ANALIZA STRUCTURII ACTIVULUI

Ratele de structură ale activuluiRea = (ea/AT)x100 rea=(ea/Ai,Ac)x100

Nr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c

Nivel minim

Nivel de ref.

1Rata activelor imobilizate(RAi)

53,33% 57,96% 70,80% 40,40%   60,00%

2Rata imobilizărilor necorp.(Rinc) 0,15% 0,00% 0,00% 0,00%    

3 rata imob.nec.(rInc) 0,29% 0,00% 0,00% 0,00%    

4 Rata imob.corporale(Ric)53,17

% 57,96% 70,80% 40,40%    

5 rata imob.corporale(ric)99,71

%100,00

%100,00

%100,00

%    6 Rata imob.financiare(RIf) 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%    7 rata imob.financiare(rIf) 0,00% 0,00% 0,00% 0,00%    

8Rata activelor circulante(RAc)

46,67% 42,04% 29,20% 59,60%   40,00%

9 Rata stocurilor(RSt)17,10

% 19,47% 3,97% 20,29%    

10 rata stocurilor(rst)36,63

% 46,31% 13,61% 34,05%   50,00%

11 Rata creanţelor(RCr)21,88

% 21,37% 24,47% 29,49%    

12 rata creanţelor(rCr)46,89

% 50,82% 83,81% 49,48%    13 Rata disponibilităţilor(RDb) 7,69% 1,21% 0,75% 9,82%   10,00%

14 rata disponibilităţilor(rDb)16,48

% 2,87% 2,58% 16,47% 5,00% <25%15

Formule de calculR = (ea/At)x100

16 rea=(ea/Ai,Ac)x10017

Alte simboluri

e - element de activ sau de pasiv18 At - activ total19 Ai - active imobilizate20 Ac - active circulante

Structura activului se analizează cu ajutorul ratelor de structură ale activului, acestea evidenţiind:

destinaţia economică a capitalului investit gradul de lichiditate a capitalului investit capacitatea întreprinderii de a-şi modifica structura activului sub acţiunea

factorilor conjuncturali.

1. Rata activelor imobilizate: 53,33%; 57,96%

Rata activelor imobilizate reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului şi măsoară gradul de investire a capitalului în

întreprindere. La nivel general, valoarea sa diferă în funcţie de sectorul de activitate (un nivel ridicat în industria grea, mai scăzut în industria uşoară şi alimentară, cel mai scăzut în comerţ şi servicii), frecvent încadrându-se însă în intervalul 40-60%. Creşterea valorii acestui indicator va conduce implicit la scăderea gradului de lichiditate a societăţii.

La societatea analizată, rata imobilizărilor se menţine în intervalul recomandat pe perioada de analiză, înregistrând însă o tendinţă de creştere – de la 53% la aprox. 58% în al doilea an. Dat fiind obiectul de activitate al societăţii (producerea şi comercializarea de mobilier din lemn), rezultatul obţinut este firesc, însă trendul ascendent implică supravegherea gradului de lichiditate în următoarea perioadă.

1.1. Rata imobilizărilor necorporale: 0,15%; -

În general, un nivel semnificativ al ratei imobilizărilor necorporale indică preocuparea accentuată a societăţii spre:

- creştere (dată fiind analiza pe baza bilanţului financiar, este vorba de creştere prin fuziune)

- cercetare (în sensul achiziţiei de brevete, licenţe)- dezvoltarea sistemelor informatice

În situaţia de faţă, rata imobilizărilor necorporale se situează la un nivel nesemnificativ în primul an, iar în următorul exerciţiu financiar patrimoniul societăţii nu mai înregistrează imobilizări necorporale (altele decât cheltuieli de constituire sau cercetare-dezvoltare), ca urmare a amortizării complete a acestora.

1.2. Rata imobilizărilor corporale: 53,17%; 57,96%

Este un indicator puternic influenţat de obiectul de activitate, raportarea la datele unei societăţi termen de comparaţie putând fi viciată de prezenţa imobilizărilor achiziţionate în leasing operaţional sau de utilizarea unor metode diferite de amortizare. Rata imobilizărilor corporale exprimă şi capacitatea unei societăţi comerciale de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerinţelor pieţei, deoarece la o valoare ridicată a acestei rate este mai dificilă conversia activelor în disponibilităţi.

Nivelul ridicat al ratei înregistrat în cazul de faţă poate fi explicat prin concentrarea societăţii analizate asupra activităţii de producţie. În plus, preocuparea sa de a corespunde standardelor UE implică investiţii semnificative în tehnologia utilizată.

Rata imobilizărilor corporale este determinantă, cea mai mare parte a activelor deţinute pe termen lung fiind corporale. Atât valoarea, cât şi tendinţa de creştere a acestui indicator sugerează o extindere a capacităţii de producţie. Din datele contabile de care dispunem putem deduce faptul că majorarea valorii imobilizărilor corporale s-a realizat atât pe calea achiziţiei acestora, cât şi prin reevaluarea activelor existente (prezenţa

rezervelor din reevaluare) şi investiţii realizate în regie proprie (prezenţa producţiei imobilizate).

Sub aspectul eficienţei, creşterea mai rapidă a investiţiilor decât a venitului total, ca rezultat asociat obţinut (IAI > IVT), reprezintă un semnal de alarmă. Însă, dat fiind faptul că cea mai mare parte a activelor fixe se concretizează în imobilizări corporale, ritmul de creştere a veniturilor s-ar putea ameliora în perioadele următoare, ca urmare a valorificării potenţialului acestora. Cu toate acestea, se impune inventarierea minuţioasă a mijloacelor fixe deţinute, în vederea identificării echipamentelor mai puţin utile în activitatea productivă şi valorificării lor. Păstrarea în patrimoniu a mijloacelor fixe care din diverse motive (reorientarea producţiei, progresul tehnologic etc.) nu mai sunt folosite generează două efecte negative: pe de o parte imobilizează resurse ce pot avea o altă destinaţie şi pe de altă parte valoarea acestora scade continuu în timp, în baza uzurii fizice şi morale.

