nr 2 din 2013
DESCRIPTION
ÂTRANSCRIPT
1
PRIMĂRIA
Ş I
CONSIL IUL
LOCAL
G R Ă D I N A R I
C A R A Ş -
S E V E R I N
R O M Â N I A
C E N T R U L
C U L T U R A L
„CARAŞUL”
G R Ă D I N A R I
C A R A Ş -
S E V E R I N
R O M Â N I A
Scripta Manent
C A S A C U L T U R A L Ă „ C A C O V A ” D I N G R Ă D I N A R I
C E N A C L U L L I T E R A R „ P A N Ă C Ă R Ă Ş A N Ă ”
REVISTĂ CULTURALĂ FONDATĂ ÎN ANUL 2009
LA GRĂDINARI, CARAŞ SEVERIN - R O M Â N I A Redactor şef Codruţ Iulius Anca
* A n u l V * n r . 2 ( 1 8 ) * i u n i e 2 0 1 3 * 2 0 p a g i n i
Cu sprijinul
primarului
comunei
Grădinari
Ion
Moşoarcă
În acest număr semnează :
Iryss C. (2); Mihai Lazarov (3-7); Ionel Bota(8-9); Lenuţa Sfercoci(10 -11);
Codruţ Anca (12 -17 şi 20) ; Dorina Enuică (18); Mariana Piu(19).
ISSN 2284 – 7960
2
Iryss.C
De ce?
De ce mi-e frig în suflet Când vara e în toi? Sunt obosit de umblet Sunt obosit de noi. De ce mi-e rece ochiul Chiar soare de privesc Şi mi se stinge focul Când vreau să mă-ncălzesc? De ce pe buze-iată- Mi-e zâmbetu-ngheţat? Răceala lor de piatră Nu-mi spune că-i păcat. De ce prin plete vântul Nu-mi mai adie blând Nici cerul, nici pământul Făptura-mi alintând? De ce e negru noaptea De ce ziua-s stingher? Se pierd în umbre şoapte; Vreau să m-agăţ, dar pier...
Prietenie
Vai, doare când cuţitul înjunghie sub coastă!
E vârful piramidei în asta zi nefastă.
Se răsuceşte- rană, iar sângele şiroaie
O face să se piardă, genunchii să-i îndoaie.
Voia s-o pedepsească, voia să-i facă rău,
Voia să o subjuge, credea că-i Dumnezeu,
Vedea greşeli oriunde spunând că-i vinovată,
Gândirea-i era neagră, vederea-nceţoşată.
Ea îl ruga prin lacrimi să nu-i mai faca rău,
Să –arunce-acum veninul ce prinse ochiul său,
Să se oprească-n drum, un pic, să-şi amintească
De prietenia lor, şi-n ochi să îi citească.
Dar ura e cumplită şi-njunghie amar...
Ce a fost viaţa ei? Un joc banal de zar.
De –a adormit devreme, cui ceară socoteală?
Ce a rămas?Doar ochii, şi-n ei a sa sfială...
3
Uica Ion Colojoară
in memoriam
Ziua de 15 iunie 2013 a fost marcată de trecerea in lumea celor drepţi a
poetului Ion Colojoară din Vrani. La cei aproape 81 de ani ai săi, timpul nu a
mai avut răbdare cu uichiţu. S -a dus „după” Eminescu… (cu o seară îna inte,
la Teatrul Vechi din Oraviţa a avut loc ediţia a doua a Nopţii de veghe în
cinstea poetului nostru naţional).
L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă la o tradiţională nedeie de Sâm ’
Petru la „satul lui dă başcină”, Vrani. Nu pot al tfel să mi -l amintesc decât în
capul mesei din tream, la care stăteau „ toaci nimocinile”, de fiecare dată
peste 20 la număr, printre care mă număram şi eu.
Viaţa l-a supus la multe încercări, poate cea mai grea dintre ele fi ind
odioasa deportare în Bărăgan din 1951. Regimul com unist nu i-a permis să
meargă la şcoală, dar nu i -a interzis să citească. „Am avut un destin hărţuit,
dar inima copilăriei , inimă de om matur, mi -a ţinut o minte sănătoasă şi
memoria a generat sănătatea trupului. Tot timpul trăirilor mele a fost nutrit
cu speranţe, iar visul îmi era şi -mi este, încă, cel mai fain suport moral ! ”
(fragment din Memorii-Bărăgan iunie 1951 – aprilie 1956).
