a Ş’ tical philosophy after the great union 03 06.pdf · cât şi în planul teoriei”.10 un...

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

SOCIOLOGY, POLITICAL SCIENCES AND INTERNATIONAL RELATIONS SECTION

57

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, ISBN: 978-606-8624-03-7

VASILE GOLDIŞ’S POLITICAL PHILOSOPHY AFTER THE GREAT UNION

Cristian Măduța

Assoc. Prof., PhD, “Vasile Goldiș” Western University, Arad

Abstract: The historical period following the Great Union from 1 December 1918 generated problems

and contradictions in the area of political thinking and, of course, questions of certain philosophical

essence. In this context Vasile Goldiş‟s thinking remained consistent, as well as practical and applied to

the national problem and the achievement of certain reforms in the new Romanian state.

Vasile Goldiş did not perceive the political and administrative functions that he held between 1

December 1918 and 1927, the year he retired from the political life, as a fulfillment. Nevertheless, his

calling as an intelectual has been rewarded , as he was elected honorary member of the Romanian

Academy. At the same time, in his position as Minister of Education he introduced the study of religion in

Romanian schools, in order to ensure a thorough moral education of the youth.

Keywords: Discourse, ethics, christian psilosophy, morality, religion.

Din problemele pe care şi le pune intelectualul cu chemare politică, deducem dezamăgirea pe care

o trăieşte. În articolele sale, Vasile Goldiş revine la importanţa principiilor fundamentate de Adunarea

Naţională de la Alba Iulia: drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, pacea socială, instituţii administrative de tip

occidental – elemente moderne „ce constituie cea mai de căpetenie condiţie a progresului oricărui stat cu

pretenţie de civilizaţie europeană”,1 bazate „în noul Stat Român” pe „principiul muncii ca măsurătoare a

valorilor morale”. Pe baza amplei sale culturi privind istoria universală, istoria dreptului, ştiinţa socială şi

propria viziune filosofică, modelul de stat pentru care a optat Goldiş este de factură naţional-creştină,

bazat pe „credinţa în Dumnezeu şi morala creştină”.2 Apoi, la zece ani după unire, publicându-şi

discursurile în volum, era conştient că principiile formulate de el la Alba Iulia erau „un ideal”. Vasile

Goldiş mărturiseşte: „Punerea în aplicare a acestor credinţi în viaţa statului român e altă poveste. E

1 Românul, nr. 2, anul XI, 1922, p. 1. 2 Românul, nr. 100, anul VIII, 1919, p. 1.



58


problema cea mai grea a acestui stat. Ea cere schimbarea ideologiei dominante în societatea interesată

ceea ce este iar în funcţie de o mulţime de factori”.3 Nu oboseşte să susţină că în faţa exigenţelor

civilizaţiei contemporane, statul român va dăinui doar prin promovarea cetăţenilor, indiferent de

naţionalitate, „pentru că libertatea este soarele care fructifică civilizaţia ce asigura statelor şi naţiunilor

dreptul la viaţă, iar dreptatea care constituie adevărul democraţiei este unicul ciment care încheagă

neamurile, cimentează statele şi pregăteşte fericita împreună vieţuire a omenirii”.4

În viziunea lui Goldiş, statul trebuie aşezat pe fundamentul unei noi concepţii de viaţă bazată pe

morală şi ideal în serviciul comunităţii. Cu cât va exista mai multă moralitate şi iubire creştină într-o

societate, cu atât va triumfa dreptatea socială. De pe aceste poziţii, el critică concepţiile materialiste

asupra istoriei, în special a celei de tip marxist, pe care o încadra în categoria utopiilor, a „ipotezelor

moarte”5. De asemenea, el s-a detaşat de liberalism şi de individualismul primitiv, ca fundament al

drepturilor omului, cât şi de totalitarismele vehiculate în lume, în special de cele fundamentate pe

marxism şi fascism. Goldiş susţinea că liberalismul extrem, cel emanat din doctrinele axate pe

promovarea şi justificarea exclusivă a drepturilor individuale a dat greş în istorie. În acelaşi timp,

încercările interbelice de a înlocui regimul capitalist cu unul de factură socialistă nu vor avea succes

deoarece producţia nu se poate lipsi de iniţiativa şi inventivitatea individuală.

