semper dignitate fidelis patriae În slujba pa trie i · 2020. 8. 4. · anul xvii* nr. 10 (195) *...

13
Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA ÎN SLUJBA PA TRIE TRIE I I Publicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica” Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzău www.armata-buzau.ro SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin orga- nizarea unor programe şi manifestări cultural- educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. De asemenea, în municipiul Bucureşti şi în municipiile-reşedinţă de judeţ trebuie organizate ceremoniale publice de intonare a imnului naţional al României şi de înălţare a drapelului naţional, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării şi comenduirile de garnizoană. Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor, asistenţa trebuie să stea în picioare, bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradele să dea onorul conform regulamentelor militare. Sunt considerate contravenţii intonarea sau pu- blicarea imnului în altă limbă decât cea română, ori cu textul şi partitura diferite de cele prevăzute de lege, sau omisiunea interpretării sale în cazurile obligatorii. La originea acestuia se află poemul patriotic Un răsunet, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al supli- mentului Foaie pentru minte, inimă şi literatură, pe o melodie compusă de Anton Pann. Potrivit documentelor vremii, la 29 iulie 1848 s-a intonat oficial pentru prima dată, în cadrul unei ma- nifestări care a avut loc în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea (astăzi Zăvoi), realizată la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă, de către un grup de tineri revoluţionari paşoptişti conduşi de Anton Pann, cân- tecul revoluţionar Deşteaptă-te române!. (continuare în pagina 4) www.isp.forter.ro Exercițiul Black Knights 20.11. Exercițiul Black Knights 20.11. Pagina 8 Pagina 8 Militarii plutonului sunt cei care Militarii plutonului sunt cei care stau în spatele succesului stau în spatele succesului fiecărei misiuni fiecărei misiuni Jur să-mi apăr țara chiar cu Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții! prețul vieții! Pagina 5 Pagina 5 Pagina 6-7 Pagina 6-7 29 Iulie - Ziua Imnului Național 29 Iulie - Ziua Imnului Național

Upload: others

Post on 13-Mar-2021

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 paginiAnul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini

ÎN SLUJBA PAÎN SLUJBA PATRIETRIEIIPublicaţie editată de Divizia 2 Infanterie „Getica”

Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu nr. 1, Buzăuwww.armata-buzau.ro

SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAESEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituităîn anul 1998, prin Legea nr. 99, care prevede căaceastă zi va fi marcată de către autorităţile publiceşi de către celelalte instituţii ale statului, prin orga-nizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritultradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremoniimilitare specifice, organizate în cadrul unităţilorMinisterului Apărării Naţionale şi ale Ministeruluide Interne. De asemenea, în municipiul Bucureşti şiîn municipiile-reşedinţă de judeţ trebuie organizateceremoniale publice de intonare a imnului naţionalal României şi de înălţare a drapelului naţional, pebaza normelor convenite între prefecturi, primării şi

comenduirile de garnizoană.Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de

drapelul şi imnul naţional al României şi să nucomită nici un act prin care s-ar aduce ofensăacestora. La ceremoniile de arborare a drapelului,precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejulsolemnităţilor, asistenţa trebuie să stea în picioare,bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradelesă dea onorul conform regulamentelor militare.

Sunt considerate contravenţii intonarea sau pu-blicarea imnului în altă limbă decât cea română, oricu textul şi partitura diferite de cele prevăzute delege, sau omisiunea interpretării sale în cazurileobligatorii.

La originea acestuia se află poemul patriotic Unrăsunet, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentruprima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al supli-mentului Foaie pentru minte, inimă şi literatură, peo melodie compusă de Anton Pann.

Potrivit documentelor vremii, la 29 iulie 1848 s-aintonat oficial pentru prima dată, în cadrul unei ma-nifestări care a avut loc în Grădina Publică dinRâmnicu Vâlcea (astăzi Zăvoi), realizată la iniţiativadomnitorului Ştirbei Vodă, de către un grup de tinerirevoluţionari paşoptişti conduşi de Anton Pann, cân-tecul revoluţionar Deşteaptă-te române!.

(continuare în pagina 4)

www.isp.forter.ro

Exercițiul Black Knights 20.11.Exercițiul Black Knights 20.11.

Pagina 8Pagina 8

Militarii plutonului sunt cei careMilitarii plutonului sunt cei carestau în spatele succesului stau în spatele succesului

fiecărei misiunifiecărei misiuniJur să-mi apăr țara chiar cuJur să-mi apăr țara chiar cu

prețul vieții!prețul vieții!

Pagina 5Pagina 5 Pagina 6-7Pagina 6-7

29 Iulie - Ziua Imnului Național29 Iulie - Ziua Imnului Național

Page 2: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro ACTUALITATEA MILITARĂ

2

În prezența generaluluide brigadă Iulian Danil-iuc, comandantul Brigăzii282 Blindată „UnireaPrincipatelor”, la sediulBatalionul 300 InfanterieMecanizată „Sfântul An-drei” din Galați a avutloc, în data de 7 iulie a.c.,în cadru restrâns, ca ur-mare a necesitățiirespectării normelor dedistanțare socială, cere-monia militară de prelu-are a comenzii unități decătre locotenent-colonelul Remus Popa.

Locotenent-colonelulRemus Popa este absolv-ent al Academiei ForțelorTerestre „NicolaeBălcescu” Sibiu şi mas-terului de comandă Con-ducere interarme - forţeterestre în cadrulUniversității Naționale deApărare, iar pe timpulcelor 16 ani petrecuți înstructurile Brigăzii 9Mecanizate „Mărășești” aîndeplinit funcţii de stat

major și conducere, acu-mulând o bogatăexperienţă în domeniulplanificării şi conduceriiacţiunilor militare, dar şial activităţilor depregătire şi de instruire decomandament şi statmajor.

Este veteran al teatrelorde operaţii Afganistan, cupatru participări în anii2006, 2008, 2011 și 2018cu diferite batalioane de

manevră dar și în cadrulEchipei de Instruire, Con-siliere şi Asistenţă Nord(Train, Advise and AsistCommand Nord).

Începând cu luna sep-tembrie 2017 și până înprezent, a îndeplinitfuncţia de șef al structuriide informații în cadrulBrigăzii 9 Mecanizată„Mărășești”.

Foto și text: sg. NicușorComănescu

Numiri în funcție la unitățile subordonate BrigăziiNumiri în funcție la unitățile subordonate Brigăzii282 Blindată „Unirea Principatelor”282 Blindată „Unirea Principatelor”

În perioada 6-24 iuliea.c., la sediul Batalionul300 Infanterie Mecanizată„Sfântul Andrei” Galați s-a desfășurat activitățile deselecție a candidațilorpentru categoria „soldațigradați profesioniști”-seria 2020. Selecțiacandidaților a constat într-o testare psihologică șiverificarea capacitățilormotrice prin parcurgereaunui traseu aplicativ mili-tar și alergare pe distanțade 2000 m.

Procesul selecției viito-rilor militari a fost unul

exigent, fiecare probăfiind eliminatorie tocmaipentru a putea identificacalitățile fizice cât și psi-hologice ale unui viitorsoldat/gradat profesion-ist.

Toate activitățile s-audesfășoară cu respectareastrictă a măsurilor speci-fice contextului pandemicactual.

Text și foto: sergentNicușor Comănescu

Selecția viitorilor soldați și gradați profesioniștiSelecția viitorilor soldați și gradați profesioniști

Întâlnire de suflet laClinceni, între militarii Ba-talionului 495 Parasutisti„Căpitan Ștefan Șoverth”și doamna Florica Ioniță,cea care, în urmă cu 70de ani, în 1950, obțineaaici brevetul de parașutist.

