Download - Sistemul Bipartidist American
UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢAFACULTATEA DE ISTORIE ŞI ŞTIINŢE POLITICE
SPECIALIZAREA: ŞTIINŢE POLITICE, ANUL II
Sisteme electorale şi sisteme de partide în Statele Unite ale Americii
STUDENTCRĂCIUN MIHAELA-EUGENIA
PROFESOR: ASIST. UNIV. DRD. IVĂNESCU MIHAELA
CONSTANŢA
2013
„We must be the great arsenal of democracy”
President Franklin D. Roosevelt, 1941
2
CUPRINS
I. Introducere…………………………………………………. 4
II. Context istoric……………………………………………… 5
III. Sistem electoral. Sistem bipartidist……………………….. 6
A. Evoluţie…………………………………………………. 7
B. Caracteristici……………………………………………. 8
C. Funcţii…………………………………………………… 9
IV. Concluzii……………………………………………………. 10
V. Bibliografie…………………………………………………. 11
3
I. INTRODUCERE
Este foarte bine cunoscut faptul că încă din cele mai vechi
timpuri politica a constituit o preocupare importantă in cadrul oricărui
sistem social, având un caracter fundamental al oricărui sistem de
acest gen. În sensul cel mai larg, politica include procesul decizional şi
procesul de implementare a deciziilor de către un grup care emite şi
impune reguli pentru membrii săi. Mai concret, politica, însumează arta
şi ştiinţa de a guverna. De cele mai multe ori, politica presupune o
diversitate iniţială de puncte de vedere, de atitudini şi de percepţii,
4
dacă nu în privinţa obiectivelor, cel puţin în ceea ce priveşte mijloacele
de atingere a acestora.
Drept urmare, existenta partidelor politice, ca fenomen politic,
reprezintă un element esenţial al vieţii politice.
Sistemul de partide din SUA dovedeşte unele particularităţi demne de menţionat.
Pe lângă faptul că structura internă a partidelor este foarte puţin organizată şi că sistemul
bipartidist a demonstrat o continuitate excepţională în decursul timpului, putem vorbi aici
şi despre rolul specific pe care îl joacă partidele în cadrul sistemului politic din SUA.
Acest rol specific este un rezultat al istoriei democraţiei din SUA şi al evoluţiei
partidelor începând cu secolul XVIII. În următorul text vom încerca să analizăm şi să
comparăm aceste particularităţi.
5
II. CONTEXTUL ISTORIC
Încă de la început, de la Războiul de Independenţă, statele fuseseră unite, această
uniune nefiind periclitată decât o singură dată, în sângerosul Război de Secesiune. Încă
de la început, de la ratificarea Constituţiei, statele au trăit conform celor mai moderne
reguli ale politicii, care corespundeau în esenţă ideilor Iluminismului şi ale Revoluţiei
Franceze.
Controversele din 1850 au adus la distrugerea Partidul Whig si au ajutat crearea
Partidul Republican. Razboiul civil a fost cel care a desemnat iesirea din scena politica a
liberalilor, acestia fiind inlocuiti de Republicani. Este, de asemenea, un bun prilej pentru
Partidul Democrat de a se reintregi.1
Republicanii au putut înlocui perfect liberalii de-a lungul coastei de nord si celei
de vest, deoarece acestia au reprezentat o forță sustinatoare antisclaviei. Cei mai multi
dintre liderii republicani s-au desprins din liberali și au continuat sa adopte o parte din
politica acestora în conditiile dezvoltarii unui stat national, acum si federal. Nevoia de a
face fata unui război nu îi descuraja pe acestia să adopte, un Protective Tariff (1861)
pentru a proteja productia americană, Homestead Act(1862) care incuraja soluționarea
problemelor fermierilor din vest, Morill Act (1862) pentru a oferi subventii colegiilor
agricole și tehnice , precum și Pacific Railway Acts (1862-1864) pentru a construi o linie
de cale ferată transcontinentala.2
Războiul a pus, de asemenea, baza reunificarii democratice, deoarece opoziția
nordica s-a alaturat partidului democrat. Cum era de așteptat din partea partidului
"suveranității populare", unii democrați considerau că un razboi de amploare nu ar fi
solutia restabilirii Uniunii, gasind aceasta optiune drept nejustificată. Acest grup a ajuns
să fie cunoscut sub numele de “Democratia Pacii”. Elementele lor mai extreme au fost
numite "copperheads".3
1 „Outline of U.S. History” Boureau of International Programs, U.S. Department of State http://usinfo.state.gov/, 2005, pag.1522 Ibidem3 Ibidem
6
Putem spune că în SUA, forţele politice apărute ca urmare a unirii statelor, a
elaborării Constituţiei, a dobândirii de noi teritorii şi a industrializării s-au aflat într-o
continuă expansiune în ciuda tuturor fricţiunilor între organizaţiile locale, în timp ce
Europa şi-a epuizat energiile în lupte şi revoluţii sociale, în dispute naţionale şi războaie,
precum şi în aventurile sale colonialiste. De abia o unificare a statelor europene va putea
aduce o transformare în domeniul economic şi în cel socio-politic.
