reabilitarea culturalĂ a centrelor civice
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” I Școala doctorală ”Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”
2014
REABILITAREA CULTURALĂ A CENTRELOR CIVICE DIRECȚII DE INTERVENȚIE ÎN ORAȘE ISTORICE DIN ROMÂNIA
Doctorand: arh. Andreea PRELIPCEAN Conducător de doctorat: prof. dr. arh. Rodica CRIȘAN
ARGUMENT
Conservarea și reabilitarea patrimoniului construit în cadrul procesului de regenerare urbană a
orașelor istorice depinde în mare măsură de contextul cultural urban specific ce influențează evoluția
patrimoniului cultural construit. Pentru orașele istorice din Europa Centrală și de Est acest context
poartă amprenta transformărilor dramatice ale mediului urban din perioada regimului totalitar atât la
nivelul spațiului construit cât și la nivelul comportamentului urban, iar zona cea mai problematică
pentru procesul de regenerare urbană este zona centrală, marcată de dualitate datorită coexistenței
tensionate între vechiul nucleu, centrul istoric, și nucleul ”nou”, centrul civic (construit în perioada
comunistă, ca urmare a reformei administrative din anii ‘60).
Zona centrală constituie nucleul mediului urban format de-a lungul timpului, atât la nivelul
spațiului construit cât și la nivelul semnificației și identității, iar prezența celor două centre în cadrul
zonei centrale conturează contextul cultural al identității urbane post-socialiste unde amprenta
regimului totalitar asupra mediului construit devine element important de identitate a spațiului și
societății urbane post-socialiste și componentă definitorie a contextului cultural specific în care
evoluează patrimoniul cultural construit.
Plecând de la contextul cultural specific al orașelor istorice post-socialiste, prezenta lucrare
propune o nouă abordare a regenerării zonei centrale a orașelor istorice românești bazată pe
reabilitarea și valorificarea integrată a celor două nuclee ale zonei centrale –centrul civic și centrul
istoric – prin intermediul culturii. Lucrarea investighează rolul important al centrului civic în înțelegerea
contextului cultural urban post-socialist din orașele istorice românești și reprezintă o pledoarie pentru
asumarea atributelor sale identitare în cadrul procesului de regenerare urbană, propunând crearea
unui centru urban multifuncțional bazat pe reconcilierea relației centru civic-centru istoric la nivelul
spațiului public, atribuindu-i acestuia un rol de mediere atât la nivelul mediul construit cât și pentru
comportamentul urban.
Spațiul public preia și transformă semnificația și percepția asupra spațiului/mediului urban prin
modul în care influențează interacțiunea oamenilor cu mediul construit, iar transformarea spațiului
public este un pas important pentru crearea unei coerențe spațial-funcționale și la nivelul semnificației
în cadrul zonei centrale a orașelor istorice post-socialiste românești. În orașele istorice, unde
prezența patrimoniului cultural construit domină și condiționează evoluția zonei centrale urbane,
intervențiile bazate pe valorificarea patrimoniului și a contextului cultural complex, corelate cu acțiuni
de reactivare culturală a spațiului public, pot transforma și adapta semnificația și valoarea identitară a
centrului civic pentru a favoriza abordarea și valorificarea integrate a celor două centre și corelarea
acestora în cadrul unei zone centrale multifuncționale adaptate cerințelor contemporane.
Ca loc de manifestare al tuturor actorilor urbani, spațiul public este oglinda percepției și
transformărilor comportamentului urban, iar modul în care intervențiile de regenerare urbană reușesc
să valorifice rolul de mediere al spațiului public pentru relaționarea centrului civic cu centrul istoric
este important pentru dezvoltarea durabilă a orașelor istorice post-socialiste românești.
Obiectivele cercetării
Prezentul studiu urmărește aprofundarea problematicii regenerării urbane a orașelor istorice
post-socialiste românești, și are ca obiective principale fundamentarea necesității unei noi abordări a
intervențiilor de regenerare urbană în orașele istorice românești și identificarea unor noi direcții de
intervenție adaptate la contextul cultural post-socialist al acestor orașe.
Ca obiective secundare ale cercetării, studiul urmărește analiza contextului cultural al orașelor
istorice românești, identificarea caracteristicilor și tipologiei centrelor civice cu potențial pentru
valorificarea relației centru civic-centru istoric în cadrul procesului de regenerare urbană a acestor
orașe și analiza potențialului spațiului public (din centrele civice) pentru relaționarea eficientă a celor
două centre la nivelul zonei centrale a orașelor istorice românești.
