literary fairy tale and oral fairy tale interferences ... 05 97.pdf · desigur, ca în orice...
TRANSCRIPT
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
706
Section: Literature
LITERARY FAIRY TALE AND ORAL FAIRY TALE – INTERFERENCES
Ioana-Steliana Tătulescu PhD Student, University of Pitești
Abstract: The fairy tale has been present since the earliest times in peopleřs lives, transmitted
orally from generation to generation, each time the data becoming more and more plentiful,
depending on the talent of the story teller. After centuries of oral transmission, at the beginning of the nineteenth century after the human
civilization made a huge leap by inventing the printing, the fairy-tale collectors appeared, the first
being Grimm, Jacob and Wilhelm brothers, from Germany, who published in 1812 the collection of oral fairy tales entitled Kinder- und Hausmärchen.
With printing and publishing, it was also possible to carry out the research of fairy tales, many
studies making more or less light about their origin, structure and typology, style or many other
characteristics. Many of the oral fairy tale collectors have also become story tellers. Fairy tales with known
authors bear the name of literary fairy tales, as opposed to oral fairy tales, of which the authors
are anonymous. In general, the literary fairy tale largely preserved the specificity of the oral fairy tale, such as the oratory, the preservation of epic pattern, the fabulous and the miraculous, the
battle between good and evil, in which good comes out victorious. Nevertheless, the authors of the
literary fairy tale mark their origin through a certain personal style, a certain vision or some narrative techniques. If the oral fairy tales are characterized by their anonymous, collective and
oral nature, the literary fairy tales are characterized by the discursive fluency.
Keywords: fairy tale,archetype, oral, literary, fabulous.
Din cele mai vechi timpuri basmul a fost prezent în viața oamenilor, transmis din
gură în gură, îmbogățit și transformat de fiecare povestitor în parte, străbătând timpul și
vremurile. Astfel, caracterul oral este însușirea de căpătâi a basmului popular, după cum
afirma și Nicolae Constantinescu în studiul introductiv din cartea Basme Populare
Românești:
ŖOralitatea, zicerea prin viu grai, așează basmul în timpuri imemoriale, existența
lui confundându-se cu însăși existența omului.ŗ1
Târziu, după secole de transmitere prin viu grai, au apărut culegătorii de basme,
primii fiind frații Grimm, Jacob și Wilhelm, din Germania, care au publicat în anul 1812-
1820 culegerea de basme populare intitulată ŖKinder - und Haus-Märchenŗ.
Aceștia au deschis calea altora, din toate țările, reușindu-se colecționarea și
publicarea unui adevărat tezaur al culturii populare reprezentat de basme.
La rândul său, colecționarea și publicarea au condus la posibilitatea studierii și
comparării basmelor diferitelor popoare, ajungându-se la descoperiri uimitoare pentru
cercetători, cum ar fi aceea că temele coincideau la mai multe popoare, chiar dacă între
acestea nu avuseseră loc contacte. Cercetătorii au stabilit că toate basmele din lume
corespund unui set de scheme narative arhetipale, clasificate în 2.340 de tipuri.
1 Nicolae Constantinescu, Studiu introductiv în Basme Populare Românești, partea I, Editura Academia Română Ŕ Fundația Națională pentru Ştiință și Artă, București, 2008, p.8 (VIII);
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
707
Section: Literature
Printre cei care au studiat și au cercetat basmele amintim pe Vladimir I. Propp,
Alexander H. Krappe, Max Muller, Theodor Benfey, Edward B. Tylor, Andrew Lang,
Arnold van Gennep, Claude Bremond, iar dintre cei români pe Lazăr Șăineanu, George
Călinescu, Petre Ispirescu, Mircea Eliade, B. P. Hașdeu, Ovidiu Bârlea, Nicolae
Constantinescu, Moses Gaster şi alţii.
Cu toții au făcut mai multă sau mai puțină lumină în legătură cu originea basmelor,
cu structura și tipologia, cu stilul ori cu multe alte caracteristici.
