inter discip lin

8/17/2019 Inter Discip Lin

1/6

184

ASPECTE CONCEPTUALE, OPINII ŞI CONDIŢIIPRIVIND ABORDAREA CORELATIVĂ

A INTERDISCIPLINARITĂŢII SPORTIVEConceptual issues, views and conditions on the correlative approach - a sports interdisciplinarity

Lect. univ. dr. Dumitrescu RemusUniversitatea din Bucureşti

Departamentul de Educaţie Fizică şi SportRezumat

Ideea de abordare a interdisciplinarităţii în sportul de performanţă a fost şi va r ămâne unadin tematicile de mare interes, din domeniul cunoaşterii. Acest subiect a strâns laolaltă gânditorişi cercetători din cele mai diverse specializări, care au fost animaţi de limitele cunoaşteriiumanităţii şi posibilitatea de aşi aduce şi ei aportul la dezvoltarea domeniului.

Activitatea sportivă de mare performanţă este un etalon venit în întâmpinarea construcţieiinterdisciplinare, exprimată prin paradigme ce propune componenţe bio-motrice, bio-psihomotrice, bio-psihosociale.

Cuvinte cheie: corelare, cercetare, premisele calculelor, selec ţ ia, preg ătirea

AbstractThe idea of tackling interdisciplinary in sport performance has been and will remain one

of the topics of interest in knowledge. This collected together thinkers and researchers in the

various specializations, which were the animals and human knowledge can you bring hercontribution to the development field.

Activities of sports performance is a standard construction meets the income

interdisciplinary expressed by paradigms propose that bio-driven composition, bio-

psychodriving, bio-psychosocial.

Key words:

correlation, research, pre-calculations, selection, preparation

Consideraţii generaleInterdisciplinaritatea, implică după părerea lui G. Văideanu, 1958, (preluat de M., Alexei

2006, p. 17), „ un anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoa şterii şi între diferiteabord ări, ca şi utilizarea unui limbaj comun, permi ţ ând schimburi de ordin conceptual şi

metodologic ” El expune astfel, patru domenii de interdisciplinaritate:

D o m e n i i d e

i n t e r d i s c i p l i n a r i t

a t e

d) – interdisciplinaritatea conceptelor , ce caracterizează situaţiile în caremetodele şi conceptele alaborate într-o disciplină sunt aplicate în cercetăridin sfera altei disci line.

c) – interdisciplinaritatea metodelor , rezultată din aplicarea metodelorproprii unei discipline, în alte discipline (ex. metode matematice saustatistice ;

b)

- interdisciplinaritatea problemelor , care se referă la probleme sau grupuri de probleme care depăşesc graniţele uneidisci line i ale căror studiu reclamă colaborarea mai multor tiin e

a)- interdisciplinaritatea unor domenii învecinate, dată prin constituireaunor zone în care se aplică metodele şi conceptele a două sau mai multediscipline ;


2/6

185

În concepţia lui Guy Michaud, citat de Paul Caravia (1991) „interdisciplinaritatea este

interac ţ iunea dintre două sau mai multe discipline; interac ţ iunea poate merge de la simpla

comunicare a ideilor, până la integrarea reciprocă a conceptelor directoare, a epistemologiei, aterminologiei, a metodologiei, procedurilor, datelor şi a organiz ării cercet ării şi învăţământului. Un

grup interdisciplinar se compune din persoane care au primit o bună forma ţ ie profesional ă în

diferite domenii de cuno ştin ţ e (discipline), având fiecare concepte, metode, date şi termeni proprii”.

M.A. Sinaceur (1986), face următoarea referire la interdisciplinaritate „aceasta, relevă ocaracteristică a epocii noastre : integrarea social ă a cunoa şterii, element de acum constitutiv al

puterii şi puterea se intereseaz ă în fond de ştiin ţ a aplicabil ă , singura capabil ă să o ghideze în formularea programelor care-i articuleaz ă exerci ţ iul”.

Ioan Dr ăgan (1986) face o recenzie a conceptului autorului M.A. Sinaceur,concluzionând : „opiniile originale ale acestui autor sunt mai degrabă semnificative pentrudezvăluirea factorilor şi împrejur ărilor – de ordin social şi pragmatic – care propulseaz ă în

prezent organizarea pe scar ă tot mai extinsă a cercet ărilor interdisciplinare”.Obiectivele comune sau specifice (aşa cum arată mai mulţi autori), iau în considerare

existenţa a trei sau patru nivele ale cooper ării şi întrepătrunderii disciplinelor :multidisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea, toateconstituind, cunoaşterea.

Centrul european al UNESCO pentru învăţământul superior, CEPES, defineşte cele patrunoţiuni în mod corelativ, modalitate justificativă în identificarea specificului fiecăruia.

