bcu cluj / central university library...

BCU Cluj / Central University Library Cluj

EDUCAŢIUNEA FIZICĂ BCU Cluj / Central University Library Cluj

B I B L I O T E C A „ M I N E R V E I

No. 46.

I. S L A V I C I

Educaţiunea fizică

BUCUREŞTI

«MINERVA», — Institut de Arte Grafice şi Editură. — Bulevardul Academiei 3. — Edgar-Quinet 4.

1909


E D U C A Ţ I U N E A F I Z I C A

Privire generală.

Edueaţiunea f/iieă e îndrumare spre a purta grijă de păstrarea propriei sănătăţi şi de i)una dezvoltare a organizmului său trupesc.

Trupul e un complecs de organe, care de obiceiu se împart în patru feluri: de nutri-tiune, de reproducţiune, de mişcare şi de simţire.

Nu avem să luăm împărţirea aceasta în înţelesul, că fie-care din aceste feluri de organe îşi împlineşte el singur funcţiunea : or; şi care funcţionare trupească rezultă din lucrarea împreună a tuturor organelor, şi nu organele, ci funcţiunile sunt pentru educator I de patru feluri.

Sunt flămând pentru-că s'au consumat în asimilarea organică materiile scoase prin di-gestiune din alimente. îndată ce simt mirosul de carne friptă, îmi lasă gura apă, — cum zice Komânul.

Ce s'a petrecut în organizm"? Pentru ca să poată fi mai uşor digerată,

carnea are să fie amestecată eu salivă. Mi-


6 J. SLAVICI

rosul ei, care se produce în nervii sensitivi, pune dar în mişcare aşa numiţii nervi ai marelui simpatic, ear aceştia pun în mişcare muşchii glandelor- salivare pentru-ca prin o contract ~ţiune să -sjxarcă saliva. Nu mai încape îndoială, că în acela-şi timp se contractează şi muşchii glandelor pepsice, ca_ să se verse pepsina în stomac, că bătăile inimii sunt accelerate şi în întregul organizm se face o schimbare pregătitoare.

Ori şi cât de viguroase ar fi organele aşa numite de digestiune, dacă sistemul nervos e plăpând, dacă inima are neajunsuri, dacă muşchii sunt lâncezi ori dacă aşa numitele mucoase, care căptuşesc organele,^ sunt slabe,, nutritiunea e neîndestulătoare şi întregul organizm tânjeşte, ear viata sufletească se desfăşură cu ane voia. Vieţuirea' sănătoasa e cu

^putinţă numai dacă organizmul e în toate '.părţile lui deopotrivă dezvoltat, şi ori-şi-ce 'anomalie turbură toate funcţiunile, pe unele •mai mult, pe altele mai puţin, dar pe toate.

Anomaliile se produc în urma vieţuirii ne-raţionale.

Dacă fie o boală, fie încordările exeeesive slăbesc ori deprinderile prea stăruitoare duc la dezvoltare excesivă o anumită parte a or-ganizmului, anomalia se poate transmite prin moştenire nu numai la copii, ci şi la nepoţi ori strănepoţi.

Copiii muncitorilor au chiar în clipa naşterii lor mâna maj dezvoltată şi pielea palmii mai groasă decât ai păstorului.

Aceasta e cuvântul, pentru care în China e riguros oprită împărţirea muncii, care duce la degenerarea rasei

Anomaliile, fie ele intervenite, în timpul vieţii, fie moştenite, sunt diformităţi când


7

anumite organe sunt prea dezvoltate, şi neajunsuri sau defecte când anumite organe sunt prea slabe.

Deoarece în practica vieţii neajunsurile se dau pe fată ca neputinţe, iar diformităţile ca porniri covârşitoare, deci slăbiciuni morale, predispozitiuni, ma^ii ori patimi, în lipsă de purtare de grijă anomaliile cresc din generaţiune în generaţiune prin moştenire continuă şi progresivă.

Sunt multe împrejurările, între ele şi se-lecţiunea raţională la căsătorie, care pot să întrerupă fie continuitatea, fie progresiunea moştenirii; dacă iu intervin insă asemenea împrejurări, trebue neapărat să se producă în cele din urmă organizme cu desăvârşire pocite, care fac vieţuirea peste putinţă.

Lucrul acesta-1 ştie ori şi care gospodar bun, care face selecţiunea raţională la pră-silă şi drege defectele animalelor prin „dre

sură": cu atât mai vârtos au să-1 ştie părinţii N

pentru copii lor şi fiecare om pentru sîne - însuşi.

lept e să-şi păstreze buna stare trupească fortificând părţile slabe ale organismului său şi înfrânându-şi pornirile covârşitoare.

Sunt pentru aceasta puţinele cunoştinţe fi-siologice, pe care le are fiecare, şi ele singure destule, şi la fiecare pas găsim oameni vigu-roşi şi în toate privinţele bine desvoltaţi, pe care numai simţământul de conservare individuală îi povăţuieşte. Alăturea cu aceştia sunt însă şi mai mulţi cei ce sufăr, se pipernicesc ori pier în lipsă de purtare de grijă.

îndeosebi pentru edueaţiunea raţionala are fiecare neapărată nevoie de anumite cunoştinţe fisiologice, şi cu cât mai multe şi mai

Cea mai de căpeteni omului înţe-


8 I. SLAVICI

bine lămurite sunt aceste, cu atât mai viuă e şi mulţumirea purtării de grijă pentru sine însuşi.

Dacă buna stare trupească atârnă mai presus de toate dela nutritiune, fear nutritiunea atârnă dela sănătate, e învederat, că pentru o raţională purtare de grijă se cere să cunoaştem organele şi să ştim, cum se face di-gestiunea, absorbţiunea şi asimilarea, care e valoarea nutritivă a deosebitelor materii alimentare şi cum au să fie preparate alimentele pentru ca ele să poată fi bine utilisate în or-gonizm.

Toate aceste ni le spune medicul practic având în vedere numai păstrarea sănătăţii. Noi însă, în educaţiune, ne folosim de ele şi pentru ca să echilibrăm organizmul fortificând părţile lui prea slabe.

Medicul ne sfătuieşte, de exemplu, ca să alegem şi să preparăm alimentele aşa, ca ele să se digereze uşor şi să ne hrănească în toate privinţele îndeajuns.

Educatorul însă ne zice : N'ai să mănânci numai pentrutca să te hrăneşti bine, ci tot o-dată şi pentru ca să-ţi tii organizmul în continuă lucrare urmată potrivit cu nevoile lui individuale ori momentane.

Atunci dar, când suntem sănătoşi, când facem multă mişcare, când absorbţiunea şi re-sorbţiunea se face bine, alegem alimente, care se digeră mai cu anevoia, ca să se fortifice aparatul de digestiune. Aşa se presentă fisi-ologia în toate amănuntele educaţiunii fizice: ea e ştiinţă aplicată la cea mai frumoasa dintre toate artele, arta de a desăvârşi fiinţa omenească cea în aievea vieţuitoare, mult mai presus de sculptură, de pictură şi de poezie.


EDUCAŢIUNEA FIZICĂ 9

încă mai învederat e, că ne folosim de fi-siologie, ca să putem fortifica cu destulă pricepere organele de mişcare ori pe cele de simţire. Nu mai încape îndoială, că se fortifică

* şi ele când suntem sănătoşi şi ne hrănim bine: educatorul nu se mulţumeşte însă cu atat numaî, ci vrea, ca ele să se fortifice potrivit cu intenţiunile lui, unele mai mult, iar altele mai puţin. .

Am, de exemplu, o particulară slăbiciune pentru muzică. Bun, îmi zic. Aceasta, mă bucură, căci e dovadă, că aparatul auditiv mi-e bine desvoltat, ceeace contribue la îndulcirea vieţii mele. Dar îmi lipseşte cu desăvârşire îndemănătăcia pentru desemn şi pentru pictură. Rău, îmi zic, — şi dacă sunt om cu minte, o să mă 6cup mult cu desemnul şi eu pictura, ca să câştig cât de cât îndemănătăcia ce-mi lipseşte fortificându-mi şi această parte din organism. r .

In educaţiune dar nutriţiunea, simţirea,] mişcarea şi viaţa sexuală au să fie privite i totdeauna din punctul de vedere al impor-/' tanţei lor pentru desăvârşirea organismului.)

A. Nutriţiunea.

•Nutriţiunea e înlocuirea materiilor consumate în, lucrarea organică.

S'au făcut după deosebite metoade raţio-» uale calcule conştiincioase în ceeace priveşte

consumaţiunea aceasta, şi ştim astăzi, cam câte şi ce fel de materii se consumă şi câtă căldură socotită în calorii se produce în timp de douăzeci şi patru de ceasuri în organism. Ştini, că cantitatea şi calitatea materiilor


10 J. SLAVICI

consumate atârnă dela felul lucrării săvârşite. Putem dar să calculăm cu destulă exactitate, de câte si de ce fel de alimente are un anumit om, care săvârşeşte o anumită lucrare, neapărată trebuinţă, ca să fie pe din destul nutrit.

Avem dar o ştiinţă în adevăratul înţeles al cuvântului în ceace priveşte nutriţiunea.

Intre factorii, de Ia care atârnă resultatul. sunt însă doi nesiguri, nu numai individuali, ci totodată şi atârnători de împrejurări, ab-sorbţiunea şi resorbţiunea.

Luarea a minte a educatoruluis mai ales a-supra acestor doi factori are să fie îndreptată şi dqla înţelegerea lor atârnă în mare parte rezultatele lucrării lui.

Nutriţiunea are trei faze: dfeestiunea, o-xidarea şi asimilarea. ' '

Digestiunea se face în aşa numitul tub, ere s6 începe la gură, se termină la anus şi are patru părţi principale: stomacul, duodenul, intestinul subţire şi intestinul gros. Pentru ca alimentele să treactfincetul cu încetul prin aceste patru părţi, sistemul nervos pune în mişcare muşchii tubului, ca să facă con-tracţiuhi de. oarecare regularitate. Trecând mai ales prin stomach şi prin duoden, . alimentele nu se macină^ ci se disolvă şi trec prin o prefacere chimică, încât o parte din ele devin materii asimilabile. Canalul de di-gestiune e deci un fel de laboratoriu chimie, şi cee.ace disolvă, alimentele şi le preface chi--miceşte sunt deosebite sucuri gastrice, pe care le extrag anumite glandule din sânge si care se varsă 'n tub sau canal tot în-urma lucrării nervilor.

Dacă dar nervii sunt plăpânzi, muşchii


^ EDU0AŢ1UNEA FIZICĂ 11 '

\ ~~, :

'••

1 Viint lâncezi şi sucurile gastrice nu sunt îndestulătoare, alimentele stagnează în canal îţi încep fie să dospească, fie chiar să putrezească şi se produc atât fel de fel de gazuri, cât şi materii neasimilabile, care sunt, în genere, un fel de otrăvuri. De geaba mâncăm, câci nu ne hrănim, — ba poate să ne fie şi iuai rău.

Bătând inima, ea suge 'într'o-parte sânge dţn vene şi aruncă 'n altă parte sânge spre plămâni. Eămâind astfel în vene un gol, trec lichide din canal prin pereţii oarecum permeabili, ca să umplă golul şi să intre în cir-culaţiune: această trecere a materiilor preparate în tub e ceeace numim absorbţmne.

Numai ceeace s'a absorbit contribue la în-locuirea materiilor consumate în lucrarea organică. Ori şi cât de multe ori am mânca, nu ne hrănim îndestul, dacă absorbtiunea nu se face bine. • .

încă mai rău e, dacă se absorb materii neasimilabile, căci aceste produc în organism indispoziţiuni adese-ori foarte nesuferite.

Absorbtiunea fie în bine, fie în rău atârnă de la bătăile inimii, deci si de la sistemul nervos, precum şi de la cel muşchiulaf.

Tot de la bătăile inimii atârnă şi resorbi-tiunea* care pentru educator are importantă chiar mai mare decât absorbtiunea.

Prin lucrarea organismului materiile nu se consumă în înţelesul propriu al cuvântului, ci ies din legătura organică şi, intrând în fel •de fel de combinatiuni, devin neasibilabile. Ele trebue să fie ori eliminate, ori trecute în circulaţiune, ca să fie iar utilizate. Unele dintre ele se elîminează prin piele, ca sudori, altele ies cu udul, iar altele intră în circula- -

ţiuue şi sunt din nou utilizate. Această reu-


12 ' I. SLAVICI

tilizare a materiiloi\ieşite odată din legături organică e ceeace numim resorbţiune.

Dacă resorbitiuuea se face bine, nu numii suntem sănătoşi, dar avem nevoie şi de mai puţină hrană, căci trăim, cum zice românul, din seul nostru utilizând aceleaşi materii fin mai multe rânduri. (

Dacă însă nici resorbţiunea, nici eliminarea nu se face bine, se produc unele din celle mai urâte stări bolnăvicioase în trup. /

întreaga nutritiune se face ea prin e*>. fşrâ de voia, ba chiar şi fără de ştirea noastră,:

Materiile absorbite şi cele resorbite urmează a se preface chimiceşte şi ici se conbină, colo se descompun. De oarece combinaţiunîle se fac mai ales prin intervenirea oxigenului, zicem, că ele se oxidează, adecă se ard, o ardere mai lentă, în virtutea căreia se produce căldura animalică Arderea se face în toate părţile trupului, însă mai ales acolo, unde sângele vine în atingere cu oxigenul din aier, deci în plămâni şi la suprafaţa trupului, prin respiratiune şi transpiratiune.

Numai în urma acestei arderi sunt materiile pe deplin potrivite, ca sş. înlocuiască pe cele scoase din legătură organică, deci să se asimileze intrând ca părţi vii în organismul nostru.

Nu ;ii-e dată nouă oamenildr putinţa de a înrâuri asupra oxidării şi asupra asimilării. E însă mai presus de ori şi ce îndoială, că ele se fac bine ,dacă e bună atât absorbţiunea, cât şi resorbţiunea, iar pentru regularea a-cestora avem mijloace, încât rămâne numai să ştim a ne folosi desele, ca să conducem întreaga nutritiune.

Aceste mijloace sunt: alegerea alimentelor, prepararea lor şi stimulentele.


1CDUCAŢIUNEA FIZICA

\ i. Alegerea alimentelor.

\ Una' din marile autorităţi în materie de nutritiune, Armând Gautier (L'alimentation (ic. Paris, 1904. pg. D'z ice:

j„Un om adult distruge în plină funcţiune normală pe fiecare zi vre-o 500 gr. din "ro-ttria sa carne ori din alte compuse albumi-iioase, care-i alcătuiesc sângele ori tăsâtu-rjle. El consumă o parte din grăsimile sale si pj-in arderea lor, precum şi a zaharurilor ori amidoanelor ce ia fie din alimente, fie din organele sale produce o cantitate de e :

riergie, care, socotită în căldură, se ridică pentru adult la vre-o 2400 calorii în timp de de 24 ceasuri El mai perde afară de aceasta-în timp de o zi apă şi anume 1300—1350 gr., prin urinare, 600-700 gr. prin piele şi vre-o 450 gr: respirând. Exhalâ apoi o mulţime de acid carbonic, care conţine 610—690 gr. oxigen şi 230—260 gr., carbon, şi mai eliminează 240— 270 gr. carbon şi prin excretiunile sale. In urină, în sfârşit, şi în materiile fecale perde 22—23 gr. deosebite săruri, din care peste jumătate sare de bucătărie. Alimentatiunea zilnică are să înlocuiască toate aceste ner-deri". ,

„Alimente sunt' deci nlateriile fie solide, fie lichide, fie gazoase* care, intrate în economia organismului, pot să repare perderile suferite de organe şi să asigureze funcţionarea acestora".

Beuturiţe de tot felul, apa şi aierul au să fie puse şi ele în rândul alimentelor, dacă pot să repare perderile ori să asigureze funcţionarea " organelor.-•


14 I. SLAVICI

Cantităţile stabilite de Gautier sunt ca'/ culate pentru funcţionarea normală si î» medie Pentru viaţa petrecuta în repaofe ele sunt mai mici, ar în timpul lucrării încordate mai mari, sunt apoi potrivite cu greu tatea trupului, cu vârsta, cu telul de a vieţui, cu starea sanitară. f

In tot" cazul, dacă digestiunea şe fatae bine şi atât absorbtiunea, cât şi resorbţiunda e complectă, alimentele au să conţină cantitativ şi calitativ ceeace e neapărat pentru repararea perderilor. Dacă conţin mai mult, prisosul oboseşte organismul şi ori nu se dij-gerâ, ori nu »e absoarbe, ori se elimineazjl, iar dacă conţin mai puţin, organismul Se mistue pe sine însuşi şi piere în cele din urmă.

In- copilărie şi în tinereţe, când viaţa e neastâmpărată şi organismul n'are nu numai să se susţie, ci- să se desvolte, alimentaţiu-uea are să fie îmbelşugată, aceasta mai ales în timpul pubertăţii, la fete între 13 şi 16, iar la băeţi între 15 şi 18 ani'. <

Din punctul de vedere al-educatorului alini entaţiun ea este şi ea un mijloc de desăvârşire.

A mânca e una din cele mai înteţitoare trebuinţe, şi noi mâncăm şi pentru ca să satisfacem trebuinţa aceasta, deci ca să avem mulţumirea de a mânca. Mulţumirea aceasta e una din cele mai vii plăceri ale vieţii, pe eareo simţim nu când digerăm, nici cândab-sorbim, asimilăm ori răsorbim, ci numai în scurtul timp al mâncării şi numai dacă suntem flămânzi. Foamea e deci un izvor de plăceri fireşti şi cu atât mai raţionale, cu cât ca este cel mai învederat yenii!, că nutriţii!-



uea se face în toate amănuntele ei bine. Nu ivem nevoie să facem calcule pentru ea sa i\e dumirim în ceeafee priveşte cantitatea alimentelor: aceasta ni-o spune foamea, şi e ckstiune de înţelepciune să ne păstrăm foa-niea mâncând totdeauna numai atât,. ca să ni fim pe deplin sâtui, căci aceasta e cel mai sigur mijloc spre a ne asigura, că atât diges-tţunea, absorţiunea şi resorbţiunea, cât şi

" eliminarea se face bine. E învederat, că prin aceasta se începe edu-

capunea morală, căci cel deprins a-şi stă-işni foamfa îşi va stăpâni mai uşor alte trebuinţe mai puţin întetitoare. Se începe şi etacatiunea intelectuală, căci mâncând mult, inanifestaţiunile vieţii sufleteşti sunt înăbuşite. *

Precum am văzut, cantitatea şi calitatea materiilor ce se consumă în lucrarea organica e mărginită, deci mărginite sunt şi procesele de vieţuire. Acela dar, care mânâncă mult, îşi înteţeşte aparatul de nutritiune. şi, daca acesta e viguros, va mânca din ce în ce mai mult, căci apăratul se va fortifica. Chiar şi dţică nu va ajunge însă să se ruineze, el va devftni un fel.de maşină de mâncare, căci fortificarea se va face în paguba altor organe. Atunci când lucrează aparatul de nutritiune'cu oarecare încordare, nu poate să lucreze cu destulă energie şi celelalte părţi ale organismului, şi ştie fieşte-care din propria-sa experienţă, că atunci, când suntem sătui, ne cuprinde un fel de ameţeală şi ne facem mai mult ori mai puţin nesimţitori. Ori şi cât de sănătos ar fi dar, mâncăciosul e moleşit, nesimţitor şi cu toate aceste violent, căci ira e 'n stare să se stăpânească pe sine.


http://fel.de

16 I. SLAVICI

Nicăiri, poate, nu se'nvederează atât de bine ca la mâncare legătura strânsă între viata/ fizică, cea morală şi cea intelectuală^ ceeacef e bine pentru una nu poate să fie rău pentru celelalte, şi făcând educatiunea fizică, fa/ cern şi pe cea morală, şi pe cea intelectuală. /

Trecând deci cu vederea calculele altfel foarte preţioase,/ educatorul se preocupă dd păstrarea poftei de mâncare, îl deprinde p< copil de mic să şi-o stăpânească nemâncând nici odată până la saţiu şi să şi-o redobândească mâncând numai când e flămând. J

" Poate însă cineva să se sature şi fără ca săj se hrănească bine: buna stare trupească aj târnă şi -dela calitatea alimentelor. /

Alimentele în înţelesul obicinuit.se împart în carbonate şi azotate. /

Carbonatele se numesc aşa fiindcă su/it compuse din oxigen, hidrogen şi carbdn. Fiindcă trei sunt părţileMor, li se zice şi ternare. Aceste alimente carbonate sau ternare nu intră, în genere, în combinatiunile sângelui şi nu se asimilează, ci contribue nuipai la ardere, deci întreţin căldura organicăJ Se mai numesc dar şi calorice. Lucrul nu e cu desăvârşire adevărat, căci şi materii ternare se pot asimila.

Azotatele mai conţin şi azot combinat d'> obiceiu şi cu alte materii, deci cel puţin patru părţi, si se numesc şi quaternare. Ele intră în combinatiunile sângelui, se asimilează, se adaugă la trup şi de aceea se numesc şi plastice. Nici lucrul acesta nu e cu desăvârşire a-devărat, căci azotatele contribue şi ele la producerea căldurii animalice.

Cele mai multe dintre alimente sunt corn-


http://obicinuit.se

EDUCAŢIUNEA FIZICA 17

plecate, adecă conţin în anumite proportium materii atât azotate, cât şi carbonate.

Pentru ca să putem dar face în mod raţional alegerea alimentelor, trebue să ştim, care anume sunt materiile azi destul de bine determinate, pe care ele le conţin. ' Efectele alegerii, dacă absorbţiu-nea şi re-

resorbţiunea se fac bine, se pot cunoaşte din înfăţişarea trupească şi din dispoziţiunile sufleteşti.

Omul bine hrănit e plin în toate formele trupului său, dar nu gras, sprinten şi vesel, în toate împrejurările doritor de viaţă.

Alimentele de căpetenie sunt cinci: 1. aierul, 2, apa, 3. sărurile, 4. carbonatele şi 5. azotatele.

