red-religie.ro · web view„un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său:...

11
IX U 4 a conceptului de libertate în viața tânărului creștin prin formarea deprinderii de a f BUCURIE ȘI RESPONSABILITATE ÎN RELAȚIILE DINTRE TINERI AUTOR: Prof. PLEȘCA DANIELA, COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, IAȘI https://forms.gle/apLcrH6DdjfgcuT49 PROVOCAREA: De ce își dorește omul să fie liber? TIMP NECESAR: 50 minute REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII: CUNOȘTINȚE ABILITĂȚI ATITUDINI Elevii definesc noțiunile de libertate, bucurie și responsabilitate; Elevii argumentează, cu citate biblice și patristice, importanța bucuriei, libertății și responsabilității, ca valori umane, fundamentale în creștinism; Elevii identifică în viața cotidiană, în relațiile dintre tineri, legătura dintre bucurie, libertate și responsabilitate; Elevii exersează abilități de lucru în echipă și de prezentare orală; Elevii se implică activ și constructiv în sarcinile primite, manifestând interes pentru aprofundarea cunoștințelor moral- religioase; Elevii manifestă o atitudine pozitivă față de colegii lor, respectându-le opiniile.

Upload: others

Post on 24-Jan-2021

1 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

(IXU 4Scopul lecției: Aprofundarea conceptului de libertate în viața tânărului creștin prin formarea deprinderii de a fi responsabil în alegerea opțiunilorBUCURIE ȘI RESPONSABILITATE ÎN RELAȚIILE DINTRE TINERI)

AUTOR: Prof. PLEȘCA DANIELA, COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, IAȘI

https://forms.gle/apLcrH6DdjfgcuT49

PROVOCAREA: De ce își dorește omul să fie liber?

TIMP NECESAR: 50 minute

REZULTATELE ÎNVĂȚĂRII:

CUNOȘTINȚE

ABILITĂȚI

ATITUDINI

· Elevii definesc noțiunile de libertate, bucurie și responsabilitate;

· Elevii argumentează, cu citate biblice și patristice, importanța bucuriei, libertății și responsabilității, ca valori umane, fundamentale în creștinism;

· Elevii identifică în viața cotidiană, în relațiile dintre tineri, legătura dintre bucurie, libertate și responsabilitate;

· Elevii exersează abilităţi de lucru în echipă şi de prezentare orală;

· Elevii se implică activ și constructiv în sarcinile primite, manifestând interes pentru aprofundarea cunoștințelor moral-religioase;

· Elevii manifestă o atitudine pozitivă față de colegii lor, respectându-le opiniile.

CONCEPTE CHEIE: tinerețe, bucurie, libertate, responsabilitate, Dumnezeu

RESURSE UTILIZATE PENTRU DOCUMENTARE:

Resurse bibliografice:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982.

1. Lanțul drogurilor, Ediție îngrijită de Danion Vasile, Editura Cartea Românească, Editura Egumenița, Galați, 2004.

1. Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2000.

1. Mladin, N., Teologia Morala Ortodoxă, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.

1. Opriş, Dorin şi Monica, Metode active de predare-învăţare, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2006.

1. Opriș, Dorin; Opriș Monica, Prevenirea HIV/SIDA și a violenței în familie, IOCC, București, 2006.

1. Plămădeală, Antonie, Tâlcuri noi la texte vechi, Sibiu, 1989.

1. Stăniloae, Dumitru, Mica dogmatică vorbită, Editura Desis, Bucureşti, 2000.

1. Stoian, Ion, Dicţionar religios, Editura Garamond, Bucureşti, 1994.

1. Şebu, Sebastian; Opriş M.; Opriş D., Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2017.

