culegere 7 septembrie 2013

8/16/2019 Culegere 7 Septembrie 2013

1/257

I. PROZA SCURTĂA. BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Albde Ion Creangă

Basmul este o naraţiune amplă, articulare epică a unor evenimente marcate de supranatural, în care personajele, adeseori animale cu comportament omenesc sau fiinţe fantastice precum zâne, căpcăuni, pitici,obiecte însufleţite etc. poartă valori simbolice: binele şi rău în diversele lor ipostaze.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare !"#$$%, în caresunt valorificate teme şi motive de circulaţie universală, prelucrate în mod ori&inal, cu scopul de a conferioperei un pronunţat caracter etic. 'ompiliu Constantinescu(Ion Creangă) aprecia că „opera lui Crean&ă, pornind din folclor şi din anume realităţi sociale şi psi(olo&ice, depăşeşte folclorul ca şi mentalitatea ar(aică

a cronicarilor, realizând o structură) ea inau&urează o cate&orie de sensibilitate, ţâşnind din subconştient, cadintr*un fel de stil latent al spiritualităţii române .

+eşi poartă numele de „poveste , creaţia lui Crean&ă sur* montează limitele acesteia prin cultivareafabulosului feeric, prin respectarea sc(emei ar(etipale a basmului fantastic popular. . Călinescu aprecia căaceastă specie epică depăşeşte cu mult romanul, „fiind mitolo&ie, etică, ştiinţă, observaţie, morală, etc.(Estetica basmului%.

-ema basmului, lupta dintre bine şi rău, reprezintă un prete t pentru ilustrarea maturizării lui /arap*0lb prin asumarea unor e perienţe e emplare. 1otivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului,

împăratul fără urmaşi, călătoria, pedeapsa, căsătoria, etc. 2n basmul lui Crean&ă elementele tradiţionalecoe istă cu unele noi, ori&inale.

Povestea lui Harap Alb întruneşte „funcţiile basmului universal definite de 3. 4. 'ropp în Morfologia basmului: absenţa !plecarea temporară a mezinului de acasă%, interdicţia !sfatul împăratuluicătre fiu de a evita 5pânul şi 6mul 7oş%, încălcarea interdicţiei !mezinul nesocoteşte porunca părintelui%,iscodirea !5pânul vrea să afle planurile flăcăului%, vicleşu&ul !5pânul se substituie fiului de împărat%, primafuncţie a donatorului !tânărul este pus la încercare prin proba podului pentru a i se verifica maturitatea şicurajul%, încercarea &rea, soluţia !probele sunt trecute cu succes%, recunoaşterea !eroul este recunoscut%

demascarea răufăcătorului, pedeapsa !falsul erou este pedepsit%, căsătoria etc.Construcţia stereotipă a subiectului este evidentă: basmul începe cu o stare de ec(ilibru !Craiul trăia

liniştit la curtea sa împreună cu cei trei fii%) tulburarea ec(ilibrului !2mpăratul 3erde cere ca unul dintrenepoţi să*i urmeze la tron%) desfăşurarea acţiunii de recuperare a ec(ilibrului !8iul cel mic al craiului primeşte o lecţie de viaţă, trecând prin mai multe probe%) restabilirea ec(ilibrului şi răsplătirea eroului!/arap*0lb devine împărat şi se însoară cu fata 2mpăratului 7oş%. 0cţiunea se desfăşoară linear, succesiuneasecvenţelor narative este redată cronolo&ic, prin înlănţuire.

Criticii au remarcat lun&imea neobişnuită a operei. Povestea lui Harap Alb este de două ori mai

mare decâtStan Păţitul şi de trei ori mai mare decât Povestea porcului şi Ivan urbincă! 5*aapreciat că aproape o treime din materialul narativ ar putea fi înlăturată fără ca acţiunea să aibă de suferit) s*

"


2/257

ar putea renunţa spre e emplu, la discuţiile lui /arap*0lb cu bătrâna cerşetoare, cu 5pânul, cu 5fânta+uminică etc.

+eşi, în &eneral, descrierile lui Crean&ă sunt sc(iţate, autorul oferă şi pasaje unde este preocupat dedetaliu: „/arap*0lb, aflându*se cu părere de bine despre asta, alear&ă în dreapta şi în stân&a şi nu se lasă până ce &ăseşte un buştean putre&ăios, îl scobeşte cu ce poate şi*i face urdiniş, după aceea aşează nişte ţepuşiîntr*însul, îl freacă pe dinăuntru cu cătuşincă, cu sulcină, cu mătă* ciune, cu poala 5ântă*1ăriei şi cu alte buruene mirositoare şi prielnice albinelor .

6ri&inalitatea naraţiunii constă în îmbinarea secvenţelor epice cu cele dialo&ate, realizându*se, astfel,structura epicii dramatizate. Caricaturizarea &esturilor, abundenţa detaliilor, plăcerea vorbirii ascund„epopeea poporului român ! arabet 4brăileanu%.

Coordonatele spaţio*temporale sunt va&i, nedefinite: „0mu cică era odată într*o ţară un crai, care aveatrei feciori. 9i craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într*o altă ţară, mai îndepărtată ...;., "?, ?@ şi a obiectelor miraculoase &rupate câte trei: „treismicele de măr .

Aa Crean&ă, personajele nu mai sunt simbolice, ca în basmul popular, ci au individualitate

psi(olo&ică, (umuleşteană. 2ncadrându*se în tipolo&ia personajelor din basme !răufăcătorul * 5pânul)ajutorul * calul) donatorul * 5fânta +uminică) eroul * /arap*0lb) falşii eroi * fraţii etc.%, eroii lui Crean&ă

?


3/257

formează un popor înţelept, răbdător, optimist. 6ri&inal construite sunt personajele (omerice: 6c(ilă, 5etilă,erilă, 8lămânzilă, 'ăsări*Aăţi* Aun&ilă. 0utorul le*a ales poreclele astfel încât să definească trăsăturile

dominante. +escrierea acestor „monştri este de o savoare ine&alabilă: „vestitul 6c(ilă, frate cu 6rbilă, văr primar cu C(iorâlă, nepot de soră cu 'ândilă, din sat de la C(itilă, peste drum de imerilă, ori din târ& de la5ă*l*caţi, me&ieş cu Căutaţi şi de urmă nu*i mai daţi ...; .

. 1anolescu, în studiul "ecitin# pove$tile lui Creang , afirmă: „ eniul (umuleşteanului esteaceastă capacitate e traordinară de a*şi lua în serios eroii !fabuloşi sau nu, oameni sau animale%, de a leretrăi aventurile, de a pune cu voluptate în fiecare propriile lui aspiraţii nerostite, slăbiciuni, viţii, tulburări şiuimiri, adică de a crea viaţa . 'rota&onistul este văzut în evoluţie, în timp ce restul personajelor reprezintătipolo&ii umane reductibile la o trăsătură dominantă.

Aa începutul basmului, statutul eroului este de neiniţiat. 'rin prisma vârstei şi a statutului social!mezinul împăratului%, el trăieşte într*un univers al inocenţei. 4nocenţa şi naivitatea sunt trăsături aletânărului nee perimentat. 3a trebui ca el să treacă prin multitudinea de probe pentru a*şi descoperi calităţileumane deosebite. aivitatea sa se manifestă în scena întâlnirii cu 5fânta +uminică, în ale&erea calului, înîntâlnirea cu 5pânul.

Aipsa de maturitate iniţială este subliniată prin caracterizarea directă a naratorului: „8iul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte 5pânului şi se ba&ă în fântână, fără să*l trăsnească prinminte ce se poate întâmpla . =roul trece într*o altă etapă, devine rob, primeşte numele de /arap*0lb. 'odul, pădurea* labirint, fântâna sunt trepte ale iniţierii. umele său este un o imoron. Combinaţia contrariilor alb*ne&ru su&erează ideea de rob, dar şi pe cea de stăpân. umele format din două nonculori trimite, de

asemenea la ideea alternanţei dintre rău şi bine, dintre întuneric şi lumină, dintre defecte şi calităţi.+rumul lui /arap*0lb este o călătorie spre sine, pe parcursul căreia îşi descoperă atribute precum:

bunătatea !protejează furnicile şi albinele%, curajul şi destoinicia !proba sălăţilor şi a cerbului%, onestitatea!îşi respectă jurământul făcut 5pânului%, sociabilitatea !se împrieteneşte uşor cu erilă, 8lămânzilă, 5etilă,6c(ilă şi 'ăsări*Aăţi*Aun&ilă%.

'entru a se putea dezle&a de jurământ, trebuie să moară !moartea are deci valoare iniţiatică%: 5pânul îitaie capul pentru divul&area secretului. 2nviat de fată cu ajutorul obiectelor ma&ice, eroul capătă paloşul, seînsoară şi accede la tron.

/arap*0lb nu este un personaj fantastic, ci întruc(ipare a „omului de soi ! . Călineascu%. =roul esterotund * evoluează, se maturizează, devine apt pentru condiţia de împărat şi soţ. =l primeşte o lecţie de viaţă,celelalte personaje fiindu*i dascăli. 5ensul didactic al basmului este e primat de 5fânta +uminică: „Când veiajun&e şi tu odată mare şi tare îi căuta să judeci lucrurile de*a*fir*a*păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul .

/arap*0lb se situează în antiteză cu 5pânul, simbol al răului, viclean, aro&ant, dictatorial. u putemi&nora însă că, în ciuda atâtor defecte, 5pânul are un rol determinant în iniţierea celui ce va evolua de lastatutul de „mezin şi „boboc la cel de „crai .

5pânul nu este nici el o fiinţă cu puteri supranaturale !zmeu, balaur etc.%. =l este e ponent al„oamenilor însemnaţi , lipsit de atribute ale masculinităţii, tocmai pentru a se sublinia antiteza cu /arap*

>


4/257

0lb. 2ncă de la început, cei doi sunt confi&uraţi pe baza unei serii de opoziţii pe sc(ema bine*rău, specifică basmului: naiv * viclean, om bun * om rău, fiu de crai * om comun.

Aa curtea împăratului 3erde, cele două personaje fac sc(imb de roluri: 5pânul se dovedeşte un nepotinfatuat, maliţios, iar /arap*0lb slu&ă obedientă. Conştient că fiul craiului îi poate ameninţa poziţia, 5pânulse (otărăşte să*l piardă. Cele trei probe la care îl supune pe tânăr nu au finalitatea scontată de uneltitor, ci pun în evidenţă calităţile sale deosebite, specifice mai de&rabă unui crai decât unei slu&i.

Ceilalţi „peda&o&i care marc(ează destinul prota&onistului sunt craiul !de la care învaţă importanţacorectitudinii şi a onoarei%, 5fânta +uminică !îi îndreaptă paşii spre descoperirea propriilor valori%, calul!suprave&(ează evoluţia stăpânului, intervenind numai când este necesar%.

araţiunea se realizează la persoana a 444*a, naratorul este omniprezent, dar nu şi obiectiv, deoarece îşiface simţită prezenţa prin intervenţii, comentarii, unele adresate naratarului !cititorului fictiv%. „0şa cu/arap*0lb şi cu ai săi) poate or izbuti să ieie fata împăratului 7oş, poate nu, dar acum, deodată, ei se tot ducînainte şi, mai la urmă, cum le*o fi norocul. Ce*mi pasă mie =u sunt dator să spun povestea şi mă ro& săascultaţi . =ste remarcabilă nuanţa ludică a naraţiunii: la început naratorul * auctorial se plasează în afaradie&ezei „pe vremile acelea , dar în final su&erează că a fost invitat la ospăţ: „un păcat de povestariu fără bani în buzunariu .