- multidisciplinaritatea „const ă în juxtapunerea anumitor elemente alediverselor discipline pentru a eviden ţ ia aspectele lor comune”

Termeni ai (P., Caravia 1991); disciplinarităţii - pluridisciplinaritatea „studierea unui obiect dintr-una şi aceea şi

disciplină prin intermediul mai multor discipline deodat ă”(

(B. Nicolescu 1996).- transdisciplinaritatea este considerată ca o întrepătrundere a mai

multor discipline şi o coordonare a cercetărilor, susceptibile să ducă, întimp, la constituirea unei noi discipline sau al unui nou domeniu alcunoaşterii.

Autorul B., Nicolescu (preluat de M., Alexei, 2006) consider ă că transdisciplinaritatea« se refer ă la transferul metodelor dintr-o disciplină în alta », distingând trei grade deinterdisciplinaritate :

1) – un grad aplicativ ;2) – un grad epistemologic ;3) – un grad generator de noi discipline.

Prin al treilea grad, interdisciplinaritatea contribuie la specializări excesive prin carese ajunge adesea la situaţii în care chiar şi unui specialist îi vine destul de greu să înţeleagă rezultatele unui alt specialist din aceeaşi disciplină.


3/6

186

Abordarea corelativă, condiţie a interdisciplinarităţii

Walter Kaufman (1977), consider ă că „am inaugurat şi vom tr ăi într-o er ă ainterdisciplinarităţii” şi defineşte imperativul conexiunilor drept „condiţie sine qua non arealizării interdisciplinarităţii”.

Victor Isac (1980), opinează că actualitatea corelaţiei ca gen de relaţie şi categorie primordială a gândirii a fost inclusă de Platon în categoria identitate-alteritate, de Aristotel încategoria proprie de relaţie, iar de Kant în grupa a treia a categoriilor : inerentă, subzistentă,cauzalitate şi comunitate.

Paul Popescu Neveanu (1978) defineşte corelaţia drept „relaţie de interdependenţă întredoi termeni, exprimată fie în faptul că unul poate exista f ăr ă celălalt (pozitiv, negativ), fie că modificarea unuia antrenează modificări ale celuilalt (respiraţie – circulaţie, cunoaştere –afectivitate)“. Autorul mai arată că asocierea se exprimă numeric printr-un raport numitcoeficient de corelaţie.

Termenul de corelaţie, după Ursula Şchiopu (1997), „reprezintă un tip de legătur ă întredouă sau mai multe valori statistice privitoare la caracteristici psihice“.

Din punct de vedere sistemic, corelaţia deschide por ţile coerenţei şi interdependenţeiacţiunilor în cercetările interdisciplinare, devenind o paradigmă semnificativă de rezolvare a problemelor de viitor ale societăţii.

În istoria culturii umanităţii se întâlnesc corelaţii axiologice tradiţionale, preluate şitransmise de-a lungul timpului, ca modele de viaţă sau ca modele comportamentale.Cine nu cunoaşte expresia perfecţiunii elene – frumos şi bine (kalokagathia)sau celebra – minte sănătoasă în corp sănătos (Mens sana in corpore sano) a lui Juvenal.Toate aceste mesaje transmise de milenii au aceeaşi încărcătur ă spirituală.

Cercetarea corelaţionară în analiza statistică Ipotez ă : se confirmă din punct de vedere medical şi al analizelor statistice repartizate

bidimensional, că este evidentă mărimea riscului de scurtare a anilor de viaţă a categoriei de populaţie cu excese ponderale cât şi posibilele corelaţii între diver şii factori de stres, agitaţie,zgomote, impactul mediatizării excesive golite de mesaj spiritual.

Ideea de legătur ă între variabilele observabile în colectivităţile statistice, transpusă înterminologie a ştiinţelor exacte prin Şcoala biometrică Galton-Pearson, s-a constituit într-o teoriea corelaţiei statistice sau corelaţie. Acest termen de corelaţie, a fost folosit prima dată denaturalistul de origine franceză Georges Cuvier (1769-1832), fiind apoi preluat în varianta devariabilitate corelativă de către Charles Darwin.

În aceeaşi perioadă, la rândul său F. Galton verifică legătura dintre înălţimea părinţilor şia fiilor, postulând existenţa unei regresii către valoarea medie : din părinţi cu talia mai mare decâtmedia grupului se nasc copii cu o talie inferioar ă lor şi invers.

Corelaţia include două probleme fundamentale :1). – descrierea legilor de variaţie medie a unei variabile în funcţie de o alta/altele, cunoscută subdenumirea de regresie şi rezolvată pe baza funcţiei de regresie ;2). – caracterizarea intensităţii legăturii printr-un coeficient numeric, independent de unităţile demăsur ă ale variabilelor corelate.

