tratat logopedie vol i

8/10/2019 Tratat Logopedie Vol i

1/183

PROF.UNIV.DR.EMIL VERZA

I

TRATATLOGOPEDIE

/VOL.I-V P

EDITURA FUNDATIEI HUMANITASBUCURE$TI, 2003


2/183

CUPRINSARGUMENT...............................................................15 INTRODUCERE...........................................................17 CAPITOLULI..............................................................23 LOGOPEDIA - $TIL\TA INTERDISCIPLINARA1. Constituirea logopediei ca tiinta....................................23

2. Importanta teoretica $i practica a logopediei...................... 283. Etiologia i clasificarea tulburarilor de limbaj.....................314. Legile logopediei ......................................................365. Frecventa i importanta corectarii tulburarilor de limbaj......... 406. Metodologia corectarii i studierii in logopedie...................42CAPITOLULII............................................................45 LOCUL LIMBAJULUI IN CADRUL SISTEMULUI PSIHIC UMANCAPITOLULIII............................................................64 MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE $1 PSIHOLOGICE ALE LIMBAJULUICAPITOLULIV............................................................79 DINAMISM $1 RELATIE JN EVOLUJIA LIMBAJULUI1. Dczvoltarea limbajului in contcxtul normalitatii umane.........792. Evolutia limbajului la handicapatii scnzorial i de intclcct......s'6CAPITOLUL V............................................................93FORMAREA $1 DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR DE CITIT-SCRIS1. Pregatirea copilului pentru achizitia citit-scrisului................932. Varsta optima de invatare a citit-scrisului..........................953. Geneza grafismului si a cimnim

4. Etapele inva(arii citit-scrisului.......................................1005. Lectura dupa imagini - etapa premergatoare achizitiei citit-scrisului................................................................. 1026. Citit-scris i intelect...................................................1107. Scris i motricitate.................................................... 1128. Citire i intelegere..................................................... 115

9. Citit-scrisul in Braille................................................ 116CAPITOLULVI........................................................... 124TULBURARILE DE PRONUNTIE DE TIP DISLALIC1. Specificul tulburarilor dislalice, pe fondul intelectului normal.. 1242. Specificul tulburarilor dislalice la deficientii de intelect.........1363. Specificul tulburarilor dislalice la deficientii de auz..............1404. Specificul tulburarilor dislalice la deficientii de vedere..........147CAPITOLULVII.......................................................... 152CONVERGENTE $1 DIFERENTE IN DISLALIE, RINOLALIE, DISARTRIE1. Perspectiva generala asupra elementelor comune i specifice.. 1522. Relatie i ierarhizare in rinolalie.......................................... 1543. Relatie i ierarhizare in disartrie.......................................... 159

4. Relatia dintre tulburarile de pronuntie i tulburarile limbajului citit-scris............................................................... 166CAPITOLUL VIII.........................................................178METODE 1 PROCEDEE PENTRU CORECTAREA TULBURARILOR DE PRONUNJIE1. Cadrul general de referinta..........................................1782. Metode i procedee cu caracter general............................ 1823. Metode i procedee specific logopedice.............................1924. Organizarea activitatii de practica logopedica....................204CAPITOLUL IX..............................................


3/183

INFLUENTA TULBURARILOR DE PRONUNTIE ASUPRA PERSONALITATH 1 COMPORTAMENTULUI212CAPITOLUL X............................................................220EVOLUTIE $1 RELATIE IN DISGRAFIE-DISLEXIE1. Spre o teorie generala in disgrafie-dislexie........................2202. Terminologie i defmitie.............................................221

"} FHnlnoin tnlhnrarilnr scris-cititului.................................225CAPITOLUL XI.......................................................... 239EVOLUTIE $1 SIMPTOMATOLOGIE IN TULBURARILE SCRIS-CITITULUI PE FONDUL NORMALITATH

PSIHOSENZORIALE1. Delimitarea domeniului de abordare................................23()2. Formele i manifestarile tulburarilor scris-cititului.................2402.1.Scris-citituI incet, lent, stacato........................................2462.2.Dificultati in corelarea complexului sonor cu simbolulgrafic i in intelcgerea sensului conventional al simbolurilor Icxiei 250 2.3.Dificultati in respectarea regulilorgramaticale i caligrafice... 2542.4.Omisiuni de litere, grafeme $i cuvinte........................ 2602.5.Adaugiri de litere, grafeme i cuvinte.........................2622.6.Substituiri i confuzii de litere, grafeme i cuvinte............263

2.7.Contopiri i comprimari de cuvinte........................... 2642.8.Nerespectarea spatiului paginii, sarirea $i suprapunerearandurilor...........................................................................265 2.9.Scrisul servil si citit-scrisul ca in oglinda.....................266CAPITOLUL XII.........................................................281EVOLUTIE $1 SIMPTOMATOLOGIE f\ TULBURARILE SCRIS-CITITULUI PE FONDUL

HANDICAPURILOR PSIHOSENZORIALE1. Specificul dislexo-disgrafiei in Braille, la deficientii de vedere 2812. Specificul dislexo-disgrafiei in debilitatea mintala............. 2953. Specificul dislexo-disgrafiei in bolile psihice....................314CAPITOLUL XIII........................................................324METODE 1 PROCEDEE PENTRU CORECTAREA DISLEXO-DISGRAFIEI1. Cadrul general de referinta......................................... 3242. Metode i procedee cu caracter general.............................. 3263. Metode $i procedee cu caracter specific logopedic................334CAPITOLUL XIV....................................................... 359RELATIA DINTRE TULBURARILE VORBIRII ORALE $1 CELE ALE SCRIS-CITITULUICAPITOLUL XV..............................'............RELATIA DINTRE SCRIS-CITIT $1 PERSONALITATE372IN LOC DE INCHEIERE...............................................387


4/183

ARGUMENTCititorul se poate intreba dc ce un Tratatycand ar fi posibil sa se elaboreze mai multe lucrari petematici comune sau pe catcgorii dc tulburari ale limbajului i comunicarii? Nu cumva o lucrare atatdc ampla este in detrimentul unei analize pertinente i profunde, necesara in astfel de cazuri? Oare nuse opereaza greu cu o carte de ascmenca dimensiuni? $i astfel de intrebari ar putea continua. Noidorim sa raspundem acestor incertitudini prin argumente logice i practice.Suntem con^tienti ca un Tratat comporta dificultati majore pentru oricare autor, dar efortul depuseste pe masura satisfactiilor avute, deoarece o lucrare unitara permite vehicularea unei conccptiipersonale i abordarea fenomenelor analizatc intr-o structura complexa, fara a fi in detrimentulrelevarii specificului fiecarui element.Abordarea, in lucrari distinctc, a catcgoriilor tulburarilor dc limbaj sau pe tematici limitate nu creeazao viziune dc ansamblu asupra unui domeniu tiintific atat de complex i nici nu permite evidenticrearclatiilor, prin dinamism i transfigurarc, odata cu transformarilc cc se produc la nivclulpcrsonalitatii, comportamcntului i activitatii subiectului ca urmare a disfunctionalitatii limbajului ,sicomunicarii. Intr-o viziune dc ansamblu, comunicarea vcrbala poate fi abordata i din perspectiveintegrarii limbajului in modclul dc functionare a sistemului psihic uman i astfel, so poate prccizarolul acestuia in contextul cvolutiei subiectului, in paralcl cu urmarirca structurilor comportamentelor

complexe.Accentul analizci tulburarilor dc limbaj, a impactului accstora in plan psihic este axat, in principal, pc

pcrioadelc copilarici i adolesccntei pentru ca distorsiunile verbalc din etapcle dc dczvoltarc a

limbajului sunt mai frecvcnte si au efcctc negative in activitat

colara i in pregatirea pentru viata sociala a generatiilor tinere. Dar nu sunt neglijate nici celelalte varste,in care tulburarile de limbaj cunosc o consolidare i o organizare pe masura persistence! lor in timp. Inparalel, trebuie sa subliniem ca, din punct de vedere simptomatologic, tulburarile de limbaj nuprezinta caracteristici fundamental, in functie de varsta cronologica, diferentele provin, mai ales, dinparticularitatile psihoindividuale ale subiectului, din modul cum sunt traite acestea in plan psihic,momentul aparitiei lor i perioada de timp in care subiectul este afectat de ele etc. Nici din punct devedere al terapiei logopedice nu se traseaza o linie do demarcate ferma, pentru ca metodologia

educational-recuperativa sc bazeaza pe aceleai principii, dar este adaptata la tipul de tulburare si lavarsta cronologica i mentala a subiectului logopat. Ca unnare, tratarea in extenso ne permite depa$ireaunor trimiteri la etape limitate de varsta i evitarea de repetitii. Totuji, mentinem cadrul general al analizeipe categoriile tulburarilor de limbaj, categorii stabilite in clasificarea elaborata de noi, subliniindimpactul acestora asupra subiectului, ca i transformarile pozitive de la nivelul personalitatii, pe masurainlaturarii sau ameliorarii (reducerii) dificultatilor verbale.Apreciem ca un Tratat, cu o tematica atat de vasta in logopedie, nu contribuie numai la elucidareaproblematicii specifice acesteia, ci speram, totodata, sa rezulte o serie de idei cu implicatii nemijlocite indezvoltarea psihologiei limbajului i a comunicarii. Pentru aceasta, consideram ca lucrarea de fata seadreseaza specialitilor in logopedie, psihologie, pedagogie, psihopedagogic, educatie, comunicare,precum i studentilor ce se pregatesc pentru domeniile respective, dar nu in ultimul rand, dascalilor iparintilor preocupati de problematica respectiva.


5/183

INTRODUCEREUn tratat general despre tulburarile de limbaj implica efort sustinut, dublat de o conceptie in care am

intampinat o serie do dificultati, generate, pe dc o parte, cle faptul ca litcratura dc specialitate este relativ

saraca in acest domcniu, iar pe de alta parte, aplicarea informatiilor vehiculate la spccificul logopatilor de

liniba romana necesita cunoasterea caracteristicilor tcorctice i practice ale corectarii vorbirii tulburate.

Lucrarea de fata nu se rezuma numai la planul teoretic, ci i la evidentierea caracterului aplicativ clecorectare a tulburarilor de limbaj. Pentru realizarea accstui cieziderat, am considerat util sa punem la

indemana tuturor celor interesati o metodologie generala de terapie logopcdica, aratand, in final, care sunt

efectele negative ale tulburarilor de limbaj asupra aetivitatii, comportamentului i personalitatii

individului. In aeelasi timp, vom reliefa rezultatele pozitive obtinute de elevi, mai cu seuma in activitatea

colara $i in integrarea acestora in coleetiv, pe masura corectarii sau ameliorarii tulburarilor de limbaj.