Rezultate așteptate
Studiul urmărește definirea unei noi metode de abordare a strategiilor de intervenție în zonele
centrale din orașele istorice românești, bazată pe înțelegerea și valorificarea contextului social-
economic și cultural post-socialist național, care va contribui la implementarea cu succes a strategiilor
de regenerare urbană conform principiilor dezvoltării durabile a mediului urban.
Întrebări și ipoteze de lucru
Reconfigurarea urbană a orașelor istorice est-europene, în perioada regimului totalitar, a
transformat radical modul de funcționare a sistemului reprezentat de mediul urban, atât la nivel
funcțional și spațial, cât și la nivel social-economic și cultural (cu elemente comune pentru peisajul și
mediul urban al întregului spațiu fost socialist-comunist). Ca urmare, o strategie de regenerare a
acestui tip de orașe trebuie să ia în considerare acest aspect determinat al spațiului urban post-
socialist, pentru a asigura dezvoltarea durabilă și conservarea eficientă (și activă) a patrimoniului
cultural în contextul urban specific Europei Centrale și de Est.
În încercarea de a identifica oportunitățile și premisele regenerării urbane a orașelor istorice
românești se ridică o serie de întrebări ce conturează ipotezele de lucru:
1. Care sunt caracteristicile culturale la nivelul comportamentului urban în orașele istorice est-
europene? În ce măsură modul în care societatea contemporană își însușește acest spațiu
urban ”special” este manifestare a unei crize identitare? În ce măsură ”modelul” cultural
est-european este relevant pentru contextul regenerării prin cultură a orașelor istorice?
2. Relația centru civic - centru istoric: atu sau dezavantaj în contextul ”organismului” urban
complex al orașului istoric românesc? Care sunt premisele de dezvoltare ale orașului istoric
post-socialist în România?
3. Premise și direcții de regenerare urbană: în ce măsură dimensiunea culturală a intervențiilor
la scară urbană răspunde nevoilor societății contemporane în spațiul est-european, în speță
în România? Pot strategiile ce urmăresc promovarea valorilor culturale să rezolve parțial
criza identitară a societății urbane post-socialiste românești?
4. În ce măsură spațiul public devine element de legătură și spațiu de mediere a conflictului
social-cultural și spațial-funcțional dintre cele două centre ale orașelor istorice românești?
Este justificată intervenția asupra spațiului public ca un prim pas pentru remedierea
deficitului de imagine și semnificație a centrului civic, în relație cu centrul istoric? Care este
rolul pe care spațiul public îl joacă în stabilirea direcției de intervenție în zona centrală a
orașelor istorice românești?
Una din ipotezele de lucru este că una din trăsăturile importante ale orașelor istorice post-
socialiste din România este dualitatea (tensionată) a zonei centrale, determinată de coexistența în
relație conflictuală a două nuclee de centralitate, respectiv centrul istoric - vechiul nucleu în jurul căruia
s-a dezvoltat orașul tradițional - și centrul civic - centrul nou realizat în perioada regimului totalitar în
scopul afirmării puterii politice. Deși dualitatea zonei centrale nu este prezentă doar în cazul orașelor
istorice post-socialiste, modul în care se manifestă aceasta din punct de vedere al semnificației
culturale este relevant pentru procesul de regenerare urbană. Relația complexă dintre cele două
centre cu semnificații culturale distincte influențează atât evoluția orașului contemporan, cât și
contextul în care evoluează și trebuie protejat patrimoniul construit, ceea ce ridică problema adaptării
intervențiilor de regenerare urbană la contextul cultural al orașelor istorice post-socialiste.
Astfel, o nouă ipoteză ce se conturează prin aceste întrebări este aceea că strategiile de
regenerare urbană a orașelor istorice post-socialiste ar trebui să se bazeze atât pe reabilitarea și
valorificarea patrimoniului cultural (în speță valorificarea patrimoniului construit urban) cât și pe
valorificarea dimensiunii social-educative a culturii pentru a reintegra în viața orașului zone care suferă
din cauza semnificațiilor negative atribuite – este considerat relevant exemplul centrelor civice din
România al căror potențial considerabil nu este valorificat din cauza asocierii lor cu o perioadă istorică
traumatizantă pentru societatea urbană (în România și nu numai).
O altă ipoteză este aceea că spațiul public are un rol cultural major din punct de vedere al
transformării spațiului urban atât sub aspect spațial-funcțional cât și din punct de vedere al
semnificației culturale. Ca atare, reactivarea spațiului public ar trebui să ocupe un loc important în
cadrul intervențiilor de regenerare urbană a zonei centrale din orașele istorice românești.