După C. Moineagu, I., Negur ă şi V., Urseanu (1976) „metoda corelaţiei întruneşteîntregul complex de procedee de investigaţie a conexiunilor statistice, conducând la expresiinumerice sintetice: ecuaţii de regresie, coeficienţi de regresie, coeficienţi de corelaţie, coeficienţide determinare, erori de estimare etc.“.


4/6

187

Premisele calculelor de corelaţiePrezentăm câteva dintre aceste premise, descris de C. Moineagu şi colaboratorii (citat de

M. Alexei 2006) :a) Legăturile statistice sunt de natur ă probabilistică şi deci imperfecte. Această

particularitate face uneori, dificilă descifrarea cauzelor generatoare ale anumitorcomportări ale fenomenelor investigate ; b) Practicarea unor simplificări în cadrul formalizării matematice. Conform acestei premise,

se include în calcul, după caz, unul sau mai mulţi factori cu influenţă esenţială, iar restulfactorilor se tratează global;

c) În procesul selecţionării variabilelor, indiferent de sistemul folosit, trebuie să se tindă spreun model cât se poate de economic ;

d) Stabilirea formei ecuaţiei de regresie, destinată să descrie relaţia dintre variabiladependentă şi variabila independentă. Presupunând înţelegerea esenţei şi mecanismuluilegăturii, reprezentarea legităţii schimbării fenomenului modelat sub acţiunea factoriloraleşi, iar după aceea, alegerea tipului de funcţie adecvat legităţii sesizate ;

e) Omogenitatea datelor şi un număr mare de observaţii. Caracterul omogen al colectivităţii poate fi sesizat cu uşurinţă, prin examinarea diagramei de dispersie.Se mai recomandă o mai mare atenţie la gruparea datelor statistice. Prin această operaţiese combină un mare volum de date, economisindu-se timpul de efectuare al calculelor decorelaţie, dar pe fondul sacrificării unei anumite cantităţi de informaţie.

Cercetarea corelaţională în sportDevin edificatoare, pentru dirijarea antrenamentului, relaţia dintre mijloacele de pregătire

(de tip anaerob, aerob, mixt sau, altfel exprimat, îndreptate spre dezvoltarea for ţei, vitezei,rezistenţei sau tehnicii de execuţie) şi timpul realizat la alergarea pe o anumită distanţă sau relaţiadintre un test cardiovascular de adaptare la efort (scăriţa) şi capacitatea de performanţă din acelmoment.

Investigarea cu mare atenţie, sistematizarea şi operaţionalizarea multiplelor corelaţiiexistente între sfera bio-motrică, psiho-socială şi capacitatea de performanţă a sportivilor, aducecel puţin patru mari beneficii în eficientizarea procesului de antrenament:

Eficientizarea procesului deantrenament prin:

Predicţia rezultatelor

Dirijarea ştiinţifică a procesului de pregătire

Raţionalizarea mijloacelor de pregătire

Îmbunătăţirea specificităţiiselecţiei


5/6

188

Îmbunătăţirea specificităţii selecţieiAutorul M., Epuran (1997) defineşte caracteristicile antrenamentului sportiv, ca fiind „o

activitate care se adresează indivizilor dotaţi din punct de vedere motric şi psihic, operând progresiv selecţia şi specializarea celor superior înzestraţi pentru marea performanţă”.

I. Dr ăgan (1998), consider ă „că societatea de azi, din ce în ce mai dispusă să funcţioneze

pe baze ştiinţifice şi materiale, sesizând că nu este rentabil, nici pentru individ şi nici pentrucolectivitate, să facă investiţii materiale şi morale pentru ca după câţiva ani, totul să fie zadarnic,nerentabil“.

Cunoscându-se modelul biologic al fiecărei ramuri sportive sau a fiecărei probe atletice,se va da prioritate, pe baza unor sisteme de corelaţii specifice, indicatorilor cu cea mai mare pondere de reprezentare genetică şi calităţilor celor mai puţin perfectibile.

Se cunosc corelaţiile semnificative între potenţialul de viteză şi ponderea fibrelor albe înmusculatura striată. În perioada actuală, se aşteaptă găsirea şi operaţionalizarea unor investigaţiide laborator cât mai simple, ieftine şi netraumatizante, care să pună în evidenţă corelaţiisemnificative între indicatori şi determinaţi genetici cu nivelul prezumtiv al marilor performanţe.

Raţionalizarea mijloacelor de preg

ătire

După ce au fost analizate şi desprinse caracteristicile cele mai importante ale probelor(durată, tip de efort, calităţi motrice implicate, sistemele energogenetice, tip somatic, calităţi psihice dominante etc.), se determină ansamblul de exerciţii raţionalizate ce sunt sistematizatedupă anumite criterii, constituind un sistem unitar de acţionare în diferite perioade de pregătire.