La cei 90 de ani ai săi,prima femeie parașutistbrevetată după cel de-alDoilea Război Mondialare o memorie de invidiat,impresionând prin evoca-rea unor întâmplări în carea cunoscut adevărați așiai parașutismului militar,

precum Smaranda Brăes-cu, Ștefan Șoverth sau

Grigore Baștan.Foto și text: Mihai Panait

Arc peste timp la Clinceni!Arc peste timp la Clinceni!

La Batalionul 469 Spri-jin Logistic „Putna” a avutloc, în data de 24 iulie,în prezența comandantuluiBrigăzii 282 Blindată„Unirea Principatelor”, ge-neral de brigadă Iulian

Daniliuc, festivitatea depredare – primire a co-menzii.

Locotenent colonel Vir-gil Damian a preluat Dra-pelul de Luptă și comandaBatalionului de Sprijin

Logistic „Putna” de la lo-cotenent colonel ValentinPleșea, cel care a coman-dat structura în ultimii 3ani și care a fost împuter-nicit să asigure o funcțieîn cadrul eșaloanelor su-perioare.

Locotenent colonel Vir-gil Damian a absolvit Aca-demia Trupelor de Uscat„Nicolae Bălcescu” în anul1999 și este un ofițer cuexperiență în domeniul lo-gistic, în ultimii 10 aniocupând doar funcții despecialitate, de la eșaloanede nivel batalion, până lanivelul Statului Major alApărării.

Sursa: Brigăzii 282 Blindată„Unirea Principatelor”

În data de 29 iulie 2020,la sediul Batalionului 284Tancuri „Cuza Vodă” dinGalați a avut loc festivi-tatea de predare-primirea comenzii batalionului.

Maiorul Ciprian Burla-cu, locțiitor al comandan-tului la aceeași structură,a preluat Drapelul de Lup-tă și comanda batalionuluide la locotenent-colonelulLucian Oancea, cel carea comandat unitatea în ul-timii 3 ani, urmând acumsă ocupe o funcție în ca-drul ComandamentuluiNATO din Bruxelles.

Maiorul Ciprian Burla-cu a absolvit AcademiaForțelor Terestre „NicolaeBălcescu” în anul 2002iar în anul 2018 a absolvit

studiile universitare demaster - Conducere Inte-rarme din cadrulUniversității Naționale deApărare „Carol I”.

Le urăm mult succes

ambilor ofițeri ce cu mân-drie poartă, pe umăr și însuflet, simbolul „Cavale-rilor Negri”!

Sursa: Brigăzii 282 Blindată„Unirea Principatelor”

Page 3: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

Joi, 30 iulie, Comanda-mentul Bazei 3 Logistică,din Roman, a aniversat 10ani de când a luat ființă,respectiv la data de 1 au-gust 2010.

Au trecut 10 ani de efortsusținut pentru îndeplini-rea misiunilor specifice desprijin logistic, 10 ani încare personalul acestui co-mandament a manifestatprofesionalism și dăruireîn toate activitățiledesfășurate.

Aniversarea a fost mar-cată prin desfășurareaunui ceremonial militar șireligios, la care a partici-pat comandantul Diviziei2 Infanterie „Getica”domnul general-maiorDragoș-Dumitru Iacob.

În mesajul său coman-dantul Diviziei a scos înevidență perseverența șifermitatea cu care întregulpersonal al structurii, indi-ferent de specialitate, a lu-crat pentru îndeplinireaobiectivelor, iar la final aadresat întregului personal

urări de sănătate, prospe-ritate și îndeplinireaaspirațiilor profesionale șipersonale.

La rândul său, Șeful deStat Major al Bazei 3 Lo-gistică „Zargidava” dom-nul colonel Antoche Mi-hai, în cuvântul rostit, atrecut în revistă principa-lele momente din istoriculstructurii și a adresat feli-citări și mulțumiri întregu-lui personal.

La ceas aniversar, gân-duri bune pentru militariiromașcani, gânduri bunepentru eforturile și realiză-rile lor, pentru modul fru-mos și corect în care auînțeles să slujească ArmataRomâniei.

Sursa: Baza 3 Logistică„Zargidava”

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

ACTUALITATEA MILITARĂ www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro 3

Zece ani de la înființareaZece ani de la înființareaComandamentului Bazei 3 Logistică Comandamentului Bazei 3 Logistică „„Zargidava”!Zargidava”!

În perioada 20-31 iulie,structurile ISR din cadrulBrigăzii 9 Mecanizată„Mărăşeşti” au desfăşuratîn zona Cheia - MunţiiBucegi, „Tabăra de in-strucţie la munte vara”.

Pe lângă tragerile deluptă specifice mediuluimontan şi exerciţiile deorientare în teren muntosîmpădurit, cercetaşii do-brogeni au îndeplinit cusucces şi obiectivele de in-struire în mediul alpin (că-ţărări şi coborâri în rapel)cu sprijinul instructorilordin cadrul Centrului dePerfecţionare a Vânători-lor de Munte.

Text și foto: maior CătălinUngureanu

Batalionul 202 Apărare CBRN-Intervenție la DezastreBatalionul 202 Apărare CBRN-Intervenție la Dezastre„„General Gheorghe Teleman” are un nou comandantGeneral Gheorghe Teleman” are un nou comandantTot în data de 30 iulie,

la sediul Batalionului 202Apărare CBRN-Intervenție la Dezastre„General Gheorghe Tele-man” din Huși a avut locceremonia de predare-pri-mire a comenzii între lo-cotenent-colonelul Apos-tolescu Irinel șilocotenent-colonelul ing.Girigan Cristinel-Florin,în prezența comandantuluiDiviziei 2 Infanterie „Ge-tica”, general-maiorDragoș-Dumitru Iacob.

În semn de respect șiprețuire a onoarei și pro-fesionalismului arătate petimpul îndeplinirii funcțieide comandant, locotenent-colonelul Apostolescu Iri-nel a primit din partea ca-marazilor o plachetă cu

însemnele batalionului.Odată cu promovarea înnoua funcție, locotenent-colonelul Apostolescu Iri-nel a fost înaintat în gra-dul de colonel.

Noul comandant al ba-talionului, locotenent-co-lonelul ing. Girigan Cris-tinel-Florin este absolvent

al Academiei Tehnice Mi-litare, specializarea ingi-neri chimie militară. Înce-pând cu noiembrie 2015a îndeplinit funcția de Șefsecție în cadrul Comanda-mentului Multinațional deDivizie Sud-Est. În anul2016 a urmat programulpostuniversitar de for-mare și dezvoltare profe-sională continuă -Operații MultinaționaleÎntrunire (Joint) de niveloperativ, UniversitateaNațională de Apărare „Ca-rol I”. Este veteran al tea-trelor de operații din Af-ganistan (2009) șiBalcanii de Vest (2014).

Text: plutonier-adjutantprincipal Costel Moldovanu

Foto: sergent CătălinCarlescu

Tabără de instrucţie la munteTabără de instrucţie la munteO nouă etapă în formarea soldaților și O nouă etapă în formarea soldaților și gradaților profesioniștigradaților profesioniști

În data de 29 iulie,cursanții care se instruiescîn cadrul cursului de for-mare inițială a soldaților șigradaților profesioniști, or-ganizat la Batalionul 21Vânători de Munte „Gene-ral Leonard Mociulschi”au desfășurat ședințe detragere cu armamentul in-dividual din dotare.

Activitatea s-adesfășurat în poligonulCheia și a avut a avut caobiectiv formarea deprin-derilor ca trăgători.