Desigur, ca în orice domeniu de cercetare, nici aici nu lipsesc controversele, iscate
în special în legătură cu originea basmelor.
Întâlnim mai multe teorii, de la teoria mitologică, la cea migraţionistă sau istorică,
până la teoria ritualistă sau la cea onirică.
Un alt aspect legat de culegatorii de basme este acela că, în marea lor majoritate,
aceștia nu s-au limitat doar în a culege și a publica basme populare, ci au devenit, la
rândul lor, autori de basme. Basmele cu autori cunoscuți se numesc basme culte, spre
deosebire de basmele populare, ai căror autori nu se cunosc.
În basmul cult, deși autorul își așterne pe hârtie scrierea, îi conferă acesteia oralitate,
adică un stil spontan și autentic, asemănător basmelor populare. Prin urmare, se poate
spune că și basmele culte sunt caracterizate de oralitate, chiar dacă ele sunt transmise pe
cale scrisă și nu orală.
După cum am spus, mulți dintre culegătorii de basme au devenit ei înșiși autori de
basme, cu siguranță datorită faptului că au fost marcați de farmecul dat de acest gen de
literatură populară. Prin urmare, era firesc să creeze, la rândul lor, basme care să redea
acel farmec special și specific. De aceea basmele culte au multe asemănări cu surorile lor,
basmele populare.
Toate aceste asemănări și deosebiri vor fi cercetate în continuare.
Cea mai importantă trăsătură a basmelor este oralitatea.
Basmele populare au fost transmise pe cale orală, fiecare povestitor adăugând câte
ceva, schimbând cuvintele odată cu trecerea anilor și a generațiilor, făcând astfel posibilă
existența aceluiași basm în mai multe variante. Variante mai bune sau mai puțin bune, în
funcție de talentul povestitorului și chiar de epoca în care acesta a trăit. Spre exemplu,
basme culese în epoca perioadei comuniste, cu un limbaj care-ţi zgârie auzul le găsim
citate de N. Constantinescu: ...aventurile eroului-soldat încep odată cu recrutarea Ŕ
moment plin de dramatism, memorabil, în viața tinerilor de la sate, mai ales Ŕ după ce
este vărsat la o unitate militară, devine comandant la o grupă de soldați pe care îi
instruiește foarte bine, încât oricine venea comandant, căpitan, general, până la
majestate, ostașii lui, grupa lui era primul pă divizie, obține obiectele fermecate, se
căsătorește, soția îl înșeală cu un popă, îl transformă în câine, redevine om, îi pedepsește
pe cei doi, întinerește, se însoară cu altă fată și dacă o fi trăind azi, dragi tovarăși și
prieteni, trăiesc în pace și în liniște.2Limbajul aparține povestitorului Ion Ruhat zis
Bulivrancea din Boişoara - Vâlcea.
Or, mai ales în limbaj stă tot farmecul basmului.
Acesta trebuie să fie viu, să-l apropie pe ascultător, să emane afectivitate. De
asemenea, ca o părere personală, adaug în acest context importanţa transmiterii pe tot
parcursul basmului, cu ajutorul limbajului folosit, a siguranței că binele totdeauna
învinge, indiferent de câte obstacole va întâmpina eroul nostru din basm. Tocmai de aceea
basmele sunt iubite de copii în special, ei au nevoie de această siguranță. În basme există
un altfel de suspans, un suspans însoțit de siguranța că totul se va sfârși cu bine. Cum se
2Ibidem, p. 14 (XIV);
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
708
Section: Literature
poate transmite această siguranță? Folosind anumite mijloace nonverbale - o anumită
mimică, anumite gesturi, din care ascultătorul să înțeleagă faptul că poate să stea liniștit,
pentru că binele va învinge. Asemenea stări pe care le dau mijloacele nonverbale pot fi
sugerate și în basmul cult, chiar dacă mai greu, cu ajutorul interjecţiillor, al exclamațiilor
ori a proverbelor și zicătorilor.