Metoclele pre/.entatc, ca i matcrialul utilizat in activitatea edueational-coreetiva, au lost verifieate de noi

in terapia logopcdica. Atat metodelc ^i proeedeele deserise, cat i matcrialul concret pot fi folosile pentru

coreciarea oricarci forme de manifestare a tulburarilor de limbaj, indiicrenl de varsta, nivel de cultura $i

gradul de de/voltare inteleetuala a subiectilor. Desigur, speciali^tii in logopedie au latitudinea de a seleeta

metodelc i proeedeele adeevate fiecarui subiect cu care isi desfaoara activitatea. Pentru aceasta, este

nevoic, insa, cle diagnosticarea tipului de logopatie i de cunoasterea partieularitatilor psihologice ale

logopatului respectiv. Diagnosticul in logopedie nu este o problema chiar atat de simpla cum pare la

prima vedere. Precizarea corecta, inca de la inccput, a tipului de tulburare prezinta o important;!

deosebita, nu numai pentru stabilirea mctodelor si

procedeelor adecvate de corectare, dar i pcntru asigurarea unor rezultate bune intr-un timp cat mai scurti pentru crctcrea prestigiului logopedului in fata logopatului.Dificultatile unei asemenea lucrari sunt determinate i dc faptul ca noi ne-am propus ca toate metodele iprocedecle pe care le indicam sa urmareasca, pe de o parte, corectarea tulburarii, iar pe de alta, stimulareaactivitatii psihice i educarea personalitatii subiectului. Clarificarea acestor probleme poate elucida i oserie de aspecte ce tin de teoria generala a limbajului. De altfel, psihologia limbajului, care se constituie

astazi ca o realitate complexa i cu implicatii multiple in multe domenii ale tiintelor, ii dezvolta o partedin teoriile sale, pornind tocmai de la studierea limbajului deteriorat. Este un mod de abordareexperimentala, care nu ar fi putut fi simulat in alte conditii, dat fiind complexitatea fiintei umane iimplicatiile profunde ale limbajului in intreg psihismul uman (E. Verza, 1977).Corectarea vorbirii i a tulburarilor de limbaj, in general, stimuleaza dezvoltarea psihica a individului,integrarea sa in activitate i in viata, conduce la afirmarea personalitatii pe plan social i cultural. Este undeziderat pe care il realizeaza speciali$tii din domeniul tiintelor umane, preocupati de asigurarea uneidezvoltari armonioase i complexe a omului zilelor noastre.Dezbaterea, intr-o asemenea lucrare, a problemelor teoretice deontologice i de eficienta a metodelor iprocedeelor necesare in terapia logopedica este in consens cu obiectivele colii i ale realitatilor socialede formare integra a omului. Aceste metode i procedee sunt susceptibile de perfectionare i imbogatirein activitatea practica de corectare a logopatiilor.

Corectarea tuturor tulburarilor de limbaj este conditionata nu numai de eficacitatea metodelor logopedice,dar i de o serie de factori ce tin de particularitatile psiho-individuale ale handicapatilor de vorbire.Printre acestea, un rol insemnat il joaca nivelul inteligentei, care este foarte divers, chiar la indivizii carese incadreaza relativ in aceeai categorie. Daca ne referim la cele trei tipuri de inteligenta descrise de E.L. Thorndike, se poate afirma ca indivizii apartinand tipului de inteligenta abstracts au capacitatea de adiferentia i de a opera facil cu simbolurile verbale. La acetia, tulburarile de pronuntic, spre exemplu,apar mai rar, iar corectarea se face mai uor. La subiectii incadrati in tipul de inteligenta concreta seconstata o mare capacitate de imitare a modelului, datorita posibilitatilor de operare in olan concret i dediferentiere facila a situatiilor percepute. Datorita


6/183

tendintelor de imitare, metodele $i proccdecle logopedice trcbuie adaptate acestei caracteristici. Totu$i,vocabularul nu capata o extindere prea mare, deoarece modelul concret este prezent adcscori. iardeductiile nu se cfcctucaza rapid i spontan. Subiectii ce apartin tipului de inteligenta sociala prezintaavantajul ca nu traicsc atat de tensional deteriorarea vorbirii, ei adaptandu-se uôr schimbarilor survenitei in cadrul activitatilor logopedice.Desigur, incadrarca subiectilor in aceste scheme este relativa, deoarece elementele apartinand unui tip se

gasesc i in alte tipuri. Cunoajterea lor este semnificativa insa, pentru adaptarca activitatii logopedice laspecificul dislalicilor cuprinî in terapie.Strans legat de inteligenta, exista un alt factor important pentru evolutia limbajului i pentru activitatea decorectare a handicapurilor sale. Este vorba de aâ - numitul simt al limbii, care, printre alte caracteristici,permite considerarea inteligentei ca o aptitudine. Copilul are posibilitatea de a exprima raporturi intrelucruri si fenomene, apeland la folosirea corccta a unor forme gramaticale, inainte de a-i insuî tcoretici organizat gramatica. Lashlcy i Chomsky considera gramatica ca fiind o componenta indispcnsabila instatuarea relatiei dintre vorbitor i ascultator. Chomsky vorbestc despre o ,,gramatica universala", menitasa dea sens unor raporturi gramatizante comune unor categorii de limbi. Din punct de vedcrc lingvistic,spune el, exista particularitati ce caractcrizcaza i deoscbesc diferitele limbi intre ele, structura lorgramaticala fiind, in marc, ascmanatoarc. ,,Gramatica universala" continc principii gcncralc, valabilepentru orice limba i cle stau la baza folosirii gramaticii in fiecare dintre limbilc umane (N. Chomsky,

1973). Aa sc poate explica faptul ca simtul limbii sc formcaza ca mod dc functionalitatc, avand la bazapredispozitii echipotcntialc cc asigura, in egala masura, insuirca oricarei limbi (E. Vcrza, 1973).Atat conceptul de ,,intcligcnta", cat $i ccl dc ,,limbaj" cuprind o aric foarte larga de fenomene, complexe

$i difcritc. Dar intre cle exista intcractiuni care dcpind de contcxtul situatiilor in care sc desfaoara.

Influentarea uneia dintre aceste rcalitati are repcrcusiuni asupra celcilalte. Din practica cducativa sc $tic

ca limbajul sc supunc mai u?or influentelor, dar inteligenta evolucaza sub impulsul accstuia i, am putea

spune, cu ajutorul lui. In acest sens trebuie intclcasa afirmatia lui P. Oleron potrivit careia omul nu putea

depai stadiul animal in afara limbajului i ca inteligenta nu ar putea fi definita in intrcaga sa

complcxitatc 5! prin atributclc sale in lipsa limbajului.

Dei exista o gama variata de exprimare a ideilor prin intermediul structurilor verbale, limbajul nu are

posibilitatea sa reflecte integral i complet structura intelectuala. Exprimarea verbala este legatanemijlocit de solicitarile comunicarii, de conjinutul celor exprimate depinzand i de capacitatile verbaleale omului. Prin intermediul limbajului se comunica rezultatele finite ale productiei intelectuale. De multeori, contextul suplinete o parte din exprimare i deschide perspectiva auditorului pentru intelegerea i aaltor aspecte ce nu sunt cuprinse nemijlocit in cele relatate. (Tatiana Slama - Cazacu, 1959). Din acestpunct de vedere, fenomenele redondante, existente in context, contribuie la precizarea sensului celorexprimate i nuanteaza continutul.Pornind de la ideea conform careia dezvoltarea psihica se subordoneaza intr-o anumita masura dezvoltariiinteligentei, la deficientii de intelect limbajul se constituie pe fondul unor structuri deficitare cefavorizeaza aparitia handicapurilor i a unei slabe capacitati in formarea i evolutia vorbirii.,,In concluzie - scrie Piaget - gandirea in stadiul ei de formare, fiind o continuare a inteligentei senzorio-motorii, pornete de la diferentierea semnificatilor i semnificantilor i se sprijina, deci, in acelai timp,

pe inventarierea simbolurilor i pe descoperirea semnelor. Dar, se intelege de la sine, cu cat un copil estemai mic, cu atat sistemul acestor semne colective, oferite de-a gala, ii va fi mai neindestulator, deoareceaceste semne verbale, partial inaccesibile i greu de dominat, vor fi mult timp inapte sa exprimeindividualul, asupra caruia subiectul ramane centrat" (J. Piaget, 1965, pag. 172).Evidentiind particularitaîle limbajului debilului mintal in functie de gravitatea deficientei de intelect,putem intelege mai bine dificultatile activitatii logopedice cu aceasta categorie de handicapati inecesitatea adaptarii metodelor i procedeelor de corectare la specificul acestora. Astfel, la debilii mintalepileptic! vocea este inabuita i apar frecvent repetarile; la cretini, vocea este stridenta i imprecisa inarticulare, iar la cei cu sindromul Down articularea este deficitara, vocea fiind fara modulatie i


7/183

intensitate corespunzatoare (Mariana Roca, 1967, pag. 122). Dei debilul mintal poate utiliza, in general,elementele necesare unei comunicari i se poate face inteles de catre persoanele din jurul sau, exprimareaeste saraca, opereaza cu elemente intuitive, notiunile sunt lipsite de precizia i rigoarea necesara. El nureuete sa-i dea seama de importanta celor rnmunicate si nici sa-si suouna cenzurii critice informatiileemise saurcccptionate. In ansamblu, cxistcnta tulburarilor de vorbire, pc fondul intclectului dcficitar, gencrcaza o

conduita verbala simplificata si ncorganizata, in care transportul de informatic se face incomplct inambcle planuri: $\ in eel al transmiterii i in eel al rcccptici.In acest sens, se poate preciza i intelege mai bine corclatia stransa dintre constiinta i conduita verbala.,,Conduita verbala sc dcsfaôara sub influenta con^tiintei, asupra careia sc rasfrange pc baza principiuluiconexiunii inverse, a feed-back-ului "(E. Verza, 1973. pag. 146). Dcsigur, intrc conduita \-erbala aoamenilor exista difcrcntc marcantc, nu nuinai in functie de instructie, educatie, mediu cultural etc., dar siin functie de nivelul valeric al structurilor intelectuale, al normalitatii limbajului i al integritatiimodalitatilor senzoriale si, in special, al auzului si al vazului.Subliniind importanta limbajului, Vagotski (1972) arata ca, alaturi de gandire, el reprezinta cheia pentruintelegerea constiintci si, ca atare, constiinta este legata de evolutia cuvantului. Credem ca idecaexprimata, arc darul de a contribui la elucidarea mccanismului prin care sc formeaza si sc dczvoltacomportamentele verbale superioare si, totodata, masura in care acestea influenteaza progresul constiintci.

Dcteriorarile limbajului ingreuneaza evolutia contiintei si impicclica conduita verbala sa se manifesteprin comportamentul uman eel mai adecvat i complex. Terapia tulburarilor pc care o preconizam inlucrarea de fata, atat pentru normali, cat i pentru deficientii de intelect i senzoriali (auz si vaz),urmareste sa inlaturc baricrelc verbale ce produc perturbatii in planul cxprimarii ideilor, al constiintci, dar$i in eel al receptionarii i integrarii informatiilor in structurile psihice existente.Demersul nostru in rcalizarca accstei lucrari se bazcaza pc literatura de spccialitatc cxistenta i mai cu

seama pe ccle trei volume de logopedic, pe care le-am scris cu ani in urma, Dislalia î tcrapia ci (1977),

Ce este logopcdia (1982) i Disgrafia i tcrapia ci (1983), care $i-au mcntinut actualitatea î sunt

folositc i in prczcnt do catrc cei interesati. Este j>i motivul pentru care le vom valorifica, indeosebi in

capitolelc cu o problcmatica similara (din primul volum). Dar nu in ultimul rand, no bazam pc o serie de

studii, articole elaborate de noi $i publicate in diferitc reviste tiintifice i mai ales, pentru'aspcctclc do

tcrapic logopedica, pc metodele si proccdecle educational-recuperative aplicatc dc noi i validate indiverse ctape de intervcntie corectiva, desfaûrata in activitatile logopedice cu un marc numar dc subiccti

logopati dc varste difcrite i cu tulburari dc limbaj variatc.


