FORŢELE NAVALE ALE LUMII, ÎNTRE EVOLUŢIE ŞI

TRANSFORMARE

Dr. Romulus HÂLDAN

Abstract: The Naval Forces of the world are part of the general tendency of evolution, specific at

the beginning of this century. The rapid evolution of this transformation, compared whith the one of other

categories of the armed forces, is due to the changes sweeping war-fighting concepts, this change being

a result of the restructuring strategies and doctrines to the new geostrategic realities. Paradoxically, the

conceptual changes are outdated by the structural changes and structures are outdated by their parts –

naval platforms, which leads to the necessity of natural adaptation of the concepts and then, evolution

gives rise to transformation.

Key words: evolution, transformation, naval forces, new naval platforms, new classes of the

warships, new technologies, littoral zones, competition, multirole

Forţele navale au rolul de a promova, dezvolta, consolida şi apăra interesele în

domeniul naval ale unei ţări şi, eventual, ale unei posibile alianţe din care aceasta

face parte şi sunt, poate, expresia cea mai elocventă a transformarii structurale,

acţionale şi conceptuale a forţelor armate ale statelor şi, aşa cum arăta un Prim Lord al

Amiralităţii Britanice, prin abilitatea lor de a exploata facilităţile mărilor „fac ca să fie

unicele forţe în măsură să intervină la timpul şi locul cerut de raţiunile politice, deoarece

pot proiecta puterea atât împotriva mării cât şi a uscatului, fără a avea nevoie de

sprijinul naţiunii gazdă, bazare şi permis de survol.”1

Practic, acest început de secol a marcat începutul unei noi revoluţii în ceea ce

priveşte forţele navale şi, aşa cum arăta Geofrey Till, „ gândirea navală pe plan mondial

a început să considere marea nu numai ca pe un mediu strategic de transport, dar şi ca

un imens spaţiu de manevră ”2.

Clubul Amiralilor 1 Peter Felstead, Charting the course-World navy chiefs look to the future, Jane’s Defence Weekly,

volume 44, issue 18, 2 May 2007, p. 49 2 Geoffrey Till, Naval transformation, ground forces, and the expeditionary impulse: the sea-basing

debate, The Strategic Studies Institute of the US Army War College, December 2006, p.8

Modificarea configuraţiei forţelor navale la acest început de secol, consider, se

datorează, în primul rând, evoluţiilor din domeniul politic şi economic, dar şi evoluţiei

tehnologice şi, mai ales, creşterii interesului pentru Oceanul Planetar şi zonele

adiacente acestuia.

Atâta vreme cât resursele biologice, energetice şi minerale ale solului se

diminuează, rolul Oceanului Planetar va creşte, iar protejarea intereselor economice şi

politice pe mări şi pe oceane va rămâne principalul scop al forţelor navale.

Controlul mării nu mai este asociat astăzi cu interdicţia unui spaţiu maritim

specific pentru o potenţială flotă inamică, nici nu se referă la combatanţi decisivi, nici la

protecţia convoaielor maritime, aşa cum a fost cazul, zeci de ani, în trecut.

Ca instrument al politicii internaţionale, forţele navale au câteve misiuni unice. În

primul rând, nu sunt îngrădite de graniţele naţionale şi pot duce drapelul ţării de care

aparţin în orice parte a lumii. În al doilea rând, ultimele realizări ale ştiinţei în materie de

armament fac vulnerabile orice ţintă, orice ţară, indiferent de distanţa faţă de litoral.

Aceasta înseamnă că forţele navale sunt cel mai important element în lupta non-

contact.3

Sunt actualele forţe navale ale lumii pregătite pentru a face faţă provocărilor şi

cerinţelor acestui secol?

Răspunsul este categoric negativ, deoarece, de peste 10 ani se caută soluţii şi

se fac predicţii, concluziile având şi elemente de convergenţă, dar şi de divergenţă.

Analişti de prestigiu au arătat că forţele navale ale lumii au parcurs o perioadă destul de

lungă de criză de identitate acţională, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra structurii flotelor,

dar şi asupra caracteristicilor constructive şi de configurare a componentelor principale

ale acestora - navele.

În 1999, cunoscutul specialist şi consultant naval Norman Friedman, arăta:

„Forţele Navale ale principalelor state membre NATO din Europa şi-au redus destul de

mult aria misiunilor, aproape toate cantonându-se în domeniul controlului mărilor.

Dintr-o singură mişcare, flotele acestor state au devenit anacronice şi aceasta nu se

3 *** Navy in the new era. Role, requirements, shape, pe site-ul http://shipbuilding.ru/eng/articles/navy/

datoreşte tehnologiei, ci tocmai misiunilor pentru care au fost create, misiuni ce au

devenit anacronice”.

Astăzi, forţele navale ale lumii oscilează între tendinţa de a menţine

capabilităţile lor tradiţionale şi derularea unor misiuni noi, impuse de mediul de

securitate al secolului XXI. Navele care, iniţial, au fost construite pentru a lupta

împotriva submarinelor, în largul oceanului, acum trebuie să acţioneze împotriva

pirateriei, jafului armat pe mare, traficului de armament, droguri şi persoane şi, mai ales,

să facă faţă pericolului asimetric pe care îl reprezintă terorismul.

