the inter-religious dialogue an approach from the ... 05 02.pdf · de aici, realismul politic al...

THE INTER-RELIGIOUS DIALOGUE – AN APPROACH FROM THE PERSPECTIVE OF

INTERNATIONAL RELATIONS

Ion Cordoneanu Prof., PhD, ”Dunărea de Jos” University of Galați

Abstract: The secularist movements heralded that religion would disappear under the pressure of the ever present reason and pragmatism in the politics of a nation, the public space or in the international

relations. Religion, however, is present and is here to stay, and the international relations theories

need to be aware of it even when it is taken into account as a dominant factor of a civilisation

(Huntington) or, precisely then. This article will support the idea that “the balance of power” (Morgenthau) needs to take into account

the religious factor and the manner in which the inter-religious dialogue and the ecumenical

movement may contribute to the international equilibrium. The main consequence is that the civilizational differences can be eluded when morality inspired by religious commitments, even if it

cannot become an international norm, can give another consistence to some concepts like

international law, international public opinion, pacifism, open diplomacy.

Keywords: religious faith, diplomacy, balance of power, international relations

Mișcările seculariste anunțau că religia va dispărea sub presiunea prezenței din ce în ce

mai accentuate a rațiunii și pragmatismului în politica unei națiuni, spațiu public global sau

relațiile internaționale. Religia, însă, este prezentă și rămâne aici, iar teoriile relațiilor

internaționale trebuie să țină seama de ea, chiar când este luată în considerare ca factor

dominant al unei civilizații (Huntington) sau, poate, mai ales atunci.

În acest articol voi argumenta în favoarea ideii că „balanța de putere‖ (Morgenthau)

trebuie să țină seama de factorul religios și de modul în care dialogul inter-religios și mișcarea

ecumenică pot să contribuie la echilibrul internațional. Principala consecință este că faliile

civilizaționale pot fi eludate atunci când moralitatea inspirată de angajamentele religioase,

chiar dacă nu poate deveni normă internațională, poate da o altă consistență unor concepte ca

drept internațional, opinie publică internațională, pacifism, diplomație deschisă.

Recunoscut, odată cu publicarea monumentalei „Politica între națiuni. Lupta pentru

putere și lupta pentru pace‖ (1948), drept părintele teoriei relațiilor internaționale,

Morgenthau construiește concepția sa referitoare la politica mondială plecând de la

presupoziția fundamental filosofico/antropologică a naturii individului care se zbate între

două principii – impulsul moral și impulsul de stăpânire, două tendințe care îi domină

existența și îi justifică acțiunile. Actorii internaționali, ca proiecții ale individului și ale

grupurilor de indivizi, acționează în virtutea acestor două impulsuri, unul moral iar celălalt

înclinat către dominație, unul caracterizat prin dezirabilitatea păcii, celălalt acționând sub

impulsul instinctului de dominare și expansiune prin mijloace violente și de coerciție. Una

dintre preocupările centrale ale realismului lui Morgenthau este aceea privitoare la justețea de

a da aspirațiilor unei națiuni valoare universală și, în acest sens, Morgenthau consideră că este

o mare diferență între credința că toate națiunile sunt supuse judecății Domnului, de neînțeles

pentru mintea umană, și convingerea blasfemiatoare că Dumnezeu ține tot timpul cu tine și că

ceea ce dorești tu nu se poate să nu vrea și Dumnezeu.

Iulian Boldea (Editor) – Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017, eISBN: 978-606-8624-12-9

22 Section: History, Political Sciences and International Relations

Un concept central al teoriei lui Morgenthau este acela de „balanță de putere‖, definită

drept „dorința de putere a mai multor națiuni, fiecare încercând fie să mențină, fie să răstoarne

stau-quoul‖1. Morgenthau demonstrează că balanța internațională de putere este doar o

manifestare particulară a unui principiu social general, căruia toate societățile compuse dintr-

un număr de unități autonome îi datorează autunomia părților componente; că balanța de

putere și politicile ce vor să o mențină nu sunt doar inevitabile, ci reprezintă un factor esențial

stabilizator într-o societate a națiunilor suverane și că instabilitatea balanței nu se datorează

erorii principiului, ci condițiilor specifice în care trebuie să opereze principiul în această

societate.

În acest context, politica internațională înțeleasă ca „efort continuu de a menține și a

crește puterea națiunii proprii și de a stăvili sau reduce puterea altor națiuni‖2 trebuie să ia în

considerare faptul că moralitatea internațională trebuie abordată ținând seama de supra

estimarea asupra politicii internaționale sau de a subestima această influență negând faptul că

politicienii și diplomații acționează și pe baza altor considerente în afara celor care țin de

puterea materială3. Morgenthau remarcă faptul că trebuie evitate două erori, aceea în care sunt

confundate regulile morale pe care oamenii le respectă efectiv atât cu cele pe care pretind că

le respectă, cât și cu cele pe care teoreticienii declară că ar trebui ca ei să le respecte.