Bineînţeles că în decursul timpului au apărut şi unele crize economice extrem de
serioase. În Europa, o entitate şi ea împărţită în zeci de state, intervenţiile statelor,
tendinţele de autarhie şi politica vamală a stat secole de-a rândul în calea liberei
dezvoltări a diferitelor economii naţionale.
Astfel, Statele Unite - favorizate din multe puncte de vedere şi mai ales de
participarea la Al Doilea Război Mondial, care le-a stimulat în mod semnificativ
economia, au devenit cea mai importantă putere a Occidentului. Popoarele europene, în
schimb, în unele puncte destul de defavorizate speră acum mai ales după experienţa
ultimei conflagraţii mondiale să copieze acest model, constituind o Europă Unită.
III. SITEM ELECTORAL. SISTEM BIPARTIDIST
Constituţia Statelor Unite ale Americii are la bază cateva principii fundamentale.
„Statul îşi trage puterea de la popor – principiul suveranităţii poporului – „Noi, poporul
Statelor Unite ale Americii (…) rânduim şi consfinţim această Constituţie pentru Statele
Unite ale Americii”4. Conform acestui principiu „guvernarea este reprezentativă, dar în
numeroase cazuri, Constituţia temperează avântul democratic prin alegeri indirecte şi
practica numirilor în funcţie.”5
Un alt principiu care funcţionează în scopul protejării drepturilor individuale, este
cel al guvernării limitate. Constituţia SUA prevede două modalităţi prin care se urmăreste
protejarea drepturilor individuale: prin „specificarea atribuţiunilor federale, dar şi prin
interzicerea expresă a unor acţiuni sau practici ale Statului federal”.6
4 “The constitution of the USA (1787)”, Preamble5 Cănănău Iulian, „O istorie documentară a SUA” Editura Agatha, Piteşti, 2003, pag. 336 Ibidem
7
Principul separaţiei puterilor în stat prin mecanismul de „control şi echilibru”7
este de asemenea unul fundamental. Acest principiu prevede imposibilitatea unei puteri
din stat de a se ridica deasupra celorlalte.