1.3. Rata imobilizărilor financiare: -; -

Nu este reprezentată în cazul de faţă.

2. Rata activelor circulante: 46,67%; 42,04%

Este un indicator complementar ratei activelor imobilizate, pe perioada de analiză înregistrând o tendinţă de scădere. În acest context, trendul ascendent al cifrei de afaceri, ca indicator asociat, indică utilizarea eficientă a acestei categorii de active.

2.1. Rata stocurilor: 17,10%; 19,47%

Depinde de: - sectorul de activitate (mai mare în producţie şi distribuţie, mai mică în servicii)- durata ciclului de exploatare (mai mare la un ciclu lung)- specularea fluctuaţiilor de preţ (aprovizionarea unei cantităţi mai mari de materii

prime şi materiale înaintea creşterii preţurilor pe piaţă)Statistic, nivelul ratei stocurilor se ridică la aproximativ 30% în ramurile industriale şi 40-45% în construcţii şi comerţ.

La societatea analizată, remarcăm că nivelul ratei se situează sub media uzuală pentru sectorul său de activitate, tendinţa de evoluţie fiind uşor crescătoare. Nivelul scăzut stocurilor semnalează fie gestionarea strictă a acestora, respectiv păstrarea stocurilor la un nivel minim şi rularea rapidă, fie o aprovizionare deficitară pe fondul lipsei de lichidităţi. În ambele situaţii, societatea îşi asumă un risc semnificativ cu privire la continuitatea procesului de exploatare, acesta putînd fi supus unor întreruperi cauzate de lipsa materiilor prime şi materialelor necesare.

Se recomandă analiza în structură a stocurilor, atât pentru cuantificarea riscului mai sus menţionat, cât şi pentru explicitarea creşterii valorii indicatorului: astfel, evoluţia sa este

favorabilă dacă se datorează creşterii activităţii şi problematică dacă se bazează pe stocuri cu mişcare lentă sau fără mişcare, pentru care nu s-au înregistrat ajustări.

2.2. Rata creanţelor: 21,88%; 21,37%

Este influenţată de:- sectorul de activitate (mică în comerţul cu amănuntul şi prestări servicii către

populaţie, desfăşurate cu plata în numerar, mai mare în relaţii inter-întreprinderi)- natura relaţiilor cu clienţii- termenele de plată practicate

Statistic, valorile considerate normale pentru acest indicator se situează între 20-30% pentru întreprinderi industriale şi 10-15% pentru unităţi de construcţii şi desfacere cu ridicata.

Pe intervalul de analiză, nivelul ratei creanţelor se păstrează relativ constant şi în limitele uzuale pentru întreprinderile industriale. Încadrarea în intervalul statistic trebuie însă abordată cu rezerve, deoarece producţia întreprinderii, concretizată în piese de mobilier, se poate adresa clienţilor atât persoane juridice, care beneficiază de credit comercial, cât şi persoane fizice, care de regulă achită la ridicarea comenzii.

Şi în acest caz analiza ratei creanţelor trebuie aprofundată prin studiul naturii creanţelor, a certitudinii realizării lor precum şi a termenului de realizare (clasificare pe scadenţe). În acest context, creanţele comerciale neîncasate la scadenţă nu ar trebui să depăşească 5-10% din totalul acestei categorii de active circulante. Pe viitor, ţinând cont de intenţia societăţii de a acoperi un segment de piaţă semnificativ, ne putem aştepta la o creştere a creditului comercial acordat. Este o iniţiativă justificată în cadrul politicii de marketing, dar care va trebui să aibă în vedere şi seriozitatea şi capacitatea de plată a clienţilor beneficiari de credit comercial.

2.3. Rata disponibilităţilor băneşti: 7,69%; 1,21%

O valoare ridicată a acestui indicator conferă siguranţă cu privire la achitarea obligaţiilor pe termen scurt, dar depăşirea unei limite considerate normale poate semnala deţinerea de disponibilităţi neutilizate. Nivelul uzual al acestei rate se încadrează între 1,5-2% din activul total, respectiv 3-5% din activul circulant.

Primul an al perioadei de analiză înregistrează o valoare net superioară intervalului recomandat, dată însă de prezenţa investiţiilor financiare pe termen scurt în cadrul trezoreriei. Plasarea disponibilităţilor în astfel de instrumente este o decizie corectă, acestea asigurând atât un beneficiu, cât şi siguranţa trasformării imediate în lichidităţi, pentru acoperirea nevoilor curente. În exerciţiul financiar următor rata disponibilităţilor scade sub limita asiguratorie; s-a renunţat la investiţiile financiare pe termen scurt, ceea ce poate confirma ipoteza subfinanţării procesului de exploatare, în favoarea investiţiilor pe termen lung. În practică nivelul indicatorului poate însă înregistra fluctuaţii semnificative de la o perioadă la alta, funcţie de operaţiunile care au avut loc la data bilanţului (preponderent încasări sau preponderent plăţi).

Se menţine recomandarea inventarierii activelor fixe, pentru păstrarea doar a celor strict utile activităţii, precum şi creşterea nivelului producţiei vândute (ca efect al extinderii capacităţilor de producţie), respectiv al încasărilor.

ANALIZA STRUCTURII PASIVULUI

Structura pasivuluiNr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c

Nivel minim

Nivel de ref.