Text și foto: locotenentAnamaria Scarlat

Page 4: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

La Buzău, Ziua ImnuluiNațional a fost celebratăpe platoul din Piața Dacia,în prezența autoritățilorlocale și județene, precumși a comandantului garni-zoanei, general-maiorDragoș-Dumitru Iacob.

Soprana Dora Gaitano-vici a oferit un momentemoționant asistenței prininterpretarea de excepțiea Imnului Național, alăturide muzica militară a gar-nizoanei, iar garda militarăconstituită cu acest prileja dat onorul.

La Focșani, militariiau sarbatorit alături dereprezentanții autoritățilorpublice județene și locale.Manifestările au avut locîn Piața Unirii din Muni-cipiul Focșani, cu respec-tarea tuturor măsurilor de

protecție și distanțare fi-zică prevăzute de legislațiaîn vigoare.

Alături de drapelul Ro-mâniei, stema țării și si-giliul de stat, imnul„Deșteaptă – te, române!”este un simbol național,care pururea va rămâneîn sufletele noastre. Neaduce aminte, în fiecarean, că avem toate motivelesă fim mândri, atât deînaintașii noștri, cât și defaptul că facem parte dinNATO și marea familieeuropeană, că suntem onațiune puternică, o țarărespectată, demnă și su-verană.

La Constanța, militariidin garnizoană, au sărbă-torit împreună cu cetăţeniimunicipiului Ziua ImnuluiNaţional.

Această zi este o săr-bătoare a conştiinţei na-ţionale, este un prilej săne aducem aminte, o datăîn plus, de valorile ce neunesc pe noi, toţi românii.Să fim mândri de istorianoastră, amintită şi preţuităîn versurile Imnului Na-ţional unul din simbolurileprincipale ale statului şipoporului român. „Deş-teaptă-te Române!” a par-curs alături de popor şiarmată principalele mo-mente de cumpănă din is-toria modernă şi contem-porană a României.

La realizarea acestui ma-terial au contribuit: căpitanMariana Dinu, Cătălin Oprea,plutonier major ConstantinCătălin Itu, plutonier-adjutantLiviu Gherghescu

29 Iul ie - Ziua Imnului Național

BuzăuBuzău

ConstanțaConstanța KandaharKandahar

BuzăuBuzău

BrașovBrașov

BârladBârlad

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro EVENIMENT

4

Page 5: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În Centrul Secundar deInstruire pentru LuptăSmârdan, tanchiștii gălățeniau demonstrat, pe timpulunui exercițiu tactic cu tra-geri de luptă, abilitățile șicunoștințele însușite pe tim-pul perioadei de instruire,brăzdând câmpul deinstrucție cu fulgere de oțel.

Recent, tanchiștiigălățeni au desfășuratexerciții de antrenament înteren – FTX, urmate deexerciții tactice cu trageride luptă – LFX de nivelpluton, în cadrul exercițiuluiBlack Knights 20.11. Laaceste exerciții, militarii și-au dovedit măiestria în ma-nevrabilitatea Bizonilor pe

câmpul de instrucție, în-aintând la ofensivă și an-gajând țintele din teren. Lafinal, plutoanele de tancuriși-au atins obiectivele pro-puse, obținând calificativeexcepționale.

Personalul batalionuluieste caracterizat de un nivelridicat de profesionalismobținut în urma participăriila exerciții multinaționaledin poligoanele de instrucțiedin Smârdan și Cincu, darși internaționale din poli-goanele de instrucție dinHohenfels, Germania.

La acest exercițiu, ac-centul s-a pus pe instruireapersonalului nou încadrat,ochitorii și încărcătorii, dar

și a mecanicilor-conductoriși a comandanților de tanc.

Cavalerii Negri, așa cumse mai numesc tanchiștiigălățeni, au distrus obiec-tive situate la o distanță depeste 2.000 m, manevraplutoanelor de tancuri fiindcaracterizată de viteză,adaptată la terenul dificiloferit de poligon, ținând înfrâie cel mai de temut ele-ment din înzestrareaForțelor Terestre române,tancul TR 85 M1 Bizon,regele câmpului de luptă.

Text și foto: plutonierCatalin Rusu

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

INSTRUCȚIE www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro 5

EExxeerrcciițțiiuull BBllaacckkKKnniigghhttss 2200..1111..

Page 6: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro TEATRU DE OPERAȚII

6

Sublocotenentul VictorPopescu este comandantpluton în cadrul Batalio-nului 21 de ProtecțiaForței „Viperele Negre”,în Baza Militară Kanda-har. Este la prima misiuneîntr-un teatru de operațiiși ne-a relatat cum l-aajutat această experiențăși cât de important estefactorul uman atunci cândtrebuie să execuți cu suc-ces sarcinile pe care leprimești:

Sunt la prima misiuneîntr-un teatru de operațiiși experiența de aici m-aajutat să înțeleg mai binemediul de securitateinternațional și în acelașitimp să conștientizezimportanța unei pregătiritemeinice înainte de aexecutao misiune. Valo-rificarea la maximum acelei mai importante re-surse și anume cea uma-nă trebuie făcută în ar-monie cu cerințele spe-cifice ale misiunii și to-todată cu folosirea tuturormijloacelor de protecție,pentru limitarea riscuri-lor.

Un aspect importantpe care doresc să îl amin-tesc este multitudinea desituații care pot fi întâlniteîn cadrul patrulelor. Nuexistă un tipar pe carepoți să-l folosești pentru

executarea unei patrule,astfel se impune adapta-rea în permanență aacțiunilor din teren pentrurezolvarea situațiilor ne-prevăzute.

Nu doar elementele decomandă ale plutonuluitrebuie să dea dovadă despirit de inițiativă. Fie-care militar din cadrulplutonului este un senzor,

care în orice moment poa-te schimba cursul normalal unei acțiuni, iar suc-cesul misiunii depinde defiecare dintre aceștia.

Subordonații mei audovedit în nenumăratesituații că sunt foarteimplicați în toateactivitățile pe care le aude executat și cel mai im-portant lucru, sunt flexi-bili, putând să se adaptezela orice modificare carear putea să apară. Astfel,în momentul în care sar-cinile noastre din BazaMilitară Kandahar s-aumodificat de la GA (Guar-dian Angels) la patruleexecutate în GDA(Ground Defense Area)militarii au înțeles căavem alte responsabiltățiși acest lucru a determinat

caperioada de tranzițiesă fie foartescurtă.

Pregătirea pentru mi-siune și experiența mili-tarilor care au mai fostdislocați într-un teatrude operații au fost douăelemente care au formatplutonul de astăzi, plu-tonul BRAVO 2 din Af-ganistan. Ajungi la pro-fesionalism atunci cândai militari pregătiți, cândești preocupat înpermanență de instruirealor, când îi motivezi, cândle acorzi încrederea ne-cesară și când îi lași săaibă inițiativă.

Experiența de coman-dant pluton din teatrulde operații din Afganistanreprezintă completareapregătirii din țară și to-todată baza de plecare

pentru nivelul următor șianume comanda compa-niei.

Totodată, teatrul deoperații reprezintă o pro-vocare pentru fiecare mi-litar atât din punct de ve-dere profesional cât șipersonal. Testarea limi-telor și provocările realeîntâlnite pe teren creeazămediul ideal pentru com-pletarea experienței fie-cărui militar.

Militarii plutonului suntcei care stau în spatelesuccesului fiecărei sarcini,iar acum, aproape de fi-nalul misiunii le sunt re-cunoscător și le dorescmult success în tot ceeace vor să realizeze maideparte.