A., Dragnea (1996), ne prezintă un model de raţionalizare şi stabilirea mijloacelor de pregătire „prin metoda corelaţiei statistice dintre două variabile : exerciţiul pregătitor (x ) şi performanţa în concurs ( y) “.

Cercetările din domeniul corelaţiilor statistice în atletism şi în alte ramuri sportive sunt,din păcate, foarte reduse, astfel că raţionalizarea mijloacelor se face de cele mai multe oriempiric, prin valorificarea în timp a experienţei acumulate sau transmise de diver şi antrenori.

Dirijarea ştiinţifică a procesului de pregătireSe constată că principala rezervă de progres a performanţelor o constituie dirijarea

ştiinţifică a acestuia, printr-o analiză interdisciplinar ă care trebuie să se desf ăşoare coroborat şiunitar din punct de vedere motric şi biologic, psihologic, igienic, organizatoric etc.

Ion Dr ăgan (1989) afirmă „ că nu există domeniu de bază al ştiinţelor care să nu fieaplicat în sport (ex. matematica, fizica, cibernetica etc.)“. Trebuie să se înţeleagă antrenamentulca un sistem dinamic de reglare şi autoreglare, ce trebuie să-şi optimizeze în permanenţă efectul performanţial.

Cu ajutorul informaţiilor ce reflectă influenţa şi interrelaţiile dintre sistemele de acţionareşi r ăspunsul performanţial al sportivului, antrenorul îşi va putea menţine postul de comandă al procesului de pregătire, dirijându-l spre capacitatea maximă de exprimare. Rezultatele din marea performanţă nu pot fi întâmplătoare, ci rodul unor minţi inteligente dominate de inventivitate şispirit ştiinţific.

Predicţia rezultatelorScopul principal al utilizării corelaţiilor este acela de a face estimări şi predicţii. Dacă am

avea o corelaţie perfectă, estimarea ar fi extrem de precisă.


6/6

189

Cunoscând o serie de corelaţii dintre anumite norme de control, sau rezultatele lamijloacele standardizate de antrenament, vom putea face o estimare (având o mică marje deeroare), capacitatea de performanţă, exprimată cifric. Aceste predicţii vor fi mai exacte, cu cât seva apela la mai multe corelaţii semnificative ale potenţialului bio-motric şi psiho-social alsportivului.

În practica de antrenorat se întâlnesc adesea situaţii şi discuţii pe marginea unor rezultatesub aşteptări faţă de cele obţinute la antrenamente sau probele de control, de aici reiese faptul că ideea de corelaţie funcţionează la mulţi antrenori, dar într-un mod simplist şi empiric, bazată numai pe experienţa personală şi nu pe investigaţii şi calcule laborioase, de care aceştia în generalse feresc.

CONCLUZII FINALE

1. – Cercetarea corelaţională este descriptivă (prin aceea că explorează relaţiile care există între variabile) ;

2. – Diferenţa dintre cercetarea experimentală şi cea corelativă este că cea din urmă nudetermină apariţia unor fenomene sau a situaţiei cercetate, neexistând o manipulare a variabilelorşi f ăr ă administrarea nici unui tratament experimental;

3. – Scopul de bază al cercetării corelaţionale, este acela de a determina relaţiile dintrevariabile, urmată de previziunea şi transpunerea acestor relaţii în comportamente motrice,exprimate prin capacitate de efort şi performanţă ;

4. – Se consider ă că un inconvenient ar fi acela că cercetarea corelaţională este complexă şi bazată pe noţiuni matematice, ceea ce o face greu accesibilă unor persoane dezinteresate şi carenu doresc să aplice calculele statistice ;

5. – Un ajutor substanţial vine în această problemă (expusă anterior), din parteatehnologiilor informatizate, care implementează pe scar ă largă unele programe de corelaţii, prinuriaşa putere a programelor de software ;

6. – Se deschide astfel perspectiva realizării unor baze de date foarte mari, ce vor cuprindemii de parametri şi indicatori biologici, motrici, psiho-pedagogici şi sociali, incluşi în cadrul unui plan ştiinţific de pregătire şi participare în competiţii.

BIBLIOGRAFIE

MIRCEA ALEXEI, Abordarea interdisciplinar ă în sport, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca,2006, pp. 59-67

ADRIAN GAGEA, Metodologia cercet ării ştiin ţ ifice în educa ţ ie fizică şi sport , Editura Fundaţiei„România de mâine”Bucureşti, 1999, pp. 261-263

TRAIAN BOCU, Investigarea selec ţ iei în sport, Editura Medicală Universitar ă „IuliuHaţieganu”, Cluj-Napoca, 1999

EPURAN, M., MOROLICARU, M., Metodologia cercetăriiactivităţilor corporale, EdituraRisoprint, Cluj-Napoca, 1998

inter discip lin

Documents