Resurse on-line:

https://soundcloud.com/user-160443560/imnul-ito2017-tanarul-in-cautarea-libertatii

ACTIVITĂȚILE PROPUSE

1. MOMENT ORGANIZATORIC

RESURSE NECESARE (2 minute):

DESCRIEREA DEMERSULUI:

Salutul

Rugăciunea Împărate ceresc

Managementul clasei

Notarea absențelor

2. EXPERIENȚA DIRECTĂ

RESURSE NECESARE (6 minute; materiale/mijloace didactice: videoproiector, fișe de lucru) DESCRIEREA DEMERSULUI:

Ascultați împreună cu elevii Imnul ITO 2017 – Tânărul în căutarea libertății - https://soundcloud.com/user-160443560/imnul-ito2017-tanarul-in-cautarea-libertatii

(puteți să le oferiți și textul scris - Anexa 1) și rugați-i să identifice cuvintele cheie din text (tinerețe, bucurie, libertate, responsabilitate, Dumnezeu).

3. REFLECȚIA

RESURSE NECESARE (10 minute)

DESCRIEREA DEMERSULUI:

După audierea Imnului, discutați cu elevii despre mesajul textului, folosind următoarele întrebări:

· Ce v-a transmis acest imn?

· De ce își dorește omul, în general, un tânăr, în special, să fie liber?

· Cum trebuie înțeleasă libertatea?

· Ce legătură există între Dumnezeu și libertatea omului?

· Un tânăr creștin poate fi liber? Argumentați?

· Care sunt bucuriile pe care le poate trăi un tânăr fără a avea consecințe negative asupra sa sau a celorlalți?

4. GENERALIZAREA

RESURSE NECESARE (20 minute; materiale/mijloace didactice: tablete, internet)

DESCRIEREA DEMERSULUI:

Prezentați-le elevilor titlul lecției: Bucurie și responsabilitate în relațiile dintre tineri și ce competențe v-ați dori să atingeți pe parcursul ei.

La etapa de generalizare, puteți să alegeți una din cele două variante:

Varianta 1:

Pentru a înțelege mai bine faptul că, din punct de vedere creștin, omul este o ființă liberă în a trăi responsabil și a se bucura de tot ce-i oferă viața, aduceți în discuție câteva citate biblice, patristice și din literatura universală:

„Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră...»” (Facere 1, 26);

· Care este chipul lui Dumnezeu în om?

Chipul lui Dumnezeu în om: rațiunea, voința liberă și sentimentele. Dumnezeu l-a creat pe om liber să ajungă la asemănarea cu El, prin propria voință.

„A dat, apoi, Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: «Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»” (Facere 2, 16-17);

· A mâncat Adam din pomul cunoștinței binelui și răului? De ce?

· I-a spus Dumnezeu ce se va întâmpla dacă va mânca din acel pom?

· Cum explicați alegerea făcută de Adam?

Dumnezeu îi dă omului un sfat, fără să-l constrângă, arătându-i și consecințele pe care le va suporta dacă nu va ține cont de acest sfat. Omul, folosindu-și libertatea, încalcă sfatul și suportă consecințele, regretând că nu a fost mai responsabil. Bucuria de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului s-a transformat în suferință și durere.

„Iată, Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul... Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deuteronom 30, 15, 19);

„Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

· Viața presupune o sumă de alegeri. De ce credeți că ar trebui să ținem cont atunci când facem aceste alegeri?

Din ambele citate deducem că Dumnezeu vrea binele omului, lansează o chemare către acesta, dar așteaptă ca omul să răspundă în mod liber și conștient acestei chemări.

„Oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri, în schimb li s-au împuținat bucuriile.”

(Feodor M. Dostoievski)

„Sufletul care a fost atins de iubirea de Dumnezeu mereu se bucură, este vesel, saltă și dansează fiindcă se odihnește în iubirea Domnului, precum se odihnește călătorul lângă izvor. Nimic din necazurile lumii nu poate tulbura liniștea și pacea lui și nici nu-i poate lua bucuria și fericirea în care se află.”

(Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina)

„Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla.”

(Sfântul Paisie Aghioritul)

· În ce constă adevărata bucurie?

· Cum o putem dobândi și păstra?

Bucuria este o consecință a faptelor noastre libere. Dacă ne rezumăm doar la satisfacerea plăcerilor materiale, trupești, vom avea parte de o bucurie vremelnică, de o iluzie menită să ne sustragă de la adevăratele bucurii.