De aici, realismul politic al lui Morgenthau care promovează ceea ce el a numit

„balanța de putere‖ în care „recunoaștem dezirabilitatea păcii și forța normelor morale, dar în

același timp suntem perfect conștienți de neputința de a înfrâna animus dominandi altfel decât

prin mijloace coercitive‖4.

Morgenthau susține ideea că e greșit să fie desconsiderată și condamnată moral

politica de putere, întărind asupra faptului că politica internațională nu trebuie considerată

malefică și că nu e în nici un caz inutilă căutarea limitărilor morale ale aspirației către putere

pe scena internațională. Pe de o parte, „spre deosebire de Antichitate și de o mare parte din

Evul Mediu, era modernă exercită limitări morale asupra conducerii afacerilor externe, în

măsura în care acestea ar putea afecta viața indivizilor sau a grupurilor de indivizi‖5.

Morgenthau recunoștea, însă, că în situația contemporană a umanității sau manifestat anumiți

factori care au slăbit în mod evident limitările morale în câmpul relațiilor internaționale. El

observa, la vremea sa, că este vorba de o disoluție generală cauzată de doi factori: înlocuirea

responsabilității aristocratice cu cea democratică în afacerile externe și înlocuirea standardelor

de acțiune universală cu cele naționaliste.

Contextul și procesul descris de Morgenthau la vremea sa pot fi revalidate și în ziua de

astăzi, când vrem să evaluăm locul pe care-l are sau poate avea religia în relațiile

internaționale. Acum 70 de ani Morgenthau observa fragmentarea societății internaționale

într-o multitudine de comunități naționale autosuficiente din punct de vedere moral, care au

încetat să acționeze într-un cadru comun de precepte morale – această situație de fapt fiind

doar simptomul schimbării care a transformat relațiile dintre preceptele morale universale și

sistemele particulare ale eticii naționale: „Transformarea a continuat în două moduri diferite.

A slăbit, până la ineficacitate, regulile morale universale, supranaționale de comportament,

care înainte de epoca naționalismului impuseseră un sistem – oricât de precar și dezbinat – de

limitări asupra politicilor internaționale ale națiunilor individuale. Invers, a întărit mult

1 Hans J. Morgenthau, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 203. 2Ibidem, p. 259. 3Ibidem, p. 258. 4 Andrei Miroiu, „Cum să-l citim pe Morgenthau‖, în Hans J. Morgenthau, Politica între națiuni. Lupta pentru

putere și lupta pentru pace, Editura Polirom, Iași, 2007, p. 12. 5 Morgenthau, op. cit., p. 266.



tendința națiunilor individuale de a-și înzestra sistemele de etică naționale particulare cu o

validare universală‖6.

Teza „faliilor intercivilizaționale‖ a lui Samuel Huntington vine să confirme slăbirea și

fragmentarea sistemului internațional, doar că este vorba de civilizații care înlocuiesc statele

și instituțiile sistemului internaționale și care sunt delimitate de religii. Religia joacă aici rolul

de factor care fragmentează, divide și determină ciocnirile la nivelul acestui sistem7.

Este important cum se definește pe sine religia în contextul internațional contemporan,

pentru a putea identifica rolul pe care-l poate avea în încercările teoreticienilor de depășire a

paradigmei huntingtoniene. Astfel, într-o definiție inclusivă a religiei, dacă se au în vedere

atât funcția în societate, cât și substanța doctrinară (aspecte care, luate separat, poartă cu sine

neajunsuri8), trebuie remarcate discursul (referitor la planul care transcende umanul), setul de

practici (inclusiv etica relativă la acestea, care vizează îmbunătățirea indivizilor și a lumii),

comunitatea (generatoare de identitate) și instituția (cu rol de reglementare a celorlalte trei) –

toate acestea fac religia relevantă în sistemul relațiilor internaționale9.

Motivația includerii religiei în studiul relațiilor internaționale este fundamentată pe

mai multe considerente. În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că secularizarea nu și-a

îndeplinit obiectivul în privința dispariției religiei din viața publică10

. În al doilea rând, religia

este prezentă în politica națională și internațională în trei moduri (ca sursă a identității, ca

factor care influențează concepțiile despre lume ale factorilor decizionali și ale electoratului,

fiind sursă de legitimitate pentru deciziile și acțiunile politice, ca referință prezentă în relațiile

internaționale, atunci când conflictele religioase devin transnaționale și sunt reclamate

intervenții umanitare). Toate acestea indică faptul că „influența religiei asupra relațiilor

internaționale este semnificativă, atât prin prisma aspectelor practice și normative pe care le

influențează, cât și prin prisma existenței a numeroase rețele sau organizații transnaționale

religioase, care creează solidarități și loialități alternative celor statale și care au o forță extrem

de importantă de modelare a politicii mondiale‖11

.