Pe lângă mijloacele nonverbale, acest lucru se mai poate realiza și cu ajutorul
umorului. Aici se cuvinesă-l amintesc pe cel mai mare povestitor român - Ion Creangă, al
cărui umor a rămas neegalat, un umor care nu înfierează, ci doar privește cu înțelegere și
bunăvoință. Neegalată rămâne la Creangă și arta de a face haz de necaz, întâlnită în
Amintiri din copilărie, dar și în poveștile și povestirile sale.
Oralitatea stilului este, așadar, prezentă atât în basmul cult, cât mai ales în cel
popular, dând specificitate speciei. Oralitatea poate să dea, uneori, în basmul popular -
atunci când povestitorul nu este foarte talentat, anumite mesaje incoerente ori exprimări
greșite, neîntâlnite în basmul cult, caracterizat prin fluenţă discursivă.
Stilul de scriere al basmului cult este mai elaborat şi poartă amprenta autorului
acestuia.
Timpul când se petrece acțiunea basmului este o trăsătură comună ambelor tipuri de
basm, în toate cazurile fiind prezentat în formula inițială "A fost odată ca niciodată.... ",
sugerându-se prin aceasta un timp foarte îndepărtat, imemorial.
O altă trăsătură comună și totodată definitorie a celor două tipuri de basm este
stereotipia. Basmele sunt create după tipare, șabloane. Diferența dintre ele o dau doar
detaliile.
George Călinescu scria cu privire la stereotipia basmelor:
Ceea ce izbeşte pe cercetătorul de basme este stereotipia lor, de unde şi
legitimitatea până la un punct de a proceda, ca în ştiințele naturale, la clasificare. Ba
unii chiar au restrâns studiul lor exclusiv la stabilirea universală a tipurilor. [...]. Oricât
de ingenioasă e o asemenea clasificare, ce are meritul în tot cazul de a demonstra
stereotipia basmelor, ea rămâne arbitrară, întrucît fantezia creatoare nu admite fixități şi
absoluturi, dar mai ales pentru că infinita combinare de şabloane nu permite încadrarea
unui basm la un singur tip şi ciclu.3
Însăși forma, construcția basmului presupune o stereotipie, un tipar.
Astfel, toate basmele conțin formule tipice de început, mediane și de final.
Formulele de început și de final au rolul de a ne face intrarea și, respectiv, ieșirea din
lumea mirifică a basmului, iar formulele mediane acela de a ne menține treaz interesul, de
a ne capta atenția. Aceste formule sunt prezente în toate basmele lumii, chiar dacă
îmbracă exprimări diverse.
Lazăr Şăineanu face o interesantă trecere în revistă a acestor formule:
Formulele inițiale sunt la celelalte popoare puțin numerase și se mărginesc adesea
la una singură, pe când ele îmbracă în basmele noastre o mare varietate, deși nu ating
numărul superior al formulelor finale.
Cea mai întrebuințată dintr-însele e formula inițială Ŗa fost odată...ŗ care există și
a existat pretutindenea: am întîmpinat-o [...] în cel mai vechi basm egiptean, într-o fabulă
animală de Aristofane și în povestea lui Apuleiu.[...]
Formulele mediane sunt mai puțin numeroase și se redau obicinuit în versuri.
Formulele finale sunt pretutindenea mult mai numeroase. Unele din ele exprimă
regret pentru acele vremuri fericite, altele din contra constată că astăzi suntem mai
3George Călinescu, Estetica Basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 317;
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
709
Section: Literature
fericiți. Adesea povestitorul îndrumă ironic pe ascultătorii săi să meargă înșiși acolo,
spre a se convinge de adevărul spuselor sale.
[...]Trecem acum la formulele finale românești, foarte numeroase şi caracteristice.