În ciuda faptului că viaţa de la ţară presupune multă muncă, uica Ion şi -
a găsit timp să scrie: „Sub harul Sfintei Terimi, voiesc să păstoresc pe plaiul
alb, miile de mioare albastre, adăposti te în cugetul meu ” – aşa îşi începe
ultima sa carte, Memorii-Bărăgan iunie 1951 – aprilie 1956 . A scris mult,
remarcabil de mult, în special poezie, publicând la multe reviste ale timpul ui:
Orizont, Grănicerul, Flamura, Vasiova, Semenicul, Valea Căraşului, Scripta
Manent. Într-o antologie a lui Ioan Meiţoiui, „Stare de dor, poeţi şi pictori
ţărani”, apare în 1983 şi poetul Ion Colojoară. A trebuit să ajungă la „ A treia
tinereţe” pentru a avea „îndrăzneala” să-şi publice prima carte de versuri,
abia în 2003. A fost adeptul poeziei clasice (cu rimă); după o întâlnire cu
poeţii la Teatrul Vechi, ascultând un debutant în ale poeziei moderne mi -a
spus, referindu-se la versurile albe: „ – D’ăşcia fac o coşie !”
4
O mare parte din creaţiile lui uica Ion sunt poezii scrise în autenticul
grai bănăţean. A făcut parte din mişcarea literară a poeţilor ţărani, fiind un
membru activ cenaclului Paul Târbăţiu, încă din 1970. Din anul 2007 este
participant la Festivalul Condeierilor plugari din Banat . Înainte de a -l
cunoaşte pe uichiţu, credeam că poezia în grai presupune mult umor (ca la
Victor Vlad Delamarina sau Tata Oancea).
El mi-a dovedit că poezia în grai bănăţean poate fi la fel de sensibilă ca
şi cea în limba literară:
Împăreri
O aud ş î az pră maica ,
Cân lăsa dân caiă r fusu ,
St râgând gâşci l i d în poar tă :
„ – Bir i -b ir i ! Gusu-gusu…!”
O aud ş î az pră mama,
În urechi l i iubi r i i ,
St râgând gâşci l i la poar tă :
„ – Gusu-gusu ! Bir i -bir i…!”
Mă bucur că am avut ocazia să-i tehnoredactez câteva din lucrări le sale
tipărite în cadrul Centrului Cultural „Teatru Vechi Oraviţa”. În „ Scrisori
spre dunga cerului către Tata Oancea ”, uica Ion îi „scrie” maestrului său în
materie de poezie câteva scrisori pline de sensi bili tate şi emoţie:
„Muiărea miă dă sărbător i
A pus pră draper i i p ig la isu .
Io mă gângiesc ca -n mulci or i
Să pun prăs tă arci i p l ivaisu .
Scriu , s lova măi dă c impuriu
Că şciu că c ier iu î i dăparci
Şî a l dântâni aş vrea să f iu
La Tata Oancea cu o carci . ”
În „Gluma, bina şî cortina”, a adunat câteva din momentele sale spuse
„pră bină”, cu prilejul unor spectacole la care a participat de -a lungul anilor.
Iată o mostră din aceasta, în care îşi descrie locul natal:
Istăna şoadă
Satu mieu dă başcină
Î i baş lângă mlaşcină .
Cum s -ar spuni , Vraniu mieu ,
Stă -ntră mlaşcină ş î t ău .
5
Primăvara păn nu zboară ,
Mica goangă , păpăruga
Vini un ponou dân gia lur i
Şî să varsă ia r – Boruga.
Dă Căraş , o pogănie ,
Faşi lumea un şciubei ,
Trec şârani i prân bujiacur i ,
Dî la Cacova -n Coşcei .
Ţărmuri l i să surupă ,
Nu să -ncuncină nic i p loaia ,
La i rugă , l ângă tufă ,
Cam t r i s toani , s tă „Pr icaia” .
Dăr dân aşcia î s cân p loaie ,
Cân î i soar i boldânos ,
Vraniu mieu , î i cum nu - i a l tu
Dă chici t ş î dă f rumos .
Paori i şc iu la motoară
Şî -ai dântâi î ş dânt ră saci i ,
Cân î i vorba dă o t r iabă ,
Prî l a grâni i ş î bucaci i .
Fâncă am vorbi t a tâ ta ,
Nu mă las , vă spun ş î voauă
Dă cămin ş î dă muzică
Ni-s pră drum dă bandă noauă !
Sara cân î i c iner iă ţa ,
Dî la lucru pră acasă ,
Să as t râng f i ş ior i la şcoală ,
Lângă oarna lor a l iasă .
Io mă bucur mul t dă as ta
Şî l i -a jut pr î la poi jă ,
Şî l i spun năroc în toaci ,
Purtă tor i lor dă gr i jă !
Satu miău a r i ş î „Daci i” .
Dacă ar învia Trăian
S -ar mi ra-mpăratu poaci ,
Dă ş i poaci un ţ ăran !