1. AlEltt! f/.

Aierul de obiceiu nu e pus în rândul alimentelor, ci socotit numai ca o condiţiune neapărată pentru vieţuire. El e în acelaşi timp unul din cele mâi preţioase stimulente, căci la aier bun respiraţiunea şi transpiraţiu-nea se fac mai îndeplin, inima bate mai tare şi întreaga lucrare organică se 'nviorează. El e însă şi unul din cele mai importante alimente, căci contribue mult la producerea căldurii animalice.

In stare cu desăvârşire curată aierul atmosferic e un amestec de 79 părţi azot şi 21 părţi oxigen, două elemente ,care nu se combină decât prin intervenirea altor elemente. Totdeauna însă şi pretutindeni sunt în aier şi mai multe ori mai puţine materii străine si anume anhidridă carbonică, amoniac, abur'

Bibh «Minervei», No. 4(i.


18 I. SLAVICI

de apă, paf , scame şi prerinem de viată sau microbi. Toate aceste materii' străine scad oxigenul, încât rămâne mai puţin de 21 părţi la sută. . • _ ,

Pentru nutritiune azotul e indiferent şi importanţă are numai oxigenul, care, intrat în organism, se combină cu carbonul din sânge

. şi astfel produce căldura necesară pentru funcţionarea organelor.

A ierul intră'n organism fie cu alimentele, fie prin actele de respiraţiune, fie prin porii din piele, şi, pentru ca să se producă căldura, se cer trei lucruri: să fie destul carbon în sânge, să fie aierul destul de curat şi să intre destul oxigen în organism.

Dacă alimentele nu îi dau sângelui destul carbon, o parte din oxigenul intrat în organism rămâne neutilizat şi ni-e frig, ne simţim rebegiţi.

Dacă sunt prea multe materii străine în aier, chiar şi dacă ele n'ar fi stricăcioase. ceeace în genere sunt, e prea puţin oxigenul. Când în aier-rămâh numai 19 la sută oxigen, vieţuirea e anevoioasă, iar la 18 la sută ea e peste putinţă.

Dacă nu respirăm ori nu transpirăm în deaj uns, intră p-rea puţin oxigen în organism, o parte din carbon rămâne neutilizat, trece în arţerii şi ne înăbuşim, adecă viaţa se stânge prin asfixiare. Oamenii, care <au plămânii prea slabi ori sunt opăriţi sau arşi pe o mare întindere a trupului, mor prin asfixie.

In procesele de nutritiune se produce dar căldură, însă aceasta căldură se consumă în lucrarea nervoasă şi în-cea niuşchiulară. Cu

' cât mai vii sunt deci stările sufleteşti şi cu Cât mai multă mişcare facem, cu atât mai mult



avem să respirăm şi să transpirăm şi cu atât mai multe au să fie şi alimentele carbonate în regimul nostru, dacă aierul e destul de curat.

Dintre materiile străine, care îniocuesc în aier oxigenul, cea mai inofensivă sunt aburii de apă, în genere putini. In ceaţa deasă ori în zăduf ni-e greu, iar în baia de aburi 'leşinăm chiar, numai însă pentru că e prea puţin oxigenul, ceea ce ni se 'ntâm-plă şi când suflăm prea mult în foc.

Ceea ce strică aierul e anhidrida carbonică fiindcă ea înăbuşe arderea şi astfel nu numai înldcueşte oxigenul, ci mai face peste putinţă şi combinarea lui cu carbonul.

Anhidrida carbonică e totdeauna în aier, cel puţin 4 la mie şi se poate spori, ca sa strice cu devârşire aerul. Ea nu e însă otravă. Pretutindeni, unde arde, dospeşte, putrezeşte ori vieţuieşte ceva, oxigenul se combină cu hidrogen şi cu carbon şi se produce acid carbonic ( & O 3 C ) , un gaz instabil, care în aier se descompune în aburi de apă, (H a O) şi anhidrida carbonică AO2 C). In aier nu poate dar să fie acid carbonic, ci numai anhidridă carbonică. Astfel şi în clip?' respiratiunii se produce acid carbonic ori răsuflă acidul carbonic produs în arderea organică ,dar când întră la aier se. descompune în aburişi anhidridă. . Anhidrida e consumată de plante, care în bătaia soarelui utilizează carbonul din ea şi eliberează oxigenul, deci, curăţă aierul

Nu are să fie confundată anhidrida carbonică cu 'oxidul de carbon, care e o otravă iute, fiindcă descompune ţesuturile, ea să-intre în conbinatiune cu părţi din ele. T o r


20 I. SLAVICI

astfel e şi chiorul, şi mai sunt şi alte ga zuri mai mult ori mai puţin primejdioase, care se pot răspândi prin aier. Cel mai obicinuit e amoniacul, o combinatiune cu azot, care se produce la putrezirea rămăşiţelor a-nimalice şi mai ales a urinei.

Mai ales dimineţile, când soarele răsare, şi serile, când el apune, aierul e încărcat de einanatiuni, care miroase fie plăcut, fie neplăcut. Cee ce miroase sunt parte gazuri, parte uleiuri volatile, — cele cu miros plăcut bune, iar cele cu miros neplăcut rele pentru organizm.

Mai sunt, în sfârşit, în aier resturi de vegetale în formă de scame, resturi de minerale în formă de praf şi germeni de dospire, de putrezire ori de viată primitivă cum sunt mucigaiul ori bureţii de tot felul. Acestea jignesc aparatul de respiratiune în lucrarea lui şi pot să-1 vatămje. ,

Aierul e curat la munte, unde materiile străine nu prea străbat, precum şi pe târ-niurii mării, unde el se premeneşte mereu ;n urma adierii ce bate nopţile despre uscat, iar ziua despre mare.

încărcat de materii străine e la locuri mlăştinoase, pe la fabrici, prin oraşe, în genere unde e'ngrămădire de oameni şi de animale, unde rămăşiţe de animale ori de plante dospesc ori putrezesc şi unde se petrec prefaceri chimice. •

Ceea ce afară de vegetatiune curăţă aierul sunt vânturile, ploile, ninsorile si mai ales furtunile.

Preajma casei, în care stăm, are deci să fie curată şi pe cât se poate plină de vegetatiuiit; şi mai ales încăperea, in care dormim, treime



să fie luminoasă, uscată, largă, des âierisită, curată şi din când în când desinfectată. Aierisirile nu se fac nici seara, când soarele apune, nici dimineaţa, când el răsare.

Organul pentru controlarea aierului şi totodată pentru curăţirea şi temperarea lui e nasul, şi respiraţiunea prin nas are să se

facă. Trecând aierul prin nas, el se curăţa deoarece materiile străine din el parte se descompun, parte se opresc cantr'un fel de filtru în peliţa mucoasă. Dacă e prea rece, aierul se mai încălzeşte, iar dacă e prea cald, el se potoleşte în timpul trecerii lui prin nas. Fiind deci aierul stricat ori temperatura lui prea variabilă, peliţa mucoasă a nasului se 'mbolnâveşte, ori se unrole de bube, ori se inflamează, ceea ce e rău pentru întregul or-ganizm.

Avem mare trebuinţă de aier curat, dar trebuinţa aceasta n'o simţim' într'o formă concretă ca foamea. Când însă aierul e stricat, se produce în nas în • sinrţimânt respingător şi o indispoziţie generală cuprinde întregul organnizm. Aceia dar, care sunt deprinşi cu aierul curat, nu pot suferi pe cel stricat. Chiar dela. începu tul vieţii avem deci să fim deprinşi cu aier curat nu numai pentru ca să fim sănătoşi, ci şi pentru ca să nu putem suferi aierul stricat. Prinul semn de adevărată educaţiune fizică e particulara purtare de grijă pentru curăţirea ca.se( mai ales în iatacul de dormit. Dacă e curată preajma casei, putem să dormim; cu ferestrele deschise. In tot cazul aierisirea o facem în timpul zilei şi nu ţinem în iatac nici materii, care dau emanaţiuni,' nici plante, care în timpul nopţii consumă oxigen şi sporesc auhidrida carbonică.


22 k I. SLAVICI

Apa e o combinaţiune din o parte oxigen şi 2 părţi Hidrogen (,H 2 O) şi se produce şi descompune mereu în natură, unde e multă trebuinţă de ea. Omul e şi el o fiinţă foarte apătoasă, care conţine nu numai în sânge şi în celelalte lichide organice, ci şi în ţesăturile mai solide multă apă şi consumă în lucrarea organică mcă mai multă.

Trebuinţa de apa e foarte întetitoare şi q sâmtim ca sete, hu fel de sfârşeală adeseori foarte chinuitoare.

E cestiune de educatiune atât morală, cât şi fizică să ne deprindem a ne stăpâni setea, iar aceasta nu numai pentrucă nu găsim totdeauna apă bună, ca s'o asTiâmpărăm, ci şi pentrucă abuzul de1 apă are mai ales în ceea

•- ce priveşte viata sufletească urmări chiar mai rele decât cel de mâncare.

Apa, de care organismul nu are neapărată trebuinţă, ori e eliminată fie în sudori, fie în ud, ori se aşează în deosebite părţi ale

.trupului ca materie de rezervă, grăsimea, de care im prea e trebuinţă în organism.

. Putem dar să bem din ce în ce mai multă apă, dară ori ; ne îngrâşăm peste măsură când e carbon de prisos în sâhgeTorTne facem" un fel de _ filtrul Grăsimea prea multă împedeca~ă-poi organele şi mai ales inima şi creerii "în lucrarea lor, iar filtrarea îi oboseşte. Băutorii de apă dar şi mai ales cei ce se îngraşă sunt moleşiţi, nesimţitori şi mai mult ori mai puţin tâmpiţi. Aceasta când beau apă curată. Ei însă foarte uşor ajung să bea apa cu fel de fel de stimulente, mai ales alcohoi,



ca să o filtreze mai uşor, şi se fac din băutori beţivi.

Dacă ne stăpânim însă setea, resorbţiunea e stimulată, căci organismul e nevoit să descompună grăsimile şi alte'ţesături, de care nu are neapărată n«voie, ca să iee apă din ele utilisând în economia lui şi celelalte ma-materii devenite prin aceasta libere.

Omul înţelept dar, mai ales când nu face multă mişcare în aier curat, bea puţin, numai puţin câte puţin şi, ca sâ guste în deplin mulţumirea de a-şi fi astâmpărat,-setea, îşi spală gura cu apă mai nainte de a-fi în o > ' i tit, — nu bea, ci suge ori soarbe. " .

Aşa avem să-1 deprindem de mie pe' copil,; si-i facem un bine când, sănătos fiind; îl'lăsăm să rabde la sete.

Apa, de care e nevoie în economia organismului, o luăm, înainte de toate, din alimente, care chiar şi nefiind lichide sunt mai mult ori mai puţin apătoase. Dacă nu e îndestulătoare aceasta, bem apă curată.

Apă curată nu va să zică însa apă aşa. cum s'a combinat ea din oxigen şi hidrogen. Aşa e apa, pe care b obţinem prin destilare. evaporând-o-şi lăsând aburii să se condenseze la răceală.

Apa aceasta are gust sarbăd, nu e răcoritoare şi nu e aliment indestulâtor. -..

Tot apă destilată e cea de rouă, de '„ploaie ori de zăpadă; aceasta mai conţine însă şi materii străine luate în căderea ei din aier.

Cea mai curată e apa de zăpadă căzută la munte, unde mai ales în timpul iernii sunt nuţine materii străine în aier., Topindu se zăpada, apa se scurge fie la suprafaţă şi ia cu dânsa materii străine, fie prin crăpătu-


24 I. SLAVICI

rile stâncilor, pe care le spală, şi iese apoi la iveală în isvoare mai mult ori mai puţin încărcată de materii mineralifoe. Calitatea apei atârnă de la acest amestec, şi cea mai pri-incioasă e apa de zăpadă căzută la munte, dacă trece'n curgerea ei prin stânci, pe-care nu le poate spăla, ia oxigen din aier şi acid carbonic fie tot din aier, fie din straturile, prin care a trecut. Ceeace face apa răcoritoare e mai ales acidul carbonic, care se perde, dacă apă stă la aeir. Apa -stătută nu e dar bună, nici chiar cea din puţuri adânci, dacă nu e mereu istovită.

De oarece organismul ia din apă o parte din mineralele, de care are nevoie pentru formarea oaselor şi a ţesăturilor mai tari, precum şi oxigen, azot si acid carbonic, apa e un adevărat aliment. în parte plastic şi priincioasă e numai apa mineralisată şi aie-risitâ în anumite propprtiuni. Lipsită de ga-zuri ori de minerale, mai ales de sare, apa e sarbădă. ear prea încărcată de minerale e indigestă, căci nu se pot absoarbe toate materiile mineralice şi astfel sufăr canalul şi rinichii.

In genere se zice, că e bună apa, care nu

i! are nici gust, nici miros, e limpede şi bună a-| tât pentru gătitul bucatelor, cât şi pentru t spălat. '• . ' Curgând însă cu oare-care repeziciune ori filtrându-se, apa se limpezeşte şi perde atât gustul, cât şi mirosul. Adese-ori înse ea tot nu încetează a fi rea. „O apă limpede,— zice A. Gautier (p. 403) poate să fie foarte stri-câcioasă, căci poate să contie prea mult fier ori calce, multe materii organice şi germeni de boală (tifos, holeră). -



I^erbând apa, germenii sunt distruşi şi cad dimpreună eu materiile organice şi cu o parte din minerale la fund. Ea e dar curată, inse sarbădâ fiindcă a perdut şi gazurile.

Dacă stăm deci la îndoială în ceea ce priveşte calitatea apei, o fierbem, o lăsăm să stee la aier şi o filtrăm.

Numai filtrarea nu e îndestulătoare, dacă filtrele nu sterilisează.

Apa mai race de 7 grade nu se bea, ear mai caldă de 13 grade nu răcoreşte.

De oare-ce cam trei pătrimi din greutatea trupului omenesc sunt apă şi omul adult consumă pe zi 2-3 Mg. de apă, apa e şi ea, ca aierul, o condiţiune neapărată pentru vieţuire. In apă ori prin. intervenirea apei se petrec cele mai multe din prefacerile chimice în organism şi astfel e de mare importanţă pentru păstrarea bunei stări trupeşti să ştim ce fel e apa. pe care o bem, şi câtă, când şi cum avem s'o bem.

Organismul o cere cu multă stăruinţă, noi însă s'o dăm în măsură raţională, şi stăpânirea de sine chiar şi pentru cel nedeprins cu ea numai la început, — 10—14 zile, e grea.

Procesele chimice nici în laborator, nici în natură, deci nici în organismul omenesc nu se pot petrece decât în anumite condi-tiuni, unele la lumină, altele la întunerec, uiiele la căldură, altele la răceală, cele mai multe numai fiind prezente anumite elemente în anumite proporţiuni.

TJii"exemplu concludent e xixidubde carbon,


26 I. SLAVICI

(OC), un gaz mai greu decât aierul atmosferic, care e combinat una la una din oxigen şi carbon.

Dacă vom arde însă carbon în'oxigen, nu se produce oxid de carbon, ei acid carbonic (O 3 H 2 C), deci combinaţiunea s'a făcut în presenta hidrogenului şi prin mijlocirea lui. De unde hidrogen, căci în aier nu este? Nici nu s'a combinat hidrogenul, ci aburii de apă (H 2 O"). Tocmai de aceea înse acidul carbonic nu e combinatiune stabilă, şi.aburii de apă fug în dată ce acidul carbonic iese în atmosferă, şi rămâne anhidrida (O 2 C), care resistâ, încât nici planta nu poate s'o descompună decât la lumina soarelui. Noi oamenii n,u suntem în stare s'o descompunem, ca să scoatem din ea fie cele două părţi de o-xigen, fie. partea de carbon, de care avem nevoie, deci ea e materie asimilabilă pentru plante, dar nu şi pentru noi.

Această materie neasimilabilâ nu se poate pi;od'uce din oxigen şi carbon fără de înte-venirea aburilor de apă.

Dacă vom lua acum anhidrida carbonică •şi o vom tine de asupra unui făraş cu cărbuni aprinşi într'un loc mai închis, cărbunii, însătati de oxigen, fără de care nu pot să'ardă, iau din.anhidridă o parte de oxigen şi rămâne O C,' oxidul de carbon, — ear o

" combinatiune, care numai pe această cale indirectă e cu putinţă."

, E învederat, că acest oxid, care a perdut 0' dată hidrogen şi de două ori oxigen, e oarecuih neisprăvit şi însetat de oxigen mai ales. Intrat dar în organism, el va căuta sa se desăvârşească. Chiar în clipa intrării lui îh plămâni dă peste sânge, în care găseşte



hemoglobina,' o materie compusă din oxUi genrbidrogen, carbon, azot, fier, sulf şi fosjţ for, composiţiune instabilă, cum şi trebue să fie pentru ea în asimilare fiecare părticică să poată lua din ea ceea ce îi trebue. Oxidul de carbon descompune această he :

moglobiriă. ca şă-şi iee oxigen diii ea şi curmă prin aceasta putinţa vieţuirii. ,

Aceasta va să zică otravă, o materie, care. intrată în organism, distruge materii organice, ca să se desevârşească ea însa-şi pe sine. Atât în plante, cât şi în animale se produc adese-ori fel de fel de asemenea materii, care sunt nu numai neasimilabile, ci chiar destructive.

Otrăvuri mai slabe ori în dose mici iri-teazâ organismul ş'i-1 înteţesc în lucrarea lui. Aceste sunt stimulente. Tot stimulente sunt şi materiile, în prezenta cărora .procesele organice se petrec mai răpede.

Grăsimea, de exemplu, nu se topeşte, ca zahărul, în apă şi e prea groasă, ca să poată trece prin pereţii canalului de digestiune în cireulaţiune. Pentru ca să fie dar absorbită, ea trebue să fie disolvatâ şi subţiată sau e-mulsionată. Emulsiunea se face în duoden, unde se varsă peste ea fierea, care o topeşte. Se topeşte însă grăsimea si în alcohol. Dacă bem dar alcohol, emulsiunea se face mai u-şor şi mai bine. In acest înţeles e alcoholnl stimulent.

Mai sunt apoi materii, care neutrâlisează lucrarea organismului împedecând desfăşurarea proceselor ce se petrec în el. Aceste sunt ealmante.

Mercuriul, e de exemplu, o otravă, care, luată în dose mici, nu distruge, dar se eli-'


28 1. SLAVICI

mjnează cu nevoia, se înmagazinează în or ' ganism şi în cele din urmă poate să facă mari stricăciuni. El are înse mare slăbiciune pentru iod, sulf ori aur. Dacă voi bea deci iod disolvat în apă, vom face băi sulfuroase ori vom/ lua sublimat de aur, mercuriul \ H intra în combinatiuni inofensive, pe care organismul poate să le elimineze. Adevăratele calmante sunt însă acelea, care, ca opiul, i>-presc anumite procese în desfăşurarea lor. '•E învederat, că avem să ne ferim nu nu

mai de otrăvuri, ci şi de stimulente şi de calmante. Priincioase sunt pentru organismul sănătos numai materiile, care în economia vieţii se descompun uşor, ca să fie utilisate, ori în prezenţa cărora procesele se- desfăşură mai uşor, cum e apa.

Tot A. Gautier constată (pag. 9), câ'n trupul omenesc s'au găsit pân'acum 17—18 materii simple sau elemenete şi anume: hidrogen, o-xigen, sulf, fluor, chior, natriu, brom, iod, azot, fosfor» arsenic, fier, manganes, aluminiu, calciu, bor, vanudiu şi. poate, cupru. A-ceste materii simple intră în organism în fel de fel de combinaţrani fie cu alimentele de tot felul, fie cu apa, x>a care o bem ori în care ne îmbăiem, fie prin fricţiuni, inhalaţiuni. Elemente, care nu intră în ţesăturile organismului- sunt materii străine si folositoare numai dacă mijlocesc combinatiuni ori uşurează descompunerile.

Multe din adfeste elemente intră în organism în formă de săruri, care sunt mai mult ori mai puţin stimulente ori dau materii pen-trn construirea oaselor „şi a membranelor in ni tari ca tendoanele ori învelişurile vaselor de sânge ori ale celulelor.



- După constatările făcute până acum o în-semată parte din sărurile ce intră în organism cu alimentele de origine animalică nu se absoarbe, deci nu intră în cireulaţiune, ci se elimineazâ dimpreună cu resturile nedigerate ale alimentelor. Ele au numai importanta de stimulente, care ajută digerarea alimentelor.

Sărurile intrate'n organism cu alimente de origine vegetală se absorb însă mai bine, deci contribue mai mult la actele de asimilare. Aceasta e unul din cuvintele, pentru care autorităţile în materie de alimentatiune consideră hrana vegetală ca fiind mai priincioasă decât cea animalica si stăruie, ca alimenta-tiunea să fie eminente vegetală.

Tot atât de bine, daca nu chiar mai bine se absorb sărurile dizolvate ÎTI apă, puţine, ce-i drept, dar destule după ce se sumează.

Cea mai importantă dintre săruri e aşa numita sare de bucătărie, o combinaţiune din chior şi din. natriu, fără de care vieţuirea e peste putinţă- Sângele, care nu e din destul sărat, se închiagă, şi moartea urmează încet si în chinuri grele. Sarea e deci, ca apa, un

disolvant, care lesneşte resorbţiun'ea, asimilarea şi eliminarea.

Sarea, pe care o 'luăm din apă şi din ali-înente, deobiceiu nu e îndestulătoare. Ne mai folosim dar şi de sare minerală, care adeseori e amestecată cu iod, cu sulf ori cu alte elemente, de care avem nevoie în organism.

Efectele adeseori oarecum miraculoase ale apelor minerale se explică prin aceea, că în ele dose minerale sunt astfel combinate, încât organismul le utilizează uşor în economia sa, un efect, pe care nu putem să-1 producem


30 I. SLAVICI

nici prin îuedieaunite preparate în laborator, nici prin ape mineralisate.