Cea mai obicinuită sună: "iar eu încălecai p-o şa şi vă spusei dumneavoastră aşa". 4
De asemenea, basmele sunt construite după un tipar narativ specific, cu pași precişi
și întotdeauna aceiași. După cum am spus mai sus, toate basmele din lume corespund unui
set de scheme narative arhetipale, clasificate în 2.340 de tipuri.
Stereotipia se întâlnește și în conținutul basmelor. Toate basmele au ca laitmotiv
conflictul dintre bine și rău, unde binele întotdeauna învinge. Personajele sunt și ele
împărțite în pozitive și negative. Personajul pozitiv este un erou și este mereu ajutat în
situații conflictuale de personaje auxiliare cu puteri supranaturale. Eroul din basmul
popular este întotdeauna frumos atât din punct de vedere fizic, cât și moral, reprezintă
întruchiparea perfecțiunii. Personajul negativ al basmului popular este un antierou, exact
opusul celui pozitiv, urât la suflet dar și la înfățișare, cu puteri supranaturale pe care le
folosește spre a face rău.
În basmul cult, personajele nu sunt de obicei prototipuri ale perfecțiunii încă de la
început, ele obțin acest statut în urma unei călătorii inițiatice cu multe obstacole, pe care
le depășesc cu ajutorul unor personaje auxiliare cu puteri supranaturale. Caracterul
personajelor din basmele culte este unul complex și mai uman totodată. Acestea
demonstrează calități umane, ca de exemplu mila, calități care le facilitează ajutorul din
partea unor personaje auxiliare cu puteri supranaturale, după cum am mai amintit. De
asemenea, acestea nu sunt neînfricate ci, dimpotrivă, se înfricoșează și cunosc chiar
sentimentul uman al deznădejdii:
Atunci Harap-Alb, ieşind plin de mâhnire, se duce în grajd la cal şi, netezindu-l pe
coamă şi sărutându-l, zice:
ŕ Dragul meu tovarăş, la grea nevoie m-a băgat iar Spânul! Amu a scornit alta:
cică să-i aduc pe fata împăratului Roş de unde-oi şti. Asta-i curat vorba ceea: "Poftim
pungă la masă, dacă ţi-ai adus de-acasă." Se vede că mi s-a apropiat funia la par. Cine
ştie ce mi s-a mai întâmpla! Cu Spânul tot am dus-o cum am dus-o, câine-câineşte, până
acum. Dar cu omul roş nu ştiu, zău, la cât mi-a sta capul. Ş-apoi, unde s-a fi găsind acel
împărat Roş şi fata lui, care cică este o farmazoană cumplită, numai Cel-de-pe-comoară
a fi ştiind! Parcă dracul vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta! Se
vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu ştiu cum să mai zic, ca să nu greşesc
înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine ce ar trebui să fac, ca să se curme odată
toate aceste. Dar m-am deprins a târâi după mine o viaţă ticăloasă. Vorba ceea: "Să nu
dea Dumnezeu omului cât poate el suferi".5
[...] Şi când să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de furnici trecea şi ea
tocmai atunci podul. Ce să facă HarapAlb ? Stă el oleacă şi se sfătuieşte cu gândul: "Să
trec peste dânsele, am să omor o mulţime; să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca, cu cal
cu tot. Dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viaţa atâtor
gâzuliţe nevinovate".6
O altă însușire comună a celor două tipuri de basme este prezenţa fabulosului.
George Călinescu definea basmul ca fiind ...o operă de creaţie literară, cu o geneză
specială, o oglindire în orice caz a vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui
4Lazăr Șăineanu, Basmele Române, Editura Minerva, București, 1978, pp. 142-153; 5 Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Agora, Bucureşti, 2012, p.65; 6Ibidem, p.72;
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
710
Section: Literature
la analiza critică este nu numai posibilă, ci şi obligatorie, din ea decurgând atât
adevăruri specifice, cât şi adevăruri de ordin structural folcloric.7
Personajele basmelor și întâmplările povestite nu se regăsesc în viața reală, ele sunt
rodul imaginației.