6
Prăs tă căş î s numai „gr iebl i” ,
D-al ia dă t i l iv izor ,
Cântăr ie ţ ş î cântă r ie ţă
Vin pre i e l i în obor .
Iaca s t ropu dă sudoar i ,
Ungi cagi c r ieşci rod ,
Nu- i sărac , să racu paor ,
Cât măi ar i î r ţ în pod !
Taică -miu îş faş i cruş i ,
Maică -mia îş scuipă -n sân ,
Că mă ţân dă bazaconi i :
„ – Ioani …! Iş copi l băt rân …!”
Ba o i f i , n -oi f i , măi , ta ică ,
Nu măi s tau să -mi număr ani i ,
Ci nu faci în lumea noas t ră
Cinsta omului (ş i bani i ) !?
Î i s fă tos , spuni mumi ţa ,
Tuţu c lacină dân cap –
Spun io , tu ţu le , prân v ia ţă
Am t r icut un bun dărap…
Şî cân pr ind o ţâră l iăci i ,
Nu mă or tăş iesc cu patu ,
Nu măi caut că ard cur ientu ,
Iau p l ivaisu ş î -mi laud satu !
„Căraşul şî valia lui” este ultima sa carte în grai bănăţean, în care
poetul se descrie într -o manieră unică:
Întoarci-mi-aş
M-aş măi în toarci ca să f iu ,
Copi l , nă -şciu tor i -zglobiu ,
Să pot , în fa ină s f i ic iuni i
Să pot la în t răbar i a spuni ,
La - „cum mă chiamă ?”
(Grai să scot )
„ – Mă chiamă Ion ,… ş -atâta - to t !”
7
Cea mai amplă dintre creaţiile sale în versuri, este „ Legenda
Dascălului Duma”, o baladă versificată a romanului lui Damian Izverniceanu,
„Haiducul Adam Neamţu”, la care a lucrat mai bine de un an, luând scenă cu
scenă romanul şi versificând fiecare scenă. Într -o discuţie cu el mi -a
mărturisit admiraţia sa faţă de personaj cam aşa: „ – Dom’ profesor, nipoace
dragă, criege-mă, când am gătat -o, am plâns ca un copil…! ”.
Da ! Răzmeriţa s -a copt
De la opt-patru şi opt.
Suduiau paorii „hanţu”
Şi vorbeau de Adam Neamţu.
Vorbă mumei a lăsat
Prunul să fie tăiat
Târziu, seara, după cină,
Pe la mijloc de tulpină.
Că, de-l caută cineva,
El nu e acas’, la ea.
Scaun din lespede de piatră,
Străjuia uluc de poartă,
Luna-n ceasurile ei
Poleia castani şi tei.
(fragment din „Legenda Dascălului Duma”)
Într-una din scrisorile către „ortacul său de vers” uica Ion îşi anticipa
sfârşitul:
„Primiăşci-mă, iubice priăcin,
Cu cât ţ -am scris, nu pot să pun
Măi mulci pră arcia asta
Dân câce-aş măi avea să -ţ spun…
Ci rog, cân vriămia să -mpliniăşci ,
Sfârşând cirniala miă dân toc,
Să-m faci orcum, pră lângă cini ,
Fără dă glumă, câta loc.”
(fragment din „Scrisori spre dunga cerului către Tata Oancea ”)
Dumnezeul să-l ierte şi să -l aşeze unde drepţii se odihnesc !
Material realizat de profesorul Mihai Lazarov!
nepotul regretatului Ion Colojoară
8
IONEL BOTA
La întâlnirea cu Dumnezeu ş i cu Eminescu
În memoria scriitorului cărăşan
Ion Colojoară
La începutul acestei săptămâni a plecat să strălucească în
propria posteritate Ion Colojoară, harnicul condeier din generaţia
postbelică a scriitorilor ţărani din Banatu l istoric. În urmă cu mulţi
ani, în prima mea locuinţă din Oraviţa, oraşul în care mă adusese o
repartiţie guvernamentală, am primit vizita lui Ion Bălica şi Ion
Boţoc din Greoni, Gheorghe Bălan şi Miu -Epure Buna din Ticvaniul
Mic, Ion Frumosu din Ciuchici , Iosif Chirilă din Slatina Nera, Ion
Colojoară din Vrani, oameni ai satului cărăşan îndrăgostiţi de
cultură, câţiva dintre ei prezenţi cu creaţii în versuri şi proză şi în
presa literară interbelică. Ei purtau mesajul Adei Cruceanu către
mine, ideea fiind aceea ca, din două în două duminici, pe lună, să
îngădui grupării inconfundabile de la Cenaclul „Paul Târbăţiu” al
Condeierilor Ţărani din Caraş -Severin, un spaţiu pentru activităţi la
sediul Cenaclului „Accente” de la Liceul Agroindustrial Oraviţa şi
să-mi ofer priceperea pentru coordonarea unor şedinţe tematice.