Sărurile, stimulând organele ori calmân-ftu-le, produc un sânitământ general plăcut, Tocmai de aceea omul e pornit spre abuzul de .săruri şi se deprinde mai mult ori mai puţin uşor până chiar şi cu unele otrăvuri ea arsenicul, opiul şi altele în doze mai mari. Asemenea deprinderi sunt apoi trebuinţe vii, slăbiciuni, în cele din urmă patimi, care ruinează organismul. Până chiar şi abuzul de sare obicinuită e în multe privinţe rău, şi atât băutorii, cât şi mai ales beţivii cad adeseori în el, ca să accelereze eliminarea.

Educatorul are dar constantă purtare de grijă pentru păstrarea măsurii drepte în ceea ce priveşte sărurile..

4 . OARBONATRLK.

' Carbonate sunt materiile alimentare ca zar harul, amidonul, celuloza ori grăsimea, care pe lângă oxigen şi hidrogen mai conţin şi carbonul, de care organismul are nevoie pentru întreţinerea căldurii sale. ;

De oarece rostul earbonatelor e această întreţinere a căldurii, se zice adeseori, că ele nu sunt hrănitoare. Adevărul e, că sunt şi ele utilizate la reconstruirea celulelor şi astfel nu au să fie socotite drept hrană adevărată.

Carbonatele sunt pxoducte organice, pe care le găsiin parte în plante, parte în animale mai ales ca materii de rezervă.

Daca nici prin respiraţiune ori transpira-ţinne, nici în vreun alt proces, organic nu se arde tot acrbonul din sânge, prisosul, trecând


EDUCAŢIDNEA FIZICĂ 31

în arterii, se combină cu apă (H2 O) şi se.a-sează în anumite părţi ale trupului ca grăsime (H x O x C x) combinată în fel de fel de chipuri, totdeauna îiisă cu mult carbon şi foar te adeseori cu fel de fel de uleiuri volatile. Când are apoi nevoie fie de apă, fie de carbon, organismul dişolvâ grăsimea şi resoarbe părţile ei. In sânge e decr totdeauna grăsime,

Plantele-şi produc şi ele asemenea materii de rezervă, uleiurile, care depbiceiu sunt mai aromatice fiindcă au mai multe părţi volatile.

Zahărul e şi el materie de rezervă, pe care o găsim în plante şi de tot rar în animale, un product organic, dar materie- minerală, care cristalizează şi se dizolvă în apă.

El e de două feluri: zaharosă (Ou, O12 H22) şi glicoză (O12, C12. H24).

In sânge nu este şi nu trebue să fie nici zaharosă, nici glicosă.

Zaharoasa, care conţine tot atât carbon ca . glicoza, dar ceva mai puţin oxigen şi hidrogen, cristalizează mai bine şi e. w&t persis- , tentă. Glicoza cristalizează cu anevoie şi ' ' -stând la o temperatură de 12—20 grade, înce- - < pe, să dospească şi se preface îngetul'cu în1 1 , cetul în, alcohol, un lichid limpede şi mai uşor de; cât apa (O4 Cs H24).

Această prefacere nu e însă curat chimică...' -E un microb, care se prăseşte hrănindu-se din .': • zahăr şi consumând oxigen şi carbon:'din el. .

• In procesul de descompunere al zahărului se produce apoi căldură, — fierberea vinului, — şi rezultă prin combinaţiune cu aburii din . aie,r şi acid carbonic. Astfel jse pierd 8 părţi " .' de oxigen şi 4 Nde carbon. Germenii microbi-

adeseori foarte multă.


32 I. SLAVICI

lor de dospire se află în aier şi în cantitate mai mare în aşa numitele drojdii, Dacă fierbem dar zahărul, ca să se distrugă germenii, şi-1 ţinem închis, dospirea nu se'face.

Zaharosa dospeşte şi ea când e dizolvată în apă, dar mai cu nevoia.

Zaharosă găsim multă (aproape'70 la sută) în trestia de zahăr, mai puţină (vre-o 35 la sutâsută) în sfeclă şi încă mai puţină în cotoarele ierboaselor şi în unele rădăcini ca morcovii.

Glicoză găsim în fructe, mai ales în struguri, în prune şi în poamele mai mult ori mai puţin dulci.

Zahărul se extrage prin tescuire şi filtrare mai ales din trestie şi din sfeclă, iar din resturi se pot prepara băuturi alcoholice (Rom). Cele mai multe băuturi .alcoholice (vin, cognac, ţuică, rachiuri) se prepară din glicosă. '

Alcoholul, care conţine mult carbon şi se absoarbe uştir, este şi hrană pentru oameni, care muncesc mult şi din greu.

Neputând să digere atâte alimente, câte „ s'ar cere pentru producerea caloriilor consumaţi în munca lor, nu le rămâne decât să se ajute cu băuturi alcoholice, care îu proporţi- _ uni de 1 gr. la kgr. din greutatea, trupului nu sunt stricăcdoase.

Stând la aier alcoholul încetul cu încetul se evaporează. Fiind însă amestecat cu multă apă şi ţinut la căldură de 30—40 grade, el iar începe să dospească şi se preface în oţet (O12 Ci2 H24.) luându-şi djn aer acidul carbon, pe care l'a perdut. De aceea la otetire lichidul se sporeşte dela 100 la 130 litri şi'n timpul oteţirii aierul se curăţă. Această calitate de


EDUCA ŢIUNEA FIZICĂ 33

desinfectant o şi păstrează oţetul în toate împrejurările. Deşi a,ve însă aceaşi cqmpozi-ţiune ca glicosa, e însâtat de oxigen şi de hidrogen şi astfel o otravă chiar mai rea decât alcoholul, căci atacă ţesuturile organizmului.

Oţetul obicinuit e un amestec de 95 părţi apă şi 5 părţi oţet curat, — aşa numita esenţă, care se găseşte şi în lemnul multor copaci, ori se produce din spirt. întrebuinţat cu mo-deratiune, oţetul desinfectează, ajută mistuirea şi deschide pofta de mâncare, împiedecă dospirea alimentelor în stomach şi neutralizează acidul carbonic. A. Gautier îl pune în rândul alimentelor pentru că de cele mai multe ori e amestecat cu săruri ori cu materii aromatice, care sunt utilisate.

Cele mai priincioase sunt deci oţeturile făcute din vin ori din fructele de tot felul, căci aceste dau şi hrană.

Tot ca zahărul se utilizează 'n organism şi amidonul sau scrobeala, altă materie de rezervă, pe care o găsim în rădăcini, în cotoare şi mai ales Jn seminţe ca merinde pentru viitoarea plantă.

Amidonul (C12, H20 O10) conţine tot. atât carbon, dar mai puţin oxigen şi încă mai puţin hidrogen decât zahărul, — e deci un fel de zahăr neisprăvit, — product vegetal, dar materie nu minerală, ci vegetală, mici celule de deosebite forme şi mărimi, care nu se dizolvă nici în apă, nici în sucurile gastrice şi astfel nu pot ,să fie digerate.

Ca să poată fi digerat, amidonul are să se desăvârşească şi să se prefacă în zahăr.

In viaţa vegetală el se preface pr.in germi-naţiune. / ' ' • ;

Stând semânţa la umezeală şi la căldură, Bibi. «Minervei», No. 46. " 3


34 I. SLAVICI

ea se umfl ăîncetul cu încetul, embrionul porneşte spre desvoltare şi amidonul, ca să se poate disolvă ca hrană pentru noua plantă, se prefac eîntr'un fel de glicoză. Ceeace produce această schimbare e aşa numita dia-stasă, un fel de germen de dospire, care se află jn embrion.

îndată ce s'a pornit schimbarea aceasta, a-midonul dospeşte şi el şi se preface în alcool. Mare parte dki băuturile alcoholice, bere, romuri, spirt, se fabrică prin mijlocirea orzului încolţit din cereale, din cartofi ori din alte materii, care conţin amidon.

Un fel de diastasă pentru prefacerea amidonului în glicosă se află şi'n salivă, precum şi în sucurile gastrice. Intrat dar în canalul de digestiune, amidonul are să se prefacă încetul cu încetul în zahăr şi numai ca zahăr se absoarbe.

Dacă prefacera în zahăr nu se petrece cu destulă râpeziciune, amidonul trece prin canal nedigerat, iar dacă stagnează în stomac, el începe să dospească. Pe când dar grăsimile şi zahărul n'au nevoie -de prepa-raţiune, alimentele amidonoase urmează să fie preparate pentru digestiune.

încă mai cu ănevoia se digeră celuloza (Ci2, H » ; Oio) , care e un fel de amidon îmbătrânit şi mai mult ori mai puţin înlemnit. Se poate preface şi celuloza în zahăr, şi animalele ierbivore o digeră destul de bine. Pent#u om însă şi celuloza crudă e aliment mai mult ori mai puţin indigest.

Nii e cu toate aceste r^u să mâncăm, când suntem sănătoşi, strugurii şi deosebitele fructe cu coajă cu tot, să luăm. din când in când


E D U U A Ţ I U N K A F1Z*1UA

salate, fasole^ mazăre ori linte bob întreg', căci aceasta le dă vigoare organelor, prin a :»rov lucrare se săvârşeşte digestiune,a,_

La alegerea alimentelor avem dar să ţinem1

seamă, dacă ele conţin ori nu carbonate şi *n ce nronortiune sunt aceste.

Fiind alimentatiunea prea bogată în carbonate, trebue să facem multă mişcare, ca să • espirăm şi să transpirăm mult, căci altfel ne mgrăşăm şi suferim de consequenţele îngră--:ârii.

Alimentatiunea prea bogată în carbonate jai poate să aibă drept urmare şi anemia, •are nu e lipsă de sânge, ci de globule roşii i sânge, precum si limf aticismul. In linsă de destulă purtare ele grijă se

nroduce ori, dacă e moştenită, se desvoltă o bolnăvicioasă slăbiciune pentru dulceţuri şi prăjituri, mai rar si pentru grăsimi, care mai i'urând ori mai târziu duce organismul la '•uină.

5 . .AZOTATELE.

Alimentele azotate sunt hrana pozitivă, din cave sângele ia partea cea maro a materiilor, de care organismul are nevoie pentru restabilirea stării normale în organele sleite prin funcţionare.

Ele se găsesc atât 'în animale, cât şi în plante parte ca materii de rezervă, parte ca materii asimilate si se deosebesc de obiceiu în patru feluri: albumina, caseina, legumina şi fibrina. r

Cea mai curată din materiile azotate e albu-niina.pe care oviparele o adună ca materie


36 I. SLAVICI

de rezervă în albuşul oului drept primă hrană pentru pui.

Chiar şi albumina mai conţine însă afară de oixgen, hidrogen şi carbon nu numai azot, ci şi alte elemente.. îndeosebi mult sulf. O a-nalizâ precisă a albuminei nu s'a făcut încă. Ştim însă, că ea este începutul a toată viata organică şi de aceea îi zicem cu un termen vag şi materie proteică şi, tot cu un termin vag, numim toate azotatele albuminoase.

Albumina, ca pornire neastâmpărată spre vieţuire, e /O combinaţiune foarte instabilă. Conţinând, mult sulf şi hidrogen, două elemente de o potrivă însâtate de oxigen, ea se descompune xişor stând la aier şi la oare-câre, căldură şi întră-'n putreziciune dând, ca oul clocit, un miros de pucioasă. Ceeace pentru zahăr e dospirea pentru albumina e Dutre-zirea. ' <,, ' • <

La căldură de vre-o 70 grade albumina se închiagă, iar la căldură şi mai mare se usucă si şe face gălbue. Sfărâmată apoi, dă un praf, care se dizolvă în apă. 1

In canalul de digestiune albumina nu se absoarbe, ci prin intervenirea sucurilor gastrice' se subţiază şi se preface în pepton. Abia peptonul acesta se absoarbe.

Mamiferele adună albumina pentru puii lor în laptele, pe care aceştia-1 sug. Intrând laptele supt în stomac ,el dă pest,°, sucul gastric, căruia îi zicem cbiag, un ferment organic, care face ca laptele să se brânzească. Brânza aceasta sau caşul e albumina din lapte, căreia îi zicem cu un termen special ca-seină- . .

Multe plante adună pentru progenitura lor prima hrană în sămânţă tot ca albumina. De


BDUCAŢIUNEA FIZICĂ 37

oarece mai ales leguminoasele sunt acele, care adună albumină, albumina din plante se numeşte cu un termen special legumină.

Multe din plante produc materii albumi-noase combinate cu otrăvuri ori cu stimulente mai mult ori mai puţin energice. Astfel sunt otrăvurile din ciuperci şi bureţi, cafeina din cafea, teina din ceaiu. Aceste nu numai hrănesc, ci şi împintenează organismul.

Fiind albuminoasele hrana de căpetenie a animalelor, găsim albumină în sânge şi în carne. Această albumină utilizată o numim fibrină.

Albumina din ou, caseina din lapte, legumină din plante şi fibrina din sânge şi din carne e aceiaşi materie proteică amestecată în fel de fel de chipuri cu alte. mateţii, dar în toate forntele neapărată pentru întreţinerea trupului în stare bună. Cele mai multe alimente sunt mixte sau complecte, conţin adecă atât carbonate, cât şi azotate, şi vorba e numai în ce proporţiuhi.

După experienţele făcute azotate de origine animalică se digeră măi uşor decât cele de origine vegetală. Mâncăciosii se aruncă dar mai ales asupra alimentelor d-e origine animalică, — un nou cuvânt, ca hrana să fie eminamente vegetală.

Regim numim în alimentaţiune felul de a ne alege alimentele, şi regimul e raţional, dacă alegerea e făcută potrivit cu vârsta, cu felul de ocupaţiune, cu anotimpul, cu clima


38 I. SLAVICI

si mai ales cu starea sanitară şi cu slăbiciunile acelora, pentru care se face alegerea.

In ceeace priveşte regimele avem azi o ştiinţă desvoltată şi bine întemeiată, si mă .mărginesc a stărui, că nici vieţuire, nici mai ales educaţiune raţională nu e cu putnţâ fără •ca să fim pe din destul dumiriţi asupra Gestiunilor de regim alimentar ,şi să recomand ca după părerea mea cea mai bună şi mai clară mai adeseori citată lucrare a lui A. Gautier, în care se găsesc expuneri tabelare îu ceea ce priveşte compoziţiunea alimentelor şi alcătuirea listelor de bucate şi pentru cei ce sufăr de boale bine constatate, expuneri, pe care pot să le înţeleagă şi cei ce nu ştiu franţuzeşte. Regimul normal pentru oameni sănătoşi,

care ţin să şi rămâie sănătoşi, are să fie cât se poate de variat, dar totdeauna eminamente vegetal, cel puţin în proporţiunea de 2 părţi hrană animalică şi trei hrană vegetală, şi trebue să covârşească în el carbonatele.

La copii şi la tinerime însă, mai ales în timpul pubertăţii, regimul, are şă fie mai bogat în azotate, £ar aceasta nu numai pentru ca să se ajute desvoltarea, ci şi pentru ea să se mai potolească firea. .Copiii cu deosebire neastâmpăraţi ori tineriţ năvalnici au să fie, dacă sunt sănătoşi, împinşi spre un regim, pe cât se poate de mult vegetal, ba ţinuţi ebiar la post cu leguminoase lipsite de stimulente.

Listele de bucate se combină nu masă cu .masă, nici zi cu zi, ci cel puţin cu săptămâna,:

ca cel puţin în timp de o săptămână să nu se repete aceaşi combinaţiune de mai miilte ori.

In foarte multe case bine conduse listele


KDUCAŢIUNEA FIZICA 39

de bucate sunt oarecum fixe, încât se ştie pentru fiecare zi din săptămână, care anume feluri de mâncări au să vie pe masă şi schim bările se fac numai după seson şi după împre j urări neprevăzute. Eânduiala aceasta nu e grea, nici rea. Atârnă însă mult şi dela felul de a găti bucatele.

In tot cazul e lucru raţional, ca oamenii sănătoşi două zile pe săptămână, după obiceiu Mercurea şi Vinerea, să renunţe la mulţumirea de a mânca şi carne. încă mai bine fac. dacă postesc în înţelesul românesc al cuvântului mărginindu-şe la alimente vegetale mai bogate în legumină şi în uleiuri.

Omul nu e o maşină pentru jproducere dc colorii, şi viaţa sufletească se desfăşură cu mai mult avânt, dacă potolim pe cea trupească.

II. Prepararea alimentelor.

Npi preparăm alimentele fie pentru ea să le desinfectăm distrugând germenii ce se vor fi aflând în ele şi să le putem conserva mai bine, fie pentru ea să le putem digera mai uşor, fie ca să Ie dăm gust mai plăcut şi să sporim-prin aceasta mulţumirea de a mânea. Mai ales acest al treilea scop îl au în vedere cei ce vorbesc despre arta culinară, şi nu mai încape nici o îndoială, că e un. fel de artă să prepari bucatele aşa, ca ele să se prezente frit. mos, să aibă şi miros, şi gust plăcut şi să p.oţi ' mânca din ele mult fără ca să te îmbolnă ' veşti. Alăturea cu această' arţă e însă $i c ştiinţă a bucătăriei, prin'care ne dumirim, cum să fie conservate ori gătite "bucatele,"


40 I. SLAVICI

pentru ca materiile din ele să se păstreze în stare bună şi să ne păstrăm şi noi sănătatea mâncând puţin şi cu multă poftă.

Nici arta, nici ştiinţa aceasta nu e cestiu-ne de educaţiune; trebue însă educatorul să fie dumirit asupra efectelor ce se produc la prepararea alimentelor.

Cele mai multe alimente sunt un amestec de deosebite materii, care nu se digeră nici de odată, nici în acelaşi fel.

Prima şi cea mar raţională hrană a omului, laptele de la sân, pe care n'avem nevoie sâ-I preparăm, conţine după I. Koenig (A. Gautier pag. 215) la o mie de părţi în medie:

Apă. . . '•, . 874,1 Zahăr sau lactoză . . 62,1 Grăsime sau unt . . . 37,8 Albumina . . . . . . . 12,6 Caseină 10,3 Săruri . . 3,1 Materii fixe . . ; . 125,9

Dacă vom lăsa laptele acesta să stea la aier şi la oare care căldură, el se va acri, căci lac-tosa va începe să dospească, peste cât-va timp grăsimea se va aduna deasupra ea smântână şi va înCepe să râncezeaseă, iar albumina şi caseina vor porni spre putrezire, — deci laptele se va strica. '

Copilul nu-1 lasă însă să stea ci-1 suge niţel câte niţel şi-1 amestecă cu saliva lui, în care e puţină diâstasâ. Chiar din gură dar laptele porneşte spre închegare, iar în sto-mach, dând peste chiag, se brânzeşte. Caseina, fiind materie albuminoasă, > se' pepjftni-zează sub acţiunea acidului chlorhidric şi a pepsinei ce s'au vărsat- în stomach, apa poate.



să treacă prin pereţii stomachului în cireulaţiune, dar zahărul şi untul se alterează puţin. Abia după ce au trecut în duoden şi se varsă asupra lor atât sucul pancreatic, cât şi fierea, untul se emulzionează,. iar zahărul se desparte în dextrină şi maltpsă şi se poate face absorbtiunea prin aşa numitele vase chilifere. , v

Dacă însă stomachul e leneş şi laptele1 rămâne timp prea îndelungat în el, zahărul începe să dospească, untul se râncezeşte şi' se produc gazuri, care-1 chinuesc pe copil şi-1 fac • să râgâie. Mai rău e apoi, că fierea se varsă, de geaba, căci nu mai are ce să prefacă, ci iese cu materiile evacuate, care acum nu mai sunt gălbui, cum trebue să fie, ci verzi si apătoase. Verzui sunt din cauza fierei, iar apâtoasă fiindcă copilul," în loc de a se fi hrănit, a perdut materii.

Asemenea turburări se produc încă mai uşor când laptele nu e supt dela sân, ci muls fie dela vacă, fie dela bivoliţă, fie dela oaie ori dela capră şi ţinut la aier, încât ia fel de fel de germeni.

Dacă individul, de la care am luat laptele, sufere de anumite boli, germenii bolii trec adeseori în lapte şi transmit boala.

Deşi dar nepreparat laptele se digeră mai. uşor, îl preparăm pentru ca să-1 putem conserva şi pentru ca să distrugem germenii ce se vor fi găsind în el.

In deosebi pentru copiii mici adăugăm la laptele de vacă zahăr şi apă, căci laptele dela sân \ mai dulce şi mai apătos, apoi sterilizăm laptele. Turnăm adecă laptele în sticle cu desăvârşire curate, apoi îndopăm bine sticlele şi le aşezăm într'un vas cu apă ce fierbe'n clo


42 I. SLAVICI

cote, ca să fiarbă şi laptele şi să se distrugă germenii. Acest lapte p_ăstraţ astfel închis se conservă mai uşor şi e şi mai digest.

Sunt multe alimentele, care se pot digera şi nepreparate, pe care însă le preparăm fie ca să le digerăm mai uşor, fie ca să le desin-fectăm. Cu atât mai vârtos avem să preparăm pe acele, care se digeră cu anevoia ori nici nu pot să fie digerate fără ca să fi fost preparate. ,

La preparare ne folosim de sare şi de oţet ori de spirt, ca să desinfectăm şi să stimulăm, iar de zahăr şi de grăsimi, ea să dăm gust mai plăcut.

De mare importantă sunt însă la prepararea alimentelor grăsimile de tot felul.

In grăsimi 6 cu deosebire mult carbon, pentru vre-o 12 părţi oxigen şi hidrogen peste 75 părţi. Arde dar la aier cu foc lin, iar în organism produce o căldură potolită şi oarecum dulce.

Fie untură, fie unt, fie său, fie uleiu de ori şi ce fel, grăsimea, se înfierbântă până la a-aproape 300 de grade, pătrunde în ţesături şi astfel ajută în mod extraordinar prepararea1

când .ea se face la căldură. Grăsimile se râncezesc uşor la aier şi la

oarecare căldură şi ,râncezit^, se acresc în stomac; trebue să avem dar multă purtare de grijă pentru păstrarea lor în stare bună.

Trecând cu vederea prepararea conservelor, care a cestiune de gospodărie, ne vom mărgini la aşa numita gătire a bucatelor care se face ţ>rin dospire, prin fierbere,, prin coacere, prjn prăjire şi prin frigere.