METODE ȘI ETAPE DE CERCETARE
Metodologia utilizată în cadrul studiului are două componente complementare, cercetarea
bibliografică și cercetarea de teren, a căror pondere este inegală datorită numărului limitat de lucrări
științifice, studii, articole relevante pentru tema studiată. Cercetarea bibliografică s-a concentrat
asupra aspectelor determinante pentru contextul cultural european, cu precădere în zona Europei
Centrale și de Est, și pe teritoriul României. Caracterul interdisciplinar al temei de cercetare s-a
reflectat și asupra bibliografiei studiate, ce cuprinde lucrări din domenii precum arhitectură, urbanism,
sociologie, marketing. Din punct de vedere al cantității și calității informațiilor relevante pentru
desfășurarea studiului, din punct de vedere al documentării bibliografice, trebuie menționat faptul că
problema centrelor civice din orașe istorice nu face obiectul unor studii extensive, cu atât mai puțin
problema zonei centrale a orașelor istorice post-socialiste. Din acest motiv, prezentul studiu nu este
unul exhaustiv, abordarea temei depinzând de stadiul actual al cercetării în domeniu și de bibliografia
disponibilă. Astfel, cercetarea de teren în ceea ce privește contextul cultural național, și chiar aspecte
ale peisajului cultural urban din Europa Centrală și de Est a constituit un element important/esențial
al metodologiei de studiu, complementar cercetării bibliografice. Cercetarea de teren se bazează pe
observații directe, documentare fotografică, fișe documentare, analiză urbanistică (de tip Plan
Urbanistic Zonal, pentru studiul de caz) și propunere de anchetă sociologică (chestionar pentru studiul
de caz). Ancheta sociologică este doar schițată, având în vedere faptul că desfășurarea acesteia trebuie
coordonată de persoane de specialitate.
Definirea modelului metodologic și studiul de caz sunt componente ale metodologiei bazate pe
sinteza rezultatelor cercetării bibliografice și de teren, și au în vedere identificarea unor noi direcții de
abordare a regenerării urbane a orașelor istorice post-socialiste din România.
I. Cercetare bibliografică
Obiectiv: Stabilirea contextului pentru studiul și aplicarea modelului metodologic (”tema-cadru” a
intervenției)
Direcții de cercetare:
Investigarea direcțiilor contemporane de regenerare urbană durabilă a orașelor istorice în context
european.
Identificarea specificului cultural ce afectează și influențează intervențiile de regenerare urbană
prin cultură în cazul orașelor istorice post-socialiste din Europa.
Selecția cazuisticii relevante pentru reabilitarea culturală a orașelor istorice post-socialiste
românești – investigarea direcțiilor de regenerare urbană prin comparație și analiză a premiselor
și oportunităților de regenerare urbană în spațiul est-european.
Analiza premiselor de regenerare a orașelor istorice din România.
Surse
Pentru desfășurare studiului au fost considerate surse bibliografice primare și secundare,
tipărite și în format electronic, care acoperă o serie de arii problematice relevante pentru obiectul
cercetării.
Surse bibliografice primare:
articole reviste (Arhitectura, Urban Studies etc.), periodice
teze de doctorat – relevante pentru tema conservării patrimoniul din perspectiva
dezvoltării durabile
documente internaționale - carte, convenții, conferințe referitoare dezvoltarea durabilă
și la conservarea patrimoniului, a diversității culturale
standarde și reglementări naționale și locale (ex. Legea monumentelor istorice, Lista
Monumentelor Istorice, documentații P.U.G. P.U.Z. și P.I.D.U., strategii de dezvoltare
urbană elaborate de administrația publică locală etc.)
rapoarte de cercetare ale proiectelor și programelor pe tema conservării patrimoniul
cultural din perspectiva dezvoltării durabile (ex. SUIT, ECC, CHORUS etc.)
rapoarte ale proiectelor implementate de regenerare urbană a orașelor istorice
(ex. SUIT, ECC, CHORUS etc.)
Surse bibliografice secundare:
studii de sinteză ale unor proiecte implementate (ex. Labadi, S. - Evaluating the socio-
economic impacts of selected regenerated sites in Europe , Basset K. - Urban cultural
strategies and urban cultural regeneration: a case study and a critique)
analize ale conceptelor studiate, bazate pe lucrări de specialitate (ex. Rodwell D. -
Conservation and Sustainability in Historic Cities, Stanilov K. (ed.) - The Post-Socialist City.
Urban Form and Space Transformations in Central and Eastern Europe after Socialism etc.)
Pentru analiza conceptelor ce stau la baza intervențiilor asupra orașelor istorice sunt considerate
de importanță majoră documentele internaționale care se adresează problemelor patrimoniului
construit (urban) și ale regenerării urbane a orașelor istorice, și adaptarea reglementărilor naționale la
principiile și recomandările documentelor internaționale.