Pe de altă parte, există şi opinii cum că, la începutul secolului XXI, cel mai

întâlnit vector de dezvoltare, în cazul majorităţii forţelor navale, a fost generat de

necesitatea războiului la scară limitată, precum şi de necesitatea protecţiei intereselor

economice ale naţiunilor.4 Afirmaţia este adevărată şi nu contrazice pe cele prezentate

anterior, deoarece războiul limitat se va purta în zone de litoral.

Dacă, astăzi, operaţiile amfibii se concentrează pe asalturi asupra litoralului şi în

interiorul porturilor maritime, cu scopul de a se realiza puncte de sprijin pe litoral care să

permită, ulterior, realizarea treptată a unei puteri combative suficiente pentru

conducerea operaţiilor împotriva obiectivelor aflate în interiorul teritoriului, operaţiile

viitoare, care vor pleca dintr-o poziţie de bazare maritimă, vor fi caracterizate de

„asaltul direct asupra obiectivelor din interiorul teritoriului (fără pauză operaţională),

urmată de acţiuni de capturare a porturilor maritime sau a poziţiilor întărite de la litoral,

cu scopul de a se asigura deplasarea grosului forţelor”5

Ponderea acţiunilor navale deja a început să se mute în zonele litorale, iar în

secolul XXI, cel puţin în prima jumătate, acţiunile navale vor avea ca obiect zonele

litorale şi se vor desfăşura cu predominanţă în aceste zone.

Acest lucru înseamnă atât reconfigurarea forţelor navale, dar şi schimbarea

caracteristicilor majorităţii platformelor şi a modalităţilor de acţiune a acestora,

mergându-se până acolo încât, aşa cum se va vedea, vor apare noi tipuri de nave.

4 *** The XXI – century combat ship – new technologies, St.Petersburg in the mirror, №5 (12), Summer

2002 5 William Howard, Donald Pilling, Defense Science Task Force on Sea Basing, Defense Science Board,

Washington, D.C., August 2003, pp. 14-18

Toate forţele navale ale lumii, fără excepţie, sunt angrenate într-un proces dublu:

pe de o parte, redefinirea doctrinelor şi strategiilor navale proprii, în cazul puterilor

navale majore şi fundamentarea sau redefinirea unor concepte strategice în cazul

celorlalte puteri navale şi, pe de altă parte, reconfigurarea structurală a componentei

militare a puterii navale.

Secolul XXI a debutat cu lansarea de proiecte de amploare în ceea ce priveşte

construcţiile navale, foarte puţine proiecte anterioare fiind continuate. Majoritatea

proiectelor presupune realizarea de noi platforme şi noi echipamente, de multe ori

depăşind imaginaţia chiar şi a specialiştilor în domeniu.

Este evident că avem de a face nu numai cu o evoluţie a forţelor navale, dar, în

primul rând, cu o transformare radicală, bazată pe tehnologii de multe ori total

necunoscute pentru mediul civil, tehnologii care înglobeză tot ce este mai nou în

cercetarea ştiinţifică. Marile puteri, şi nu numai, investesc enorm în cercetare, de

departe primul loc ocupândul SUA. Cercetarile iniţiate în aceasta ţară în domeniul

tehnologiilor aplicabile în forţele navale de către cercetători renumiţi şi specialişti din US

Navy şi Marine Corps au identificat peste 100 tehnologii importante care vor alcătui

baza tehnologică pentru viitoarele forţe navale şi le-au grupat în următoarele nouă

domenii majore de aplicare:

- Informatizare;

- Informaţie şi comunicaţii;

- Senzori;

- Automatizări;

- Performanţă umană;

- Materiale;

- Energie şi propulsie;

- Medii;

- Procese ale proiectelor de dezvoltare6

6 *** Technology for the United States Navy and Marine Corps, 200-2035, Becoming a 21st-Century

Force, VOLUME 2 Technology, Panel on Technology, Commitee on Technology for Future Naval Forces, Naval Studies Board, Commission on Physical Sciences, Mathematics, and Applications, National Reasearch Council, Natonal Academy Press, Washington, D.C., 1997, p.2

Dintre aceste peste 100 de tehnologii, de extremă importanţă pentru viitoarele

operaţii navale sunt câteva tehnologii care vor avea cel mai mare impact în schimbarea

cursului în ceea ce priveşte modul de conducere a operaţiilor navale în viitor şi acestea

sunt:

- tehnologiile la micro şi nanoscală

- Sistemele microelectromecanice

- Circuitele electronice la nanoscală

- Cipuri care conţin sisteme multiple

- computere care execută operaţii de ordinul teraoperaţiilor (1012) sau de ordinul

petaoperaţiilor (1015) pe secundă;

- genomici - care sunt un summum al elementelor de biotehnologie,

genetică şi electronică;