Ideea progresului istoric şi social este fundamentală în gândirea lui Vasile Goldiş. Posibilităţile de

concretizare le vede în dominarea naturii, în creşterea gradului de dreptate în societate, în apropierea

gradată a sufletului de divin. El consideră că istoria dovedeşte că aspiraţia spre divin primează faţă de

celelalte resorturi motrice ale acţiunilor omeneşti şi determină progresul oricărei formaţiuni sociale.

Astfel, orice organism social desăvârşit din punct spiritual evoluează spre o treaptă superioară de

civilizaţie, în timp ce organismul social ce propagă materialismul, egoismul şi dezbinarea decade şi

dispare.

Vasile Goldiş a continuat să fie preocupat şi de ideea statului mondial. În anul 1930, publică în

limba maghiară la Arad, un amplu studiu în care precizează că „spiritul vremii de azi pretinde organizarea

3 Vasile Goldiş – Discursuri, Bucureşti, 1928, p. 25 apud Horia Medeleanu, George Manea – Însemnări despre

gândirea politică a lui Vasile Goldiş în Ziridava III-IV, 1974, Arad, pp. 133-138. 4 Vasile Goldiş – Legea învăţământului primar în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia,

Cluj-Napoca, 2007, pp. 283-298. 5 Vasile Goldiş – Societatea de mâine în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 276-278.



59


mondială a omenirii”, statul mondial, ce trebuie să vină, „fără dispariţia naţiunilor”6, iar conform

concepţiei sale, creştinul, chiar prin credinţa sa, trebuie să se simtă atras spre idealul statului universal. În

cadrul acestui stat planetar, Goldiş susţine că pacea depinde de educaţie şi religie. El explică nevoia unui

singur stat prin nevoia solidarităţii umane, ce se va realiza „exclusiv prin forţa spiritului”.7 Acest ideal

ţine de viitor, dar „preludiul acestuia l-au constituit înfiinţarea Societăţii Naţiunilor, ca expresie a

materializării visului celui răstignit pe crucea Golgotei, proiectarea imaginii Statelor Unite ale Europei”.8

Pentru viitorul civilizaţiei europene, Goldiş credea că trebuie găsită o soluţie la problema

conflictelor armate. Pacea nu poate fi susţinută prin constrângere, deoarece „forţa aceasta nu poate fi deci

de ordin material, care să reprezinte forţa brutală, ci trebuie să fie exclusiv de ordin spiritual, pe care

sufletul omenesc să o primească de bunăvoie şi bucuros. Această forţă există, dar omenirea cu bună ştiinţă

o ignoră. A fost creatoarea civilizaţiei apusene, lumea însă a uitat-o. Va trebuie inventată din nou”.9

Aceste cuvinte rostite în anul 1933, în ultimele luni de viaţă, afirmă convingerea lui Goldiş privind ideea

dreptăţii creştine.

1. Vasile Goldiş – filosof creştin?

O schiţă a viziunilor politice ne ajută să fixăm poziţia lui Vasile Goldiş. Astfel, Norberto Bobbio

afirma că stânga este egalitară, dreapta inegalitară, respectiv menirea politicilor de stânga este „să reducă

inegalităţile sociale prin legiferarea unor drepturi sociale”, cele de dreapta „sunt înclinate spre a accepta

inegalităţile naturale ale istoriei, tradiţiei etc.”, ambele reprezentând „doi termeni prin care se desemnează

în mod frecvent, contradicţia dintre ideologie şi mişcările din domeniul politicului atât în planul acţiunii,

cât şi în planul teoriei”.10

Un alt punct de vedere este exprimat de George Voicu prin faptul că stânga

înseamnă schimbare, iar partidele de stânga alocă mai multe resurse din venitul naţional problemelor

6 Eugen Glück – Izvoare arădene cu privire la gândirea lui Vasile Goldiş în perioada 1910-1918, privind problema

naţională, în Studia Universitatis „Vasile Goldiş”, Arad, nr. 8, 1998, pp. 205-215. 7 Vasile Goldiş – Statul universal în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

2007, pp. 373-378. 8 Marţian Iovan – Filosofia şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 82. 9 Vasile Goldiş – Societatea Naţiunilor şi Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia în Vasile Goldiş – Scrieri

social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pp. 394-395. 10 Norberto Bobbio – Dreapta şi stânga, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, pp. 15-18.