Cercetarea s-a făcut în baza analizei literaturii de specialitate (articole și volume tipărite) din
domenii precum conservarea și reabilitarea patrimoniului construit, urbanism – planificare, politici,
management urban -, antropologie culturală, sociologie, arhitectură. S-au consultat și analizat
documente – rapoarte, analize, statistici - ale proiectelor culturale recent implementate în orașe
istorice considerate relevante pentru tema studiului. Pentru extragerea informațiilor relevante pentru
studiul proiectelor culturale deja implementate au fost accesate site-urile internet ale unor organisme
și organizații naționale și internaționale cum ar fi UNESCO, ICOMOS, European Council, URBACT,
INTERREG, Ministerul Culturii etc.
II. Cercetare de teren
Obiectiv: identificarea elementelor importante pentru stabilirea direcțiilor de abordare a intervențiilor
de reabilitare culturală a centrelor civice în orașe istorice românești (selectate)
Direcții de cercetare:
Identificarea tipologiei relației centru civic-centru istoric la nivelul zonei centrale în orașe istorice
românești (selectate)
Identificarea direcțiilor actuale de dezvoltare a mediului urban în orașele istorice românești
(selectate)
Identificarea disfuncțiilor mediului urban la nivelul zonei centrale, atât din punct de vedere spațial-
funcțional cât și din punct de vedere cultural
Cercetarea de teren s-a bazat pe observații directe, documentare fotografică, analiza
documentațiilor de urbanism disponibile (online, sau pe suport tipărit), interviuri și a urmărit
identificarea caracteristicilor contextului cultural urban al orașelor istorice românești și identificarea
unor trăsături tipologice relevante pentru abordarea integrată a celor două nuclee din zona centrală.
III. Definirea “modelului” metodologic
Obiectiv: Stabilirea direcțiilor strategice compatibile cu mediul urban românesc.
Stabilirea unui model de analiză multicriterială a contextului cultural complex din zona centrală a
orașelor istorice românești
Identificarea unor direcții de acțiune din punct de vedere al intervențiilor de reabilitare culturală a
centrelor civice în contextul regenerării urbane a orașelor istorice românești
Elaborarea modelul metodologic se bazează pe analiza multicriterială a contextului cultural al
orașelor istorice românești, concretizat sub forma unor fișe analitice (tip) care evidențiază
problematica centrului civic în raport cu centrul istoric. Aceste fișe aplicate unor cazuri concrete,
comparate, au identificat probleme comune ale orașelor istorice post-socialiste românești și au
indicat posibile direcții de acțiune în cadrul procesului de regenerare urbană prin cultură. Modelul
metodologic propus conține atât analiza multicriterială, (bazată pe fișe analitice, fișe de intervenție,
analiză urbanistică de detaliu, anchetă sociologică) cât și schema de intervenție asupra spațiului public
(ce are rolul de suport pilot pentru intervenție) din perspectiva strategiei, metodei de finanțare și a
programului de reactivare. Prin aplicarea în teren a modelului propus se evidențiază noi direcții de
abordare integrată a procesului de regenerare urbană a orașelor istorice românești punând accent pe
valorificarea centrului civic și a relației centru civic – centru istoric.
IV. Studiu de caz
Obiectiv: Verificarea și corectarea “modelului” metodologic prin aplicare la caz concret - reabilitarea
centrului civic din Sibiu.
Aplicarea modelului metodologic în cazul orașului Sibiu are menirea de a verifica viabilitatea noii
abordări în contextul dificil al unui oraș unde reabilitarea centrului istoric s-a făcut pe baza unor
intervenții de regenerare prin cultură și unde sub-utilizarea și neglijarea centrului civic generează
disfuncții importante la nivelul zonei centrale.
V. Formularea concluziilor în raport cu rezultatele așteptate
Obiectiv: Propunerea unui nou mod de abordare a intervențiilor asupra zonei urbane centrale în cadrul
strategiilor de intervenție eficiente și sustenabile pentru valorificarea patrimoniului cultural în
contextul specific post-socialist al orașelor istorice românești.
STRUCTURA LUCRĂRII
Cele cinci capitole ce constituie structura lucrării, în afara introducerii, urmăresc și analizează
problematica orașelor istorice românești pentru a identifica noi direcții de abordare a regenerării
urbane, după cum urmează:
Conturarea imaginii de ansamblu asupra problematicii orașelor istorice europene
Capitolul 1 oferă o privire de ansamblu atât asupra contextului urban cultural european, marcat de
amprenta ideologiei politice asupra mediului construit dar și de evoluția conceptului de
patrimoniu, cât și asupra tipologiei intervențiilor contemporane asupra mediului construit
în orașele istorice. Sunt subliniate în acest capitol problemele de reabilitare și premisele
de dezvoltare ale orașelor istorice europene din punct de vedere al influenței perioadei
regimului totalitar asupra mediului construit.