- materiale inteligente care implică ingineria materialelor la nanoscară

(nanotehnologia);

- conexiuni şi comunicaţii omniprezente în bandă largă;

- colaborare distribuită global;

- mediile de realitate virtuală multisenzor;

- lupta ofensivă şi defensivă în domeniul informaţiei;

- agenţi de acţiune autonomă;

- managementul amprentei şi lupta7

În viitoarele decenii, numărul personalului ambarcat va scade semnificativ. Astfel,

nave care acum au un echipaj de aproximativ 320 persoane, în viitoarele decenii vor

avea un echipaj de mai puţin de 100 de oameni, iar portavioanele îşi vor reduce

echipajele la jumătate. Reducerea semnificativă a personalului necesită nu numai

definirea şi dezvoltarea tehnologiilor necesare, dar şi schimbarea unei optici şi

înţelegerea necesităţii ca, în viitor, operaţiile să fie executate de către nave autonome.

Dependenţa noilor nave, a noilor structuri navale şi, mai ales a flotelor şi forţelor

navale de sistemele de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii,

supraveghere şi recunoaştere (C4ISR) este totală. Realizarea acestor sisteme, în

cadrul forţelor navale ale lumii, porneşte de la sistemele C2 (comandă şi control),

7 Ibidem, p. 3-4

ajungând la sistemele C4ISR, în cazul statelor care au forţe navale mari şi superdotate

tehnic. Astfel, US Navy, care este cea mai mare forţă navală mondială, a alocat resurse

foarte importante pentru analizarea condiţiilor şi realizarea sistemelor C4ISR, pentru

aceasta fiind format un „Comitet referitor la C4ISR pentru Grupările Navale de Lovire”

care îşi desfăşoară activitatea în cadrul „Comisiei pentru Studii Navale”. Activitatea

acestui comitet este focalizată pe aplicabilităţile C4ISR în cadrul operaiilor de luptă

majore, principala ţintă constituind-o grupările navale de lovire.

Obiectivele studiului efectuat de acest comitet au avut în vedere:

- stabilirea capabilităţilor C4ISR pentru fiecare tip de grupare navală de

lovire;

- recomandarea unei arhitecturi C4ISR pentru utilizarea în operaţiile de

luptă majore;

- identificarea tendinţelor de evoluţie tehnologică;

- examinarea evoluţiilor organizaţionale care permit arhitectura

recomandată8

Noile tehnologii ce se vor regăsi în configurarea viitoarelor forţe navale ale lumii

sunt descrise în volume întregi de specialitate, iar multe dintre acestea sunt puţin sau

chiar deloc cunoscute şi este de la sine înţeles acest lucru.

Numai dacă aş încerca să fac o simplă trecere în revistă a acestora, ar trebui să

depăşesc cu mult spaţiul unui simplu articol, aceasta determinându-mă să recurg la

prezentarea produsului final şi anume platformele navale ale viitorului, care, până la

urmă, sunt expresia concretă a transformării forţelor navale.

Dacă la începutuol acestui secol în lume erau peste 2.500 de nave de luptă,

tendinţa este ca numărul acestora să scadă la 1.300 – 1.400 de nave în jurul anilor

2015.

Următorii 20 – 30 de ani vor fi cruciali pentru dezvoltarea şi, mai ales, pentru

transformarea flotelor lumii. Practic, cu mici excepţii, nimic din ce este astăzi, nu se va

mai regăsi în viitor.

8 *** C4ISR for Future Naval Strike Groups, Comitee on C4ISR for Future Naval Strike Groups, National

Research Council of the National Academies, Naval Studies Board, Division on Engineering and Physical Sciences, The National Academies Press, Washington, D.C., 2006, p.1

De exemplu, în mai puţin de 10 ani, numai în regiunea Asia-Australia se aşteaptă

construirea a 841 de nave, începând de la submarine până la distrugătoare, valoarea

totală a acestor nave ridicându-se la 108 miliarde de dolari în prima decadă şi la 153,8

miliarde dolari în următorii 20 de ani.

Pare paradoxal, dar, nave extrem de moderne care sunt mândria flotelor actuale,

nu vor mai fi nici măcar modernizate, ele dispărând şi lăsând loc unor nave complet

diferite, ce nu mai pot fi încadrate în clasele tradiţionale de nave (portavioane,

distrugătoare, fregate etc.).

Flotele lumii nu vor mai avea platforme cu aliuri clasice, cu armamente

impresionante la vedere, ci vor opera platforme a căror formă va spune foarte puţin,

care uneori vor naviga în semiimersiune, dar care vor avea capabilităţi de neînchipuit în

urmă cu nu mai mult de 10 ani sau, în unele cazuri chiar în zilele noastre.

Prezentarea, în continuare, a unor platforme navale ce vor structura forţele

navale ale viitorului, cred ca este suficientă pentru a înţelege mai bine ceea ce am

arătat până acum. Şi vom începe cu o navă care, deja, a stârnit atenţia, atât a

specialiştilor, dar, mai ales, a mass media. Este vorba de nava franceză din clasa

Mistral care, în iulie 2006 a participat la prima sa misiune în cadrul operaţiunii Baliste,

din largul coastelor Libanului.