Faptul că religia este o realitate de care relațiile internaționale începe să țină seama,

este dovedit de preocuparea cercetătorilor și importanța de care se bucură acest subiect în

centre de cercetare din universități occidentale și nu numai. Aduc în discuție aici doar

seminarul, desfășurat pe parcursul a trei sesiuni / dezbateri în cadrul University of Notre

Dame (toamna 2011, primăvara 2012 și vara 2012) care s-a concentrat asupra a trei teme

majore, la rândul lor împărțite în câteva subteme12

.

6 Morgenthau, op. cit., p. 277. 7 Samuel Huntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editra Antet, 1998, p. 136. 8 Natalia Vlas, Globalizarea și religia la începtul secolului XXI, Editura Presa Universitară Clujeană, 2008, p.

112. 9 Bruce Lincoln, Holy Terror. Thinking about Religion after September 11, University of Chicago Press,

Chicago, 2003, p. 5-8 (apud. Natalia Vlas, op. cit., p. 113). 10 Natalia Vlas, op. cit., p. 126. 11Ibidem, p. 133. 12http://rmellon.nd.edu/working-groups/international-relations-and-religion/ (consultat la 9 decembrie, 2017): 1)

How should we study religion and international relations? (August 17-18, 2011, South Bend); A) What do

we mean by "religion" in international relations: is it primarily an identity or a theology?; B) When and under

what conditions does religion matter in international relations and how much?; C) What are the strengths and

weaknesses of different ontological and epistemological approaches to the study of religion and international

relations?; D) What does it mean to say religion and politics are "separable" in international relations? 2) How

can religion broaden our understanding of international relations? (Spring 2012, Chicago); A) What is the

connection between religion and nationalism?; B) How does the diversity within religious traditions (particularly

in Christianity, Islam, Hinduism, and Confucianism) affect their manifestations in international relations?; C)

What are the theoretical and empirical "anomalies" or "puzzles" that a secular approach to international relations

confronts and the integration of religion might resolve?; 3) What should be the core of the future research

agenda for religion and international relations? (Summer 2012, Chicago); A) How can we profitably

http://rmellon.nd.edu/working-groups/international-relations-and-religion/



Raportul rezultat în urma acestui seminar arată diversitatea problematicii referitoare la

importanța religiei în contextul relațiilor internaționale. Pentru economia acestui articol, mă

voi opri asupra textului „What is religion?‖ al lui William Cavanaugh, care dezbate asupra

dificultății definirii religiei în raport cu aria relațiilor internaționale. Autorul constată că,

indiferent de modalitatea în care este înțeleasă religia, sui-generis sau nu, ea există ca o

categorie construită care, în câmpul relațiilor internaționale, ar trebuie privită asemenea unei

lentile care adesea distorsionează. În opinia lui Cavanaugh, cercetătorii ar trebui să nu mai

privească prin această lentilă, ci să se concentreze chiar asupra ei, pentru a înțelege cum

această categorie construiește, în relațiile internaționale, conceptul de putere și plecând de la

premisa că nu mai este posibilă utilizarea ne-critică a categoriilor religios / secular ca și cum

ar fi descriptori neutri ai realităților la nivelul cel mai de jos13

.

În afara dihotomiei ireductibile religios / secular, rolul religiilor și al organizațiilor

religioase devine relevant din perspectiva conceptului de „religious peacebuilding‖ care re-

construiește locul religiei în cadrul relațiilor internaționale, contrabalansând receptarea

dominantă în relația dintre religie și afaceri internaționale, a religiei ca factor care determină

acțiuni violente14

. Abordările sunt diferite, de la concentrarea pe dialogul interreligios la

integrarea componentelor de peacebuilding în asistență umanitară și dezvoltarea de programe.

Dar, poate că cel mai important este faptul că, acolo unde diplomația tradițională este limitată,

„the specific characteristics of religious peacemaking show at an advantage compared to non-

religious bodies in many areas. Faith-based peacemakers are dedicated, respected, trusted and

sensitive. Faith-based actors are also efficient at operating in those areas where traditional

diplomacy possesses limited or no tools and resources to deal with the conflict. Some are able

to engage in relation-building activities with no foreseeable time limits. They engage in truly

direct interactions with the communities served with the result that the peacemakers are

perceived not solely as relief providers but true friends‖15

. Kulska pledează pentru o

diplomație a nespecialiștilor, un dialog „non-politic‖, în care căile de abordare sunt prietenia,

dialogul și flexibilitatea, cu atât mai mult cu cât, în ecuația unor conjuncturi tensionate, apar și

lideri religioși locali care, prin statutul recunoscut la nivelul comunității, asumă un rol

fundamental în încercarea de rezolvare a conflictului.