Analiza peisajului urban românesc din perspectiva contextului cultural post-socialist
Capitolul 2 analizează contextul urban al zonei centrale din orașele istorice românești, din punct de
vedere al evoluției relației centru istoric-centru civic și sub aspectul influenței acestei
relații asupra dezvoltării mediului construit la nivelul planificării urbane.
Capitolul 3 urmărește stabilirea unor direcții de acțiune adaptate contextului urban al zonei centrale
din orașe istorice românești, determinat de relația centru civic-centru istoric, din
perspectiva reactivării spațiului public ca element central cu rol de mediere al acestei
relații și cu rol de interfață între mediul construit și societate, în cadrul reabilitării culturale
a centrelor civice (și în cadrul procesului de regenerare urbană.)
Identificarea un nou mod de abordare a regenerării urbane a orașelor istorice românești, adaptat
contextului cultural post-socialist.
Capitolul 4 aprofundează conceptul culturii în contextul mediului construit din orașele istorice post-
socialiste pentru a demonstra necesitatea adaptării strategiilor de intervenție la peisajul
cultural urban din perspectiva considerării mediului construit ca manifestare a culturii
unei societăți/comunități. Sub acest aspect, este subliniat rolul cultural al centrului civic
în ipostaza de componentă importantă a contextului urban (post-socialist) în care este
conservat și evoluează patrimoniul construit, ipostază care impune adaptarea strategiilor
de intervenție la specificul orașelor istorice românești și se accentuează potențialul
rolului de mediere al spațiul public în cadrul reconcilierii relației centru civic-centru istoric.
Capitolul 5 este dedicat formulării concluziilor cercetării precum și stabilirii unor direcții viitoare de
cercetare.
CONCLUZII
Subiectul regenerării urbane a orașelor istorice în contextul dezvoltării durabile ridică probleme
complexe legate de constrângerile social-economice și peisajul cultural special al spațiului urban post-
socialist. Aceste probleme sunt vizibile și pregnante mai ales în zona centrală a spațiului urban, acolo
unde patrimoniul construit și expresia construită a fostului regim totalitar generează conflict la nivelul
percepției spațiale și nu numai, iar reconcilierea celor două centre impune reconsiderarea zonei
centrale ca parte a unui organism urban complex, în care componentele sale, relațiile interne și
relațiile/schimburile cu orașul sunt vitale pentru evoluția mediului urban. Un centru urban
multifuncțional presupune adaptarea mediului construit la noile cerințe ale societății contemporane,
însă constrângerile generate de prezența patrimoniului construit ce trebuie protejat dar și integrat în
sistemul urban limitează variantele de evoluție și dezvoltare a zonei centrale în această direcție.
Avantajul orașelor istorice post-socialiste sub acest aspect este prezența unei rezerve spațial-
funcționale în apropierea centrului istoric (dominat de prezența patrimoniului construit), în zona
centrală a orașului - care, prin definiție, presupune aglomerări și conflicte spațial-funcționale -, sub
forma centrului civic. Contrastul dintre țesutul urban tradițional prezent la nivelul centrului istoric și
amploarea monumentală a centrului civic, unde se găsesc în general funcțiuni publice majore, poate
deveni avantajul unei zone centrale complexe, în care apar noi posibilități de rezolvare a
incompatibilității la nivel funcțional sau spațial între nevoile societății contemporane și patrimoniul
construit.
Apariția centrelor civice în peisajul urban al centrelor istorice este un element frecvent întâlnit
în spațiul Europei Centrale și de Est, și reprezintă o sincopă în evoluția mediului urban la nivelul zonei
centrale. Din acest motiv, dualitatea este caracteristica funcțional-spațială problematică a zonei
centrale din orașele istorice post-socialiste, un aspect adesea ignorat în cadrul strategiilor și politicilor
actuale de dezvoltare urbană. Prezența centrului civic este unul din motivele pentru care patrimoniul
construit s-a degradat în multe din orașele post-socialiste, dar este și motivul pentru care centrele
istorice și-au regăsit valoarea identitară după căderea regimului totalitar: orientarea către conservarea
și valorificarea patrimoniului se datorează și faptului că centrul nou, centrul civic, reprezintă memoria
palpabilă a unei perioade traumatizante, în contrast cu patrimoniul construit, care este asociat imaginii
perioadei ante-comuniste. Din relația contrastantă între centrul civic și centrul istoric, atât la nivelul
limbajului urbanistic-arhitectural, cât și la nivel spațial-funcțional, patrimoniul construit a câștigat
recunoașterea valorii culturale, economice și identitare prin raportarea la ”lipsa valorilor” centrului
civic.