EDUCAŢIUNBA FIZIOĂ. 43

1. DOSPIREA. .

Dospirea e procesul, precum am văzut, nu numai chimic, prin care zahărul se preface in alchol. Poate însă să dospească şi amidonul după ce s'a început prefacerea lui în zahăr. Afară de această fermentaţiiine spirtoasă amidonul poate să aibă şi una aeră, prin care începe a se preface în zahăr, şi mai ales la această ne gândim când vorbim despre dospire.

Dospirea e un proces de descompunere. Bobul de grâu are, de exemplu; trei părţi:

celulosa, adecă peliţa, în care e înfăşurat şi care e indigestă, glutenul,-coaja tare şi roşiatică, care e materie albuminoasă şi hrănitoare, şi amidonul, adecă miezul alb.

Aruncat în apă rece, bobul încetul eu încetul se umflă, peliţa plesneşte, glutenul se dizolvă, iar amidonul se varsă şi, fiind mai greu decât apa, cade la fund, de unde putem să-1 adunăm ca scrobeală după ce s'a evaporat apa.

Stând la căldură, apa încetul cu încetul ia un miros mai mult ori mai puţin greu şi se acreşte, ceeâce dovedeşte, că materiile aflate in ea au început să se descompună. Ceeace se descompune nu e amidonul, care" rămâne nealterat, ci glutenjil instabil şi, în parte, celuloza, adecă ceeace numim târâtă.

•Descompunerea "aceasta e şi ea un fel de dospire, iar apa, acrită e bine cunoscutul borş, care e mai multI său mai puţin hrănitor şi' mâncare uşoară fiindcă materiile disolvate în el sunt trecute printr'un stadiu de descompunere, deci devenite mai instabile.


44 I. SLAVICI

Prin asemenea dospire trecem • toate materiile ,din care preparăm aşa numite murături, mai ales varza, castraveţii, bureţii, şi murăturile sunt mâncare mai uşoară decât vegetalele crude, iar apa lor e cam ca borşul.

De oarece dospirea aceasta se face numai la aier, la căldură, la umezeală şi prin inter-venirea germenilor de dospire, materiile dospite toate sunt încărcate de germeni de dospire mai mult ori mai puţin inofensivi, care în stomac sunt distruşi de acidul chlorhidric, un suc gastric important prin acţiunea lui antiseptică.

De oraece. în natură nu e stare, dospirea trece în cele din urmă în putrezire şi ' se produc alţi germeni mai primejdioşi, pe care nu poate acidul chlorhidric să-i distrugă. A-limentele trecute din dospire se strică dar şi devin otrăvitoare. Borşul, dacă stratul e prea vechiu, se amărăşte, iar alte murături se moaie şi putrezesc în cele din urmă. Ca să împedecăm putrezirea, sterilizăm ma

teriile prin opărire cu apă ori cu grăsime fierbinte, le sărăm, le • punem în oţet ori în spirt, le muiem în zahăr fert şi le ţinem înfundate la loc răcoros şi uscat.

E- adevărat, că conservele astfel ferite de dospire usnt alimente mai indigeste decât cele dospite, şi conservele sunt, i n genere, mân-caxajnai mult ori mai puţin grea.

Alimentele de origine animalică dospesc şi ele şi ajung la putrezire ctiiar mai curând de cât cele de origine vegetală.

Laptele nefiert în curând se acreşte la oarecare căldură, şi laptele aşa.,zis bătut e mâncare mai uşoară decât eeL crud.

Laptele fiert se acreşte dacă dizolvăm.în


EbtîcÂţttriiEÂ piziNĂ

el puţin aluat acrit ş.Lş_e face covăsit ori iaurt, tot mâncare uşoară.

Grăsimile toate se râncezesc la aier şi la căldură, dar şi intră în curând în putrezire fiind foarte instabile.

Oul, stând la aier şi la căldură, încetul cu încetul se alterează, Mai întâiu începe să se descompună albumina, din care iese sulful, apoi se râncezeşte grăsimea din gălbănuş, şi ouăle stătute sunt şi ele hrană uşoară câtă vreme nu sunt intrate în putrezire, când sunt una din cele mai primejdioase mâncări.

Cărnurile toate încep să se descompună îndată ce animalul e mort, şi aşa numita mortificare e şi ea un fel de dospire/Prin mortificare cărnurile nu numai se frăgezesc, ci se fac şi mai digeste, şi a mânca din carne în6â nemortificată e un fel de barbarie. Unele din ele se mortifică mai curând ca peştele, altele mai cu anevoia, ca păsările,' mai ales vânatul, şi e cestiune de higiena să ştim, în cât timp se mortifică fiecare fel de carne. Dacă mortificarea e prea înaintată, se produc în carne ptomaine, nişte germeni cu desăvârşire pri-mejdioşi. '

Spre a împedeca putrezirea, cărnurile se ţin pentru timp mai scurt în ghiaţă, iar pentru timp mai lung se usucă, se sară, se afumă, se înfăşură într'un strat pe pucioasă ori şe păstrează .închise hermetieeşte. Toate aceste conserve sunt mâncări mai mult ori mai puţin grele, tocmai pentru că se descompun şi în stomac mai cu anevoia. -

Alimentele preparate dospesc şi-ele cu atât mai curând,, cp cât sunt mai albuminoase şi se strică. Singură varza poate să stee două-trei zile după ce a fost preparată §i e mân-


46 I, SLAVICI

care mai uşoară după ce a fost încălzită de câteva ori. In deosebi ciupercile altfel bune şi foarte bogate în materii albuminoase diipâ câteva ceasuri pot să devie otrăvitoare.

Amjdonul rezistă timp mai îndelungat chiar şi'n apă şi, umăd, numai târziu începe să prindă mucigaiu. Ceeace-1 apără e peliţi rezistentă a celulelor. Pelita aceasta crapă numai în apă încălzită la temperatură de 60-70 grade, iar, crăpând ea, materia albumi-noasă se varsă, se dizolvă 'n apă şi se preface în cocă sau aluat.

Luând din aier germenii de dospire, aluatul dospeşte la oarecare căldură, se înăcreşte şi începe a se forma acidul carbonic. Ca să grăbim dospirea, punem aluat acru ori drojdii şi frământăm bine, ea germenii să se amestece.

Aluatul nedospit e riiai indigest decât cel dospit, şi aceasta mai are însă nevoie de preparare pentru ca să p#ată fi hrană omenească.

2. FlEEBEilEA.

Materiile alimentare se fierb nu numai pentru ca să se stârpească germenii ce se vor fi încuibat în ele, ci şi pentru că,,fierte, se digerează, în genere, mai uşor.

Salata crudă poate, de exemplu, să fie foarte primejdioasă, căci adeseori se află pe ea germeni de viermi intestinali. O spălăm, îi dăm sare şi oţet, dar tot poate să mai răinjiie ceva şi opărită tot e mai sigură. Alimentele vegetale mai fagede, cum.sunt sparanghelul ori conopida nici, nu se mănâncă decât opă-



rite. Pe unele le opărim chiar cu grăsime", care e mai fierbinte. ^

Chiar poamele coapte, o hrană în genere, uşoară, sunt mai digeste după ce le fierbem, căci celuloza de pe ele se mai moaie.

Cele mai multe fructe, rădăcinile, cotoarele, frunzele ori florile se fierb, în deosbire bine leguminoasele, căci legumina fiartă se pep-tonizeazâ mai uşor şi sărurile vegetale prin fierbere se dizolvă. Aşa numitele piurele

toate sunt hrană bună şi uşoară. Aşa numitele feculoase, cum sunt cartofii,, numai fierte se pot mânca.

Aluatul numai fiert e hrană omenească. Nedospit, câ'n tăeţei şi'n pastele făinoase, în genere, el e mâncare -mai mult ori mai puţin indigestă şi bună numai pentru un aparat digestiv mai viguros. In supă, care conţine grăsime, ori prăjit în grăsime ,fie'n unt, fie'n uleiu, el devine mai digest fiind-că trece prin o căldură mai mare. Numai fiert însă, pa'n aşa numiţii „mucenici", aluatul nedospit e mâncare grea.

Amestecat cu salivă si, în stomac, cu acid chlorhidric şi cu pepsină, aluatul nedospit porneşte, ce-i drept, spre îndulcire, dar se schimbă puţin şi abia în douden, sub înrâurirea fierei si a sueului pancreatic, se descom- , pune în maltoză şi dextrină.

Această descompunere se face mai uşor, dacă pastele gurt subţiri ori frământate cu gălbănuş, ca să fie pătrunse mai bjne de căldură.

Sucurile zaharoase n'au nevoie să fie fierte, dar le fierbem când ţinem să nu dospească.

Materiile uleioase, ce-i drept, n'au nevoie •


48 r. SLAVICI

să fie fierte, dar procesul de râncezire se curmă când le fierbem.

Alimentele de origine animalică sunt, în genere, mai digeste în stare crudă, dar cele mai" multe au un gust adeseori nesuferit, ceea ce dovedeşte, că nu sunt priincioase.

Sârându-le, gustul rău se mai perde, dar sarea străbate în ele mai bine, dacă le fierbem.

Acele, care. se mortifică uşor, pot să fie numai opărite fie eu apă, fie cu grăsime.

Oul crud e mâncare uşoară, dar numai putini pot sâ-1 guste. II fierbem, îl coacem ori îl prăjim ca jumări în grăsime, nu pentru ca sâ-1 facem mai digest, ci pentru ca să-i dăm gust. Cu cât mai tare-1 fierbem, cu atât mai greu îl mistuim.

Cărnurile de mamifere şi cele de pasări pierd prin fierbere mult din proprietăţile lor hrănitoare, căci mare parte din fibrină se coagulează şi iese ca spumă deasupra, iar în zeamă rămân numai sărurile. Supa, de carne nu e dar hrănitoare, ci numai un stimulent priincios pentru stomacurile leneşe. O supă hrănitoare se poate prepara' numai în apă rece din carne tocată şi sărată. '

Carnea păstrează o parte din fibrină şi din săruri, dacă o punem la început în apă fiefT

bifate. . ,

3 . PBĂJIEEA.

De oarece apa la 100 grade, ba la locurile înalte chiar şi mai curând începe să se evaporeze şi nu mai ia căldură, când e nevoie de căldură mai mare, opărim ori prăjim în grăsime. Aceasta'e cuvântul, pentru care se face boiâua sau rântaşul la mâncările fierte, dar


EDJCAŢIUNBA FIZICX-, 49

nu şi la cele opărite ori prăjite în grăsime, o apucătură foarte raţională a bucătăriei franceze.

Aluatul nedpspit, cum sunt clătitele, e mult mai digest, dacă e prăjit în grăsime fierbinte decât fiind fiert în apă. încă mai digest e, dacă-i dăm lapte, zahăr şi ou şi-1 lăsăm în straturi subţiri.

Aluatul dospit nici nu poate să fie numai fiert, căci conţine mulţi germeni de dospire, care prin fierbere nu se distrug toţi, astfel el dospeşte în stomach mai ales fiind dospit cu drojdii.

Prăjit în grăsime, el nu dospeşte atât de uşor.- Aluaturile dospite cu drojdii rămân însă şi prăjite mâncări grele pentru stoma :

curi mai slabe. Cea mai digestă fe coaja, căci aluatul la căldură de 140—150 începe să se prefacă în dextrinâ.

Cărnurile prăjite raţional pierd puţin din proprietăţile lor nutritive. Puind. carnea în grăsime fierbinte, fibrină dela suprafaţa ei se coagulează şi formează un fel de coajă, care nu lasă sucurile să iasă.,

încă mai bine se păstrează sucurile, dacă trecem bucata de carne prin albuş de ou şi-o presarăm fie cu făina, fie cu pesmet, căci aşa coaja se formează mai bine în grăsimea fierbinte.

Mâncările prăjite sunt multe: ele sunt cu mai grele, cu cât sunt mai complicate,

îndeosebi sosurile de tot felul, sunt mâncări economicoase, dar pentru oameni cu stomac bun. •

Bili], «Minervei», No. 46


50

' 4 . CoACKRTC\.

Coacerea e un fel de prâjire uscată, prin care alimentele se fierb în sucurile lor, se prăjesc în grăsimea lor. Materii uscate nu pot să fie coapte. •

Prăjim la căldură iute alune, nâut, se minte de dovleac, chiar şi porumb fiindcă şi el conţine ceva grăsime. Nu' putem însă să prăjim orezul de cât în grăsime şi, rumenii aşa, e-şi mâncare uşoară.

Cărnurile puse la copt se fierb în zeama şi se coc în grăsimea lor. Pentru ca sucurile să nu se scurgă, le opărim cu grăsime bine înfierbântată după ce le-am sărat, ca ză-murile să se' dizolve, şi numai apoi le punem la copt. La început căldura trebue să fie mare, ca să se formeze coaja, iar în urmă mai potolită ,ca să pătrundă încetul cu încetul în vreme ce turnăm din, când în când grăsime fierbinte pe deasupra. Dacă temperatura e prea constant urcată, carnea se răs-coace, se usucă si e mai indigestă.

Cea mai importantă e coacerea mâncărilor de aluat fie dospit, fie nedospit ea azima, căci în timpul coacerii amidonul începe să se prefacă în zahăr. Cea mai plăcută la gust si astafel si mai digestă parte e coaja atinsă direct de dogoare. De aceea pânea prăjită ş: toate pesmeturile, coapte fiind în două rânduri, sunt mâncări uşoare.

Hrana de căpetenie a omului, pânea, e um-din cauzele boalelor, de care sufăr oamenii

Dacă bobul nu e curat, ci amestecat cu gunoaie, cu grăunte atinse de tăciune ori cu neghină, pânea e chiar otrăvicioasă şi prc-


duce boale grele, erupţiuni şi crize nervoase, care pot duce la moarte, De aceea e mai bună făina măcinată la petre decât cea strivită în valturi, căci în aceasta nu se cunosc materiile străine.

Cea .mai priincioasă e făina din grâu curat amestecat cu secară, cam una la patru. Grâul spălat perde din proprietăţile lui;, avem dar să curăţim prin ciuruire şi vânturare.

Dacă făina e cernută prin sită prea rară, trece multă târâtă în pâne şi pânea e cam indigestă. Mai rău e însă, dacă cernem prin sită prea deasă, căci pânea rămâne fără de gluten şi e şi mai puţin hrănitoare, şi un aliment stricăcios, căci produce constipaţiune şi astfel împedecă resorbţiunea şi zăpăceşte absorbţiunea. Pânea .albă mai ales pentru copii, pentru tinerime şi pentru femei e di-gestă, dar rea.

Dacă nu e bine dospit aluatul, pânea e indigestă, iar dacă e acră, deci prea dospită, se mai acreşte în stomac. Tot aşa dacă nu e bine coaptă.

Cea mai priincioasă e pânea din • grâu curat amestecat cu secară, dacă făina e măcinată la peatră fără ca,să se'nfiefbânte, dacă cernerea se face prin sită, care dă cam 20 la sută tărâţe, dacă dospirea e făcută bine, dar fără de drojdii, şi dacă e bine coaptă aşa, ea din 10 chilojgrame de făină să iasă cam 13 chilograme pâne.

Pânea bună e una dintre cele mai însemnate condiţiuni pentru păstrarea sănătăţii şi pentru deşvpltaxea priincioasă mai ale3 în timpul pubertăţii.


52 I. SLAVICI

5 . F n i G E i l E A . ••

Frigerea se face la jăratec mai mult ori mai puţin viiu, fie pe grătar, fie în frigare, şi e cel mai raţional mod de.a prepara cărnurile.

Carnea crudă se disolvâ în pepsinul din stomac ca zahărul în apă şa rămân numai membranele şi grăsimile. Cu cât e dar mai macră şi mai lipsită de piei, cu atât e mai digestă, şi n'o frigem decât ca sâ-i dăm gust. Cu cât mai tare o frigem, cu atât mai indigestă se face. Ca s'o frigem dar bine, o sărăm, apoi o punem la foc de tot iute, ca să i se formează coaja, iar, după ce coaja s'a format, îi lăsăm puţin jăratec pentru ca căldura s'o răzbească încetul cu încetul şi sucurile să râmâie în ea. Friptura bună are să fie zămoasâ şi peste tot înfierbântată, ca să nu rămâne părţi crude în ea, căci aceste ar putea să conţie' germeni de boale.

III. Stimulentele.

Deprinzându-se să purtăm grijă, ca alimentele să fie alese şi preparate în mod raţional, ne asigurăm sănătatea şi putinţa' bunei desvoltâri trupeşti potrivit cu înclinările individuale ale organismului, dar numai puţin şi în mod indirect, înrâurim şi asupra corectării lui.

Mai direct şi mai sigur înrâurim asupra organismului prin stimulente, care sunt mijloace spre a accelera lucrarea întregului organism ori a unei părţi anumite din el.



Stimulentele activează prefacerile chimice şi grăbesc prin aceasta atât absorbţiunea şi resorbtiunea, cât' şi asimilarea. In genere activarea porneşte dela inimă şi s'ar putea zice, că ori şi care stimulent e un mijloc, de care ne folosim spre a face, ca inima să bată mai tare. Bătăile inimii sunt însă regulate de muşchi, iar contractiunile muşchilor sunt

regulate de nervi. Ori şi ce stimulare porneşte dar dintr'o iritare excesivă a nervilor.

Nu mai încape nici o îndoială, că inima va bate mai tare, respiraţiunea se va accelera şi întreaga circulaţiune se va învibra, dacă-1 vom vom stropi pe om cu apă rece. De ce însă! Pentru că neaşteptata schimbare a temperaturii va produce un fel de sguduire în nervii sensitivi şi prin o aşa numită acţiune reflexă se va zgudui întregul organism, deci şi inima, încât un om cu inima plăpândă poate să se îmbolnăvească ori să moară chiar în urma unei asemenea zguduiri, Zguduirea va fi mai mică ,dacă apa va fi mai puţin rece, jji de tot mică, dacă stropim cu apă căldicică,

N'ar fi cu toate aceste adevărat, dac'am zice, că stimulentele sunt mijloace, de care ne folosim spre a irita nervii, ca să accelerăm lucrarea organismului. Tocmai cele mai însemnate dintre ele au înrâurire indirectă asupra nervilor.

Stimulentele sunt fie fireşti, fie artificiale.

1, STIMULENTELE .FISEŞTI.

Stimulentele fireşti sunt acelea, fără de caro vieţuirea nu e cu putinţă, şi anume Jumi-na, căldura, aierul, mişcarea, apa şi sarea.

.Sunt o mulţime de procese chimice, care


54 I. SLAVICI

1

numai la lumină se pot desfăşura, „şi de a-ceea nu e pentru noi oamenii nimic mai pre :

sus decât lumina şi tot ceeace ne încântă şi < ne înveseleşte e luminos, strălucit, iar viaţa, petrecută la întunerec e numai tânjire tristă ; şi dureroasă.

In umbră ori la întunerec se prăsesc mu-ciagul, bureţii şi animalele de tot primitive, şi trupul omenesc e şi el un cuibar de asemenea vietăţi nevăzute, care mai ales în preajma ochilor şi prim gură se prăsesc şi caută se pătrundă în trup, dar la lumină pier.

In lipsă de destulă lumină dar nici absorbtiunea, nici asimilarea nu se face bine şi o mulţime de boale urâte se.încuiba în trup. Stimulent e dar lumina multă şi mai ales arşiţa soarelui, care stimulează lucrarea organică fără ca să iriteze nervii şi să obosească fie inima, fie plămânii. Viata deci mai ales în timpul tinereţelor are să se petreacă în lumină plină şi 'n bătaia binefăcătoare a soarelui pentru-ca,. f ăcându-se asimilarea bine, nervii să fie hrăniţi şi ajutaţi în desvolta-rea lor.

Cam pentru aceleaşi" cuvinte e binefăcătoare şi căldura potrivită.

La frig o mulţime de procese chimice sunt ' peste putinţă, circulaţiunea e din ce în ce

mai anevoiasă, bătăile inimii slăbesc, stăm i rebejiţi şi 'n cele din urmă cădem în amorţire.

La căldură prea mare vasele de sânge se lărgesc, porii se descid şi ne recorim prin o transpiraţiune îmbelşugată. Tocmai de a-ceea însă nervii, inima şi plămânii odihnesc şi căldură potrivită e un calmant fără ca să


EDCGAŢIUNEA FIZICA 55

împedece absorbtiunea şi asimilarea ori re-sorbtiunea.

Răceala potrivită e însă tm stimulent, căci prin ea organisnvil e împintenat să-si producă el însu-si căldura.

Somnul e mai adânc si mai sănătos, daeă. atmosfera e rece, dar trupul e bine acoperit ca să-şi păstreze căldura.

Aceasta e regula pentru întreaga viată şi mai ales în timpul tineretelor lucrarea organică se desfăşură mai bine la răceală, dar în îmbrăcăminte, care tine căldura.

Trecerea repede de la căldură lă răceală şi de Ia~răceală la căldură dă organismului vânjosie, dar poate să-1 şi ruineze, dacă nu e destulde rezistent. Sunt mai ales plăpândele pelite mucoase, care se inflamează în urma grabnicei schimbări în temperatură.

Măsura dreaptă în ceea ce priveşte tem i murătura aierului e răcoarea, de la 18 nană la 26 grade: ceea ce e mai puţin e stimulent pentru organizmul, pe care voim să-1 forfi-căm,'iar ceea ce e mai mult e calmant pentru organismul, Pe care voim să-1 crutărn.

Aierţil nu e numai hrană, ci totodată şi unul, din cei mai puternici stimulenti.

Dac'ar fi în aer numai oxygen, am lespi-ra puţin si am fi cu toate acestee foarte veseli. Cu cât mai mult oxigen e deci în aier, cu cât aierul e mai curat si mai des, cu atât mai învftorată e lucrarea organismului fără ca inima, plămânii si nervii să se încordeze.

Din contra, la înălţimile mari, unde presiunea atmosferică e mică. deci alerul rar si în acela-şi timp şi răcoros, iar tijanspiratiunea e îmbelşugată, resp-iratiunea se accelerează.