1 Capital permanent(Cpm)347.8

76452.8

02370.1

60482.3

29    

2 Pasiv total(Pt)649.8

89828.5

30664.0

97814.7

93    

3 Datorii pe termen scurt(Dts)302.0

13375.7

28293.9

38332.4

64    

4 Capitaluri proprii(Cpr)289.1

70360.8

02278.1

60450.3

29    

5 Datorii pe t.mediu şi lung(Dtml)58.70

692.00

092.00

032.00

0    6 Rata stabilităţii financiare(Rsf) 0,54 0,55 0,56 0,59 >0,50 >0,667 Rata surselor curente(Rsc) 0,46 0,45 0,44 0,41 <0,50 <0,33

8Rata autonomiei financiare globale(Rafg) 0,44 0,44 0,42 0,55 >0,33 >0,66

9rata autonomiei financiare globale(rafg) 0,80 0,77 0,72 1,24 >0,50  

10 Rata aut. fin. la termen(Raft) 0,83 0,80 0,75 0,93 >0,50  

11rata autonomiei financiare la termen(raft) 4,93 3,92 3,02 14,07 >1,00  

12 Rata îndatorării globale(Rîg) 0,56 0,56 0,58 0,45 <0,66 <0,3313 rata îndatorării globale(rîg) 1,25 1,30 1,39 0,81 <2,00 <0,5014 Rata îndatorării la termen(Rît) 0,17 0,20 0,25 0,07 <0,50  15 rata îndatorării la termen(rît) 0,20 0,25 0,33 0,07 <1,00  16

Formule de calcul

Rsf=Cpm/Pt17 Rsc=Dts/Pt18 Rafg=Cpr/Pt19 rafg=Cpr/Dt20 Raft=Cpr/Cpm21 raft=Cpr/Dtml22 Rîg=Dt/Pt23 rîg=Dt/Cpr24 Rît=Dtml/Cpm25 rît=Dtml/Cpr

Ratele de structură ale pasivului evidenţiază modul de structurare a surselor de finanţare, funcţie de provenienţa şi gradul de exigibilitate al acestora. Analiza structurii pasivului reflectă trei principale aspecte legate de finanţarea întreprinderii:

- stabilitatea financiară- autonomia financiară- gradul de îndatorare

1. Stabilitatea financiară: 53,53%; 54,65%

Indică ponderea surselor de finanţare pe termen lung în totalul pasivului, nivelul indicatorului fiind cu atât mai bun cu cât se apropie mai mult de 100.

Nivelul înregistrat la societatea analizată este mediu (uşor peste 50%), tendinţa sa crescătoare fiind însă favorabilă. Stabilitatea financiară este determinată de capitalul permanent, ponderea ridicată a capitalului propriu în structura acestuia fiind un alt aspect pozitiv.

Ca măsuri de optimizare a indicatorului, se pot menţiona: creşterea capitalului propriu, prin:- majorarea capitalului social (în numerar sau în natură)- creşterea rezultatului şi evitarea repartizării acestuia sub formă de dividende- creşterea rezervelor şi a rezervelor din reevaluare- accesarea de subvenţii finanţarea investiţiilor prin împrumuturi pe termen mediu şi lung, dacă costul

acestora este rezonabil

2. Autonomia financiară- globală: 44,49%; 43,54%- la termen: 83,12%; 79,68%- la termen: 492,57; 392,17%

Autonomia financiară pune în evidenţă măsura în care sursele de finanţare aparţin proprietarului. Cu cât sursele proprii deţin o pondere mai importantă în totalul surselor de finanţare, cu atât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată.

Autonomia financiară globală, calculată ca raport între capitalul propriu şi pasivul total, are o importanţă deosebită pentru instituţiile financiare, în situaţia în care întreprinderea solicită un împrumut. Nivelul înregistrat de societatea analizată în intervalul de studiu este mediocru, ceea ce face ca în eventualitatea solicitării unui împrumut acesta să fie acordat, dar cu risc crescut. Îngrijorătoare este tendinţa de diminuare a autonomiei financiare, pe fondul majorării datoriilor într-un ritm mai alert decât capitalul propriu. Dat fiind nivelul destul de redus al datoriilor pe termen mediu şi lung, această evoluţie este puternic determinată de creşterea datoriilor pe termen scurt.Autonomia financiară la termen se calculează ca raport între capitalul propriu şi capitalul permanent (nivel recomandat: ≥ 50%), respectiv între capitalul propriu şi împrumuturile pe termen mediu şi lung (nivel recomandat: ≥ 100%). Ambii indicatori se încadrează în valorile recomandate pe întregul interval de studiu, dată fiind raportarea surselor proprii exclusiv la împrumuturile pe termen lung, fără considerarea datoriilor pe

termen scurt. Astfel, diferenţa între autonomia financiară globală şi cea la termen confirmă faptul că un grad mare de îndatorare se înregistrează în sfera datoriilor pe termen scurt, împrumuturile pe termen lung neridicând încă probleme.

Ca măsuri de optimizare se pot recomanda: creşterea capitalului propriu, prin:- majorarea capitalului social (în numerar sau în natură)- creşterea rezultatului şi evitarea repartizării acestuia sub formă de dividende- creşterea rezervelor şi a rezervelor din reevaluare- accesarea de subvenţii analiza în structură a datoriilor pe termen scurt şi reducerea nivelului acestora

3. Rata de îndatorare:- global: 55,50%; 56,45%- la termen: 16,87%; 20,31%- la termen: 20,30; 25,49%

Indicator complementar autonomiei financiare, rata de îndatorare exprimă în mărimi relative nivelul datoriilor societăţii, în raport fie cu totalul surselor de finanţare, fie doar cu sursele proprii.

Rata de îndatorare globală se calculează ca raport între totalul datoriilor - indiferent dacă sunt de natură financiară sau nu - şi totalul surselor de finanţare. Cu un nivel de peste 55% pe întreaga perioadă, indicatorul se apropie îngrijorător de valoarea maxim acceptată, de 66%.

Rata îndatorării la termen, calculată ca raport între datoriile financiare pe termen mediu şi lung şi capitalul permanent (nivel recomandat: ≤ 50%), respectiv între datoriile financiare pe termen mediu şi lung şi capitalul propriu (nivel recomandat: ≤ 100%) nu ridică probleme, rămânând mult sub maximul admis, deşi tendinţa este de creştere. În aceste condiţii, analog concluziilor formulate cu privire la autonomia financiară, putem afirma că îndatorarea globală ridicată este în cea mai mare parte daă de obligaţiile pe termen scurt.