Lucru pe care, desigur, l -am făcut cu dragoste pentru oamenii
aceştia şi pentru satul românesc. Au urmat, în răgazul dintre
evenimenţialul propus de acel faimos cenaclu, invitaţii din partea
acestor prieteni mai vârstnici în habitatul lor, prilejuri care mi -au
îngăduit, încă de pe atunci, să cunosc îndeaproape mentalitatea
rurală din Banatul Montan.
Un lider al acelei insolite delegaţii la mine acasă, când am
simţit o bucurie imensă în ochii şi în vorbele părinţilor mei Elena şi
Anton, era atunci Ion Colojoară, cel care mă ştia din relaţia lui cu
profesorul Francisc Lazslo, fiul unui învăţător din Vrani care, la
rându-i, mă cunoştea din anii studenţiei mele clujene. Omul
strălucea prin pasiunea pentru subiectele istoriei naţionale, printr -un
patriotism mult peste cota banalizărilor vremii. Nu uit cum îmi
procura, ca şi ceilalţi, carte şi presă veche, la preţuri mici de la
bătrâni colecţionari, documente pe care, la vremea comuniştilor, n u
ştiam cum le voi fructifica în studiile mele. Adesea mă găzduia la
câte un sfârşit de săptămână la prieteni sau rude din satul lui, Vrani,
unde pictam, scriam, compuneam muzică folk, proiectam
9
evenimenţialu cultural orăviţean, muzele mele, ca de obicei,
concurându-se una pe cealaltă. Marea dorinţă a lui Ion Colojoară era
să-mi aflu o fată în Vrani, să fiu şi mai legat de localitate, lucru
care nu s-a întâmplat.
Omul a avut din partea Celui de Sus multe încercări în
biografia sa, copilăria şi adolescenţa fiindu-i marcate de anii
deportării în Bărăgan. A şi lăsat o carte de memorii scriind despre
câte a îndurat el, surioara lui Gheorghina, familia lor, încercarea lor
mărturisind despre marea suferinţă colectivă a spiritului bănăţean
înjosit de comuniştii vânduţi Moscovei. Dar, cum se -ntâmplă cu
marile caractere, Ion Colojoară a trecut peste dificultăţi, peste
grijile vieţii cu fruntea sus, calm şi demn, refugiul fiinţei sale în
scris, în literatură, ca un dar de la Dumnezeu, ocrotindu -i în
continuare parcursul destinului. După 1990, a avut şansa de a -şi
publica volumele de poezie şi proză, de a colabora la reviste
prestigioase ale provinciei, fiind unul din participanţii constanţi la
activitatea literară a genului, la festivalul Mariei Mândroane, de la
Timişoara, al Gabrielei Şerban, de la Bocşa Montană, la cenaclurile
orăviţene, la acela al lui Codruţ Anca de la Grădinari de Caraş,
prietenul nostru Ion Colojoară fiind fericit când am concretizat
acolo Muzeul Ţăranului Cărăşan, activitate la care a m fost sprijiniţi
şi de preotul Vichentie Molin. În ziua în care s -a stins, era aşteptat
la Muzeul Satului Bănăţean, la o nouă întâlnire a condeierilor ţărani.
Dar Ion Colojoară a plecat, fiind sâmbătă, 15 iunie, la marea sa
întâlnire, ca un veritabil mărturisitor, cu gândul şi slova, în
paradisul culturii universale, cu Dumnezeu şi cu Eminescu.
Colectivul de redacţie :
Mihai Lazarov: redactor şef adjunct;
Dorina Enuică : procesare, corectură;
Vichentie Molin : activit. cultural religioase şi cântări;
Codruţ Anca : relaţii interne – internaţionale
şi tehnoredactare.
10
Mihai Eminescu
omul nepereche
Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezintă superioara
înflorire a unui gen sau a unei specii în literatura română (Ion Creangă
– povestitorul , Ion Luca Caragiale – dramaturgul, Ioan Slavici -
nuvelist), Mihai Eminescu este prin excelen ță poetul.
Omul Mihai Eminescu a avut o fire neobi șnuită , imprevizibil ,
cufundat într-o taină impenetrabilă , într-o lume a lui obsedantă și
febrilă ; producând întotdeauna o impresie deosebit ă prin gest, prin
gând sau prin înfăț ișare. Era sociabil, dar ș i preocupat de mizeria vie ții ;
cu prieteni, amici și inamici; iubind, sperând și renun țând; boem, dar
muncind enorm, fără pauze sau menajamente; suportându-ș i boala cu
demnitate , ca pe un destin ; grăbindu-se să înfrângă prin crea ție,
destinul; zdrobit devreme ș i nemeritat, Mihai Eminescu nu avea cum să
fie un om obișnuit.