56 . I. SLAVICI

plămânii, inima şi nervii se încordează, absorbţiunea, resorbţiunea şi asimilarea se

fac mai îndeplin şi astfel întreaga nutritiune se face în conditiuni mai princioase, dacă hrana e îndestulătoare şi raţională.

In acelaş timp încheeturile trupului sunt închise toate în capsule tari, în care nu poate să pătrundă aerul, şi ceea ce le tine strânse e presiunea atmosferei. Cu cât mai mică e deci presiunea atmosferică, cu atât mai mari încordări se fac în tendoane şi în muşchi.

La munte dar se deschide pofta de mâncare, se 'nviorează întregul organism^ somnul e mai adânc şi mai liniştit, omul prea slaib prinde puteri şi cel prea gras mai slăbeşte, viata ia un mers normal. Numai însă dacă organismul e sănătos, — mai plăpând, dar altfel în toate uărtile lui capabil de desvol-tare. — Oameni, care sufăr de nlămăni t inimă şi de nervi hu pot să suporte încordările vieţuirii la locuri mai înalte^

Aceia care au nevoe de cruţare, îşi pierde viaţa la ajer curat şi mai călduros, unde presiunea nu e mică!

Cam acelaşi efect ca înălţimile mari îl produce asupra organismului si petrecerea în-tr'o atmosferă agitată, când bate vântul, ploaie ori ninge, deci şi mişcarea viuă în aier curat şi răcoros. Toate părţile organismului sunt în lucrare încordată şi viata se desfăşură cu ufl fel-de avânt întăritor. . Oamenii toţi şi mai ales cei tineri şi copiii

J au sâ-şi petreacă viata pe cât se poate de î inult la lumină, la răcoare, în aier curat şi în / mişcare viflâ, care îi oboseşte, ca să doarmă ' liniştit şi adânc.

Nici o boală nu se transmite prin moşte-



nire. Se transmit neajunsuri organice, poate chiar şi germeni, dar boalele toate se desfâ şura în timpul vieţii numai în lipsă de destulă, purtare de grijă, fie pentru/că n'au fost fortificate, fie pentru/că n'au fost cruţate în mod raţional organele mai slabe, şi suni mulţi copiii, care pier mai ales în lipsă de destulă lumină, destul aier ori destulă mişcare, mulţi oamenii, care se ruinează prin prea mari încordări nervoase.

Deopotrivă cu aierul şi cu mişcarea e şi apa ca stimulent.

Apa e în economia organismului un di-solvant, fără de care multe din procesele chimice ce se petrec în organism ar fi peste putinţă.

Ea e însă prin temperatura ei în acela-şi timp, ca fricţiuni, ca băi ori ca oblojeli fie un stimulent, fie un calmant.

Viata întreagă atârnă în mare parte de la bunul simt, cu care se fac băile în timpul copilăriei.

Baia câldicică nu numai curăţă porii şi cultivă pielea, ca transpiraţiunea să se facă bine, ci activează întreaga lucrare organică fără ca să obosească nervii, inima şi plămânii. De aceea, prin ea se deschide pofta de mâncare şi după baie copilul hrănit adoarme.

Dacă dar copilul 'e sănătos, potrivim lucrul aşa, ca la sfârşitul băii apa să fie aproape rece şi-o încropim încetul cu încetul din ce în ce "mai mult, ca 'n cele din urmă să se deprindă cu băi de 24, 23 până la 20 grade, care stimulează şi vânjosesc.

Pentru copii mai mari şi pentru adulţi băile calde, dela 25-31 grade, sunt calmente, care


58 I. SLAVICI

prea des istovesc, iar băile reci, de la 17 pâ :

nă la 22 grade sunt stimulente. Băile mai reci de 16 grade sunt stimulente energice, ca re pot să fie primejdioase pentru cei ce sufăr de nervi, de plămâni ori de inimă.

Apa sau răceala ori căldura umifidă se întrebuinţează adeseori şi în forme xleosebite pentru accelerarea proceselor organice, dai în toate cazurile căldura calmează, iar răceala împintenează, abuzul de căldură isto-

. veste şi duce la moleşire, iar abuzul de răceală vânjoseşte şi poate să ducă, prin încordări prea mari, la ruină.

Sarea este şi ea un disolvant, fără de care multe din procesele chimice nu s'ar putea petrece în organism; ea e însă tot odată şi un stimulent pentru peliţele mucoase, care înfăşoară toate organele şi astfel sunt de cea mai mare importanţă pentru viaţa organică. Fiind foarte gingaşe, ele sunt şi foarte simţitoare şi cele mai multe boale mai ales la copii pornesc din peliţele mucoase, pentru care numai puţini au cuvenita purtare de grijă. Sa rea dizolvă secreţiunile şi astfel uşurează alimentarea lor. E lucru firesc deci, că abuzul de'sare subţiază sângele şi, dacă sarea e introdusă prin stomach, nu numai istoveşte peliţele mucoase ale canalului de digestiune, dar mai şi face să treacă în cireulaţiune secreţiunile peliţelor, şi cei ce fac abuz de sare asudă mult, sunt limfatici şi au dese erup-ţiuni în piele.

Una din cele mai cunoscute stări bolnăvicioase, trânjii, hemoroidele sau vâna de aur este urmarea abuzului de sare şi, în genere, de săruri introduse prin stomach. In urma i-ritaţiunii produse de acestea se varsă prea


EDUCAŢIUNHA FIZICĂ , " 59

multe sucuri şi mai ales prea mult acid chlor-hidric în stomach. Mai ales oamenii ,care fac puţină mişcare şi mănâncă puţin, nu pot să utilizeze aceste sucuri si prisosul trece prin absorbţiune în circulaţiune, de unde el are să fie eliminat fie cu udul, fie

, prin piele. Asemenea oameni asudă mult mai ales la mâni şi la picioarş si-şi ruinează u-şor aparatul de urinare. Dacă asudarea e îm-pedicată, materiile se adună pe ici, pe colo şi îşi fac drum prin fel de fel de erupţiuni. De aceea azi boala se şi numeşte hiperchlorhi-rie, adecă belşug de acid chlorhidric, o boală analoagă cu srălbinarea, care se produce când prisosul de' fiere revărsată în duoden trece prin absorbiune în circulaţiune, unde nu e nevoe de ea.

Fiind corosiv, acidul chlorhidric produce erosiuni, ba până chiar si perforaţiuni în sto. maeh. înclinarea spre abuzul de săruri se dă pe faţă chiar în timpul copilăriei, şi copii, care asudă Ja mâni şi la picioare, au şi o particulară slăbiciune pentru săraturi, dar tocmai de aceea trebue feriţi de ele. E foarte greşită părerea, că erupţiunile sunt

binefăcâtoare.EIiminarea trebue să se facă pe alte căi mai fireşti: ceea ce îe trebue celor cte sufăr de asemenea stări bolnăvicioase e aer, lumină, mişcare multă, spălaturi dese, ca să se facă bine transpiraţiunea, şi mai ales, cuiu cu cuiu, băi sărate.

Priineioasă e sarea, ca stimulent, numai fiind introdusă în organism prin inhalaţiuni, prin fricţiuni şi mai ales prin băi'de apă sărată, dacă se poate chiar minerală, căci în aceasta sarea e combinată cu alte materii, care îi măresc efectele. -


60

, Făcând deci în mod raţional atât alegerea, cât şi prepararea alimentelor şi ştiind să se folosească de lumină, de căldura, de aer, de mişcare, de apă şi de sare, educatorul poate să conducă întreaga nutritiune potrivit cu in-tenţiunile sale.

2. STIMULENTELE ARTIFICIALE.

Stimulentele artificiale sunt otrăvuri, deci medicamente, de care ne folosim în doze mici când e nevoe să înpintenăm organismul cu grăbire.

Cel mai cunoscut dintre ele şi tot odată şi cel mai caracteristic e alcoholul, care e aliment carbonat, disolvant pentru grăsimi, un antiseptic şi stimulent, cu care facem fricţiuni şi oblojeli cu efect mai grabnic de cât cele de apă.

Ca aliment carbonat el nu poate să ne dea căldura, pe care ne-o dă zahărul sau amidonul, căci conţine mai puţin carbon, 8 părţi în loc 3e 12 la 24 de hidrogen. El ne dă fără îndoială mai puţină, dar ne-o dă foarte în curând.

Dacă ne vom freca dosul palmii cu alcohol curat, pielea se va răcori la locul frecat, dar peste puţin se va usca, va fi pătrunsă de căldură şi se va roşi.

Nu cercetăm căuşele, ci constatăm efectul, pe care-1 cunoaştem eu toţii. Nu mai încape nici o îndoială, că în urma frecării circulâ-ţiunea s'a înteţit, sângele a pătruns în toate capilarele şi resorbţiunea se face mai în deplin. De aceea şi facem fricţiuni şi oblojeli cu spirt când vrem să accelerăm resorbţiunea.


EDUCAŢIUNEA FIZICĂ Şl

Nu putem însă să le facem şi la copii mici, căci pielea lor e prea gingaşă şi foarte uşor se poate arde şi distruge în urma acestei schimbări pripite.

Să ne închipuim ce se va fi petrecând în stomachul căptuşit cu mucoasă îrică mai jin-gaşă. E pesete putinţă să bee alcohol curat cine vrea să mai trăiască. II bem diluat, cum se zice, 12, 15, 18 până Ia 45 de grade, — dar tot alcohol bem. >

.Băutura nu prea stă în stomach, ci străbate prin pereţii lui în circulaţiune, şi ceea ce străbate mai întâi e fără îndoială alcoholul, care e mai subţire. Foarte în curând dar întregul trup e cuprins de o căldură plăcută, ne simţim mai presus de noi înşine, dar ne ruinăm toate peliţele mucoase, cu care alcoholul vine în atingere, ne obosim inima şi ne istovim nervii, care conduc întreaga lucrare săvârşită''n goană.

Ne costă dar scump acele opt părţi de carbon, pe care organismul le utilizează dupâ-ee s'a descompus alcoholul, şi tot e mai raţional să muncim numai atât, cât putem din căldura produsă în organizm fără de alcohol.

De asemenea e raţional să ne mărginim în alimente la grăsimea, pe care putem s'o emul-sionăm şi fără de alcohol.

Mai inofensiv e alcoholul întrebuinţat pentru fricţiuni ori ca aiiseptic, dar nu trebue să perdem din vedere, că el pătrunde şi prin piele în organizm.

Tot astfel e şi oţetul numai un fel de medicament, de care ne folosim la nevoie mare. Dacă mâncările sunt curate şi bine preparate, e în stomach destul acid chlorhidric pentru ele şi numai e nevoie şi de oţetul, care în canalul de digestiune, şi'n organizm în .genere produce cam acelea-şi efecte ea sarea.


62 i. SLAVIC!

Tot cam în felul alcoholului înrâuresc asupr. organizmului cafeaua şi ceaiul, dar stimu lează nevii şi inima fără vre-o învederate vătămare a vaselor de sânge şi sunt alimente azotate hrănitoare. Pe copii însă şi pe cei ce sufăr fie de nervi, fie de inimă avem să-i fe rim de ele.

Cele-lalte numeroase stimulente-toate sunt mai mult iritante, care foarte uşor ajung să ruineze organizmul.

Nota primejdioasă a ori-şi-carui stimulent artificial e, că organizmul se deprinde^ în cu rând cu el şi cere dose din ce în ce mai mari Astfel o trebuinţă nefirească devine slâb :

ciune şi în cele din urmă patimă grea, şi ?-dese-ori urâtă.

B. SIMŢIREA.

Totalitatea organelor de simţire, aşa nu tul sistem nervos, e cea mai gingaşă şi toto dată Ş* mai interesantă parte a organismulu animalic. A fost dar studiată cu multă, st; ruintă. S'au făcut cercetări microscopica ; supra celulelor nervoase şi analise pâ,>

chiar şi spectroscopice asupra materiile cuprinse în ele. S'au constatat şi precisăt rr> mificatiunile firelor nervoase până în cel mai mici amănunte. S'a măsurat răpezicir nea, cu care se propagă aşa numitele oertui batiuni nervoase. S'au qântărit şi recăntăr' creerii, s'ă măsurat capacitatea craniilor s'a precizat localizarea deosebitelor aptiti dini trupeşti ori sufleteşti în massa creer lor, • '

Avem în ceea ce priveşte sistemul nervr o ştiinţă, care pătrunde până în cele mai n e -


BDUCAŢiUNfcA FIZICĂ 68

înţelese adâncimi ale lucrurilor, pe care nu ni-e dat să le înţelegem, şi atât de vastă, încât viaţa omului e prea scurtă, ca s'o poată urmări în toată întinderea ei.

Nu avem însă nevoie de ştiinţa aceasta, ca să ne putem da seamă,, că toate organele trupeşti sunt menite, ca să ţie nervii în stare bună. Digestiune, eirculaţiune, asimilare, miş care, simţuri, până chiar şi înţelegere şi judecată suut numai unelte pentru asigurarea bunului mers în lucrarea sistemului nervos, şi învederat, că toate ar fi de prisos, dacă nervii s'ar putea hrăni fără de ele. $ a r dacă îî întrebăm pe nervii, de dragul cărora s'a alcătuit acest aparat complicat ,care le -este rostul, ei ne răspund: „Noi suntem rânduiţi să ţinem aparatul în lucrare necurmată şi să priveghiem, ca el să nu se'ncurce".

De ce? Aceasta nu poate să ni-o spună toată ştiinţa omenească, ci ne lasă să fim ispitiţi de gândul, că rostul adevărat al vieţii n'avem să-1 căutăm în om, ci afară de el. j

Ori şi cum ar fi însă, nii mai încape nici o' îndoială, că cea mai importantă parte a organismului, începutul a toată vieţuirea, e a-cea parte a sistemului nervos, care conduce lucrarea organismului. •

'După ştiinţa noastră de azi vieţuirea porneşte dintr'un aşa numit ou, o celulă simnlg, care s'a produs, — nu ştim de ce — într'un organism viiu. Celula aceasta, foarte mică şi foarte plăpândă, poate să peară fie pejitru-câ n'are destulă hrană, fie pentru că nu poate să resiste în lucrarea organismului, care a produs-o din prisoasele liii. Dacă însă împrejurările îi sunt uriincioase. ea porneşte spre dezvoltare desf ăcându-se în două, apoi


64 I.' SLAVICI

din fiecare dintre cele două se fac iar câte două şi aşa mereu înainte. Ştiinţa noastră în ceea ce priveşte desfăşurarea organică mers până la constatarea, că dezvoltarea se face prin binartiţiune. S a crezut, că desvoltarea aceasta nu se poa

te porni fără ca oul, acea celulă începătoare, să fie fructificat. Azi însă ştim, că sunt plante, care rodesc seminţe fără ca ovarele să fi fost fructificate, numai în urma iritaţiunii produse de insecte ce caută hrană în ele. Stim, că păsările pot să se ouă şi fără ca ouăle să fi fost fructificate. Stim, că albmile, deci' fără îndoială şi. alte insecte, depun ouă şi fără ca să fi fost fructificate şi că din a-ceste ouă ies pui. vii. Nu mai ştim dar nimic, ci'rămânem cu gândul, că toată dezvoltarea organică se porneşte din o stimulare a unei celule primitive oare-care, dintr'o iritaţiune de ori^şi-ce fel, care, fiind prea mică, rămâne fără de efect, iar fiind prea mare distruge celula. Pornită însă o dată dezvoltarea, celulă şi plămădeşte în forme de mai nainte hotărâte şi potrivit cu împrejurările organe pentru susţinerea propriei sale vieţi.

E deci în fiecare organism vieţuitor, deci şi 'n cel omenesc o celulă, de dragul căreia s'au produs toate celelalte. Nu ştim, care anume e celula aceasta, nici unde se află ea; ştim însă, că fără de eâ viaţa,nu mai are rost, că ea numai în sistemul nervos se poate afla şi tragem învăţătura practică, eâ în educaţiu-pea raţională purtarea de grijă are să fie îndreptată, înainte de toate şi neîncetat, asupra sistemului nervos, care vrea să fie mereu stimulat şi mereu ferit de iritaţiuni prea mari şi cere mereu împrejurări priineioase


EDUCAŢIDNEA FIZICĂ 65

pentru lucrarea lui în forme de mai nainte hotărâte, pe care nu le putem schimba.

In aierul, pe car.e-1 respirăm, este oxid de carbon. Nu simţim nimic, căci oxidul de carbon curat nu are nici gust, nici miros şi-şi produce efectele numai după ce a dat peste hemoglobina din sânge El se furişează dar oare-cum hoţeşte în organism.

Dacă e însă chior în aierul, pe care-1 răspi-râm, simţim în pieliţa mucoasă a nasului oişcături şi-un miros greu ni se pare, că umple aierul. Nu e însă nevoie nici de multă ştiinţă, nici de multă pricepere, ca să ne dăm seamă, că pişcăturile se produc în clipa, când îilorul vine în atingere cu peliţa gingaşă,

si că mirosul nu e nici el în aer ,ci se produce în nas. •

Chiorul, însetat, începe să distrugă ţesătura şubredă a pielitei, ea sâ-şi ia din ea elemente pentru combinaţiunile, în care vrea sâ intre şi de aceea ne pişcă. El se combină apoi şi cu materia din nervii olfactici, care se alterează în urma acestei combinaţiuni. Se produce deci în "întregul sistem nervos o iri-taţiune extra-ordinară şi supărătoare: aceasta e ceea ce simţim-noi ca miros nesuferit.

Ce se 'ntâmpla, ce trebue neapărat să se întâmple acum în organizm?

„Săriţi!-le strigă nervii celorlalte organe, ilugile lor, — ca să ne scăpaţi din această stare nesuferită", şi-i dau zor inimii, ca 'să bată mai tare. In urma acestor bătăi înteţite vasele limfatice aleargă să facă resorbtiu-aea adunând materia străină şi materiile ieşite din legătura organică şi să le pornească spre căile de eliminare. Arteriile aleargă .1 ele ca să le ducă nervilor material pentru

lîili], «Mii ierVci». X u . -40. ^


I. SLAVICI

reconstruirea celulelor alterate. Nu se linişteşte organismul până ce nu se restabileşt" în nervi starea normală.

Ce se întâmplă însă, dacă vasele limfatice nu fac menajul bine şi mai lasă pe ici pe colo cenuşă şi gunoiu şi fel de fel de altă murdărie? •

Ce se întâmplă, dacă în sângele arterial nu sunt toate materialele pentru reconstruire ori dacă nu pătrunde sângele în toate capilarele!

Nervii ţipă mereu şi nu mai sunt în stare să-conducă după formele de mai nainte stabilite lucrarea organizmului .Toate merg dar pe 'mpedecate, se 'ncurcă din ce în ce mai rău şi'n cele din urmă se 'nfundă.

Viata se desfăşură în mod firesc numai dacă nervii sunt mereu stimulaţi şi puşi ear în stare normala; atât lipsa de stimulare, cât şi iritaţiunea prea mare îndrumează viaţa spre stftngere.

~ - Va 'nţelege dar or^-şi-cine, ce vreau să zic I când spun, că educatorjiialege şi prepară ali-j mente aşay ,ca organismul să aibă totdeauna / destule pravisiuni pentru restabilirea stării I normale în nervi ,şi se foloseşte de stimulente I pentru|ca distribuirea acestor provisiuni să ) se facă clipă Cu clipă şi potrivit cu trebuinţele / nervilor, din care porneşte impulsiunea pen-(_tru lucrarea organizmului.-

Dacă le dai nervilor ceea ce li se cuvine, întreaga lucrare a organismului e bine condusă,

^dar dacă nevii sufăr,,toătfeitânjescl 'Aţâţ în ştiinţa cea -mare. şi adâncă,, cât şi

prin şcoli sistemul nervos se 'mparte în două: sistemul aşa numit ăl marelui simpatic, care conduce lucrarea oi'ganizmului, şi sistemul,»


EDUCAŢIUNEA FIZICA 4.

67

asa mimit cerebro-spinal, care mijloceşte mişcările intenţionate şi sensaţiunile.

Ori-şi-cât de raţională ar fi împărţirea a-".ea.pta, nu trebue s'o înţelegem »asa, că unii dintre nervi împlinesc un fel, (ear alţii alt fel de funcţiuni. In organi s.ţn n 1 omenesc,

care nu e plâzmuit ~tie oameni neputin-ci oşi. nu există ceea ce numim împărţirea j \ muncii, ci toate se săvârşesc prin lucrarea ,<' împreună a tuturor părticelelor, si dacă n'ar| fi si alt ce-va, e această uimitoare unitate şij armonie în desfăşurarea vieţii ceea ce-1 facer ue omul înţelegător să cadă cu ochii plini -dej lpcrămi în genunchi si să se pătrundă do! s-îintemântul nimicniciei sale.

Un gând s'a ivit nu ştie nimeni cum şi de ce şi unde ca o slabă impulsiune, şi sistemul nervos se cutremură pâriă'n cele mai mici părticele ale lui si sguduie întregul organism: inima se strânge, răsuflarea se opreşte, muşchii se 'nţepenesc glandele lacrimale se contrag si'n clipa, în care se varsă lacră-m-p. plânge întreaga fiinţă trupească.

Asa se petrep toate acteje de vieţuire, si cele trupeşti,- si cele sufleteşti, şi înpârţirile le facem numai peptru/bă nu suntem in stare să le cuurindem toate intr'un singur gand. .

Pentru educatiune*în,deosebi sistemul ner^l vos are importantă ca^egulator al tempera-| '"entnlui sî ca mijlocitor al sensaţiuhilor şi al'i : imţemi'ilelor. î .

1. • TEMPERAMENTUL.

Temperamentul, e tactul, în care se urmează unul după altul actele de vieţuire, de acela^si" fel.

Daci, ne uităm cu oare-care stăruinţă în


68 1." SLAVICI

•soare, nu mai putem să vedem un timp oarecare nimic fiind-că nervii optici se află într'o mai persistentă stare de perturbaţiune.

Pentru vedem iar, trebue să se facă resorb ţiunea şi să se restabilească prin asimilare starea normală. Cu cât mai curând se face această restabilire a stării normale, cu atât mai multe putem să vedem una după alta. Stim însă din experienţă, că restabilirea stării normale nici la deosebiţi oameni, nici-la acelaşi om în deosebite împrejurări nu se face cu acea-şi repeziciune. , Aşa e aceasta cu toate simţirile şi tot aşa şi cu toate actele de vieţuire, care ici se urmează mai încet, colo mai repede unul după altul.