În aceste condiţii, se recomandă analiza în structură a datoriilor pe termen scurt, în vederea identificării categoriilor de creditori faţă de care societatea are obligaţii. Reducerea acestora va urmări atât selecţionarea furnizorilor şi negocierea contractelor de aprovizionare cu privire la preţ şi la termenul de plată, cât şi accelerarea încasării creanţelor în vederea diminuării obligaţiilor. Se va acorda o atenţie deosebită datoriilor financiare pe termen scurt, respectiv se va cerceta obiectul împrumuturilor (utilizări pe termen scurt sau lung).

ANALIZA BONITĂŢII FINANCIARE

ANALIZA RATELOR DE LICHIDITATE

Nr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c1 Rata lichidităţii curente(Rlc) 1.00 0.93 0.66 1.462 Rata lichidităţii rapide(Rlr) 0.64 0.50 0.57 0.963 Rata lichidităţii imediate(Rli) 0.17 0.03 0.02 0.244 Rata solvabilităţii globale 22.87% 18,70%

5 Rata solvabilităţii la termen140.53

% 95.10%6 Gradul de acoperire a serviciului datoriei 3.37 1.967 Indicele de solvabilitate generala 1.8 1.78 Capacitatea de rambursare a datoriilor 0.5 0.26

Nivelul de lichiditate al patrimoniului societăţii se apreciază cu ajutorul unui set de trei indicatori, respectiv lichiditatea curenta, rapidă şi imediată.

La societatea analizată, rata lichidităţii curente, calculată ca raport între activele curente şi pasivele curente, se ridică la 1,00 în primul an de studiu, respectiv 0,93 în următorul exerciţiu financiar, menţinându-se sub intervalul considerat asiguratoriu (1-2) pe întregul interval. Traiectoria uşor descendentă a indicatorului se explică prin creşterea mai accelerată a datoriilor pe termen scurt de la un an la altul, în raport cu activele circulante, fundamentarea concluziilor necesitând o analiză în structură a acestei categorii de obligaţii.

Nivelul scăzut al indicatorului în perioada de analiză poate indica următoarele aspecte:- dificultăţi în încasarea creanţelor, însoţite de un nivel scăzut al stocurilor, pe

fondul lipsei de lichidităţi- gestionarea strictă a disponibilităţilor- dificultăţi în rambursarea datoriilor pe termen scurt- un raport nefavorabil între viteza de încasare a creanţelor şi de plată a datoriilor

Lichiditatea rapidă se distinge printr-un grad superior de stricteţe în aprecierea capacităţii societăţii de a-şi achita obligaţiile pe termen scurt, faţă de indicatorul precedent, eliminând din structura activelor curente elementele cel mai puţin lichide, respectiv stocurile. În aceste condiţii, rata înregistrează o diminuare de 22% în intervalul de analiză, reuşind să se încadreze în intervalul asiguratoriu (0,6-1) doar în anul primul an. Deteriorarea semnificativă a lichidităţii poate fi pusă pe seama eliminării influenţei stocurilor, acestea cunoscând o evoluţie crescătoare pe intervalul de studiu.

Lichiditatea imediată păstrează în calcul doar acel element de activ circulant cu grad maxim de lichiditate – numerarul şi echivalentele de numerar – nivelul fluctuant al acestuia la sfârşitul fiecărui an inducând variaţii în nivelul obţinut al indicatorului. La societatea analizată, indicatorul se menţine în intervalul asiguratoriu (0,2-0,6) din nou doar în primul an de analiză, tendinţa înregistrată fiind de reducere, ca urmare a diminuarii elementului de activ, în condiţiile creşterii obligaţiilor de achitat pe termen scurt.

În concluzie, ratele de lichiditate calculate, cu excepţia lichidităţii curente, se înscriu în intervalele recomandate în primul an de studiu, tendinţa generală fiind însă de deteriorare. Ca măsuri de optimizare se pot propune:

- direcţionarea încasărilor spre activitatea de exploatare, nu doar spre investiţiile în imobilizări

- negocierea termenelor de încasare şi plată în avantajul firmei- menţinerea activelor curente la un nivel asiguratoriu – sub rezerva respectării

criteriilor de eficienţă în utilizarea acestora - accelerarea vitezei de rotaţie a creanţelor, eventual prin facturarea eşalonată a

comenzilor, în vederea menţinerii unui echilibru între stocuri şi creanţe- analiza în structură a obligaţiilor pe termen scurt, în vederea determinării

motivelor de creşterii acestora (creşterea preţurilor la furnizori, creşterea datoriilor salariale, fiscale etc).

ANALIZA RATELOR DE SOLVABILITATE

Solvabilitatea globală şi cea la termen analizează capacitatea societăţii de a-şi achita obligaţiile totale, respectiv datoriile financiare pe termen mediu şi lung, pe baza capitalului său social. Dat fiind gradul relativ ridicat de îndatorare, în special pe termen scurt, intervalul asiguratoriu al solvabilităţii gobale nu este atins, în plus traiectoria înregistrată a indicatorului fiind descendentă. În cazul solvabilităţii la termen, rezultatele obţinute sunt satisfăcătoare, împruuturile pe termen mediu şi lung fiind menţinute la un nivel scăzut. Evoluţia variantei globale a indicatorului se bazează tocmai pe decizia societăţii de a apela la surse împrumutate pe termen lung în decursul celui de-al doilea exerciţiu financiar studiat.

O situaţie similară întâlnim şi în cazul gradului de acoperire a serviciului datoriei, indicator care reflectă capacitatea întreprinderii de a achita ratele şi dobânzile aferente împrumuturilor contractare din prin autofinanţare. Primul an de analiză se caracterizează printr-un nivel mult superior minimului recomandat, în condiţiile în care societatea a înregistrat un rezultat net consistent. Reducerea considerabilă a profitului, însoţită de creşterea îndatorării pe termen lung, duc la diminuarea ratei, nivelul atins nefiind însă îngrijorător.