6ralitatea este o notă inconfundabilă a creaţiei lui Crean&ă realizată prin dialo&, interjecţii !„9i odatămi ţi*o înşfăcă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi (ai*(ai... (ai*(ai, în zori de ziuă ajun& la palat % ,autoadresare !„Ce*mi pasă mie %, diminutive cu valoare de au&mentative ! erilă are „buzişoare , pentru5etilă râul de vin este „băuturică % cuvinte populare, e presii şi ziceri tipice !„la 5fântul 0şteaptă , „rău cu

rău, dar e mai rău fărD de rău %, dativ etic !„mi ţ*o înşfăcă % etc.Emorul este conferit de plăcerea de a povesti a autorului, de înţele&erea faţă de cele lumeşti, de

înclinaţia de a face (az de necaz, de e primarea mucalită, caracterizări pitoreşti, autopersi* flare, situaţiile încare sunt puse personajele.

4brăileanu a reuşit să surprindă în mod plastic esenţa talentului povestitorului din /umuleşti:„Crean&ă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare) al sufletului moldovenesc întreromâni) al sufletului ţărănesc între moldoveni) al sufletului omului de munte între ţăranii moldoveni .(A.C.)

Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Emines !

Con e"#!$ o"era%iona$ &asm !$#'Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Emines !

umele speciei provine de la slavulbasni, având sensul de „scornire , „născocire , subliniindcaracterul ficţional al scrierii. +eşi datează încă din 0ntic(itate, basmul a fost redescoperit şi cultivat înepoca romantică, atunci când vor apărea şi cule&eri de basme populare. Basmul porneşte de la realitate, însă

se îndepărtează de aceasta, propunând o altă lume, &uvernată după le&i proprii, apropiate de cele omeneşti. 2nfuncţie de personajele care evoluează în aceste opere, basmele pot fi: fantastice !dominate de miraculos%,

@


5/257

nuvelistice!apropiate de realitate% şianimaliere !ca în le&endele totemice%. 2n literatura română, autorii de basme culte sunt numeroşi, la fel ca şi tipolo&ia speciei, care se dezvoltă odată cu preluarea ei de literaturacultă: basmul*feerie !3asile 0lecsandri *S%n&iana $i Pepelea%, basmul*idilă ! eor&e Coşbuc FCrăiasa &%nelor %, basmul*parodie !4.A. Cara&iale F 'ămult mai #ă #ămult % etc. Basmul este o specie a &enului epic, în proză sau în versuri, de provenienţă cultă sau populară, în carese relatează întâmplările fantastice ale unor personaje ima&inare, care se luptă cu forţele răului, pe care leînvin&. 2nceputurile basmului cult în literatura noastră sunt le&ate de momentul în care c(iar cule&ătorii defolclor devin povestitori, ca în cazul lui 'etre 4spirescu, actualizând şi recreând basmul, păstrând funcţiile principale, formule fi e, oralitatea, dar adău&ând o tentă uşor moralizatoare sau aluzii de sor&inte livrescă.5criitorii devin ei înşişi autori de basme, printre aceştia remarcându*se 4on Crean&ă, 1i(ai =minescu, 4onAuca Cara&iale, 4oan 5lavici, Barbu 9tefănescu*+elavrancea, 1i(ail 5adoveanu.

2n opinia mea, basmul cult F spre deosebire de basmul popular F estompează de cele mai multe orimiraculosul şi fantasticul, oferindu*le o mai mare verosimilitate, şi în acelaşi timp reduce caracterulconvenţional al unor secvenţe narative, adău&ându*le semnificaţii şi efecte specifice literaturii culte. 1i(ai=minescu inau&urează specia literară a basmului cult în literatura română prin opera ăt- rumos #inlacrimă. 'ublicat în revista „Convorbiri literare !"G octombrie F "G noiembrie "#$H%, basmul ăt- rumos#in lacrimă reuneşte trăsăturile prototipului folcloric cu ori&inalitatea imprimată de autor. 8iind „o o&lindire

...; a vieţii în moduri fabuloase ! . Călinescu%, basmul are ca temă iniţierea unui tânăr şi rolul acesteia înlupta dintre Bine si 7ău.

-itlul operei reprezintă numele eroului fabulos, cu ori&ine miraculoasă. 'rocedeul este utilizat în

eposul fabulos folcloric, astfel încât şi alte basme ! Pr%slea cel voinic $i merele #e aur , *reuceanu% conţin întitlu numele prota&onistului, de obicei numele celui privile&iat, ales pentru parcur&erea drumului iniţiatic.

Basmul este o specie literară a &enului epic, în care realitatea este transfi&urată în fabulos, iar personajele sunt purtătoare de valori simbolice. Cu toată diversitatea lor tematică, basmele folclorice prezintăo serie de elemente comune, printre care: formulele tipice de început, mediane şi de înc(eiere, confruntareadintre forţele Binelui şi cele ale 7ăului, finalizată cu triumful celor dintâi. +e asemenea, personajele suntsimbolice, reprezentând cele două principii anta&onice. -impul şi spaţiul sunt ima&inare, fapt pentru care estefavorizată plasarea întâmplărilor narate, având caracter supranatural. =roul pozitiv are ca sprijin „donatori

care îi facilitează trecerea probelor iniţiatice şi în drumul său iniţiatic se poate constata frecvenţa cifrelor ma&ice !trei, şapte, nouă% şi a obiectelor ma&ice, nunta cu final compensator.

Basmul cult respectă prototipul şi funcţiile basmului folcloric, trăsătură reliefată de universul acesteiopere. Basmul ăt- rumos #in lacrimăse caracterizează printr*o situaţie iniţială repetabilă, fi ată într*untimp îndepărtat şi neprecizat: „2n vremea vec(e, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în &ermeniiviitorului, pe când +umnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroaele pustii ale pământului F în vremeavec(e trăia un împărat întunecat şi &ânditor ca miazănoaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare camiezul luminos al zilei .

0şadar, „în vremea vec(e , un cuplu împărătesc îşi trăia zilele în durere, din cauză că soarta nu ledăruia un copil !motivul împăratului fără urmaş, întâlnit şi în alte creaţii folclorice%. 2ntr*o zi, în timp ce

G


6/257

îndurerata împărăteasă se ru&a la icoana 1aicii +omnului, aceasta din urmă, înduioşată, a lăcrimat şi lacrimafiind sorbită de tânăra crăiasă, la timpul sorocit, ea va naşte un prinţ pe care "*a numit 8ăt*8rumos dinlacrimă !motivul naşterii miraculoase%. Conform sc(emei narative a basmului popular, 8ăt*8rumos creşteîntr*o lună cât alţii într*un an, iar când ajun&e la vârsta bărbăţiei, pleacă în lume !motivul călătorieiiniţiatice%. =venimentul care tulbură ec(ilibrul iniţial este vrajba dintre tatăl lui 8ăt*8rumos şi un împăratvecin, conflict care dura de cincizeci de ani) aceasta este cauza plecării eroului, (otărât să se lupte cu urmaşulîmpăratului vrăjmaş. 0jun&ând însă la palatul acestuia, 8ăt*8rumos este primit cu bucurie şi tinerii devin fraţide cruce. 2n virtutea acestui le&ământ, 8ăt*8rumos îl izbăveşte pe împăratul vecin de 1uma 'ădurilor !carecerea jertfa de copii şi pe care o învin&e, în luptă, după ce inversase cele doua buţi pline cu apă şi, respectiv,cu putere%. 5e păstrează astfel eternul conflict dintre Bine şi 7ău !prezent în basme%, cu victoria celui dintâi.Ca răsplată a vitejiei, 8ăt*8rumos o primeşte pe 4leana !fiica 1umei 'ădurilor% care*i va deveni, mai târziu,mireasă. 9irul probelor iniţiatice pe care trebuie să le depăşească eroul nu se înc(eiase însă. 7u&at de tânărulîmpărat vecin să i*o aducă pe fata enarului, 8ăt*8rumos va fi supus şi la alte încercări: se tocmeşte slu&ă lao babă, căreia îi paşte iepele, scăpând de moartea fă&ăduită cu ajutorul împăratului ţânţarilor şi al împăratuluiracilor !motivul vieţuitoarelor năzdrăvane%) la capătul timpului „juruit , îşi ale&e un cal !din cei şapte%, drep plată a muncii sale. Ca şi în basmul popular, calul ales este un slăbăno&, o mârţoa&ă, dar baba pusese în elşapte inimi) cu ajutorul lui, fata enarului este răpită şi adusă la cel care o iubea. 2ntre timp, 4leana orbise din pricina lacrimilor vărsate de dorul lui 8ăt*8rumos. 2ntoarcerea acestuia îi aduce însănătoşirea, iar nunta vaconstitui finalul compensator.

0stfel, se poate observa că multe dintre „funcţiile basmului !cum sunt numite de 3ladimir 'ropp%

sunt respectate: situaţia iniţială, plecarea eroului de acasă, pa&uba adusă de un răufăcător, încercările princare trece personajul pozitiv, lupta lui cu răufăcătorul, victoria eroului benefic, întoarcerea acasă şi nunta)fireşte, întâmplările sunt ima&inate, fantastice.

2n basmul cult, sc(ema basmului folcloric este îmbo&ăţită în conformitate cu viziunea artistică ascriitorului sau cu stilul propriu. +e aceea, în opera ăt- rumos #in lacrimă 1i(ai =minescu îşi impune oformulă plină de ori&inalitate, putând fi relevate mai multe elemente inedite. 2n primul rând, formulaintroductivă !„2n vremea vec(e, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât in &ermenii viitorului %, păstrează timpul indefinit al lui „0 fost odată... , dar lipseşte nota de unicitate !„ca niciodată % şi proiecţia în

fabulos a basmului folcloric !„pe când se potcoveau purecii... sau „pe când făcea plopul pere... %) în sc(imb,autorul îi imprimă formulei de început o notă filozofică, oamenii fiind priviţi ca posibilitate, aflaţi în&ermenii viitorului. 0sistăm astfel la convenţia basmului !asumată de cititor%: acceptarea, încă de la începutuloperei, a supranaturalului ca e plicaţie a întâmplărilor incredibile.

6 altă caracteristică a basmului cult o reprezintă construcţia personajului. 0stfel, dacă în basmul popular portretele lipsesc, de data aceasta, fiecare personaj este caracterizat succint, cu ajutorul unor fi&uri destil tipic eminesciene: împăratul era „întunecat şi &ânditor ca miazănoaptea , împărăteasa are faţa albă „ca omarmura vie , 1uma 'ădurilor este o apariţie înspăimântătoare în stil romantic !„6c(ii ei F două nopţi

turburi, &ura ei F un (ău căscat, dinţii ei * şiruri de pietre de mori %! 'ortretul 4lenei întruneşte, încă dinaceastă secvenţă narativă, atributele fiinţei diafane, care pluteşte parcă pe deasupra lucrurilor, din lirica

I


7/257

eminesciană de mai târziu: „/aina ei albă şi lun&ă părea un nor de raze şi umbre, iar părul ei de aur eraîmpletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de măr&ăritărele era aşezată pe fruntea ei netedă. Auminatăde razele lunei, ea părea muiată într*un aer de aur. 5pecifice stilului eminescian sunt şi pasajele descriptiveîn care luna, lacul, noaptea, bo&ăţia coloristică şi mulţimea florală amintesc de creaţia poetului: „Aunarăsărise dintre munţi şi se o&lindea într*un lac mare şi limpede ca seninul cerului. 2n fundul lui se vedeasclipind, de limpede ce era, un nisip de aur) iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crân&de arbori verzi şi stufoşi, se ridică un mândru palat, de o marmora ca laptele, lucie si albă... =pitetele!„marmora !...% lucie şi albă , „cerul cernit %, comparaţiile ori&inale !„faţa... dulce ca visele mării %,(iperbolele, toate sunt specifice universului poetic eminescian. 8ăt*8rumos porneşte în lume „(orind şidoinind din fluier, fapt care îi conferă atributele lui 6rfeu, dar îl şi plasează în spaţiul românesc prinmelodiile specifice.