La aceasta ne gândim când zicem, că un om este iute ori domol.

E învederat, că iute este acela, la care nu-triUuiiea se petrece bine şi astfel restabilirea stării normale se face în curând. De acee; temperamentul iute se numeşte sangvinic.

Sangvinicii sunt veseli, plini de nădejde, inimoşi, dar adese-ori cam pripiţi. Viaţa lor se petrece în toate amănuntele ei iute: ei văd, aud, simt şi gândesc multe, se hotărăsc fără şovăire si iucreazâ cu toată nima, dar se stăpânesc cu anevoia.

Temperamentul domol se numeşte pflegma-.tic fiind-că se presupune, că, fiind în sânge prea multă pflegmă, starea normală se restabileşte în nervi m'ai pe 'ncet.'Piflegmaticii sunt riesimţitori.şovăelnici, sfiicioşi, dar chibzuiţi. Viaţa lor se desfăşură a 'ndelte: ei văd, aud, simt şi gândesc mai puţin ,se hotărăsc cu anevoia,-'dar lucrează cu stăruinţă şi se stăpânesc uşor.

Nu e nimeni sangvinic, nici pflegmatic, ci


EDUCAŢIUNEA FIZICA

în cele mă! multe din momentele vieţii lui fie mai mult ori mai puţin sangvinic, fie mai nult ori mai puţin pflegmatic. _ ,

Temperamentul atârnă dela predispoziţiu-^ nile înăscute, dela vârstă, dela starea sanitară si dela împrejurările, în care se petrece viaţa. Ne este dar dată putinţa de a-1 înviora când e prea domol, şi educatorul are s'o şi facă aceasta.

Copilul e fireşte vesel, vipiu, neastâmpărat, îndrăz. 3ţ,,plin de avânt şi neobosit; viata lui >e desfăşură oare-cum în goană mare, căci el tre să adune într'un timp scurt multe în sufletul lui. Dacă-1 vedem dar potolit şi cuminte, sfiicios şi lânced, nu mai încape nici o îndoială, că nervii lui nu sunt în stare bună, şi trebue să avem o deosebită" purtare de grijă neutru, hrana lui, şi să he folosim de stimulen le fireşti spre a-1 mai înviora, tar aceasta nu nentrufcă îi sade mai bine să fie vioiu, ci pen-trufca să se dezvolte mai bine.

Boalele schimbă, în genere, temperamentul, iinele într'un fel, altele într'altul, potrivit cu înrâurirea lor asupra sistemului nervos.

Nervii-şi câştigă vigoarea, şi şi-o ©ăstrează fiind ţinuţi în continuă activitate. Dacă vom ftâ dar liniştiţi şi ne vom hrăni cu alimente pune, dar uşor: re, nervii încetul cu înQetul vor slăbi, vor fi tot sănătoşi, dar plăpânzi, mai •mult ari mai puţin incapabili de a conduce Vre-o lucrare mai încordată fără ca să se raîşeze ei înşi-şi pe sine. Ori-şi. ce stimulare •nai puternică, ori-şi-ce iritaţiune mai viuă, iri-şi-ce turbura re produsă de împrejurări ueobicinuite în ei îi va lăsa în stare de con-(inuă iritaţiune, încât starea normală se res-:


70 I. SLAVICI

lahileşte foarte cu anevoia în ei. Nu vor mai fi deci nervi, cum se zice, „delicaţi", ci bolnavi.

Boala poate să slăbească nervii,dar poate să-î şi îmbolnăvească, şi dela aceasta atârnă felul schimbării, pe care-1 produce în temperament. .

Atât slăbiciunea, cât şi boala de nervi cere alinientatiune suficientă: pe când însă nervii slabi se întăresc prin mijlocirea stimulentelor, cei bolnavi se vindecă fiind cruţaţi şi calmaţi. '

Atât sangvinicul, cât şi pflegmaticul au nervii sănătoşi, şi deosebirea de temperament nu resultă din nervi, ci din compoziţiunea sân-, gelui: la unul se face şi resbrbţiu-nea, şi asimilarea mai iute, iar le cel-alt mai, încet, şi dacă ne dăm bine seamă, pflegmaticul e mai ninlt ori mai puţin bolnav de stomach.

Dacă însă nervii sunt istoviţi ori dacă sân gele conţine iritante, sangvinicul devii:'1

din vioiu supărăcios, un om, care foarte uşor îşi perde sărita. Acest temperament, mai iute decât cel sangvinic şi mai mult ori mai puţin bolnăvicios se numeşţe^holerjc. Copiii bol-, navi de obiceiu se f ac-cholerici, şi-numai cei istoviţi de boală cad într'un fel xde toropeală ce-i face să nară pflegmatici. • Omul pflegmatic nu prea ponte să ^devie .aşa de odată sangvinic. La- o asemenea schim-[bare numai prin nutritiune raţională şi prin [stimulente poate să ajungă, încetul cuînce-, ţul. El rămâne «i la boală tot potolit, dar nn , nesimţitor, iei duios potolit* Această fire duioasă se numeşte temperament melancolic. Melancolicul e un om, pe care,toate-l dor şi-care'n toate vede mai,ales partea urâtă şi rea. şi care trece prin lume jăluindu-se mereu de



durerile sale ori de ale altora, vorba dir. Mahabharaţa „O straşnică durere se'nfige de viată, suferinţă numai e viaţa!" ori a melancolicului, ear nu pesimistului Emineseu „Multe dureri sunt, puţine plăceri!" . • -

Nu are să fie omul nici, melancolic, nici choleric, chiar nici sangvinic, nici pflegmatic, ci din toate câte ce-va, mereu voios, dar şi mereu chibzuit, cu inima mereu deschisă şi pentru bucurii, şi pentru dureri. Ear lucrul a-cesta e cu putinţă numai dacă nervii sunt mereu bine nutriţi, şi ştim când şi cum să-i stimulăm, când şi cum sâ-i cruţăm.

Dela aceasta atârnă nu numai buna stare trupească, ei şi desfăşurarea vieţii sufleteşti, şi, făcând educaţiuhea fizică în ceea ce priveşte sistemul nervos, facem şi pe cea,morală,

-şi pe cea intelectuală, căci una şi aceaşi e viaţa în toate amănuntele ei.

2. SIMŢURILE.

Vorbind desprejnervi, nagăndim'mai ales la acea parte alof, care mijloceşte sensaţiunile şi astfel ne dau icoana lumii, în mijlocul căreia ne aflăm.

Se zice de obiceiu, că sunt cinci simţuri: vederea, pipăitul, auzul, mirosul şi gustul şi nervii sensiţivi sunt de cinci feluri, deosebiţi oVupă sensaţiunile, pe care le produc, deci fără-îndoială şi după felul lor de a funcţiona.

Sensaţiunile sunt însă în adevăr de opt fe-lurj: M^i e simţul Calorie , cel muşchiular şi cel igtern,_şi nu suntem încă 'n stare să \nc dăm sSHtnă, care anume sunt nervii.prin mij* loch-eâ cărora ne dumirim, că e cald ori frig.


72 I. SLAVICI

tă un lucru e uşor ori geu, că suntem flămân zi ori sătui.

Nervii sensitivi ştiuţi îşi au centrul în creeri şi periferia la suprafaţă trupului, unde sunt deschişi. Aceste deschizături sunt receptori şi tot-odatâ- şi multiplicatori, adecă nu numai primesc, ci totodată şi măresc impresiunih lumii de din afară.

Sunetele, de exemplu, sunt vibraţiuni, şi urechea e multiplicator auditiv fiind-că ni numai primeşte, ci şi măreşte aceste vibratiuni mai nainte de a le transmite la nervu' acustic.

Tot multiplicatori sunt ochiul pentru vedere, nodurile tactile, pentru pipăit, papilele din nas pentru miro's şi nodurile de pe limbă pentru gust.

Dacă receptorii n'ar fi totodată şi multiplicatori, noi am avea cu mult mai puţine sen-satiuni. Atât mulţimea, cât şi claritatea şi precisiunea sensaţiunilor atârnă dar, înainte de toate, dela aceşti multiplicatori, şi grija educatorului e sâ-i tină prin continuă, dar nu prea încordată lucrare în stare bună şi să-i facă din ce în ce mai destoinici de a primi şi mări impresiunile — fiecare în felul său.

Noi nu vedem însă cu ochii şi nu auzim cu urechile. Sensaţiunea se produce numai dacă impresiunea se propagă de âlungul nervilor până în creeri. Fiind nervii bolnavi, tăiaţi, ori împdicaţi în ori-şi-ce alt mod în funcţionarea rea lor, sensaţiunea e neclară ori nu se produ ce de loc. In adevăr sensaţiunea se produeede numai în creeri, şi dacă aceştia nu se află în stare normală, sunt fie slăbiţi, fie bolnavi, sensaţiunile ori sunt confuse. ori nu se produc. Ear ajungem dar la recunoaşterea' ade-



vărului, că şi sensaţiunile sunt cestiuni < de •temperament şi că şi actele de-luare aminte sunt sevârşite cu lucrarea împreună a tuturor organelor .Acela, care nu digerează ori. nu eliminează bine, nu poate să aibă nervii în stare bună şi nu poate nici să vadă ori să audă bine.

De oare-ce nervii sensitivi duc impresiunile dela. periferie spre centru, ei se mai numesc si centripetali sau aferenţi. Ei pot însă să funcţioneze şi în sens centrifugal sau eferent, şi lucrul acesta se 'ntâmplă când visăm, când avem haluncinatiuni ori vedenii, în genere, când suntem într'aiurea. E învederat, că două deosebite sensatiuni de

•icelaşi fel nu. sunt cu putinţă în aceaşi clipă. Sensaţjunile se înşiră nu_numai în receptori si în nervi, ci tot odată şi în creeri, şi ele sunt clare numai dacă între el^ se restabileşte, starea normală nu numai in receptor şi în nervi, ci şi în centru, deci în întregul sistem nervos. ^

îşi va fi dat fiecare vre-odată în viaţa lui eamă, că mirosurile penetrante simt tot odată şi persistente. Mirosul greu îţi rămâne timp mai îndelungat în nas, încât nu mai poţi să simţi alt miros. Nu mâi încape nici o îndoială, că s'a produs o alteraţiune chimică în materia din nervul olfactie si starea normală se restabileşte cu anevoia. Temperamentul mirosului e deci foarte lent şi atârnă fără îndoială dela nutriţiune: mirosim, în genere, puţine, dar mai multe când suntem sănătoşi şi ne hrănim bine.

Temperamentul gustului e tot lent, dar nu atât de lent ca al mirosului, căci e lucru firesc, ea mai în apropiere de aparatul de nutri-


74 1. SLAVICI

tiune starea normală să se restabilească mai curând.

încă mai puţin lent e temperamentul vederii: putem să avem iute una după alta sen-satiuni visuale. Dacă însă aceste sunt intensive, vederea se turbură, închidem ochii, ca să cruţăm nervii optici şi ne frecăm la ochi ori ne frecăm eu apă rece, ca să accelerăm resorbţiunea, asimilarea şi restabilirea stării normale.

Cu desăvârşire iute e temperamentul auzului şi mai ales al pipăitului, căci la sensaţm-nile auditive, şi la cele tactice alteraţiunea nu

' e, precum se vede, chimică, ci mpleeulară, un fel de tremurare ca'n piftiile atinse cu vârful acului.

n Un lucru e mai presus de ori-şi-ee îndoială:

!

că sensaţiunea clară şi exactă e cu putinţă numai aflâhdurse nervii în deplină linişte.

Si în adevăr, dacă scrutăm fiinţa cea adevărată a lucrurilor, ajungem foarie în curând

j la convingerea, că nici nu vedem ceea ee este, 1 ci simţim numai schimbările ce se petrec în I starea tfervilor noştri.

-Nu se. cere nici ştiinţă, nici multă r>rice:

pere, ca să-ti dai seamă? că ceea ce noi numim mirosmu există nicăieri, ci e numai părerea, pe care" ni-o facem jin'i 'înşine în urma Unei schimbări petrecute în materia din nervii noştri. De oarece asemenea schimbări se petfec în urma înrâuririlor externe, ne închipuim mirosul afară de noi. dar el acolo nu. e ci s'a produs abia în namilele din nasul nostru, şi, clacă n'aţ fi aceste, n'ar fi nici irn miros în lumea aceasta. v

încă măi învederat e, că nici un gust fără de gustător nu poate să existe şi că nu e gus-



tul decât?o p»er*eiVT?!| care ni-o facem noi în-şi-ne asupra valorii, pe care o au materiile în ceeace priveşte economia organismului nostru, plăcut când ni se par bune şi neplăcut când ni se par rele pentru noi.

Nu e altfel nici ceea ce vedem cu ochii. Lumina sunt vibratiuni, care, pornite din

soare ori din vre-un alt focar, se propagă în eterul ce umple universul. Noi nu vedem a-ceste vibratiuni, ci reflectarea lor de pe alte materii mai dense, ba nici aceasta, ci schini-Dările ce se petrec în materia nervilor noştri în urma acestei reflectări. Ceea ce văd eu nu e muntele ce se află în fata mea, nici vibru-ţunile eterice reflectate de el, ci schimbări-'

le ce în nervii mei se petrec în urma acelor vibratiuni, iar imaginea mi-o plazmuiesc eu potrivit ini felul meu de a fi.. Dacă nervii îmi sunt tulburaţi, nu există pentru mine nici munte, nici vibratiuni, nici imagine.

încă mai puţin are fiinţă ceea ce auzim: sunt schimbări petrecute în nervi în urma vibraţiunilor din aier, pe care ni le închipuim ca sunete în fel de fel de chipuri, plăcute când se potrivesc şi neplăcute când nu se potrivesc cu mişcarea, produsă de lucrarea organismului nostru*.

Singurul lucru, care ni se pare cu deşăvâr-i şire posiţiv şi'reaţ e ceea ce pipăim* resisien-

ţa neîdoioasă a nîateriei vărsate' în forme statornice. Şi aceasta există însă pentru noi numai în virtutea schimbărilor, pe care le produce în starea nervilor noştri.

Există o lume adevărată, dar noi nu ştim şi nici nu putem să aflăm, cum anume e a-jeastă lume în întregul şi în amănuntele ei, ci numai, care sunt unele din schimbările, p£ care ea le produce în starea nervilor noştri


76

si cum suntem nevoiţi a ni-o presenta în urma acestor schimbări.

Nu mai încape nici o îndoială, că sunt îr lumea cea adevărată nesfârşit de multe lucruri şi nesfârşit de muiie schimbări, despre care noi n'avem nici o ştiinţă şi că în sen satiunile, pe care le avem ni se presentă numai o foarte mică parte din cele ce se petrec. Cu cât mai liniştiţi sunt însă nervii, cu atât mai mult creşte şi se luminează această mi' parte.

Aceasta o simţim mai ales când ne dăn seamă despre selisaţiuniie calorice şi despr» cele muşchiulare.

Nu avem nevoie să ştim, care anume sunt nervii ce mijlocesc aceste senzaţiuni pentru ca să ne dăm seamă, că rece şi cald ori uşoi şi greu e ce-va cu desăvârşire relativ.

Dacă vvoi tine mâna în apă de şapte grade şi-o voi trece apoi în una de cincisprezece grade, aceasta mi se va părea caldă. Dacă voi tineyînsâ mâna în apă de 28 grade şi-o voi trece în cea de 15, aceasta îmi va părea de toţ rece.

Tot ast-fel un lucru îmi va părea uşor ori greu în comparaţiune cu alt lucru, şi ceea-cc e uşor pentru un hamal e greu pentru o dom nişoarâ erescuţă în moleşire.

Aşa e aceasta şi în ceea-ce priveşte celelalte sensaţiuni: luăm aminte nu ceea-ce este, ci diferenţa dintre ceea-ce a fost şi ceea ce este— nu afară de noi, ei în starea nervilor noştri.

S'a zis şi se mai zice adese-ori, că sufletul este o oglindă, — Apostolul Pavel zice numai Un fel de oglindă.—Oglindă să fie, — dar o glindă, care arată puţin şi nu ne dă icoane


EDUCAŢirjNEAjriZlCĂ

adevărate, arată însă-şi mai mult, şi mai clar când e curată, iar curăţia i-o dă liniştea ner-/vilor. , O vedere frumoasă ni se pare încă mai frumoasă când o privim oglindită'u faţa unei ape limpezi şi liniştite, dar ne supără când e iglindită în apă turbure ori mişcată de vânt. \şa e şi oglinda sufletească, şi lumea e şi bogată, şi frumoasă numai pentru cel cş o priveşte 'n linişte.

Are dar educatorul să cultive receptori*-,"! )entru-ca ei să multiplice schimbări cât se/ poate de mici, şi numai încape nici-o indo-f ală, că ochiul cultivat vede ori urechea cui-/

tivatâ aude multe, care pentru ochi pârâgiy uiţi ori pentru urechi părăginite nu existai Jil însă n'are să se mărginească numai M atât.

După cele din urmă resultate de mine ştiute ale scrutărilor fisiplogice aparatul optic are pentru fie-eare coloare, ear cel acustic pentru fiereare sunet un anume • fir de nervi, deci un fel de claviatură. Dacă âi firul, vezi ori auzi'clar şi exact, ear dacă nu-1 ai, nu dîferenţiezi, ci confunzi o culoare ori o notă cu cea. mai asemănată cu ea

Făcând dar deprinderi muzicale ori de desemn şi de pictură, câştigăm destoinicia dcf a diferenţia, deci ne construim. încetul cu încetul fire pentru, colori ori pentru, sunete, pe care mai nainte nu le-am avut. Pentru/ca lucrul acesta să fie însă cu putinţă, nu e destul numai să facem deprinderi stăruitoare, ' ci , trebue să mai fim şi bine nutriţi, ca să avem . destul material de construcţiuue. Ba chiar t nici atât numai nu e destul. Treime să se mai


78

fortifice în urma lucrării stăruitoare şi vasele de sânge, care alimentează aparatul, şi muşchii întregului aparat, şi nervii, care conduc întreaga lucrare a aparatului pentru ca restabilirea stării normale să se facă iute şi în deplin. Dacă nu sunt date şi aceste, deprinderea stăruitoare nu desvoltâ, ci ruinează aparatul, şi nu sunt puţini copiii, la care studiile de muzică ori de pictură nu dezvoltă justul, ci produc desgust

Încă mai învederat iese aceasta la iveală când e vorba dş aparatul olfactic ori de cel gustativ. ' ""'*

Aparatul olfatic, care funcţionează cu oarecare anevointă, de obiceiu nu e fortificat, ci ruinat de parfumuri. .

Dacă vom amesteca oxidul de carbon cu un uleiu volatil oare-care, el se Va presenta în nas cu mirosul mai mult ori mai puţin plăcut al acelui uleiu volatil, dar tot îşi va face treaba urâtă după ce va fi p; iruns la sânge. Şi nu sunt puţine plantele otrăvitoare, care au flori cu miros plăcut. Foarte multe şi tocmai cele mai ieftine dintre uleiurile volatile sunt scoase apoi prin destilaţiune din elecţiuni putrezite şi, ori-şi-cât de bine ar fi fost făcută destilatiunea, nu poţi să ştii, dacă n'au rămas resturi de otravă în ele. Chiar şi curat să fie apoi parfumul, el cere pentru .restabilirea stărei normale e muncă grea, şi mar fumurile produc un. fel de istovire în organism, căreia îi zicem; enervare. — De cel — 'Pentrucâ atât poate un organism cât îi este dat să poatăi-şj dacă toată puterea lui se consumă în aparaul olfatic, „restul rămâne lipsit şi sufere. Aceasta e ceeafce numim com-osasaţiune.jlrească. ,Prin coinpensatiumT"1*îr~


BDOCAŢITINEA FIZICĂ 79

I rească abuzul de parfurnuri, chiar fiind a-ceste curate, ruinează organizmul. Nasul o rânduit şi pus la locul lui foarte bine ales pentruca să controleze aierul, pe care-1 respirăm, şi mâncările, pe care le ducem la gură: aveim dar să-1 cruţăm şi să ni-1 rezervăm pentru aceste, si de parfurnuri fie ca stimulente, fie ca calmante numai la mare nevoie avftiii să ne folosim.

Cam la fel cu parfumurile sunt şi mâncările cu gust prea pronunţat ori prea iute.

Lasă că asemenea gust mai ales otrăvuri amestecate în ele le dau, dar mulţumirea de a mânca e firească şi sănătoasă numai dacă ea resultă din satisfacerea poftei de mâncare, si cine vrea s'o aibă n'are decât să-şi păstre-I ze totdeauna o mică rezervă de foame, care* creşte ea de ea, dacă o lăsăm în pace.

Prin compensatiune e slăbit organismulJI de ori-şi-ce abus şi tot prin compensatiune M se. poate şi fortifica.

Un om, căruia i s'a tăiat im picior, dacă e, altfel sănătos, se fortifică fiindcă hrana, pe I care mai înainte i-o dedea acelui picior, ară- / mas disponibilă şi se distribue' la. eele-lalte , organe. _ ' • * ' - , '

Surdomuţii au vedere foarte tmnă, pară/ orbii aud bine şi pipăie încă mai bine. '

Silinţele de a desvolta prin deprindere stăruitoare vre-o parte anumită a organisînulni au deci şă' înceteze când nutritiunea nn e îndestulătoare ori când fie.întreg organismul, fie vre-o parte şi altfel slabă a lui începe să slâtţeaacă pin compensatiune. - '

Privind lucrurile din punctul de vedere al compensat iun ii fireşti, cel mai primejdios e «busul de ' lucrare intelectuală. ~ I


80

Materialul pentru lucrarea intelectuali dau simţurile, şi conditiunea neapărată

pentru ori-şi-ce lucrare intelectuală mai însemnată sunt simţurile bine desvoltate, care dau sensatiuni multe, clare şi exacte. Chiar ;i numai în urma acestei lucrări intensive a initurilor întreaga economie a organismu

lui e îndreptată spre centrul sistemului nervos şi atât vasele de sânge şi muşchii, cât şi-nervii, care îi conduc în lucrarea lor, în preajma centrului nervos se află în conţi nuă desvoltare. Prin lucrarea intelectuala intensă şi încor-dată se consumă, deci o în-sămnată parte din cea ce poate organismul. Orişicât de fericită ar fi deci organisatiune» creerului, pentru functicnarea lui se cer; neapărat şi un stomach bun, o inimă bună şf plămâni sdraveni.