60


sociale, iar pe de altă parte partidele de dreapta înclină spre stabilitate şi ordine, însă redistribuirea

venitului naţional se face la un nivel mai restrâns.11

În acest context, se ridică întrebarea: a întruchipat Vasile Goldiş concepţiile unei filosofii

creştine?

Ca ipoteză de lucru, considerăm că Vasile Goldiş şi-a creat un sistem filosofic bazat pe crezul

unirii naţionale şi a valorilor creştine ce susţin acest crez. De altfel, în anul 1919, publica în ziarul

„Românul”, îndemnul la necesitatea păstrării şi întăririi caracterului naţional-creştin al statului român:

„Credinţa în Dumnezeu şi morala creştină vor fi cei doi stâlpi pe care se va zidi România Mare”.12

Având în vedere aspectele concrete vizând domeniul învăţământului, culturii, cultelor, economiei,

naţionalităţilor, al afirmării principiilor dreptului internaţionale, al respectării drepturilor omului, putem

afirma că Vasile Goldiş şi-a dovedit concepţia umanistă privind sensul vieţii omului şi al popoarelor.

Relaţia omului „cu absolutul, cu eternitatea, cu universul, cu problema cauzelor iniţiale şi a scopului

final”13

indică în gândirea lui Vasile Goldiş raportul ce echilibrează sufletul omului prin credinţa în

„învăţătura creştină” ce reprezintă „supremul ideal al vieţii”.14

La vârsta maturităţii, în anul 1924, el îşi mărturisea crezul creştin pe baza căruia şi-a organizat

viaţa: „Sunt din neam de preoţi, după mamă, după tată. De mic copil am fost deprins cu mirosul de

tămâie, iconostasul a picurat în sufletul meu primele impresii de artă, vâlvătăile lumânărilor de galbenă

ceară au fost cel dintâi joc al ochilor mei de mic copil. Tatăl meu nu călca pragul bisericii fără mine şi la

toate praznicele eu purtam crucea în fruntea copilaşilor îmbrăcaţi în cămăşuţele albe împodobite una cu o

cruce galbenă, alta cu o cruce albastră şi alta cu o cruce roşie. Mi se părea că biserica noastră este casa

noastră ce-a de-a doua şi ea a rămas până în ziua de astăzi partea cea mai bună a sufletului meu”.15

Iar

spre sfârşitul vieţii sale, fidel principiilor creştine, cu ocazia sărbătorii a 70 de ani de la naştere, în cadrul

sesiunii Sinodului Eparhial, a afirmat: „Adevăr este că viaţa mea întreagă am năzuit să trăiesc urmând

poruncile Mântuitorului” iar acţiunile sale s-au raportat propriei voinţe de a servi „numai interesele

11 George Voicu – Pluripartidismul, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p. 76. 12 Românul, nr. 100, anul VIII, 1919, p. 1-2. 13 Vasile Goldiş – Societatea de mâine în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 276-278. 14 Vasile Goldiş – Legea învăţământului primar în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia,

Cluj-Napoca, 2007, pp. 283-298. 15 Ibidem.



61


neamului meu şi ale bisericii în sânul căreia m-am născut şi am trăit”,16

recunoscând instituţia Bisericii

drept „scutul apărător al neamului”, a cărui „scăpare a fost altarul şi mângâierea lui credinţa în

Dumnezeu”.17

În viziune creştină, ceea ce leagă orice organism social este legătura ideatică, spirituală, cultivată

în mod conştient. Istoria dovedeşte că „cheagul cel mai firesc şi mai puternic pentru formarea unor

organisme sănătoase a fost şi rămâne conştiinţa solidarităţii naţionale, simţul naţional”.18