'rota&onistul basmului cult dobândeşte un contur specific, determinat de modul propriu al autorului dea*şi crea personajele. 9i în basmul lui =minescu, personajele sunt fantastice şi au valori simbolice. +intreacestea, 8ăt*8rumos se deosebeşte de personajele similare din alte basme, fiind pus, de la început, în relaţiecu sacrul: se naşte din lacrima unei icoane, pe vremea când +umnezeu mai umbla pe pământ. Aa modulfabulos, 8ăt*8rumos va căpăta proporţii fabuloase, se face „mare cât brazii codrilor şi pleacă în călătoriecântând din fluier, pentru a restabili armonia lumii. 2n numele acestui principiu, pune capăt vrajbei cuîmpăratul vecin, dovedindu*se a fi bun şi drept. 5e luptă cu 1uma 'ădurilor, dovedindu*şi puterile fabuloaseşi curajul deosebit. 0 doua parte a iniţierii sale constă în încercările de a o răpi pe fata enarului. 5urprins deacesta şi aruncat „în norii cei ne&ri şi plini de furtună ai cerului , 8ăt*8rumos se purifică prin transformarea

în cenuşă şi apoi în izvor. 1omentul în care +umnezeu îşi spală faţa în apa izvorului îi aduce lui 8ăt*8rumoscontopirea cu fiinţa divină şi revenirea la condiţia umană.

En alt element specific basmului, al motivului animalului credincios, intervine în tiparul operei pentrua uşura misiunea prota&onistului, astfel că 8ăt*8rumos devine slu&a babei care avea şapte iepe. 2n aceastăsecvenţă narativă, ajutoarele lui !împăratul ţânţarilor şi cel al racilor% îi răsplătesc omenia, ajutându*" să nu*şi piardă capul. 7evenit, cu fata enarului, la împăratul vecin, 8ăt*8rumos îşi dovedeşte loialitatea şi respectulfaţă de le&ământul făcut. 8ăt*8rumos apare la sfârşitul drumului său iniţiatic în ipostaza orfică,impresionând, prin cântecul de fluier, întrea&a natură: „văile şi munţii se uimeau auzindu*i cântecele, apele*şi ridicau

valurile mai sus, ca să*l asculte, izvoarele îşi turburau adâncul . Cel care pornise să restabilească armonialumii este învestit în acest moment cu atributul eternizării. 7estabilind ec(ilibrul distrus anterior, 8ăt*8rumosdevine şi un întemeietor de împărăţie.

0nalizând specificul acestei opere literare, icolae Ciobanu, în studiul săuStructurile fantastice ale fantasticului narativ afirmă: „0pare cât se poate de limpede faptul că basmul ăt- rumos #in lacrimă face osumă întrea&ă de JaplicaţiiK ale fantasticului eminescian absolut pilduitoare. +escrierile artistice, în care predomină epitetele cromatice şi comparaţiile sunt su&estive în acest sens: „-randafirul cel înfocat, crinii dear&int, lăcrămioarele sure ca măr&ăritarul, mironosiţele viorele şi florile toate s*adunară vorbind fiecare în

mirosul ei şi ţinură sfat lun& cum să fie luminile (ainei de mireasă) apoi încredinţară taina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur. 0cesta se duse şi flutură în cercuri multe asupra feţei miresei, când ea dormea,

$


8/257

ş*o făcu să vadă într*un vis luciu ca o&linda, cum trebuia să fie îmbrăcată.'ublicarea, în "#$H, a basmului ăt- rumos #in lacrimă, marc(ează apariţia unei noi specii, a

basmului de autor, pe care 1i(ai =minescu îl subintitulează Poveste. =lemente ori&inale ale acestui basmsunt vizibile şi la nivelul limbajului, inovaţiile spectaculoase aduse de =minescu atin&ând toate nivelurilete tului. =u&en 5imion analizează resorturile intime ale operei eminesciene şi conc(ide că: „fundamentallirică, proza lui =minescu F luată în totalitatea ei F fi ează nu numai un peisaj individualizat, inimitabil, ci şio tipolo&ie diferenţiată prin latura ei de demonism... ! Pro&a lui Eminescu%, subliniind astfel influenţeleromantismului &erman asupra operei eminesciene.(C. Crei%ă)

Par#i !$ari#ă%i de ons#r! %ie a !n!i "ersona de &asm *ă#+*r!mos din $a rimă

6pera literară ăt- rumos #in lacrimă de 1i(ai =minescu este un basm cult, având ca sursă deinspiraţie basmul popular românesc. 'ublicat în "#$H în revista „Convorbiri literare , apoi în volumul postum+ersuri $i pro&ădin "#LH, această operă literară inau&urează în literatura română o noua specieliterară: basmul cult sau basmul de autor şi are, în opinia mea, o valoare incontestabilă.

5ubiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi şi motive populare. +eoarece ăt- rumos#in lacrimăeste un basm cult, având un autor cunoscut, 1i(ai =minescu, perspectiva narativă aparţinândunui narator omniscient, relatând evenimentele cu multe amănunte. araţiunea la persoana a 444*a îmbinăfabulosul cu realul, personajele având puteri supranaturale sau sunt ajutate de eroi având astfel de capacităţi:împăraţi şi împărătese, feţi*frumoşi şi fiice de crai, 1uma*'ădurilor sau zmei înfricoşători. 0cţiunea are la

bază conflictul dintre forţele binelui şi cele ale răului, iar deznodământul constă în triumful valorilor pozitiveasupra celor ne&ative, în acest basm iubirea învin&ând toate piedicile. 5pre deosebire de specia literaturii populare, care aşeza în prim*plan succesiunea probelor iniţiatice, treptele pe care eroul trebuie să le parcur&ă pentru a obţine un nou statut, cel de împărat, basmul cult pune accentul pe construcţia personajului, carecapătă individualitate psi(olo&ică: „8ir conducător, care creează posibilitatea unei bune înţele&eri amotivelor în&rămădite , personajul „se constituie într*un mijloc au iliar de clasificare şi ordonare amotivelor !Boris -omaşevsMi,eoria literaturii%.

2nceputul basmului îl introduce pe cititor în lumea specifică printr*o formulă uşor modificată faţă de

cea a basmelor populare, dar care anunţă binecunoscutul motiv al împăratului fără urmaş, care nu lipseşte dinstereotipia acestei specii. 2n vremuri străvec(i, trăia un împărat „întunecat şi &ânditor ca miază*noapte şi oîmpărăteasă „tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei . +e cincizeci de ani împăratul se afla în războicu împărăţia vecină şi era sleit de lupte. 5imţindu*şi sfârşitul aproape, împăratul era trist pentru că nu aveacopii, „se scula din patul împărătesc, de lân&ă împărăteasa tânără * pat aurit, însă pustiu şi nebinecuvântat şitot „trist mer&ea la război cu inima neîmblânzită . 2ntr*o dimineaţă, împărăteasa a înălţat ru&i fierbinţi laicoana 8ecioarei 1aria şi, la un moment dat, „o lacrimă curse din oc(iul cel ne&ru al mamei lui +umnezeu .2mpărăteasa „atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece şi o supse în adâncul sufletului său . +upă nouă luni,

împărăteasa a dat naştere unui băiat „alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunei şi i*a pus numele8ăt*8rumos din lacrimă, care, ca orice erou al basmelor populare, creştea „într*o lună cât alţii într*un an , era

#


9/257

viteaz şi bun, cum altul nu se mai văzuse.Cu un talent deosebit, personajele acestui basm eminescian sunt descrise cu detalii su&estive pentru

ilustrarea trăsăturilor, autorul creând portrete literare memorabile. 6 atenţie deosebită acordă =minescuconturării personajelor feminine. 0stfel, portretul împărătesei este unul romantic, asemănător cu al altor personaje feminine din creaţia sa în proză sau în versuri, scriitorul insistând asupra trăsăturilor fizice, pe carele descrie detaliat şi care au semnificaţii deosebite pentru stările sufleteşti ale eroinei: „'ărul ei cel &alben caaurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi şi rotunzi F şi din oc(ii ei albaştri şi mari cur&eau şiroaie demăr&ăritare apoase pe o faţă mai albă ca ar&intul crinului. Aun&i cearcăne vinete se tră&eau împrejuruloc(ilor şi vine albastre se tră&eau pe faţa ei albă ca o marmura vie .

'rin pauze descriptive, =minescu se opreşte asupra interioarelor palaturilor sau ale castelelor împărăteşti, prezentând amănunţit lu ul acestora: „candelabre cu sute de braţe, şi*n fiecare braţ ardea câte ostea de foc ...; sala era înaltă, susţinută de stâlpi şi de arcuri, toate de aur, ...; iar boierii ce şedeau la masă în(aine aurite, pe scaune de catifea roşie, erau frumoşi ca zilele tinereţii şi voioşi ca (orele . atura este personificată, în armonie cu sentimentele şi trăirile eroilor, participând la emoţiile acestora, fiind ea însăşi un personaj: „3ăile şi munţii se uimeau auzindu*i cântecele, apele*şi ridicau valurile mai sus ca să*l asculte,izvoarele îşi tulburau adâncul ca să*şi azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să*l audă, fiecaredin ele să poată cânta ca dânsul când vor şopti văilor şi florilor . 2n acest fel este subliniată capacitatea lui8ăt*8rumos de a transfi&ura lumea prin cântec, de a da o nouă înfăţişare locurilor pe care le străbate.

=roul basmului românesc este 8ăt*8rumos, modelul ideal al flăcăului !fiu de împărat sau fecior deoameni simpli%. 'uterile lui sunt limitate, dar învin&e, în final, prin calităţile sale deosebite: forţă şi frumuseţe

fizică, onestitate şi modestie, &enerozitate, dra&oste pentru adevăr şi spirit de dreptate. 8ăt*8rumos dinlacrimă este personajul principal şi eroul fabulos care, ca şi în basmele populare, „creştea într*o lună cât alţiiîntr*un an , avea puteri supranaturale, ca atunci când, aruncând buzdu&anul în sus, „despica bolta cerului ,apoi îl prinde „pe de&etul mic şi buzdu&anul se rupse*n două . 5pre deosebire de alte personaje de basm,eroul eminescian împrumută trăsăturile flăcăului de la ţară, din spaţiul românesc, care se îmbracă în (aine populare şi ştie cântecul din fluier.

8ăt*8rumos din lacrimă parcur&e un drum iniţiatic, trebuind să treacă probele necesare unei e perienţede viaţă pentru a*şi putea întemeia o familie şi conduce o &ospodărie. Ceea ce*l particularizează este

farmecul pe care*l e ercită voinicul asupra fetelor, care*i devin devotate, ajutându*l să învin&ă piedicile.+acă în alte basme !populare sau culte% în ajutorul lui 8ăt*8rumos vin 5fânta +uminică, insecte sau altevieţuitoare mărunte F ca răsplată a bunătăţii şi a ajutorului dat de acesta F, aici femeile sunt cele care îlsprijină cu loialitate. 0stfel, flăcăul se îndră&osteşte ful&erător de fiica 1umei 'ădurilor, care îl ajută s*oînvin&ă pe mama ei, sfătuindu*l să sc(imbe între ele cele două butii, una cu apa, cealaltă cu putere, iar dupăce el o răpune pe bătrână, fu& amândoi la curtea tânărului împărat.