Deși tendința actuală în strategiile de regenerare urbană a orașelor istorice pune accentul pe
valoarea social-economică a patrimoniului cultural, conservarea și reabilitarea centrelor istorice a
căpătat amploare fără să îndeplinească, la nivel global, o cerință programatică, ci ca răspuns la nevoile
societății contemporane. Protecția, conservarea și valorificarea patrimoniului a devenit importantă
pentru evoluția mediului urban pe măsură ce societatea contemporană a devenit ”victima” globalizării
și a evoluției tehnologice, iar evoluția conceptului de patrimoniu demonstrează modul în care
patrimoniul construit a devenit un element important al evoluției mediului urban. Astfel, patrimoniul
construit a depășit statutul (static) de muzeu, păstrător al memoriei și identității societății și a devenit
un element dinamic al organismului urban, de a cărui transformare depinde evoluția orașului și a
comunității. În acest context, centrul istoric devine nucleul mediului urban atât la nivelul semnificației
și identității comunității cât și la nivel social, economic și cultural-artistic, iar strategiile de regenerare
urbană a orașelor istorice iau în considerare potențialul de motor de dezvoltare economică a
patrimoniului construit, respectiv a centrului istoric. Însă potențialul patrimoniului este subordonat
limitărilor fizice, funcțional-spațiale pe care le impune (re-)folosirea unor structuri arhitecturale și
urbane vechi. Patrimoniul construit trebuie de cele mai multe ori adaptat la nevoile și cerințele
contemporane fără a face compromis în ceea ce privește protejarea și conservarea valorii culturale. În
aceste condiții devine esențial sistemul de relații din interiorul centrului istoric și sistemul de relații
dintre centrul istoric și oraș, pentru a asigura o funcționarea zonei centrale ca element important al
organismului urban.
O privire asupra contextului cultural ce caracterizează spațiul urban al orașelor istorice post-
socialiste de pe teritoriul Europei Centrale și de Est este punctul de pornire pentru stabilirea
perspectivei de studiu asupra zonei centrale a orașelor istorice românești, unde relația dintre centrul
istoric1 și centrul civic2 a afectat în trecut și influențează în prezent evoluția mediului urban. Analiza
evoluției și statutului actual al patrimoniului construit din orașele istorice oferă o imagine de ansamblu
asupra contextului urban în care s-a constituit centrul civic în perioada regimului totalitar. De
asemenea, analiza comparativă a contextului urban din zonele centrale ale orașelor istorice cu statut
de reședință de județ, unde complexitatea centrului civic oferă mai multă flexibilitate din punct de
vedere al potențialului de reabilitare a centrului civic și de dezvoltare a zonei centrale sub raportul
relaționării centrului istoric cu centrul civic, evidențiază elemente definitorii ale spațiului urban central
unde relația dintre cele două centre (civic și istoric) este influențată de poziția geografică în raport cu
lanțul carpatic, de vechimea patrimoniului construit, de gradul de conservare al acestuia. Sunt astfel
selectate cazurile relevante din punct de vedere al varietății tipologice pentru studiul Analiza
contextului urban la nivelul zonei centrale a orașelor selectate a relevat o serie de disfuncții ale
mediului construit atât la nivelul stării fizice cât și din punct de vedere al modului actual de utilizare a
spațiului urban raportat la aspecte funcționale, economice și culturale, ca efect al dualității pe care
relația între centrul civic și centrul istoric o generează în zona centrală. Dezvoltarea actuală a zonei
centrale a orașelor istorice este influențată major de recunoașterea valorii culturale a patrimoniului
construit, tendință materializată prin reabilitarea și promovarea centrului istoric atât ca resursă
culturală cât și ca resursă turistică și economică. Transferul de centralitate între centrul civic și centrul
istoric are influență pozitivă asupra patrimoniului construit din punct de vedere al conservării și
reabilitării acestuia, însă are și rolul de a evidenția limitările pe care patrimoniul construit le are din
punct de vedere al adaptării la modul de viață contemporan și la cerințele și nevoile societății
contemporane.
Datorită contextului cultural și economic, rolul administrației publice în procesul de regenerare
urbană a orașelor istorice este major din punct de vedere al stabilirii direcției de dezvoltare a mediului
urban și al planificării strategice, chiar în lipsa unei strategii naționale de dezvoltare. Tocmai influenței
majore pe care actorii urbani publici o au în cadrul procesului de regenerare urbană intervențiile
actuale asupra mediului construit din zona centrală sunt orientate preponderent asupra spațiului
public din zona centrală, ceea ce indică importanța pe care spațiul public o are pentru evoluția orașului.