8/183

Capitolul ILOGOPEDIA -$TIINTA INTERDISCIPLINARA

1. Consti tui rea logopediei ca ti intaLogopedia, ca tiinta, s-a constituit atat din ratiuni practice, cat i teoretice, facand posibila sintctizarcacunostintelor despre limbaj, claborarea modalitatilor de crestere a eficientei comunicarii verbale. studierea

tulburarilor de limbaj i formularea metodologiei speciilce educarii limbajului tulburat. Logopedia nu estesingura tiinta care abordeaza problcmatica limbajului i comunicarii, dar o face eel mai complet.Psihologia, psiholingvistica, pedagogia creeaza o perspective! generala pe sccvcntc rclativ delimitate, faraca nici una dintre ele sa-si propuna o analiza intcgrala a fenomenului de limbaj $i de comunicare.Logopedia i^i extinde siera de actiune de la cercetarea limbajului si comunicarii, in relatie cu cvolutiapersonalitatii, la formularea unor legi i metode de corectare a limbajului tulburat, la prevenircadificultatilor verbale i la stimularca comportamentelor vcrbalc.Prin urmare, logopedia este, pe de o pane, o disciplina psihopedagogica teoretica, izvorata din necesitatea

de a clucida complexele probleme ale limbajului, ce are un rol deosebit de important in viata psihica i in

structurarea personalitatii fiecarui Individ, iar pe de alta parte, o disciplina cu un pronuntat caracter

practic, ce vizeaza cducarea limbajului tulburat, optimizarea comunicarii, intelegerii i restabilirii

relatiilor specific umane. Constituirea ei a fost posibila ca urmare a progrcsclor rcalizatc in domeniul

tiintclor psihologice i pedagogice, dar ^i a progreselor

inrealizate in domeniul tiintelor psihologice i pedagogice, precum eel al medicine!, fiziologiei,lingvisticii etc.Etimologic, cuvantul logopedie provine din grecescul ,, logos", care inseamna cuvant, i ,,paideia", careinseamna educatie. In sens restrans, logopedia se ocupa cu studierea i dezvoltarea limbajului, cuprevenirea i corectarea tulburarilor acestuia. Din cate se tie, primul care utilizeaza termenul delogopedie este filosoful Socrate, dar se retine acceptiunea moderna a termenului pe care o adopta EmilFroschels (1909), cand precizeaza ca educarea limbajului tulburat se realizeaza in contextul stimulariiintregii personalitati a individului. In defmirea logopediei ca tiinta, o serie de autori pun un accent maimare pe caracterul ei practic. Astfel, M.E. Hvattev o definite ca fiind ,,o tiinta pedagogica speciala,

despre prevenirea i corectarea tulburarilor de vorbire" (1959, pag. 5), iar M. Sovak (1956) arata ca, este,,o tiinta despre fiziologia i patologia procesului de intelegere, de comunicare, despre prevenirea itratamentul pedagogico-corectiv al defectelor in domeniul intelegerii i comunicarii".Ca toate celelalte tiinte ce se sprijina pe datele acumulate in domeniile apropiate, i logopedia asimileazao serie de informatii din psihologie, tiflopsihologie, psihologie medicala i psihopatologie,psihofiziologie i neuropsihologie, psiholingvistica i lingvistica etc. Practica logopedica se bazeaza pecunoaterea particularitatilor psihologice ale formarii i evolutiei limbajului, a caracteristicilorpsihopedagogice ale dezvoltarii psihismului i ale activitatii educative cu diferite categorii de handicapati,a implicatiilor deprivarii senzoriale i mentale asupra psihologiei individului i asupra limbajului, pecunoaterea structurii i organizarii aparatului fonoarticulator, a pozitiei i formei corecte in emisiaverbala, a regulilor gramaticale i stilistice ale elaborarii scris-cititului .a. La randul sau, logopedia punela dispozitia acestor tiinte informatii utilc cu privire la prevenirea, formarea i corectarea limbajului

tulburat, teoretizeaza pe baza activitatii concrete i imbogatete metodologia dc formare a vorbirii, destimulare a intelegerii comunicarii i dc dezvoltare a personalitatii armonioase.Preocupari legate de formarea vorbirii cocrente, corcctc i dc inlaturarea unor eventuale handicapuri auexistat din cele mai vechi timpuri. Spre exemplu, grecii antici aveau un cult deosebit pentru vorbire ioratorie. Se credea in arta de a vorbi frumos, cursiv i cat mai pe intelesul auditorului, ceea ce a ridicatvorbirea la un rang dc cinste. asieurand oratorului o pozitie sociala favorabila. Operclc luiPlutarh, Herodot, Heraclit, Platon, Aristotel, Hipocrat contin considera(ii interesantc cu privire lapreocuparile societatii antice dc a forma i dezvolta, la toti membrii ei, o vorbire cat mai agreabila i mai


9/183

intcligibila. Descrierea pe care o face Plutarh, in ,,Victi paralcle", lui Demostene, ilustreaza stralucitposibilitatilc de modelare a vorbirii sub influenta unor exercitii i a psihoterapiei. Rezulta ca Demostenesuferea de o balbaiala accentuata, cu implicatii in planul interior, marcandu-1 ca timid, centrat pe sine,necomunicativ, nesociabil. negativist, irascibil; prin vointa i exercitii sistematice de vorbire ajunge nunumai sa scape de handicapul rcspectiv, dar i sa-si modifice comportamentul i sa-i transforme intreagapcrsonalitatc, cu dominarea trasaturilor pozitive, devenind astfel marele orator al Antichitatii.

Aceeai pretuire o gasim, mai tarziu, la romani prin glasul lui Cicero, care in lucrarea ,,De oratore" serie:,,daca nu depinde de noi sa avem un glas frumos, de noi depinde sa-1 cultivam i sa-1 fortificam, sastudiem toate treptele, de la sunetele grave pana la cele mai inalte". Ulterior, in Evul Mediu, cu toateoprimarile la care este supusa stiinta, se evidentiaza unele idei pozitive. Astfel, in ,,Canonul medicinei".Avicena noteaza o serie de exercitii utilizate in scopul reglarii respiratiei i vocii, adoptate i in prezent incorectarea balbaielii.Ceva mai tarziu, logopedia intra in aa numita perioada trista, cand se considera ca tulburarile de vorbire,i in special balbaiala, sunt determinate de anomalii ale creierului sau ale limbii i nu sc pot inlatura decatprin interventie chirurgicala asupra organclor respective, ceea ce ducea, de cele mai multe ori, la deccsulsubiectului.Progresele din secolele XVIII-XIX cunoscute in toaic domeniile i in special marele avant din ^tiintelenaturii a stimulat dezvoltarea unor noi domcnii de activitate ?i conturarca altor discipline ce s-au dcsprins

din corpul tiintclor fundamcntalc. Lucrarile de logopedie sunt tot mai frecventc i create intercsul pentrucorectarea handicapurilor de limbaj.Cercctari mai consistente sunt intrcprinse inccpand cu sccolul al XlX-lea. Merita mcntionate ccrcctarilc

lui Diffenbach, care preconiza utilizarea metodele chirurgicale pentru rcmcdicrca anomaliilor limbii,

investigatiile lui Broca (1861), in domeniul afaziei motorii i ale lui Wernicke (1871) pentru afazia

senzoriala; Kussmaul vorbe^te pentru prima data de cauzele ncvroticc ale balbaielii iar Netkaciov este

autorul metodei de tratament psihologie al balbaielii.

Dei preocuparile in direcjia tulburarilor de limbaj se faceau tot mai simtite, logopedia s-a constituit,ca tiinta, abia in prima decada a secolului al XX-lea, prin sintetizarea, teoretizarea i aplicarea larealitajile practicii, a ideilor valoroase de psihologia limbajului i a tulburarilor de vorbire, care

apareau, mai mult sau mai putin sporadic, intr-o serie de domenii apropiate logopediei.O contribute de seama la constituirea logopediei ca tiinta, o aduce Herman Gutzman (1865-1922)care i-a insuit multe din metodele corectarii vorbirii tulburate de la tatal sau, Albert Gutzman, fostdirector la Institutul de Surdo-muti din Berlin. Din cate se cunoate, H. Gutzman a tinut pentru primadata un curs despre tulburarile de limbaj in invatamantul superior i a elaborat lucrarea de marecirculatie intitulata ,,Sprachheilkunde", tiparita la doi ani dupa moartea sa. Preocuparile practice alelui A. Gutzman erau cunoscute sub denumirea de ,,foniatrie" i se aplicau in Clinica ORL din Berlin.Dupa moartea sa, aceste preocupari au fost continuate de H. Gutzman junior. Dupa modelulfoniatriei, la Viena - E. Froschels, G. E. Arnold; la Miinchen - M. Nadoleczny, sunt preocupati, inspecial, de tulburarile vocii preponderent la cantareti.Fara indoiala, clinica nu era locul eel mai favorabil pentru avantul tiintei i nici ingustareafoniatrica a preocuparilor nu avea darul sa stimuleze cercetarea i a altor categorii de tulburari ale

limbajului. De altfel, insai conceptia medicala a timpului nu acorda importanta cuvenita tulburarilorde limbaj, corectarea acestora fiind facuta, de obicei, de medici i surori cu mijloacepsihopedagogice pentru care nu aveau (in toate cazurile) pregatirea necesara.In 1942, in discursul de deschidere al primului Congres al Societatii Internationale de Logopedie iFoniatrie, tinut la Viena, Emil Froschels a pus in discutie problema apartenentei i structuriilogopediei ca tiinta, relevand ca ,,logopedia este o tiinta medicala". El incearca, cu aceasta ocazie,sa impace foniatria (medicala), a lui Gutzman, cu psihopedagogia, adoptand termenul de ,,logopedie-foniatrie". Dar, totodata, se delimiteaza continutul celor doua domenii: foniatria se ocupa de


10/183

intretinerea organelor fonatoare i de patologia vocii, iar logopedia, de prevenirea, corectarea,studierea tulburarilor de limbaj i de realizarea procesului de intelegere i transmisie corecta ainformatiilor.O serie de termeni, care se mentin i azi in logopedie (dislexie, disgrafie, rinolalie etc.), sunt deprovenienta medicala. Dar prin natura tiintei logopedice de a investiga limbajul i de a corectatulburarile delimbaj, metodele i procedeelc utilizatc au un pronuntat caractcr psihopedagogic i, prin aceasta, sedelimiteaza locul logopediei in cadrul tiin{elor psihopedagogice i, in primul rand, ca ramura apsihopedagogiei speciale (defectologia). Poate ca i din cauza dificultafilor create de aceste confuzii,intr-o serie de lucrari importante pentru logopedie nu se abordeaza problema apartenentei $i nu seelucideaza terminologia utilizata.Astfel, in Tratatul asupra tulbiirarilor vocii i vorbirii, al lui Luchsinger i Arnold, inReabilitareavorbirii a lui Robert West, Leon Kennedy i Anne Carr nici nu se pune in discutie apartencntalogopediei, lasandu-se sa se inteleaga caracterul ei psihopedagogic, prin metodele de studiere itratare a tulburarilor de limbaj, i eel medical, prin etiologia acestora.Logopedia contemporana 15i defme^te, in prezent, menirea fara a se limita la corectarea tulburarilorde limbaj, la prevenirea i studierea lor; ea are in vedere educarea i restabilirea echilibrului psiho-

fizic i dezvoltarea unei integrc personalitati, studierea comportamentului verbal i a relatici acestuiacu personalitatea umana.In {ara noastra, o cronica din 1835 vorbe?te de ,,vindecarca gangaviei", dar practica logopedica s-alegalizat mult mai tarziu, in 1949 i apoi a fost intarita printr-o noua legiferare, in 1957. Mai intai,iau fiinta cabinete logopedice in policlinic! i in unele spitale de neurochirurgie, iar apoi suntorganizate centre logopedice intcrscolarc i cabinete logopedice pe langa unele gradinite i unitatilespeciale pentru handicapati. Dupa 1990, la acestca sc adauga cabinctclc logopedice particulare.Constituita pe deplin ca tiinta in prima decada a secolului alXX-lea, logopedia ii delimiteaza domcniul fata de foniatric, termcnaparut in uncle clinici (O.R.L.) din nevoia preocuparilor fata dotulburarile de voce. Astfel, unii spcciali^ti considcra ca foniatria arc cadoineniu aparte intretinerea organelor fonatoare i patologia vocala,iar altii, ca pc o specializarc a logopediei. La primul Congres do logopedie i foniatric, ce a avut loc la Viena, in 1942, a$a cum s-a maimentionat, s-a militat pentru punerca in acord a preocuparilor cclordoua domenii sau, aa cum afirma E. Froschels, ccl putin ,,impacarca"lor. in prezent, sfera logopediei se extinde asupra tuturor tulburarilorde limbaj, inclusiv asupra celor de voce, ca i asupra studiuluicomunicarii in cadrul relatiilor interumanc pentru dezvoltareapersonalitatii i comportamentelor n