0runcându*şi buzdu&anul înainte „cale de o zi , 8ăt*8rumos din lacrimă ajun&e a treia zi la împărăţiavecină, unde este întâmpinat cu vorbe de bine şi cu bucurie de împărat !„frumos ca luna unei nopţi de vară %

şi de boierii îmbrăcaţi în (aine aurite. azda refuză să se bată cu el şi*i propune să le&e „frăţie de cruce pecât om fi şi*om trăi . 8ăt*8rumos mărturiseşte că el nu se teme de nimeni pe lume, în afară de +umnezeu, dar

L


10/257

împăratul recunoaşte că în afară de +umnezeu se teme de 1uma 'ădurilor, „o babă bătrână şi urâtă care îinăruia împărăţia. =l trebuia să*i dea ca bir „tot al zecelea din copiii supuşilor săi, iar în acea zi urma să vinăsă*şi ia plata. 'e la miezul nopţii, când 1uma 'ădurilor a venit urlând înfricoşător, 8ăt*8rumos a trântit*o cutoată puterea şi a le&at*o cu şapte lanţuri de fier într*o piuă de piatră, dar baba a luat*o la fu&ă peste dealuri,tăindu*şi cale prin păduri, până s*a facut nevăzută în noapte.

0cţunea propriu*zisă începe cu episodul în care 8ăt*8rumos pleacă pe urmele 1umei 'ădurilor,mer&ând „pe dâra trasă de piuă până ce ajun&e la o casă frumoasă şi albă care strălucea în mijlocul unei&rădini cu flori. 'e prispă, torcea o fată frumoasă, care îi urează bun venit lui 8ăt*8rumos, spunându*i că şi&ândurile ei „torceau un vis frumos, în care eu mă iubeam cu tine . 8ăt*8rumos se îndră&osteşte de ea, deşiaflă că este fiica 1umei 'ădurilor. 8ata*i propune să fu&ă împreună, pentru că, dacă află mama ei, l*ar omorî . 0stfel, proiecţia în realitate a visului de iubire pe care îl are fata este sprijinită de motivul apei vii şial apei moarte.

2mpreună cu voinicul, fata sc(imbă între ele butiile aflate lân&ă prispa * una plină cu apă şi alta cu putere F , iar când mama ei va vrea să bea putere, ea să ia numai apă, iar el ia putere. Aupta şi atmosfera suntfabuloase, căpătând proporţii (iperbolice: întrea&a natură s*a z&uduit, fata a leşinat, dar 8ăt*8rumos a adus*ola viaţă doinind din fluier şi culcând*o pe ierburile proaspete şi pe florile înviorate de soarele ce răsărisestrălucitor, ca semn al iubirii ce învinsese toate piedicile. 3oinicul se duce cu mireasa la fratele de cruce,împăratul cel tânăr, care îi spune, cu lacrimi în oc(i, că este îndra&ostit pe viaţă de fata enarului, „ommândru şi sălbatic ce îşi petrece viaţa vânând prin păduri bătrâne . 0tunci, 8ăt*8rumos, ca un adevărat fratede cruce, îşi ia cai a&eri „cu suflet de vânt şi porneşte la drum ca s*o răpească pe fata enarului şi s*o aducă

tânărului împărat, iar pe 4leana, mireasa lui, o lasă plân&ând cu lacrimi amare de dorul lui.0juns la porţile castelului care aparţinea enarului, o fată oac(eşă îi desc(ide porţile şi*i mărturiseşte

că o stea îi vestise că va veni 8ăt*8rumos, din partea împăratului care o iubea. =roul ia fata şi încearcă săfu&ă împreună, dar enarul avea un cal năzdravan cu două inimi şi îi prinde imediat pe fu&ari. 'uterea

enarului nu stătea „în du(urile întunericului, ci în +umnezeu , aşadar 8ăt*8rumos nu se putea lupta cuacesta, pentru că nu se puteau înfrunta două forţe ale binelui. 0stfel, după o altă încercare nereuşită, 8ăt*8rumos este ars de ful&ere şi prefăcut în cenuşă, care se făcuse un izvor limpede „ce cur&ea pe un nisip dediamant . 7eperele temporale sunt completate în această secvenţă prin implicaţiile reli&ioase, deoarece pe

vremea aceea, +umnezeu şi 5fântul 'etre umblau pe pământ, iar cu ajutorul acestora 8ăt*8rumos s*a trezit, avăzut „c(ipul cel luminat al +omnului şi a înţeles minunea învierii sale.

2ntorcându*se la castelul enarului, fata îl preface într*o „floare roşie în &lastră, ca el să poată auzitaina despre locul de unde acesta îşi luase calul năzdrăvan, metamorfozarea fiind una dintre trăsăturilefabuloase ale personajelor de basm. enarul povesteşte că aproape de mare locuieşte o babă care are şapteiepe, iar cel care se încumetă să le păzească timp de un an ! ec(ivalent acolo cu numai trei zile% primea dreptrăsplată un mânz. Ca pedeapsă, pe cel care nu reuşea, îl omora şi*i aşeza capul într*un par. -otuşi, vicleana babă scotea inimile din toţi caii şi le punea într*unul sin&ur, astfel încât cel ce*i păzea iepele ale&ea aproape

mereu un cal fără inimă, care era c(iar mai neputincios decât unul obişnuit. 8ăt*8rumos se an&ajează să păzească iepele şi este sfătuit de tânăra care o servea pe babă ce să facă pentru a izbuti. Când 8ăt*8rumos îşi

"H


11/257

cere răsplata, baba scrâşneşte din dinţi, pentru că flăcăul alesese calul cel mai slab, în care ea pusese inimiledin toţi ceilalţi cai. Auând*o pe fată cu el şi urmăriţi de babă, cei doi aruncă în spate cele trei obiecte ma&ice,apoi 8ăt*8rumos o izbeşte cu buzdu&anul şi scapă astfel definitiv de 1uma 'ădurilor. 'rota&onistul îşidovedeşte astfel curajul şi prietenia prin fapte eroice.

Ermătorul moment important este acela când calul cu şapte inimi îl sfătuieşte pe 8ăt*8rumos să seoprească pentru odi(nă, deoarece treceau pe melea&uri în care erau în&ropate sc(elete, iar fata moare trecând„în împărăţia umbrelor, de unde venise pe pământ, momită de vrăjile babei . 0juns la castelul enarului, plecat la vânătoare pentru şapte zile, a luat fata pe cai şi zburau atât de iute, încât calul enarului, care aveanumai două inimi, nu îşi putea măsura puterile cu cele ale lui 8ăt*8rumos, care avea şapte inimi. enarul îi promite calului lui 8ăt*8rumos că, dacă*şi aruncă stăpânul în nori, îl va (răni cu miez de nucă şi*l va adapacu lapte dulce. 2n sc(imb, 8ăt*8rumos promite calului enarului că îl va adăpa cu pară de foc şi*l va (răni cu jăratic. 0tunci, calul îl arunca pe enar în înaltul cerului, până în nori, care „înmărmuriră şi prota&onistulreuşeşte să depăşească şi această probă iniţiatică.

'unctul culminant este reprezentat de momentul în care, scăpaţi de enar, fata şi 8ăt*8rumos ajun& lacetatea împăratului tânăr, care credea că voinicul murise, de aceea vestea întoarcerii a adus mare bucurie întoată împărăţia. 4leana, care se înc(isese într*o &radină cu ziduri de fier şi plânsese „într*o scaldă de aur ...;lacrimi curate ca diamantul până orbise, se aruncă de &âtul lui 8ăt*8rumos, iar el îi spală faţa într*o baie delacrimi. 'este noapte, fata visează că 1aica +omnului „desprinsese din cer două vinete stele ale dimineţii şi ile aşezase pe frunte , astfel că a doua zi tânăra împărăteasă îşi recapătă vederea. 0cţiunea basmuluiilustrează, aşadar, conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, iar deznodământul constă întotdeauna în

triumful valorilor pozitive asupra celor ne&ative. 8ăt*8rumos îl cunună pe împărat cu fata enarului, iar înziua următoare are loc nunta lui cu 4leana, întrea&a natură participând emoţional la bucuria celor doi,descrierea peisajului constituind o dovadă a frumuseţii locurilor. Basmul se înc(eie cu o formulă tipică,asi&urând finalul desc(is: „iar dac*a fi adevărat ce zice lumea, că pentru feţii*frumoşi vremea nu vremuieşte,apoi poate c*or fi trăind şi astăzi .

2n concluzie, ideea centrală a basmului eminescian este una filozofică, întâlnită în toată creaţia sa,aceea că iubirea constituie o treaptă spre cunoaştere, spre fericire. 8ăt*8rumos din lacrimă este viteaz, curajosşi luptă pentru valori morale superioare, adică în numele iubirii, pentru împlinirea cuplului. Celelalte

personaje sunt în majoritatea lor conturate după procedeele e istente şi în basmul popular. Calul este un personaj fabulos, adjuvant al eroului principal şi simbol al prieteniei dintre om şi animal, fiind cel maiapropiat şi sincer sfătuitor al lui 8ăt*8rumos. enarul este un personaj fabulos care reprezintă forţele binelui,de aceea 8ăt*8rumos nu se poate luptă cu el. 2ntrucât principiile pe care le întruc(ipează cei doi nu se opun,ci se completează, lupta nu poate avea loc. (enarul este pedepsit, fiind „e ilat în împărăţia cerului pentrucă se împotrivea iubirii dintre fata lui şi împăratul tânăr, împiedicând realizarea cuplului de îndră&ostiţi.0cestor eroi care ilustrează valori morale pozitive li se opun forţele malefice care sunt reprezentate de 1uma'ădurilor, personaj fabulos care întruc(ipează răutatea, "ăcomia, nedreptatea şi minciuna, trăsături morale

condamnate în basme.0stfel, ca orice basm, ăt- rumos #in lacrimăeste o specie epică de mare întindere, o naraţiune cu

""


12/257

întâmplări reale şi fantastice, a căror îmbinare compune principalul mijloc artistic al acestei creaţii epice,fabulosul. 'ersonajele basmelor sunt fiinţe ima&inare, înzestrate cu puteri supranaturale, care întruc(ipează binele şi răul, din a căror confruntare iese învin&ător, întotdeauna, binele.(C. Crei%ă)

B. PO,ESTIREA

Fântâna dintre plopi (din -o$!m!$ Hanu Ancuţeide Mihai$ Sado-ean!)

-radiţia teoretico*literară socoteşte"o-es#irea o „narare a vieţii în timp !=. 1. 8orster%. Cele maimulte surse definitorii realizează distincţia dintre povestire ca specie literară şi povestire ca modalitate&enerală de e punere, termen care se suprapune cu cel de naraţiune. 2n accepț ia de specie a &enului epic, povestirea este un te t narativ concentrat pe un sin&ur eveniment, adesea insolit, în care interesul estefocalizat pe actul evocator în sine, mai puţin pe conturarea profilului personajelor. 'rin această din următrăsătură, povestirea se deosebeș te de nuvelă !cu care este uneori confundată, mai ales în ceea ce priveș teîntinderea%.

'ercepută ca „formă simplă !N. OaPser%, povestirea se individualizează în spaţiul epicii, în primulrând, prin dimensiunile reduse ale te tului. 5*a afirmat că s*ar situa între sc(iţă şi nuvelă, fapt care permitereceptarea unitară, curiozitatea consumatorului de povestire fiind menţinută în condiţii de interes şi plăcereestetică. +imensiunile reduse ale te tului impun e istenţa unui sin&ur plan narativ, influenţat frecvent deepica populară, astfel că o trăsătură stilistică evidentă în majoritatea povestirilor, oralitatea, dinamizează

raportul narator F receptor.4mplicarea afectivă a naratorului &enerează efortul vocii narante de a convin&e receptorul de

verosimilitatea evenimentelor, implicit prezentarea ca adevărat, credibil, a unui subiect neobiș nuit, într*oviziune subiectivă asupra întâmplărilor evocate. Concentarea naraţiunii asupra evenimentelor determinămenţinerea tensiunii epice, personajele fiind doar sc(iţate, prin reprezentarea emoţiilor, a trăirilor intense.