Presa, în special, dar şi unii specialişti militari şi chiar navali, numesc această

platformă portelicopter şi, până la un anumit punct, nu greşesc, deoarece nava are

ambarcate la bord elicoptere şi operează cu acestea. Mai mult, neavizaţii vorbesc chiar

de portavionul Mistral, pornind de la faptul ca pe acesta ar putea opera avioane cu

decolare si aterizare verticală, ceea ce este fals din start, deoarece se face confuzie cu

posibilitaţile navei similare sud coreene din clasa Dokdo, care, real, poate opera şi

astfel de aeronave, dar nici măcar aceasta nu este un portavion în sensul clasic.

De asemenea, nava este prezentată şi ca navă amfibie de asalt şi, iarăşi, nu este

greşit, dar, iarăşi, este incomplet, deoarece a mai poate îndeplini şi alte misiuni la fel de

importante, dar de altă natură.

Francezii o numesc navă de proiecţie (a forţei, n.n) şi de comandament - BPC

(bâtiment de projection et de commandment) şi această denumire este cea mai

completă, deoarece această navă de 21.300 tone este utilizată pentru proiecţia forţei şi

pentru comanda acestei forţe sau a unei grupări navale combinate (prin sistemul SIC 21

de comandă a operaţiilor întrunite şi prin facilităţi care permit lucrul în punctul de

comandă a 150 de persoane), dar poate fi folosită, la fel de bine, şi ca navă spital sau

pentru misiuni umanitare de evacuare.9

Operată de un echipaj mai mic decât al unei fregate clasice (are 160 de oameni

echipaj şi 20 de ofiţeri), poate transporta provizii suficiente pentru echipaj şi 450 de

infanterişti marini, astfel încât să poată asigura timp de 45 de zile acţiunile acestora, cu

o rază de acţiune de 11.000 mile marine, la o viteză de 11 noduri. De asemenea, are

echipat un spital cu 69 de paturi, iar la nevoie, poate amenaja în hangar un spital de

campanie. Poate lua la bord 16 elicoptere grele, având capacitatea de a opera simultan

şase elicoptere

Fig. 1 Nava franceză din clasa MISTRAL

Sursa: http://www.military-today.com/navy/mistral_class.htm

Marina franceză a înlocuit cu navele din clasa Mistral vechea clasă de nave

Ouragan, dar, practic, a înlocuit o clasa de nave de tip LSD (Dock Landing Ship)10, deci

nave strict de debarcare, cu o navă complexă, aparţinând unei clase diferite, noi şi care,

încă, nu a fost denumită precis şi definitiv. Este evident că avem de a face cu o

transformare şi nu numai cu o evoluţie şi, este acum de înţeles de ce ruşii au preferat

să cumpere acest nou tipă de navă, renunţând, momentan, la planul propriu de

9 *** Mistral Class – Amphibious Assault, France, http://www.naval-technology.com/projects/mistral/

10 http://www.military-today.com/navy/mistral_class.htm

construire a şase portavioane (trei pentru Flota din Oceanul Pacific şi trei pentru Flota

de Nord).

Am pomenit de proiectul coreean Dokdo, ca tendinţă similară şi este evident că

avem de-a face cu o nouă clasă de navă, argumente în acest sens aducând şi aşa

numita Buque de Proyección Estratégica (Navă de Proiecţie Strategică), noul tip de

navă construit de Spania şi intrat în dotarea forţelor navale spaniole pe 30 septembrie

2010. Spaniolii mai folosesc şi termenul de “buque polivalente de tipo

portahelicópteros”11,incertitudinile în denumirea şi definirea navei fiind similare cu ale

francezilor.

Fig. 2 Buque de Proyección Estratégica (Navă de Proiecţie Strategică) Juan Carlos I

Sursa: http://rojoygualda.wordpress.com/2012/03/03/buque-de-proyeccion-estrategica-lhd-juan-carlos-i-l-61/

Caracteristicile şi capabilitaţile de acţiune sunt similare cu cele ale navei franceze

şi, la fel ca şi francezii, spaniolii au vândut, deja, două nave de acest tip Australiei,

HMAS Camberra şi HMAS Adelaide. Spre deosebire de nava tip Mistral, nava spaniolă

poate opera atât elicoptere cât şi avioane.

