așezări fortificate din spațiul extracarpatic, are loc și

fenomenul dispariției necropolelor, precum și a mormintelor princiare57

.

Am văzut astfel un întreg tablou al vieții religioase a acestei perioade de sfârșit de

Preistorie concretizându-se în fața noastră în construcțiile de cult ale perioadei, am făcut

cunoștință cu un parcurs al unei societăți tot mai evoluate, cu o viață religioasă reflectată în

43 Cristina Bodó, Construcțiile cu absidă din Dacia preromanică, in Istros, X, 2000, Brăila, p.255-256 44Ibidem, p.259 45 Dan Oltean, op. cit., p.293 46 Cristina Bodó, op. cit., p.261 47 Ion Miclea, Radu Florescu, Geto-dacii..., p.77 48 Cristina Bodó, op. cit., p.258-259, 263 49 Dan Oltean, op. cit., p.273 50 Cristina Bodó, op. cit., p.253-254 51Ibidem, p.260 52Ibidem, p.256 53 Dinu Antonescu, op. cit., p.43 54

Idem, Arhitectura sanctuarelor patrulatere dace. Comentarii și propuneri, in Revista muzeelor și

monumentelor, 1, 1980, București, p.75 55 Ion Miclea, Radu Florescu, Preistoria Daciei, București, Ed. Meridiane, 1980, p.130 56 Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României,

Bucureşti, Ed. Corint, 2007, p.32-33 57 M. Babeș, Th. Isvoranu, op. cit., p.523


164

construcții de cult ajunse la un înalt nivel de complexitate58

, sanctuarele dacice în continuă

dezvoltare și transformare demonstrând interesul acordat de oamenii acelor timpuri religiei

lor, axată pe cultul lui Zalmoxis.

BIBLIOGRAPHY

CĂRȚI

Antonescu, Dinu, Introducere în arhitectura dacilor, București, Ed. Tehnică, 1984

Bărbulescu, Mihai, Deletant, Dennis, Hitchins, Keith, Papacostea, Şerban, Teodor, Pompiliu,

Istoria României, Bucureşti, Ed. Corint, 2007

Berciu, D., Arta traco-getică, București, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1969

Crișan, Ion Horațiu, Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, București, Ed. Albatros,

1980

Daicoviciu, C., Daicoviciu, H., Sarmizegetusa. Cetăţile şi aşezările dacice din Munţii

Orăştiei, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1988

Florescu, Radu, Arta dacilor, București, Ed. Meridiane, 1968

Florescu, Radu, Daicoviciu, Hadrian, Roşu, Lucian (coord.), Dicţionar enciclopedic de artă

veche a României, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980

Giurescu, Constantin C., Giurescu, Dinu C., Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi

pînă astăzi, Bucureşti, Ed. Albatros, 1971

Giurescu, Dinu C., Istoria ilustrată a românilor, București, Ed. Sport-Turism, 1981

Jugănaru, Gabriel (coord. catalog), Aspecte privind prelucrarea și circulația metalelor în

Dobrogea din Preistorie până în Evul mediu, Tulcea, Biblioteca Istro-Pontică, 2005

MacKendrick, Paul, Pietrele dacilor vorbesc, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978

Miclea, Ion, Florescu, Radu, Geto-dacii. Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și

artă, București, Ed. Meridiane, 1980

Miclea, Ion, Florescu, Radu, Preistoria Daciei, București, Ed. Meridiane, 1980

Pârvan, Vasile, Dacia. Civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, București, Ed.

științifică, 1972

Pârvan, Vasile, Getica. O protoistorie a Daciei, București, Ed. Meridiane, 1982

Petrescu-Dîmboviţa, Mircea, Vulpe,Alexandru (coord.), Istoria românilor, vol.I, Moştenirea

timpurilor îndepărtate, Bucureşti, Academia Română, Ed. Enciclopedică, 2010

Turner, Jane (coord.), Dictionary of Art, New York, Grove‘Dictionaries, 1996, vol.1

Vulpe, Radu, Așezări getice din Muntenia, București, Ed. Meridiane, 1966

ARTICOLE

Antonescu, Dinu, Arhitectura sanctuarelor patrulatere dace. Comentarii și propuneri, in

Revista muzeelor și monumentelor, 1, 1980, București, p.69-75

Berciu, D., Mormîntul „princiar” de la Agighiol și unele probleme ale artei traco-getice, in

Pontice, II, 1969, Constanța, p.169-187

Bodó, Cristina, Construcțiile cu absidă din Dacia preromanică, in Istros, X, 2000, Brăila,

p.251-275

Comșa, Alexandra, Date cu privire la structura antropologică și la unele ritualuri funerare la

geto-daci (secolele VI î.e.n. – I e.n.), in Thraco-Dacica, tomul XII, 1-2, 1991, București,

p.153-165

58 …Un Land art avant la lettre ar putea fi pus în discuție încă de atunci, regăsit în interacțiunea dintre artă și

peisajul natural... Vezi detalii despre acest tip de artă contemporană în Mircea Ștefănescu, Mirela A. Ștefănescu,

Land Art – the Armony between Art, Nature, Landscape, in Lucrări științifice, vol.57, nr.1, seria Horticultură,

Iași, Ed. „Ion Ionescu de la Brad‖, 2014, p.241-246


165

Crișan, Viorica, Aspecte privind relațiile dacilor din estul Transilvaniei cu ținuturile

extracarpatice (sec. II a. Chr. – I p. Chr.), in Istros, X, 2000, Brăila, p.239-249

Stănescu, Florin C., Orientări astronomice în sanctuarele dacilor. Partea I: sanctuarele

dacilor de la Costești, România, in Acta musei napocensis, 33, 1996, Cluj-Napoca, p.469-476

Ștefănescu, Mircea, Ștefănescu, Mirela A., Land Art – the Armony between Art, Nature,

Landscape, in Lucrări științifice, vol.57, nr.1, seria Horticultură, Iași, Ed. „Ion Ionescu de la

Brad‖, 2014, p.241-246

features of the religious buildings in the period … 05 16.pdf · dacilor. se dezvoltă cultura...

Documents