Dacă aceste lipsesc, încet) să slăbească prin compensatiune, înainte de toate, organele scnsitive, apoi celelalte părţi ale sistemului nervos 1 şi în cele din urmă aparatul de nu-tritiune.

N'aveam decât să urmărim viata uriui om perdut în lucrarea intelectuală. La început el perde mirosuL, Peste, cât-va timp nu mai simte gustul mâncărilor şi se simte mereu împins spre stimulente din ce în ce mai energice. Apoi începe să nu mai vadă clar, deşi ochiul îi este cu desăvârşire sănătos: îi este adese-ori par'că toate i se învălue într'un fel de ceată şi i se iveşte din când în / â n d as^. numita „muscă". Urmează apoi istovirea generală, care duce îie la groapă, fie la casa de nebuni, dacă nu începe la timp a se cruţa, j-^Numai cu măsura cuvenită are deci fcucă-jtorul.să se folosească de altfel fireştile mi.î-


I EDUCAŢIUNEA FIZICA 81

loace pentru desvoltarea aparatului de sen-saliuiie şi mereu trebue să dee organismului' pause de reculegere prin cruţare.

j 3 . SLMŢEMINTELE.

Nu e dovedit şi nicf că se va fi putând dovedi, că foamea, setea şi cele-lalte trebuinţe trupeşti, precum şi pornirile sufleteşti le 'simţim prin mijlocirea nervilor ce fac tparte din sistemul aşa numit al marelui simpatie; chiar însă dacă n'ar fi aşa, nu mai încape nici o îndoială, că sistemul marelui simpatic nu numai pentru viata trupească, pe care o conduce, ci şi pentru cea sufletească e de o mai mare importantă de cât cel cerebro :

spinal, Nu hi-e câtu-şi de puţin greu să ne închi

puim un om născut si orb, si surd ; care ri'are nici miros, nici gust şi e lipsit şi de simţS-mântul tactil, dar are sensatuni calorice şi simţăminte atât muşchiulare, cât şi interne. Omul acesta n'ar avea sensaţiuni visuale, a-cUstice, tactile, olfatice ori gustative, dar subt o bună purtare de grijă ar trăi şi ar pu-

' tea să fie sănătos şi ar avea o viată sufletească, ce-i drept, mărginită şi nelămurită, dar foare intensivă.

Aceasta o ştie fiecare din experienţa propriei sale vieţi. .

După ce adormim, întregul sistem cerebro-' spinal încetează a mai funcţiona şi nici nu

mai facem mişcări, nici nu mai avem sensaţiuni. Somnul e repaosul de cruţare şi de re*-' culegere, pe care şi-1 cere si şi-1 ia această parte a sistemului nervos. Cealaltă parte lucrează dar în mai mare lărgime şi cu întrea-

Bibl; «Mineryei», No, 46,


82 I. SLAVICI

ga putere de viata, ca să desăvârşească opera de reeontrUire: în somn se face resorbţiunea şi asimilarea mai deplin; dormind cresc copiii; dormind se 'nsânetoşează bolnavii. SS-vârşindu-şi însă lucrarea, nervii marelui simpatic sunt în continuă mişcare, şi mişcarea aceasta trece şi'n cealaltă parte a sistemului nervos, şi cu cât mai grea e lucrarea în sistemul marelui simpatic, cu atât mai neliniştit e somnul. Dăm din mâni şi din picioare, ne întoarcem de pe o lăture pe alta, respirăm când mai greu, când mai uşor bătăile inimii acum se accelerează, acum iar se încetinesc, mişcarea trece apoi şi în nervii sensiti'vi, se propagă despre centru spre periferie şi produce în receptori sensatiuni par'câ schimbările s'ar fi produs de din a-fară. Acesta este visul normal al'somnului normal.

Imaginile, pe care ni le plăsmuim visând, sunt câte o dată reamintiri din viata petrecută în aievea, dar de cele mai mujteori nu sunt. Le alcătuim în comparatiune cu cele petrecute în aievea, şi foarte adese-ori visăm şi Ceea ce în aievea nici nu e cu putinţă. Acel om lipsit de sensatiuni nu compară, ce-i drept, şi nu alcâtueşte ca noi, dar visează, şi nu mai încape nici o îndoială, că întreaga lume bogată a visurilor nu numai la el, ci si la noi e pornită numai din sistemul marelui

1 simpatic. Caracteristica acestei lumi e puterea stri

vitoare a simtâmintelor Ruşinea, nârerea de râu, dum*ea de ori-şi-ce fel sunt în vis întocmai ca bucuria ori mulţumirea de orişice fel mai vii şi mai covârşitoare, căci acolo e isvorul lor cel adevărat, şi gălăgia schimbărilor produse din lumea ce ne încunjoară le întunecă şi slăbeşte.


EDUCAŢItJNEA F I Z I C A 83

Dacă aşa este, îndeosebi viata morală a-târnă eu desăvârşire de sistemul marelui simpatie.

Unul dintre marii scrutători ai legăturilor dintre fisiologie şi psihologie zice, că ori-şi--' ce trebuinţă e manifestarea tendinţei de a funcţiona. Nu mai încape darnici o îndoială, că cu cât mai sănătos e aparatul de digesti-une, cu atât mai flămânzi suntem.

Ştim cu toate acestea, că omul cu stomaeh viguros rabdă mai uşor de foame decât cei cu stomaeh şubred, pentru care foamea e foarte chinuitoare. Tot astfel setea e mai chinuitoare pentru omul plăpând decât pentru cel ce se nutreşte bine. Aşa e cu toate trebuinţele trupeşti: toate sunt mai dureroase, dacă organismul e istovit, deşi tendenţa de a funcţiona e fără îndoială mai mică. Am fi dar ispitiţi să zicem, că durerea e când un organ ori o parte a organismului nu mai .. e în stare să funcţioneze în "mod normal, ea»--"'' aceasta cu atât mai vârtos, cu cât în adevăr funcţionaree. o simţim ca plăcere. Adevărul e însă ,că toate funcţiunile sunt sevârşito prin lucrarea împreună a întregului organism şi astfel şi tendenţa de a funcţiona e generală. Nici setea, nici foamea, nici vre-o altă trebuinţă trupească nu ni se iveşte lo-calisată ca durerea urmată din vre-o lesiune, ci ca pornire generală, şi starea, sufletească mai mult ori mai puţin nesuferită. Fie dar . pornire generală, fie durere locală, noi o simţim numai prin mijlocirea.nervillir şi pornirea ori durerea în nervi este şi în centru se simte, iar tensiunea în organe ai.ia în arr'h apestui simţământ şi tot prin mijlocirea nervilor se produce. Dacă nervii sunt tăiaţi ori din ori-şi ce causâ incapabili riţr a funcţiona, nu e nici


84 i . ; SLAVICI

trebuinţă, nici durere, nici tensiune în or :

gane. Mică deci ori mare, treuinta e slabă, dacă

nervii sunt slabi, şi dureroasă, dacă nervii .-.unt bolnavi, deci prea iritabili. Ori-şi-câtde flămând ai fi, nu-ţi simţi foamea, dacă îţi simt sănătoşi, dar slabi, dar eşti chinuit de foame, dacă iritabilitatea lor e excesivă, ear tensiunea produsă în organe e deopotrivă cu intensitatea simţământului.

Omul cu nervii slăbiţi fie în urma unei boale, fie din causa unei îndelungate lipse de activitate are porniri slabe, deci şi tensiuni uşoare şi e lipsit de voinţă şi de ener gie, atârnător de împrejurări, un „Lasă-mă să te las", un „motoflete", o „mămăligă ne i'recată",— om fără de caracter în înţelesul &™ bieinuit al cuvântului ori, cum ar zice ScttO -peiihauer, cu caracter nunaai empiric. ' Din contra, omul cu nervi ruinaţi de vre-c boală ori de abiisuri are porniri năvalnici şi dureroase, le simte toate în dimesiuni mari, are tensiuni excesive şi e; prin urmare, violent; mereu sbuciumat şi incapabil de a se stăpâni pe sine.

Nu are nici unul, nici altul voinţă în adevăratul înţeles; pe când înse unul e rob al împrejurărilor, cel-l'alt e stăpânit de propriile sale patimi.

Ceea-ee-i uă omului puterea de a voi stăpâ-nindu-se pe şftne, de a suferi şi de a răbda, ceeace-1 fac£ liber în înţelesul moral al cuvântului şi-i! scoate la iveală firea cea a d e vărata e vigoarea nervilor simpatici. Cel ce are vigoarea afceasta sufere cu îndelungă răbdare cele mai crâncene dureri, îşi păstrează voia bună şi la boală grea, şi'n faţa celor mai 'mari nenorociri, râmârţe în toate împregiu rările el însuşi, nu se ţlă nici o dată învins


EDUCAŢIUNEĂ FIZICĂ 85

?i vrea mereu să trăiască. La aceasta se gândeşte românul când zice, ea să-i dee Dumnezeu cât poate să rabde; la aceasta ne gândim cu toţii când zicem, că durerile şi suferinţele îl oţeresc şi-1 înalţă pe om, — îl oţeresc l'iind-că prin încordări maxi se mai fortifică nervii viguroşi şi-1 înalţă fiindcă omul ecu atât mai sus, cu cât e mai chibzuit şi mai stăpân pe sine.

Aici trebue să bată gândul educatorului. Nervii nu sunt sluga, ci stăpânul organis

mului De la ei pornesc, prin ei se fac şi îi vederea lor se săvârşesc toate. Dacă deci hra na e raţională, nervii, care o distribue, îşi iau, înainte de toate, ei înşVşi partea. Pot să şufărâ alte părţi ale organismului când ea nu e îndestulătoare.: ei -sufer numai dacă ea nu e raţională şi ast-fel nu conţine tot ceea ce se cere pentru reconstruirea celulelor nervoase. „

In lucrarea intelectuală se consumă, de exemplu, mult fosfor. Viaţa sufletească tânjeşte dar," dacă alimentele nu conţin destule fosfate, dacă fosfatele nu se absorb ori dacă Circulaţiunea nu e destul de energică pentru ,sa să le ducă unde e nevoie de ele.

Nutritiune raţională dar şi pentru cei cu nervii slabi stimulente fireşti, mai ales lumină, căldură, aier şi mişcare, ear pentru cei cu nervii bolnavi cruţare şi calmante fireşti.

Viaţa intelectuală şi cea morală sunt ace-aşi viaţă sufletească, pe care numai noi o des pârţim în gândul nostru,, ca s'o înţelegem mai uşor. Dacă regulăm dar viaţa morală, am regulat şi pe cea intelectuală, şi acela;

Cjare e stăpân pe faptele sale, are rânduială


86 I. SLAVICI

şi în ceea-ce priveşte gândirea, cel slab etîr-ziu la minte şi lipsit de avânt, cel bolnav e scânteetor, dar lipsit de şir şi aruncat adeseori în paradocj$e, ^ar c l sănătos şi tare e chibzuit şi se înaltă ori adânceşte cu măsură.

C. Mişcarea.

In clipa naşterii copilul sănătos începe să plângă şi să dee din mâni şi din picioare, a-poi îşi duce manile amândouă la gură şi-'şi suge degetele.

Sub presiunea atmosferei toracele se turteşte, dar întregul sistem nervos se iritează, iritaţiunea trece în muşchi, aceştia se contractează şi toate organele se mişcă, toracele ear se deschide şi aierul pătrunde în plămâni, coardele vocale răsună, inima începe să bată, circulaţiunea se porneşte şi setea dt viaţă duce degetele la gură.

Dacă nervii sunt slabi, sguduirea nu se produce şi eopilul rămâne oare-cum strivit de greutatea atmosferei, se 'nvineţeşte şi în curând moare de asficsie. Ca să-1 scape, moaşa îi freacă la nas ceapă ori usturoi pentru ca sâ-i iriteze peliţa mucoasă şi, dacă reuşeşte, iritaţiunea trece' în cree'ri, se răspândeşte în întregul organism şi viaţa se porneşte cu un strănutat.

Această trecere "a iritaţiuuii nervoase din tr'o parte a sistemului nervos prin centru îi. întregul organism se numeşte acţiune re-flecsă, şi la începutul vieţeii mişcările sunt urmări ale acţiunii reflecse ca strânutatul, tuşitul ori mişcările, pe care le facem când .suntem, surprinşi ori speriaţi.



Adevăratul organ a toată mişcarea e dar nervul, şi muşchii sunt numai uneltele, prin care nervii execută mişcarea. Ceea-ce pentru sensaţiuni sunt receptorii pentru mişcări sunt muşchii, şi dacă nervul e tăiat ori din ori-şi-ce causâ incapabil de a funcţiona, nu există mişcare ori-şi-cât de viguros ar fi muşchiul. Paralisia, cârceii ori înţepenirea precum şi convulsiunile de tot felul nu din inuschi, ci din nervi se produc. Ear ajungem dar la convingerea, că şi actele de mişcare prin lucrarea împreună a tuturor organelor sunt săvârşite.

Cel 1 mai mic inuschiu are nervi, care conduc lucrarea organelor lui de nutriţiune, şi nervi, care-1 conduc pe el, are peliţa mucoasă, are_ capilare arteriale şi venale, are vase limfatice, stă deCi în' legătură atât cu întregul organism, cât .şi cu deosebitele lui părţi., A-tunci dar, când prin mijlocirea lui se exe-fcută un act de mişcare, întregul organism e în toate părţile lui în lucrare.

Ai luat un bolovan şi l'ai răsturnat într'un lac mare: apa se agită până în cele mai mici părticele ale ei. Ea se agită însă şi dacă a-runci în lac un fir de mac, şi deosebirea e numai, că în acest al douileă cas diferenţele produse în mişcarea apei sunt aşa de mici, în cât simţurile noastre mărginite nu pot să le urmărească decât într'un cerc mai strimt. Mintea ne spune însă, că nici în caşul acesta nu poate să rămâe nici un atom la locul de mai nainte.

Tot ast-fel cea mai mică iritaţi une trebue neapărat să se propage în întregul sistem nervos şi prin el în întregul organism, încât


88 I. SLAVICI

nu mai rămâne nici una dintre celulele vii în starea de mai nainte şi ori-şi-care mişcare produce ear alte mişcări.

Ba pe când în massele de apă mişcarea în-timpină resistenţă şi e din ce în ce mai mică pâiiăce nu se restabileşte echilibrul şi totul intră în repaos, în nervi ori şi ce perturba-ţiune se propagă cu răpeziciuno din ce în ct mai mare şi cu o iuţeală de multe mii de dbi-lometri pe secundă, în cât putem să zicem, că întreaga fiinţă e străbătută într'o singură clipă .

O moleculă imperceptibilă dintr'un iritant atinge peliţa din nas şi'n clipa următoare strănutăm de se sgudue tot trupul până în cele mai ascunse părţi .ale lui, încât poate să se rumpă tendoane şi să plesnească vase de circulatiune, ne ies lacrămile şi se • revarsă sucuri gastrice în canalul de diges tiune.

Ori-şi-care acţiune reflecsă e oare-cum fulgerătoare şi cu desăvârşire generală.

Cu toate aceste copilul după prima sgudu-ire'a vieţii îşi duce frumos mânuşiţele la gură şi începe să-şi sugă degeteles mişcări măsurate şi combinate* potrivit ca un scop bine preeisat şi executate cu cea mai, deplină exactitate. >

Aici nu mai e curată acţiune reflecsă, ei un grup de mişcări produse în deosebite organe oare-cum concentric şi în vederea unui efect hotărât.

Sunt multe mişcările de felul acesta, pe care omul le săvârşeşte atât la începutul, câJ

şi mai târziu^ în cursul vieţii lui. Noi le zi-



cern instinctive, — de obiceiu fără-ca să ne dăm seamă despre ceea-ee am zis.

Cât-ya timp în urmă copilul nu mai e~în stare să-şi ducă mâna la gură, şi ori-şi-cine, care a urmărit copii în desvoltarea lor, tre-bue să fi făcut observaţiunea, că numai cu anevoia ajunge copilul sâ-şi potrivească mişcările aşa, ca mâna ori, mai târziu, piciorul să-i ajungă la gură.

Acum mişcările nu mai sunt instinctive, i intenţionate, adecă voite, şi de obiceiu nu

mai sunt executate cu aceeaşi exactitate c: cele instinctive.

Avem dar de trei felul de mişcări: acţiuni' reflexe, acte instinctive şi fapte intenţionate..

Acţiunea reflexă se produce şi trebue neapărat să se producă îndată ce sistemul nervos a fost iritat într'un punct care-eare al lui. Dacă n'ar mai fi dar în organismul nostru afară de toate cele constatate de fisiolqgi' şi ce-va ce noi oamenii nu ştim, viaţa întreagă ar fi un şir de acţiuni reflexe întrerupte de clipe de istovire şi reculegere. Chiar şi vorba „clipă" ni-o spune aceasta, căci clipă în înţelesul propriu al cuvântului e actul instinctiv, pe care-1 săvârşim închizând pleoapele, ca să nu mai străbată lumina'h ochi şi să mai odihnească nervii optici.

Pentru ca acest act instinctiv să_ fie cu putinţă, trebue neapărat să existe fie în organism, fie afară de el ce-va, care poate să o-jrească propagarea iritatiunii în sistemul nervos şi s'o îndrumeze potrivit cu uri scop lămurit, *

Până aici am mers cu fisica, cu fisiologia şi cu chimia; aici însă dăm peste ce^va ce nu se poate măsura nici după milimetri, nici


90 I. SLAVICI

după diui, nu se poate examina sub microscop şi nu se poate analisa nici sub spectro-scop : puterea, care opreşte propagarea irita-tiunii în nervi.

Stau în fata fierarului, care bate cu barosul în fierul cald. In clipa, când scânteile sboară spre mine, mă sperii şi Spaima, care e numai un gând, mă face să mă cutremur în urma unei acţiuni reflese, dar în aceea-şi clipă sar la o parte, iau o atitudine de apărare şi nu numai închid pleoapele, ci-mi şi ridic mâna s'o pun în faţa ochilor. Toate aceste se petrec cu o răpeziciune incomensurabilă şi cu b exactitate uimitoare.

Organismul nu e ceasornic, care merge cu regularitate deplină după-ce l'ai montat, nici ori-şi-ce altfel de maşină, care-şi face lucrarea complicată câtă. vreme arde focul la cazan; ci un aparat viiu, care-şi desfăşură funcţiunile potrivit cu împrejurările şi cu sco

curile momentane. E parcă ce-va ori cine-ya, <*^care stă la mijloc, le urmăreşte toate eu în

cordată luare aminte, le stăpâneşte în deplin, şi le dirige potrivit cu intenţiunle lui clipă cu clipă: Voi de aici vă opriţi,—voi de colo vă mişcaţi aşa, voi de dincolo o suciţi aşa, că toate să iasă cum trebue să fie.

E din punctul de vedere al educaţiunii indiferent, dacă e ce-va ori cine-va, de unde porneşte această disciplină neîfiduplecată în luearera orgattismului: destul că este şi că aici e hotarul vieţii curat materiale.

J) Acţiunea reflexă e un fenomen material, "pe care fisica, fisiologia şi chimia pot să ni-1 explice în virtutea principiului, că efectul e potrvit cu causa, care Ta produs: din o mică iritaţiune se produce prin mijlocirea nervilor foarte iritabili în întregul organism o puternică sguduire.



Cum rămâne înse, dacă sguduire.a mi se produce? Cum rămâne mai ales, dacă se produc mişcări de cea mai perfectă regularitate, care nu resultă din causă, ci sunt potrivite cu efectul intenţionat?

Intenţionalitatea aceasta nu mai e fisică, nici materială, ci împotriva tuturor legilor fisice, căci ea ne zice, că ori-şi-care ar fi cau-sa, actul nu potrivit cu ea, ci potrivit cu efectul intenţonat are să fie săvârşit. In aceasta consistă raţionalitatea vieţuirii.

întreaga economie a vieţii trupeşti e condusă — nu prin acţiuni reflexe, ci prin acte instinctive, deci intenţionate şi raţionale. Nu mai cercetăm, cine anume a raţionat ori raţionează, ci ni-e destul să ştim, că bine e numai ceea ce e raţional şi că ori-şi-ce ac-tune reflexă, care e cu desăvârşire materială, deci lipsită de raţiune, e rea şi mai mult ori mai puţin stricăcioasă.

Ajuns la convingerea aceasta, educatorul nu are nevoie nici de multă ştiinţă, nici de mare pricepere, că să îndrumeze bine desfăşurarea vieţii: e destul să aibă bunul simţ de a se supune poveţelor fireşti, care ne îndru-mează să ne ferim de ţot ceea ce poate să producă acţiuni reflexe şi să sguduie prin ele organismul.

Sunt chiar şi între marii cugetători ai o-menirii mulţi, care n'au ajuns încă sâ-şi dee seamă despre raţionalitatea astfel înţeleasă a vieţii organice şi tot îşi mai dau silinţa să explice actele de vieţuire din căuşele, care le-au procfus, iar nu din efectele, în vederea cărora se sevârşesc. Chiar si dac'ar" fi înse vre-o putere fisică până acum încă 'neconstatată ceea ce împedecă isbucnirea acţiunilor reflexe şi regulează mişcările în mod ra-


9^ I. SLAVICI

ţional, e.lucru îndoios si pentru educaţiun< singur important, că puterea aceasta se află în nervi ori prin ei se dă pe fată. Cu cât sunt mai viguroşi nervii, cu atât mai rare sunt acţiunile reflexe. Dacă nervii sunt slabi, ele sunt tot slabe, ce-i dre.pt, dar dese şi foarte Kvinie.idioase; ear dacă nervii sunt bolnavi, de sunt multe şi violente.