Imaginea lui s-a reflectat, contradictoriu ș i cu mari omisiuni, în
conșt iința publică – din ce în ce mai solicitată de o poezie cum nu se
mai scrisese până atunci. Astfel s-a născut mitul eminescian, povestea
poetului damnat, simbol al geniului nefe ricit , trecând ca o stea, dar
fixat de posteritate ca luceafăr pe cerul poeziei române ști .
Artistul Mihai Eminescu a fost o personalitate cople șitoare, care i-a
impresionat pe contemporani prin inteligen ță , memorie, curiozitate
intelectuală , cultură de nivel european ș i prin farmecul
limbajului”semnul celor aleși” .Ca poet s-a remarcat prin for ța de
sinteză a izvoarelor autohtone ș i universale, prin imaginea bogat ă ș i
fantezie creatoare, prin înăl țarea filozofică și printr-o viziune cosmică
și mitologică asupra omului, printr-un stil l impede și armonios, prin
capacitatea de a fi inteligibil oricărui cititor fără ca prin aceasta să-ș i
epuizeze înțelesurile. Și totuș i, în ciuda impresiei că e accesibil,
Eminescu rămâne un pisc poetic la care nu se ajunge ușor.
Poet prin voca ție și ziarist prin profesiune, Eminescu n -a fost (cum
cred mul ț i) un romantic contemplativ și abstract, pierdut într-o visare
11
lirică, ci un om al timpului său, implicat prin toate fibrele gândirii ș i
simțirii lui în via ța poporului român, preocupat de destinul și de buna
lui existen ță , analizând cu sim ț critic societatea contemporană ,
mentalități le și sănătatea morală . Ziarist cu idei, acid ș i de temut,
Eminescu a fost un artist -cetățean, gânditor și pedagog , cel mai mare
poet pe care l -a dat secolul al XIX-lea culturii române. Din păcate
omul, indiferent de valoarea lui este trecător pe acest pământ vremelnic
și la un moment dat își ia zborul spre o altă lume.
În ”Via ța lui Mihai Eminescu ”(1932), George Că linescu a scris
următoarele cuvinte emo ț ionante despre moartea poetului:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare
poet , pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul
românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va
răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și
să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor
sale”.
Prof. Lenuța Sfercoci
CENTRUL CULTURAL CARAŞUL
Sediul grupului de publ icaţi i „VALEA CARAŞULUI”: l a
Grădinar i nr . 108 , Caraş -Sever in
T e l . 0 3 5 5 / 0 8 2 3 0 1 , 0 7 6 1 / 6 9 8 6 0 9
e - m a i l : c e n t r u l c a r a s u l @ y a h o o . c o m
12
Cu ansamblul folcloric CARAŞUL,
după 29 de ani la Tulcea:
Botezul ansamblului s-a produs în data de 05 august
1983, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul
Tulcea, după câştigarea Marelui Premiu la ediţia a VIII -a a
festivalului naţional „Cununa Cântului Românesc” şi calitatea
de Invitat de Onoare pentru ediţia a IX -a 1984.
După înmânarea premiului regretatul director al Casei
Creaţiei din Reşiţa Velişcu Ion Boldea mi -a spus:
„Dacă şti că vei continua să păstrezi dansul, cântecul şi
portul popular din Valea Caraşului aşa cum a fost prezentat
aici trebuie să pui un nume ansamblului, altfel este doar un
foc de paie!”
I-am răspuns că dacă ansamblul reprezentativ al
judeţului Caraş-Severin poartă numele muntelui Semenic, şi
că nu mă voi abate de la îndemnul dumnealui, propun ca
ansamblul să poarte numele râului Caraş – deci numele să fie
Ansamblul folcloric CARAŞUL, ca ansamblul reprezentativ
tradiţional al Văii Caraşului !
Iată că prin reluarea contactelor cu principalul şi unicul OM
rămas să slujească cultura şi tradiţiile dobrogene şi nu numai,
profesorul Ştefan Coman, am convenit să fim prezenţi la Tulcea
pentru a participa la un festival internaţional minunat organizat
şi pretenţios pentru calitatea actului artistic în sine.
Revederea cu profesorul Fănică Coman s -a produs şi aceasta
după 25 de ani de când am participat împreună în staţiunea Băile
Herculane la cursuri le naţionale de coregrafie, care din păcate în
această perioadă nu se mai organizează. Erau întâlniri deosebit
de utile organizate în diferite regiuni istorice ale ţării.