Astfel, Goldiş a

conştientizat necesitatea de a conduce procesul desprinderii Transilvaniei de Ungaria prin mijloace

paşnice, evitând vărsarea de sânge şi promovând un spirit de toleranţă, răspunzând exact spiritului şi

literei wilsonismului, iar realităţile transilvănene din lunile octombrie-noiembrie 1918 demonstrează că

liderii politici şi-au asumat „în egală măsură gândirea europeană şi experienţa ardeleană de şapte

decenii”,19

„înţelegând cerinţele vremii sintetizate de wilsonism şi au evitat conflictele etnice violente,

care, în atari împrejurări, puteau conduce la clivaje ireparabile în relaţia dintre cele două etnii”.20

Adoptând dictonul ciceronian, „Historia magistra vitae” – „Istoria este îndrumătoarea vieţii” –

Vasile Goldiş a utilizat istoria drept argument, justificare a prezentului, punctând momentele cheie ale

devenirii naţiunii române, iar în spiritul romantic al secolului al XIX-lea, apelul la istorie este adaptat

nevoii de legitimare a pretenţiilor şi scopurilor pe care le afirmă mişcarea naţională transilvăneană.

El a fundamentat unitatea organică a evoluţiei istorice prin îndeplinirea următoarele cerinţe:

- „a înţelege cauzele unei stări date în istoria omenirii şi din înţelegerea acestei cauze, cunoscând

conţinutul esenţial al acestei stări, se pot determina, între anumite împrejurări, întâmplările viitoare;

- „Cunoaşterea conştientă a trecutului este indispensabilă pentru înţelegerea prezentului, iar întru

făurirea viitorului înţelegerea prezentului ne este far luminos”.

16 Vasile Goldiş - Răspunsul lui Vasile Goldiş la sărbătorirea sa în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi

filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, pp. 388-389. 17 Vasile Goldiş – Vorbirea lui Vasile Goldiş la Sinodul extraordinar din 1902 în Vasile Goldiş – Scrieri social-

politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007, p. 99. 18 Românul, nr. 189, anul IX, 1920, p. 1. 19 Simona Stiger – Dreptul de autodeterminare în Documentele Unirii Transilvaniei cu România, în Studia

Universitatis „Vasile Goldiş”, Arad, nr. 8, 1998, pp. 141-142. 20 Istoria Transilvaniei, vol. III (de la 1711 până la 1918), coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari

András, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008, p. 646.



62


- „faptul istoric este şi urmarea firească a celor trecute şi izvorul întâmplărilor viitoare”.21

Argumentul istoric este cel care motivează şi justifică lupta pentru unitate naţională, oferind

convingerea destinului naţional şi a existenţei neîntrerupte. O valoare deosebită în acest argument o au

originea, respectiv continuitatea şi latinitatea deoarece acestea sugerează caracterul vital şi forţa incipientă

a poporului. Cu siguranţă putem afirma că în gândirea lui Vasile Goldiş prototipul naţiunii, cu inspiraţie

în modele occidentale se configurează de o manieră originală, adaptată situaţiei şi contextului din spaţiul

transilvănean. Prin valorificarea idealului etic şi a crezului creştin, el a reuşit să cunoască şi să valorifice

evenimentele politice contemporane lui, având viziunea viitorului prin promovarea ideii europene şi prin

justificări din orizontul spiritual al creştinismului.

Problema identităţii noastre se regăseşte ca temei în etica filosofică împărtăşită de Vasile Goldiş.

Mai precis găsim asumată şi tematizată o idee a lui Herbert Spencer, respectiv rolul istoric al culturii,

constitutiv prin tradiţie, mituri şi credinţe religioase, creaţii literar-artistice şi concepţii ştiinţifice. În acest

sens, el arăta: „putem să zicem că avem o literatură, o artă, izvorâte din geniul nostru propriu naţional.

Literatura şi arta populară le-au fost temeiul şi izvorul şi de aceea este vlagă şi este putere de avânt într-

însele”.22

Evident, cultura implică limba. Vasile Goldiş este preocupat de dreptul natural de utilizare a

limbii materne, iar conştiinţa şi identitatea naţională presupun solidaritatea tuturor românilor.