Indicele de solvabilitate generală, calculat pentru aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi achita obligaţiile contractate în cazul încetării activităţii, se menţine sub valoarea minimă recomandată în întregul interval de analiză. Putem afirma că principalul semnal de alarmă în acest context este dat de nivelul ridicat şi crescător al datoriilor pe termen scurt.

Capacitatea de rambursare a datoriilor pe baza capacităţii de autofinanţare a societăţii – singura rată de finanţare calculată – se situează în afara intervalului recomandat pe întregul interval, mai precis sub minimul recomandat, tendinţa fiind de diminuare.

Evoluţia indicatorului are la bază atât creşterea gradului de îndatorare, cât mai ales diminuarea rezultatului net al activităţii de la un an la altul. Dată fiind această situaţie, se recomandă analiza riguroasă a contului de rezultate anual, în vederea determinării factorilor care au condus la deteriorarea performanţelor anuale înregistrate.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Nr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c1 Fond de rulment(FR) -16,419 -59,206 -133,499 90,3752 Fond de rulment propriu(FRp) -101,830 -187,206 -261,499 -137,6253 Fond de rulment străin(FRs) 85,411 128,000 128,000 228,0004 Nec. de fond de rulment(NFR) -66,418 -69,207 -138,499 20,5045 NFR din exploatare(NFRE) -50,163 -54,207 -118,499 -4,4966 NFR din afara exploatării(NFRAE) -16,255 -15,000 -20,000 25,0007 Trezoreria netă(Tn) 50,000 10,000 5,000 69,8718 Rata de finanţării stabile (Rfs) 96.55% 91.20% 77.58% 110.23%9 Rata de fin. a Ai din Cpr(Rfsp) 78.63% 72.18% 56.09% 84.41%10 Rata finanţării ciclice (Rfc) 128.40% 123.08% 197.96% 94.31%11 Rata de finanţare globală(Rfg) 404.53% 116.89% 103.75% 440.76%

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN MEDIU ŞI LUNG

În valoare absolută, echilibrul financiar pe termen mediu şi lung este pus în evidenţă prin fondul de rulment, în toate formele sale de calcul, iar în mărimi relative prin rata de finanţare a activelor imobilizate din surse stabile (echivalează în procesul de formulare a concluziilor fondul de rulment net) şi rata de finanţare a activelor imobilizate din surse proprii.

Fondul de rulment net reprezintă acea parte a surselor de finanţare stabile, rămase la dispoziţia întreprinderii după acoperirea nevoilor de finanţare stabile, în vederea acoperirii nevoilor procesului de exploatare. La societatea analizată, fondul de rulment net se menţine negativ pe întregul interval de studiu, aceasta atestând starea de dezechilibru financiar pe termen mediu şi lung. În plus, tendinţa indicatorului de la un an la altul este de deteriorare accentuată, confirmată şi prin evoluţia ratei de finanţare a activelor imobilizate din surse stabile. Deprecierea echilibrului financiar se datorează în situaţia noastră creşterii componentei de activ imobilizat, prin investiţiile în mijloace fixe relizate de întreprindere în exerciţiul financiar 2a. Sub rezerva achiziţiei de imobilizări de reală necesitate în activitatea întreprinderii, sacrificarea echilibrului financiar în prezent ar putea fi compensată prin creşterea performanţelor viitoare ale întreprinderii, în urma exploatării mijloacelor fixe achiziţionate.

Ca măsuri de optimizare şi ameliorare a indicatorului putem propune inventarierea riguroasă a activelor imobilizate şi valorificarea elementelor neutilizate, precum şi sporirea capitalului permanent, cu deosebire prin creşterea capitalului propriu (aport de capital, reinvestirea profitului).

Aceleaşi concluzii pot fi formulate cu referire la rata de finanţare a activelor imobilizate din surse proprii, a cărei evoluţie indică incapacitatea societăţii de a-şi finanţa investiţiile pe seama surselor proprii.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN SCURT

Echilibrul financiar pe termen scurt al societăţii este pus în evidenţă, în mărimi absolute, de necesarul de fond de rulment, echivalentul acestuia în mărimi relative fiind rata de finanţare a activelor ciclice din surse ciclice.

Necesarul de fond de rulment, ca parte din activele ciclice care necesită finanţare din surse stabile, reflectă starea de dezechilibru financiar pe termen scurt, înregistrând valori negative pe întregul interval de studiu. Această situaţie poate fi interpretată ca favorabilă întreprinderii, în cazul în care se datorează menţinerii deliberate a activelor circulante la un nivel scăzut şi rotaţiei rapide a acestora, sau nefavorabilă, dacă apare în contextul finanţării defectuoase a procesului de exploatare şi incapacităţii achitării datoriilor pe termen scurt.

Analizând elementele care stau la baza calculului indicatorului, respectiv nevoile ciclice – date de stocuri şi creanţe şi sursele ciclice – datorii de exploatare şi ţinând cont de investiţiile consistente în active fixe în cel de-al doilea an de analiză, putem înclina spre cea de-a doua variantă. În acest context, o posibilă recomandare ar fi reorientarea politicii de investiţii a întreprinderii, disponibilizarea activelor fixe neproductive şi finanţarea procesului de exploatare.

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR GLOBAL

Este reflectat de indicatorii trezorerie netă, alături de rata de finanţare a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment.

Analiza indicatorilor specifici indică o stare de echilibru financiar global, dat de absenţa creditelor de trezorerie sau, în altă ordine de idei, de surplusul surselor pe termen scurt care acoperă şi nevoile pe termen lung. Nu este o situaţie indicată, putem suspecta utilizarea parţială a datoriilor pe termen scurt pentru finanţarea activelor imobilizate.