3olumul sadovenian Hanu Ancuţei !"L?#% se remarcă prin te(nica epică a povestirii în ramă sau încadru. = istă o tradiţie a acestei forme de prezentare a &enului epic, de la 'ecameronul lui iovanniBoccaccio !te tul a fost elaborat în perioada ">@L*">G?, reluat între ">$Hș i ">$"%, laCanterbur, ales de

C(aucer !redactat după ">$?, dar tipărit abia un veac mai târziu%ș i Heptameronul1ar&aretei de avarre!publicat în "GG#, la nouă ani după moartea autoarei%. +in spaț iul cultural e tra*european provine cule&ereade povestiri în ramă mie ș i una #e nopț i, reunind naraț iuni străvec(i la care se adau&ă, în veacul al Q43*lea, istoriaȘe(erezadei F compilaț ia va fi tipărită pentru prima dată în "#>G, la Cairo.

Cele nouă povestiri din Hanu Ancuţei evocă evenimente petrecute cu mult timp în urmă, înapropierea locului de popas moldav. -opos sadovenian cu o simbolistică &eneroasă, (anul a constituit preocuparea numeroşilor e e&eţi, funcţia sa narativă fiind aceea de a contura şi menţine cadrul epic în careviitorii naratori îşi vor etala (arul. „Cadru mitolo&izant !Constantin Ciopra&a%, „loc de întâlnire întru

poveste şi întru nemoarte ! icolae 1anolescu%, suprapersonaj, acest spaţiu ospitalier, protector, binecuvântat, de dimensiuni (iperbolice, incită la povestire şi ascultare. +incolo de coordonata spaţială,

"?


13/257

(anul consumă şi evocă timp, într*un interesant joc al amintirii şi rostirii. = istă, în Hanu Ancuţei, un timp alcadrului, timpul în care se povesteşte !şi se ascultă% ce s*a întâmplat cu ani în urmă, care ar putea fi, conformsu&estiilor oferite de naratorul apar ț inător ramei, în preajma 7ăzboiului de 4ndependenţă !"#$$*"#$#% F „2ntr*o toamnă aurie am auzit multe poveşti la /anul 0ncuţei... . +iferit de timpul evocării, este timpulevenimentelor, vremea în care s*au petrecut faptele evocate.

0 patra povestire din volum este %nt%na #intre plopi. 2n acord cu structura consacrată, se remarcăelementele specifice ramei, distribuite într*un fra&ment iniţial şi unul final. Cadrul iniţial valorifică forţa dee presie a ima&inii solare, astrul diurn scaldă într*o lumină blândă (anul. u lipsesc fi&uranţii cunoscuţi F lăutarii, nici 0ncuţa sau comisul 4oniţă de la +ră&ăneşti, a cărui istorisire este din nou amânată de apariţia, pedrumul 7omanului, a unui „călăreţ învăluit în lumină şi*n pulberi . Conform unui scenariu deja familiar, areloc recunoaşterea noului oaspete. 4ma&inea înre&istrată în coordonate sumare de narator apar ț ine unui vec(i prieten al comisului de la +ră&ăneşti, „căpitanul de mazâli eculai 4sac !mazâl, aici re&ionalism pentru

mazil, cu sensul de persoană care aparţinea unui corp de cavalerie alcătuit din boierii rămaşi fără funcţie sau,în alt sens, boier de ţară, descendent al unei vec(i familii boiereşti de ran&ul al doilea, răzeş F Micul #icţionar aca#emic%.

C(ipul căpitanului poartă, dincolo de amprenta timpului, un semn distinctiv care constituie prete tul pentru povestirea din interiorul cadrului. +upă îmbrăţişarea călduroasă şi intrarea cuvenită în atmosferă, povestea noului sosit se va depăna: „om bea un pa(ar de vin şi ţi*oi povesti ce nu ştii... . 8actor de potenţarea interesului auditoriului, portretul făcut lui eculai 4sac de comisul 4oniţă are drept efect sc(imbarea bruscăa atitudinii călătorilor faţă de cel prezentat, acesta le devine plăcut, oamenii se apropie să asculte. 5*au adus

cuvenitele ulcele cu vin şi puii în ţi&lă, apoi se lasă tăcerea, căci mazilul urmează să spună „întâmplarea luide demult .

Cadrul este depăşit, se trece la povestirea aşteptată, prin atestarea spaţio*temporală: „ascultaţi ce mis*a întâmplat pe aceste melea&uri, când eram tânăr. +e*atuncea au trecut ani peste douăzeci şi cinci . 5ubsemnul tra&ic al relaţiei =ros F -(anatos, istorisirea lui eculai 4sac evocă întâlnirea, „într*o toamnă ca asta ,în lunca 1oldovei, a unei şatre de ţi&ani din care i*a atras atenţia „o fetişcană de optsprezece ani F 1ar&a.'asiunea se insinuează subit F „parc*aş fi în&(iţit o băutură tare . 2ntâlnirea neaşteptată este, pentruţi&ăncuşă, un câşti&, căci ea primeşte un ban de ar&int, cu care şi*a cumpărat ciuboţele. 2n seara următoare

„în lucirea ştearsă a lunii , îndră&ostiţii trăiesc fu&ar clipa dulce a pasiunii lor. 4mpresionat de lacrimile fetei, eculai 4sac îi promite să revină în noaptea următoare, nu fără un dar, o scurteică de vulpe. 0ici naraţiuneaatin&e punctul ma im al tensiunii epice) secvenţa confruntării dintre căpitan şi ţi&anii decişi să*i fure câşti&uobţinut prin vânzarea vinului este caracterizată prin dinamism, fiind o succesiune rapidă de &esturi, deciziiș iacț iuni. 1ar&a vine la fântîna dintre plopi din pasiune, dar şi pentru că este obli&ată de /asanac(e, unc(iulei, în intenţia de a*l atra&e pe eculai 4sac într*o cursă. +ezvăluind în ultimul moment planul ţi&anilor, fatase sacrifică) bărbatul mai are timp să scape, este urmărit de (oţi şi atacat. 2n învălmăşeala luptei, deşiripostează necruţător, primeşte „o lovitură de fier ascuţit la coada oc(iului drept . +eznodământul aruncă

asupra evenimentelor o pânză sân&erie, căpitanul rănit înţele&e că 1ar&a fusese ucisă şi aruncată în fântână,iar sîn&ele propriei răni îi evocă lui eculai 4sac moartea 1ar&ăi.

">


14/257

7evenirea la cadru, bucla narativă finală, constituie o reluare a elementelor iniţiale, soarele asfinţeştec(iar pe sfârşitul povestirii căpitanului. =fectul celor narate asupra auditoriului este copleşitor, oameniirămân „tăcuţi şi mâ(niţi . 5in&ur, comisul 4oniţă pare mândru de aşa istorisire F „se uită cu fudulie în juru*i .0ncuţa cea tânără dă încredinţare că auzise şi ea de întâmplare, de la mama ei. 6 remarcabilă meditaţie petemavanitas vanitatumadânceşte senzaţia dureroasă, căci despre fântâna cu cei patru plopi nu se mai poatespune decât că „s*a dărâmat ca toate ale lumii . 4ma&inea apăsătoare, în care eroul întâmplărilor priveştemâ(nit spre un trecut zbuciumat este anulată de revenirea căpitanului 4sac odată cu aprinderea simbolică afocului, astfel că acesta cere „pentru sine şi pentru soţi, vin vec(i în oale nouă .

-itlul povestirii conturează un spaţiu simbolic F fântâna, metaforă a vremurilor apuse, devenindorizontul interior spre care priveşte naratorul*personaj F „6brazul drept, boţit spre oc(iul stors, parcă eraîncleştat şi pecetluit pe totdeauna într*o durere. 4ar oc(iul cel viu, mare şi ne&uros, privea ţintă în jos, înnea&ra fântână a trecutului . 5adoveanu reconstituie artistic lumea vec(e, îi animă acordurile adânci,aducătoare de linişte sau de tristeţe. 2n această notă se înscrie şi ima&inea fântânii străjuite de cei patru plopi.5ocotită adesea sursă a cunoaşterii sau izvor al apei vii, fântâna capătă în povestirea sadoveniană alteconotaţii F pare mai de&rabă un drum spre lumea morţilor. 2nşişi plopii, arbori care melancolizează,accentuează sentimentul de izolare, jale.

4dentitatea personaj F narator presupune un &rad sporit de implicare, evenimentele evocate suntactualizate afectiv şi receptate ca atare de auditoriul ale cărui reacţii sunt pe măsura tra&ismului celor ascultate. = istă în Hanu Ancuţei, o competiţie a naratorilor, fiecare povestire este o etalare, o probă a(arului. araţiunea devine, în lumea povestirilor sadoveniene, trăire prin lo&os, în spirit dionisiac F istorisire,

iubire, bucate alese şi vin bun. Ceremonialul spunerii este marcat de formule de adresare specifice:„domnilor şi fraţilor , „iubiţilor prietini . Aimbajul personajelor, dialo&ul din povestire, poartă amprentastilistică sadoveniană, predilecţia pentru apelativul ceremonios, pentru &esturile lar&i însoţind replici de o politeţe ar(aică: „4ubiţilor prietini, !...% mie mi*a plăcut totdeauna să beau vinul cu tovarăşi. umai dra&osteacere sin&urătate. +ivanul nostru*i slobod şi desc(is şi*mi sunteţi toţi ca nişte fraţiR

'rin cadru, prin tonalitate şi atmosferă, între&ul volum din "L?# creează impresia coerenţei epice, în pofida distribuirii a nouă subiecte diferite unor naratori diferiţi. 0stfel, (olomorfismul, ca trăsătură avolumului Hanu Ancuţei, implică independenţa die&etică a nucleelor narative, dar şi conservarea capacităţii

unitare de e presie. 'ovestirile sunt coa&ulate prin fi&ura 0ncuţei, prin ima&inea F efi&ie a (anuluisuprapersonaj, revenind în cadru atât în incipitul, cât şi în finalul povestirilor, precumș i prin perpetuacompetiț ie dintre naratori.