2. Importanta teoretica ipractica a logopedieiIn conditiile contemporane, se manifesta o exigenta tot mai mare fata de modalitatile de intelegere, de

receptionare i comunicare pentru adaptarea i integrarea persoanelor la mediul social. Insui procesulinstructiv-educativ impune cu necesitate formarea i dezvoltarea unor capacitati verbale care sa facilitezeinvatarea i accesul la cultura, formarea deprinderilor de comunicare optima si eficienta.Asadar, logopedia are, prin excelenta, un caracter aplicativ: de prevenire si inlaturare a tulburarilor delimbaj in vederea dezvoltarii psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili relatiile cu semenii sai,de a facilita insertia in comunitate, de a se forma si dezvolta pe masura disponibilitatilor sale. Activitatealogopedica este centrata, in special asupra copiilor nu numai din cauza frecventei mai mari ahandicapurilor de limbaj, dar si pentru faptul ca la acestia vorbirea este in continua structurare si


11/183

dezvoltare, iar dereglarile aparute au tendinta, ca odata cu trecerea timpului, sa se consolideze si agravezesub forma unor deprinderi deficitare, ceea ce necesita un efort mai mare pentru corectarea lor.Logopedia are, in primul rand, un scop educativ; ea contribuie la formarea omului, il ajuta pe copil sadepa?easca dificultatile $colare i de adaptare. Din aceeai perspectiva, sunt, in egala masura,semnificative demersurile pentru prevenirea handicapurilor de limbaj i terapia lor. Varstele precolara icolara mica sunt cele mai favorabile pentru o actiune logopedica eficace. Desigur ca handicapurile

limbajului pot i trebuie sa fie corectate i la varstele adulte, mai cu seama ca ele due la dezadaptabilitatisociale, la tulburari de personalitate i pot perturba pozitia sociala a persoanei.Din punct de vedere teoretic, logopedia acumuleaza un bogat material informativ cu privire la psihologialimbajului i comunicarii, la pedagogia curativa, material obtinut prin decelarea unor variabile de tipulexperimentului natural provocat de situatia critica a logopatului.Pe baza semnificatiilor teoretice i practice, obiectivele logopediei se pot grupa astfel:a) studierea i asigurarea unui climat favorabil dezvoltarii i stimularii comunicarii:b) prevenirea cauzelor care pot determina handicapurile dc limbaj;c) studierea simptomatologici handicapurilor dc limbaj i a metodelor i procedeelor adecvate corectariilor;d) cunoaterca i prevenirea efectelor negative ale handicapurilor de limbaj asupracomportamentului i personalitatii logopatului;

e) elaborarea unei metodologiei de diagnoza i prognoza diferentiata in logopedie;0 popularizarea tiintei logopedice i pregatirea familici i a colii pentru a manifesta intelegere i sprijinfata de logopat;g) formarea unor specialist! logopezi cu o pregatire psihopedagogica, teoretica i practic-aplicativa, caresa stapaneasca terapia handicapurilor de limbaj; h) studierea i cunoaterea diferitelor aspecte aledeficientelor senzoriale i mintale ce influcnteaza constituirea structurilor limbajului;i) optimizarea activitatii logopedice atat pentru terapia handicapurilor de limbaj, cat i pentru evitareaeecurilor Declare i comportamentalc;j) depistarea populatiei cu deficiente de limbaj, incepand cuvarsta pre^colara i organizarea activitatii pentruprevenirea i recuperarca handicapurilor de limbaj.A$a cum rezulta din cele spuse mai sus, logopedia are multiple

raporturi cu o serie de tiinte i sc inscrie in sistemul de conexiuni aldiferitelor domenii aplicative i teoretice. Multiplele conditionari alelogopediei cu alte tiinte sunt impuse i de activitatea practica, pentrusuccesul careia este nevoie de colaborarea intre logopezi,psihopedagogi, mcdici i lingvi?ti. E. Froschels vede in logopcdspccialistul care poscda cunotinte din domeniilc psihologiei, inprimul rand al psihologiei copilului, psihoterapiei, psihopatologici,foniatriei, foneticii, psihodiagnozei, laringologiei, rinologiei.In cercetarea problemelor limbajului i a tulburarilor sale exista multe zone de intersectie intre logopedie

i alte tiinte, precum psihologia, medicina, foniatria, lingvistica, dar ele nu se confunda. Psihologia

copilului este de un real folos logopediei, prin cunoatcrca etapelor de dezvoltare i manifestare psiho-

comportamentale, prin enuntarea posibilitatilor dc evolutie in raport dc conditiile instructiv-

cunotinte sunt intregite prin dinamica i mecanismele dezvoltarii, in cazul diferitelor deficientpsihice de care se ocupa psihopedagogia speciala - psihologia deficien{ilor i pedagogia acestora.Psihologia generala face posibila cunoa$terea mecanismelor de dezvoltarc a limbajului, a functiilorsale i a rolului acestora in viata psihica. Cunotintele din medicina, dar mai cu seama cele dinpsihologia medicala, psihopatologie, foniatrie, laringologie, psihiatrie, neurologic, creeazaun tablou complex al intelegerii alterarii psihice, al patologiei organelor fonatoare i al implicatiiloracestora asupra formarii i evolutiei limbajului. De asemenea, aceste discipline fac posibila


12/183

intelegerea rolului jucat de tratamentul medicamentos in ameliorarea vietii psihice i a recuperariifizice, facilitand, astfel, actiunile educative. La randul sau, logopedia pune la dispozitia acestortiinte o serie de date de un interes deosebit pentru intelegerea etiologiei i simptomatologieitulburarilor de limbaj, a mecanismelor i dinamicii formarii vorbirii corecte sub influenta actiuniieducative, a rolului jucat de emisia-receptia corecta a vorbirii pentru dezvoltarea psihica a fiecareipersoane i pentru adaptarea sa la mediul social.Prin urmare, problematica de care se ocupa aceste discipline de intersectie cu logopedia nu estecomuna.In prezent, tot mai multi speciali$ti afirma relatiile logopediei cu alte tiinte, recunosc necesitateaactiunii in echipa i evidentiaza problematica specifica fiecarui domeniu, dar i avantajelecolaborarii atat pe plan teoretic cat i practic. $tiintele contemporane, care au ca preocupareproblematica omului, abordeaza intr-un fel sau altul i fenomenul limbajului din perspectiva lorspecifica. Dar nu numai acestea, ci i electronica, fizica acustica inlesnesc studierea experimentala alimbajului i creeaza conditii tehnice necesare pentru patrunderea in esenta fenomenului, pentruprovocarea repetabilitatii acestuia i surprinderea unor aspecte intime care nu se exteriorizeaza.Aceasta investigatie este cu atat mai necesara, cu cat se are in vedere unitatea dialectics dintre limbaji psihic, in general, i limbaj i gandire, in special. Limbajul nu poate i nu trebuie privit izolat, ci

in stransa corelatie cu ansamblul manifestarilor psihice, integrat in fenomenele psiho-comportamentale pe care le influenteaza i este influentat de acestea.

3. Etiologia i clasif icarea tulburari lor de limbajAsupra individului uman actioncaza o multimc dc factori, dintre care unii sunt nocivi. Acctia potinfluenta negativ dezvoltarea sa, dar organismul are o anumita rczistenta ce ii pcrmite o evolutienormala i numai in anumite conditii de fragilizarc generala sau partiala, ace^ti factori determinadereglari psihice. Pentru accasta, sc impune o analiza globala a principalelor categorii de factori carepot influenta negativ dezvoltarea limbajului i care pot determina oricarc disfunctie de limbaj. Deaici rezulta necesitatea cunoa^terii unor asemenea cauze, nu numai pentru a le preveni, dar i pentruadoptarca unei metodologii tiintifice in stabilirea diagnosticului diferential si a modalitatilor dccorectare a limbajului tulburat. In acela^i tiinp, subliniem faptul ca nu totdeauna se pot stabili, cuexactitate, cauzele care au provocat o tulburare sau alta de limbaj i ca dc celc mai multe ori la bazaunei dereglari sau nedezvoltari normale se afla un complex de cauze. Prin urmare, handicapurile delimbaj apar prin actiunea unor procesc complexe in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, intimpul nasterii sau dupa na^tere. La aceste cauze gcneralc, cc pot fi incriminate in toatc tulburarile delimbaj, se adauga altele spccificc unei categorii date i la care ne vom mai referi atunci cand vomanaliza tulburarile respective.Dintre cauzclc care pot actiona in timpul sarcinii, citam: difcritclc intoxicatii i infcctii, bolilcinfcctioasc ale gravidci, incompatibilitatea factorului Rh, carcntclc nutritive, traumclc mecanicc careIczcaza fizic organismul fatului, traumclc psihice suferitc dc gravida, inccpand cu ncacccptarcapsihica a sarcinii ?i tcrminand cu trairca unor strcsuri, framantari intcrioarc, spaimc care ii punpecctca asupra dezvoltarii functionalc a fatului.Din catcgoria cauzclor care actioncaza in perioada nasterii le mentionam pc urmatoarclc: na?tcrilc

grclc $i prclungitc, care pot provoca leziuni ale sistemului nerves central, asfixiilc cc pot determinahemoragii la nivelul scoartei ccrcbrale, difcritclc traumc fizice, cum ar fi lovirca capului de oasele

pelviene, accidcntelc mccanice .a. In fine, a trcia categoric o constituic cauzclc care actioneaza dupa

natere; ele alcatuiesc grupa cea mai marc. Acestea pot fi impartite in patru catesorii:

a) cauze organice, ce pot fi de natura centrala sau periferica. Avem in vedere diferitele traumatismemecanice care influenfeaza negativ dezvoltarea sistemului nervos central sau afecteaza nemijlocit,auzul i organele fonoarticulatorii. In cazul unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se