(continuare în pagina 7)

Militarii plutonului sunt ceiMilitarii plutonului sunt ceicare stau în spatele succesuluicare stau în spatele succesului

fiecărei misiunifiecărei misiuni

Page 7: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

Misiunea în sine pre-zintă mult mai multeparticularități, iar în ca-drul acesteia sunt foartemulte aspecte care trebuiesă funcționeze în armonie.Aici am învățat cu ade-vărat cum să acționezîntr-un mediumultinațional plin de pro-vocări.

Plutonul ALPHA 1 co-mandat de sublocotenen-tul Ionuț Cosmin Zîrno-vean este unul dintre plu-toanele „Viperelor Negre”care execută patrule înDistrictul Dand, în teatrulde operații din Afganistan.

Planificarea în detaliu,pregătirea militarilor șicoeziunea plutonului aufost doar câteva dintredetaliile care au contribuitla desfășurarea misiunilorfără incidente.

Districtul Dand repre-zintă zona de responsa-bilitate pentru companiaALPHA în cadrul misiu-nilor de patrulare.

Militarii cunosc în de-taliu toate rutele,interacționează cupopulația locală și suntîn strânsă colaborare cuForțele de Securitate Af-gane.

În teatrul de operațiidin Afganistan executămmisiuni de patrulare carepresupun curățarea ru-telor, cercetarea tuturorpunctelor obligatorii detrecere, cât și a zonelorpericuloase și asigurareasiguranței 360⁰ atât petimpul deplasării, cât șipe timpul staționării. Ast-fel, asigurăm populațialocală de prezențaForțelor de Coaliție șide sprijinul nostru în ariade operații.

Cu Forțele de Securi-tate Afgane avem o cola-borare destul de bună,

sunt foarte receptivi laceea ce le solicităm șipot spune că avem orelație bazată pe încre-dere. Toate acțiunilenoastre conduc către osituație de securitate sta-bilă în zona în care nedesfășurăm misiunea–precizează slt. Ionuț Cos-min Zîrnovean.

Fruntașul DumitruHorju, aflat la prima mi-siune în teatrul de operațiidin Afganistan cu „Vipe-rele Negre”, face partedin rândul militarilor careau beneficiat de sfaturilecolegilor cu misiuni înteatrele de operații.

Sunt pistolar, mă aflula prima misiune și suntplin de încredere șisperanță că aceastăexperiență o să mă ajutecât mai mult în carieramilitară. Colegii m-ausprijinit foarte mult. Le-am ascultat toate sfatu-rile, m-au îndrumat șiastfel am devenit militarulde astăzi, care a învățat

să își îndeplinească sar-cinile exemplar. Cuaceastă ocazie doresc săle mulțumesc pentru toatecunoștințele pe care mile-au împărtășit atât petimpul pregătirii cât șiaici în Afganistan.

În cadrul unei misiunide patrulare primesc sar-cini de cercetare. Toateprocedurile din cadrulplutonului trebuie să fierespectate pentru a eli-mina orice pericol carear putea să apară. Astfelde fiecare dată ne-am în-tors în siguranță în bazamilitară, - ne-a mărturisitfruntașul Dumitru Horju.

Plutonierul major Ma-rian-Lucian Ucanov estelocțiitor comandant plu-ton în cadrul Batalionului21 de Protecția Forței„Viperele Negre” și esteun veteran al teatrelor deoperații: Sunt la a V-amisiune într-un teatru deoperații. Prima mea mi-siune a fost în Irak înanul 2006 și următoarele

patru misiuni în Afganis-tan, în anul 2009, 2012,2016 și 2020. Fiecare mi-siune are specificul șiprovocările ei și îți creea-ză posibilitatea și opor-tunitatea de a avea totmai multă experiență.Cunoștințele acumulatepână în acest moment aufăcut ca această misiunesă fie mai ușoară ca ce-lelalte.

Să fii locțiitor coman-dant pluton presupune oresponsabilitate destul demare, este o funcție cheieîn cadrul plutonului și înmisiunile pe care ledesfășoară subunitatea.Sunt responsabil de dis-ciplina și instruirea mi-litarilor și de pregătirea

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

TEATRU DE OPERAȚII www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro7

activităților care țin desuccesul misiunii.

Toate misiunile pe carele-am executat de-a lun-gul anilor mi-au oferitde fiecare dată multe pro-vocări și trecând pesteele am câștigat oexperiență pe care oîmpărtășesc celorlalți mi-litari din subordinea mea,astfel încât și ei să poatăsă își desfășoare activi-tatea în condiții cât maibune.

Pentru un militar carear veni pentru prima oarăîntr-o misiune, într-unteatru de operații, mesajulmeu ar fi să se impunăprin disciplină, prin com-petivitate, prin dorințăde a se afirma, astfel doarașa va putea să își înde-plinească cu succes toatemisiunile pe care le vaavea de îndeplinit.–

Primele „Vipere Ne-gre” și-au îndeplinit mi-siunea cu succes în Tea-trul de Operații din Af-ganistan și s-au întorsacasă.

Primul zbor de repa-triere al militarilor dincadrul Batalionului 21Protecția Forței „VipereleNegre” a aterizat în datade 17 iulie, pe aeroportulOtopeni, după aproxima-tiv 6 luni de misiune.

Text: căpitan Dinu MarianFoto: căpitan Dinu Marian,

plutonier major Ion MariusMălăiaș, plutonier major VasileGăbrian, fruntaș GabrielIoncică

Page 8: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

fiecare militar. Dumnea-voastră, astăzi ați juratcredință Patriei. Vă adre-sez îndemnul de a conti-nua să vă instruiți cu se-riozitate, de a învăța din

experiența comandanțilordumneavoastră onorândîn acest fel haina militarăpe care ați ales să opurtați. Vreau să vă amin-tesc că faceți parte din

Luna aceasta, în cadrulstructurilor subordonateDiviziei 2 Infanterie „Ge-tica”, s-au desfășurat ce-remoniile de depunere ajurămîntului militar de cătresoldaţii/gradați pofesioniști,seria suplimentară 2019.

Militarii Batalionului228 Apărare Antiaeriană„Piatra Craiului” dinBrașov și cei ai Batalio-nului 21 Vânători de Mun-te „General Leonard Mo-ciulschi” din Predeal, audepus jurământului decredință în prezența co-mandantului Diviziei 2 In-fanterie „Getica”, gene-ral-maior Dragoș-DumitruIacob și a locțiitorului co-mandantului Brigăzii 2Vânători de Munte „Sar-mizegetusa”, colonel Va-silică Grădinaru.

Într-un cadru restrâns,respectând măsurile deprevenire a infectării cuvirusul Sars-CoV-2, pro-fund emoționați deimportanța momentului,cu lacrimi în ochi și cubucurie în suflet, recruțiiau jurat public să-și apereȚara chiar cu prețul vieții!

Comandantul diviziei,general-maior Dragoș-Dumitru Iacob, le-a

transmis: Dragi ostași, as-tăzi ați formalizat intrareaîn marea familie a ArmateiRomâniei. Prin jurământuldepus în fața lui Dumnezeuși al colegilor, ați jurat să

apărați această țară, dacăeste necesar chiar cuprețul sacrificiului suprem,să respectați constituțiațării și a regulamentelormilitare. Vă felicit cu ocazia

depunerii jurământuluimilitar și vă urez bine ațivenit în Armata Româ-niei.

Locțiitorul comandan-tului Brigăzii 2 Vânători

de Munte „Sarmizegetusa”,colonel Vasilică Grădinaru,le-a transmis: DepunereaJurământului de credințăfață de Patrie, este un mo-ment emoționant pentru

elita Armatei României –vânătorii de munte.

Locțiitorul comandan-tului Batalionului 21 Vâ-nători de Munte „Gene-ral Leonard Mociulschi”,

locotenent-colonel CristianPopa, le-a transmis că: Pro-fesia militară nu este unaobișnuită. Este nevoie dedeterminare, curaj, spiritde echipă și devotament.

Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro EVENIMENT

8

Dincolo de aceste calitățiintervine formareacompetențelor șicapacităților necesareexercitării acestei profesiila un nivel performant,prin pregătire și instruirecontinuă. Acesta este con-textul în care noi ne-amasumat responsabilitateapentru a vă forma ca lup-tători în serviciul armatei,adevărați profeșioniști.

Timp de șapte săptă-mâni, militarii s-au instruitîn vederea însușiriicunoștințelor și a formăriideprinderilor în diferitespecialități militare, pre-cum instrucția tactică,instrucția tragerii cu ar-mamentul din dotare,educație fizică militară,instrucția de geniu și EOD,comunicații și informaticăși CBRN.

În următoarea perioadă,aceștia vor urma modululperfecționării instruirii despecialitate.

Text și foto: locotenentDiana Stăneiu, locotenentAnamaria Scarlat, pluto-nier major Constantin Itu,Fruntaș Silvia Voinescu.

Page 9: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

MOZAIC www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro9

HOROSCOP AUGUST 2020Berbec. Luna aceasta intervin unele evenimente pe plan profesional. Esteposibil să constatați că vă este destul de greu să faceţi față presiunii la caresunteţi supuşi(se) la locul de muncă, iar responsabilitatea care vă revine

atârnă destul de greu pe umerii voştri. Nu vă va fi deloc ușor în aceastăperioadă, dar dacă perseveraţi, vă veţi demonstra valoarea. August ar putea aduce,o promovare la locul de muncă și laude și datorită efortului depus.

Taur. Pe tot parcursul lunii august, energia ta va atrage o mulțime de oa-meni, cu toate acestea, ai grija la prietenii falși. În luna august, te poți așteptala stabilitate la locul de muncă. Cel mai bine ar fi să mergeți undeva în

vacanță în acastă lună. Cu siguranță o meriți din plin după tot anul. Nu te temede necunoscut. Experiențele pe care le vei dobândi de la locurile și activitățileneobișnuite îți vor rămâne în minte toată viața.

Gemeni. Va fi o perioadă care va aduce cu sine o mare putere creativă.Acum este momentul ideal pentru a-ți lăsa imaginația să zburde și să începisă-ți dedici timpul activităților artistice sau oricărei alte activități care

stimulează creativitatea. Abilitățile tale de leadership vor fi amplificate,făcându-te un adevărat profesionist în domeniu. August este plin de energie pozitivăîn toate domeniile. Aceast lucru poate fi utilizat cu succes, de exemplu, în carieră.

Rac. Lunile calde de vară vor aduce succes în carieră pentru nativi acesteizodi. În timp ce alții se relaxează, ești capabil să te concentrezi la maximum.De asemenea nu duci lipsă de idei interesante. Se recomandă să nu îți fie

frică să îți exprimi părerile în august. Noua siguranță dobândită poate fiutilizată și în viața personală - preia inițiativa, partenerul va aprecia cu siguranțăacest lucru. Vei sta bine și la capitolul finanțe.

Leu. Nu mai există restricții care au limitat acțiunile în trecut și care ți-auscăzut moralul. Sunteți implicat în proiecte noi, dintre care unul din ele văpoate transforma viața personală. A acționa alaturi de cei dragi îți crește

șansele de succes. Nu e cazul sa vă blocați activitățile la fel de mult ca bugetul.Cea mai mică diferență sau modificare poate fi enervantă … și costisitoare. Fii maivigilent.

Fecioară. August va aduce o doză mare de creativitate căreia vei aveatendința să-i dai frâu liber. Fie că este vorba de o pânză și o pensulă, oagendă și un stilou sau un instrument muzical și mâinile tale, lasă-ți creativ-

itatea să se manifeste liber. Arta ajută la găsirea eului și este unul dintre puținelelucruri care are potențialul de a schimba lumea. Ideile tale vor fi foarte inovatoareși te vor face, cu siguranță, să ieși în evidență.

Balanţă. Balanța tinde, în mod natural, să păstreze totul în echilibru şi atuncicând nu este în măsură să o facă, ar putea recurge la acţiuni de autodis-trugere. Cu toate acestea, situația va fi din ce în ce mai bună, trebuie doar

să ai răbdare. August va aduce o ușoară atenuare a crizei emoționale, în oricecaz, asta nu înseamnă că nu veți fi loviți de schimbări bruște de dispoziție. Situațiava fi din ce în ce mai bună, trebuie doar să ai răbdare.

Scorpion. Înainte de a spune ceva, gândește de două ori, deoarece cuvintelepot vindeca, dar, din păcate, pot și răni. August te va face să reflectezi asuprasinelui și să realizezi că fiecare acțiune are consecințele sale ireversibile.

Dacă Scorpionul poate organiza timpul, vor avea o perioadă profitabilă în au-gust. În carieră, obiectivul tău va fi aproape de a fi realizat. Doar puțin lucru și te-ai descurcat. Nu uita de relaxare și să dormi suficient.

Săgetător. Dacă nu ai fost în vacanță în acest an, luna august este absolutideală - trebuie să recunoști asta. Ai muncit din greu tot anul, așa că merițisă mergi undeva și să te relaxezi puțin. În august, ar trebui să aibă grijă de

aspectul profesional din viața lor. Impactul oboselii pe care o vei acumula înaceastă lună te va face să greșești lucruri mărunte. Chiar dacă consecințele vor fiminore, îți poți strica relația dintre tine și șeful tău.

Capricorn. Dacă dorești ceva, în August ai o șansă să obții acel ceva. Sănu îți fie teamă să ieși în evidență și să îți arăți talentele. Poate vei fi atât deîncântat încât vei începe să câştigi bani şi treptat să ajungi în punctul în care

această activitate să îţi asigure un trai decent. Orice este posibil. Capricorniivor dedica această perioadă carierei. Acum e o șansă nouă, deci trebuie să revii pecalea bună. Superiorii sigur îți vor aprecia creativitatea și ideile noi.

Vărsător. Luna august îți va oferi liniștea necesară - după o lungă perioadăde timp, va părea că totul este la locul potrivit. Vărsătorul se va bucurafoarte mult de aceasta armonie, dar ai grijă să nu devii prea leneș. De aseme-

nea, vei simți nevoia de a crea ceva și prin urmare, de a îți exterioriza trăirileinterioare. August va aduce multe evenimente în zona profesională din viața ta.Dacă reușești să le rezolvi cu succes, vei fi lăudat din plin.

Peşti. August te va face să analizezi cu atenție toate domeniile vieții în careeșuezi. Vei fi înzestrat cu o viziune clară. În primul rând, va ieși la ivealănecesitatea rezolvării unor diverse probleme personale și vei face orice pen-

tru a scoate la lumină unele aspecte aflate în umbră. Situația se va redresa într-un sfârșit pe plan profesional dar și în viața personală. Va urma o perioadă dedezvoltare considerabilă a personalității și a educației. Întrebările psihologice șifilosofice vor fi acum mai importante decât oricând.

JLa medic în 2020.- Spune-mi ce simptome ai, fetițo!- Am grețuri, somnolență, frisoane…- Covid!- Dumneavoastă spuneți cum vreți. Dar îl cheamă Ion, îl iubesc și

vreau să păstez copilul.

JSoțul către soție:- Dragă, vreau să-mi petrec acest concediu ca acum zece ani.- Dar noi suntem căsătoriți de nouă ani.- Exact!