Denumirea de Doc pentru Desant al Elicopterelor (Landing Helicopter Dock –

LHD) care este atribuită, încă, chiar şi de specialişti militari cu pretenţii acestei noi clase

de nave, este o eroare evidentă, deoarece, aşa cum am arătat, avem de-a face cu o

nouă clasă de nave care tinde să se extindă în principalele forţe navale ale lumii. De

11

http://rojoygualda.wordpress.com/2012/03/03/buque-de-proyeccion-estrategica-lhd-juan-carlos-i-l-61/

fapt, şi aceşti specialişti, recunosc că aceste nave, în fapt, pot îndeplini mai multe

misiuni, dar rămân tributari vechilor denumiri.12 Cert este că această combinaţie

portavion(portelicopter)) – navă amfibie de asalt (LDH) devine un portavion

(portelicopter) cu misiuni flexibile, pretabil la lupta la litoral, el putând, funcţie de

misiunea grupării tactice din care face parte, să ambarce aviaţie de atac, infanterie

marină aeropurtată şi elicoptere de atac ori combinaţii din aceste forţe.13

Practic, în jurul anului 2050, vom avea numai şapte-opt clase de nave, spre

deosebire de multitudinea claselor de nave existente în prezent. Si toate aceste clase

de nave vor avea o caracteristică comună – vor fi nave multirol.

Cele mai mari nave ale forţelor navale ale lumii sunt şi vor rămâne, totuşi,

portavioanele, dar, deşi se părea că singura evoluţie este cea a portavioanelor

americane din clasa Gerald R. Ford şi cel britanic din clasa Queen Elizabeth, surpriza a

venit din partea Chinei.

Generalul locotenent Wang Zhiyuan, director adjunct al Comisiei de Ştiinţă şi

Tehnologie a Departamentului de Armamente al Armatei Populare Chineze de Eliberare

afirma, într-un interviu în 2006, că ArmataPopulară Chineză de Eliberare „ va executa

cercetarea şi construirea propriului portavion şi îşi va dezvolta propria flotă de

portavioane. Portavioanele sunt instrumentele pe care marile puteri le folosesc atunci

când vor să-şi apere drepturile şi interesele maritime. Cum China este o ţară cu un

teritoriu vast şi cu un ţărm întins şi cum vrem să ne protejăm interesele maritime,

portavionul este o necesitate absolută.”14

În momentul când, în 1982, amiralul Liu a devenit comandantul Forţelor Navale

Chineze, a iniţiat, la Instututul de Cercetări Navale din Shanghai, un studiu de

fezabilitate asupra proiectării şi construirii unui portavion, iar în 1985 a ordonat

înfiinţarea la Academia Navală din Guangzhou a unui curs de pregătire pentru

comandanţii de portavioane, a prefigurat viitorul Chinei ca mare putere navală. Cele

12

***Juan Carlos I Landing Helicopter Dock, Spain, http://www.naval-technology.com/projects/juan-carlos/ 13

*** Technology for the United States Navy and Marine Corps, 2000-2035, Becoming a 21st-Century

Force, VOLUME 1 Overview, Commitee on Technology for Future Naval Forces, Naval Studies Board,

Commission on Physical Sciences, Mathematics, and Applications, National Research Council, National

Academy Press, Washington, D.C., 1997, p.83 14

Andrew S. Erickson and Andrew R. Wilson, China’s Aircraft Carrier Dilemma, Naval War College

Review, Autumn 2006, Volume 59, Number 4, Naval War College Press, Newport, RI, p.28

două instituţii au primit, în acelaşi an, un ajutor semnificativ, deoarece o firmă chineză

de dezmembrat nave a achiziţionat portavionul australian de 15.000 tone, HMAS

Melbourne, din clasa Majestic.15

În a doua parte a anilor 80’, datorită problemelor ivite în relaţiile cu URSS, China

nu a mai acordat prioritate programului portavioane, dar în prima parte a anilor 90’,

reapare interesul pentru achiziţionarea unui portavion, fiind iniţiate discuţii cu firme din

Ucraina, Rusia, Spania şi Franţa. Cu toate acestea, începând cu anul 1997, în presa de

specialitate au apărut din ce în ce mai multe semnale, cum că guvernul chinez a hotârât

să treacă la construirea cu forţe proprii a două portavioane care să fie comisionate în

anul 2009.16

Totuşi, din dorinţa de a avea certitudinea realizării scopului propus, firme chineze

au cumpărat, pe diferite căi, portavioanele ruse Minsk şi Kiev, unul devenind muzeu şi

altul subiect de atracţie turistică, iar în anul 2002, prin intermediul unei firme de turism şi

agrement, China reuşeşte să achiziţioneze ca fier vechi şi portavionul Varyag (clasa

Kuzneţov). Acesta era finalizat în proporţie de 70%, iar China a plătit de trei ori preţul

care era normal pentru o achiziţie de fier vechi. Scopul real este uşor de ghicit, aceste

nave servind ca model pentru proiectanţii chinezi.17

Urmaşii amiralului Liu nu se abat de la doctrina acestuia şi, în permanenţă, o

adaptează la realităţile momentului şi la tendinţele de evoluţie, arătând că dacă mii de

ani teoria “stăpânirii mărilor” a avut la bază legea inefabilă a angajamentului naval

decisiv, odată cu apariţia portavioanelor şi a aviaţiei bazată pe acestea a apărut o nouă

teorie, “ fără stăpânirea aerului nu poate fi vorba de stăpânirea mărilor”, care susţine

dorinţa Chinei de a avea portavioane şi denotă clar interesele acesteia. Se spune că

amiralul Liu ar fi spus: “nu voi închide ochii până nu voi avea în faţă un portavion” 18