13/183

pot produce, printre alte tulburari, disfunctii ale limbajului ce au o mare varietate, cu cat zona lezataeste mai intinsa sau mai profunda, cu atat tulburarile sunt mai ample i cu un inalt grad de complexitatepentru ca, de cele mai multe ori, sunt atini mai multi centri corticali implicati in realizarea diferitelorfunctii psihice. Aa spre exemplu, lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului i emitereanormala a sunetelor, iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincronizata a tuturorelementelor necesare realizarii procesului vorbirii. O asemenea situatie are loc i in prognatism

i progenie ca i in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile iintoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic saufunctional, mecanismele neurofiziologice ale limbajului. i unele boli ale primei copilarii, ca meningita,encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul .a. pot determina tulburari de limbaj atat pe cale centrala, cat iperiferica.b) cauze functionale. Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala(receptoare), cat i cea motorie (efectoare). Cauzele functionale pot afecta oricare din componentelepronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel, apar dereglari ale proceselor de excitatie i inhibitie,de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central,insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini dezvoltarea sa sau pot crea dificultati inparcurgerea traseului normal al limbajului.c) cauze psiho-neurologice care influenteaza, mai cu seama, pe acei subiecti care congenital au o

constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice. Asemenea cauze se intalnesc lasubiectii cu handicap mintal, la alienatii mintal, la cei cu tulburari de memorie i de atentie, la cei cutulburari ale reprezentarilor optice $i acustice. Dinaceasta categoric fac parte i subiectii care sesupraapreciaza - infatuatii, aceste manifestari influentandnegativ structurarea personalitatii i a limbajului.d) cauze psiho-sociale. De$i in literatura de specialitate seinsista mai putin asupra lor, ele nu sunt lipsite deimportanta. La o analiza mai atenta vom constata caacestea au o frecventa relativ mare, iar efectele lornegative impieteaza nu numai asupra dezvoltariilimbajului, ci i asupra intregii dezvoltari psihice a omului.

Din aceasta categorie fac parte unele metode gre^ite, ineducatie (iatrogeniile i didactogeniile), slaba stimulare avorbirii copilului in ontogeneza timpurie, incurajareacopilului mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentruamuzamentul parintilor (adultilor), ce due la formarea unorobinuinte deficitare, imitarea unor modele cu o vorbireincorecta in perioada constituirii limbajului, trairea unorstari conflictuale, stresante, suprasolicitarile, carefavorizeaza oboseala excesiva, bilingvismul, (obligareacopilului sa invete o limba straina inainte de a-i formadeprinderile necesare comunicarii in limba materna) ?.a.Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca i de la

simptomatologia $i natura acestora, literatura de specialitate contine ovarietate de clasificari. Astfel, in logopedie exista mai multe tipuri declasificari ale tulburarilor de limbaj care au, de cele mai multe ori, uncaracter limitat. Aceste clasificari sunt efectuate in functie de o scricde criterii, cum sunt eel etiologic, lingvistic, morfologic si simptomatologic. Dar considerarea unui singur criteriu nu pcrmitcdecat o clasificare unilateral^, care vizeaza numai partial natura $ivarietatea handicapurilor de limbaj. Asemenea clasificari suntechivoce i nu cuprind toate categoriile limbajului deteriorat.


14/183

Astfel, clasificarea adoptata de Parrel, ce are la baza forma de manifestare a logopatiei, se rezuma la

enuntarea dislaliilor $i disfoniilor (tulburari de emisie, rezonanta i motricitate laringcala). Din aceasta

clasificare sunt omise tulburarile limbajului scris-citit. afaziile, alaliile .a. Pe aceea$i directie se inscrie i

clasificarea efectuata de Ch. van Riper, in patru categorii: a) tulburari de ritm (balbaiala, bolboroseala,

tumultus sermonis); b) tulburari de articulatic (dislaliile); c) tulburari de fonatie (afonie, nazalitate,

guturalitate) i d) tulburari de simbolizare (disfaziile). Dupa cum se vedc $i din clasificare lui Riper,lipsesc, printre altele, tulburarile limbaiului scris-

citit. Dei mai cuprinzatoare, clasificarea data de M. E. Hvattev este i ea echivoca i nu precizeazaapartenenta fiecarei tulburari de limbaj la o categoric sau alta. Autorul citat se refera la: a) dislalii, b)tulburari de ritm i cadenta, c) tulburari de limbaj cu etiologie organica cerebrala, d) tulburari de voce, e)tulburari de vorbire i voce psihogene i, in fine, f) tulburari de vorbire la oligofreni i nevazatori.Dupa cum se poate constata, la baza acestor clasificari, autorii respectivi au adoptat doua criterii ianume, eel etiologie si eel simptomatologic, pe care numai Hvattev le adopta concomitent, in timp ceParrel si Riper iau in calcul numai aspectele de simptomatologie. Pe langa acestea, in literatura despecialitate sunt i alte clasificari care au mai mult o importanta istorica, deoarece nu intrunesc adeziuneaspecialitilor, fund considerate prea putin precise i fara o delimitare a unei identitati specifice. Ca

urmare, dupa criteriul exclusiv etiologie, tulburarile de limbaj sunt clasificate, pe de o parte, in senzorialei motorii, iar pe de alta parte, in primare i secundare (in ambele cazuri, in functie de specificul ipredominant segmentului anatomo-fiziologic afectat i implicat in producerea activitatii verbale). Infunctie de criteriul lingvistic, avem de-a face cu: - deficiente fonetice, in care apar dificultati depronuntare a unor sunete fara sa existe i probleme de discriminare acustica; - deficiente fonetico-fonematice, in care dificultatile de pronuntie sunt insotite i de deficiente acustice i - deficiente fonetico-fonematice lexico-gramaticale, unde se gasesc dificultatile din primele doua, la care se adauga i forme,in proportii diferite, de nedezvoltare a limbajului. Este suficient pentru a ne face o impresie generala, cuprivire la valoarea diferitelor clasificari, sa amintim i criteriul morfologic, in care localizarea structuralaeste fundamental^, ceea ce inseamna ca numai cauzele organice existente trebuie considerate i atunciputem vorbi de tipul de tulburari caracteristice afaziei motorii, disartriei bulbare i dislaliei mecanice.Ni se pare mult mai adecvata o clasificare care sa tina seama de mai multe criterii in acelai timp:

anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologie, simptomatologic i psihologic. O astfel de clasificare elaboratade noi, prin imbinarea criteriilor de mai sus, a fost descrisa in doua din lucrarile anterioare (1977, 1983) is-a impus in literatura de specialitate romaneasca i straina. Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma laurmatoarele categorii de tulburari de limbaj:1. tulburari de pronuntie (dislalia, rinolalia, disartria);2. tulburari de ritm i fluenta a vorbirii (balbaiala. logonevroza, tahilalia, bradilalia,aftongia, tulburari pc baza de coree, tumultus sermonis);3. tulburari de voce (afonia, disfonia, fonastenia, mutatia patologica);4. tulburari ale limbajului citit-scris (dislexia-alcxia si disgrafia - agrafia);5. tulburarile polimorfe (afazia i alalia);6. tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogcn. electiv sau voluntar, retard sau intarziere indezvoltarca generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil-de tip Kanner, din

sindroamele handicapului de intelect etc.7. tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile (dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia $.a.)O asemenea clasificare este importanta nu numai pentru activitatea de cunoatere i terapie logopedica,dar i pentru diagnoza i prognoza tulburarilor de limbaj. In activitatea de corectarc, diagnosticuldiferential corect inlesnete stabilirea metodologici dc lucru i fixarea cadrului general de recuperare.Prognoza se realizcaza in raport de diagnosticul diferential, de particularitatile psihicc ale persoanei, devarsta cronologica i mintala, de conditiile dc educatie, de sex. Exista i situatii cand apar dificultati instabilirea diagnosticului diferential i acestea au la baza lipsa de cxpcricnta a evaluatorului, o cxaminarc


15/183

sumara, pripita, neluarea in considerare a tuturor manifcstarilor i foctorilor detcrminanti, ccea ce poatcducc la confundarea unor tulburari de limbaj cu altclc.La acestc situatii se adauga i factori obicctivi, concrctizati in asemanarile accentuate dintre tulburari, in

manifcstari rclatix inconstantc in raport de dispozitia subiectului la un moment dat. Asa spre excmplu,

manifestable vorbirii alalicului pot fi confundatc cu cele ale vorbirii unor handicapati de intelect sever, cu

lipsa dc vorbire a surdo-mutilor, cu vorbirca dizartricilor, a afazicilor si a color cu mutism psihogcn.Pentru a cvita accste confuzii, invcstigatiilc trcbuic sa contina pc directia cxamenului psihologic, si alte

cxplorari pe care le considera necesare specialistul in logopedie.

4. Legil e logopedieiOrice tiinta, pentru a fi recunoscuta, trebuic sa contina legi formulate ferm i cu claritate. Ele trebuie sadecurga din logica tiintei respective, din obiectivele i scopurile ei, din continutul i problematicafenomenelor analizate, din rezultatele cercetarilor intreprinse in plan teoretic i practic-aplicativ. Dupacunostintele noastre, in logopedie, asemenea legi nu i-au gasit un loc dcfmit in literatura de specialitate,iar unele referiri facute de unii autori la un continut similar, nu au darul de a intruni conditiile impuse deacestea, pentru ca ele sunt vagi i se pierd la nivelul simptomatologiei prezentate in cazul tulburariirespective. Acestea sunt temeiuri pentru care ne-am propus sa elaboram legile logopediei, considerand ca

i in felul acesta ne aducem o contribute majora la delimitarea i consolidarea statutului logopediei catiinta. Suntem incredintati ca, redate intr-o forma sintetica, cu comentarii strict necesare, vor putea fi maiuor intelese i raportate la cadrul general al evolutiei cunotintelor din logopedie.Redam, in continuare, legile logopediei elaborate de noi. Ele imbraca urmatoarele forme:1. Orice abatere, in forma si continut, de la vorbirea standard, marcata prin disfunctionalitatea expresieisi receptivitatea limbajuluu constitute o tulburare a acestuia. Abaterea poate fi mai extinsa sau mairestransa, mai profunda sau mai uoara, in functie de etiologie i de particularitatilepsihoindividuale ale subiectului, de varsta cronologica i varsta mintala etc. i determina uncomportament verbal specific indeosebi in relatiile cu cei din jur.2. Orice tulburare de limbaj are tendinta de a se agrava si consolida in timp, ca deprindere negativa.Cu cat o tulburare de limbaj dureaza mai mult timp, cu atat ea devine mai stabila, ceea ce face caaparitia ei in copilarie, fara sa fie corectata, sa devina o obinuinta, pe fondul careia evolueaza intreg

sistemul verbal de mai tarziu.3. Tulburarile de limbaj nu presupun un deficit de intelcct sau senzorial, dar atunci cand apar pe unasemenea fond, ele sunt mult mai grave, mai variate $i mai extinse. Este tiut ca deficientele senzorialului(mai ales ale auzului) si aleintelectului constituie, frecvent, cauze ale tulburarilor de limbaj, iar atunci cand tulburarile de limbaj aparin conditiile normalitatii intelectului ele nu creeaza distorsiuni ale acestuia, cu toate ca ii pot restrangeposibilitatca do manifestare.4. Tulburarile de limbaj au o frccventa mai mare in copilaric si in pcrioadelc de constitute a limbajului,ca urmarc a fragilitatii aparatului fonoarticulator si a sistemclor cerebrale implicate in vorbire.Sistemul limbajului. ca act hipercomplex, presupune o sincronizare pcrfccta a clementeloraparatului fonoarticulator (miscarilc limbii, buzelor, obrajilor, de deschidcre si inchidere a gurii etc.) incoordonare cu ritmul inspir-expir, a micarilor grosierc i fine (mai ales in scris) odata cu coordonarea

acestora dc sistemele cerebrale, elaborarea mintala a ideilor $i exprimarea lor coerent-logica prinlanturi de cuvinte mai scurte sau mai lungi ce denota o anumita maturitate anatomo-fiziologicaccrebrala.5. Toate tulburarile de limbaj an un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabilc prin metodespecific logopcdicc si printr-o serie dc procedee cu caracter general. Reusita activitatilor logopedicede corectare a tulburarilor dc limbaj este dependents, printrc altele, de adecvarca metodelori procedeelor de tcrapie logopcdica la specificul fiecarci tulburari, de perioada inceperiiactivitatii de corectare, de gravitatca $i cxtinderea tulburarilor respective, de nivelul dczvoltariimentalc $i activismul subiectului logopat etc.