În basmul cult fabulosul este mai estompat, pare mai verosimil decât în basmul
popular.
Cifrele magice, purtătoare de simboluri sunt întâlnite în ambele tipuri de basm. De
asemenea şi obiectele miraculoase sunt prezente atât în basmul popular, cât şi în cel cult.
Numerele joacă de asemenea un rol însemnat în basme, ca în mitologiile și în
doctrinele mistice din toate timpurile8, precizează Lazăr Şăineanu, dezvoltând apoi
subiectul cu exemplificări din basmele noastre sau ale altor popoare. Astfel, în timp ce la
noi predomină cifra 3 cu multiplii săi, la slavi, spre exemplu, predomină cifrele 9 și 77. În
basmele noastre este prezentă, de asemenea, cifra 7. Aceste cifre sunt întâlnite, de altfel,
în basmele tuturor popoarelor.
Cifra 3 simbolizează ordinea și perfecțiunea. Simbolizează, totodată, Creaţia.
Numărul trei are pretutindenea o valoare sacramentală,9specifică Şăineanu în cartea sa.
Cât despre obiectele miraculoase, acestea abundă în basme, atât în cele populare cât
și în cele culte. Întâlnim piepteni fermecati, năframe, oglinzi ori fluiere; întâlnim lichide
precum apa vie și apa moartă; întâlnim fructe, plante ori flori magice, toate acestea sunt
prezente în basm cu rolul de a-l ajuta pe erou să treacă cu bine peste toate obstacolele ce-i
apar în cale pe drumul încărcat de obstacole al călătoriei inițiatice.
O altă trăsătură caracteristică celor două tipuri de basm este aceea că finalul este
unul fericit și moralizator. Morala din basme este aceea că, în lupta dintre bine și rău,
binele învinge întotdeauna.
Există, totuși, un basm care face excepție de la regula finalului fericit: Tinerețe fără
bătrânețe și viață fără de moarte - basm popular cules de Petre Ispirescu - unde eroul
moare la final. Moartea vine ca o pedeapsă a neascultării, a faptului că, deși a fost
avertizat, nu a ținut cont de sfat.
Ca o concluzie la cele scrise, se poate afirma că basmul cult se aseamănă foarte mult
cu cel popular, ceea ce-l deosebește de acesta fiind, în primul rând, un discurs mai fluent
și un stil specific fiecărui autor în parte, o amprentă proprie care-l individualizează. În
rest, celelalte diferențe sunt abia sesizabile. Plăcerea și încântarea citirii, dar mai ales a
ascultării unui basm este la fel de mare, fie acesta un basm cult sau unul popular.
BIBLIOGRAPHY
Antologie de Literatură Populară, vol. II, București, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1953;
Bârlea, Ov., Mică enciclopedie a poveștilor românești, București, Editura Științifică
și Enciclopedică, 1976;
Bremond, C., Logica Povestirii, București, Editura Univers, 1981;
Călinescu, G., Estetica basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965;
Creangă, I., Povestea lui Harap-Alb, București, Editura Agora, 2012;
Gaster, M., Literatura populară română, București, Ig. Haimann, 1883;
Linvelt, J., Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, București, Editura
Univers, 1994;
7 George Călinescu, Op. cit., p. 5; 8 Lazăr Șăineanu, Op.cit., p. 39; 9Ibidem, p. 39.
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9
711
Section: Literature
Pop, M., Folclor românesc, I, Teorie și metodă, ed. îngr. de N. Constantinescu și
Al. Dobre, București, Editura Grai și Suflet Ŕ Cultura Națională, 1988;
Propp, V., Morfologia basmului, București, Editura Univers, 1970;
Propp,V., Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, București, Editura Univers,
1973;
Simion, E. (Coordonator), Basme Populare Românești, vol. I și II, București,
Editura Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008;
Șăineanu, L., Basmele Române, București, Editura Minerva, 1978.