= istă, în povestirea %nt%na #intre plopi elemente a căror revenire în te t dobândeș te funcț iesemnificantă simbolică. 5oarele înc(ide şi desc(ide simetric discursul narativ, într*o su&estivă c(emare laînsufleţirea unei amintiri dureroase şi pecetluirea ei sub umbrele apusului, implicit ale timpului ireversibil. 6tulburătoare sonoritate îl învăluie pe cel care povesteşte, în desc(iderea evocării sale, în preajma apei1oldovei, purtând su&estii prevestitoare, îndoliate: clopotul unei biserici. 6 a doua su&estie sonoră din

acelaşi re&istru vine să atenueze fra&mentul dureros de la început: „=ra o dimineaţă limpede de toamnă învalea 1oldovei. 5e auzeau clopote de biserici sunând în depărtări. 0cum zvonul lor venea până la sufletul

"@


15/257

meu blând şi cu dulceaţă . 7ezonanţa diferită este efectul c(emării iubirii, al împlinirii sufleteşti.'ersonajele povestirii %nt.na #intre plopi sunt proiecţii artistice ale unei lumi apuse, în care iubirea

sfârşea tra&ic în moarte, iar eroii marcaţi de o poveste îşi purtau discret durerea o viaţă. Caracterizarea lui eculai 4sac este realizată de naratorul anonim care evidenţiază mai ales elementele portretului fizic: „=ra unom ajuns la cărunteţă, dar se ţinea drept şi sprinten pe cal. 'urta ciubote de iuft cu turetci nalte ş*un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de ar&int. 'e umeri, ţinută numa*ntr*un lănţujel, atârna o blăniţă cu &uler de jder. !...% 6brazu*i smad cu mustăcioară tunsă şi barbă rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecoase,arăta încă frumuseţă şi bărbăţie, deşi oc(iul drept stâns şi înc(is îi dădea ceva trist şi straniu . 2nsuşirileilustrate în istorisirea căpitanului sunt prefi&urate aici: apartenenţa la o cate&orie socială superioară, su&erată prin detaliile vestimentare, farmecul masculin, ţinuta mândră. 2nsuşi personajul recunoaşte în desc(idereaevocării sale: „0veam oi şi imaşuri şi ne&uţam toamna vinuri) dar îmi erau dra&i oc(ii ne&ri, şi pentru eicălcam multe (otare. Caracterizarea directă este modalitatea principală de conturare a prota&onistului, decătre naratorul e tradie&etic. 4ma&inea este nuanțată de comisul 4oniţă: „...acest mazâl de la Bălăbăneşti !...%a fost un om cum nu erau mulţi în ţara 1oldovei. 3oinic şi frumos F şi rău . 'ersonajul a trăit o e perienţădureroasă determinată de caracterul său pasional, pentru care a plătit scump.

+in aceeaşi plămadă umană, 1ar&a se înnobilează !deşi ori&inea ei este umilă% prin sacrificiul înnumele iubirii. 4ma&inea fetei pline de viaţă a rămas doar în amintirea lui eculai 4sac: „=ra o fetişcană deoptsprezece ani. 2i văzusem în apă trupul curat şi frumos rotunjit. 5ta aproape de mine numai în cămaşă şi*nfustă roşă. 6brazul îi era copilăresc) dar nasul arcuit, cu nări lar&i şi oc(ii iuţi mă tulburară deodată . 'linăde viaţă, îndrăzneaţă, modestă, 1ar&a este un amestec fermecător de feminitate şi copilărie, devenind

obiectul pasiunii tânărului ne&ustor.'ovestirile sadoveniene propun „un model al istorisirii de dra&oste !Constantin +ram%, în sensul

unei constante trimiteri la un trecut fabulos, cu intenț ia de recuperare a tinereț ii „viforoase prin evocareanostal&ică a evenimentelor din perspectiva înțelepciunii, a maturităț ii. En astfel de te t esteș i Fântânadintre plopi , seducătoare istorisire a unei pasiuni nefaste.(C.C.)

Pescarul Amin de ,asi$e ,oi !$es !

'ovestirea este o specie literară a &enului epic, având dimensiuni relativ restrânse !între sc(iţă şinuvelă%, cu o acţiune limitată la o sin&ură întâmplare !un sin&ur fir epic%.

2n literatura română povestirea are unele caracteristici distinctive: aspect oral rezultat din relaţiastrânsă dintre povestitor şi ascultător) ceremonial al adresării) atmosferă aparte!intimitate, sfat, petrecereetc.%) cronotopos adesea de factură mitică.

6pera lui 3asile 3oiculescu e ploatează funcţiile moderne ale acestei specii, atât în planulconţinutului, cât şi în cel al formei. . 1unteanu aprecia că: „3oiculescu ilustrează un tip de scriitor modernce se reîntoarce în lumea folclorică, fără a*i strivi sensurile, ci înălţându*le şi prelun&indu*le ca nişte umbre

fantastice, printre meandrele noilor structuri.2n "LII, postum, sunt publicate sub suprave&(erea lui 3ladimir 5treinu două volume de proză scrise

"G


16/257

de 3oiculescu:Capul de zimbru,vol. 4 şiUltimul Berevoi,vol. al 44*lea, cuprinzând ?L de creaţii. 6vidiu(imirnic identifica două direcţii ale literaturii fantastice voiculesciene: povestiri de rezonanţă folclorică

! Behaviorism, ostriţa, acul rău, !aina "orunului# şi povestiri dominate de miraculosul mitico*ma&ic! Pescarul Amin, $ezon mort, Ultimul Berevoi, %n mi&locul lupilor, 'ubire ma"ică%. . Bădărău încadrează povestirile lui 3oiculescu în cate&oria fantasticului mitolo&ic, perceput ca „fuziune a feericului cumiraculosul . -emele abordate în aceste volume sunt: miturile, ma&ia, pescuitul, vânătoarea, erosul, moarteaetc. 'ovestitorul şi*a ales prota&oniştii dintre vânători, pescari, călu&ări, tâl(ari, ma&icieni, intelectuali,(aiduci, evocând universul rural, e otismul oriental, societatea modernă unde se ciocnesc forme tribale decele ale civilizaţiei în plină dezvoltare te(nico*ştiinţifică.

Pescarul Amineste o naraţiune totemică, reprezentând o amplă meditaţie asupra vieţii. 8ăcând partedin aceeaşi familie spirituală cu 0liman din ostriţa, 0min aspiră să redescopere ori&inile şi să atin&ăabsolutulprin moarte. araţiunea prezintă o întâmplare petrecută la 'ocioveliştea, în apropierea +unării,remarcându*se prin simetrie: incipitul şi finalul descriu revărsarea diluviană F permanentă ameninţareîmpotriva oamenilor. 5paţiul se individualizează prin faptul că, în ciuda intemperiilor, oferă (rana zilnicălocalnicilor.

'e la mijlocul lui aprilie, +unărea se potoli, iar satele de pe malul ei, „ca nişte cetăţi asediateîncercă să revină la normalitate. 'escarii, „pletoşi şi bărboşi ca nişte zei ai apelor , împreună cu bri&adierul4on 8âstâc, „un ăla butucănos, ne&ru şi buzat , montează capcane pentru a prinde „seminţiile dunăreneînainte ca ele să se întoarcă în fluviu, „unde*i c(ema aprinsele le&i ale biolo&iei lor . Ca în fiecare an, 0minverifica săptămâni între&i apele şi capcanele: „0min ve&(ează necontenit peste acestă împărăţie înc(inată

muţeniei . -ânărul este cel mai iscusit pescar, admirat de întrea&a comunitate şi în înfăţişarea sa e „ceva demare amfibie : „2nalt, şui, cu pieptul mare, ieşit înainte şi umflat pe laturi, un piept lar&, cuprinzător, cu albia pântecului când suptă, când îmborţoşată cu aer, cu braţe lun&i şi palme late ca nişte lopecioare, cu coapse şi picioare aşijdere deşirate, el se scurtează şi se lun&eşte în apă, zvâcnind ca broasca din arcurile înc(eieturilor de la toate mădularele. 'ielea pe el, lunecoasă, nu are fir de păr, moştenire din moşi*strămoşi a neamului0minilor, care se zice că s*ar fi tră&ând din peşti.

umele personajului are conotaţii reli&ioase, însemnând „0devăratR 0şa să fieR şi su&ereazăfermitatea şi curajul acestuia.

6 dată cu instalarea primăverii, 0min se (răneşte cu „merinda rece , doarme „iepureşte , alear&ăneobosit de*a lun&ul &ârlei, urmărind prada. Când peştii sunt mai liniştiţi, semn că „lucrează la o &aură descăpare , pescarul se scufundă, verifică iar şi iar, întăreşte &ardurile cărând pe fundul apei pietre şi bolovani.+upă câteva zile, cutreierând malurile fără ră&az, 0min zări preţ de o clipă „o nămestie ce ful&era apele.+in acest moment, tânărul trăieşte pentru a prinde „fiara bălţii . -oate &ândurile sunt bântuite de dorinţac(inuitoare de a o &ăsi: „Ce face acolo în fund diavolul Ce unelteşte Ende scormone

0mbiţios, pescarul unelteşte tot felul de planuri pentru a dibui „fruntea vânatului , întinde nade, nu pre&etă să*şi ofere c(iar propriul picior drept momeală. ici bri&adierul 8âstâc împreună cu ec(ipa sa nu

&ăsesc soluţii pentru a prinde monstrul. 'atru pescari „puşi să rânescă apele , prinseră peştele uriaş în plasă pentru o clipă, apoi fură traşi de acesta pe fundul apei. 1ai*mai să se înece, ei observară totuşi că făptura nu

"I


17/257

era somn, ci un morun enorm. 2n jurul acestuia se ţes povestiri pescăreşti, se estimeazăcă ar avea zece metrişi vreo şapte sute de Milo&rame. 0utorul inserează treptat în povestire elementele ce construiesc fabulosul.

0min este tot mai abătut, simte că a înstrăinat ceva din sine. 4n&inerul piscicol, c(emat să soluţioneze problema, ale&e calea cea mai simplă pentru el: dinamitarea bălţii, fără a ţine cont de consecinţele acesteidecizii asupra fiinţelor acvatice. 0min nu poate accepta masacrarea peştilor ce contravine şi le&ilor şiobiceiurilor ancestrale şi în faţa neputinţei sale „îşi simţea braţele amare, picioarele înveninate .

+eclanşarea miraculosului ma&ic rezidă, ca şi în alte povestiri voiculesciene, din incompatibilitatea adouă planuri: modul de a acţiona al omului modern şi tradiţiile strămoşeşti. -emător din cauza pericolelor ce pândesc universul său, 0min se retra&e în spaţiul reveriei, evadează prin memorie ancestrală. 'escarulsuprapune ima&inea morunului peste cea a totemului, a sacrului, a ar(etipului. 5olidar cu natura, prota&onistul nu se poate opune c(emărilor sti(iale, ducând la împinire un ritual pă&ân.

0min are capacitatea de a privi fundul apei, deşi se înnoptase. 0nticiparea evenimentelor, în carespaţiul acvatic va fi distrus, determină alunecarea în plan oniric: „9tie că aiurează, simţea cum delirul creştenemăsurat, îl umple cu arătări cutremurătoare. 2şi aminteşte povestea din copilărie despre voinicul ce sedădea de trei ori peste cap, se transforma în &ând şi pătrundea peste tot. 2şi dă seama că trebuie să se dea detrei ori peste cap în suflet, „să*şi întoarcă de trei ori peste cap sufletul . Cifra trei, preluată din simbolistica populară, apare frecvent în te t: 0min cere ră&az trei zile pentru a*i da un răspuns bri&adierului în le&ătură cu pescuitul, pescarii întind capcane până*n a treia dimineaţă, tânărul vrea să*şi întindă de trei ori sufletul pestecap.

-recerea în eternitate, abolirea timpului, înc(eierea ciclului e istenţial sunt marcate de stări

contradictorii: fiori „ca de un &er năprasnic , apoi căldură „dulce şi bună ca o mân&âiere de sobă . 0min sesimte bătrân, dar noua vârstă are „(ar şi putere ) îşi aminteşte clipa când bunicul şi*a dat ultima suflare c(iar în sufletul lui !semn al preluării unei datorii, a unui trecut%, îşi aminteşte de asemenea primul crap pe care l*a prins. 0ceste frânturi de &ânduri semnifică a&onia morţii, începutul drumului către dincolo.