Modernizarea lui Varyag s-a finalizat, dar nu aceasta este surpriza. Începând din

vara anului trecut, diverse surse semnalează apariţia unei construcţii ciudate, care,

până la urmă, s-a dovedit a fi un portavion nou, ce aparţine mai mult viitorului şi

15

Ian Storey, Zou Ji, China’s aircraft Carrier Ambitions, Naval War College Review, vol.LVII, No.1, Newport, 2004, pp. 78-79, 16

Ian Storey, Zou Ji, op. cit., p.80 17

Ibidem 18 Richard Fisher, jr., China's Carrier of Chance, China Brief,Volume 2, Issue 6, Jamestown Foundation,

Washington, DC, 2002

segmentului s.f. decât prezentului. Aceleaşi surse specifică faptul că termenul de

finalizare a acestui portavion este anul 2015 şi, în perspectivă, se are în vedere

construirea a încă cinci portavioane de acest tip.

Cert este că se construieşte ceva, deoarece publicaţii serioase semnalează

acest lucru, pe baza unor date certe19 şi nu trebuie să ignorăm faptul că este posibilă

orice surpriză din partea Chinei. Aşa cum arăta o prestigioasă revistă canadiană “În 9

iunie 2005, un raport secret pregătit pentru directorul National Intelligence din SUA,

arăta că analiştii acestei structuri au <<pierdut>> câteva proiecte cheie de dezvoltare în

domeniul militar ale Chinei. Raportul, care s-a <<scurs>> în presă, enumeră cel puţin

şase astfel de eşecuri, folosind cuvântul surpriză de 12 ori”20

Fig. 3 Proiectul noului portavion chinezesc

Sursa: http://www.strategypage.com/military_photos/20110721215748.aspx

Construit pe corp tip catamaran, are două piste de aterizare şi decolare,

permiţând o operare a aviaţiei de la bord de două ori mai rapidă decât portavioanele

clasice. Deoacamdată atât se ştie despre acest portavion, dar eu sunt convins că va fi

realizat de către chinezi, deoarece, statistic, toate ştirile privind China, până la urmă se

confirmă, iar realizările depăşesc estimările.

Fregatele vor fi principalele nave de luptă ale secolului XXI, indiferent de

denumirea pe care o vor purta, deoarece au început să apară denumiri noi, care 19

Bill Gertz, China begins to build its own aircraft carrier, The Washington Times, 1 August 2011 20 Joe Varner, China’s Rising Tide, , Canadian Naval Review, Centre for Foreign Policy Studies, Dalhouse University,

Halifax, volum 1, No.3, fall 2005, p. 24

individualizează mai bine destinaţia şi misiunile fregatelor viitorului. Aceste

fregate vor fi capabile de acţiuni în zonele de litoral, în zone cu ape puţin adânci şi

pe lângă disponibilităţile clasice de combatere a ţintelor aeriene, navale de

suprafaţă şi submarine, vor putea combate şi ţinte aflate pe litoral şi pot asigura

acţiunile forţelor amfibii.

Deja caracteristicile acestor nave sunt diferite de cele ale fregatei clasice,

atât prin misiunile pe care le poate îndeplini şi condiţiile în care poate acţiona, dar

şi prin configurarea cu armamaent şi tehnică de luptă şi chiar şi prin tonaj care,

mai degrabă, este specific actualelor distrugătoare.

Un exemplu elocvent este nava multirol din clasa FREMM, construită de

francezi şi italieni,

Fig. 4 Fregata multirol (Frégate multi-mission)

Sursa: http://www.naval-technology.com/projects/fremm/

dar şi clasa germană Brandemburg care a înlocuit distrugătoarele din clasa

Hamburg, clasa spaniolă Álvaro de Bázan, clasa rusească Neustraşimîi şi multe

altele.

Astfel de nave, sunt cele care vor fi elementele de bază ale flotelor viitorului şi,

deşi poate vor păstra denumirea de fregată, nu vor avea multe lucruri în comun cu

actualele fregate.

Clasa corvetelor este încă funcţională în toate forţele navale ale lumii, dar, deja,

a apărut o nouă clasă de nave care va înlocui toate tipurile de corvete – nava de luptă

la litoral.

Primul pas în acest sens l-au facut americanii, prin punerea în practică a

proiectului LCS (Litoral Combat Ship), pe care specialiştii o consideră prima din familia

noilor nave de suprafaţă, fiind o navă rapidă, foarte manevrieră, uşor de integrat în

reţeaua de luptă a navelor de suprafaţă, capabilă să satisfacă cerinţele imperioase ale

unei nave care poate acţiona în ape de litoral împotriva unor potenţiale pericole

asimetrice.21 În final, US Navy va avea în dotare în jur de 60 de nave de acest tip.