Sub spectrul unei stări emoţionale permanente , pe toată
perioada desfăşurării festiva lului 16 – 20 mai 2013, în prima zi
am avut „răgazul” să regăsesc nava de croazieră „Banatul”, cu
care acum trei decenii o altă generaţie a avut privilegiul să facă
excursiile de neuitat pe braţul Sulina. Din păcate programul
acestui festival nu avea inclusă şi această excursie, astfel că
amintirea acelor clipe frumoase m-a determinat să merg pe faleză
„doar , doar mă voi reîntâlni cu Banatul”.
13
Întrebând de această navă cineva mi-a spus că este ancorată
la cheu şi că nu crede că vom fi lăsaţi să o vizităm pe punte din
cauza programului obligatoriu de întreţinere şi curăţenie.
După vreo 100 metri în faţa mea văd vasul cu pricina şi mă
îndrept hotărât să port o discuţie cu comandantul vasului. Copiii
erau îmbrăcaţi cu tricourile ansamblului şi se observa că nu
suntem un grup obişnuit de excursionişti. Am avut inspiraţia să
le fac câteva semne cu mâinile şi am solicita să merg doar eu să
discut un minuţel cu ei. Am primit acceptul acestora şi când am
ajuns să „pun piciorul” pe navă, am spus următoarele cuvinte:
„Bună ziua! Dacă vă rog frumos , mă puteţi lăsa, după 29 de
ani, să pun mâna pe navă?”
Surprinşi acei oameni chiar mi -au întins mâna şi am
început să le povestesc despre locul şi data botezului ansamblului
nostru, lucru care i-a determinat să ne poftească pentru câteva
minute să vizităm nava, în ciuda rigorilor marinăreşti.
Pentru mine emoţiile au fost foarte mari , am revăzut
restaurantul - unde am trăit clipe minunate, puntea - unde am
dansat cu spaniolii , cabinele marinarilor - care au şi ele o
semnificaţie pentru ştiutori, cabina de comandă şi locul de la
catarg unde muzicanţii noştri încântau prin frumoase le melodii
bănăţene şi dobrogene .
Am putut să facem poze cu această generaţie prezentă acum
la Tulcea iar la plecarea de pe punte am avut aşa mari emoţii
încât am lăcrimat nostalgic amintindu-mi că din acea generaţie 5
persoane nu mai sunt printre noi: directorul Casei Creaţiei din
Reşiţa Velişcu Boldea, înv. Horea Anca şi muzicanţii Costa
Drăgan (Ţiglariu) - taragot, Ion Constantin (Ciombe) – acordeon şi
Ion Ungureanu – contrabas. Dumnezeu să-i odihnească!
Cazarea ne-a fost asigurată la hotel iar la ora 17,00 în Piaţa
Civică din Tulcea( aceeaşi pe care o ştiam de atâţia ani) după
deschiderea oficială , am participat la un spectacol împreună cu
celelalte colective artistice, ansamblurile folclorice: „Doruleţul” -
Tulcea, „Caraşul” - Caraş-Severin, Kud Vera Jocik – Kameniţa,
Republica Macedonia, „Muşeteanca” – Insurăţei, Brăila, „Şipot
Ardelean” - Braşov, „Arcanul” – Fundul Moldovei, Suceava,
„Măgura Şieu lui” - Bistriţa-Năsăud!
A doua zi la ora 10,00 în localitatea Sarighiol de Deal am
fost prezent la un simpozion dedicat evenimentului după care am
14
fost „furat” de o prietenă din comuna Mahmudia profesoara
Domniţa Matfei (Dodi), pe care o cunoscusem la Bucureşti în
toamna anului trecut la cursurile organizate de Institutul
Naţional al Patrimoniului pentru obţinerea diplomei de custode şi
cu ajutorul poliţistului din localitate am plecat până la prima
intersecţie importantă de drumuri cea de la „2 CANTOANE”.
Acolo spunem că nu am noroc când stau eu la ocazie dar iată că
pentru prima dată am făcut semn la prima maşină şi culmea , că a
oprit şi hai la Tulcea ! Pe o căldură …
Dar altă dandana! La intrarea în Tulcea ne opreşte poliţia ,
că domnul (care avea, în maşină, nişte mirosuri foarte greu de
suportat) a depăşit viteza şi cum eram întârziaţi şi nu vroiam nici
să ştie că „ne-a luat la ocazie” ne-am furişat de poliţişti, lăsându-
i banii prietenului care-l însoţea pe şofer, apoi am luat un taxi
până la o altă maşină de ocazie în apropierea hotelului unde
eram cazaţi . Totuşi am reuşit să ajungem la Mahmudia unde am
avut parte să cunosc oameni admirabili, pe Grig soţul lui Dodi şi
pe copiii lor Mihaela şi Andrei. La masa de prânz am avut
plăcerea să revăd pe directoarea şcolii din Mahmudia profesoara
Florica Stoica ( pe care am cunoscut-o la aceleaşi cursuri de la
Bucureşti) şi pe soţul ei Costel un tip admirabil - mecanic şef pe
un vas căruia i se spune - împingător pentru şlepuri pe Dunăre
pe traseul din German ia până la Tulcea .