J

U M O R

Puțini știu că pe litoralul românesc există un loc exotic, retras și liniștit,ce oferă puțin din Marea Neagră, dar și puțin din Delta Dunării, care nu secompară cu celelalte stațiuni aglomerate și zgomotoase, mult mai populare,ale litoralului. Este vorba despre Gura Portiței, o insulă încă virgină, cupeisaje încântătoare, mâncare de pește gustoasă și oameni prietenoși, situatăîntre Lacul Golovița și Marea Neagră.

Cândva un sat de pescari, loc în care lipovenii obișnuiau să trăiască încolibe cu acoperiș din stuf și se ocupau, în cea mai mare parte, cu pescuitulpracticat cu plasa, Gura Portiței este considerată în prezent una dintre celemai frumoase destinații din țară în care să-ți petreci vacanțele de vară.

Accesul în Gura Portiței se face prin Jurilovca, despre care se spune caeste cea mai mare asezare de pescari din România. Din micul port al acesteilocalități, se ia vaporașul, iar într-un sfert de oră vei păși în frumoasadestinație, care este parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării. Poți, deasemenea, să alegi, să mergi cu o ambarcațiune mai lentă, dar aceasta vaavea nevoie de o oră pentru a ajunge la Gura Portiței.

Există și metode de transport pe uscat până în Gura Portiței. Este vorbadespre o variantă destul de ocolitoare, care se poate face doar pe bicicletă,însă despre care localnicii spun că este destul de periculoasă. Traseul desprecare vorbesc pornește din Vadu și trece prin Periboina.

Noi recomandăm să alegi drumul pe apă, deoarece este absolut uluitor!Plin de păsări ce se perindă prin fața vizitatorilor și cu pâlcuri de copaci șiplante încântătoare la marginea apei, ce ascund, într-un anumit loc, (dome-niu ce astăzi este parte a Administrației Rezervației Biosferei DeltaDunării), călătoria cu ambarcațiunea sau cu vaporul este o adevaratăîncântare!

Ajuns la destinație, vei da de cea mai frumoasă plajă care există înprezent în țara noastră. Cu nisip auriu și fin și cu apă extrem de limpede cereflectă culorile curcubeului, plaja Gura Portiței este destul de sălbatică șide liniștită, având doar câteva locuri cu umbrele de stuf sub care să te fereștide razele neândurătoare ale soarelui.

Aici nu vei găsi sumedenia de hoteluri cu care suntem obișnuiți în ma-joritatea stațiunilor de pe litoral. Vei găsi doar câteva pensiuni și căsuțevopsite în alb și albastru, restul de clădiri din Gura Portiței fiind simplelecase tradiționale lipovenești cu acoperiș din stuf. Deși are o lungime mare,de circa 4 kilometri, plaja din această insulă nu este publică în totalitate. Omare parte din ea este strict protejată de mediu, accesul turiștilor fiind in-terzis aici. Partea publică a plajei este delimitată de partea protejată printr-un gard. Dar, nefiind deloc aglomerată, plaja în care au voie turiștii estemai mult decât suficientă. Liniștea de aici este copleșitoare. O întinderevastă de nisip, nenumărate scoici și pescăruși ce se perindă nestingheriți.

Un lucru fascinant și foarte rar în România, pe care îl poți face în GuraPortiței, este să înoți cu delfinii. Liniștea și sălbăticia plajei nu îidescurajează pe delfini să se apropie la doar câțiva metri de mal, astfel camulți turiști se aventurează în apele mării atunci când îi observă, pentru aavea parte de o aventură de neuitat.

Sursa:romtur.ro Pagina realizată de Olga Murariu

Vacanță de poveste la Gura Portiței

Page 10: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

10

ÎN SLUJBA PATRIEIRedactor şef: Locotenent - colonel Eduard BORHANSecretar de redacție: Locotenent - colonel Benone MAVRIŞReporter - fotoreporter: P.c.c. Olga MURARIU

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020) www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro ALMA MATER

ISSN - 2359 - 9898

ISSN - L 2359 - 9898 Copyright: este autorizată orice reproducere, fără a per-cepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului şi adatei apariţiei publicaţiei.

Redacția: U.M. 02470 Buzău, fax: 0232/271666, telefon: 0232/242046 interior 231 sau 169, e-mail: [email protected], adresă web: www.isp.forter.ro

Opiniile și părerile exprimate în articolele publicate subsemnătura autorilor au caracter strict personal și nu angajeazăîn vreun fel răspunderea editorului sau a redacției. Manuscriselenu se înapoiază.

Absolventul Lucian-Ioan Neamțu de la Cole-giul Naţional Militar„Ştefan cel Mare” dinCâmpulung Moldovenesca fost desemnat Seful pro-motiei 2020 „GeneralIoan Emanoil Florescu”,cu media 9,80. Elevulștefănist a promovat exa-menul de bacalaureat cumedia 9,88, obţinând notede 10 la matematică și fi-zică.

Șeful de promoție s-astabilit după susținereaexamenului de bacalau-reat în funcție de mediaobținută la acest examenși media generală pe anide studiu. Lucian este dinTârgu-Neamț, jutețulNeamț, a fost admis în co-legiu cu media 9,62 și acontinuat seria reușitelorșcolare obținute pe par-cursul celor patru ani destudiu. Printre premiile șidistincțiile din palmaresulelevului ștefănist se numără

locul al III-lea la Concur-sul interjudeţean de mate-matică Memorialul„Ştefan Dârţu” șimențiune la fazajudețeană a OlimpiadeiNaționale de Matematicăși a Olimpiadei Naționalede Lingvistică.

În contextul reușiteisale, Lucian a precizat:Titlul de ˂˂șef depromoție˃˃ reprezintărezultatul munciidesfășurate pe parcursulanilor de liceu. Aceastăreușită îmi dă încredereîn viitor și îmi demons-trează faptul că nimic înviață nu este imposibil.Colegiul militar a fost unpilon important în forma-rea mea ca viitor ofițer,iar pe această cale lemulțumesc cadrelor mili-tare și profesorilor pentrurăbdarea și dedicarea decare au dat dovadă. Pen-tru mine și colegii mei,clasa a XII-a a fost o ade-vărată încercare și deaceea țin să îi felicit petoți absolvenții pentru dă-ruire și seriozitate. Nu înultimul rând, lemulțumesc părinților meipentru toată susținerea șile promit că voi da mereutotul pentru a le demons-tra că sacrificiul lor nu afost în zadar.

Întrebată despre reușitaelevului său, doamna pro-

fesor diriginte CătălinaGulii a menționat: Să vor-besc despre LucianNeamțu înseamnă să vor-besc despre seriozitate,bun simț, pregătire in-tensă și zilnică. Înseamnăsă vorbesc despre calitățide lider. Aflat încompetiție cu colegi devaloare a reușit să fie celmai bun. Fiecare profesordiriginte își dorește câtmai mulți elevi ca el încolectivul pe care îl în-drumă.

Pregătirea continuă şiresponsabilă, începutăîncă din primii ani deliceu, a constituit premisarezultatelor remarcabileobținute de Lucian, care,timp de un an de zile, aavut gradul onorific deelev plutonier adjutant. Încadrul unui colegiu mili-tar, gradul onorific deelev plutonier adjutant,reprezintă o mare respon-sabilitate față de ceilalțielevi, dar și un exempludemn de a fi urmat.

Pasiunea pentru mate-matică și fizică l-a deter-minat pe Lucian-IoanNeamțu, Șeful promoției2020 a ColegiuluiNațional Militar „Ștefancel Mare”, să își îndreaptepașii spre Academia Teh-nică Militară „FerdinandI” din București.