Problema identităţii îşi are o soluţie în constituirea unui stat-naţiune. Relativ la această idee

Vasile Goldiş elaborează o adevărată „concepţie statală”,23

pe baza următoarelor coordonate:

a) „Omul întruchipat în stat” este reprezentat de ţară şi popor, prin urmare statul nu îşi poate

înstrăina ţara şi poporul, neavând drept de proprietate asupra lor, ci având însă datoria de a realiza „ţara –

ideal spre care râvneşte orice popor”, respectiv „ţara unde statul poată să trăiască exclusiv prin sine, de la

sine şi pentru sine”.

b) Având un conţinut istoric, statul este organism „actual”, ce se suprapune şi se îmbină cu statul

„natural”, deoarece statul reprezintă „individualitatea biologică a poporului”. El este capabil să

21 Dan Riga, Sorin Riga, Aurel Ardelean, Vasile Man – Cultura tradiţiei şi patrimoniului. Ctitorii. Toponime şi

eponime, în Studii de ştiinţă şi cultură, Arad, anul VI, nr. 1, 2010, pp. 95-111. 22 Românul, nr. 127, anul I, 1911, p. 1-2. 23 Ştefan Costea – Vasile Goldiş – Sociologia naţiunii şi a naţionalităţilor, în Studia Universitatis „Vasile Goldiş”,

Arad, nr. 4, 1994, pp. 4-8.



63


îndeplinească legile fundamentale ale cerinţelor naturale ale vieţii (conservarea, adaptarea, asimilarea)

prin „căsătoria dintre popor şi ţară”.

c) În momentul când ajunge într-o asemenea situaţie, statul îşi depăşeşte condiţia „biologică”,

modificând instinctul conservării statale, ca specie etnică, în conştiinţă naţională, iar individualitatea

biologică, în individualitate politică.

d) Raţiunea devine fundamentală în statul politic deoarece acesta este rezultatul poporului, este

societatea ce apare datorită muncii, este cultura prin care statul contribuie la civilizaţia umană.

e) Pe lângă funcţia de organism politic, statul are şi funcţie economică, socială şi culturală,

respectiv rezultatul legii interacţiunii între cele trei raporturi fundamentale, realizându-se astfel un

echilibru între „ideea naţionalităţii”, „raţiunea practică” şi „idealismul în sensul curat al cuvântului”.

Aceste coordonate pot fi stabile, dacă vom percepe naţiunea ca „o celulă a civilizaţiei şi a culturii,

amândouă îmbinate, ca sinteza posibilităţilor de progres uman... Omenirea fără naţiuni, ar fi universul fără

constelaţiuni solare, haosul primordial al fiinţei”.24

Pentru soluţionarea acestei probleme, Goldiş propune

abordarea idealismului creştinesc, alături de „subordonarea desăvârşită a intereselor individuale,

intereselor obştei, ... numai prins acest idealism pot deveni popoarele mari şi puternice şi bogate, când,

apoi, bineînţeles şi indivizii care alcătuiesc popoarele sunt mari, puternici şi bogaţi”.25

Din ideile enunţate, ilustrate cu citate din scrierile lui Vasile Goldiş, rezultă că întrebarea din titlul

acestui subcapitol are un răspuns, adică un creştin dublat de intelectual îşi pune probleme existenţiale şi

gândeşte.

2. Elemente de etică în gândirea lui Vasile Goldiş

Deja se ştie că scrierile lui Vasile Goldiş s-au axat pe crezul etic creştin-ortodox, considerând că

este pentru români liantul acţiunilor sale istorice. În eseurile, analizele şi cuvântările sale el utilizează şi

explică concepte şi probleme de etică, adică discută despre bine şi rău, iubire creştinească şi ideal moral,

cod de precepte morale etc. Ţinta sa este desăvârşirea caracterului şi a vieţii sufleteşti, fundamentarea

unei conduite morale a românului. Aşadar, în discursul său s-a pliat pe realităţile istorice ale vremii,

24 Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi literare, Editura Facla, Timişoara, 1956, p. 216. 25 Ibidem, p. 159.