Sub aspect cultural, relația dintre cele două centre subliniază criza identitară a societății și
modul în care mediul construit ca manifestare a identității și memoriei colective influențează percepția
și modul de utilizare a spațiului urban. Prin analiza acestei relații s-a urmărit determinarea importanței
pe care contextul cultural urban din zona centrală a orașelor istorice românești post-socialiste o au din
punct de vedere al dezvoltării mediului urban în acord cu principiile dezvoltării durabile și ale
conservării active. Prezența centrului civic în zona centrală devine astfel, din perspectiva antropologică
a culturii considerate ca mod de viață, parte importantă și determinantă a peisajului cultural în care
patrimoniul construit trebuie conservat și reabilitat, ceea ce impune relaționarea spațial-funcțională a
celor două centre pentru a conserva și valorifica toate aspectele contextului cultural specific orașelor
istorice post-comuniste românești. Din perspectiva dezvoltării durabile, centrul civic devine resursă
importantă pentru extinderea și completarea centrului istoric, considerat resursă sensibilă și
neregenerabilă, iar din punct de vedere al conservării active, dezvoltarea zonei centrale prin
optimizarea și valorificarea relației centru civic-centru istoric este atitudinea considerată oportună
pentru a conserva contextul cultural urban complex în care a evoluat patrimoniul construit urban
românesc.
Zona centrală este zona unde se concentrează majoritatea elementelor vieții publice – funcțiuni
spații și sistem de relații - și unde converg activitățile tuturor actorilor urbani. În calitate de scenă a
vieții publice și element important al peisajului cultural urban, spațiul public devine elementul central
al reabilitării culturale a centrului civic în contextul optimizării și valorificării relației centru civic-centru
istoric în cadrul procesului de regenerare urbană. Astfel, reabilitarea culturală a centrului civic este un
proces complex care presupune atât reabilitarea fizică și reconversia funcțională (acolo unde este
cazul) a clădirilor din centrul civic cât și remodelarea și transformarea spațiului public pentru a
răspunde nevoilor societății contemporane și pentru a crea continuitate și armonie la nivelul peisajului
cultural urban. Având în vedere faptul că o parte din clădirile centrului civic și-au păstrat funcțiunea și
influențează activ spațiul public, generând zone de interes funcțional și repere urbane, intervențiile
trebuie să se concentreze asupra spațiului public pentru a crea infrastructura culturală necesară
relaționării spațial-funcționale a celor două centre.
Din punct de vedere al optimizării și valorificării relației centru civic-centru istoric în cadrul
procesului de regenerare urbană prin cultură, spațiul public devine elementul de mediere a
disfuncțiilor generate la nivelul spațiului urban de dualitatea – funcțională, spațială și de semnificație
culturală – zonei centrale, în acest context intervențiile de reactivare a spațiului public având rolul de
a optimiza legătura între cele două centre prin realizarea unor trasee, repere și destinații pentru
activitățile culturale – interacțiuni sociale, manifestări cultural-artistice etc. – menite să transforme din
punct de vedere al semnificației culturale relația centru civic-centru istoric pentru a crea astfel o zonă
centrală multifuncțională și omogenă la nivel spațial-funcțional. Din acest punct de vedere este
importantă identificarea reperelor pe care clădirile centrului civic le generează la nivelul spațiului
public, spațiile publice ample ce pot găzdui activități culturale complementare celor găzduite de
centrele istorice și posibilele trasee prin care se poate realiza conectarea celor două centre. În acest
context, transformarea spațiului public central trebuie să genereze o infrastructură pietonală adecvată
desfășurării vieții publice și activităților culturale. Conformarea spațiului public sub forma unei rețele
de piețe publice conectate prin trasee pietonale prin reorganizarea circulațiilor carosabile și a acceselor
în spațiul public este direcția de intervenție pe care o indică rezultatele analizei spațial-funcționale și
la nivelul semnificației culturale a orașelor studiate, în concordanță cu direcțiile europene de
regenerare urbană, în care transformarea spațiului public central în zonă pietonală destinată
desfășurării vieții publice ocupă un loc important în cadrul intervențiilor de regenerare a zonei urbane
centrale. Analiza relației centru civic-centru istoric a scos în evidență varietatea tipologiei spațial-
funcționale a contextului
Rezolvarea relației centru civic-centru istoric prin remodelarea și reactivarea spațiului public se
impune mai ales în cazul orașelor intracarpatice, unde spațiul public din centrele istorice bine
conservate și cu țesut construit dens și omogen limitează posibilitățile de acces, extindere și
transformare a fondului construit dar și natura activităților pe care le poate găzdui, creând astfel
oportunitate majoră pentru utilizarea spațiului public din centrul civic în interiorul unei rețele de trasee
și destinații de desfășurare a activităților culturale pentru a susține astfel reabilitarea culturală a
centrului civic și funcționarea celor două centre în relație de complementaritate spațial-funcțională,
prin valorificarea peisajului cultural urban post-comunist.