Georgiana Lupu

Șeful promoției 2020 aȘeful promoției 2020 aColegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”

Program Erasmus+ alUniunii Europene oferăColegiului Național Mil-tar „Ștefan cel Mare” dinCâmpulung Moldovenescoportunitatea dezvoltăriicapacităţii de integrare anoilor strategii de predare– învățare, a bunelorpractici dobândite la niveleuropean, cu scopul îm-bunătăţiri calităţii şi efi-cienţei educaţiei. Astfel,în perioada 1 septembrie2020 – 31 august 2022, încadrul colegiului se vadesfășura proiectul demobilitate în domeniuleducației școlare „Profe-sori formați, eleviperformanți!”, cu numă-rul de referinţă 2020-1-RO01-KA101-078864.Proiectul în valoare de38865 de euro este finan-ţat prin programul Eras-mus+ al Uniunii Europene,Acţiunea cheie 1 – Educaţieşcolară.

Colegiul militar s-aconfruntat cu competențede bază și comportamentediferite ale elevilor, dato-rate mediului din careprovin. Educarea elevuluimilitar modern trebuie fa-cută atât sub aspectul fa-cilitării achiziției decompetențe și dezvoltăriide abilități, cât mai ales înceea ce privește formareapersonalității și compor-tamentului adolescentu-lui.

Astfel, am concluzio-nat că participarea profe-sorilor la cursuri deformare printr-un pro-gram Erasmus+ ar răs-punde nevoilor identificatela nivelul colegiului și aravea ca rezultat eliminareapunctelor slabe. Formareacadrelor didactice pentrudobândirea competențelorși a abilităților privind

utilizarea de instrumentede lucru, tehnici și me-tode practicate cu succesîn școlile din Uniunea Eu-ropeană, va conduce laasigurarea calitățiieducației și la accentuareadimensiunii europene încolegiu.

Scopul proiectului„Profesori formați, eleviperformanți!” vizeazăcreșterea serviciiloreducaționale oferite deColegiul National Militar,,Stefan cel Mare” prinformarea internaţionalăde calitate, timp de 2 ani,a 15 profesori care, prinaplicarea și dezvoltareacelor mai adecvate prac-tici europene de abordarea diversității, vor asiguracreșterea motivației elevi-lor și alinierea procesuluiinstructiv-educativ la stan-dardele educaționale euro-pene privind competențelecheie fundamentale pentruînvățarea pe tot parcursulvieții.

Conform obiectivelorproiectului, activităţile deformare vor fi sub formăde cursuri structurate petematicile: ,,The Key to Effective

Leadership Mentoring”,19-25.10.2020, Italia,unde 3 cadre didacticeparticipante la cursul deformare își vor îmbunătățicompetențele de a dez-volta și operaționaliza, încadrul colegiului, planurimanageriale de calitate,pentru toate comisiile șidepartamentele, prin im-plementarea politiciloreuropene de manage-ment. ,,Developing 21st cen-

tury skills in the clas-sroom critical thinking”,15–21.05.2021, Croatia;,,Active learning in

classroom”, 27.06-03.07.2021, Finlanda;,,Satisfying School Expe-rience-Strategies andSkills for Teachers”,28.09 – 04.10. 2021, Spa-nia; ,,Student centeredlearning and 21 st centuryskills”, 05.12-11.12.2021, Finlanda: alte 12cadre didactice partici-pante la aceste cursuri deformare își vor îmbunătățicompetențele profesio-nale în utilizarea și inte-grarea de noi metode șiinstrumente de predare-învățare-evaluare, pentrua dezvolta competențe debază și transversale aleelevilor.

Competenţele rezultatedin formarea la nivel eu-ropean vor constitui re-surse pentru dezvoltareainstituţională şi pentruatingerea misiunii școlii,de a oferi o educație decalitate, bazată peinovație, diversificare.

Formările incluse încadrul acestui proiect,competențele cheie do-bândite, care sunt funda-mentale pentru fiecarepersoană în cadrul uneisocietăți bazate pecunoaștere, efectele pecare le vor produce înrândul elevilor, vor con-duce la asigurareacondițiilor optime realiză-rii unui învățământ mo-dern, incluziv, centrat penevoile de dezvoltare aleelevilor, care va aveadrept consecința princi-pală asigurarea succesuluișcolar al tuturor elevilorcolegiului.

Profesor LăcrămioaraBăcanu

Start pentru Proiectul Erasmus + KA1Start pentru Proiectul Erasmus + KA1

Anul acesta, candidaţiiadmişi la Colegiul Naţio-nal Militar „Ştefan celMare” din CâmpulungMoldovenesc au fost ie-rarhizaţi potrivit mediilorde admitere (80% mediagenerală obţinută la eva-luarea naţională susţinutăde absolvenţii clasei aVIII-a şi 20% media ge-nerală de absolvire a cla-selor a V-a – a VIII-a).Astfel, 65 de băieţi şi 55de fete vor îmbrăca dintoamnă uniforma de li-cean militar. Media ceamai mare a fost obţinutăde Maria AlexandraAnton din București -9,99. Tatăl Alexandrei esteabsolvent al colegiului,promoția 2001, și a repre-zentat un model pentru

viitoarea elevă ștefănistă.Linia de demarcaţie întreadmişi şi neadmişi s-a tra-sat sub media 9.09.

Candidații care au par-ticipat la admiterea în co-legiile militare în acest anau fost ierarhizați șirepartizați computerizat,

prin aplicația informaticăADLIC, în limita cifrei deșcolarizare aprobată, înordine strict descrescă-toare a mediei de admi-tere.

Georgiana Lupu

Admiterea în Colegiul Naţional MilitarAdmiterea în Colegiul Naţional Militar„Ștefan cel Mare”„Ștefan cel Mare”

Page 11: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

Numărul 27 al revistei „Străjer în caleafurtunilor”, magazin al Fundației „MareșalAlexandru Averescu” cu sediul în garnizoanaBuzău, este dedicat Zilei Imnului Național alRomâniei.

Continuând o frumoasă tradiție începută înurmă cu 15 ani, revista prezintă și în acestnumăr articole și studii de real interes pentrucititorii pasionați de istoria locală și națională,geopolitică, literatură etc.

În acest număr semnează generalul-maiorDragoș-Dumitru Iacob, comandantul Diviziei2 Infanterie „Getica” și președinte al Fundației„Mareșal Alexandru Averescu”, colonelul(rtr.) profesor universitar doctor Ion Giurcă,profesorul doctor Aurel Constantin Soare,colonelul (r.) dr. Mihai Goia, colonelul profesoruniversitar dr. Adrian Lesenciuc, coloneluldr. Vasile Cerbu, locotenent-colonelul dr.Cezar Cucoș, colonelul (r.) Radu Voicu, doc-torand Diana Cristina Lupu. Sunt prezenți înpaginile revistei și colonelul (r.) dr. MirceaTănase (redactorul-șef al revistei) ViorelFrîncu, Iulian Cadulencu și Sandu Popa,membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniștidin România.

Raftul cu cărți este plin și în acest numărcu noi apariții editoriale, consemnate deTeodor Octavian Gheorghiu și Teo Cabel, că-rora li se adaugă exegezele literare cu carene-a răsfățat de-a lungul timpului scriitorulbuzoian Emil Niculescu, vechi truditor pentruafirmarea revistei noastre în arealul publicisticromânesc.

Un spațiu considerabil în revistă îl ocupă,ca de fiecare dată, bogata agendă a Fundației„Mareșal Alexandru Averescu”, prezentatăde maiorul Silviu Bădiliță (redactorul-șefadjunct) și maistrul militar pricnipal IulianCadulencu, acesta fiind și artizanul prezentăriigrafice a publicației.

Revista poate fi accesată pe adresa:http://www.fundatia-averescu.ro/revista/

La bună și folositoare lectură!