Fig. 5 Nava de Luptă la Litoral (Litoral Combat Ship)

Sursa:http://www.defenseindustrydaily.com/2006/12/the-usas-new-littoral-combat-ships- pdated/index.php#modules

Una dintre caracteristicile acestei noi clase de nave, este aceea că poate fi uşor

reconfigurată, funcţie de misiunea pe care o are de îndeplinit, în baza noului concept

Mission Packages22, dar, pe lângă aceasta, în conformitate cu documentele oficiale

care prezintă acest tip de navă, există foarte multe elemente noi, care confirmă cele

21

http://www.naval-technology.com/projects/littoral/ 22

http://www.navy.mil/navydata/fact_display.asp?cid=4200&tid=1650&ct=4

afirmate mai sus şi anume că avem de-a face cu o nouă clasă de nave.23 Inclusiv

construcţia corpului acestei nave este o premieră, una dintre cele două variante de

construcţie a acestei nave fiind pe corp tip trimaran.

Exemplele pot continua şi cu Proiectul german K 130 Braunschweig, proiectul

rusesc Stereguşcii, cel danez din cadrul proiectului Flyvefisken Class sau cel suedez

din clasa Visby, ca fiind cele mai reprezentative.

Distrugătoarele, pe lângă portavioane si submarinele nucleare sunt expresia

marilor puteri navale. A fost nava vedetă a celui de-al doilea război mondial, împreună

cu crucişătorul, iar în acest secol nu nuamai că evoluează sau, mai bine zis, se

transformă, dar chiar înlocuieşte crucişătorul, în primul rând că au, deja, tonajul şi

dotarea unui crucişător . De exemplu, distrugătorul de care vom vorbi în continuare va

avea un deplasament de 14.500 tone, pe când crucişătoarele din actuala clasă

Ticodenroga au 9.000 tone.

Practic, la acest început de secul vom întâlni următoarele clase de distrugătoare:

Type 45 – Marea Britanie; Luhai şi Lanzhou – China; Chungmugong şi KDX-III Sejong

– Coreea de Sud; Sovremenîi şi Udaloy – Rusia; Murasame, Takanami, Atago şi

Hyuga– Japonia; Iroquois – Canada; Delhi – India; Durand de la Penne – Italia; Arleigh

Burke şi Zumwaldt – SUA, estimându-se menţinerea lor în operativitate până în anii

2040-2060.

Emblematic este proiectul american cunoscut sub numele de „Zumwalt class

destroyer”, integrat în cadrul programului DD-21, denumit, ulterior, DD(X), de

modernizare a US Navy. Această navă, la fel ca si cele prezentate mai sus, este o navă

multirol, destinată, în principal pentru atacul asupra uscatului. Practic este o fortăreaţă

plutitoare care are capabilităţi ultrasofisticate de atac masiv şi de la distanţă mare

asupra uscatului. Aceasta nu exclude excelentele sale capabilităţi în lupta navală,

contra aviaţiei şi rachetelor, precum şi în asigurarea cu sprijin de foc a acţiunii trupelor

proprii care luptă pe teritoriul inamic.

Programul SUA de construcţie a noilor distrugătoare prevedea construirea a 32

de distrugătoare destinate să înlocuiască vecea clasă de distrugătoare din clasa

23

Ronald O'Rourke, Navy Littoral Combat Ship (LCS) Program: Background, Issues, and Options for Congress, Congressional Research Service, April 29, 2011

Spruance şi vechea clasă de fregate Oliver Hazard Perry. Constrângerile bugetare

succesive au făcut ca, deocamdată, să fie aprobată şi finanţată construirea a numai trei

nave din această clasă, deoarece sunt destul de scumpe, dar se continuă construirea

distrugătoarelor din clasa Arleigh Burke. Gradul extrem de înalt al tehnologiilor folosite

la construirea distrugătorului clasa Zumwalt, este relevată de echipajul extrem de redus

care va opera nava, adică 142 de persoane, inclusiv detaşamentul de aviaţie ambarcată

la bord (faţă de 330 persoane la distrugătoarele clasa Spruance sau 200 la fregatele

clasa Oliver Hazard Perry).24 În concluzie, o navă cu un echipaj mai mic decât al unei

fregate, dar cu putere mai mare decât un crucişător.

Fig. 6 Distrugătorul clasa Zumwalt

Sursa: http://www.jeffhead.com/usn21/ddg1000.htm

Sunt multe de spus despre această teribilă armă a viitorului, dar spaţiul nu

permite analize mai largi şi vom aborda, în continuare, cea mai temută armă a mării:

submarinul. În acest secol, submarinele vor îndeplini următoarele misiuni:

- controlul mării, care este una dintre misiunile esenţiale, din toate timpurile, ale

submarinelor;

- lovituri precise şi cu efect devastator, în special cu rachetele de la bord;

24

http://www.naval-technology.com/projects/dd21/

- sprijin cu foc coordonat, submarinul fiind în măsură să lanseze lovituri care să

vină în sprijinul forţelor care acţionează în zonă, inclusiv pe litoral. Unele submarine

deja sunt configurate pentru a putea lansa 100 la 200 de rachete tactice;

- apărarea cu ajutorul rachetelor de la bord, a teritoriului statului;