Diplomația bazată pe credință16

presupune includerea faptului de credință religioasă în

practica relațiilor internaționale și susține implicarea religiei, prin liderii ei și a instituțiilor

broaden the discussion of religion and intra- and inter-state conflict beyond the current focus on non-state actors

animated by radical Islam?; B) As a result of the most recent wave of scholarship, there is likely to be a grudging

consensus that religion remains a factor in the behavior of international actors. Is there any chance that a similar consensus might emerge on the role of religion as a source of universally compelling normative prescriptions?;

C) What should be the agenda for the future study of religion and world politics? [Outline of final White Paper

on "Hypotheses on the Study of Religion and International Relations"]. 13 William Cavanaugh, „What is religion?‖, în Religion and International Relations: A Primer for Research. The

Report of the Working Group on International Relations and Religion of the Mellon Initiative on Religion Across

the Disciplines University of Notre Dame (http://rmellon.nd.edu/working-groups/international-relations-and-

religion/, consultat la 9 decembrie, 2017) 14 Joanna Kulska, „A balanced perceptionof Religion in International Relations‖, în E-international Relations, 9

iulie 2015 (http://www.e-ir.info/2015/07/09/a-balanced-perception-of-religion-in-international-relations/,

consultat la 5 decembrie 2017). 15Peuraca, B. (2003) ―Can Faith-Based NGOs Advance Interfaith Reconciliation? The Case of Bosnia and

Hercegovina,‖ United States Institute of Peace Special Report, no. 103, March, p. 7 (cf. http://www.e-ir.info/2015/07/09/a-balanced-perception-of-religion-in-international-relations/). Mai vezi și Vendulka

Kubalkova, The „Turn to Religion‖ in International Relations Theory, în E-international Relations, 3 decembrie,

2013 (http://www.e-ir.info/2013/12/03/the-turn-to-religion-in-international-relations-theory/, consultat la 1

decembrie 2017). 16 Conceptul este introdus de Douglas Johnston în „Conflict Prevention and Peacebuilding: The Religious

Dimension‖. În Paul van Tongeren, Malin Brenk, Marte Hellema, Juliette Verhoeven (ed.), People Building



http://www.e-ir.info/2015/07/09/a-balanced-perception-of-religion-in-international-relations/



http://www.e-ir.info/2013/12/03/the-turn-to-religion-in-international-relations-theory/



religioase ca parte a soluționării conflictelor, având în vedere că „motivele de pace sunt

ancorate într-o identitate și într-o sensibilitate profund religioasă‖17

și, pornind de la această

realitate, poate fi găsit un limbaj comun care, pornind de la crezurile și simbolurile religioase,

să se îndrepte spre reconciliere.

BIBLIOGRAPHY

Cavanaugh, William, „What is religion?‖, în Religion and International Relations: A Primer

for Research. The Report of the Working Group on International Relations and Religion of

the Mellon Initiative on Religion Across the Disciplines University of Notre Dame, pp. 56-67

(http://rmellon.nd.edu/working-groups/international-relations-and-religion/, consultat la 9

decembrie, 2017).

Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editra Antet, 1998.

Johnston, Douglas, „Conflict Prevention and Peacebuilding: The Religious Dimension‖. În

Paul van Tongeren, Malin Brenk, Marte Hellema, Juliette Verhoeven (ed.), People Building

Peace II: Successful Stories of Civil Society (Project of the European Centre for Conflict

Prevention), L. Rienner Publishers, 2005.

Kubalkova, Vendulka, „The Turn to Religion in International Relations Theory‖, în E-

international Relations, 3 decembrie, 2013 (http://www.e-ir.info/2015/07/09/a-balanced-

perception-of-religion-in-international-relations/).

Kulska, Joanna, „A balanced perceptionof Religion in International Relations‖, în E-

international Relations, 9 iulie 2015 (http://www.e-ir.info/2015/07/09/a-balanced-perception-

of-religion-in-international-relations/).

Lincoln, Bruce, Holy Terror. Thinking about Religion after September 11, University of

Chicago Press, Chicago, 2003.

Morgenthau, Hans J., Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Editura

Polirom, Iași, 2007.

Peuraca, Branka, ―Can Faith-Based NGOs Advance Interfaith Reconciliation? The Case of

Bosnia and Hercegovina,‖ United States Institute of Peace Special Report, no. 103, March,

2003, pp. 1-12.

Vlas, Natalia, Globalizarea și religia la începtul secolului XXI, Editura Presa Universitară

Clujeană, 2008.

Peace II: Successful Stories of Civil Society (Project of the European Centre for Conflict Prevention), L. Rienner

Publishers, 2005. 17 Natalia Vlas, op. cit., p. 193.






the inter-religious dialogue an approach from the ... 05 02.pdf · de aici, realismul politic al...

Documents