Reactivarea culturală a spațiului public din zona centrală ca element de mediere al acestei relații
răspunde unei nevoi culturale specifice pentru spațiul Europei Centrale și de Est în contextul cultural
al orașelor istorice post-socialiste, iar caracterul flexibil al rețelei ca sistem organizare și conectare a
spațiilor publice are avantajul adaptabilității la varietatea tipologică a relațiilor centru civic-centru
istoric din interiorul zonei centrale a orașelor istorice românești.
Rezultatele așteptate, definite în tema cercetării, au fost atinse, analiza contextului cultural
urban post-socialist specific orașelor istorice românești oferind o privire de ansamblu asupra
caracteristicilor mediului urban relevante pentru procesul de regenerare urbană. În acest context,
prezenta lucrare propune o nouă abordare a intervențiilor de regenerare urbană în zona centrală a
orașelor istorice bazată pe reabilitarea și valorificarea integrate a celor două nuclee urbane în cadrul
unui centru urban multifuncțional, unde spațiul public devine elementul de mediere și spațiul de
transformare a semnificației culturale a mediului urban.
Principalele contribuții ale cercetării sunt :
• evidențierea caracteristicilor contextului cultural post-socialist ca factor determinant al evoluției
mediului urban contemporan, cu un rol important în cadrul procesului de regenerare urbană a
orașelor istorice din România și din Europa Centrală și de Est
• evidențierea potențialului centrului civic din zona centrală a orașelor istorice românești ca resursă
spațial-funcțională importantă pentru dezvoltarea durabilă și regenerarea mediului urban post-
socialist românesc; demonstrarea importanței pe care relația centru civic - centru istoric o are
pentru dezvoltarea unui centru urban multifuncțional adaptat nevoilor societății contemporane
• introducerea unui nou concept – reabilitarea culturală ca reabilitare a culturii prin cultură – și
conturarea direcțiilor majore ale unei abordări a regenerării urbane a orașelor istorice românești
bazată pe valorificarea contextului cultural post-socialist
• propunerea unei metode de analiză și sinteză a caracteristicilor zonei centrale din orașele post-
socialiste românești, cu rol operațional în cadrul intervențiilor de tipul celor preconizate
• propunerea unei noi modalități de valorificare a centrelor civice din orașele istorice românești prin
reabilitarea lor culturală și reactivarea spațiului public în cadrul relației centru civic-centru istoric
Problematica contextului cultural post-socialist în cadrul căruia centrul civic este parte integrantă
a contextului urban în care evoluează și trebuie conservat patrimoniul construit este încă insuficient
studiată, ceea ce creează premisele pentru numeroase direcții viitoare de cercetare. Printre cele
considerate importante pentru o abordare eficientă și coerentă a regenerării urbane a orașelor istorice
conform principiilor dezvoltării durabile se numără:
• studiu privind modul în care a evoluat la nivel spațial, funcțional și al semnificației culturale
zona centrală a orașelor istorice în perioada regimului totalitar pe teritoriul Europei Centrale
și de Est
• studiu privind statutul spațiului public, comportamentul locuitorilor în spațiul public post-
socialist și modul în care este influențat de materialele și mobilierul folosit pentru amenajarea
spațiului public
• studiu privind reconversia funcțională a clădirilor centrelor civice din orașele istorice
românești pentru a valorifica relația centru civic-centru istoric în cadrul unei zone centrale
multifuncționale
CUVINTE CHEIE: REABILITARE CULLTURALĂ, CONTEXT CULTURAL URBAN POST-SOCIALIST, CENTRU
CIVIC, RELATIA CENTRU CIVIC – CENTRU ISTORIC, REACTIVAREA SPATIULUI PUBLIC
1 Centrul istoric fiind definit în cadrul lucrării ca nucleu istoric al mediului urban, clasat ca rezervație de arhitectură în Lista Monumentelor Istorice
2 În lucrare, centrul civic este definit ca fiind complexul arhitectural-urbanistic realizat în perioada regimului comunist, caracterizat prin prezența unor clădiri cu funcțiuni publice majore grupate în zona centrală a orașului, și însoțite de spații publice ample sub formă de piețe publice destinate demonstrațiilor populare.