0 comparatiune firească. Purtarea de grijă .e o stare sufletească

foarte raţională, care te titie mereu treaz. Temenea e o stare sufletească mai puţin

••ationalâ, care te nelinistişte. Frica e o stare sufletească neratională,

care te face să tremuri. Spaima e o stare sufleteacsă bolnăvicioasă

care te face să te cutremuri. . Groaza, care te umple de fiori, poate să te

ducă si la moarte şi la nebunie. Gradaţiunea aceasta o au toate stările su

ri eteşti. care determină faptele omeneşti. Omul cu nevii slabi se teme înţr'una si

"rece uşor dela temere la frică: omul ou ip^vii bolnavi se sperie de toate şi trece uşo^

dela spaimă la groază: omul cu nervi vigu roşi e 'n toate împrejurările un treaz puri-l

'tor de grijă. Numai având în vedere aceste deosebiri

iratem să ne dăm seamă despre caracteristic-faptelor intenţionate,; pe care nu putem să \t înţelegem decât ca acte instinctive săvârşit) în toată conştiinţa.

Nu ştim şi nici că vom fi putând să aflăm cum ajunge copilul încetul să se facă stăpân pe membrele sale şi să treacă dela acţîun: reflexe la fapte intenţionate. Nu mai încape însă nici o îndoială, că fapta intenţionata


http://dre.pt

93

nu -poate porni dintr'un semţâmânţ, căci sîm ţămintele produc acţiuni reflexe.

Pentru-ca să săvârşeşti o faptă intenţionată, nu e destul să doreşti efectul, ci trebue să plăzmueşti şi planul şi să stabileşti amănuntele executării ei.

Ori şi care faptă intenţionată există, în-nainte de toate, în gândul celui ce o execută, şi dacă în gând şi în execuţiune nu e bine Iâ :

murită, nu e raţională şi nu- produce efectul intenţionat, adecă dă greş, — „Unde dai ş] unde crapă ! î" — cum. zice Românul, —ş i multe asemenea, fapte rău chibzuite săvârşeşte omul nu numai în copilărie, ci şi mai târziu, până la adânci bătrâneţe.

Atunci dar-, când începe a săvârşi fapte intenţionate, copilul gândeşte, deşi nu e 'n stare să ni-o spună aceasta.

La început ori n'aude şi nu vede, ori nu poate să-şi dee seamă ce e ceea ce aude ori vede şi de unde îi vine senzaţiunea. Mai curând însă ori mai târziu el îşi întoarce capul când aude glasul mumei sale, şi nu mai încape îndoială, că acum ştie ce aude şi de unde îi vine sensaţiunea, "ear mişcarea n'o face instinctiv, ci fiind-câ vrea.

Ce trebue să se petreacă pentru-ca el să fa-, că această mişcare?

Nu e destul, ea vibratiunea produsă de glasul mumei să pătrundă în creerii lui, căci atâl numai produce o acţiune reflexă. Ca să se producă mişcarea intenţionată, iritaţiunea nu are să pornească în toii nervii, ci numai în aceia, care produc anumite contraeţiuni bine precisate în muşchii ce întorc capul spre par tea, din care au venit sunetele rostite de mu mă. Cum face copilul, ca iritaţiunea să nu se


94 I. SLAVICI

propage în alţi nervi? — Nu ştim. — De unde ştie el, care anume sunt nervii, în care trebue să se propage? — Nu ştim! — De unde ştie, care anume sunt muşchii şi cum anume are să se facă contracţiunea? — Nu ştim. — Ştim însă, că el execută mişcarea, deci că aşa a voit-o cum a fâcut-o, şi nu ne mai putem îndoi, că ea exista în gândul lui şi din acest gând, ear nu din glasul mumei a pornit im-pulsiunea cu toate amănuntele executării, şi că el are îndoita putere de a opri şi de a diri-ge mişcările potrivite cu intentiunile lui. . Puterea aceasta creşte mereu şi se întinde

încetul cu încetul asupra nervilor eferenţi, centrifugiali sau motori, care îşi au periferia în muşchi; nici odată însă ea nu ajunge să fie deplină. In clipele de surprindere, de spaimă, de uimire, de bucurie ori de durere viuâ tot se mai produc acte instinctive şi acţiuni reflexe, şi economia organismului rămâne condusă aproape numai de mişcări instinctive.

O comparaţiune, ca cele mai multe, nu toc-. mai adecmată.

Să ne închipuim un părinte, care-şi învaţă copilul să mâne caii.

Mai întâi îl ia pe capră lângă dânsul. Peste pât-va timp dă unul din cele dOuă frâne în manile lui. Peste iar cât-Va timp îl ia înaintea sa şi îi dă amândouă frânele, dar le mai ţine şi el. Abia târziu i le lasă de tot, dar stă mereu lângă dânsul şi pune mereu mâna când caii se lasă prea încet ori o iau^prea repede, când vre-o pedecă ori vre-o groapă se iveşte'n cale, în genere, când e nevoie de o putere mai mare ori de mai multă îndemânătăcie.

Copilul e omul, ear părintele e acel ce-va



ori cine-va, care curmă prin acte instinctive acţiunile reflexe totdeauna stricăcioase.^

Ţiind să rămânem pe teren cu desăvârşire material, vom zice, că destoinicia fie căruia de a opri propagarea iritaţiunilor şi de a-şi dirige faptele atârnă dela resistenţa nervilor lui şi că nervii sunt cu atât mai resistenţi, cu cât sunt mai sănătoşi.

Dată fiind resistenţa aceasta, în ori-şi-ce faptă deosebim patru elemente: intenţiunea, planul, îndemânătăcia şi puterea de execuţie.

Intenţiunea consistă în dorirea efectului şi e bună, dacă e firească în înţelesul moral al cuvântului. E cestiune de educaţiune morală să-1 deprindem pe copil a porni în faptele Iui totdeauna din intenţiuni bune, deci să voiască numai ceea ce e bine, şi firea morala cea adevărată a ori-şi-cărui om numai în faptele lui se dă pe faţă.

Planul consistă în stabilirea amănuntelor de execuţiune şi e cestiune de raţionament, deci de educaţiune intelectuală. El e bun, dacă e potrivit şi cu efectul intenţionat, şi cu împrejurările, în care urmează să fie săvârşită fapta, şi cu puterea de execuţiune. De la cea mai simplă faptă până la conducerea unei mari bătălii succesul atârnă de la claritatea, cu care ne dăm seamă despre efectul, pe care voim să-1 producem, dela cunoştinţa amânun^

. ţită a împrejurărilor, şi de la chibzuinţă, cu care ne întrebuinţăm puterile' voind numai ceea ce ne este cu putinţă.

îndemânătăcia şi puterea sunt cestiuni de educaţiune fizică şi se desvoltă de odată prin deprinderi stăruitoare şi raţionale.

Făcând exerciţii gimnastice, ne folosim de un stimulent binefăcător pentru întregul or-


96 I. SLAVICI

ganism şi nu numai se desvoltă muşchii puşi în activitate încordată şi întregul aparat, care îi nutreşte şi-i conduce în lucrarea lor, ci se fortifică şi nervii şi astfel câştigăm din ce în ce mai multă îndemânătăcie.

De aceea prin exerciţii gimnastice raţional conduse putem să fortificăm şi anumite organe, de exemplu plămânii, iar aceasta nu numai pentru-că anume în preajma lor procesele de nutriţiune se petrec cu mai multă vioşie şi astfel resorbţiunea şi asimilarea se face şi ea în condiţiuni mai priincioase.

Ori-şi-ce mişcare e folositoare din punctul ţ

de vedere al nutriţiunii, dar cea uniformă des-echilibreazâ organismul. Dacă ne plimbăm, c

de exemplu, la loc şes, sunt mereu aceia-şi muşchi, pe care îi punem în lucrare, şi nu numai ne obosim mai curând decât pliinbându-ne pe teren accidentat, ci totodată muşchii întrebuinţaţi se fortifică în vreme ce ceilalţi slăbesc prin compensatiune. Plimbându-ne pe teren accidentat însă, obosim mai cu anevoia; căci ne folosim când de unii, când de alţii dintre muşchi, când unii, când alţii odihnesc şi toţi se fortifică .

Când umblăm apoi, nu punem în activitate numai muşchii de la picioare, ei pentru menţinerea echilibrului sunt în continuă încordare toţi muşchii, iar pe teren accidentat echilibrul se menţine mai 6u anevoia.

De aceea sunt bune toate exerciţiile corporale, în care echilibriul se menţine eu anevoia ca la scrimă ori la călărie, şi unul din cele mai priincioase exerciţii în deosebi pentru femee este să facă menâgiul ori să plivească în gră

dină, căci îşi ţip fără de încordări prea mari


97

întregul aparat de mişcare în continuă lucrare.

Cu cât e mai uniformă lucrarea, cu atât e şi mai uşoară, căci câştigăm prin ea şi multă îndemânătăcie, şi din ce în ce mai multă putere, dar numai în ceea ce priveşte acel fel de lucrare. Restul organismului slăbeşte. Ori şi-ce specializare, e rea ŞJ una dm marile nenorociri ale societăţii moderne e împărţirea prea în amănunte a muncii: creşte prin ea productiunea şi se ieftinesc productele, dar degenerează oamenii, şi e foarte serioasă întrebarea, dacă e mai mare binele ori răul, pe care ui-1 fac maşinile de tot felul.

Pentru educator în deosebi mişcarea uniformă în tot cazul hu poate să fie decât un mijloc raţional pentru fortificarea intenţionată a unei prea slabe părţi din organizm.

D. Viaţa sexuală.

E cestiune de decenţă, ca despre viaţa sexuală să se vorbească cu multă sfială, şi nici nu ne şade nouă oamenilor rău să ne ruşinăm când ne gândim la stăpânirea atât de adeseori nemiloasă, pe care o iau asupra noastră pornirile sexuale. Stăpânirea acesta e cu tote aceste foate firească şi e covârşitoare tocmai pentru-că e firească. Educatorul n'are darnici s'o treacă cu vederea, nici s'o nesocotească, ei să-şi îndrepteze-asupra ei toată luarea aminte, căci de la buna educaţiune sexuala atârnă în foarte mare parte fericirea vieţii.

Educţiunea sexuală nu poate porni decât din convingerea, că trebuinţele sexuale, ori-şi-eât de înteţitoare ar fi ele, nu sunt indivi-

Bibl. «Minervei», No. 46. 7


98 1. SLAVICI

duale, şi astfel satisfacerea lor nu e condiţiune neapărată pentru existenta individuală. Piere neamul, piere seminţia, dacă ea nu e satisfăcută, dar individul poate să fie şi foarte sănătos, şi foarte fericit şi fără ca să o satisfacă.

Aceasta trebue să o ştie tot educatorul şi ori-care om pentru sine, şi dacă fie vre-un savant, fie vre-un ori-şi-ce alt om sfătos ar zice, că nu-i aşa, el ori minte, ori vorbeşte fără ca sâ-şi dee seamă despre ceeace zice.

Tolsioi e cu toate aceste în mare eroare. Stăpânirea de sine în ceea ee priveşte tre

buinţele sexuale e fără îndoială mare virtute, ear abusurile sexuale de ori-şi-ce fel sunt mari păcate şi izvoare de rele multe, dar satisfacerea acestor trebuinţe e lucru omeneşt/" firesc, deci bun.

Firea nu îi face omului silă în ceea ce priveşte viaţa sexuală, dar îl adimeneşte prin trebuinţele înteţitoare şi-1 răsplăteşte prin cele mai vii din mulţumirile ce îi sunt date pe pământ.

Nu poate nimeni tăgădui, că dreptul de a se împărtăşi.de aceste mulţumiri îl are ori-şi-care om.

S'âr putea admite şi că omul, fiinţă liberă are şi dreptul de a renunţa la ceste mulţumi ri, dar datoria de a renunţa la ele nu poate nimeni s'o aibă.

Edueaţiunea sexuală are deci să fie condusă aşa, ca omul să aibă destoinicia de a-şi stăpâni trebuinţele sexuale, să nu abuzeze nici o-dată de ele, dar să-şi poată face când el însuşi vrea parte de mulţumirile împreunate cu ele.

Când şi cum are să voiască, aceasta e cesti :



une de educaţiune morală: cestiune de educaţiune fizică e numai să-1 facem destoinic de a se stăpâni, de a nu abuza şi de a se împărtăşi după cuviinţă de mulţumirile sexuale.

Destoinicia aceasta atârnă, înainte de toate, de la vigoarea trupească în genere şi de la puterea de resistenţă a nervilor în deosebi.

Nu e nici o impulsiune, pentru care siste: mul nervos e atât de simţitor,ca pentru cea sexuală. O strângere ^'WMîS", un zâmbet, o privire furiş*tă, o alusiune, un gând uşor poate să pună nervii în viuă agitaţiune, să-i tină timp îndelungat în frământare necurmată, să zguduie trup şi suflet, şi ştim cu toţii din faptele petrecute în fie-care zi, cum se tur bură întreaga viată, dacă nervii sunt fie slabi, fie prea iritabili în urma exceselor ori H vre-unei boli.

Foarte uşor ajungem dar, ca nu putini din-cre marii cugetători, la gândul, că trebuinţele sexuale, care nu sunt individuale, nu sunt nici trupeşti şi că trupul e numai un mediu pentru satisfacerea lor.

In deosebi Schopenhauer crede, ca mulţi dintre experimentatorii spiritisti, că lumea e plină de duhuri, care voiesc să şe întrupeze si acestia-i neliniştesc pe oameni, îi zbuciumă şi-i duc orbiş în prăpăstii. N*o fi tocmai aşa, dar e destul să ne gândim în toată liniştea pentrufca să înţelegem, că'pentru viaţa sexuală impulsiunea nu din organism, ci din apară de el porneşte şi tot deauna prin gând trece. Pe negândite jca foamea ori ca setea ea nu se poate ivi.

De aceea pentru edueaţiunea sexuală se cere eea mai deplină decenţă.

'Acesta e un lucru, despre care nici în cea


100

mai mare intimitate nu se vorbeşte de cât cu multă măsură şi cu cea mai mare sfială. Cel mai raţional lucru e a-1 ignora, dacă se poate, par'că nici n'ar fi.

Se zice, că Shakespeare a fost poftit o dată la curtea reginei Elisabeta, atunci mai bătrâ-ioară, ca să citească una din piesele sale. El scria pentru publicul din mahalale şi astfel erau în piesă şi câteva pasage, de care cocoanele de la curte s'au scandalizat.

„ F a m ştiut, că doamnele de hj curtea mea ştiu atât de multe, — a zis Elisabeta. — Te rog să scrii o piesă anume pentru ele".

Poetul a scris apoi „Frumoasele femei de la Windsor".

Ceea ce ne apără e pudoarea firească. Dacă aceasta slăbeşte ori se perde, suntem slabi ori perduti chiar şi având nervii resistenti, «Sară ea slăbeşte ori se perde când vorbim fără de cuvenita sfială.

Sunt bărbaţi şi mai ales femei, care şi-au unplut easa de copii şi tot îşi păstrează pudoarea până la moarte.

Ferice de ei! Copila de şase-spre-zece ani, dacă e în ade

văr nevinovată, te strânge şi ea când o cuprinzi cu'braţul şi te sărută când o săruţi fără ca să roşească şi fără ca să aibă vre-un gând rău în sufletul ei. In dată ce a aflat însă ceea_ ce n'are să ştie, îndată ce nu mai e nevinovată şi în gând, ea dă cu cotul, se roşeşte, şi gândul rău îi. turbură întreaga fiinţă.

Nu se vorbeşte -despre aceasta ! Dar atunci cum să-i îndrumăm pe tineri

spre stăpânirea de sine? — cum să-i ferim de rătăciri şi de abuzuri1?


BDUCAŢICNEA FIZICĂ 101

E foarte greu în mijlocul unei societăţi stricate, în care uşor îşi perd pudoarea şi 'n fie-care clipă sunt ispitiţi. Noi ştim însă, că

49££#St4>iltLT'3vl p primejdios numai când e dat de cef ce şe bucură de iubire ori au autoritate.

• Perduţi sunt tinerii, cu desăvârşire perduţi numai când îşi perd pudoarea până chiar şi'n faţa educatorilor săi, şi fie un smintit, fie un monstru e părintele, care dă copilului său „lămuriri". în ceeafce priveşte viata scxvralsl.

Nu se poate nirm'c mai apropiat de mintea omenească decât regula de viaţă, că anume în timpul pubertăţii băieţi şi fetele trebue să petreacă sub bună priveghiere cât mai des împreună pentrufca să se deprindă unii cu alţii, să piardă sfiala, care-i ameţeşte, si stf ajungă cât mai curând la stima sexuală, care e o formă încă mai positivă a pudoarei.

Apoi tineretul are să fie mânat m^reu din zori de zi până seara 'n muncă necurmată, ca să n'aibâ timp de a se mai gândi şi la lucruri pentru el rele şi să cadă seara frânt de oboseală şi răpus de un somn adânc într'un culcuş vârtos.

Ceea ce-i perde pe oameni în tinereţe sunt excesele 'n mâncare ori în băutură, lipsa de activitate, intimităţile, nopţile nedormite şi izolarea sexuală .

Edueaţhmea secsjială e mai ales morală, 0 îndrumare spre stăpânirea de sine, are în să să fie ajutată de o bună educatiujae_fizică: mai ales în timpul pubertăţii hrană raţio nală şi bogată în azotate, lumină multă şi aier bun, putină căldură, măsură în ceea ce Priveşte sarea şi oţetul, abstinentă în ceeace priveşte stimulentele artificiale, fricţiuni f;u apă rece, din când în când băi reci, evacuări


102 I. SLAVICI

regulate, buna rânduială în viata de toate zilele, culcuş tare şi răcoros şi, mai presus de ioate, lucrai'e necurmată şi cuvenita cruţare în ceea ce priveşte activitatea intelectuală şi emotiunile. v ~"

Intr'un mediu social nepriincios poate ca toate aceste tineretul să cadă în ispită, dar cel ce nu-şi perde nici pudoarea, nici respectul se#sual, se ruşinează şi se întoarce căit şi Jbrtificat în calea cea bună. Numai cel slăbit, moleşit ori enervat cade răpus de propriile sale, în.ultima analiză fizicele, neputinţe.

Incheere.

Cuprinzând cele constatate în ceea ce priveşte viata trupească într'un singur gând,

\ajungem la convingerea, că întreaga viată, ?i cea morală, şi cea intelectuală atârnă ăt la purtarea de gri.iă, pe care o avem pentru păstrarea sănătăţii si a bunei desvoltări tru-peştt mai aTes în ceea ce priveşte pai-tea aşa numită simpatică a sistemului nervos.

Ea este atât punctul de .plecare, cât şi regulatorul şi scopul întreg<gi vieţi materiale; prin ea se mijlocesc atât mişcările" cât şi stările sufelteşti de ori-si-ce fel; prin ea ne facem stăpâni asupra întregei noastre fiinţe: ea este, vorbind cu Apostolul Pavel, oglinda, în care ni se presentă lumea, pe care abia în clipa morţii o vom vedea cum ea în adevăr este.

Chiar si fiind dar pătrunşi cu desăvârşire de gândul, că fiinţa sufletească e cu desăvârşire deosebită de cea trupească şi că în


EDUCAŢIUNEA^ FIZICĂ 103

ea avem să ne petrecem viata,- iar nu în cea trupească, din care izvorăsc numai păcate şi suferinţe şi durere, nu mai încape nici o îndoială, că noi cu trupul trăim şi că defla purtarea de grijă pentru acest trup atât" de netrebnic atârnă în timpul acestei vieţi pământeşti întreaga viată.

In lipsă de educaţiune fizică nu se poate e < ducatiunea intelectuală şi mai ales cea mo- :

rală, şi e clar ca lumina zilei, că în toate tini-l purile decadenta culturală şi mai ales cea j

morală a fost urmarea degenerării fizice, ca re a rezultat din vieţuirea desordonată, din ' lipsa de hrană, din prea marile încordări trupeşti ori sufleteşti şi mai ales din excesele de tot felul, care au istovit puterea de re-j zistentă a sistemului nervos — anume în par ;

tea, care conduce lucrarea organismului şij mijloceşte atât mişcările, cât şi stările sufle teşti.

O lege a toate stăpânitoare are acest sistem nervos: lucrare necurmată şi din clipă'n clipă nestabilirea prin resorbtiune şi prin hrană îndestulătoare a stării normale. Atât în lipsa de lucrare, cât şi în lipsă de hrană nervii slăbesc, ear prin lucrarea prea încor-

j dată ori şi prin prea multă hrană ei perd puterea de rezistentă.

Vieţuirea ascetică şi experienţele, pe care le fape fie care prin sine însuşi'ne încredin tează, că e foarte putină hrana, de care o-

f inul ajuns la deplină desvoltare are neapărată nevoie, ca să-şi păstreze vigoarea nervoasă. Când suntem flămânzi, după ce am postit şi, în genere, în urmă unei mai îndelungate abstinente voite ori impuse de împrejurări animalitatea din noi se reduce si nu numai mulţumirile sunt mai vii şi mai cu-:


104 I. SLAVICI

rate, dar şi pornirile se potolesc, simţămintele sunt mai clare şi gândirea se desfăşură mai luminos şi mai cu avânt.

Ceeafce hotărăşte întregul mers al vieţii nu e cantitatea, ci calitatea raţional combinată a alimentelor şi rânduiala firească în toate amănuntele vieţuirii.

O regulă generală să aibă fie care pentru sine şi pentru cei puşi sub purtarea iui de • grijă: ori şi ce trebuinţă ivită şi încă nesatisfăcută e o rezervă pentru mulţumiri viitoare, un fel de capital, care creşte el însuşi prin sine, dacă ştii să-1 păstrezi.

Abstinenţă se răsplăteşte ea însăşi prin sine, şi e cestiune de înţelepciune să ne deprindem a ne stăpâni şi de iubire curată să îndrumăm pe alţii a se stăpâni pe sine în ceea «e priveşte trebuinţele trupeşti.

Acesta trebue să fie rezultatul educaţiumi fizice ca pregătire pentru cea morală si intelectuală.


bcu cluj / central university library...

Documents