Istoria Constituţiei, a amendamentelor, a interpretărilor prevederilor sale mai ales
prin prisma deciziilor Curtii Supreme se confundă cu însaşi istoria Statelor Unite,
cunoaşterea ei reprezentând fundamentul înţelegerii vieţii politice americane de astăzi.8
Pe baza unui studiu realizat în 19 democraţii occidentale, Jean Blondel a propus la
sfirşitul anilor '609 să faca distincţie între două categorii de bipartidism: bipartidismul
perfect, în care două mari partide împart de regulă 90% din voturile exprimate şi
bipartidismul imperfect, în care principalele două partide au doar 75-80% din voturile
electoratului''. În bipartidismul perfect, cele două Partide nu au nici o concurenţă
serioasă; un eventual al treilea partid neavând decat o forţă, neglijabilă, cele două partide
ocupă practic toate locurile din parlament. În plus, cele două partide au o forţă electorala
foarte apropiată. De aici Blondel trage concluzia că bipartidismul tinde să producă
egalitate între partide. De la o alegere la alta, ar fi vorba de o evoluţie ce oscilează în iurul
unui punct de echilibru. El trece deci de la constatarea unei relaţii la enuntarea unei
cauzalităţi neexplicitate prea mult; el lasă doar să se înţeleagă faptul că existenţa a două
partide omogenizează repartiţia voturilor.10
III. A. EVOLUŢIE
7 “checks and balances”8 Cănănău Iulian, „O istorie documentară a SUA” Editura Agatha, Piteşti, 2003, pag. 349 Blondel Jean, “Party Systems and Patterns of Government in Western Democracies”, Canadian Journal of Political Science (v.1/2, 1968) pag. 183-19010 Brechon, Pierre “Partidele politice” trad. Marta Nora Ţărnea, Adina Barvinschi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, pag. 59
8
SUA dovedeşte multe particularităţi în domeniul politic şi juridic, dar mai ales în
ceea ce priveşte structura partidelor: marile partide naţionale, Partidul Democrat şi
Partidul Republican sunt astăzi partide de patronaj, angrenaje lejere de asociaţii care
reprezintă interese economice, sociale şi etnice, precum şi ca carteluri electorale ale unor
instanţe de partid locale şi regionale extrem de diferite, care dovedesc câteva puncte
comune în ceea ce priveşte politica de personal şi cea programatică. Aceste particularităţi
nu trebuie să ne facă însă să credem că istoria partidelor moderne s-a încheiat în faza
timpurie a Republicii americane.
Am putea spune că a fost o ironie a sorţii ca partidele moderne să se nască tocmai
în SUA. Pentru că creatorii Constituţiei americane nu vroiau să aibă nimic de-a face cu
partidele, de teamă ca nou-creata comunitate să nu cumva să se divizeze din nou. George
Washington, primul preşedinte al ţării, avertiza în 1796, în mesajul său de adio adresat
naţiunii americane, cu privire la pericolelor pe care le constituie partidele şi facţiunile.
Acesta amintea faptul că „experienţa este cea mai sigură măsură prin care putem testa
tendinţele reale ale sistemului de guvenământ dintr-o ţară”.11
Dar aceşti mari înfăptuitori ai statului nu au putut trece peste acea lege eternă a
istoriei care spunea că peste tot acolo unde statele şi societăţile s-au democratizat în urma
Revoluţiei Americane şi Franceze, partidele politice au ajuns să joace un rol politic
deosebit de important. Acest lucru era valabil mai ales acolo unde aşa numitele „checks
and balances” structurau procesul de conducere, chiar dacă complicatul angrenaj al
maşinăriei prezidenţiale avea nevoie de pârghii, pentru a-şi putea aduce la îndeplinire
performanţele politice cerute de marele public.