+orinţa de eliberare şi de recuperare a trecutului îl determină pe erou să*l elibereze pe morunul*strămoş şi să plece împreună cu acesta spre veşnicie: „9i alaiul fabulos al peştilor se desfăşura triumfal lamijloc cu morunul fantastic înconjurat de cetele &enunilor, ducând la piept pe strănepotul său, pescarul 0min,într*o uriaşă apoteoză către nepieritoarea le&endă cosmică de unde a purces dintotdeauna omul.

aratorul prezintă evenimente la care nu a participat, dar pe care le cunoaşte foarte bine. =l iaatitudine faţă de cele narate, prin intermediul replicilor personajelor. u prezintă numai realitatea e terioară,ci şi frământările prota&onistului, redate prin monolo& interior.

2n &eneral, ordinea evenimentelor este lineară, se remarcă însă şi două analepse !amintirea bunicului,amintirea morunului%, precum şi două prolepse !anticiparea dinamitării bălţii şi ima&inea luceferilor dinadâncuri%.

Aimbajul artistic este dominat de firescul e primării, impre&nat de termeni re&ionali.'ovestirile lui 3asile 3oiculescu creează un univers plin de semne şi de mister, la realizarea căruia

contribuie în e&ală măsură evenimentele, e perienţele la care sunt supuse personajele şi farmecul limbajului,în perfectă concordanţă cu ficţiunea.(A.C.)

"$


18/257

ostriţa de ,asi$e ,oi !$es !

'ovestirea ca specie literară, prin 3asile 3oiculescu, se reafirmă drept trebuinţă spirituală a omeniriiatrase de epos. Continuator al tradiţiei pe linia unor scriitori remarcabili !Cara&iale, . alaction,0&ârbiceanu, 1. 5adoveanu%, 3oiculescu se remarcă prin mirajul ficţiunii, prin e ploatarea stratului profundal folclorului muntenesc, prin tatonarea zonelor sufleteşti abisale ale eroilor săi. eor&e Bădărău aprecia că„orice univers fantastic este subiectiv, dependent de conformaţia psi(ică a lectorului, căruia cotidianul îiapare straniu, care percepe o lume subterană a realului şi participă la crearea misterului . +acă pentru omul primitiv misterul ţine de cotidian, de firesc, pentru omul modern el apare la intersecţia dintre un sistem uşor decodificat şi altul obscur. „2n timp ce pentru omul primitiv sacrul şi supranaturalul erau realităţi sociale, pentru omul modern acestea au devenit cate&orii ale subiectivităţii. ! . Bădărău%

7eactualizarea miturilor este o preocupare a prozatorului în toate povestirile. 2n „Aostriţa !"L@$%,mitul comuniunii om*natură e primă semnificaţii majore ale vieţii şi ale morţii, =rosul şi -(anatosul apărândca într*un diptic al condiţiei umane. 3oiculescu îşi pre&ăteşte cititorul pentru întâlnirea cu mitul, construindun preludiu al povestirilor, recur&ând la note de ori&inalitate.

'ovestirea „Aostriţa se află sub semnul fabulosului folcloric şi valorifică tema aspiraţiei spreabsolut, prin reinterpretatrea mitului 5irenei sau al 6ndinei. 2n prolo&, autorul introduce cititorul în lumea„dracului din baltă , care ia diverse c(ipuri pentru a*şi ademeni victimele: „puiţa şi na&odele lui , „ştimă

vicleană , „necuratul , „peştele naibii . 2n epilo& se insistă asupra îmbo&ăţirii semnificaţiilor întâmplăriiasupra transformarii ei în autentic eres.

0tracţia peste fire trăită de 0liman iese din tiparele umanului: tânăr, frumos, ener&ic, cu o voinţănelimitată, el aspiră spre cunoaşterea tainelor naturii elementare. 'ersonajul voiculescian simbolizeazăarmonia deplină, inte&rarea în natură, având o psi(olo&ie asemănătoare eroilor din basme. 8lăcăul de pemalurile Bistriţei vrea să prindă cu orice preţ o lostriţă pe care apucase să o ţină câteva clipe în braţe,întâlinirea aceasta lăsându*i „o dezmierdare ca un &ust de departe . +orul este mobilul faptelor sale: 0liman„se topea de dor şi de zbucium, „s*ar fi zis,de ciudă, dacă nu de dor ) iarna „a tânjit şi a bolit tot timpul .

+eşi iniţial respin&e superstiţiile şi credinţele străvec(i, tânărul apelează la ajutorul unui vraci bătrâncând îşi dă seama că eforturile sale sunt zadarnice: „0liman s*a întors acasă cu o lostriţă lucrată în lemn,aidoma de şuie şi de frumoasă ca cea din Bistriţa ) „şi într*un miez de noapte cu luna în pătrar poleind trupul&ol al flăcăului, 0liman a intrat până la mijlocul râului cu peştele vrăjit în mână, a spus încet descânteculînvăţat pe de rost, în care se lepăda de lume şi de +umnezeu şi a dat drumul păpuşii cu c(ip de lostriţă .

'ână în acest punct, atmosfera neobişnuită, semnele de dincolo se inserează pe nesimţite, păstrându*se totuşi &raniţa dintre om şi natura înconjurătoare. 6 dată însă cu apariţia fetei, fantasticul devinedominantă a te tului. 'rin substitutul de lemn al lostriţei, autorul apelează la tema dublului, ceea ce

potenţează ec(ivocul.4dila dintre 0liman şi 4leana!fata cu înfăţişare ce su&erează apartenenţa sa la spaţiul acvatic:

"#


19/257

„oamenii vedeau cu uimire cum se zbicesc repede straiele pe ea, ia, fota, opincile, ca şi când n*ar fi fost udeniciodată. 0u mai bă&at de seamă că are părul despletit pe umeri ca nişte şuvoaie plăviţe răsfirate pe o stanăalbă. 6c(ii, de c(i(limbar verde*aurii cu strilici albaştri, erau mari, rotunzi, dar reci ca de sticlă. 9i dinţiicând i*a înfipt într*o coajă de pâine întinsă de 0liman, s*au descoperit albi, dar ascuţiţi ca la fiare % îl smul&e pe erou din e istenţa obişnuită, făcându*l să uite de căutarea obsesivă a lostriţei. 2ntre ei se înfiripă odra&oste „cum nu se mai pomenise pe melea&urile acelea , desfăşurându*se într*un cadru de basm: „apele sefăceau pe rând de aur, de ar&int şi apoi albastre, învăluindu*i tăinuitoare . =u&en 5imion aprecia că îninteriorul acestei povestiri e istă „un sâmbure fantastic care introduce în naraţiune al treilea plan, tulburând pe cele de dinainte !planul real şi cel supranatural%. = vorba de apariţia fetei!întruparea dorinţei erotice% şi bănuiala nee primată, că ea ar putea fi lostriţa însăşi . 0ceastă le&ătură neobişnuită este supusă sancţiuniimorale, deoarece încălca ritul, credinţa ar(aică.

0pariţia mamei fetei, care prin câteva vorbe şoptite o smul&e pe aceasta din braţele ibovnicului,sporeşte de asemenea ambi&uitatea întâmplărilor. Buimac, 0liman încearcă să dea de urma fu&arei şi &raţieimemoriei colective, concentrate în fiinţa unui moşnea&!semn al înţelepciunii% află că pe când moşnea&ul eracopil, satul le alun&ase!pe 4lena şi pe mama sa% „pentru multele blestemăţii şi răutăţi ce săvârşeau cu ajutorul5atanei . 7evenit printre săteni, dar sufleteşte captiv în lumea 4lenei, 0liman este acaparat de o tânără, nunta pre&ătindu*se în &rabă. 2n ziua cununiei, un băieţeş aduce vestea că lostriţa a reapărut. -rezit ca dintr*unsomn profund, 0liman porneşte din nou în marea căutare, (otărât să mănânce fiinţa vicleană la nunta lui: „9iiar simţea deşteptată în carnea braţelor dulceaţa unei poveri neuitate. Când sosi la locul de care povestise băiatul, lostriţa era acolo. =a se*ntoarse deodată năucitoare, cu capul ţintă la 0liman. 5tătu aşa o clipă plină.

0poi porni, ful&erând apele, spre el. 6mul încremeni. +ar numaidecât, cu c(ipul luminat de o bucurienefirescă, c(iui, stri&ând cât să înăbuşe (uietul: 4ată, vinR... şi, smucindu*se din mâinile a trei oameni sări înmijlocul Bistriţei cu braţele întinse spre lostriţă.

0liman pleacă într*o călătorie ima&inară în absolut, spre un ideal de fericire numai de el ştiut.'rota&onistul este văzut din e terior, focalizarea e ternă alternând cu focalizarea internă. aratorul

are faţă de evenimente o atitudine neutră, întrerupând uneori şirul întâmplărilor pentru a emite evaluări: „=ra prădalnicăR /ulpavă de peşte, pe care*l în&(iţea cu nemiluita. +ar mai ales nesătulă de carne de om, căreiaajunsese să*i ducă dorul.

-impul este e primat prin sinta&me referitoare la anotimpuri !„pe la începutul primăverii , „pe lamijlocul verii , „toamna se lăsa timpurie %, iar pentru fi area spaţiului s*a recurs la toponime!pe Bistriţa,dincolo de 'iatra etc.%. 8recvenţa toponimului Bistriţa face din acest loc un spaţiu le&endar.

6rdinea evenimentelor este lineară cu e cepţia unor anacronii marcate de analepsă!amintirilevraciului% şi de prolepsă !0liman anticipează nuntirea finală cu lostriţa%. +urata este marcată de rezumat,comprimarea timpului evidenţiind evenimentul esenţial.

araţiunea are la bază te(nica narativă înlănţuire F adiţiune) secvenţele se succed într*o ordinefirească.

'ovestirea „Aostriţa confirmă aprecierea lui . Bădărău, potrivit căreia „naratorul din naraţiunilefantastice înfruntă îndoiala cititorului!ascultătorului%, înfăţişează prota&oniştii ca pe purtătorii misterelor, cu

"L


20/257

aspectul lor neobişnuit, incredibil, într*un spaţiu în care se întâlnesc fapte cu rădăcini în ima&inaţia populară primitivă şi fapte adunate din civilizaţia modernă, în aşa fel încât mentalitatea tribală se intersectează cuintelectualismul omului contemporan .(A.C.)

C. U,ELA (oara cu noroc de Ioan S$a-i i

4oan 5lavici, autorul unuia dintre primele romane din literatura noastră, Mara !"LHI%, despre care .Călinescu considera că reprezintă „un pas mare în istoria &enului , deoarece, „cu mult înaintea lui 7ebreanu,5lavici zu&răvise puternic sufletul ţărănesc de peste munţi şi cu atâta dramatism, încât romanul este aproapeo capodoperă , este, totodată, un remarcabil nuvelist, afirmându*se, prin volumul /ovele #in popor !"##"%, drept creator al unei lumi animate de mari ener&ii, de patimi puternice şi de dramatice problememorale, în cadrul, sc(iţat ma&istral, al satului şi târ&ului transilvănean, dominat de le&i nescrise.

0preciată drept „o nuvelă solidă, cu subiect de roman ! . Călinescu%, Moara cu noroc arecaracter psi(olo&ic prin tematică, modalităţi de caracterizare a prota&onistului şi prin substanţa conflictului pe baza căruia sunt or&anizate semnificaţiile discursului narativ. 0stfel, tema este reprezentată !ca şi înnuvelaComoara% de procesul de dezumanizare ca rezultat al dorinţei de îmbo&ăţire. 'ersonajul principaltrăieşte un puternic conflict psi(olo&ic !urmărit evolutiv%, determinat de incompatibilitatea între ar&(irofilie!implicând modificarea statutului social% şi dorinţa de a rămâne om cinstit. 0stfel, în conturarea portretului prota&onistului, un rol important îl au monolo&ul interior şi stilul indirect liber !deoarece „povestitorul vede

oamenii lui dinăuntru, în sentimentele sau în crizele lor morale * -. 3ianu%, prin intermediul cărora estesurprins un adevărat „conflict de motivaţii , pentru că eroul se raportează la familie !care îi conferă, până laun punct, stabilitate, încredere în sine%, la posibilitatea câşti&ului alături de Aică 5ămădăul, dar şi la „opinia publică, la comunitatea satului !absent sau îndepărtat%, faţă de care el trebuie să fi&ureze ca onest şi deîncredere !1. 'opescu%.