64


conturând un prototip al naţiunii, „oferit la modul paradigmatic de către organicismul german, herderian

în mod particular, completat pe alocuri cu elemente care aparţin modelului francez sau cu surse de

inspiraţie venite dinspre spaţiul italian, într-o mixtură greu de definit şi surprins”.26

În argumentaţia sa, regăsim apelul la istoria naţională în scopul de a releva caracterul just al

pretenţiilor formulate, alături de probe din sfera dreptului natural, dovezi din filosofie sau din sfera

valorilor spirituale. De asemenea, concepţia sa etică este legitimată printr-o profundă religiozitate, o

evlavie ortodoxă corelată cu patriotismul militant. În acest sens, el afirma adeseori că „în vremuri grele

Biserica a fost scutul apărător al neamului nostru. De când poporul românesc s-a aşezat pe plaiurile şi

câmpiile Daciei lui Traian, la necazuri şi vijelii, scăparea lui a fost altarul şi mângâierea lui credinţa în

Dumnezeu”.27

El crede cu tărie într-o „putere diriguitoare” a religiei asupra sufletului omenesc şi asupra

raporturilor dintre oameni, iar „istoria este cea mai grăitoare dovadă că credinţele au primat şi primează

întotdeauna toate celelalte resorturi motrice ale acţiunilor omeneşti şi toate epocile de hotărâtoare avânturi

ale omenirii se vor afla în funcţiune de răscolirea energiilor credinţei”.28

Conceptul iubirii divine trebuie

aplicat oamenilor, asigurându-se astfel unitatea şi pacea socială. Omul se apropie de om doar prin iubire

creştină, prin adevăr, dreptate şi liberate. Pe scurt, dreptatea se poate face doar dacă conform conceptului

iubirii aproapelui, fiecare jertfeşte ceva din binele propriu: „nu poţi face însă altuia dreptate, decât numai

renunţând la o parte a libertăţii tale”.29

Din studiul operei sale, rezultă că Vasile Goldiş considera că religia nu exclude rolul ştiinţei în

perfecţionarea relaţiilor omului cu natura. Prin urmare, el îl parafrazează pe Gustave Le Bon, afirmând:

„Rezonul creează ştiinţa, dar istoria o fac sentimentele şi credinţele”. Totodată, susţine că forţa ce

propulsează istoria este reprezentată de credinţă şi de sentimentele mulţimilor de oameni, considerând că

„de câte ori masele au fost cuprinse de flăcările vreunui puternic sentiment ori de un val irezistibil al

credinţei s-au născut idealuri de viaţă, traduse în intuiţii sociale care au caracterizat diferitele epoci ale

istoriei omeneşti”.30

Rezultatul acestei interacţiuni va trebuie să fie „civilizaţia umană”, al cărui criteriu

26 Luminiţa Ignat-Coman – Imaginea de sine la românii ardeleni în perioada dualistă, Editura Argonaut, Cluj-

Napoca, 2009, p. 126. 27 Vasile Goldiş – Prin noi înşine, Editura Multimedia, Arad, 2000, p. 72. 28 Vasile Goldiş – Societatea de mâine în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 276-278. 29 Vasile Goldiş – Naşterea adevărului în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 392-393. 30 Vasile Goldiş – Legea învăţământului primar în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia,

Cluj-Napoca, 2007, pp. 283-298.



65


este „măsura în care aceste raporturi îndeplinesc misiunea de a apropia pe om de scopul lui suprem”:

armonia dintre „cultura materială” (raportul om-natură); „armonia socială” (raporturile dintre om şi om) şi

cea „morală” (om-absolut).31

Aceleaşi funcţii ale credinţei şi ştiinţei se regăsesc şi în planul vieţii indivizilor umani, în

configurarea structurilor sufleteşti, ale caracterului, moralităţii şi idealului de viaţă. Astfel, valoarea unui

individ nu este dată de cunoştinţele ce le posedă, ci de morală, de caracterul ce îl conduce spre

autoperfecţionare. Între elementele fundamentale ce conferă tărie caracterului, Vasile Goldiş apreciază

spiritul de iniţiativă, judecata sănătoasă, voinţa fermă, munca, iubirea aproapelui, adică „nimic nu rezistă

voinţei şi perseverenţei. Psihologii ştiu că voinţa triumfă chiar asupra durerii. Caracterele oferă condiţiile

de siguranţă ale oricărei societăţi omeneşti. Istoria este mărturie că neamurile pier de pe urma slăbirii

caracterului lor, nu prin aceea a inteligenţei lor”.32

Progresul societăţii presupune caractere puternice,

respectiv nivelul de moralitate al unui popor indică poziţia sa în evoluţia civilizaţiei. În cuvintele sale:

„mărturisesc că eu socot că supremul scop al omenirii e crearea de situaţii în care individul să se simtă

bucuros că trăieşte şi gata să aducă în orice moment orice jertfă pentru acele condiţii despre care crede că

îi procură lui şi semenilor săi acea bucurie de a trăi”.33

Prin crezul său privind ordinea morală bazată pe valori de origine creştină, dar care „rămân

îndepărtate de proza gândirii şi comportamentelor mulţimilor şi chiar de interesele sau orientările multor

oameni cu educaţie, cu poziţii înalte în societate”,34

putem afirma că Vasile Goldiş aparţine tipologiei

apostolice şi prin forţa exemplului personal. Cu toate că Vasile Goldiş şi-a expus gândirea prin studii,

articole şi discursuri, nu putem ignora prezenţa substanţială a unor elemente ce conturează o concepţie

filosofică centrată pe supremaţia valorilor creştine.

Bibliografie:

Bobbio, Norberto, Dreapta şi stânga, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.

Costea, Ştefan, Vasile Goldiş – Sociologia naţiunii şi a naţionalităţilor, în Studia Universitatis „Vasile

Goldiş”, Arad, nr. 4, 1994.

31 Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi literare, Editura Facla, Timişoara, 1956, pp. 278-280. 32 Vasile Goldiş – Şcoala cea bună în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 303-304. 33 Vasile Goldiş – Societatea de mâine în Vasile Goldiş – Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2007, pp. 276-278. 34 Marţian Iovan – Filosofia şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 34.



66


Glück, Eugen, Izvoare arădene cu privire la gândirea lui Vasile Goldiş în perioada 1910-1918, privind

problema naţională, în Studia Universitatis „Vasile Goldiş”, Arad, nr. 8, 1998

Goldiş, Vasile, Scrieri social-politice şi literare, Editura Facla, Timişoara, 1956.

Goldiş, Vasile, Prin noi înşine, Editura Multimedia, Arad, 2000.

Goldiş, Vasile, Scrieri social-politice şi filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2007.

Ignat-Coman, Luminiţa, Imaginea de sine la românii ardeleni în perioada dualistă, Editura Argonaut,

Cluj-Napoca.

Iovan, Marţian, Filosofia şi crezul politic ale lui Vasile Goldiş, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006.

Medeleanu, Horia, Manea, George, Însemnări despre gândirea politică a lui Vasile Goldiş în Ziridava

III-IV, 1974, Arad

Pop, Ioan-Aurel, Nägler, Thomas, András, Magyari (coordonatori), Istoria Transilvaniei, vol. III (de la

1711 până la 1918), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2008.

Riga, Dan, Riga, Sorin, Ardelean, Aurel, Man, Vasile, Cultura tradiţiei şi patrimoniului. Ctitorii.

Toponime şi eponime, în Studii de ştiinţă şi cultură, Arad, anul VI, nr. 1, 2010.

Stiger, Simona, Dreptul de autodeterminare în Documentele Unirii Transilvaniei cu România, în Studia

Universitatis „Vasile Goldiş”, Arad, nr. 8, 1998.

Voicu, George, Pluripartidismul, Editura ALL, Bucureşti, 1998.

***Românul, nr. 127, anul I, 1911

***Românul, nr. 100, anul VIII, 1919

***Românul, nr. 189, anul IX, 1920.

***Românul, nr. 2, anul XI, 1922

a Ş’ tical philosophy after the great union 03 06.pdf · cât şi în planul teoriei”.10 un...

Documents