Colonel (r.)dr. Mircea Tănase, redactor-șef al revistei „Străjer în calea furtunilor”

Semnal editorialSemnal editorial

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

EVENIMENT www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro 11

Page 12: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro EVENIMENT

12

La comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, în prezența comandantului marii unități,general-maior Dragoș-Dumitru Iacob, au fost avansați în gradul următor un număr de doiofițeri și cinci subofițeri. Totodată doamna locotenent-colonel Aaniței Theodora a fost înaintatăla gradul de colonel și a trecut în rezerva Armatei. De asemenea și plutonierul-adjutantprincipal Ștefan Iorgu, începând cu această dată a trecut în rândul cadrelor militare în rezervă,după ce și-a dedicat întreaga viață carierei militare.

Festivități de avansare și ceremonii de trecere în rezervă, în structurileFestivități de avansare și ceremonii de trecere în rezervă, în structurilesubordonate Diviziei 2 Infanterie „Getica”subordonate Diviziei 2 Infanterie „Getica”

ÎÎn data de 31 iulie a.c., în cadrul structurilor subordonate Diviziei 2 Infann data de 31 iulie a.c., în cadrul structurilor subordonate Diviziei 2 Infan--terie „Getica”, au fost organizate festivități prilejuite de avansarea în gradul urterie „Getica”, au fost organizate festivități prilejuite de avansarea în gradul ur--mător precum și ceremonii de trecere în rezervă. Aceste momente, unice în viațamător precum și ceremonii de trecere în rezervă. Aceste momente, unice în viațafiecărui militar, nu se uită niciodată. Avansare în gradul următor reprezintă încăfiecărui militar, nu se uită niciodată. Avansare în gradul următor reprezintă încăun pas important în cariera militară, încununarea eforturilor depuse și a rezultaun pas important în cariera militară, încununarea eforturilor depuse și a rezulta--telor obținute în activitatea profesională, dar și un pas spre maturitate și spre altetelor obținute în activitatea profesională, dar și un pas spre maturitate și spre alteresponsabilități pe care le aduc noile grade militare. Pentru cei care au ajuns la firesponsabilități pe care le aduc noile grade militare. Pentru cei care au ajuns la fi --nalul carierei militare și au intrat în rândurile cadrelor militare în rezervă, acestnalul carierei militare și au intrat în rândurile cadrelor militare în rezervă, acestmoment reprezintă un prim pas spre o altă etapă din viața lor. moment reprezintă un prim pas spre o altă etapă din viața lor.

La Batalionul 3 Geniu ,,General Constantin Poenaru”, un număr de 12 maiștri militari șisubofițeri au fost avansați în gradul militar următor. Comandantul unității, locotenent-colonelMarian Caloian, a înmânat cadrelor noile grade, le-a adresat felicitări pentru rezultateledeosebite obținute în activitatea profesională, subliniind importanța armei geniu între celelaltearme ale Armatei Române și le-a urat succes în continuare în cariera militară.

La sediul comandamentului Brigăzii 2 Vânători de Munte„Sarmizegetusa” din Brașov, a avut loc festivitatea de avansareîn gradul următor al unui număr de 8 ofițeri, 13 maiștri militariși subofițeri, precum și trecerea în rezervă a unui subofițer.

Cu această ocazie, comandantul brigăzii, le-a transmis succesîn carieră și i-a felicitat pentru gradul dobândit, iar subofițeruluii-a mulțumit pentru seriozitatea și implicarea de care a dat do-vadă de-a lungul carierei militare, dorindu-i multă sănătate, pen-sie cât mai lungă și mult succes în noua etapă a vieții!

Și în cadrul Batalionului 229 Sprijin Logistic „Cumidava” dinsubordinea Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa”, aavut loc avansarea în gradul militar următor a unui ofițer, unmaistru militar și a trei subofițeri.

Într-un cadru festiv, locțiitorul batalionului, locotenent-colonelIon Cristian, a dat citire Ordinelor pentru înaintarea în grad. Înprezenţa colegilor, acesta le-a înmânat însemnele de grad şi le-a mulţumit tuturor pentru devotamentul şi efortul depus în înde-plinirea atribuţiilor de serviciu, urându-le cât mai multe realizăriprofesionale în activitatea pe care o desfășoară.

În cadrul ceremonialului a fost citit și Ordinul de trecere înrezervă a Plt. adj. Iorga Marian Emil, acestuia i s-au conferit di-ploma de onoare și placheta cu însemnele batalionului, ca semnde apreciere pentru întreaga activitate desfășurată.

Tot în data de 31 iulie o parte dintre militarii Batalionului 21de Protecția Forței „Viperele Negre”, aflați în Teatrul de Operațiidin Afganistan, au înaintați în gradul următor.

Page 13: SEMPER DIGNITATE FIDELIS PATRIAE ÎN SLUJBA PA TRIE I · 2020. 8. 4. · Anul XVII* Nr. 10 (195) * 31 iulie 2020 * 13 pagini ÎN SLUJBA PA TRIE I Publicaţie editată de Divizia 2

În slujba patriei Nr. 10 (31 iulie 2020)

EVENIMENT www.armata-buzau.ro/www.isp.forter.ro13

În același context, în cadrul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”festivitățile de înaintare în grad la termen a camarazilor care au îndeplinit stagiulprevăzut de reglementările legale în vigoare.

Festivități de avansare și ceremonii de trecere în rezervă, în structurileFestivități de avansare și ceremonii de trecere în rezervă, în structurilesubordonate Diviziei 2 Infanterie „Getica”subordonate Diviziei 2 Infanterie „Getica”

La sediul Batalionului 469 Sprijin Logistic „Putna” a avut loc, festivitatea deavansare la gradul următor a unor militari din cadrul structurii, precum și festi-vitatea de trecere în rezervă a doamnei plutonier adjutant principal Vasilica Alu-culesei. Doamna plutonier adjutant principal a trecut în rândul cadrelor militareîn rezervă, cu drept de pensie, după ce și-a dedicat întreaga viață carierei mili-tare.

La sediul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, coman-dantul unității militare, locotenent-colonel Octavian-Remus Popa a dat citireOrdinului de înaintare în grad a unui număr de douăzeci cadre militare, adre-sându-le în același timp felicitări, îndemnul spre a se ridica la noile exigențe șiresponsabilități ce le revin fiecăruia și mult succes în carieră.

Un moment cu o încărcătură aparte l-a constituit citirea Ordinului de trecereîn rezervă a unui număr cinci militari, care astăzi au luat parte la ultima activitatedesfășurată sub faldurile Drapelului de Luptă al structurii. Militari desăvârșiți,cu o bogată experiență profesională acumulată pe parcursul întregii cariere,adevărați camarazi și un real sprijin pentru colectivul unității, „tinerii” pensio-nari au salutat pentru ultima oară formația în aplauzele colectivului Batalionului300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, pășind într-o nouă etapă a viețiidar cu însemnul „300” în suflet.

În aceiași dată, în cadrul unei festivități militare desfășurate la sediul Brigăzii1 Mecanizată ,,Argedava”, a avut loc avansarea în grad pentru un număr depatru militari iar doi au trecut în rezervă. Locțiitorul comandantului unității, co-lonelul Zanc Sever, a înmânat cadrelor noile grade și le-a adresat felicitări pentrurezultatele deosebite obținute în activitatea profesională.

Același moment așteptat cu emoție s-a petrecut și la sediul Regimentului 52Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”. După citirea ordinelor de înaintare îngrad, comandantul regimentului, colonelul Costel-Sorin Balan, i-a felicitat pentrurezultatele deosebite obţinute, pentru efortul depus în cadrul colectivului şi le-aurat sănătate şi succes în cariera militară.