Adevărata bucurie poate fi trăită și se poate împlini doar ducând o viață bineplăcută lui Dumnezeu. Aceasta presupune responsabilitate, adică asumarea de către fiecare a urmărilor propriilor sale acțiuni.

Concluzie (se poate nota în caiete):

După modelul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, creştinii trebuie să ofere exemple de moralitate şi demnitate în trăirea libertăţii, pe care au primit-o în momentul creaţiei. Libertatea şi responsabilitatea sunt căi spre desăvârşire, spre cunoaşterea lui Dumnezeu, care dau sens vieţii.

5. TRANSFERUL

RESURSE NECESARE (10 minute; materiale/mijloace didactice: tablete, internet)

DESCRIEREA DEMERSULUI:

Solicitați elevilor să prezinte situații concrete de manifestare a bucuriei, libertății și responsabilității, pornind de la citatele de mai jos:

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Corinteni 6, 12);

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Matei 16, 24);

„Iubește și fă ce vrei!” (Fericitul Augustin)

„Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).

Dacă timpul vă permite, puteți cere elevilor să rezolve exercițiul de mai jos:

https://wordwall.net/ro/resource/6073483

6. ÎNCHEIEREA LECȚIEI

RESURSE NECESARE (2 minute):

DESCRIEREA DEMERSULUI:

Rugăciunea Cuvine-se cu adevărat

Salutul

ANEXE PENTRU ELEVI

Anexa 1

Versurile imnului Tânărul în căutarea libertății:

Sunt tânăr și-aș vrea să înving tot ce-i moarteSă-nvăț să iubesc, să mă bucur, să zbor.Se aude în mine o chemare, o șoaptă:„Ești născut să devii… nemuritor!“

S-ascund în noi doruri,Căutări nerostiteȘi-un plâns ce-i neplâns,Neputință și strigătȘi-aș vrea să fiu liberȘi nu știu ce-nseamnăÎncerc să mă lupt,Dar ei mă condamnă.

Refren:Doamne, uită-te la noiȘi ne scoate la lumină,Ne deschide către zoriiLumii celei fără vină!

Să fiu liber să iert,Și să spun „mulțumesc!“Să fiu darnic și bunȘi să pot să iubesc.Să fiu liber de mine,Liber de „eu“,Să fiu liber s-aduc bucurie,Și mamei și tatei și fratelui meu.Sunt tânăr și-aș vrea să înving tot ce-i moarteSă-nvăț să iubesc, să mă bucur, să zbor.Se aude în mine o chemare, o șoaptă:„Ești născut să devii… nemuritor!“

Refren:Doamne, uită-te la noiȘi ne scoate la lumină,Ne deschide către zoriiLumii celei fără vină!

GENERALIZAREA

RESURSE NECESARE (20 minute; materiale/mijloace didactice: coli de hârtie, flipchart, instrumente de scris, tablete, internet)

DESCRIEREA DEMERSULUI:

Varianta 2:

Împărțiți elevii în trei grupe și oferiți fiecărei grupe câte un studiu de caz, cu cerințele corespunzătoare, pe care le vor discuta, mai întâi, în cadrul grupei. (Anexa 2)

După 10 minute, solicitați ca un reprezentant/elev de la fiecare grupă să prezinte, succint, cazul pe care l-au avut de analizat și concluziile la care au ajuns, în cadrul grupei.

Puteți să completați dezbaterea cazurilor cu întrebări suplimentare:

· Ce căutau/își doreau Sorin, din primul caz și tânărul din Pilda fiului risipitor?

· De ce starea în care au ajuns la un moment dat nu le-a adus bucurie/mulțumire sufletească?

· În ce măsură găsim responsabilitate în alegerile făcute, în mod liber, de către ei?

· De ce Dan, din al doilea caz, nu cedează la presiunile făcute de colegii săi?

· Poate exista bucurie în relația dintre un băiat și o fată, aflați la vârsta adolescenței, și fără a avea relații intime?

· Unde își găsește adevărata bucurie tânărul din Pilda fiului risipitor?

· Cum ajunge la aceasta?

Concluzie (se poate nota în caiete): Adevărata bucurie pe care o putem trăi în această viață, în relațiile noastre cu ceilalți, se bazează pe relația liberă și responsabilă pe care o avem cu Dumnezeu.