3iziunea realistă a naratorului este dublată de intenţia sa moralizatoare !„=u m*am simţit viaţa meaîntrea&ă, mai presus de toate dascăl. 0 le da altora învăţături a fost totdeauna pentru mine o maremulţumire. %, astfel încât acesta este apreciat între marii noştri prozatori drept „moralistul prin e celenţă !'.

1arcea%.0tra&e atenţia verosimilitatea aspectelor prezentate, bine localizate în timp şi spaţiu, naraţiunea

realizându*se la persoana a 444*a, vocea auctorială fiind obiectivă, personajele fiind surprinse în mediul lor de viaţă şi încadrându*se în diferite tipolo&ii. 4. 5lavici este considerat „părintele prozei noastre obiective,care va culmina cu A. 7ebreanu şi cu . Călinescu !'. 1arcea%. 0ceastă îmbinare a viziunii realiste cudimensiunea moralizatoare a substanţei narative a fost apreciată drept „realism popular , care „pretindenumaidecât o justificare etică ! . 1anolescu%.

-itlul nuvelei, reprezentând numele unui (an construit pe locul unei mori, conotând un spaţiu aflat sub

influenţa unor forţe nefaste, este o antifrază !având în vedere destinul prota&onistului%.Conflictul este concentrat, discursul narativ fiind structurat în "$ capitole, incipitul preluând funcţiile

?H


21/257

prolo&ului, prefi&urând tema, prin „motivele anticipative conţinute !în sensul lui B. -omaşevsMi%, iaultimul capitol are valoare de epilo&. 0stfel, începutul nuvelei este sub pecetea moralei, vorbele bătrânei,simbol al înţelepciunii tradiţionale, prefi&urând destinul eroului: „6mul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci,dacă e vorba, nu bo&ăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit .

Cizmar sărac, dar onest, (iţă ia în arendă cârciuma de la 1oara cu noroc, unde se mută cu întrea&afamilie. +escrierea drumului anticipează însuşi destinul tra&ic al eroului: „la deal, valea se strâmtează din ceîn ce mai mult , „mai departe locurile sunt rele . +ovedindu*se „om (arnic şi sâr&uitor , iniţial, „pentru

(iţă cârciuma era cu noroc , semnele bunăstării neîntârziind să apară !„5âmbătă de cu seară locul sedeşerta şi (iţă se punea cu 0na şi cu bătrâna să numere banii şi atunci el privea la 0na, 0na privea la el,amândoi priveau la cei doi copilaşi, iar bătrâna se simţea întinerită, căci avea un &inere (arnic, o fatănorocoasă, doi nepoţi sprinteni... %.

0pariţia la 1oara cu noroc a lui Aică 5ămădăul, „om aspru şi neîndurat , care „cunoaşte pe toţioamenii buni şi mai ales pe cei răi şi de care „tremură toată lumea , tulbură ec(ilibrul familiei. 0naintuieşte că sămădăul este „om rău şi primejdios , bănuială pe care o are şi (iţă, care, însă, după primaîntâlnire cu Aică, ce îl fascinează prin si&uranţa de sine, spirit întreprinzător şi îndrăzneală, nu*i împărtăşeştesoţiei „&ândurile rele ce*l cuprin* seseră . 2n scurtă vreme, (iţă înţele&e că la 1oara cu noroc „nu putea săstea nimeni fără voia lui Aică , iar el, dorind „cu tot dinadinsul să rămâie la 1oara cu noroc pentru că*imer&ea bine , trebuie să accepte colaborarea cu sămădăul.

+eclanşarea conflictului interior îl transformă pe (iţă într* un om irascibil !„îşi pierdea lesnecumpătul % şi ursuz, deoarece în sufletul său se înfruntă dorinţa de a câşti&a !„5e &ândea la câşti&ul pe car

l*ar putea face în tovărăşie cu Aică... % şi c(emarea vieţii oneste de dinainte, responsabilitatea pe care o arefaţă de familie !„0vea însă nevastă şi copii şi nu putea să facă ce*i plăcea %.

+orinţa de a deveni „om cu stare , asociată unor întâmplări pe care nu le putea prevedea, dar nicievita, l*a implicat pe prota&onist, uneori direct, alteori indirect, în afacerile necurate ale sămădăului !furtulde la un arendaş, uciderea unei văduve şi a unui copil%. 0stfel, zbuciumul lăuntric se accentuează: (iţă îşicaută permanent o motivaţie !„...din dra&oste pentru dânsa şi pentru copii se bă&ase în strâmtoarea în care seafla %, se înstrăinează de soţie !„C(ipul frumos al 0nei, trupul ei fra&ed şi &lasul ei dulce nu mai puteau săstrăbată până la inima lui... %, culminând cu înstrăinarea tra&ică de sine. 'rin intermediul monolo&ului

interior, sunt surprinse cu fineţe psi(olo&ică stările sufleteşti prin care trece personajul, de la nesi&uranţă,tensiune permanentă !„&ânduri rele %, irascibilitate, izolare în sine, tulburare profundă !„... e în mine cevamai tare decât voinţa mea %, la sentimentul culpabilităţii !„...eu n*am să mă iert cât voi trăi %.

C(emat în faţa judecătorului, (iţă „nu putea tă&ădui c*a avut daraveri cu Aică şi trebuia să spunătoate cele petrecute, şi din două una: ori Aică ajun&ea să fie dovedit şi pus la pedeapsă ...; ori Aică scăpa şiatunci (iţă trebuia să se teamă de răzbunarea lui . Sudecata, însă, nu*l putea dovedi vinovat pe sămădău,căci acesta „ştia să*şi alea&ă stăpânii , iar la proces, deşi cuprins de „o durere sfâşietoare , (iţă îi acoperănele&iuirile lui Aică.

+upă multe frământări şi ezitări, trecând de la autosu&estie !„la urma urmelor, toate le făcuse dindra&oste către dânsa %, la (otărârea de a face totul pentru a avea un alt statut social !„se &ândea cât trebui să

?"


22/257

muncească un om ca dânsul să adune atâta la un loc %, la nemulţumirea de a*şi conştientiza slăbiciunile !„sesimţea ticăloşit şi slab în el însuşi %, (iţă (otărăşte să*l dea în vilea& pe sămădău, cu ajutorul căprarului'intea. 0ceştia stabilesc să*i întindă o cursă lui Aică, pentru a*l putea prinde cu banii şi obiectele furateasupra lui: „1omentul tipic de duplicitate este acela al trădării (oţului. Cârciumarul, sc(imbând mereu bancnotele de furat ale lui Aică, le duce lui 'intea să i le arate şi să le prefacă în mărunţiş, procurândautorităţilor dovada crimei, fără a mărturisi că jumătate din suma sc(imbată la jandarm o opreşte el ! .Călinescu%.

6rbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe sămădăul care „i*a luat liniştea sufletului şii*a stricat viaţa , (iţă o ucide pe 0na !după ce el însuşi o împinsese în braţele lui Aică%, la rândul lui fiindomorât de 7ăuţ, la porunca sămădăului, care, pentru a nu cădea viu în mâinile lui 'intea, se sinucide.

2n sensul simetriei compoziţionale ce defineşte or&anizarea discursului narativ, epilo&ul aduce în prim* planul semnificaţiilor arderea morii !„toate erau cenuşă % * su&estia focului purificator, restabilind ec(ilibrultulburat de (Pbris, de acel conflict al omului cu datul e istenţial, cu le&ile nescrise şi codul moral alsocietăţii. 5in&urele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii, finalul situând întâmplările subsemnul unui destin necruţător: „5imţeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le*a fost data.

2n nuvelă, scriitorul pune accentul pe comple itatea personajelor, surprinse evolutiv, acordând oatenţie deosebită psi(olo&iei prota&onistului, al cărui destin este semnificativ pentru consecinţele nefaste alesetei de înavuţire, procesul dezumanizării fiind surprins ma&istral. Caracterizarea directă !„om drept şi blândla fire , „om care ţine la bani % se îmbină cu mijloacele caracterizării indirecte, conflictul fiind descris printe(nica monolo&ului interior. 6m (arnic, blând, cinstit, cârciumarul acceptă, din dorinţa de „a se face om cu

stare , colaborarea cu sămădăul, care implică metamorfozarea fondului său sufletesc * teama, nesi&uranţa,laşitatea înlocuiesc treptat valorile morale care susţineau ec(ilibrul interior al eroului, aflat acum în conflictcu sine însuşi, cu ima&inea sa receptată de dimensiunea socială a lumii.

En personaj pre&nant conturat este şi Aică 5ămădăul, „sin&ura personalizare directă şi e presă dinliteratura lui 5lavici a voinţei de putere , al cărui or&oliu este „unul de stăpân, care doar îşi subordoneazăoamenii, dar se şi substituie destinului lor !1. 'opescu%. Bun cunoscător al psi(olo&iei umane, el ştie să sefolosească de slăbiciunile oamenilor !„'e om nu*l stăpâneşti decât cu păcatele lui şi tot omul are păcate,numai că unul le ascunde mai bine. %, astfel încât, impactul acestui „om pătimaş , „rău şi primejdios asupra

e istenţei lui (iţă este unul decisiv.2ntruc(ipând duioşia, candoarea, simbolul devotamentului, 0na apare ca fiind „tânără şi frumoasă,

sprintenă şi mlădioasă . =a este alături de (iţă, încearcă să*l ajute, să*l susţină, se simte ji&nită atunci cândsoţul nu*i împărtăşeşte frământările: „-u nu mă omori, (iţă, mă seci de viaţă, îmi scoţi răsuflare curăsuflare viaţa din mine, mă laşi să mă omor eu din mine. Când (iţă o acuză brutal că „îi stă în cale , îşiînfruntă dorinţa de a*şi lua copiii şi de a pleca „fără întârziere, pentru ca să nu se mai întoarcă niciodată şi îirămâne alături: „5ă nu crezi că aşa mă vei alun&a de la tine.


23/257


24/257

omenesc. Aa baza ei se află convin&erea autorului că &oana după bani zdruncină ti(na vieţii omului,&enerează numeroase rele, iar în cele din urmă duce la pierzanie.

= poziţiunea îl surprinde pe (iţă, cizmar de meserie, care se săturase să cârpească ciuboteleoamenilor din sat, cu atât mai mult cu cât aceştia obişnuiau să umble toată săptămâna în opinci sau desculţi,iar dacă duminica este noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică. 5paţiul acţiunii este plasat într*o zonă&eo&rafică din 0rdeal, la (anul 1oara cu noroc, aflat la o răscruce pe unde treceau turme de porci spre şidinspre 4neu, loc important pentru afaceri şi comerţ. -e(nica detaliului semnificativ, care asi&ură descriereaacestui drum, face dovada pustietăţii întunecoase a acestor locuri: „ 'e la Ineu #rumul #e ţară o ia printre pă#uri $i peste ţarini lăs%n# la #reapta $i la st%nga satele a$e&ate prin colţurile văilor! imp #e un ceas $i 0umătate #rumul e bun1 vine apoi un pripor pe care .l urci $i #upă ce ai cobor%t iar .n vale trebuie să faci popas să a#api calul ori vita #in 0ug $i să le

culegere 7 septembrie 2013

Documents