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

Nr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c1 Număr de rotaţii At(NrAt) 1.770 1.599 1.694 1.9642 Durata în zile a unei rotaţii a At(DzAt) 203.4 225.1 212.5 183.33 Număr de rotaţii Ai(NrAi) 3.318 2.759 2.393 4.8604 Durata în zile a unei rotaţii a Ai(DzAi) 108.5 130.5 150.5 74.15 Număr de rotaţii Ac(NrAc) 3.791 3.804 5.802 3.2956 Durata în zile a unei rotaţii a Ac(DzAc) 95.0 94.6 62.0 109.37 Număr de rotaţii a St(NrSt) 10.350 8.214 42.632 9.6788 Durata în zile a unei rot. a St(DzSt) 34.8 43.8 8.4 37.2

9 Număr de rotaţii a Cr(NrCr) 8.086 7.485 6.923 6.65910 Durata în zile a unei rot. a Cr(DzCr) 44.5 48.1 52.0 54.111 Număr de rotaţii a Dts(NrDts) 3.808 3.526 3.827 4.81312 Durata în zile a unei rot. a Dts(DzDts) 94.5 102.1 94.1 74.813 Durata în zile a creditului-client(DzCl) 26.0 26.0 33.6 24.814 Durata în zile a creditului-furnizor(DzFz) 32.4 45.4 10.9 35.3

ANALIZA GESTIUNII ACTIVULUI TOTAL

Reflectă eficienţa utilizării capitalului total aflat la dispoziţia întreprinderii sau, cu alte cuvinte, modul de gestionare a tuturor resurselor.

Calculat ca număr de rotaţii, indicatorul atinge valoarea 1,77 în primul an de analiză, urmat de o diminuare la 1,59 rotaţii în decursul exerciţiului financiar următor. Dacă ne raportăm la grila de evaluare oferită de literatura de specialitate, putem aprecia eficienţa utilizării capitalului total ca fiind medie în ambii ani cu tendinţă de deteriorare. Prin prisma duratei în zile a unei rotaţii, putem spune că perioada de recuperare a valorii activului prin cifa de afaceri s-a majorat de la 203 la 225 zile. Evoluţia indicatorului de gestiune se datorează, conform analizei indiciale, creşterii capitalului total în intervalul de studiu în proporţie superioară creşterii cifrei de afaceri.

Argumentarea analitică a evoluţiei vitezei de rotaţie a capitalului total se va face pe baza analizei gestiunii celor două mari grupe de active şi a componentelor acestora, măsura de optimizare principală ce poate fi recomandată în această fază fiind optimizarea structurii activului în acord cu obiectul de activitate şi cu particularităţile tehnice şi tehnologice ale activităţii de exploatare.

ANALIZA GESTIUNII ACTIVULUI IMOBILIZAT

Principalul factor de influenţă a acestui indicator este domeniul de activitate al societăţii analizate, alături de acesta distingându-se opţiunile strategice şi nivelul de performanţă al acesteia.

În cazul de faţă, dat fiind specificul activităţii întreprinderii, viteza de rotaţie a activului imobilizat este determinată decisiv de nivelul şi gestiunea imobilizărilor corporale. Ca restricţii în rigurozitatea concluziilor analizei putem menţiona posibilitatea existenţei de mijloace fixe achiziţionate în sistem de leasing operaţional şi ca atare absente din activul bilnţului, cât şi înregistrarea imobilizărilor la cost istoric şi nereevaluarea lor ulterioară, (posibilităţi eliminate în urma studierii informaţiilor disponibile). Valoarea ridicată a imobilizărilor din bilanţ poate fi explicată prin prisma obiectului de activitate al societăţii, producţia bazându-se cu preponderenţă pe investiţiile în utilaje.

Cu un nivel de 3,32 rotaţii în primul an de studiu şi 2,76 rotaţii în cel de-al doilea an, observăm că indicatorul reuşeşte să se încadreze în intervalul recomandat de literatura de specialitate în primul an, tendinţa sa fiind de deteriorare. În cazul de faţă, reducerea vitezei de rotaţie se datorează creşterii investiţiilor în utilaje, societatea anticipând o

creştere a vânzărilor în perioada următoare. Sub rezerva achiziţiei de mijloace fixe cu rol activ în creşterea performanţelor întreprinderii, există posibilitatea remedierii acestui decalaj în perioada următoare.

Ca măsuri de optimizare a eficienţei gestiunii activelor imobilizate, putem menţiona optimizarea structurii acestora, cu favorizarea mijloacelor fixe active, creşterea randamentului utilizării activelor imobilizate, prin reducerea consumului specific de imobilizări la 1 leu cifră de afaceri, precum şi luarea de măsuri (prin reglarea raportului preţ-calitate, măsuri de marketing etc) în vederea optimizării cifrei de afaceri.

ANALIZA GESTIUNII ACTIVULUI CIRCULANT

Eficienţa gestiunii activului circulant este un factor major al bunei desfăşurări a activităţii întreprinderii, de aceasta depinzând, printre altele, asigurarea continuităţii procesului de exploatare, stabilirea corectă a nevoilor de finanţare şi, prin urmare, a surselor de acoperire a acestora, politica comercială privind creditul comercial.

Cu un nivel de 3,79 rotaţii în primul an de analiză şi 3,8 rotaţii în cel de-al doilea an, corespunzător unei durate medii de parcurgere a întregului ciclu economic de 95, respectiv 94,6 de zile, indicatorul se apropie de nivelul recomandat, cu tendinţă de ameliorare. Constatăm aşadar creşterea mai rapidă a cifrei de afaceri, raportat la evoluţia activelor care au stat la baza obţinerii acesteia.

Fundamentarea evoluţiei gestiunii activului circulant are loc prin analiza gestiunii principalelor componente ale acestuia – stocurile şi creanţele, detaliată în cele ce urmează. Ca observaţie generală, putem menţiona necesitatea de evitare a supradimensionării activului circulant, în condiţiile respectării simultane a criteriilor de lichiditate şi eficienţă în gestiune.