16/183

6. Tulburarile de limbaj, fnccpand cu cole mai simple.produc efcctc negative asupra personal itatii__s|comportamcntului subiectului, dcoarccc ele sunt traitc dramatic si tcnsional pe fondul unci frustrari

si anxictati. Ca urmarc a cxistcntci tulburarilor dc limbaj, sc instalca/.a trasaturi negative dc pcrsonalitatc

i comportament, in timp cc conduitclc vcrbalc nu rcucsc, in sufieienta masura, sa-i exercite functia

de reglare, oricntarc i directionare a celorlaltc comportamente general umane. Cu cat subieetul devinemai consent de dificultatilc ce le are, cu atat este mai tensionat, le traie$te mai intens pe plan interior, se

izoleaza i devine negativist fa{a de cei din jur i fafa de activitate, odata cu teama de nereuitele sale.7. Tulburarile de limbai nu se transmit ereditar, in timp cc unele structuri anatomice care facilitcazaproduccrca acestora se pot regasi la desccndenti. Dupa cum rezulta i din etiologia tulburarilor de limbaj,unele dintre acestea sunt produse i prin efecte psihice sau prin metode negative de educatie(traumele, stresurile psihice, slaba stimulare a dezvoltarii vorbirii, existenta unui model deficitar,mentinerea obinuintelor neadecvate .a.) i nu an nici o legatura cu eventualele dificultati verbale carepot aparea la generatiile urmatoare. Dar sunt i structuri care contribuie la fragilizarea sistemului nervoscentral i care in anumite momenta ale vietii tind sa se instaleze i la urma$i, astfel incat pot ducela efecte negative in dezvoltarea limbajului.

8. Tulburarile de vorbire, pana la varsta de 3- 3

l

/i ani, nu au o semnificatie logopedica saudefectologica, ci una fiziologica, atunci cand sunt produse ca urmare a nematurizariiaparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate in vorbire. In aceste conditii, odata cudezvoltarea elementelor respective, dificultatile verbale dispar de la sine, dar daca persista mai multtimp sau daca inter/in i alte cauze ele se pot transforma in tulburari specific logopedice.9. Tulburarile de limbai prezinta o incidenta mai mare si o simptomatologie mai grava la sexul masculin,comparativ cu eel feminin. Aceasta se poate explica i prin relatia nemijlocita dintre motricitate-psihomotricitate i evolutia limbajului. Inca din ontogeneza timpurie se inregistreaza o evolutie paralelaintre motricitate (mers, precizia i rapiditatea micarilor etc.) i capacitatea de exprimare i bogatiavocabularului. In genere, fetitele sunt antrenate de timpuriu in relatii ocupationale cu o solicitaremai accentuata a motricitatii (ingrijirea papuii, ajutorul dat la punerea-strangerea mesei) odata cusolicitarea de a verbaliza fiecare actiune.10. Terapia tulburarilor de limbaj se bazeaza pe o metodologie corectiv-recuperativa ce se realizeazain relatic cu dezvoltarea gi stimularea intregii activitati psihice a38subiectului si armonizarea comportamentelor la conditiilc mediului inconiurator. In contextulcontemporan, nici din punct de vedere teoretic i nici din punct de vederc practic-acfional, terapialogopedica nu mai poate fi conccputa ca limitandu-se, exclusiv, la corectarea tulburarilor de limbaj,pentru ca, in intercsul ei, metodele i procedeele utilizatc, cuprind un material informafional-verbal ce seadrcscaza, in egala masura, limbajului i proceselor cognitici, determinand subiectul ladesfaurarea unci activitati intelective semnificative pe directia ,,micarii " ideilor. In aceeai ordine deidei, materialul vehiculat in corectarea tulburarilor de limbaj cuprinde i trebuie sa cuprinda o serie deindemnuri i invatamintc pentru a dezvolta subiectului comportamente cu caracter adaptabil ladiferite situatii ivite i pentru a stimula caracteristicile pozitive ale personalitatii. Ca atare, modelullimbajului devine integral i integrator la nivelul psihismului uman. Dupa cum am precizat, literatura despecialitate nu continc, in mod expres, legi ale logopediei, dar sunt unele referiri la un cadru general allegitatilor adiacente altor domenii tiintifice, considerate a fi cu implicatii i in domeniul logopediei.Astfel, Dorel Ungureanu (1998, pag. 88) aprcciaza ca in logopedie se prelungesc i actioneazalegi nu neaparat specifice, dar care, dei propriu-zis lingvistic, defectologice sau comunicationalc, auun mare impact si-n abordarea logopedica" ( a$a sunt Icgile implicatiei, compctciUci, fiziologica iale economic! de limbaj). In aceste conditii, considcram ca Icgile elaborate de noi vin sa suplincasca golulce poate fi formulat de cerintelc deontologice ale logopediei.


17/183

Merita sa sublinicm i un alt aspect. Am cvitat, cu buna stiinta, sa formulam, in acest context, iprincipiilc logopediei, dcoarccc, pc de o parte, nu am dorit sa lasam loc la cvcntualc confuzii intrc accstcai Icgilc specifice, iar pe dc aha parte, in fiecare tulburarc dc limbaj se pot desprinde principiicaracteristicc categorici respective, iar noi loam analizat in capitolul consacrat accsteia. Mai faccmprecizarca ca uncle principii cu caracter general rezulta sau chiar coincid cu scopurile i sarcinilelogopediei descrise, dcaltfol, de noi.

39

5. Frecventa i importanta corectari i tu lburari lor de

limbajLogopedia inca nu a ajuns la elaborarea unei metode unanim acceptata pentru depistarea tulburarilorlimbajului. Mai mult, incercarile de a cuprinde in cercetare o populatie mai numcroasa sunt izolate. Infine, frecventa handicapurilor de limbaj nu poate avca caracter de valoare universala, deoarece ele diferade la limba la limba, cat i de la o zona geografica i social-economica la alta. Din aceste trei motive,literatura de specialitate nu dispune de o statistica cu valabilitate universala, datele diferind de la o tara laalta, de la un tinut la altul. Ca urmare, datele statistice existente sunt contradictorii, contradictie carerezulta i din faptul ca unii autori au in atentie numai tulburarile limbajului oral, iar altii se refera $i la eelscris. Conteaza, in acelai timp, exigenta mai mare sau mai mica a celor care realizeaza depistarea i

diagnosticarea, ca i standardele adoptate.O caracteristica generala, reflectata in statisticile existente, este aceea ca tulburarile de limbaj se mentin lao frecventa mica. Astfel, mtr-o statistica ce dateaza din 1961, efectuata pe un numar de 860 copii devarsta precolara din ora$ul Cluj-Napoca, a rezultat un numar de 125 de copii cu dislalie, ceea cereprezinta 14, 53 %. La copiii dc varsta colara mica, din totalul de 3065 de elevi examinati, s-auconstatat 292 de cazuri cu tulburari de vorbire, adica 9,52 % (E. Neagu). Se constata ca frecventa copiilorcu tulburari de vorbire este mai mare la varstele mici i scade odata cu creterea in varsta. Desigur caacest fapt se datoreaza, pe de o parte, maturizarii aparatului fono-articulator, iar pe da alta parte, faptuluica influentele educative directe i indirecte contribuie la dezvoltarea vorbirii corecte.Intr-o cercetare efectuata pe un numar de logopati, sub conducerea lui Hvattev pe populatia colara dinfostul Leningrad, rezulta ca la numarul de 140.736 de elevi din coala de cultura generala i 144.021 deelevi din coala medie exista o proportie de 10,7 % tulburari de limbaj, dintre care 17,9% se afla la elevii

claselor I-IV i 3,8% la elevii claselor V-X.In Franta, se citeaza existenta tulburarilor de limbaj combinatc cu tulburari psihice in proportie de 40,1 %la copiii precolari (3-5 ani); in Elvetia, la copiii de varsta colara mica, tulburarile de limbaj se afla inproportie de 12 pana la 32% (in functie de a^ezarea rurala sau urbana).Pe cand dislalia scade ca frecvenfa, odata cu inaintarea in varsta, balbaiala are tendinta de a se agrava ide a genera noi forme, ca urmare a starilor tensionale, stresante. Din datele lui D. Denev rezulta cafrecven{a cazurilor de balbaiala scade, in Europa, de la apus spre rasarit. In Franfa se citeaza o proporfiede 5,7 %, iar in Bulgaria, de 1,11%; cifrele cele mai des citate fiind de 1% la adulti i 2% la copii.La deficientii de intelect i senzorial, frecventa tulburarilor de limbaj este mult mai ridicata. Astfel, laelevii din colile ajutatoare exista o proportie de 66% cu tulburari de limbaj, in clasa I i 41%, la cei dinclasa a Ill-a. In colile de nevazatori, la 629 copii cercetati, s-a gasit un procent de 31,5% tulburari delimbaj. (M. Gutu). Arnold citeaza existenta logopatilor printre oligofreni in proportie 45-55%, iar Knopf

arata ca la debilii mintal, balbaiala este in proportie de 17,7% la baieti i 9,8% la fete, iar tumultussermonis este de 8% la baieti i 11, 6 % la fete. La copiii surdo-muti, in perioada demutizarii, apartulburari ale limbajului, mai cu seama dislalii, la majoritatea cazurilor. O frecventa ridicata se mentine ila hipoacuzici, chiar dupa primul ciclu de instruire. In genere, cu cat deficienta este mai accentuata, cuatat se constata o frecventa mai mare a tulburarilor de limbaj. La ambliopi, mai cu seama la nevazatori,tulburarile limbajului sunt frecvente in sfera scris-cititului, chiar daca acedia invata in Braille. Unii autoriciteaza printre slab vazatori 6,7% logopati in $coala primara, 7,8% in colile speciale de orbi i 20%logopati la varsta precolara.