11 Cănănău Iulian, „O istorie documentară a SUA” Editura Agatha, Piteşti, 2003, pag. 57
9
III. B. CARACTERISTICI
Sistemele bipartidiste simbolizează modelul majoritar al democrației. Literatura
tradițională despre sistemele de partide este hotărât majoritarista și favorizează insistent
sistemul bipartidist. Se pretinde că sistemele bipartidiste au avantaje și directe, și
indirecte, față de alte sisteme. Primul beneficiu direct este că acesta oferă alegătorilor
posibilitatea de a alege între două seturi alternative de politici publice. Al doilea face
referire la influența moderată pe care cele două partide o au, acestea fiind nevoite să
concureze pentru atragerea alegătorilor de la centrul spectrului politic, motiv pentru care
trebuie să propună politici moderate, centraliste. Acesta este un mecanism puternic mai
ales când la centru se alfla un număr mare de alegători, dar aceeași logică continuă să
opereze chiar și când opiniile sunt mai polarizante: la cele două extreme ale spectrului,
partidele vor pierde din susținători, care se vor abține de la a vota ceea ce în ochii lor e un
program prea moderat, dar un vot câștigat la centru, luat de la alt partid, este de două ori
mai valoros decât un vot pierdut prin abținere . Ambele pretenții sunt plauzibile, dar în
aceeași măsură contradictorii: dacă programele celor două partide sunt apropiate de
10
centru politic, ele vor fi foarte asemănătoare între ele, iar, în loc să ofere o opțiune
alegătorilor, probabil vor fi unul, „ecoul” celuilalt.12
Apoi, sistemele bipartidiste pretind că prezintă un important avantaj indirect: sunt
necesare pentru formarea cabinetelor monocolore care vor fi stabilite și vor promova
politici eficiente. De exemplu, A. Lawrence Lowell, unul dintre primii politologi
moderni,
Scria că legislativul trebuie să aibă „două partide, şi numai două
partide... pentru ca forma de guvernământ parlamentară să producă
permanent rezultate bune”13. El a etichetat drept o „axiomă a politicii”
idee conform căreia cabinetele de coaliţie sunt slabe şi au viaţă scurtă,
în comparaţie cu cabinetele monocolore: „cu cât e mai mare numărul
grupurilor discordante care formează majoritatea, cu atât mai grea
este sarcina de a le mulţumi pe toate, şi cu atât mai instabilă şi fragilă
poziţia cabinetului”.14
Giovanni Sartori a dus la progresul discuției privind sistemele bipartizane prin
distincția făcută între formă bipartizana și mecanismele bipartidiste. Sistemele de formă
bipartizana sunt definite numărul și forța partidelor. Deci au formă bipartizana toate
sistemele în care cele două partide pot guverna singure fără sprjinul unui al treilea partid.
Un sistem cu mecanism bipartidist este definit, din contria prin proprietăți institulionale:
este un sistem unde alternanța la putere este legitimată, instituită. Cele două partide mari
nu încearcă sub nici o formă să pună bazele unor guverne de coaliție, ele concurează
pentru a obține majoritatea absolută a mandatelor.15
Sartori estimeazi că bipartidismul merge bine atunci când el este susținut de tot
sistemul și mai ales de o cultură politică: partidele guvernează la centru și nu practică
exacerbarea mizelor, evantaiul de opinii ale indivizilor trebuie să fie redus și apropiat de
centru, distribuția sa este statistic normală. 16
12 Lijphart Arend, „ Modele ale democraţiei “, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pag. 7513 A. Lawrence Lowell, “Governments and Parties in Continental Europe”, vol. I, Boston and New York Houghton.Mifflin and Company, 1897, pag. 7014 A. Lawrence Lowell, “Governments and Parties in Continental Europe”, vol. I, Boston and New York Houghton.Mifflin and Company, 1897, pag. 73-7415 Brechon, Pierre “Partidele politice” trad. Marta Nora Ţărnea, Adina Barvinschi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, pag. 6216 Brechon, Pierre “Partidele politice” trad. Marta Nora Ţărnea, Adina Barvinschi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, pag. 63
11
III. C. FUNCŢII
În procesul de cucerire şi exercitare a puterii (evident, cu
metode, şi instrumente specifice formaţiunilor politice) partidele
politice americane îndeplinesc nişte funcţii importante:
Funcţia electorală, această funcţie constă în formularea unor
programe saun platforme electorale, propunere de candidaţii,
organizarea şi conducerea campaniilor electorale, atragerea şi
realizarea suporturilor, supravegherea alegerilor, analiza
rezultatelor.
Funcţia de identificare a obiectivelor: Partidele au ideologii şi
platforme-program. Ele dezvoltă strategii şi atrag atenţia
cetăţenilor asupra alternativelor.
Funcţia de articulare şi agregare a intereselor sociale: partidele
prezintă (“articulează”, la fel ca grupurile de interese) unele
interese, le cumulează (“agregă”) în schimb, altfel decât interest
groups,într-o formă care le face să câştige o putere de influenţă
deosebită şi directă asupra procesului de formare a voinţei
politice al organelor centrale de conducere.