Am vizita localitatea, am făcut poze, am văzut faleza şi am
constatat că sunt câteva pensiuni frumoase.
Surpriza şi totuşi motivul pentru care mă aflam acolo a fost
să văd Ansamblul folcloric SALSOVIA, cu binecunoscutele
dansuri dobrogene dar şi un dans rusesc foarte frumos executat,
cu mare grad de dificultate, desene scenice frumoase şi
dansatorii foarte pasionaţi de munca lor. Cochet este şi Căminul
Cultural, oamenii sunt comunicativi astfel că am convenit să
rămânem parteneri pentru activităţile viitoare. Am lansat acolo
invitaţia ca ei să vină la noi în Banat la aniversarea a 30 ani de
la înfiinţare a ansamblului nostru.
În timp ce eu eram la Mahmudia ansamblul nostru împreună
cu solista vocală Maria Garaş, prin grija colegei noastre Nona
Iorga de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, au fost prezenţi în Piaţa
Neptun din Tulcea şi la Sarighiol de Deal pentru două
spectacole.
15
Ultima zi fost dedicată unei primiri oficiale de către
oficialităţile comunei Beiudaud pentru Hora prieteniei, împreună
cu cu toţi participanţii la festival . La final la ultima
reprezentaţie , au mai evoluat gazdele noastre, Ansamblul folcloric
aromân „Dor” din Sarighiol de Deal şi ansamblul „Doina
Casimcei” din judeţul Tulcea - instruit de fiul profesorului
Coman.
Totul a fost foarte frumos, bine organizat şi poate că ar
trebui şi alte comunităţi sau administraţii locale , ori instituţii
judeţene să vadă cum se poate realiza aşa ceva într -o localitate
mică cum este Sarighiol de Deal. Felicitări şi mulţumim
organizatorilor pentru invitaţie şi pentru felul cum am fost
trataţi! Mulţumesc valorosului profesor Ştefan Coman!
Codruţ Iulius Anca
CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR DIN TULCEA 2013
Marius Botoş, Emilian Bercei, Ion Sculici, Marius Micuci, Cristi Botoş,
Călin Barbu, Ciprian Curt, Ionel Scarlat, Sebastian Stanciu, Denis Fiştea ,
Chiva Gogean, Alexandra Barbu, Ionela Cincu, Mihaela Fiştea, Andreea
Popa, Flavia Barbu, Florina Tican, Cristina Sârbu şi
Codruţ Iulius Anca
17
Ansamblul Caraşul la cazare
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL PĂSTORITULUI ediţia a XI -a
TULCEA – SARIGHIOL DE DEAL 16 – 20 MAI 2013
18
Copila mea
(Fiicei mele Carolina)
Sunt multe lumi într-o viaţă…
În curând cărările lor se vor
deschide.
Te vor înconjura iluzii,
Te vor acapara tentaţii,dar nu uita:
Viaţa nu are decât un drum.
Când visele vor fi cenuşă şi nu făclie,
Când speranţele vor mocni pe stânca
tinereţii,
Iar dragostea îţi va servi pe tavă
Amărăciunea dulcei inocenţe
Şi din inima-ţi naivă, va face o cârpă
uzată,
Iar la poarta sufletului o să bată
Cu nepăsare dezamăgirea…
Atunci, fără veste, vei privi în oglindă
Un chip de femeie, ce nu mai ştie,
Dacă a fost copil sau a visat.
Feciorul meu
(Fiului meu Teodor)
Tu eşti potirul din care beau
Nectarul petalelor cărunte.
Eşti toiagul ce stăvileşte timpul,
Eşti căldura ce-mi îmbracă sufletul
Cu haina împăcării.
Dar, am făcut un bine omenirii,
Iar ţie, nu viaţă ţi-am dat,
Te-am aruncat în lumea iluziilor sterpe,
Să lupţi cu existenţa pentru a sfârşi
În braţele tăcerilor finite.
Să nu suferi dacă te învinge timpul
Şi mă dizolvă într-un duh etern;
O mamă nu-i bătrână niciodată
Şi n-a murit nicicând cu adevărat.
Voi exista în nemurirea vremii
Prin tine şi prin ce vei zămisli.
Nu-mi mulţumi, ţi-am pus pe umeri
crucea…
Încearcă doar să ierţi greşita,
Care-a născut un păcătos,
Şi lasă-mi bucuria rece
De-a mă oglindi în continuarea ta!