18/183

Chiar din aceste cifre cu caracter sumar, rezulta necesitatea i importan{a corectarii tulburarilor delimbaj. In plus, trebuie subliniat ca, totdeauna, corectarea limbajului prezinta o importanta deosebita nunumai pentru inlesnirea comunicarii i a integrarii in procesul instructiv-educativ, dar i pentru faptul catulburarile de limbaj, in functie de gravitatea lor, provoaca modificari negative la nivclul personalitatii icomportamentului logopatului. Intr-o serie de ccrcetari se mentioneaza faptul ca elevii cu tulburari delimbaj au un randament colar redus, din cauza posibilitatii scazute de integrare in activitate i a refuzului

de a participa la actul comunicativ. Pentru adulti, corectarea este imperioasa i pentru a putea exercita oinfluenta favorabila asupra educarii copiilor i pentru ca anumite profesii necesita o pronuntie clara i ovorbite fluenta, cursiva.Daca tulburarile scris-cititului se fac mai putin simtite in comunicare, tulburarile vorbirii orale deranieaza

mai mult si, in

genere, acestea le determina, adeseori, i pe primele. Ca atare, se impune corectarea vorbirii oraleindata ce apar primele semne ale tulburarii ei. $coala, familia, societatea sunt interesate, deopotriva,in corectarea tulburarilor de limbaj, ceea ce deschide perspectiva dezvoltarii armonioase a individuluii evitarea eecurilor in activitate i din relatiile cu cei din jur.

6. Metodologia corectari i i studieri i in logopedie

Daca metodele i procedeele de corectare sunt specifice fiecarei categorii de tulburari, studiereatuturor tulburarilor de limbaj are la baza o serie de metode comune. Corectarea se face printr-o gamavariata de metode i procedee, dar alegerea lor este in functie de fiecare caz in parte, de tipul dedeficienta i gravitatea ei, de varsta i nivelul de dezvoltare psihica, de etiologia i manifestareaacesteia. Dei se cunosc multe procedee in literatura logopedica, ele nu pot fi aplicate intocmai lalogopati cu limba materna romana, dat fiind specificul limbii i particularitatile de limbaj. Pentrubalbaiala, tahilalie, bradilalie, tumultus sermonis, nedezvoltarea limbajului, metodele i procedeelecunoscute au o mai mare valoare generala, in timp ce pentru dislalie valoarea lor este limitata despecificul emisiei i al pozitiei sunetului afectat in interiorul cuvantului i al propozitiei. In afaraacestora, sunt o serie de exercitii ajutatoare pentru activitatea logopedica, care se refera ladezvoltarea motricitatii generate, a motricitatii aparatului fono-articulator, a folosirii adecvate agesturilor, a reglarii raportului dintre expir i inspir, a stimularii capacitatii respiratorii, a dezvoltarii

ritmului, a auzului fonematic etc., care sunt aplicabile, de asemenea, avand un caracter mai general.i in folosirea psihoterapiei se pot prelua principiile generale ce sunt valabile i in aplicarea ei inscopuri curative in situatia altor tulburari sau handicapuri determinate psihic sau somatic. Asupra tuturor acestor metode i procedee de corectare nu vom insista aici, deoarece vom reveni lafiecare categorie de tulburare.In schimb, o mentiune aparte trebuie sa o facem asupra metodelor de studiere a tulburarilor delimbaj. in genere, logopedia se folosete de acelea$i metode pe care le utilizeaza psihologia instudierea limbaiului normal. Avantajul consta in faptul ca inlogopedie, limbajul este studiat aa cum se manifesta, fenomenul nu mai trebuie provocat pe caleexperimental^ ,iar datele obtinute se pot raporta la manifestable normalc. Mascarea limbajuluitulburat este mai pu(in probabila i urmarirea lui nu numai ca se poate face ori dc cate ori estenecesar, dar se poate cerceta i pe etape de varsta, longitudinal, in care sa fie cuprini un numarrelativ mare de subiecti. Valoarea experimentului in logopedie rezulta, ajadar, din genezafenomenului de tulburare i din manifestarea sa naturala in intregul comportament al logopatului.Totu^i, se pot provoca, experimental, diverse situatii: de solicitare individuals, in grup, de rezolvare aunor sarcini pe baza de control sau autocontrol prin intermediul limbajului, de comunicare-receptie indiferite activitati, de adaptare la situatie, de exprimare i receptie a influentei persuasive i expresivea limbajului etc.Observatia joaca, in logopedie, un rol deosebit. Conditia esentiala a unei bune observari este aceea dea preciza, de la inceput, fenomenele pe care le urmarete, pentru ca in timpul desfasurarii vorbirii pot


19/183

aparea o serie de comportamente secundare. Este indicat ca inregistrarea datelor sa se faca cufldelitate i este bine sa se apeleze la mijloace tehnice, cum sunt: casetofonul, aparatul video,aparatul de filmat etc., pentru a surprinde exact aspectele urmarite. Pentru eliminarea accidentului,observatia se poate desfa^ura in perioade de timp diferite, cu atat mai mult cu cat se tie ca incazurile de proasta dispozitie sau oboseala, tulburarea de limbaj se agraveaza. Data fiindsusceptibilitatea deosebita a handicapatului, acesta nu trebuie sa tie ca este obscrvat, pentru ca altfelapar fenomenc de blocaj, de inhibitie. Observatorul trebuie sa-1 urmareasca pe logopat cum semanifesta atat in anturajul persoanelor cunoscute, cat i al celor nccunoscute, deoarece vorbirca icomportamentul sau difera de la o situatie la alta. In prezenta cunoscutilor, el sc simte mai degajat, intimp ce in fata necunoscutilor el este mai rigid, mai retinut.Metoda convorhirii urmare^te sa stimuleze vorbirea logopatului, dar fara a-1 pune in dificultatc i

mai cu seama fara a sc aborda in discutic acele subicctc care-i sunt penibile i pe care el le ocolete.

In nici un caz nu se vor consemna abaterile de la vorbirea standard in fata subiectului. Discutia poate

fi orientata $i in dircctia surprinderii framantarilor interne ale subiectului, a mediului in care ii

desfaoara viata i activitatea, a descoperirii cauzelor tulburarilor de limbaj, a dorintei de cooperare

in activitatea logopedica .a.

in special, pentru limbajul scris este indicata folosirea metodci analizei produselor activitatii:compunerile, povestirile, lucrarilc dc control, jurnalele intime etc.Metoda biografica ne ajuta la descoperirea antecedentelor tulburarii i a comportamentului subiectului pebaza relatarii parintilor, a rudelor, a profesorilor.Metoda testelor, care se aplica azi tot mai mult in logopedie, urmarete sa stabileasca nivelul de abilitate

verbala, consolidarea deprinderii in folosirea limbajului i gradul de abatere de la normal. Totodata, prin

intermediul testelor se pot surprinde tulburarile afectiv-emotionale din sfera comportamentala, ca urmare

a deficientelor de limbaj.


20/183

Capitolul IILOCUL LIMBAJULUI IN CADRUL SISTEMULUI PSIHIC UMANPsihologia contemporana consemneaza numeroase studii privind limbajul i comunicarea, abordatemultilateral, nu numai de catre disciplinele psihologice, dar i de cibernetica, lingvistica, psiholingvistica,pedagogic etc. Cu toate aceste, o serie de aspecte legate de fenomenul limbajului, fie de ordin psihologic,

fie psihofiziologic, raman inca ncelucidatc, conducand la confruntarea de opinii. Lipsa unitatii inaprecierea limbajului i a particularitatilor sale este mai accentuata, daca ne referim la analizacomparativa a ideilor cuprinse in lucrarilc cc se ocupa de limbajul normal, tulburat i patologic. In unclecazuri, se constata difercntc sensibile intre punctele de vedere in abordarca limbajului, in pcrioadadezvoltarii ontogenetice $i in perioada maturitatii subiectului.Datorita limbajului, oamcnii au posibilitatea sa coopereze in munca, sa-i comunicc cxpcrienta de viata,

dar i sa fixeze experienta social-istorica, sa-i organizcze ideile i activitatea, sa sc formeze ca

personalitati 5! sa-i dczvoltc contiinta individuala i sociala, limbajul fiind forma cea mai inalta de

cxprimare i manifestare .individuala a omului. Limbajul face posibila dcfinirca omului, cu toate

atributele sale, i contribuie la crearea unui anumit statut in cadrul societatii, dar in acclai timp il

prczinta a^a cum este, cu particularitatilc sale individualc. Mai mult, limbajul conscrva experienta

gcneratiilor anterioare, devcnind un bun al omenirii i, in acclai timp, modalitate de cunoa^tcrc i dc

relevare a cxistentci inconjuratoarc. Limbajul, ca fenomcn social, se imboeatcste si se dezvolta in

nermanenta

punctul de vedere al exprimarii, cat i al multiplclor influence cc actioneaza asupra sa. Vorbind de roluldialogului, M. Zlate (2000. pag. 191) subliniaza ca activitatea acestuia nu se intrerupe atunci candinceteaza comunicarea, deoarece starea de veghe presupune o folosire permanenta a conduitei verbale, deunde i importanta ei pentru viata psihica a omului.Limbajul indeplinete o serie de functii, care sunt, in egala masura, importante pentru om i pentru viatasa sociala. Printre cele mai importante se numara functia de comunicare, de organizare a ideilor iactivitatii, de fixare i acumulare a experientei social-istorice, de reglare a proceselor psihice .a. Prinrolul jucat de limbaj in reglarea proceselor psihice, se influenteaza, hotarator, conduita umana. Investigate

psihologice, neuropsihologice, logopedice i clinice releva diversitatea functiilor limbajului nu numai inreglarea propriului comportament, dar i al auditoriului i al exprimarii afectiv-atitudinale fata de lumeainconjuratoare. O serie de functii ale limbajului, descrise mai recent in literatura de specialitate, ca aceea adescarcarii tensiunii psihice, a afirmarii personalitatii in plan social, dialectica etc. exprima complexitateai importanta pe care o are limbajul pentru om.Janet i Ombredane priveau limbajul ca fund organizat pe niveluri functionale, carora le corespund maimulte functii. Ombredane acorda functiilor limbajului un caracter utilitar, aratand ca ele pot fi reduse lacinci: afectiva, practica, ludica, dialectica $i reprezentati va. Aceste functii nu sunt statice, ele devenindmai complexe i dezvoltandu-se odata cu evolutia limbajului.Importanta limbii i a limbajului a fost subliniata, adeseori, cu prilejul analizei raportului dintre gandire ilimbaj. Aceasta legatura s-a constituit in cadrul activitatii prin afirmarea relatiei dintre contiinta ilimbaj. Desigur, limbajul, ca manifestare psiho-individuala, nu se confunda cu limba, dar la baza

exprimarii sale stau diverse combinatii de sunete, cuvinte i propozitii intr-o anumita unitatecaracteristica. Importanta limbajului poate fi subliniata i cu ocazia analizei unor aspecte legate deevolutia inteligentei copilului, a modului cum se structureaza comportamentul i personalitatea inca de lavarstele mici.Actul de comunicare sau de exprimare a comunicarii (limbajul expresiv), cat i eel de receptionare(limbajul impresiv), poate fi considerat ca o modalitate comportamentala sau o manifestare specifica afiecarei persoane. Conduita verbala i comportamentul uman general se influenteaza reciproc. Conduitaverbala poate


21/183

exprima mai adecvat preferintelc i atitudinile umane, dar i posibilitatile sale psihice i culturalc.Comportamentul, in general, este i el o modalitate de comunicare, deoarece exprima anumite starisufleteti, atitudini fata de realitatea inconjuratoare, dar nu este atat dc variat, de complex i de bogat niciin continut i nici in diversitatea exprimarii, cum este conduita verbala. Din acest punct de vedere, ArhurStaats (1968) explica, pe buna dreptate, intregul comportament uman prin comportamentul lingvistic alomului care are astfel posibilitatea sa controleze unele situatii i sa se raporteze in mod adecvat la ele.