Funcţia de mobilizare şi socializare a cetăţenilor: partidele doresc
să mobilizeze cetăţenii în vederea participării politice a acestora
şi a desfăşurării de către aceştia de activităţi politice, formând
atitudini politice de durată (ele trebuie însă să-şi împartă această
sarcină cu mass-media care devine din ce în ce mai influentă).
Funcţia de recrutare a elitelor şi de formare a guvernului:
partidele pun la dispoziţia alegătorilor persoane cu potenţial
politic de conducere, guvernare şi administraţie, ba mai mult: ele
deţin astăzi monopolul asupra selecţiei de personal pentru
practic toate funcţiile publice.
12
IV. CONCLUZII
Cele mai importante trăsături ale sistemului american de partide pot fi rezumate
după cum urmează: partidele sunt adesea simple carteluri electorale, instanţe de partid
foarte diferite între ele; ele sunt "maşinării" care facilitează ascensiunea la putere a
anumitor indivizi. Ele nu sunt organizate ierarhic (instanţe partinice autonome,
posibilitate limitată de control din partea conducerii partidului). Ele sunt organizate în
mod federalist (organele de partid la nivel naţional au puţină putere de influenţă).
13
Partidele din America nu au o bază stabilă de membri, aceştia neplătind contribuţii.
Partidele nu sunt finanţate de candidaţi (influenţă crescută a grupărilor de interese). Nu se
celebrează ziua partidului. Programele politice ale partidelor (platforms) nu se elaborează
decât înaintea alegerilor prezidenţiale; nu există partide programatice. Alegerile
preliminare preiau din ce în ce mai mult funcţia de nominalizare pe care o deţineau
partidele; împreună cu mass-media, acestea sunt problemele cu care se confruntă
partidele şi care le limitează puterea de influenţă. Candidaţii şi deputaţii sunt mult mai
legaţi de circumscripţia electorală decât de partid (drept de vot; finanţarea campaniei
electorale).
Ca şi avantaje ale sistemului american putem enumera: structura lejeră şi deschisă
oferă indivizilor şi grupărilor mai multe şanse de participare (mai puţine bariere în calea
participării cetăţenilor la viaţa politică), expresie diferenţiată a voinţei poporului (se
articulează diversitatea intereselor), se oferă spaţiu de manevră diferitelor idei venite din
partea alegătorilor, spectrul larg de interese acoperit de partide dă şanse absorbţiei
protestelor.
Sistemul american are însa şi dezavantaje cum ar fi: sărăcie ideologică a organelor
oficiale de partid in conformitate cu opinia publică, nu partidul participă la formarea
voinţei politice, acest lucru se întâmplă doar la diversele nivele ale acestuia, capacitate
deficitară de acţiune a partidelor (formarea de fracţiuni şi aripi, eterogenitate), rol influent
al finanţatorilor din afara partidelor (asociaţii economice, sindicate). 17
17 http://www.dadalos.org/rom/parteien/grundkurs_4/usa/us_parteien.htm
14
V. BIBLIOGRAFIE
1. „Outline of U.S. History” Boureau of International Programs, U.S. Department of
State http://usinfo.state.gov/, 2005
2. “The constitution of the USA (1787)”
3. Cănănău Iulian, „O istorie documentară a SUA” Editura Agatha, Piteşti, 2003
4. Blondel Jean, “Party Systems and Patterns of Government in Western
Democracies”, Canadian Journal of Political Science (v.1/2, 1968)
5. Brechon, Pierre “Partidele politice” trad. Marta Nora Ţărnea, Adina Barvinschi,
Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004
6. Lijphart Arend, „ Modele ale democraţiei “, Editura Polirom,
Bucureşti, 2006
7. A. Lawrence Lowell, “Governments and Parties in Continental
Europe”, vol. I, Boston and New York Houghton.Mifflin and
Company, 1897
Surse web:
http://www.dadalos.org/rom/parteien/grundkurs_4/usa/us_parteien.htm
15