DORINA ENUICA
19
Mariana P iu
Rusaliile
De Rusal i i , este comemorată coborârea Sfântu lu i Duh
asupra ucenic i lor lu i Isus d in Nazaret. Vechi le credinţe
populare spun că trebuie să respectăm o ser ie de obice iur i
în această per ioadă pentru a ne merge b ine.
Din Duminica Rusal i i lor se poate dormi afară
Se spune că, dacă în z iua de Rusal i i este t imp frumos, va f i
vara frumoasă. Se spune de asemenea că acela care
lucrează ”este luat de Rusal i i” , înnebuneşte. De Rusal i i ,
femei le poartă pe l in ş i beau v in cu pe l in pentru a f i vo in ice,
sănătoase, se dau de pomană pentru ce i v i i s trăchin i , la
b iser ică se îngenunchiază pe iarbă ş i frunze de te i care apo i
se fo losesc la îndepărtarea re le lor. Potr iv i t ca lendarulu i
popular , începând d in această z i , se poate dormi afară.
Săptămâna de după Rusal i i , respect iv interva lu l 24 -30
iun ie se ţ ine, potr iv i t t rad i ţ i i lor , pentru protecţ ia sănătăţ i i
ş i a reco l te lor .
În a doua z i de Rusal i i se sărbătoresc Sânz iene le , iar
marţ i după Rusal i i nu se lucrează, ca protecţ ie faţă de
trăznete, lov i tur i . Jo ia ”mânioasă, necurată, a iepe lor” sau
”buc iumul Rusal i i lor” se ţ ine ca protecţ ie a trebur i lor
gospodăr ie i ş i cu l tur i lor de gr ind ină iar a oameni lor , de
bo l i . Se spune că ace la care se supără în această z i va f i
supărat tot anul ş i - i va merge în gospodăr ie pe dos.
Vinerea se ţ ine de la amiază pentru protejarea de
tunete, gr ind ină, v i fore, iar sâmbăta de după Rusal i i ,
numită ş i ”Sâmpetru de vară” sau sărbătoare lup i lor” se
ţ ine ca apărare de gr ind ină ş i de lup i . Tot acum, se dau de
pomană co lac i , lumânăr i ş i mere. U l t ima z i d in săptămâna
de după Rusal i i , ”stoborul Sâmpetru lu i” sau ”duminica
tuturor sf inţ i lor” se ţ ine pentru apărare de re le , pentru
apărarea reco l te lor ş i a turmelor .
20
Cu sprijinul domnului Ion Moşoarcă , primar al comunei
Grădinari, judeţul Caraş-Severin şi a prof. Felicia Stoia de la
Şcoala gimnazială „PETRU OALLDE” din Forotic , în zilele de 17 şi
18 iunie 2013 a avut loc întâlnirea membrilor
Asociaţiei cultural-educative europene
„TRADIŢII FĂRĂ FRONTIERE”
Nr.
Crt.
Organizaţia
Numele şi
prenumele
Funcţia
1. Kulturno obrazovni centar Bogatić
Mike Vitomirović 6, Bogatić, Serbia
Ivan Radovanović
Director
2. Casa Culturală „Cacova”, Grădinari
nr.109, Caraş-Severin, România
Codruţ Iulius Anca
Director
3. NVO "Asocijacija Banat-ul"
Dolovo, Serbia
Lucian Danilov
Preşedinte
4.
Srednja Mačvanska škola
Bogatić.
Localitatea Bogatić, Serbia
Joksimović Mil isav
Director
5.
Dom Kulture 25 maj
Localitatea Dolovo, Serbia
- Miroslav Prvulj Director
6.
Udruženje Banatskih bugara
Palćena (minoritatea bulgară)
Localitatea Ivanovo, Serbia
Marko Guran
Preşedinte
7.
Ansamblul folkloric
“Gheorghe Nistor”
Micherechi – Ungaria.
Odett Rossu
Preşedinte
8.
Ansamblul folcloric
„Mlădiţe Cărăşene”
Şcoala gimnazială
„Petru Oallde” Forotic
Felicia Stoia
Director
9.
Casa Corpului Didactic
Resita, Caras-Severin
Tudor Deaconu
Director
10.
1.
Ansamblul folcloric
„Muguri şi Mlădiţe de Tezaur”
Casa de Cultură „Ion Ciordaş”
a municipiului Beiuş- Bihor
Banda Anca
Director
11. Căminul cultural Mahmudia
Mahmudia Tulcea
Domnita Matfei Director
12.
Asociaţ ia Culturală
„Centrul Cultural Caraşul”
Grădinari, Caraş -Severin
Ion Voina
Preşedinte
Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru 29, 30 august 2013 la
Casa de cultură „Ion Ciordaş” a municipiului Beiuş, judeţul Bihor.