ANALIZA GESTIUNII STOCURILOR

Nivelul stocurilor păstrate şi utilizate de o întreprindere depinde de o multitudina de factori, ca:

Domeniul de activitate Caracterul sezonier al activităţii Conjunctura economică Relaţiile dintre întreprindere şi partenerii de afaceri Exactitatea cu care se realizează dimensionarea stocurilor Uşurinţa aprovizionării şi uşurinţa înlocuirii stocurilor Consecinţele neasigurării unui tip de materie primă Durata procesului de fabricaţie Perisabilitatea produselor finite Nivelul previzionat al vânzărilor Eficienţa măsurilor de gestiune a stocurilor etc.

Ca observaţie de ordin tehnic, menţionăm utilitatea calculării indicatorului pe baza valorilor medii ale stocurilor, pentru evitarea fluctuaţiilor conjuncturale de la sfârşitul anului, care împiedică obţinerea unui rezultat relevant pentru activitatea întegului exerciţiului financiar. Lipsa informaţiilor pe minim trei ani a împiedicat implicarea stocului mediu anual în analiză, motiv din care constatăm o creştere semnificativă a duratei în zile a unei rotaţii a stocurilor la societatea analizată, de la 34 zile în primul an la 43 de zile în anul următor, evoluţie care indica o deteriorare a eficienţei gestiunii acestor elemente de activ.

Măsurile de optimizare aferente gestiunii stocurilor pot fi gândite pe cele trei faze ale ciclului de producţie, respectiv:

a. aprovizionare- dimensionarea optimă a stocurilor- aprovizionarea ritmică cu resurse- oganizarea corespunzătoare a relaţiilor cu transportatorii şi furnizorii pentru

asigurarea ritmicităţii şi continuităţii procesului de producţie- aprovizionarea de la sursele cele mai apropiate şi cu mijloacele de transport cele

mai economice- eliminarea degradărilor şi pierderilor din timpul transportului- îmbunătăţirea condiţiilor de manipulare şi depozitae, pentru eliminarea

pierderilor, degradărilor şi sustragerilor materiale- asigurarea unui stoc de siguranţă

b. producţie, obiectivele principale constând în reducerea duratei ciclului de producţie şi reducerea costurilor de fabricaţie

- perfecţionarea şi modernizarea tehnologiilor de fabricaţie- reducerea consumurilor specifice- eliminarea rebuturilor- reducerea la minim a deşeurilor şi valorificarea acestora- mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie- aprovizionarea ritmică a locurilor de muncă- eliminarea circuitelor inutile- folosirea completă a zilei de muncă- ridicarea calificării personalului- asigurarea ritmicităţii producţiei

c. comercializare- contractarea producţiei- desfăşurarea ritmică a livrărilor, conform termenelor stabilite- organizarea depozitării de produse finite şi a transportului de la secţiile de

producţie la depozite- îmbunătăţirea relaţiilor cu beneficiarii şi cu unităţile de transport- promovarea unor programe de marketing care să ducă la creşterea vânzărilor- evitarea lansării în producţie a unor produse fără desfacere asigurată.

ANALIZA GESTIUNII CLIENŢILOR ŞI FURNIZORILOR

Politica de gestiune a clienţilor unei societăţi va fi guvernată de unul din următoarele principii: principiul reducerii creditului comercial, care poate avea drept consecinţă reducerea vânzărilor, sau principiul prelungirii creditului comercial, favorabil activităţii de desfacere dar care antrenează costuri de finanţare şi amplifică riscul de insolvenţă.

Ca factori generali de influenţă a nivelului creditului comercial acordat pot fi menţionaţi poziţia pe piaţă a întreprinderii, domeniul său de activitate, relaţia dintre întreprindere şi clienţii săi, conjunctura economică etc. Spre deosebire de indicatorul de apreciere a gestiunii stocurilor, durata medie de încasare a creanţelor rămâne constantă pe intervalul de analiză şi se încadrează în tendinţa economiei româneşti, de cca. 30 de zile. Corelaţia între termenul de încasare a clienţilor şi termenul de plată a furnizorilor este teoretic favorabil societăţii, frecvenţa achitării obligaţiilor fiind inferioară frecvenţei încasării creanţelor. În acest context însă, nivelul ridicat al datoriilor de exploatare ridică semne de întrebare asupra achitării acestor obligaţii în termen.

Putem recomanda ca fiind utilă analiza în structură atât a conturilor de creanţe clienţi, cât şi a situaţiei furnizorilor existenţi, pentru a identifica pe de o parte, clienţii cu termen de încasare depăşit şi pe de altă parte, posibilitatea identificării de furnizori cu termene de plată mai relaxate.

ANALIZA NIVELULUI GENERAL DE RENTABILITATE

Nr.rd. Specificare\ an 1 2 a 2 b 2 c1 Rentabilitatea economica a cap tot (Re) 27.16% 8.78%2 Rentabilitatea financiară(Rf) 49.3% 13.36%3 Profitabilitatea comercială(Pc) 12.39% 3.7%4 Profitabilitatea exploatarii 15.34% 5.49%5 Profitabilitatea bruta a exploatarii 24.08% 12.23%6 Profitabilitatea resurselor consumate 12.89% 3.55%

Profitabilitatea globală, calculată ca raport între excedentul brut al exploatării şi producţia exerciţiului, atinge un nivel de peste 24% în primul an de analiză, respectiv peste 12% în anul următor, analiza indicială reflectând un procent de scădere de cca. 50%. Trendul descendent înregistrat se datorează creşterii producţiei exerciţiului, în condiţiile diminuării rezultatului brut al exerciţiului. La baza acestei evoluţii se află creşterea considerabilă a consumurilor intermediare (materiale şi servicii ale terţilor), precum şi creşterea salariilor. Majorarea cheltuielilor are loc în proporţie vizibil mai mare decât creşterea veniturilor aferente, ceea ce ridică semne de întrebare pe de o parte asupra politicii comerciale a societăţii (estimare eronată a vânzărilor), cât şi asupra eficienţei utilizării resurselor materiale şi umane ale exploatării.