- lupta antisubmarină în teatru, incluzând şi protejarea transporturilor pe mare;

- lupta contra navelor de suprafaţă, inclusiv prin blocadă, care poate fi făcută din

poziţii secrete sau din poziţii vizibile, precum şi lupta împotriva traficului de droguri şi

arme;

- inserţia în secret a trupelor, pe care le transportă până în apropierea zonei lor

de acţiune;

- descurajare strategică;

- operaţii de descoperire a minelor şi operaţii de minare25

Şi analiza acestui segment este vastă, dar ne vom limita la un exemplu elocvent,

ca şi în cazurile anterioare. Principalii competitori rămân SUA şi Rusia. Rusia şi-a

relansat producţia de submarine, având o tradiţie solidă în domeniu şi realizând că

domeniul submarinelor îi poate conferi un segment de superioritate în competiţia cu

SUA. Ţinând cont de ultimele evenimente şi declaraţii ale oficialilor ruşi, precum şi de

faptul că economia Rusiei are un puternic trend de revenire, opinăm că în acest

domeniu vom avea sigur surprize, mai ales că Rusia are şi o bună piaţă de desfacere.

Submarinul rusesc de generaţia a patra, clasa Borei, reprezintă, după programul

de dotare cu rachete balistice Topol-M, cel mai important proiect al Rusiei. Rusia a

lansat la apă, pe 15 aprilie 2007, primul său submarin nuclear construit după

destrămarea fostei URSS, Yuri Dolgorukii, din noua clasă Borei26.

Toate cele opt submarine din clasa Borei vor fi comisionate până în 2017 şi vor

lua la bord 12 rachete balistice intercontinentale Bulava (SS – NX – 30), cu raza de

acţiune de 8000 km, care transportă, fiecare, peste 10 capete nucleare de luptă,

25

*** Technology for the United States Navy and Marine Corps, 2000-2035, Becoming a 21st-Century Force, VOLUME 1 Overview, Commitee on Technology for Future Naval Forces, Naval Studies Board, Commission on Physical Sciences, Mathematics, and Applications, National Research Council, National Academy Press, Washington, D.C., 1997, p.87 26

Nabi Abdullaev, Oil Revenue Boosts Russia: Moscow To Focus on Topol-M, Missile Sub, in Special Report The Big 60 Worldwidw Programs, Defense News, 12 March 2007, p.23

fiecare putând lovi o ţintă distinctă.27 Comentariile sunt de prisos. Trebuie menţionat că

SUA are un singur proiect de submarin pentru perioada următoare, clasa Virginia, dar

performanţele sale nu se ridică la nivelul clasei Borei. Următorul proiect de submarin

american este planificat de abia în anul 2029. În acest timp se pot întâmpla multe şi nu

numai din partea Rusiei, ci şi din partea unor alţi competitori cum ar fi China.

Fig. 6 Submarinul nuclear rusesc clasa Borei

Sursa: http://www.military-today.com/navy/borei_class.htm

Aşa cum subliniam, sunt multe de spus. Dar, deocamdată, atât.

Nu voi încheia acest articol fără a arăta de ce am abordat prea puţin China.

Motvul principal este că China este o permanentă surpriză. Din nimic, generalul

Liu, devenit ad-hoc amiralul Liu, a creat o forţă navală redutabilă care a uimit şi sigur va

mai uimi, iar urmaşii săi îi continuă cu succes opera. Numai dacă ne oprim puţin asupra

programului de construcţie de submarine, vedem că (atît cât se poate şti) pericolul

chinez există. Între 2002-2004 marina militară chineză a lansat treisprezece submarine,

în acelaşi timp făcând demersuri pentru a achiziţiona submarine din Rusia, într-un ritm

accelerat şi trebuie remarcat faptul că, deja între anii 1995-2005, China comandase 31

de noi submarine.

Având în vedere faptul că apariţia submarinelor clasa Yuan a surprins pe analiştii

vestici, apariţia submarinelor nucleare de atac clasa 093 şi a submarinelor cu rachete

balistice la bord clasa 094, a fost anticipată cu ceva timp înainte. Astfel, se poate spune

că submarinele clasa 093 contribuie în mod evident la crearea statutului de „blue-water

27

Nabi Abibullaev, Russia Launches First of 8 New Nuclear Subs, DefenseNews, 23 Aprilie 2007, p. 6

navy” pentru marina chineză, iar cele din tipul 094 contribuie la capacitatea de

descurajare nucleară a Chinei, accentuând postura agresivă a Chinei în cazul unei

crize.28

Concluzionând, consider că evoluţia forţelor navale va fi spectaculoasă şi, în

consecinţă, merită urmărită, deoarce evoluţia este o parte importantă a transformării

acestora, proces care este evident şi care se va întinde pe câteva decenii, cel mai

evident în perioada ce urmează, până în jurul anului 2025.

28

Andrew S. Erikson & Lyle J. Goldstein, China’s future nuclear submarine force, Naval War College Review, winter 2007, volume 60, number 1, Naval War College Press, Newport, RI, p. 55