Dacă timpul vă permite, puteți să solicitați elevilor, tot împărțiți în cele trei grupe, să adauge cuvinte, expresii, citate, care să aibă legătură cu cele trei cuvinte cheie: bucurie, libertate, responsabilitate, în aplicația de mai jos.

https://voicethread.com/share/15998524/

Anexa 2

Studiul de caz 1:

Are 19 ani, este din Bucureşti şi îl cheamă Sorin. La 16 ani şi-a făcut prima injecţie cu heroină. Curiozitate, anturaj, teribilism?... Din toate câte ceva.

“Am început să-mi fac zilnic heroină, apoi de mai multe ori pe zi. Nu mai cumpăram nimic, nu mai voiam nimic, toţi banii pe care-i strângeam se duceau la traficanţi. Am dus-o aşa până în vară, când mi-am dat seama că nu mai puteam continua în halul acela. Părinţii încă nu aflaseră, dar s-a prins dirigintele meu. A vrut să le spună părinţilor, dar l-am implorat să nu o facă, nu avea rost, mai ales că mama e bolnavă de hipertensiune. I-am promis că mă duc singur la dezintoxicare. M-a înţeles şi m-a crezut.

Într-adevăr, în vară m-am dus singur la dezintoxicare. Ştiam foarte multe despre tratamentul cu metadonă, de la ceilalţi toxicomani. Aşa că m-am dus de bună voie. Doctorul nu a vrut să mă primească de la început, spunea că trebuie să vin cu părinţii. I-am explicat că nu pot, că ei nu ştiu, m-am certat cu el, am plâns şi până la urmă m-a primit. Practic, am făcut un tratament cu metadonă, timp de două săptămâni. Dar ce folos? La nici câteva zile n-am mai putut suporta. Am zis să mai iau o dată heroină, o singură dată şi gata. Şi aşa am luat-o de la capăt.”

Cerinţă: Analizaţi cazul de mai sus, ţinând cont şi de expresiile subliniate, în a arăta modul în care au fost folosite libertatea şi responsabilitatea în satisfacerea unei „bucurii”.

Studiul de caz 2:

Dan s-a mutat la o şcoală nouă. În scurt timp s-a împrietenit cu Marius şi Vlad. Nu după multă vreme, Dan a aflat că prietenii lui, deşi sunt doar în clasa a IX-a, au avut relaţii intime cu mai multe fete. El le-a spus că, după părerea lui, o prietenie autentică nu poate fi amestecată cu păcatul. Din acel moment, cei doi au început să-l tachineze. Atunci când Dan s-a împrietenit cu Mirela – o fată cuminte ca şi el, Marius şi Vlad i-au spus că speră că îşi va schimba părerile învechite.

Cerinţe: Pornind de la noţiunile de bucurie, libertate şi responsabilitate, răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Cum apreciaţi presiunile exercitate de prietenii lui Dan?

2. Ce efecte va avea prietenia lui Dan cu Mirela asupra prieteniei lui cu cei doi băieţi?

3. Care credeţi că vor fi argumentele aduse de Dan în justificarea stilului său de viaţă şi cum va încerca să-şi influenţeze prietenii să se schimbe ei?

Studiul de caz 3:

„Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă aceasta. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl, însă, i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia, însă, să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”

(Luca 15, 11-32)

Cerinţă: Caracterizaţi comportamentul fiului cel tânăr, utilizând conceptele de bucurie, libertate şi responsabilitate.

.MsftOfcThm_MainLight1_Fill { fill:#FFFFFF; }.MsftOfcThm_Accent6_Stroke { stroke:#918655; }

.MsftOfcThm_MainLight1_Fill { fill:#FFFFFF; }.MsftOfcThm_Accent4_Stroke { stroke:#E76618; }

.MsftOfcThm_Accent6_Fill { fill:#918655; }.MsftOfcThm_MainDark1_Stroke { stroke:#000000; }

.MsftOfcThm_MainLight1_Fill { fill:#FFFFFF; }.MsftOfcThm_Accent5_Stroke { stroke:#C42F1A; }