Limbajul, ca manifestare comportamentala, se poate desfaura prin diverse forme, dar continutul,semantica exprimarii este aproximativ aceea$i. Una din formele cele mai frecvent folosite $i mai adecvateeste vorbirea, care, ca modalitate de manifestare a limbajului, consta in antrenarea permanenta a omului inactivitatea de comunicare. Astfel, vorbirea, ca forma de manifestare a conduitei verbale, reprezintautilizarea individual^ i specifica, intr-o situatie concreta a limbii. Realizarea vorbirii presupunecombinarea unor forme purtatoare de sens i exprimarea lor desfa^urata odata cu desfaurarea unuisistem de semne variabile de mare complexitate.Prin intermediul vorbirii, se transmite o anumita cantitate de informatie, se exprima o anumita atitudine istare afectiv-emotionala, in functie de continutul celor exprimate, se cxercita o anumita influentaasupra auditorului i asupra propriului comportament al vorbitorului. Datorita formei de manifestareexterioara a conduitei verbale, auditorul, arata G. A. Miller (1956, pag. 8), are posibilitatea sa-1 cunoascape vorbitor sub aspcctul nationalitatii, varstei, sexului, zonei geografice unde s-a nasctit, mcdiului social

din care provine j>i al nivelului dc instructie. De obicei, aprecierile valorice facute de catrc auditor asuprainterlocutorului nu sc refcra numai la aptitudinilc ?i posibilitatile sale verbale, ci vizeaza intrcaga sapersonalitatc, cu toatc atributele ei psihologice. Daca aceste aprecieri nu sunt ftcutc pripit ^i nu suntelaborate in urma unei situatii accidentale, ele corespund realitatii i pot fi confirmate in diverseimprejurari. In tiinpul desfajurarii conduitei verbale, pe plan ideativ an loc combinari si sistematizaride stereotipuri care se finalizeaza printr-o serie do modalitati psihice, elaborate in functie de diferiteactivitati.Faptul ca oamenii poseda stiluri verbale diferite determina accentuarea diferentelor sublimate mai sus.

Prin aceasta, conduita verbala capata o importanta deosebita si nu noate 11 rediisn In n

schema de tip behaviorist. Tocmai de aceea se justifica critica facuta de N. Chomsky lui B. F. Skinner,care minimalizeaza contribtitia vorbitorului, acordandu-i o valoare triviala $i complementary.

H. Sinclair a scos in eviden{a interdependent stransa dintre capacitate lingvistice i dezvoltarea unormodalita(i de opcrare mintala. Astfel, are loc o interferare intre sistemul lingvistic i eel intelectual, prinpunerea in valoare a intregii personalitati.In general, conduita verbala nu ramane aceeai, ea se modifica in raport cu evolutia psihica a omului, cunivelul dezvoltarii cultural-educative, cu particularitatile varstei, cu tipul de motivatie i incarcaturaafectiva (E. Verza, 1973).Relatia cea mai pregnanta se manifesta atat intre conduita verbala i dezvoltarea psihica generala, cat iintre conduita verbala i gradul de normalitate al vorbirii sau al tulburarilor sale. Este tiut ca deficienteleintelectuale ingreuneaza invatarea limbajului, iar manifestarea unei conduite verbale adecvate esteinfluentata negativ nu numai de slaba stapanire a mijloacelor lingvistice, dar i de dificultatile de realizarea autocontrolului in invatarea verbala. Tulburarile limbajului, incepand cu cele mai simple, influenteazanegativ conduita verbala, ca urmare a posibilitatilor reduse de exprimare, iar pe de alta parte, a existentei

unei anumite temeri i retineri a handicapatilor de limbaj, care ii impiedica sa se desfa$oare la nivelulposibilitatilor psihice reale. Mijloacele ajutatoare de comunicare (mimica, gesturile etc. ) intervin, adesea,in sprijinirea conduitei verbale a deficientilor de limbaj, i mai cu seama a celor senzoriali, dar, deiacetia apeleaza frecvent la asemenea forme, se constata o slaba concordanta in desfaurarea vorbirii pebaza regulilor logice i lingvistice (gramaticale, stilistice, lexicale, fonetice) i semnificatia ce rezulta dinmodalitatile de exprimare nonverbala. Fenomenul pare i mai evident cand este vorba de exprimarea unorintentii i atitudini sau a unor continuturi directionate implicit. Desigur, aceste neajunsuri sunt suplinite,intr-o oarecare masura, de existenta contextului, dar i acesta are o cuprindere simplificata.


22/183

Forma sub care se desfa^oara conduita verbala, cat i relatia dintre vorbitor i interlocutor, imprima unanumit continut de idei i o anumita fluenta vorbirii. Spre deosebire de dialog, monologul reflecta maibine i mai nuantat procesul ca atare, din planul mintal. In ultima instanta, in aceste forme de limbajdezvoltarea intelectuala i posibilitatile psihice apar in plina desfaurare i complexitate. Daca in dialogsunt mai vizibile rezultatele discutiei, in monolog seevidentiaza mai pregnant latura semantica a vorbirii, continutul, sensul ei. De aceea, i nivelul de cultura

al vorbitorului se prezinta, in monolog, ca o conditie a desfaurarii sale din punct de vedere calitativsuperior. Gradul de cultura al omului imprima un anumit stil. Fiecare om opereaza cu un anumitvocabular care are o factura mai colorata sau mai sobra i, in general, poseda o anumita fluiditate,coerenta, logica, Din acestea, rezulta faptul ca prin vorbire pot fi puse in evidenta i cercetate o serie decaracteristici ale personalitatii. Vorbirea exprima, in final, tocmai particularitatile personalitatii, o serie deinsuiri ale caracterului, ale temperamentului i ale aptitudinilor verbale ale vorbitorului. Tocmai deaceea se poate vorbi de arta dificila i complexa de a ti sa vorbe^ti in diferite imprejurari si sa teadaptezi la situatiile evocate.Nu in ultimul rand, merita a fi remarcat i faptul ca prin vorbire pot fi puse in evidenta perturbarile saudereglarile mecanismelor logice operante ce intervin in comunicare. In dialog, spre deosebire de monolog,tulburarile de vorbire pot fi ascunse, mascate de catre vorbitor. In masura in care vorbirea se desfaoaracu pauze mari, ea permite vorbitorului sa se gandeasca i sa-i aleaga anumite cuvinte pe care le

utilizeaza mai bine i, concomitent, el poate sa evite acele cuvinte care ar face dificila comunicarea.,,Aceasta strategic este evidenta in cazurile de balbaiala i dislalie grava. In astfel de cazuri, monologul(datorita continutului i sensului pe care il urmarete vorbitorul) pune in evidenta mai pregnantdereglarile de limbaj care perturba fluiditatea, cursivitatea, necesara i caracteristica monologului" (E.Verza, 1973, pag. 15-16).Aadar, conduita verbala este superioara oricarei alte forme de comportament uman pe care ilsubordoneaza, il directioneaza i il stimuleaza. In acest context, J. Piaget (1966) remarca superioritateaconduitei verbale, prin raportarea ei la conduita sensori-motorie, ceea ce pennite i sublinierea etapelor dedezvoltare a comunicarii in copilarie.In evolutia ontogenetica a copilului, conduita verbala se dezvolta i se imbogatete in permanenta,

modalitatile verbale devin mai complexe i mai diversificate. Continutul i semnificatia celor exprimate

prin intermediul conduitei verbale se incarca de caracteristici subtile i rafinate. Acest continut este

transpus in forme exterioare mai variate, care poarta, mai mult sau mai putin, pecetea, marca fiecarei

personalitati. Prin dezvoltarea limbajului i prin evolutia psihica generala, copilul i$i insuseste noi

modele de conduit

verbala care contribuie nemijlocit la acumulare experience! sociale. $i invers, dezvoltarea psihica nuar fi posibila fara comunicarea verbala i, in general, in afara conduitei verbale. (A. N. Leontiev,1964). Astfel, devine mai accesibila intelegerea ,,sistemului deschis" al limbajului, care se conservaprin fluxul continuu de schimburi cu mediul (J. Piaget, 1971), i aceasta, desigur, in cadrul ambianteisociale.Daca pana la intrarea copilului in coala, vorbirea se insu$ete mai mult sau mai putin spontan, incoala are loc aa zisa ,,culturalizare" intensa a conduitei verbale, prin acordarea de sensuri noi sub

influenta particularitatilor intelectuale. Factorul de instructie i educatie, ca i dinamica proceselorpsihice, care se modeleaza sub influenta acestora, determina comportamente variate i complexe, acaror finalizare solicits intens planurile intelectuale. Conduita verbala este influentata, aadar, de osuma de factori. La unii din acetia ne-am referit mai sus, iar pe altii ii vom analiza in continuare, pebaza unor experimente efectuate de noi, cu scopul de a surprinde particularitatile conduitei verbale.Decelarea acestui fenomen, pe baza unor experimente, poate sa surprinda insertia subtila a limbajuluiin comportamentele dobandite i in personalitatea umana.


23/183

Experimentul s-a efectuat pe doua loturi de copii: 60 de copii proveniti din coala generala, clasele aIll-a, a V- a i a VH-a (cate 20 de elevi din fiecare clasa) i acelai numar de copii (60) din ?coalaspeciala, apartinand, de asemenea, claselor indicate. Toti subiectii au fost supui la patru probe: 1. saraspunda la proba asemanarii din WISC; 2. sa raspunda la proba vocabular din WISC; 3. sa realizezeo compunere, avand la dispozitie timp nelimitat i 4. sa scrie, in interval de 10 minute, cat mai multecuvinte. Timpul folosit de fiecare subiect pentru realizarea compunerii era notat de experimentatorfara ?tirea subiectilor. Subiectii nu au fost selectionati, ci luati la intamplare din clasele respective.Datele obtinute de la cele doua loturi diferite de subiecti ne-au permis sa efectuam o comparatie intrecalitatea i cantitatea conduitei verbale, in functie de situatia data, pe de o parte, iar pe de alta parte,sa apreciem conduita verbala in functie de dezvoltarea psihica.La copiii cu intelect normal, se constata o serie de diferente semnificative in functie de varsta i clasa(tabelul nr.l). Aceste diferente sunt i de ordin calitativ i cantitativ. In cazul compunerilor, la copiiidin clasa a Ill-a se observa un efort vadit i o preocupare intensa pentru redarea coerent-logica a celorexorimate. Ei cauta sagaseasca elementele necesare pentru restructurarea ca sens a naratiunii i sa creeze cititoruluiposibilitatea de a ,,descifra" sensurile ?i evenimentele relatate in compunere.Tabelul nr. J.

Clasa Nr.subiec{ilor Nr.punctelor laprobaasemanari

Nr.punctelor laprobavocabular

Nr.cuvintelorla probacuvinte

Timpul utilizat laproba compunere

total medieIII VVII

20 20 20 268343 432

662 9981425

928 17452172

7h.50'8H.38'9H.58'

23'30"25'54"29'54"

Din probele de compunere, mai ales la elevii clasei a VH-a, reiese vizibil procesul de transpunerespontana a unor aptitudini verbale, particularitati de personalitate, aspiratii i atitudini fata deevenimentele cuprinse in naratiune. Se poate afirma, prin urmare, ca dezvoltarea intelectualafaciliteaza proiectarea personalitatii, astfel incat intuitiile, ideile, trairile interioare, contextele devintransparente.

Copiii cu intelect normal sunt capabili sa efectueze compozitii care de

tratat logopedie vol i

Documents