Profitabilitatea exploatării diferă de indicatorul precedent, ca mod de calcul, prin considerarea veniturilor şi cheltuielilor calculate, date în cazul de faţă de cheltuielile cu amortizări şi provizioane, respectiv venituri din reluarea provizioanelor. Reducerea înregistrată de cea de-a doua rata de profitabilitate calculată este mult mai substanţială, nivelul său diminuându-se de la 15,34% în primul an la 5,49% în anul următor. Diferenţa este dată, pe de o parte, de majorarea semnificativă a cheltuielilor cu amortizarea, determinată de investiţiile în mijloace fixe din cursul exerciţiului financiar 2, posibil însoţite de adoptarea unei metode de amortizare alternative – degresivă sau accelerată. Al doilea factor major de influenţă este dat de majorarea cheltuielilor cu provizioanele, a căror înregistrare, alături de explicitarea din notele de la situaţiile financiare, facilitează transmiterea imaginii fidele asupra patrimoniului societăţii.

Profitabilitatea comercială adaugă în calcul componentele financiară şi fiscală ale activităţii întreprinderii, prin considerarea profitului net ca indicator de rezultate. Situată valoric între 12,39% şi 3,7%, rata profitabilităţii comerciale înregistrează o reducere de 70% pe intervalul de studiu. Evoluţia este puternic influenţată de majorarea cheltuielilor cu dobânzile, induse de împrumuturi pe termen lung (în bilanţ nu se regăsesc credite pe termen scurt).

Profitabilitatea resurselor consumate urmează traiectoria de puternică deteriorare a indicatorului precedent, ca urmare a majorării cheltuielilor totale – pe baza creşterii cheltuielilor de exploatare şi financiare – în condiţiile reducerii puternice a rezultatului net al exerciţiului.

Ca măsuri de optimizare, se pot recomanda reducerea producţiei stocate prin accelerarea ritmului de valorificare a acesteia, raţionalizarea consumurilor, inclusiv a celor privind energia şi apa, analiza şi optimizarea prestaţiilor externe contractate, creşterea eficienţei utilizării personalului, optimizarea cifrei de afaceri, reconsiderarea politicii financiare etc.

Rata de rentabilitate economică, ca indicator de apreciere a gradului de eficienţă a utilizării capitalului total, respectiv de remunerare a acestuia, înregistrează la rândul său un trend descrescător pe intervalul de studiu, nivelul anului 2 atingând mai puţin de 30% din nivelul anului precedent. În analiza factoriale, traiectoria sa a fost studiată prin prisma nivelului şi evoluţiei a doi principali factori de influenţă, respectiv profitabilitatea activităţii de exploatare şi viteza de rotaţie a capitalului total.

Calculele efectuate pun în evidenţă faptul că deteriorarea rentabilităţii se datorează în principal reducerii marjei nete din exploatare, eficienţa gestiunii activului având la rândul său influenţă negativă, dar mai puţin semnificativă. Prin urmare, măsurile principale de optimizare vor viza reducerea producţiei stocate prin accelerarea ritmului de valorificare a acesteia, raţionalizarea consumurilor, inclusiv a celor privind energia şi apa, analiza şi optimizarea prestaţiilor externe contractate, creşterea eficienţei utilizării personalului, optimizarea cifrei de afaceri, alături de inventarierea riguroasă a activelor societăţii şi renunţarea la imobilizările care nu mai participă la realizarea obiectului de activitate (dar

încarcă cheltuielile cu amortizarea), eliminarea stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare etc.

Aceeaşi evoluţie nefavorabilă caracterizează şi rata rentabilităţii financiare, în scădere de la 49,3% la 13,36%. Analiza factorială realizată pe baza influenţei profitabilităţii comerciale şi a vitezei de rotaţie a capitalului propriu demonstrează şi în acest caz influenţa nefastă a indicatorului de performanţă. În plus faţă de măsurile de optimizare aferente rentabilităţii economice, se poate recomanda reconsiderarea politicii de finanţare a societăţii (eventual aport de capital, reinvestirea categorică a profiturilor), pentru a diminua nevoia de credite şi prin aceasta şi pierderea accentuată a activităţii financiare.

ANALIZA RISCURILOR

Riscul de exploatare, ca indicator al variabilităţii rezultatului exploatării ca efect al modificării condiţiilor din mediul economic al întreprinderii, este strâns legat de capacitatea unităţii de a se adapta rapid şi cu cel mai scăzut cost la variaţia acestor factori.

În conformitate cu metoda pragului de rentabilitate, riscul de exploatare este reflectat de marja de siguranţă dintre nivelul activităţii reale a întreprinderii şi nivelul activităţii în punctul critic, calculată atât în valori absolute cât şi relative. Constatăm reducerea îngrijorătoare a marjei, implicit diminuarea timpului de reacţie aflat la dispoziţia societăţii pentru a răspunde modificării condiţiilor din mediul economic, evoluţie care indică accentuarea puternică a riscului exploatării.

Evoluţia indicatorului poate fi explicată prin majorarea semnificativă în intervalul de studiu a costurilor fixe ale activităţii de exploatare. În cadrul acestora, remarcăm creşterea importantă a cheltuielilor cu amortizarea, indusă atât de investiţiile în mijloace fixe, efectuate în cursul anului 2, cât şi de posibilitatea adoptării unei metode de amortizare mai rapide, pentru recuperarea valorii acestora. În acest scenariu, trebuie considerate eventualele reacţii de nemulţumire din partea acţionarilor (reducerea rezultatului net conducând la diminuarea fondului de dividende). În plus, eventualele avantaje fiscale sunt contrabalansate prin creşterea sensibilităţii rezultatului exploatării, acesta fiind în pericolul de de a se concretiza în pierdere, sub influenţa factorilor din mediul economic (accentuarea concurenţei, modificarea preţurilor de achiziţie sau desfacere, presiuni salariale etc.).

Creşteri semnificative cunosc şi alte elemente de cost fix, cum ar fi prestaţiile contractate de societate cu terţii, pentru care se recomandă analiza în structură, cu evidenţierea categoriilor de lucrări şi a modului de selecţie a ofertelor, precum şi cheltuielile cu personalul (parţial), acestea impunând o analiză a productivităţii.